Date fiind ultimele evenimente, la această
transmisie - așa cum și bănuiam, și-a făcut simțită prezența Oryen. Eram
deosebit de curios să aflu ce s-a mai întâmplat cu rețeaua, așa că am trecut
direct la întrebări.
Remer Ra: Bine ai revenit, Oryen! Am simțit că tu
îmi vei transmite următoarele informații cu privire la rețea. Interesant e că,
imediat după ce Zaryiena mi-a spus că transmisiile încetează pentru câteva
săptămâni, eu nu am simțit că au încetat ci, dimpotrivă, am simțit că rețeaua
funcționează non stop. M-am conectat de câteva ori și chiar a fost o conexiune
puternică. Ce poți să-mi spui despre asta?
Oryen: Da, rețeaua funcționează între anumiți
parametri dar încă se fac reglaje! E recomandat să vă conectați la ea începând
cu data de 10 noiembrie.
Remer Ra: Zaryiena mi-a spus că trebuie să fie
elaborat un nou protocol de acces pentru a elimina eventualele bruiaje sau
interferențe. Ce poți să-mi spui despre asta.
Oryen: Protocolul seamănă cu cel de accesare a
sinelui divin (prezentat la N1G1 – n.a.) la care vei adăuga încă un aspect. Pe
de altă parte, recomandăm ca fiecare să-și aleagă o anumită oră pentru
transmisii. Recomandăm să alegeți una din orele fixe (de exemplu, ora 12, 16,
19, 21, 23 – n.a.) iar timpul de conectare nu trebuie să depășească 20 minute.
Remer Ra. Am simțit că se dorește acest lucru din
ultima transmisie a Zaryienei. Am intuit cumva că, datorită fenomenului de
rezonanță, se vor forma mici entități matriceale energo-informaționale, pentru
că vor fi cu siguranță rezonanțe subtile între anumite persoane și vor alege
aceeași oră.
Oryen: Ai intuit bine. E mult mai bine așa, din
foarte multe puncte de vedere. În acest fel se pot face schimburi de
informații, energii și chiar vibrații. Veți lucra, în principal, cu legea
rezonanței, sincronicității, mentalismului, vibrației și a necesității.
Remer Ra. Deci până la urmă, interferențele au avut
un rol pozitiv. Este un mare pas înainte, din punctul meu de vedere.
Oryen: Orice piedică, orice blocaj, orice cădere
are darul de a scoate la suprafață mai multă hotărâre și schimbări pozitive. Însă
nu vom renunța la grupul colectiv, astfel că vor fi și transmisii care au o
temă anume.
Remer Ra: Practic, vor fi avute în vedere două
planuri, unul general, care îi are în vedere pe toți cei care participă la
aceste transmisii, și altul în care se vor forma rezonanțe subtile între cei
care au structuri asemănătoare.
Oryen: Exact! Din când în când, în funcție de
dinamica de ansamblu a zonei, îți vor fi transmise tematici pentru transmisiile
care au în vedere întregul grup.
Remer Ra: Vă mulțumesc în numele tuturor!
*******
De fiecare dată când veți dori să accesați rețeaua,
veți avea în vedere următorul protocolul de accesare:
1. Vă veți așeza într-o poziție cât mai
confortabilă, pe un scaun, fotoliu sau în șezut, având coloana vertebrală în
poziție verticală. Pentru început, vă veți relaxa fiecare membru și fiecare
parte a corpului, astfel încât să nu aveți niciun fel de deviere a atenției
către propriul corp.
2. Aduceți în memorie amintirile în care ați simțit
cel mai intens iubirea față de cei din jur. Nu contează personajele, poate fi față
de partenerul de viață, față de anumite persoane din tinerețe, față de frați,
părinți etc.
3. Aduceți în memorie amintirile în care ați simți
cel mai clar îmbrățișarea divină - când ați simțit o stare de fericire și
armonie fără a avea aparent legătură cu oamenii, fără să fi câștigat ceva sau
care să aibă legătură cu exteriorul. Adesea, aceste momente apar în timpul
meditațiilor, în natură, în rugăciuni, sau pur și simplu...
4. Vizualizați că ați atins deja cel mai mare
potențial al vostru, adică ați materializat sinele înalt. După cum se știe,
sinele înalt este potențialul cel mai mare pe care îl putem realiza în această
viață, din toate punctele de vedere (trup, minte și suflet).
5. Revărsați din inima voastră cele mai pure sentimente
de iubire față de toți oamenii, indiferent de rasă, religie, culoarea pielii,
nație, etichetă socială etc.
6. Vizualizați că trăiți deja într-o lume de vis,
fără niciun fel de conflict; o lume plină de iubire, pace, armonie.
7. Vizualizați că deja s-a realizat contactul cu
alte civilizații extraterestre, iar relațiile sunt bazate pe respect, iubire și
armonie.
Alocați 1-2 minute pentru fiecare din punctele de
mai sus! Parcurgând acești șapte pași, vibrația voastră va crește suficient de
mult încât să nu vă afecteze niciun fel de bruiaj sau interferență telepată
negativă!
Rămâneți apoi în această stare de înaltă vibrație
câteva zeci de secunde, după care vă întoarceți atenția spre zona Anahatei
(plexul cardiac). “Priviți” lumina din inima voastră. Lăsați-o să vă inunde toată
ființa. În continuare, tot ce aveți de făcut este să cereți sinelui vostru
divin (cu vocea caldă a inimii) o sferă cristalină, pentru a vă conecta la
rețea! Ea vă este oferită chiar înainte de a termina cererea! Sfera va avea un
diametru de circa 6-8 cm (cam cât o minge de tenis de câmp)! Apoi veți relua tehnica sferei-probă, adică o
veți culisa de 20 ori pe direcția celor doi centri energetici inimă-minte
(Anahata-Sahasrara), în rezonanță cu respirația, după care o veți plasa în
mijlocul creierului, ”îmbrățișând” glanda pineală. Veți face acest lucru
printr-un simplu act de voință. Urmează apoi să o programați, adică să
”informați” sfera” pentru a se deplasa la rețea și să-i determinați clar care
va fi scopul acelei transmisii! După programare veți expulza sfera afară, prin
Sahasrara, printr-un simplu act de voință interioară. Ea va ajunge la rețea în
foarte scurt timp și vă va trimite informații și energie pentru a vă ajuta în
legătură cu scopul propus. Veți vizualiza o lumină aurie care pătrunde prin
coroană în ființa voastră.
Puteți „informa” sfera pentru hrănirea
corpurilor subtile, purificare, alinare sufletească, vindecarea sau ameliorarea
unor afecțiuni, dezvoltarea unor aptitudini și talente, amplificarea unor capacități,
rafinarea unor simțuri, atragerea unor evenimente, armonizarea pe relația
trup-minte-suflet, implementarea unor afirmații pozitive etc.
Pentru cei care nu au stabilit conexiunea cu
rețeaua pleiadiană de sateliți le recomand să facă, timp de trei săptămâni
următoarea tehnică:
Cereți sinelui vostru divin, cu vocea inimii, să vă ofere
o sferă energetică cristalină, pentru a realiza contactul cu rețeaua. Vizualizați că în interiorul vostru,
în zona mediană a plexului cardiac, se află o sferă de lumină cristalină de
mărimea unei mingi de tenis. Îndreptați-vă atenția și privirea interioară spre
această sferă și încercați să-i conștientizați prezenta, luminozitatea, forța,
consistența. Respirați adânc și ritmic, timp de 2-3 minute, având atenția
concentrată pe această sferă. Veți alimenta astfel sfera cu energia voastră
vitală. După aceea, în timpul inspirului, veți ridica sfera până în zona
creștetului și apoi, în timpul expirului, o veți aduce înapoi în plexul
cardiac.
Veți face cel puțin 20
de curse inimă-minte cu sfera cristalină, după care o veți expulza către
Cosmos, direct din creștetul capului, în timpul ultimului expir.
Acest exercițiu va fi
făcut timp de 3 săptămâni, în fiecare zi. Este recomandat ca în primele șapte
zile să faceți acest exercițiu în timpul dimineții, în următoarele șapte zile
să îl faceți după-amiaza iar în ultimele șapte zile să-l faceți în timpul
serii. Toate cele 21 de sfere vor fi captate și analizate de către rețeaua
pleiadiană de sateliți - se va realiza un profil energetic și spiritual pentru
fiecare în parte.
(va urma)
Mulţumim Oryen ! Aşteptam veşti.
RăspundețiȘtergereMulţumim Remer Ra !
Să înţeleg că vom învăţa prin aceasta, poziţia "copăcel" a bebeluşului ; fiecare va stabili o relaţie proprie cu "reţeaua".
Apoi, conectarea la reţea, se face fără o tematică anume, ci, în funcţie de nevoile fiecăruia, vom avea parte de încărcări, activări, alimentări, vindecări.
În altă ordine de idei, deşi vom părea că suntem independenţi, în realitate ne vom aduna NATURAL în "buchete".
Cât despre obstacole şi piedici, mă gândesc la conceptul "ceea ce nu te ucide, te întăreşte". Altfel spus, obstacolul este profesorul ce te obligă să sapi în tine şi să manifeşti forma ta cea mai înaltă.
Eu îl asociez pe profesorul-obstacol, cu influenţa lui Saturn (căruia unii îi zic "maleficul"; vai lor !!!)
Am câteva întrebări :
1 - de câte ori pe zi, săptămână, ne putem conecta la reţea (adică, ca să păstrăm o măsură a lucrurilor).
