.csscode { margin : 15px 35px 15px 15px; padding : 10px; clear : both; list-style-type : none; background : #EEEEEE;; border-top : 2px solid #AAAAAA; border-right : 2px solid #AAAAAA; border-bottom : 2px solid #AAAAAA; border-left : 2px solid #AAAAAA; }

miercuri, 20 iunie 2012

ARBORELE VIETII DACIC (5)



4. Armonia
Această sferă este considerată ca fiind cea mai importantă din cadrul arborelui sacru dacic, deoarece armonia este cheia oricărei evoluţii, din toate punctele de vedere. Este legată de toate sferele arborelui. Echilibrul este esenţial pe orice plan!
Fiecare poate şti dacă este în armonie sau nu. Este nevoie doar de puţină sinceritate. Important este să înţeleagă faptul că armonia este o stare interioară şi că nu are de-aface cu exteriorul, sau cu ceilalţi. Primul pas în atingerea armoniei interioare este de a accepta realitatea, exact aşa cum este ea în momentul de faţă. Fie că ne place, fie că nu ne place, realitatea din exterior este reflexia interiorului, iar primul pas în schimbarea ei se poate face în condiţiile în care este acceptată, indiferent cum se prezintă ea. Odată acceptată realitatea înseamnă că s-a realizat o punte solidă între interior şi exterior. Egoul este responsabilul principal pentru percepţia greşită a realităţii, interpunându-se între lumea interioară şi cea exterioară, creând astfel iluzia că sunt lumi total diferite.
Este simbolizată de o floare cu 12 petale, reprezentând atât floarea vieţii cât şi fructul vieţii.
Floarea vieţii este un simbol ancestral, venit tot prin filieră atlantă, şi este răspândit în aproape toate marile culturi şi civilizaţii ale lumii.
Atât floarea vieţii cât şi sămânţa vieţii, sunt formate din 13 cercuri (două rânduri de câte şase plus cercul în mijloc).