2 - putem schimba ora, ţinând cont de orele recomandate, în funcţie de programul şi/sau starea noastră.
3 - văzând orele recomandate, aş putea lua în calcul ora 8 dimineaţa care mi-a fost semnalată (prin mesaj), presupunând că are caracter personal ?
4 - vreau să întreb pentru cei care au de făcut exerciţiile cu sfera - ei pot face simultan şi conectări la reţea, sau doar după cele 21 de zile.
Aştept răspunsurile la întrebări, ca să pot distribui materialul cu completările de rigoare.
Mulţumesc !
O zi cu Soareeee... !
1. Va puteti conecta la retea de cate ori doriti. Daca tinem cont de faptul ca este de dorit sa fim in rezonanta cu alte persoane, ar fi un maxim de 24 ori pe zi!
Ștergere2. Sigur ca da!
3. Da!
4. Vor face exercitiul cu sfera doar cei care nu l-au facut in prima parte a anului!
O zi minunata!
Mulţumesc ! Abia aştept 10 Noiembrie, aşa cum aşteptam în copilărie Crăciunul ! Ce de DARURI ...!!! Doamneeee..., MULŢUMESC ŢIE !!!
ȘtergereBuna dimineata Remer,
RăspundețiȘtergereAm observat ca in toate mesajele se ignora total rezultatele spirituale deja existente pe planeta.
Ma refer acum doar la crestinism, care a generat, prin Initiatorul sau, atat o cale spirituala autentica pentru orice fiinta umana, cat si exemple palpabile de oameni care, facand pasi reali pe aceasta cale, au transcens moartea fizica si lucreaza, din nevazut, cu cei intrupati, mergand pe aceeasi cale. Unii din ei sunt numiti sfinti.
Mi se pare imposibil ca niste fiinte din Univers care iau contact vibrational cu oamenii sa nu sesizeze aceste rezultate spirituale. Mi se pare deasemenea imposibil sa nu sesizeze beneficitatea rezultatelor. Dar ... nimic despre ele in mesaje.
Poti spune ceva despre motivele acestei lipse de interes ?
Toate cele bune,
Alga
Nimeni nu neaga "beneficitatea rezultatelor spirituale existente deja pe planeta". Dar dupa cum bine vezi, nu este indeajuns. Lumea este asa cum este...
ȘtergereIti intorc intrebarea: poti spune ceva despre motivele lipsei de interes a religiilor fata de invataturile spirituale ale altor civilizatii din Univers?
Dragii mei, iată am să vă împac pe-amândoi !
ȘtergereDragă Alga, nu se ignoră "rezultatele spirituale existente pe planetă", ci se pleacă de la ele, cu direcţie în sus, dar şi cu extindere pe orizontală.
Apoi, atât Iisus, cât şi alte Spirite Înalte întrupate de-a lungul timpului, sunt entităţi evoluate care au coborât în materie din cauza lipsei CREDINŢEI oamenilor, tocmai pentru a le satisface percepţia... "palpabilă".
De ce ar face referire la aceste rezultate, fiinţele din Univers, câtă vreme, ei ştiu despre percepţiile noastre pe care, tocmai încearcă să le extindă/dezvolte ???
Ele (fiinţele din Univers). ne-au găsit la un nivel... şi lucrează cu noi, ca să facem paşi către un nivel superior.
Căci iată ! A venit Iisus şi s-a născut creştinismul. Dar nici creştinismul n-a putut să se comporte ca un tot unitar, fiindcă s-au născut mai multe ramuri din el; ramuri care s-au străduit din răsputeri să se delimiteze unele de celelalte.
Apoi, în sânul acestor ramuri ale creştinismului s-au strecurat conştient şi voit anumite concepte care conduceau la separare, control şi manipulare. ACEST LUCRU ESTE GREŞIT.
Dac-ai să studiezi Vieţile Sfinţilor, vei vedea că fiecare dintre ei, au crescut înafara sistemului, izolându-se prin munţi, sau deşerturi... , în singurătate, creându-şi astfel legături directe cu Dumnezeu şi astfel descoperind că au aripi Îngereşti. Dar misiunea lor era, să activeze în Biserica Lui Hristos (indiferent de ramura ei), aşa că s-au întors "acasă", unde, erau deja nişte reguli pe care juraseră să le respecte, chiar dacă ele impuneau nişte limitări.
Dac (m-am oprit aici, ca s-o ascult pe Lora cântând melodia Mihaelei Runceanu, "Iartă"). Să reaiau...
Dacă ascultăm pe preoţii, călugării contemporani nouă, observăm că toţi s-au dezvoltat bazându-se pe învăţăturile Sfinţilor Părinţi.
Dacă dintre preoţi şi călugări răsare câte unul căruia-i cresc apripi de Înger, descoperim că fiecare s-a izolat în rugăciune prin nu ştiu ce peşteri...
Apoi, nivelul de Conştiinţă a celor ce au venit la întrupare în vremurile pe care le trăim şi noi, sunt mult mai înalte ca ale strămoşilor noştrii, preţ de mai multe generaţii în urmă, până la venirea Lui Iisus, şi înainte. Iar în această etapă din evoluţia PLANETEI (căci noi suntem corp comun cu pământul şi orice altă percepţie duce la ruperea de adevărata realitate şi la distorsionarea serioasă a percepţiei), este necesară o ridicare serioasă a vibraţiei, pentru saltul care s-a tot amânat, din cauza ignoranţei Omului şi din cauza acceptării "ochelarilor de cal".
urmează...
continuare...
ȘtergerePrintre atâtea învăţături preţioase, Iisus a spus " Toate, câte vedeţi că le fac eu, şi voi le puteţi face. Şi chiar mai mult decât mine.". Oare de ce nu suntem ATENŢI la învăţăturile Lui, şi ne irosim timpul cu întrebări pe lângă subiecte care sunt atât de evidente ? Câtă vreme vrem să le mai facă Dumnezeu pe toate, numai fiindcă noi ne limităm să ne smiorcăim pentru orice, fără să înţelegem că EL S-A INVESTIT ÎN OM, CA SĂ SE MANIFESTE... EL ÎNSUŞI , PE PĂMÂNT ??? De ce nu înţelegem că odată cu investiţia Sa, Dumnezeu curge prin noi şi Puterea Sa ???
Am ajuns în situaţia deplorabilă în care ne aflăm, tocmai pentru că, tot timpul am aşteptat să face ceva... altcineva ; celălalt ... ! Mai mult, fiindcă Oamenii, majoritatea cer celorlalţi să facă orice..., totul dacă se poate... şi fiindcă aproape nimeni nu mai face nimic, am început să PRETINDEM, fiinţelor din Univers, diverse lucruri...
Cine nu ne lasă să ne cinstim Sfinţii ??? Cine nu ne lasă să le urmăm învăţăturile ??? Cine ne opreşte să le recunoaştem meritele ??? Vrem să-i recunoască fiinţele din Univers ??? Ei nu numai că-i recunosc, ci, LUCREAZĂ ÎMPREUNĂ CA UNUL, ca să ne urnească din ignoranţă.
Religiile ? Au limitările lor , din "n" motive care, nu mai contează acum. Dar nimeni nu ne împiedică să le deschidem ferestrele din chiar inimile noastre...
Iată că eu sunt Ortodoxă, dar nu mă opreşte religia mea, să-mi ridic ochii la Cer... şi căutând eu cu ochii, după Tatăl, să-mi întâlnesc fraţii stelari şi să-i îmbrăţişez...!
Acum dacă nu mă opresc, risc să scriu o carte, chiar aici pe blog . Dar, aici sunt în casa altor cărţi, aşa că, cred ca am fost suficient de explicită.
Dacă cineva , chiar VREA folos, atunci să-l aibă !
R.J.
Traim in lumea tridimensionata, in care Timpul este considerat a patra dimensiune.Pot doar sa afirm ca intelegerea la care-am ajuns pana la aceasta data (si am mai spus-o si in alte imprejurari) este ca Dumnezeu nu poate fi comparat cu nimeni si cu nimic din ceea ce a plasmuit mintea si firea omeneasca si, ca atare, nu poate fi clasificat, catalogat si "inregimentat" in complexul acesta uluitor al gandirii si trairilor umane stravechi si actuale. Deci, El S-a revelat pe Sine, atat cat putem cuprinde cu mintea si inima, cu scopul precis al mantuirii omului si al intregii fapturi. Perceptia mea despre Adevar este ca-i adevarat ca ne-a repus pe Cale(prin Invierea Mantuitorului Iisus Hristos), ne-a revelat ca-i necesar de-a ne armoniza fiinta cu legile nescrise Cosmice, sa zic asa. Deasemenea cred ca in momentul in care Subconstientul inmagazineaza ideile drepte, perfecte , care salasluiesc in Supraconstient(sau mintea divina, sa zic asa), deci, Supraconstientul se suprapune, practic, pe Subconstient si noi devenim constienti de aceasta stare care devine astfel Constienta noastra, atunci este posibil ca sa traim in Adevar.
ȘtergereToate cele bune,
Lucia Dobrea
Buna seara Remer,
ȘtergereMultumesc pentru raspunsul tau.
Iti voi raspunde la intrebarea ta dupa puterea mea.
Eu nu stiu la ce te referi cand spui ca "nu este indeajuns". Eu stiu ca, acum ceva timp, a venit Iisus Hristos, care a deschis si consolidat o Cale prin lumea materiala si prin lumile nevazute catre destinatia noastra, Cale care ne transforma fiinta, pana la corpul fizic. Acea Cale este completa asa cum a construit-o El ( e "de ajuns"), iar parcurgerea ei nu necesita interventia vreunei civilizatii extraterestre, pentru simplul motiv ca aceasta Cale este continuta in intregime in noi. In schimb, ne-a spus ca trebuie sa muncim mult pentru ca aceasta Cale sa se desfasoare din noi.
Eu mai stiu ca exista oameni care au mers pe Cale si au ajuns mai aproape sau mai departe.
Eu nu inteleg la care din cele doua aspecte spui tu ca "nu e de ajuns". Daca e la al doilea, nu poti spune ca "nu e de ajuns" acum, pana nu ai parcurs Calea in intregime, pana cand Calea nu a rodit totul din tine, pentru ca, daca n-ai ajuns la capatul ei, nu stii ce inseamna "de ajuns". Doar Iisus Hristos poate spune ca "e" sau " nu e", El ajungand la capatul ei.
Lipsa de interes a crestinismului fata de invataturile spirituale extraterestre rezulta tocmai din faptul ca acea Cale catre detinatia noastra e continuta total, complet, in fiinta noastra. Rodirea ei se petrece doar in impartasirea Iubirii Celui care a creat-o ( sau, cum se spune, in Numele Lui ). Nu se poate merge pe Cale fara a impartasi, in mod real, Iubirea si Fiinta Celui care a creat-o, deschiderea Caii in totalitate nu se face fara acel nivel al Iubirii. Iar asta inseamna multa munca ...dar resursele necesare acestei munci exista in intregime in noi si in jurul nostru ( sunt deja "de ajuns").
Iata, pe scurt, gandurile mele pentru intrebarea ta.
Daca doresti, te rog impartaseste gandurile tale la intrebarea mea.
O seara frumoasa,
Alga
Vorbesti despre iubire si imi spui multe vorbe... Iubirea nu se vorbeste, se traieste! Iubirea a existat inainte de intruparea lui Iisus si chiar inainte de a exista acest Univers!
ȘtergerePoate ti se pare ciudat dar am comunicat des cu Iisus in trecut... Si am s-o mai fac! Iar mesajele lui le voi pune pe acest blog peste putina vreme...
Remer Ra, SUNTEŢI UN ÎNGER şi VĂ IU-BESC !
ȘtergereAbia aştept să mă întâlnesc din nou, cu Iisus !
Prima mea maaa-re întâlnire cu Iisus, a fost în călătoria iniţiatică pe care am făcut-o în India şi Tibet, alături de Maestrul Spalding, prin "Vieţile Maeştrilor". Aşa că, sunt plină de emoţie şi abia aştept să-l îmbrăţişez din nou pe dragul meu Iisus !
Vă transmit toată bucuria mea, tuturor, şi vă doresc o săptămână în care binecuvântările să curgă-fluvii !
Pentru Alga :
Draga mea, CALEA nu este limitată, deci N-ARE CAPĂT.
Calea, dragii mei, este ca un vals nesfârşit. Câtă vreme Universul cântă, toată CREAŢIA valsează (Doamne, ce iubesc valsul...!!! mi-a venit, acum, să-i zic - SPIRALA TERESTRĂ).
Înţeleg perfect, dragă Alga, ceea ce spui, fiindcă pe-acolo pe unde vezi tu acum, am fost şi eu !
N-am uitat, fiindcă AM TRĂIT TOTUL.
N-a fost uşor să trăiesc asta, dar am avut noroc că, am vibrat/simţit/trăit fiecare gând; fiecare cugetare. De aceea, ŞTIU că, pe vremea aceea, mă temeam că, dacă trec barierele credinţelor DE MOMENT, ar fi ca şi cum l-aş trăda pe Iisus şi religia care se desprinsese din învăţăturile Sale.
Nu-mi trecea prin minte că, prin credinţa mea DE MOMENT, mă înlănţuiam singură şi îl ţineam captiv şi pe HRISTOSUL care mă defineşte... iar Iisus, n-avea cum să fie fericit, fiindcă învăţăturile Sale, nu erau conştientizate de mine, în starea de esenţă...
TOTUŞI, EL ŞTIA CĂ SĂMÂNŢA ERA PUSĂ BINE... ŞI ÎNTR-UN TEREN FERTIL.
Ai RĂBDARE cu tine, căci în mod sigur, ai intrat pe Cale (altfel n-ai avea , aşa nişte frământări).! Doar că ego-ul, mai foloseşte ultimile sale vicleşuguri, ca să te păstreze în mrejele sale.
Călătoriile mele nu sunt în planul fizic (chiar nu-mi place să hălădiuesc prea mult). Dar în planurile subtileeee..., zbor de şi cu plăcere !!!
Dă-ţi voie să zbori ! Oceanul Iubirii te-aşteaptă... şi EL ESTE NEMĂRGINITUL-DUMNEZEU.
Iată, îţi trimit două aripi - BUCURIA şi CURAJUL meu ! Vrei să le primeşti ?
Cred ca incepand de azi voi accesa si mai des acest blog. Astept cu nerabdare mesajele de la Isus.Respect toate entitatile care ofera ajutor intr-un mod benefic celor care au nevoie,dar, Isus pentru mine reprezinta iubirea si daruirea traite la un nivel care cred ca nici acum nu sunt intelese aici pe Pamant.Sacrificiul suprem suferit pentru a aduce in acest segment de manifestare(Tera), constiinta cristica,totul oferit sub o mantie ocrotitoare de parinte.A plantat semintele pentru ca noi, ignorantii, sa le avem la-ndemana,doar atat, fara asteptari.Poate ca nici azi numarul celor care acceseaza aceasta constiinta nu este suficient de mare incat sacrificiul sa merite dar el nu si-a facut calcule ci doar a facut-o.Cred ca acesta este unul din multele exemple pentru care "nu este indeajuns".
ȘtergereDragă Alga, tu vorbeşti despre pace, bucurie, răbdare şi mai ales smerenie, dar, numai smerită nu eşti ...!
ȘtergereTu ai impresia că doar tu ştii ce ascunzi ... Însă mai ştim şi noi să luăm pulsul cuiva printre cuvinte...
Remer Ra este delicat şi n-a vrut să-ţi spună direct că tu manifeşti Iubirea doar de la nivelul buzelor. Altfel la teorie nu stai rău !
Ceea ce încerci tu este să-l aşezi "mumos" sub tine (şi ca să te citez, " sub" e un mod de a vorbi, nu o realitate ).
Pentru unii dintre noi, este limbede că ai nişte neclarităţi. Dar ele (neclarităţile) sunt în tine şi tu cu tine eşti neclară.
Noi aici , chiar dacă ne mai păruim, totuşi lucrăm împreună.
Nu fac nici un caz de faptul, că vrei să PARI a ne fi ignorat comentariile (în realitate eu te VĂD că le citeşti cu nesaţ), doar fiindcă tu eşti obişnuită să "vorbeşti doar cu ..."şeful" şi să le demonstrezi celorlalţi că-l pui şi cu "botul pe labe".
Vii şi zici că Remer Ra are nişte neputinţe. Eu te-ntreb (transliterând) : "pa proba"?
Tu alegi ce faci cu tine şi e dreptul tău, dar, măsoară-ţi bunul simţ !
Draga Alga,convietuim .Cai si cai,oameni si oameni.Ce importanta are de ce nu se intereseaza un extraterestru de Isus ?! E treaba lui.Religia,partea esoterica,poate sa ia un om de la ,,zero",poate sa-l creasca pana acolo unde a ajuns fondatorul.Religia e ca un cerc ,o sfera ,ceva complet in sine insusi , are toate cheile,cu conditia sa ...nu te mai intereseze o alta cale.Pe de alta parte ,de ce nu ar exista si alte civilizatii,cu alte religii si alti fondatori ?! Lumea e mare,nu zic sa sarim in hau,dar ...am intalnit ceva oameni.Daca Remer are dreptate in perceptiile lui ? Daca se naste ceva nou ? Lasa loc.Altfel ,da,Remer ar trebui sa raspunda la propria lui intrebare : De ce nu se intereseaza religia de alte Cai ? Religia nu e chiar ...adica...reciprocitate ,si putem invata unii de la ceilalti fara probleme.Toate duc tot la Dumnezeu.Cu conditia sa nu ne cada binele din mana,si moral,si etic,si constiinta si constienta, si omul frumos cu capul pe umeri.
ȘtergereGHIDUL ALEGĂTORULUI.
RăspundețiȘtergereViaţa/realitatea pe care o trăieşti este suma ALEGERILOR TALE.
Când alegi pentru tine, îţi asumi aceasta, şi suporţi efectele alegerilor tale.
Dar când alegerile tale îi afectează pe ceilalţi, trebuie să meditezi adânc înainte de fiecare alegere.
Iată câteva indicii care îţi arată dacă eşti apt să faci alegeri care le influenţează viaţa celorlalţi .
1 - ştii cine/ce este Dumnezeu şi CREZI în El.
2 - ştii cine eşti tu.
3 - ştii ce vrei tu.
4 - practici meseria pentru care eşti pasionat.
5 - trăieşti în armonie cu părinţii, fraţii, vecinii, colegii, cu oamenii în general, cu animalele, plantele.
6 - ai partenerul potrivit.
7 - ai o relaţie armonioasă cu copiii (atât ai tăi, cât şi cu copiii în general), dar şi cu cei de generaţii mai vârstnice ţie.
8 - atitudinea ta optimistă este una permanentă.
9 - îţi place casa în care locuieşti şi eşti preocupat permanent să scoţi din ea forma cea mai bună.