Aşadar, secretul libertăţii, secretul abundenţei, secretul deţinerii şi folosirii puterii, secretul unei sănătăţi perfecte, secretul unor relaţii perfecte (atât cu sine cât şi cu ceilalţi), secretul fericirii este atingerea armoniei.
Cea mai mare greşeală a oamenilor este să alerge după prosperitate materială, după relaţii perfecte sau după putere, nerealizând că toate acestea sunt, pur şi simplu... efecte. Chiar dacă obţin ceva, din aventura în zona efectelor, (şi doar prin mari eforturi) nu vor găsi fericirea pentru că secretul fericirii constă în atingerea armoniei.
Totuşi, se pun următoarele întrebări: Ce este armonia? Cum ne dăm seama că suntem în armonie? Ce putem face pentru a fi în armonie?
Putem spune că un om este în armonie atunci când are o sănătate perfectă, când abundenţa materială este pentru el o normalitate, când are relaţii minunate cu familia şi cu cei din jur, când tot ceea ce începe duce la bun sfârşit, când nu are niciun fel de restricţie în ceea ce priveşte gradul de libertate, de mişcare, de relaţionare, etc.
Solidele platonice si floarea vietii
Când se acceptă responsabilitatea asupra propriei noastre vieţi putem spune că s-a făcut primul pas în atingerea armoniei interioare. Nicio condiţie exterioară nu are voie să perturbe echilibrul interior. Nici sărăcia, nici bogăţia, nici democraţia, nici dictatura, nici alte condiţii geopolitice, nici culoarea pielii, nici religia, nici şcoala, nici mediul socio-economic. Toate acestea sunt efecte, iar dacă le trăim (într-un fel sau altul) este pentru că noi suntem cei care le-am creat. Dacă nu le-am creat, sau dacă ne-am născut în aceste condiţii, este pentru că ele creează condiţiile potrivite pentru noi, pentru a evolua în mod optim, conform programelor noastre evolutive. Exteriorul poate oferi anumite condiţii, poate ajuta în unele probleme, dar atingerea armoniei interioare depinde numai şi numai de noi.
Exteriorul este reflexia interiorului!
Floarea vieţii şi cubul Metraton
Următorul pas constă în realizarea faptului că starea de armonie interioară presupune o bună „aranjare” a energiilor fizice, emoţionale şi mentale.
Arborele sacru dacic ne oferă o imagine de ansamblu legat de cum ar trebui să arate armonia în viaţa noastră. Cei mai mulţi ar fi tentaţi să caute la sfera „Planul fizic” şi să atragă de partea sa cât mai multe bunuri materiale, crezând că fericirea depinde în principal de partea materială. Dar abundenţa este strâns legată de dinamică, iar dacă nu există dinamică atunci nu există nici abundenţă. Dinamica (mişcarea care se percepe cu simţurile fizice) este strâns legată de energie (mişcarea subtilă). Sfera evoluţie presupune, într-o primă etapă, dinamica individuală în cadrul energiilor care leagă interiorul de exterior, deci între om şi natură. Toate acestea ne determină planul nostru material, deci şi abundenţa.
Fiecare sferă centrală se raportează atât la relaţia cu noi înşine (sferele de pe stâlpii din interior) cât şi la relaţia cu exteriorul (sferele de pe stâlpii exteriori).
Cele patru sfere din dreptul sferei Armonia (două din stânga şi două din dreapta) reprezintă atât sistemul de ghidaj cât şi sistemul de corecţie. Folosirea acestora implică dezvoltarea anumitor senzori. Avem senzori subtili şi senzori grosieri (pentru mediul extern).
De la naştere venim cu anumiţi senzori gata formaţi şi calibraţi, precum senzorii sistemului nervos central şi vegetativ, responsabili de bunul mers al proceselor interne, precum şi cele cinci simţuri de bază: auz, văz, gust, miros, simţ tactil. Ulterior, odată cu dezvoltarea corpului psihomental apar condiţiile pentru dezvoltarea altor senzori.
Anumite condiţii de viaţă, sau exersarea unor tehnici specifice, pot determina apariţia extrasenzorilor, cu rol în dezvoltarea abilităţilor deja formate. Apar aşadar clarauzul, clarsimţul, clarvederea, premoniţia, etc.
Odată cu avansarea în evoluţia spirituală şi înţelegerea unor legi universale, se vor dezvolta din ce în ce mai puternic alţi senzori subtili. Unicitatea, convergenţa, sincronicitatea, ciclicitatea, rezonanţa, transcendenţa, determină şi ele dezvoltarea unor senzori subtili. De asemenea, din dezvoltarea corpului mental pot apărea simţuri specifice.
Poze cu floarea si sămânţa vietii primite de la Ana Nicolai (mai multe detalii pe http://www.facebook.com/ana.nicolai.90?sk=photos)

-va urma-

30 de comentarii:

  1. Observ ca avem si noi o floare a vietii sculptata in piatra. Credeam ca in Romania floarea vietii a fost sculptata doar in lemn. Ne poti spune de unde este imaginea asta?

    RăspundețiȘtergere
  2. Floarea vietii este sculptata pe o cruce din piatra care a fost dezgropata acum cativa ani din curtea unui satean din zona Costesti. Este asezata aproape de drumul care duce la Sarmizegetusa Regia, la cativa kilometri mai sus de Costesti.

    RăspundețiȘtergere
  3. O prezentare din care se pot naste foarte multe materiale iluminate! Este ok daca preiau unele afirmatii de la tine - idei care mie mi se par geniale - si le dezvolt mai departe in materialele mele?

    In alta ordine de idei, aici ai atins doar masura exterioara a armonei:

    "Putem spune că un om este în armonie atunci când are o sănătate perfectă, când abundenţa materială este pentru el o normalitate, când are relaţii minunate cu familia şi cu cei din jur, când tot ceea ce începe duce la bun sfârşit, când nu are niciun fel de restricţie în ceea ce priveşte gradul de libertate, de mişcare, de relaţionare, etc."

    Eu as lua fraza asta si as completa-o - intr-un material al meu - cu masura interioara a armoniei: limpezirea fricilor si atingerea senintatatii in cele mai diverse aspecte ale vietii. Scoaterea fiintei din tenebre este din punctul meu de vedere cea mai importanta parghie a iesirii din dizarmonie. Daca acum la cateva mii de oameni nu ne-ar mai fi frica de moarte, asta ar elibera niste energii interioare uriase pe care am crea conjuncturi favorabile exterioare nemaipomenite si aparent din nimic!