10 - situaţia ta materială, chiar dacă nu este o bogăţie exorbitantă, te mulţumeşte în fiece moment şi cauţi permanent soluţii ca să te simţi împlinit.
11 - nu faci economii, fiindcă te conduci după conceptul " nu trebuie să mă lipsesc de nimic ACUM, ci, trebuie să câştig mai mult, ca să am tot ce-mi trebuie în fiecare clipă viitoare".
12 - practici starea de Pace, pe care Dumnezeu ţi-o dă, prin PREZENŢA SA PERMANENTĂ în fiecare alegere a ta.
13 - eşti bun, milostiv, generos, săritor, şi îţi pasă permanent de semenii tăi.
14 - respecţi "liberul arbitru" al fiecărui Om, inclusiv al copiilor tăi.
15 - te mobilizezi repede şi cu Limpezime în momentele de "criză".
16 - îl ridici pe semenul tău căzut în stradă, chiar dacă a căzut de băutură.
17 - eşti permanent curat şi îngrijit când eşti în casă şi te păstrezi, pentru tine şi familia ta, într-o dispoziţie pozitivă.
18 - eşti permanent curat şi îngrijit când ieşi din casă şi te păstrezi pentru tine şi semenii tăi, într-o dispoziţie pozitivă.
19 - duci resturile de mâncare la animalele flămânde de-afară (nu le arunci la gunoi).
20 - participi la amenajarea spaţiilor naturale în jurul casei tale, astfel încât, să sporeşti oxigenul şi să oferi simţurilor tale şi ale semenilor tăi, frumuseţe şi hrană.
21 - te apleci să arunci la coş mizeriile aruncate la-ntâmplare de ceilalţi, astfel încât să fii un exemplu şi să serveşti ca lecţie.
22 - nu te amesteci în dispute unde nu cunoşti cauzele reale, decât ca împăciuitor.
23 - întodeauna eşti apărătorul celui căzut, mic, bolnav, sau neputincios.
24 - te iubeşti pe tine, iubeşti pământul cu tot ce cuprinde el şi ÎL IUBEŞTI PE DUMNEZEU
25 - cauţi să te instruieşti/cultivi în direcţia evoluţiei spirituale, cautând să fii Lumină între semenii tăi.
26 - consideri că fiecare obstacol este un profesor care te îndrumă să scoţi din tine cea mai bună formă în problema vizată.
27 - NU FACI NICI O ALEGERE FĂRĂ DUMNEZEU..., MAI ALES, DACĂ TREBUIE SĂ ALEGI PENTRU UN POPOR ÎNTREG.
Dacă cineva nu se regăseşte în lista de mai sus, este INAPT să facă ALEGERI care-i influenţează pe ceilalţi. Fiindcă, dacă nu eşti capabil să faci alegeri mărunte pentru tine, eşti cu atât mai incapabil să faci alegeri pentru ceilalţi.
Fiecare alegere, a unuia care este inapt (conform listei de mai sus), îi pune acestuia (inaptului) , în desaga cu poveri ce o cară în spate, una mai mare decât aceasta, fiindcă efectul de bumerang este năpraznic ( din cauză că vine de la un grup aşa de mare, cum este un popor ).
Meditaţi dară ... şi ... FIŢI DIVINI, CĂCI AŞA SUNTEŢI !
Oare e posibil ca ultimele transmisii sa mai aiba inca efecte.Am avut un vis in care sunt aproape sigura ca eram eu intr-o alta viata.Din pacate acea persoana facea niste lucruri nu tocmai bune asa ca m-am trezit foarte tulburata avand un sentiment de tristete,durere si dezamagire.Am senzatia ca stiu cui ii faceam acele lucruri si-mi pare tare rau.Inca imi vine greu sa accept ca sunt si vieti in care am facut lucruri rele.
RăspundețiȘtergereAtunci accepta ca sunt si vieti in care ai facut lucruri bune!
ȘtergereDa, asa-i. Sa acceptam si faptul ca nu ne sunt date prea multe vieti in a le risipi, asadar si prin urmare,,,atlantii calatoreau "cu capul in nori si cu picioarele pe pamant"(vorba aia).
ȘtergerePrin urmare si-asa dar, atentie la neatentie ! (ca nu-i o vorba-n vant)
Toate cele bune,
Lucia Dobrea
Învaţă IERTAREA DE SINE! Căci, dacă nu poţi accepta că ai făcut/faci greşeli, înseamnă că nu cunoşti IERTAREA în relaţia cu tine.
ȘtergereDacă nu poţi accepta că greşeşti, înseamnă că nu tolerezi altora să greşească şi JUDECI pe semenul tău.
Dacă JUDECI pe semenul tău, înseamnă că te judeci pe tine, ASPRU.
Dacă înveţi să te ierţi, greşeala se SPALĂ, şi JUDECAREA nu mai are motiv de manifestare şi se STINGE; dispare.
Când din tine dispare JUDECAREA, nu mai ai instrument pentru judecarea celor din jur.
Fă-ţi bilanţul greşelilor la sfârşitul zilei şi bagă-le pe toate în "maşina de spălat" a Iertării, aşa cum îţi bagi hainele pe care le-ai purtat în ziua aceea (poţi face asta, chiar odată cu spălarea hainelor). Apoi culcă-te CURATĂ.
Practică Iertarea până în cele mai mici amănunte şi acordă-ţi timp de meditaţie asupra cauzelor greşelilor repetate.
FĂ CURĂŢENIE GENERALĂ ÎN TINE şi vei începe să-ţi visezi doar Vieţile în care ai făcut lucruri minunate (aşa cum zice Remer Ra, în răspunsul său).
Se întâmplă să ni se releve ADEVĂRUL despre noi înşine (adevăr care nu este inseparabil de noi, fiindcă noi SUNTEM acela), atunci când întrunim condiţiile necesare, pentru rezolvarea în scop de CURĂŢARE, a rezidurilor stocate în inconştientul nostru.
O prietenă a avut un coşmar teribil.
Atât de îngrozitor i s-a părut, că nici nu îndrăznea să amplifice prin cuvinte.
Când a ajuns s-o apese aşa de tare, mi l-a povestit. Eu am râs de bucurie şi ea tare s-a mirat. I-am explicat de ce mă bucuram - tocmai scăpase de nişte hidoşenii care stăteau pitite în inconştient şi păpau la greu energie pe care, ea ar fi trebuit s-o folosească în alte scopuri, la polul opus. Mai mult, erau şi un pol puternic de atracţie, pentru tot ce circula în jur, ca şi energie negativă.
Aşadar, aveam motive de bucurie - monştrii fuseseră scoşi din cuiburile lor şi trecuţi prin filtrul Luminii (o povară mai puţin).
Deci, draga mea, şi tu ai motive de bucurie - ţi s-au relevat nişte greşeli neiertate. Ecuaţia e simplă - IARTĂ-TE NECONDIŢIONAT ŞI DEFINITIV !
Cum să fac să mă iert ? m-a întrebat cineva .
Răspuns ? aşa cum ierţi pe cineva pe care-l IUBEŞTI TOTAL ŞI IREMEDIABIL.
Te Iubeşti ? Atunci e foarte uşor să te ierţi.
Multumesc pentru tote raspunsurile.Cred ca problema de sanatate pe care am avut-o in ultima vreme,avea legatura cu aceasta viata si pentru ca mi-am dorit atat de mult sa o depasesc,am primit acest indiciu.R.J.,ai intuit ca nu prea stiu cum sa ma iert pe mine.Cand e vorba de altii gasesc tot felul de motive pentru care ar fi putut gresi(cu exceptia catorva persoane pe care inca imi aste greu sa le iert,dar vine si vremea lor) si iertarea vine frumos de la sine parca as fi inteles totul asa cum e, privind totul in ansamblu.Mi se pare o iluzie ce-am spus(n-am cum sa privesc totul in ansamblu mereu ca nu detin toate datele) dar asa simt.Dar cand e vorba de mine, parca nu stiu cum sa fac.
Ștergerehttp://www.youtube.com/watch?v=R0QHUlCn-1I
RăspundețiȘtergereLuaţi de veseliţi ! sau..., mă rog...! poate stoarceţi o lacrimă, alături de Maestrul (ghici care !)
Seara în tihnă !
RMN-UL CONFIRMĂ - POPORUL ROMÂN BOLNAV DE CANCER !
RăspundețiȘtergereMă adresez DOAR celor care aţi făcut salturi evolutive şi care ştiţi lucra în LUMINĂ.
Voi atinge astăzi un subiect EXTRRRRREM DE SENSIBIL, dar pe cât de sensibil, tot pe atât de ADEVĂRAT ! De aceea, ÎNAINTE DE A REACŢIONA, VĂ ROG SĂ MEDITAŢI ADÂÂÂÂÂÂNC ...!!!
Pare dură această afirmaţie şi ea poate stârni reacţii diverse. Însă, boala este ipotetică, până la diagnosticul certificat.
Cele mai bune radiografieri ale unui popor se fac atunci când, poporul iese cu mic, cu mare la... "control".
"Starea naţiunii" este pusă sub lupă, atunci când fiecare membru al acestei mari familii arată AŞA CUM ESTE EL, DE FAPT. Acest lucru se întâmplă prin ALEGERILE pe care le face în plan personal, dar se vede cu CLARITATE, atunci când trebuie să facă ALEGERI pentru marea familie din care face parte - POPORUL.
Aşadar, o ocazie a unei fidele radiografieri, sunt şi "alegerile prezidenţiale" ale acestui an.