    Felicitari pentru acest text, e total: "Cea mai mare greşeală a oamenilor este să alerge după prosperitate materială, după relaţii perfecte sau după putere, nerealizând că toate acestea sunt, pur şi simplu... efecte. Chiar dacă obţin ceva, din aventura în zona efectelor, (şi doar prin mari eforturi) nu vor găsi fericirea pentru că secretul fericirii constă în atingerea armoniei." Si acest text as vrea sa il folosesc si sa il dezvolt, pur si simplu mi se ridica pielea de pe mine cand citesc frazele astea!

    De asemenea am simtit nevoia in timp ce citeam sa ne explici la un moment dat fiecare sfera in parte. Ce este de fapt dinamica? Ce este evolutia? Dar puterea? De ce puterea nu inseamna manifestare? De ce manifestarea e mai sus de putere?

    Oricum material de meditatie si de facut propriile conexiuni, analogii si descoperiri! Ma inclin!

    RăspundețiȘtergere
  4. Despre eliberarea fricilor am scris inainte. Nu e vorba doar de frici ci si de atasamentele de tot felul, de identificari, de oscilatii, de neincredere, de lipsa de viziune, de rigiditate etc. Le-am trecut cand am scris despre corpul psihomental reactiv (Dinamici energetice). Acum am vrut sa scot in evidenta aspectele exterioare (exteriorul fiind reflexia interiorului).

    Poti dezvolta in saitul tau idei de aici (sa indici si sursa).

    Despre fiecare sfera in parte voi mai scrie in viitor. In carte vor fi trecute mai multe amanunte decat am trecut aici.
    Vor fi si mai multe amanunte. Am nevoie de timp (nu prea am timp!), de liniste... toate la vremea lor. Din cate am inteles, vor fi cel putin 1500-2000 de pagini de scris la arborele vietii dacic si despre complexul de la Sarmizegetusa (pe o perioada de cativa ani, pana spre 2020).

    Sfera Putere are in vedere relatia omului cu puterile sale (puterile mintii si ale sufletului), puterile grupurilor (putere politica, putere social-economica, putere militara etc.), si ale planului sau de manifestare (fortele elementale, vital-telurice, gravitationale, cosmice - influenta astrologica).
    Sfera Manifestare are in vedere dinamici ale diferitelor fatete ale Universului prin intermediul matricei energetice divine. Vorbim deci de forte superioare omului.
    Daca la sferele de sub Armonie avem triade formate din forme, culori si sunete, la sfera Manifestare avem triadele complexe, care fac legatura dintre planurile Universului (fizic-subtil-spiritual). Tot aici se poate percepe divinitatea sub forma triadei divine. (Tatal-Fiul-Sfantul Duh sau Brahman-Vishnu-Shiva).

    RăspundețiȘtergere
  5. Floarea vietii din Romania mi se pare putin altfel.Cea din stanga ,presupun ca este in lemn,are dinamica ,este parca, in miscare permanenta.
    Eu cred ca armonia nu are legatura cu partea materiala(nici cu abundenta,nici cu detinerea si folosirea puterii).Poti sa fii sarac si sa fii in armonie.Eu chiar cred ca atunci cand ai atins starea de armonie nu poti fi sarac.Atunci universul iti ofera tot ce ai nevoie...
    Sa ajungi sa fii in armonie este de fapt,drumul vietii.Conditiile exterioare nu determina atingerea armoniei.Lupta este inerioara si individuala.Primul pas este eliminarea egoului.Cel mai greu este sa-l recunosti,sa-l identifici.Sa poti spune -uite! aici am actionat sau reactionat asa sin orgoliu,sau pentru satisfacerea egoului.Pentru a avea niste relatii cat mai bune sete important sa te pui in locul celuilat si sa incerci sa-l intelegi.

    Urmatorul pas este detasarea.Nici asta nu se obtine usor.Atentie!-detasare nu inseamna nepasare!Cei doi pasi sunt strans legati unul de celalalt.
    Apoi cred ca urmeaza,asa cum este scris in textul de mai sus,echilibrarea permanenta a energiilor.Asta nu prea stiu cum se face...sau nu stiu ca stiu...
    Magdalena

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Armonia are legatura cu totul, deci si cu partea materiala. Universul fizic este dovada clara a acestui lucru. Chiar daca omul are puterea de-a crea dizarmonie, in cele din urma Universul va reface echilibrul. Armonia din interior se va reflecta in exterior... mai devreme sau mai tarziu!

      Ștergere
  6. Cum vin toate si se leaga intr-un mod absolut neintimplator...despre sfera Armonie, la momentul Solstitiului de Vara, care deschide culoar energetic mult amplificat si favorabil lucrului cu sine, moment la care intentia scoate mai usor energia din potential in manifestare...inca o data, Remer, chapeau!
    Misha

    RăspundețiȘtergere
  7. Magdalena, Misha, c'mon, you can do better! Faceti-ma si pe mine sa pricep. Introducere, cuprins si incheiere se poate? To keep it light, keep it simple? Be more specific? Related to your experience? Cu ceva conotatii practice? Fara cuvinte pe care trebuie sa le caut in DEX?

    Am transpirat deja!

    RăspundețiȘtergere
  8. Eduard,imi cer scuze ca nu am fost mai explicita.Cand am vorbit despre armonie m-am referit numai la experienta mea,la ce am simtit eu .
    In viata mea(nu mai sunt chiar tanara),m-am schimbat de vreo trei ori in mod fundamental, in modul de a gandi si a reactiona.Am reusit sa ajung acum in momentul in care ma simt echilibrata.Nu indraznesc sa spun ca sunt chiar in armonie...Am descoperit de curand lumea de aici,cu voi,cu cartile lui Remer si sunt foarte fericita ca existati si atat...Asta imi da speranta ca nu sunt ciudata ,adica "altfel" si ca ceea ce gandesc si simt e normal si corect.
    Va citesc si incerc sa inteleg cat mai mult.

    Multumesc

    Magdalena

    RăspundețiȘtergere
  9. Şi aş mai avea o întrebare pe lângă cea de aseară: în ce măsură un parc dintr-un oraş poate compensa o pădure?

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu am primit o alta intrebare aseara. Te rog s-o mai pui odata. S-a intamplat (de mai multe ori) sa nu primesc mesaje trimise dupa ora 20. Probabil ca seara este activitate crescuta pe blogosfera, iar unele mesaje se pierd.
    Legat de intrebarea ta: un parc poate compensa energia primara (eterica) a unei paduri, insa nu poate ajuta la echilibrarea pe zona psihoemotionala asa cum o face padurea. Intr-o padure naturala gasim un bun echilibru intre elemente iar acest lucru ajuta enorm la restabilirea echilibrului psihoemotional. Majoritatea parcurilor din orase sunt artificiale; totusi, gasesti si parcuri unde elementele sunt intr-un oarecare echilibru. Iti recomand sa mergi in parcurile care au o oarecare vechime (zeci de ani). Acolo lucrurile sunt mai bine "aranjate" si, intr-o oarecare masura, se poate compensa o padure.

    RăspundețiȘtergere
  11. Magdalena, ceea ce ma inspira pe mine in starea mea de spirit actuala sa fac in continuarea a ceea ce face Dan - este lucrul practic cu toate aspectele si principiile aici discutate. De aceea poate multi au impresia ca eu, pe acest blog, incerc sa duc lucrurile intr-o alta directie. Nu, nu este o alta directie, este realitatea concreta in care conceptele isi pot face simtita prezenta, valoarea de adevar, influenta asupra lucrurilor. Iar barometrul meu de "valoare vs. junk", care este unul as spune destul de elaborat, da mult credit la ceea ce se intampla aici. Daca Remer vine cu aceasta informatie extraordinar de fina, fara indoiala ca se vor gasi persoane care vor avea capacitatea, placerea si, de ce nu, menirea, de a contribui la implementarea conceptelor in fundamentele, dinamicile si constiinta structurala a acestei lumi. Ma consider o persoana dornica si potential-capabila sa faca acest lucru, incepand intotdeauna cu mine si dandu-ma pe mine si experienta mea drept exemplu.