Cine ştie citi un "RMN" ca acesta, îşi va da seama imediat că, POPORUL ROMÂN SUFERĂ DE CANCER; o parte importantă din corpul poporului român, ZACE... bolnav, de zeci de ani, iar cealaltă parte, nu reuşeşte să ţină piept acestei maladii, fiindcă sistemul imunitar este slăbit.
Este arhicunoscut faptul că, în maladia canceroasă, un rol foarte important îl are capacitatea de apărare a organismului. Această capacitate de apărare, se întăreşte din două direcţii : din interior şi din exterior.
Când un corp este cuprins de boală, întreaga structură celulară suferă dezechilibre serioase - zona de focar este într-un haos total, iar celelalte zone, sunt dezechilibrate într-o formă mai mare sau mai mică.
Celulele care sunt afectate mai uşor, încearcă din răsputeri să-şi facă programul lor de viaţă, fiindcă influenţele bolii, le ating şi pe ele şi le perturbă activitatea.
Întorcându-mă la capacitatea de apărare a unui organism, şi pentru ca acesta să-şi sporească activitatea, este nevoie de impulsuri sporite şi permanente, atât din exterior, printr-o alimentaţie/medicaţie adecvată, cât , mai ales din interior, printr-o stare psiho-emoţională puternic-pozitivă care, să stimuleze celulele, şi prin ele, sistemele de organe, să-şi mobilizeze PUTERILE ASCUNSE şi să le folosească în scop de contracarare şi chiar de stârpire a bolii.
M-am uitat pe rezultatele (parţiale) ale RMN-ului, şi am văzut că boala, s-a născut la celulele maturizate în vremea comunismului, unde, programul lor a fost denaturat.
Cu părere de rău, vă voi arăta ADEVĂRUL despre cele mai multe dintre "celulele-părinţi" (ai noştri), generaţiile care acum au acum 60-80 de ani (+-), şi care au "crescut" în vremea comunismului, ca unii cărora li se cuvine TOTUL... FĂRĂ ... MUNCĂ. Mă refer aici, la cei care erau încadraţi în "sistemul de muncă" al regimului comunist.
Aceştia, se căţărau pe o "scară a ŞPĂGILOR" până la un nivel, de unde, profitau de munca celor mai tineri ca ei, în timp ce ei..., ERAU CU OCHII PE TOT CE SE PUTEA FURA... şi... FURAU... de la câte un "pui de somn" în timpul serviciului şi până la, tot ce puteau căra/vinde.
Dacă totuşi lucrau şi ei ceva în timpul slujbei, atunci lucrarea aceea, era una particulară şi era un bonus extrasalarial.
ACESTA ESTE ADEVĂRUL DESPRE CEI CARE ÎNTREŢIN CANCERUL ÎN CORPUL POPORULUI ROMÂN.
urmează...
continuare
RăspundețiȘtergerePlecând de la acest ADEVĂR, cum am vrea noi, să "înjugăm cai bătrâni, la căruţă" ???
Tot în virtutea acestui ADEVĂR, uitându-ne la ce ALEGERI fac, nu putem să spunem că aceşti oameni nu sunt în acord cu ei înşişi, câtă vreme ei AŞA SUNT STRUCTURAŢI ; AŞA S-AU FORMAT.
Cei mai tineri ca ei şi care întreţin maladia, sunt mare parte dintre ei, copii celor dintâi... Şi dacă luăm în calcul zicala "PĂCATELE PĂRINŢILOR - GREŞELILE COPIILOR", vom vedea că ea, se A-PLI-CĂ.
În concluzie, ATENŢIE MAREEEEEE...!!! - SUNTEM EXPLOATAŢI DE PROPRII NOŞTRI PĂRINŢI... ŞI DE O PARTE A FRAŢILOR NOŞTRI !
Ce e de făcut ?
TREBUIE SĂ FACEM CURĂŢENIE GENERALĂ !
FIECARE CELULĂ SĂNĂTOASĂ, SĂ-ŞI FACĂ ORDINE ÎN CURTEA/FAMILIA SA, CA SĂ OPRIM "SCLAVAGISMUL FILIAL"
Vă rog să meditaţi şi să acţionaţi doar cu ÎNŢELEPCIUNE, IUBIRE şi BLÂNDEŢE.
Primul lucru pe care să-l facem, este
- RUGĂCIUNEA pentru LIMPEZIREA CUGETULUI CELOR TULBURI şi pentru DESPIETRIREA INIMII.
Al doilea lucru este
- DIALOGUL spre CONŞTIENTIZAREA GREŞELILOR pe care ei le fac.
Al treilea lucru este
- AJUTORUL SPIRITUAL şi MATERIAL pe care să-l acordaţi părinţilor şi/sau fraţilor voştri, ca să nu se mai aplece la pleava cu care-i cumpără politicienii , pentru un vot.
Avem mai puţin de două săprămâni până la turul doi, timp în care MISIUNEA noastră este să reparăm greşeala părinţilor noştri (este şi aceasta o DOVADĂ DE IUBIRE PENTRU EI, DAR ŞI PENTRU ŢARĂ).
Fiţi DIVINI, căci AŞA SUNTEŢI !
zici foarte bine! dar ce te faci ca la o analiza atenta si sincera nu vezi pe cineva care sa merite votul? cu totiii ne-am obisnuit din vechime sa avem un "voda" care "taie si spanzura" in ziua de astazi seful statului nu are functie executorie, mai mult de mediere, mai mult ca un tata bun care are grija sa nu se certe copiii. nici politicienii nu tin cont de acest aspect asa ca incearca acapararea puterii si uita de rolul lor adevarat. intrebarea la care ar trebui sa gasim raspuns este cum facem sa-i controlam si sa-i tragem la raspundere pe fiecare inainte de terminarea mandatului??? ei sunt angajati de noi sa ne conduca asa ca avem dreptul sa-i "concediem"daca nu-si fac treaba, nu numai presedintele dar si fiecare deputat, senator, primar. cum facem asta?
Ștergeredespre asta a scris si remer ra intr-o postare mai veche http://remerra.blogspot.ro/2013/11/inceputuri-2.html
cum facem sa punem in aplicare o astfel de procedura fara sa fie viciata???
Măi, orice obstacol ne-ar apărea în cale ; orice ni s-ar pare greu de înţeles, de depăşit, de rezolvat şi orice alegere am avea de făcut, va fi uşoară dacă, vom ţine cont de Legile şi Principiile Universale.
ȘtergereCând ne aflăm în faţa unei răscruci ; când nu ştim în ce direcţie să o luăm şi ce să alegem, pe lângă faptul că acest lucru demonstrează că frica este cea care, PREZENTĂ fiind în noi înşine, ne împiedică să accesăm ÎNCREDEREA, mai demonstrează că nu ştim..., sau am uitat că, avem la îndemână un ghid universal-valabil prin Legile şi Principiile Universale.
Într-o decizie, este important să nu uităm de Principiul corespondenţei care zi
“Ceea ce este sus, este ca si ceea ce este jos; ceea ce este jos, este ca si ceea ce este sus” Kybalion.
Acest principiu implica adevarul ca este totdeauna un raport constant intre legile si fenomenele diferitelor planuri ale fiintei si vietii. Vechea axioma hermetica il explica in acesti termeni: “Ceea ce este sus este ca si ceea ce este jos; ceea ce este jos este ca si ceea ce este sus”. Intelegerea acestui principiu confera mijloace de a rezolva destule paradoxuri obscure si destule secrete ascunse ale Naturii. Exista planuri ale vietii pe care noi le ignoram complet, insa cind noi le aplicam principiul corespondentei, vom deveni capabili sa intelegem mai departe ca nu este posibil sa facem altfel. El se manifesta si se aplica peste tot in Univers, pe diferitele planuri ale Universului material, mental si spiritual; este o lege universala.
Vechii hermetisti il considerau ca unul dintre instrumentele mentale cele mai importante, cu ajutorul caruia omul este capabil sa rastoarne victorios obstacolele care i se ridica in fata, in fata necunoscutului. Acestuia i-a fost posibil a se indeparta, a inlatura voalul lui Isis pina la punctul de a intrezari intr-o lumina o parte a figurii Zeitei. La fel cum cunoastem principiile geometriei si aceasta cunoastere permite astronomului asezat in laboratorul sau sa masoare distanta dintre astri si sa urmareasca miscarile lor, la fel cunoasterea principiul corespondentei permite omului sa deduca inteligent din necunoscut, cunoscutul. Studiind monada, el intelege arhanghelul."
urmează ...
continuare
ȘtergereDacă studiem, cu ATENŢIE, acest principiu, observăm un lucru formidabil. Anume că, nu există sens obscur în nimic, fără să se releve în cele mai obişnuite lucruri pe care le facem într-o zi, în mod natural.
Ca urmare, alegerea unui preşedinte de ţară, este egală ca şi valoare cu alegerea unui administrator la firma noastră, cu alegerea unui partener de viaţă, sau , ATENŢIE ! alegerea cămăşii/bluzei pe care s-o îmbrăcăm într-o dimineaţă.
Şi-atunci, să luăm alegerea cea mai simplă - cămaşa/bluza.
deşi ţi se pare că aceasta nu este o alegere importantă, totuşi atunci când te îmbraci cu ceva, ţii cont de mai multe condiţii (cărui scop serveşte aceasta) :
- unde trebuie să fii îmbrăcat/ă cu bluza/cămaşa aceea
- care este culoarea cea mai potrivită ţie
- cu care din ele te simţi mai bine
- ce stare ai nevoie să stimulezi (sau s-o dispersezi)
- care-i temperatura de-afară
Am înşirat doar câteva din condiţiile de care ţii cont într-o alegere, ce PARE simplă, într-o ordine aleatorie, ca să-ţi dai seama că deşi acest lucru este, unul pe care-l faci cu uşurinţă în fiecare zi, totuşi, ai capacitatea de a gestiona repede ansamblul situaţiei şi de a face alegerea potrivită.
Luând în calcul faptul că eşti capabil să-ţi alegi câte o cămaşi/bluză în fiecare zi, şi în conformitate cu Principiul corespondenţei, ajungi lesne să înţelegi că eşti capabil să alegi câte un preşedinte pe zi... ba chiar mai mulţi (~L*) ! Şi nu-ţi mai vine aşa greu să iei o decizie, fiindcă ai deja antrenament, de la "gimnastica" de dimineaţă (cea cu îmbrăcatul).
Trecând acum, direct la alegerile din turul doi, imaginează-ţi cu câtă uşurinţă îţi poţi alege o cămaşă/bluză din şifonier, dacă... nu ai decât două, din care una este MURDARĂ şi RUPTĂ, te mai şi STRÂNGE RĂU, pe deasupra, iar cealaltă este relativ nouă, şi cel puţin la exterior... este curată.
Mai mult, DEMNITATEA ta de Fiinţă Umană, te întreabă... : "pentru ce ţii tu, în şifonier, o cămaşă/bluză ruptă, murdară... şi atât de ... mică pentru tine ??? dă-o la gunoi..., căci nici de cârpe/cârpeală, nu-i bună !"
Deci, nu ai cale de mijloc, fiindcă nu poţi ieşi afară... dezbrăcat...
Aşa-i că e simplu !?
SUNTEM EXPLOATAŢI DE PROPRII NOŞTRI PĂRINŢI... ŞI DE O PARTE A FRAŢILOR NOŞTRI !
Ștergereda ... de peste 2000 de ani, nu doar din perioada comunismului
"nu contează Deoarece", hi !
ȘtergereNu pot afirma ceea ce susţii tu mai sus ! Prin mesajul meu, nu vreau să pornim o "cruciadă" împotriva părinţilor şi fraţilor noştri ! Nuuuuu !
Eu m-am referit STRICT la viziunea generaţiilor mature... şi la ceea ce au format ei înafara lor (prin copiii sau tinerii care-au crescut în preajma lor), în ceea ce priveşte dobândirea bunurilor materiale. Aceştia, cred că TREBUIE SĂ LI SE DEA, fiindcă ei s-au format aşa în perioada comunistă, prin exploatarea semenilor (acesta era "principiul" comunist, nedeclarat , dar folosit la maxim), furt şi mijloace necinstite în general. Ei nu ştiu să se aşeze pe picioarele lor, fiindcă habar n-au cum e să fii administratorul vieţii tale şi să-ţi clădeşti viaţa bazându-te pe forţele tale. Pentru ei, dacă n-ai sclavi sub tine, eşti mort. Iată de ce fac anumite alegeri !
Eu, vorbesc (ca de obicei) din experienţă proprie - după revoluţie, colegii mei şi-au făcut vile, aproape toţi. Şi tare s-au minunat că eu nu mi-am făcut măcar una. Fiindcă, dacă umblai toată ziua cu mâinile în borcanul cu miere, ei nu-şi imaginau că nu-ţi faci parte din ea, dacă ei şi-au făcut.
Slavă Domnului, că a venit revoluţia şi m-am salvat de la aşa o mizerie (că cine ştie dacă nu mă fura şi pe mine valul, până la urmă... !) !
Aşadar, părintele tot părinte rămâne, şi fratele tot frate! Nu-i judec, ci, arăt cauzele alegerilor dezastruoase pe care le facem în ultimii 25 de ani.
În ultimii 2000 de ani, s-au făcut multe greşeli, dar nu pot afirma că părinţii şi-au exploatat copiii ! Asta nuuuu !
dupa principiul de mai sus (o camasa e noua si alta rupta si murdara...) s-a votat in 2004 si in 2009...restul il stim cu totii...votul negative a fost la putere ...si acum o sa fie la fel.
Ștergereeu m-am uitat la "camasa " noua si in spatele ei am vazut ca avea "carpe " vechi pe care le cunoastem destul de bine, care au tradat si furat si altele... pana la urma remer ra are dreptate, nu conteaza cine castiga, schimbarea vine din interiorul fiecaruia. tara nu o sa se schimbe cu o lege ci schimbarea din noi va aduce o lege noua. hai sa nu ne mai separam in tabere ci sa fim uniti si cu parintii, bunicii, fratii (care cica ne-au exploatat) si copiii (care o sa zica ca si ei au fost exploatati de catre noi). hai sa facem noul pamant sa straluceasca din interior!
"În ultimii 2000 de ani, s-au făcut multe greşeli, dar nu pot afirma că părinţii şi-au exploatat copiii ! Asta nuuuu !"
ȘtergerePentru ca afirmatia mea sa fie gresita ar trebui ca Romania sa fie plina de ingeri, inainte de comunism.
Adica daca eu as avea dreptate ar fi necesara o cruciada, dar daca tu scrii in mesajul tau cu caps lock ca suntem exploatati de parinti de doar 25 de ani nu este necesara cruciada ? :))
Am o veste foarte proasta pentru tine. Orice ai face, oricum vei dori sa faci, si oricui ii vei cere ajutorul, toate actiunile tale vor tinde spre cruciada si doar spre cruciada. De ce ? Pentru ca oricum faci ce vrei. Chiar si atunci cand faci ce zice altcineva, accepti parerea pentru ca ai fost convins verbal sau prin alte metode. Cum tu vei incerca sa faci ce vrei, vei duce o batalie cu intreaga planeta, asadar tot o "cruciada".
In marea ta descoperire eu am observat o dorinta tot atat de mare de ati baga nasul in viata altora, asadar .... "cruciada". Bafta! Sa iti dau un sfat, pastreaza mereu in plamani, suficient aer pentru a putea striga: Hai sa o lasam pe maine!
Noi, alti, .... nimeni nu va putea rezolva situatia atat de nasoala din tara asta doar cu apropouri.
"Mergând eu pe Calea mea, şi păsându-mi pe unde calc, am grijă să-mi fie moale...!
ȘtergereLa început, Calea e atât de îngustă, că nici nu se vede cu ochiul liber ; e atât de îngustă, că te sufoci în ea... şi ai tendinţa să fugi pe altă Cale... Dar oricât ai rătăci pe alte Căi, eşti atras de o forţă inexplicabilă , tot pe calea ta...
Apoi, atunci când intri pe alte Căi, acolo, te calci pe picioare cu altcineva...
De cele mai multe ori, atunci când te afli în rătăcire, nimereşti tot pe Căi înguste şi sufocate de alte bălării... Îţi dai seama că nu eşti singurul care rătăceşte ... şi o vreme te mulţumeşti că nu eşti SINGUR...
Apoi, începe comparaţia ..."nici ăsta nu-i mai fericit ca mine...!"...; ba chiar cauţi argumente să te simţi mai fericit ca el...
Totuşi, după ce că, Calea aceea e atât de îngustă, mai nimeriţi şi doi-trei, sau chiar mai mulţi pe ea... şi după mai multe conflicte mocnite, începe ... războiul...
Unora li se pare a câştiga..., alţii sunt obişnuiţi să piardă... ; unii se aşează într-o tabără, alţii în alta..., ba se formează chiar mai multe tabere...
Unii fug, alţii se înţepenesc locului fără nici o logică şi rămân CREDINCIOŞI sabiei..., singura lor mângâiere fiind, să vadă sânge curgând - aşa îşi justifică ei EXISTENŢA ... uitând cu totul să şi TRĂIASCĂ...
Am trăit şi eu toate acestea...
.......................
Azi, mergând eu pe Calea mea... şi păsându-mi pe unde calc, am grijă să-mi fie moale ... ! dar eu îmi TRĂIESC, Calea ... ! SUNT VIE! SUNT AICI ŞI ACUM ! SUNT UNA CU TOTUL ŞI NEDESPĂRŢITĂ DE NIMIC !
EU SUNT ! Şi dacă SUNT, SUNT ORIUNDE AŞ FI.
Şi fiindcă SUNT, Calea mea se lărgeşte... ; atât de mult mi se lărgeşte Calea, că n-o pot cuprinde dintr-o ochire... ; atât de largă e Calea mea, încât în ea încape TOTUL... " - din lucrările mele (*L*)
ACUM SUNT AICI. UNA CU TOTUL. Deci UNA cu voi TOŢI.
Calea mea, nu mai este o Cale limitată ; Calea mea, este UNA cu Calea oricărui dintre voi...
Orice gând al vostru, a fost, este, sau va fi al meu...; orice sentiment...; orice emoţie...; orice manifestare... , a fost, este, sau va fi al meu..., FIINDCĂ SUNTEM UNA.
Viaţa ta, Viaţa mea, viaţa ei/lui, Viaţa lor, ESTE VIAŢA şi atât. Iar eu am VIAŢA. Dar ALEG cum s-o TRĂIESC.
Dacă pe CALEA pe care-am ales s-o urmez, mă întâlnesc cu seminţe care n-au condiţii de germinare, atunci, fiindcă SUNT PE CALEA MEA... şi SUNT în... VIAŢĂ, sap Pământul chiar dacă-l doare..., fac loc seminţelor să se strecoare la germinat, chem ploaia să le ude... şi-apoi împrăştii norii să-i fac loc Soarelui... Toate acestea le fac la ...PROPRIU (pentru aceasta, unii mă numesc vrăjitoare; treaba lor !!!) ...