    Acum imi aduc aminte ca vorbea Dan cu ceva timp in urma de o categorie de oameni, intermediari intre principii si lume, a caror menire ar fi sa construiasca un punct de intersectie, de asamblare, de legatura, intre energiile inalte care se vehiculeaza din centrul Galaxiei si dinamicile actuale de pe Pamant intretinute de majoritatea oamenilor care traiesc inca in 3D. Ma gandesc ca atractia mea catre implementarea unor astfel de realitati multidimensionale in viata concreta ma include cumva in aceasta categorie de persoane - intermediari intre un ceva care trebuie sa se coboare din inalt si actualul care trebuie sa urce mai sus sau sa plece.

    De aceea Magdalena, este foarte important, din punctul meu de vedere, ca indiferent ce faci in aceste vremuri, sa-ti dai timp sa te gandesti de doua ori asupra lucrului respectiv, nu de alta dar nu-ti mai poti permite luxul a repeta aceleasi sabloane, platitudini, inconsistente si galagii de pana acum. In acest sens de fiecare data cand eu aleg sa spun ceva, sa fac ceva, cand caut sa-mi aprofundez propriile obiective pentru ca mai apoi sa consider ca le-am inteles intr-o buna masura si ca pot merge in directia lor, caut de fiecare data sa percep inca ceva in plus despre cum se poate face oricare lucru mai bine decat cu o secunda in urma. Iar apoi il si fac, iar odata ce l-am facut nu ma mai uit inapoi, pentru ca deja mi-am luat experienta, mi-am dat refresh-ul si chiar am plecat mai departe. Consecintele intr-o astfel de disciplina sunt ca ceea ce construiesti ziua nu se prabuseste noaptea iar tu nu bati pasul pe loc nici in concret, nici in subtil.

    RăspundețiȘtergere
  12. Aseară întrebasem dacă plantele de apartament pot reflecta schimbările energetice si emoţionale din om. De când am început să lucrez mai serios cu mine mi s-a întâmplat să mi se ofilească unele plante, în timp ce altele s-au dezvoltat mai puternic decât de obicei.

    RăspundețiȘtergere
  13. Andreea, si eu am trecut prin asta. Nu am studiat in mod serios problema. Eu am avut o planta foarte frumoasa (cala) care s-a facut praf foarte repede. S-a dezvoltat peste masura si s-a rupt. Pe de alta parte, alte plante se dezvolta foarte frumos.

    RăspundețiȘtergere
  14. Dan, pentru ca tot s-a deschis subiectul altor regnuri de fiintare si existenta.. am o intrebare.. arborele vietii se aplica pentru toate fiintele de pe Pamant, inclusiv animale, sau este valabil doar pentru oameni? Animalele au karma? Dar consiinta? Spre ce evolueaza ele? Cum explici din punct de vedere karmic sau al legilor universale progroamele animale pe care anumiti indivizi le-au declansat cu buna stiinta si in Romania si in multe alte tari din lumea intreaga? Unde merge toata acea suferinta? Cum scapa animalele de ea? Care este scopul ultim al existentei unui animal?

    RăspundețiȘtergere
  15. Arborele vietii s-ar aplica pe o arie foarte mica (dinamica si diversitate) la regnul animal. Arborele vietii presupune implicarea constientului. Este ca o harta (printre altele), iar animalele nu un constient dezvoltat, deci nu pot "citi" o harta. Animalele au un altfel de traseu evolutiv - vorbim de evolutie pe orizontala. In 99% din cazuri, dinamica lor este dictata de programele instinctuale (supravietuire, adaptare, conservare). In plus (sau in minus), au corpul mental foarte slab dezvoltat - doar memoria iese in evidenta.
    Din cate stiu, de evolutia animalelor se ocupa entitati specializate, care la randul lor tin cont de dinamicile energetice ale biosistemului planetar.
    Ai dreptate, omul are o karma grea in relatia cu regnul animal. Acum depinde foarte mult si de felul cum s-a facut aceasta karma. Echilibrarea karmei se realizeaza tot in 3D. Dupa cum vezi, este foarte multa suferinta si la om, din cauza diferitelor boli (cancere, accidente, boli cardio-vasculare, alte suferinte acute sau boli cronice).

    RăspundețiȘtergere
  16. Unde as putea gasi mai multe informatii despre acest subiect? Raspunsul de mai sus nu-mi este suficient.

    RăspundețiȘtergere
  17. Nu stiu unde ai putea gasi mai multe amanunte. Cauta pe net. Este posibil ca in Statele Unite sa fi aparut cel putin o lucrare despre acest subiect.

    RăspundețiȘtergere
  18. Dan, am facut acest lucru si in trecut si SINGURELE materiale pe care le-am gasit despre acest subiect sunt pasaje din carti ale lui Rudolph Steiner. Dar eu si Rudolph Steiner suntem doua traiectorii/abordari/trenduri distincte, paralele, diferite si disjuncte. Iar nimeni in afara de el se pare ca nu a avut inspiratia, bunavointa, dorinta sincera si curiozitatea de a se interesa despre acest subiect, despre o realitate cu care traim, de care ne folosim dar de care NU NE PASA!! O mare bila neagra la adresa tuturor marilor ganditori - cu atat mai mult ezoterici - ai acestei lumi! Sper ca la un moment dat cativa oameni luminati (macar!) sa se predispuna la a-si iesi din trendul egoist al interesului fata de propria specie si punct.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. buna Eduard,un material interesant as zice http://antiiluzii.blogspot.it/2012/05/omul-superior.html

      Ștergere
  19. Dan, multe multe multumiri pt toata lumina, energia si informatia pe care (ni) le transmiti.

    Apropo de armonie, imi permit sa citez un citat revelator, care subliniaza si el importanta armoniei, citat ce apartine unui maestru autentic indragit, Omraam Michael Aivanhov (cartea Armonie si sanatate): "Armonia este sinteza tuturor calitatilor, a tuturor virtutilor reunite. Lucrand asupra armoniei, atingeti miezul lucrurilor, Sufletul Universal, centrul, si de acolo vin ordinele, curentii, fortele care transforma si organizeaza totul. [...] Armonia se afla la baza tuturor succeselor, a tuturor realitatilor divine."

    Despre o alta indragita de-a mea (si nu numai, caci toti o indragim, fie ca suntem sau nu constienti), Floarea Vietii, Samanta Vietii, va invit sa priviti si aceste cateva imagini, intalnite prin diferite locuri din Bucovina:
    La Mrea Bogdana din Radauti (cea mai veche manastire din piatra, anul 1360), chiar am ramas uimita de descoperirea facuta, pe un singur zid exterior: http://www.facebook.com/photo.php?fbid=2987554182539&set=a.2987478740653.102466.1672604799&type=3&theater

    http://www.facebook.com/photo.php?fbid=2987602503747&set=a.2987478740653.102466.1672604799&type=3&theater

    http://www.facebook.com/photo.php?fbid=2987879830680&set=a.2987478740653.102466.1672604799&type=3&theater

    Sa facem din armonie unul dintre pilonii vietii noastre si sa ne bucuram de calatoria noastra, in cele mai palpitante vremuri din istoria omenirii si a Mamei Pamant!
    Ana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ana, iti multumesc din suflet pentru toate gandurile de bine si pentru linkurile trimise! Maine am sa pun aceste poze noi langa celelalte doua.

      Ștergere
    2. Wow Dan! Asta da entuziasm, se vede ca te-a atins!

      :-)

      Ștergere
  20. de cateva zile citesc blogul tau Remer ra, rezonez cu tot ceea ce scrii.Ma bucur ca v-am regasit!Elena

    RăspundețiȘtergere
  21. Intodeauna m-au fascinat desenele din lanuri. Floarea vietii din lanul de grau este cea care mi se pare maxim de frumoasa, de misterioasa si de autentica.