Dacă pe Calea mea şi în Viaţa mea, întâlnesc, sau răsar bălării, nu scot sabia să le retez tulpina, ci, le smulg rădăcinile cu mâinile goale, chiar dacă le doare...
Dacă tot vă mai întrebaţi de ce mă amestec în Viaţa altora, vă răspund : VI SE PARE. EU NU MĂ AMESTEC ÎN VIAŢA ALTCUIVA, CI, ÎN VIAŢA MEA, CARE, ESTE ATÂT DE LARGĂ, ÎNCÂT ÎNCAP TOŢI ŞI TOTUL ÎN EA
Cine nu înţelege modul meu de a TRĂI, acela există în neviaţă.
Cine scoate sabia din teacă, acela e pregătit de "coasă"..., iar cositul... are rostul de a reîmprospăta rădăcina, prin mlădiţe tinere şi... mai... viguroase
"Cruciadele" sunt intenţii care s-au mai materializat... şi... numai orb să fii, ca să nu le vezi efectele rele (iată că efectele cruciadelor au ajuns şi la tine, după a-tâââââ-tea generaţii)...
Nu mă aplec mai departe de comunism: Avem cca două generaţii care atârnă greu..., balanţa... către polul negativ. Nu mă aplec mai departe de comunism, şi din alt scop - cel al CONŞTIENTIZĂRII că, înclinarea balanţei într-o direcţie , sau alta, DEPINDE DE NOI, ceilalţi care, nu aparţinem celor cca două generaţii; este un exerciţiu care duce către ASUMAREA RESPONSABUILITĂŢII.
ȘtergereNoi n-avem treabă cu ce-a fost... şi n-avem treabă şi timp să facem "cruciade", ci, avem NEVOIE să acţionăm ACUM, ca să creăm efecte pozitive în clipa imediat următoare. Pentru asta, nu avem vreme şi energie de irosit !
Nu mă înscriu în nici o bătălie, că nu-i găsesc "luptei" nici o justificare ; LUPTA fiind o irosire de energie PREŢIOASĂ , care, nu este creată de noi, ci, NE-A FOST DĂRUITĂ, să ne manifestăm STAREA NATURALĂ DE CREATORI DIVINI.
Am învăţat, de mic-copil, că, obţii o recoltă bună, pe un ogor DESŢELENIT.
Uneori, desţelenesc...; n-am ce face ...! Fiindcă vreau TOTDEAUNA O RECOLTĂ BUNĂ ! Altfel mă irosesc pe mine şi ENERGIA DIVINĂ ! Şi... NU ASTA E VOIA TATĂLUI CERESC ! EL NU SE INVESTEŞTE PE SINE, ÎN VAN...
Am scris doua mesaje si nu le-am vazut !!! Eu nu cred ca spiritualitatea merge cu cenzura.
RăspundețiȘtergerePaul
Nu las mesajele agresive, fundamentaliste si cele cu substrat politic! Nu e o chestiune de cenzura ci de igiena! Sunt o gramada de site-uri care abordeaza fundamentalismul ortodox si incurajeaza atitudinea agresiva fata de alte religii si curente spirituale. Poti lasa acolo cate mesaje vrei!
ȘtergerePaul, FII BUN ! Lasă-i pe toţi să respire, la nivelul pe care-a venit să-l manifeste, fiecare, AICI, pe Pământul acesta generos (e loc pentru toţi)!
ȘtergereSă ştii că şi eu am avut conflicte interioare, legate de religia în care m-am născut ! Dar, copilule, când am înţeles că mi-am ales singură (de dinaintea întrupării) să studiez, înţeleg şi să manifest religia ortodoxă, m-am deschis cu totul ei. După ce am făcut acest lucru, mi s-au relevat lucruri uimitoare, ASCUNSE VOIT printre conceptele şi principiile ei.
"Jurnalul fericirii" a fost cartea care m-a zguduit atât de tare, încât m-am prăbuşit cu totul, de părea că "s-a ales praful" de mine! Dar tot "Jurnalul fericirii" m-a reconstruit ca din ţărână.
Ortodoxia, are la bază o filosofie paradoxală. Adevărul este atât de bine tăinuit printre rânduri, încât îţi trebuie studii alternative serioase, ca să le întrevezi.
Eu, m-am ruşinat foarte, când am văzut lista impresionantă de autori pe care-i studiase Părintele Nicolae (Steinhardt) înainte de a ajunge la înţelepciunea descrisă în cartea aceasta. Şi zic "m-am ruşinat" fiindcă eram "tufă de Veneţia" !
Luam cartea, şi îmi trebuiau câteva ore ca să încerc să înţeleg câte ceva din ea.
Într-atâta frământare mă zbăteam, că aruncam cartea şi trebuia să ies la aer ca să mă limpezesc! Dar când mă întorceam acasă şi dădeam cu ochii de ea, o luam de la capăt.
Paul dragă, dacă nu ai deschidere spre a studia totul, nu poţi ajunge să înţelegi nici o filosofie ( şi cu atât mai puţin ortodoxia). În această situaţie, rişti să atingi o extremă şi să te înţepeneşti acolo.
Ia, te rog, "Jurnalul fericirii" şi lasă-l să te lucre şi pe tine ! Vezi acolo, o listă de autori din care Părintele Steinhard s-a hrănit. E un ghid cartea asta (aşa cum totul ne este ghid).
Iată, acum ai căpătat o frustrare fiindcă, nu ţi-a fost postat un mesaj ( sau, mă rog, două). Dar , te depărtezi de ortodoxie, care, este religia IUBIRII, pentru cei care o pricep (eu am descoperit mlădiţele Iubirii prin toate religiile, dar depinde de mine să văd binele în orice); te depărtezi de ortodoxie când, refuzi dreptul de manifestare al celorlalţi care, au venit PRIN VOIA LUI DUMNEZEU, cu misiune precisă.
Te rog FII BUN şi lasă pe fiecare să-şi trăiască Viaţa aşa cum îi este nevoia şi cheltuieşte-ţi timpul şi energia, să explorezi ortodoxia, căci multe lucruri nevăzute ascunde ea !
Aminteşte-ţi ce-a spus Iisus : "cine este fără de păcat, să arunce primul cu piatra!"
Spiritualitatea nu are a face cu cenzura, dar cu CURĂŢENIA, DA.
Să mai vii cu bine, pe la noi !
Pentru ce ma trimiti tu catre acele bloguri? Iisus spunea ca . Tot el i-a scos cu biciul pe schimbatorii de bani din Templu si a spus . A mai spus si . Este datoria mea sa lupt pentru credinta cea devarata in mijlocul lupilor. Taindu-mi mesajele, demonstezi ca iti este frica de lupta !!!
RăspundețiȘtergereAm observat ca ai sters si mesajul de mai inainte, care avertiza asupra pericolului ca un strain sa puna mana pe aceasta tara! Acolo nu era niciun pic de agresivitate!
Ce viteaz esti tu din spatele unei tastaturi !!!
Lasa-ma cu dezbaterile si contrele! Prefer sa fac altceva cu timpul si energia! Lasa-ma si cu strainii... niciunul nu e roman. Pana cand nu se reface conexiunea cu stramosii daci, tara asta va fi condusa de straini!
ȘtergerePaauuuul...!!! Vezi că tu uiţi cum te cheamă ...! Numele tău conţine în sine esenţa apostolatului...! Ori tu, Pavel, ai lăsat sabia, atunci când ai scăpat din "orbire" ... !
ȘtergereAici, ai venit ca şi Saul - soldatul roman care-i prigonea pe creştini... !
Fii ATENT , PAVEL ... !!! Ceea ce manifeşti tu, nu este ortodoxie ...!
Lasă sabia din mână, căci de sabie... !
"Lupta" şi "lupii" exteriori, sunt efectele "luptei" şi "lupilor" din interiorul tău; despre asta vorbea Iisus. El dărâma PRINCIPII GREŞITE, când demonta pietre, Pavel ! Te rog să fii mai ATENT !
Eşti în cădere, dar în scop de RECONSTRUCŢIE !
E atâta frământare în tine, încât dă pe-afară...!
Acum îţi verşi năduful pe Remer Ra... dar, tot este un câştig - iată ce-am aflat din dialogul nostru : NIMENI NU E BĂŞTINAŞ AICI, PÂNĂ NU SE REGĂSEŞTE PE SINE, CA ŞI MLĂDIŢĂ A COPACULUI DACIC ; NIMENI NU E ACASĂ, PÂNĂ NU SE REALIMENTEAZĂ DIN RĂDĂCINA STRĂMOŞEASCĂ !!!
Mare lecţie pentru mine asta ...! Mă voi pune serios pe meditaţie ... ! Aşa îndrăznesc să vă sugerez şi vouă !
Mulţumesc pentru lecţia de astăzi, Remer Ra ! Mă-nclin !
Mulţumesc şi ţie Pavele ! Căci iată ce-ai scos tu, azi, la LUMINĂ !
Să fiţi binecuvântaţi amândoi ! PACEA CU VOI, FIECARE !
Dragilor, "conexiunea cu stramosii daci", mai cu seama cu "Inteleptii Nemuritori din Carpati' , este deja stabilita de ceva vreme, chiar daca impresia ar fi ca nu-i asa.
ȘtergereToate cele bune,
Lucia Dobrea
Lucia,
ȘtergereCe ai dorit sa spui cu aceasta conexiune ? Vreau sa spun, ce inseamna asta pentru noi, "oamenii normali" ?