    RăspundețiȘtergere
  22. Ziua buna
    tuturor celor care - asa cum spune Elena - ne-am regasit. Rezonanta este rezonanta!:-)
    Ca sa continui firul impartasirilor, apropo de ce spui tu, Eduard, exista multa frumusete, mister, autenticitate, informatii in Floarea Vietii la care te referi. Mai exista insa si comunicare, reala, autentica, intre Autorii cercurilor din lanuri (ma refer la cercurile autentice, nu la cele 'fabricate')si unele fiinte umane/grupuri de rezonanta.
    Daca-mi permiti, voi reda un citat revelator, din capitolul Cercurile din lanuri si cele 9 dimensiuni (cartea Alchimia celor 9 dimensiuni; 2011-2012, profetii, cercurile din lanuri si 9 dimensiuni ale constiintei, de Barbara Hand Clow):
    "Campia Salisbury din Wessex, Anglia, se afla deasupra unuia dintre cele mai mari acvifere calcaroase de pe Pamant. Calcarul este piezoelectric si e imbinat cu magnetit, acele aschii de fier, folosite pt a modela campuri EM. Cercul din lanuri numit Reteaua magnetica (2000)(vezi foto: http://www.temporarytemples.co.uk/imagelibrary/2000.html), infatiseaza un camp magnetic perfect, care i-a demonstrat lui Colin Andrews - un cercetator important, ce analiza reteaua electromagnetica - ca avea dreptate. Cercul a aparut la O ZI, dupa o noapte alba, in care acesta s-a tot gandit la retelele electromagnetice!"
    [In carte sunt explicate alte cateva cercuri, cum sunt ele create, comunicarea cu Autorii lor etc.]

    Mergand mai departe... ce ziceti de cercul interior din acest cerc din lanurile de rapita, aparut in 12 mai a.c. - http://www.temporarytemples.co.uk/imagelibrary/? Seamana cu vreunul din cercurile ilustrate de Dan, in schemele Arborelui vietii dacic?...

    (va urma... mesajul meu depaseste 4.096 de caractere)

    RăspundețiȘtergere
  23. Continuand... pe linia armoniei etc., Dan, sper sa nu creez turbulente sau devieri ale energiei acestui material, astfel ca te rog sa-mi permiti sa impartasesc aici o inregistrare TV postata pe youtube - https://www.youtube.com/watch?v=3AgO1JW46Sc&feature=player_embedded - a unui interviu luat recent lui Jasmuheen (http://www.jasmuheen.com/). Nu are o legatura clara si directa cu subiectul articolului, dar are legatura cu unele subiecte sau aspecte impartasite pe acest blog.
    L-am vizionat si eu azi si mi-am amintit de ceea ce spuneai undeva, Eduard, despre energiile din Craiova. Nu contest deloc ca nu ar fi asa cum le percepi tu. Hai insa sa ne gandim ce-ar insemna o schimbare de perceptie si, implicit, de atitudine. Observi, apoi ai 2 (chiar 3...) alegeri: vrei sa preiei energiile sau vrei sa-ti raspandesti LUMINA care e IN tine, in jurul tau?
    Exista energiile care exista. Faptul ca suntem acolo, intr-un mediu energetic mai defavorabil, poate insemna, pt cineva aflat pe calea evolutiei si cunoasterii de sine, un imbold la a fi schimbarea pe care vrea sa o vada in jurul sau. Hai sa ne amintim de intrebarea lui Zalmoxe despre cum ne percepem: un trup in care se afla o scanteie divina sau un SPIRIT care are un trup?
    In cadrul atelierului de lucru de la Bucuresti, Jasmuheen a spus si ea niste lucruri simple dar esentiale:
    Treci de la a absorbi energie, la a-ti raspandi energia!
    Energia se modifica in functie de eticheta pe care i-o punem.
    Radiaza-ti Lumina, in fiecare strat/nivel/dimensiune din realitatea ta.
    Prezenta noastra poate ridica Esenta din ceilalti.
    Fii Esenta ta.
    Identifica-te cu acea parte din tine care este deja iluminata!
    Deschide-te catre niveluri superioare de exprimare - vezi/simte Esenta din ceilalti.
    Iar alte lucruri si energii le face cunoscute si le emana in intregul interviu - care speeeer sa ne mai anime aripile :-)

    'Intamplarea' face sa locuiesc in Brasov... si sa fiu acum, aici, pe acest blog, datorita unui prim link trimis de un coleg din... Craiova (clipul video realizat de Patrocle, cu informatiile transmise de Dan despre banda energetica directoare a anhatei planetare) si al unui alt link, catre acest blog, primit de la o persoana din Bucuresti. Intrebare: cum e cu energiile?
    Exista o vorba veche, dar de actualitate: Omul sfinteste locul.

    Asadar si prin urmare... cum ne-am putea face viata mai placuta si mai plina de Gratie? Continuand sa etichetam dualitatea sau observand jocul polaritatilor, in dinamica lor evolutiva, si afirmandu-ne/exprimandu-ne Esenta, investindu-ne energia in viziunea noastra despre asa-zisul Rai pe Pamant/Imparatia cerurilor pe pamant, dimensiunea a cincea, Constiinta si iubirea Christica?
    Nu as zice ca e un lucru foarte usor... insa, cat de usor ne-a fost oare sa invatam sa mergem in 2 picioare? A fost si este un proces. Este, pt ca, de la a merge in 2 picioare, inaintam la a zbura... fara avion! Cat o sa ne ia acest proces, ramane de vazut.

    In final, as vrea sa va impartasesc 3 lucruri legate de planeta, pe care Jasmuheen le-a impartasit, pentru care ea se simte binecuvantata:
    1. "Faptul ca o simt pe Geea ca pe Mama mea.
    2. Pentru structura pe care o am si pt ca ma pot misca pe Geea cu usurinta.
    3. Pentru ca traiesc pe Ea, in aceste vremuri, si imi exprim Esenta."

    Cu recunostinta pt toata Lumina si energia informatiilor si Spiritelor care impartasesc pe acest blog, sa ne bucuram de inspiratia si Gratie divina in implinirea menirii noastre pe acest pamant si... sa ne bucuram de calatorie!:) Putem evolua si fara suferinta!

    RăspundețiȘtergere
  24. Va rog din suflet, lasati spatiul acesta asa cum a fost creat initial..AUTENTIC ROMANESC. E minunata si doamna Hand Clow, e minunata si Jasmuheen, e grozav si Neal Walsch...dar e plin net-ul de ei, cine vrea informatie si-o cauta..pe blogul doamnei Nicolai, pe blogul doamnei Elena Francisc....
    Multumesc!
    Mirela

    RăspundețiȘtergere
  25. Total de acord cu Mirela.Prea multa vorbarie si prea multa tocana spiritula internationala...

    RăspundețiȘtergere
  26. Mirela, iti multumesc mult pt raspunsul/reactia ta. A fost uimitor de catalitica pentru mine.

    Aveti perfecta dreptate – si tu, si persoana care a ales anonimatul.

    Am avut in vedere 4 aspecte, in mesajele mele care au generat aceasta energie: comunicarea-interconectivitatea-armonia-iubirea.

    Subiectul articolului de fata este Arborele Vietii dacic(5) – Armonia

    Caut sa evit sa mai ‘gatesc’ o tocanita spirituala internationala (chiar mi-a placut expresia si o voi ‘salva’), asa ca ma voi stradui sa vorbesc in termeni get-beget romanesti.

    Corpul nostru fizic este o comunitate alcatuita din trilioane de celule. Sanatatea lui – care inseamna starea de armonie – este data de gradul de armonie al schimburilor ce se desfasoara in aceasta INTREAGA comunitate. (Sa ne imaginam, ce s-ar intampla daca o singura celula din plamanii nostri ar decide: „din clipa asta, refuz sa mai primesc oxigen din exterior!”)
    Fiecare dintre noi face parte, mai departe, din alte organisme, in care structura organismului uman este duplicata, la scara din ce in ce mai mare: familie, grupuri, organizatii, sat/oras, judet, tara, continent, planeta/omenire, sistem solar, galaxie… pana la Tot Ceea ce Exista.

    Ce inseamna, pentru fiecare dintre noi, sa existe armonie la aceste niveluri din ce in ce mai extinse?

    Daca am retinut corect, in cartile sale (cred ca in Chemarea atlantilor), Remer Ra vorbeste despre ajungerea la o convergenta planetara.
    Se poate ajunge acolo, fara a atinge o convergenta la fiecare dintre nivelurile anterioare?

    Fiecare dintre noi este o celula dintr-un intreg organism, avand rolul pe care ni l-am asumat.

    Inchei cu un citat, o Lege a lui Zalmoxe, din cartea Misterele Scolii Zalmoxiene, de Remer Ra.
    „Lungul si scurtul au acelasi mijloc; cercul mic si cercul mare, globul mic si globul mare pe acelasi punct se sprijina; nevazutul si vazutul acelasi loc ocupa; toate cele mari stau ascunse in cele mici, iar aici este o mare taina a firii; mare printre intelepti este cel ce o pricepe.”

    RăspundețiȘtergere