Am incercat in aceste " scurte" cuvinte sa exprim si sa arat si io, impreuna cu semenii nostri, vechimea si nobletea oamenilor care au fost (si sunt) inaintasii nostri pe aceste binecuvantate meleaguri, "Mosii si Babele" noastre, care ne-au lasat "MOSIA", intruchipata de ei in divinitatea numita: "Glia strabuna". Ei ne-au si "MOSIT", adica, ne-au nascut a doua oara, incorporandu-ne in ei insisi, iar noi si pe ei incorporandu-i in Hristos. Asa cum am mai spus si mai demult, un popor e atat de vechi cat poate dovedi mai ales prin mitologia sa, nu doar prin istoria sa. Noi am inceput a gandi la Hamangia, a scrie la Tartaria si a ne ruga si inchina "Pe-un picior de plai/ Pe-o Gura de Rai"... "La vreo manastire/ Falnica zidire", dintotdeauna si pentru totdeauna- AICI! Noi putem contempla, dragilor, pana-n stravechime pe strabuni, mai ales ca inainte de a fi Zamolxis si CadMos(Mosul Dac) a fost "Baba IO". Inainte ca Zeus stapanul panteonului grecesc sa fie pomenit, caci inca nu erau grecii, ei aparand in istorie dupa un mileniu si jumatate, erau cei ce-si ziceau si-si mai zic : "IO" si care-au dat "Belaginele" sau "codul de legi divino-umane, sursa a ceea ce numim : "Legea Stramoseasca" sau "Jus valachicum", asemenea legii lui Moise. Legile Belagine(dictate lui Zamolxis de catre " Marea Zeita Mama"(legi apartinand matriarhatului pelasgilor nordici- femininul mithraic "frumoasa IO" fiind pastrat ca prima divinitate in titlurile princiare, de aci s-au inspirat faraonii, cand si-au creat titlurile" cartusele"), cuprind indatoririle fata de unicul Dumnezeu si in al doilea rand reglementeaza relatia de fratietate cu toti oamenii, adfica legi morale si sociale, "legea ospitalitatii", " legea indatoririlor fiecarui membru al comunitatii", "legea omeniei". Pastrandu-se mai mult pe cale orala(ca majoritatea celor scrise pe tablite au fost "sparte") , ele se cuprind in " Obiceiul pamantului romanesc".
ȘtergereMai vreau sa va spun doar ca mutarea zeilor din "Kogaionon unde s-au nascut "(cum zicea Kun), in Teba si Olimp, inseamna transhumanta oamenilor care cinsteau acesti zei din spatiul "Carpato-Caucazian", in cel grecesc s.a.m.d. Cercetatorul rus Boris Perlov(caruia-i multumesc) este de parere ca sumerienii, ca si babilonienii, au fost doar niste "elevi buni".
Cuvantul latin "muliere" (la noi "muiere"), pastrat cu sensul nedeteriorat de timp, pare a fi un arhetip. Toponimele" Pestera Muierii", "Drumul Muierii" si "Cetatea Muierii sunt reminiscente ale unei "stravechi civilizatii europene matriarhale, de dinainte de a reveni triburile ariene. Aceasta MUIERE este GLIA, GAIA sau GEBELEISIS, numita mai apoi de catre arieni DIANA sau AR-THEMIS, iar in plan uman ARMONIA"(vedeti ca nu-i intamplator ca ARMONIA, anagramat se citeste ROMANIA) . In zicerea faina a duhovnicului meu, preot profesor Nicolae Feier "Sustinem aceasta teza a matriarhatului pre-arian ,,,".
Toate cele bune,
Lucia Dobrea
Multumesc, Lucia, pentru raspunsul tau frumos.
ȘtergereEu am inteles, din raspunsul tau, ca, desi inaintasii nostri ne-au incorporat in ei insisi ( acesta fiind pasul lor spiritual, la vremea lor ), noi ii incorporam pe ei ( si pe noi ) in Hristos ( acesta fiind pasul nostru spiritual, necesar de facut acum, in vremea noastra ).
Daca ai putin timp si dispozitie, te rog sa confirmi sau sa infirmi ce am inteles ... sau sa scrii ce vrei tu ... :)
P.S. Nu vreau sa intelegi prin asta ca invalidez partea mitologica din raspunsul tau, care este foarte frumoasa. :)
Da, asa-i.
ȘtergereMultumesc!
Toate cele bune,
Lucia Dobrea
Nu are legatura cu transmisia , vreau dor sa te intreb ceva Remer mai vine curatenia in structurile statului ca mie mi se pare ca sunt sanse acu cand vad ca e posibil sa ajunga Pontacu president, cred ca o sa reuseasca sa ne uneasca pe noi romanii impotriva lui, serviciile secrete SRI,SIE sunt cu el tare mare zbucium simt acu in Romania o dezbinare se incearca. Vlad
RăspundețiȘtergereNu conteaza cine castiga alegerile! Schimbarea nu depinde de exterior!
ȘtergereVlad, simt şi eu ce simţi tu. Într-adevăr, nu se vor da în lături (doar în lături...) de la nimic, ca să câştige !
ȘtergereAvem un "bolnav" la cârmă. Dar, măi, ei se LUPTĂ să dezbine, noi IUBIM să ne UNIM !
Şi să ştii ! CURĂŢENIA nu vine singură, ci, trebuie s-o facem NOI; ea (curăţenia) începe din noi înşine.
Dacă mulţi dintre noi, am simţi în interiorul nostru ÎNTREGUL, ne-am da seama că, ramurile răului ce se manifestă înafara noastră, sunt adânc ascunse în noi înşine.
Scopul explorării interioare, nu este numai pentru a ne descoperi părţile noastre Luminate, ci şi de a descoperi şi înlătura prin transformare/curăţare, mizeriile din noi. Căci firele "Pontacu"lui, sunt extinse până în inconştientul nostru... şi de-acolo îi vine, lui, puterea. Ia să-i tăiem , noi , "cablurile de alimentare", să vezi cum se usucă şi cade...!
Hai s-auzim de ..."clăbuceală" serioasă !
Foarte tare ! Chiar asta cred si eu"NICIUNUL NU E ROMAN".In rest,prea multe discutii...Singurul lucru care-l putem face e sa mergem la vot si sa fim constienti.
RăspundețiȘtergereSubscriu şi votez cu tine !
ȘtergereChiar ca e o situatie ciudata. Unul se declara mandru ca e roman dar s-a laudat ca strabunicii lui au venit din Albania si Italia. Deci vorbim de o suta si ceva de ani de spita crescuta aici in tara. Celalalt e sas dar a demonstrat ca are o continuitate de 700 de ani in Romania. Pe bune, care e mai roman? Cel cu numele sau cel cu radacinile mai adanci?
RăspundețiȘtergereCosmin
Cel ce a inchis ochii pentru un timp, cel ce vrea sa creasca aici, cel ce iubeste si ajuta neconditionat stiind ca si-a terminat treaba de mult.. Cel cu spiritul :)
ȘtergereLa mulţi ani binecuvântaţi, tuturor celor ce poartă, prin numele lor, esenţa protectorilor oamenilor, Sfinţii Arhangheli Mihaiil şi Gavriil !
RăspundețiȘtergereWeekend frumos tuturor !
R.J.
M-am încărcat cu o stare specială pentru ziua de mâine. Şi pentru vreau să dobândiţi şi voi ceva asemănător, vă las să vă cufundaţi în adâncul vostru cu ajutorul celui mai nimerit stimulent - muzica potrivită şi cuvintele potrivite.
RăspundețiȘtergerePentru voi toţi, dragii mei !
Pentru Remer Ra şi toţi fraţii noştri stelari, cu adâncă recunoştinţă !
http://www.youtube.com/watch?v=cLBRlmrFha4&feature=youtu.be
Buna seara!
RăspundețiȘtergereAvand in vedere ca de maine (10 nov.), putem accesa reteaua, am cateva intrebari la care v-as ruga sa imi raspundeti. Sunt suficiente raspunsuri succinte.
1.) Din cate inteleg putem utiliza reteaua intr-un mod similar, aplicand metoda de conectare mentionata mai sus si putem aplica practic aceleasi tipare avute la conectarile de grup anterioare.
Putem sa utilizam reteaua pentru transmiterea de energie catre alte persoane a caror evolutie vrem sa o sustinem?! Avem nevoie de acordul lor verbal prentru asta?
2.) Exista un maxim de conectari pe care il putem face intr-o zi (24 h)? Adica exista "prea mult", "prea des"?!
3.) Putem accesa reteaua pentru mai multe teme si sa lucram in paralel?!
De ex. La ora T1 imi rezerv 20 de minute pentru vindecare fizica, la ora T2 am 20 minute pentru vindecarea unei relatii si la ora T3 am inca 20 de minute pentru alimentarea sinelui inalt. - toate trei conectarile fiind facute intr-un interval de 24h.
E doar un exemplu.
4.) Exista un timp minim pe care este recomandat sa il lasam intre conectari sau putem face conectari consecutive la distanta de 40 min una de alta? De ex. orele 14.00, 15.00, 16.00.
5.) Daca nu reusesc sa imi ridic vibratia suficient pentru a nu fi afectata de interferentele energetice, ce este recomandat sa fac? Renunt la sesiunea de conectare si reprogramez sau pot sa o fac in siguranta chiar daca nu sunt intr-o stare de pace si iubire?!
6.) Daca imi rezerv 20 min pentru vindecare fizica, aloc cate 10 minute pentru o afectiune astfel lucrand pe doua sau pot utiliza cele 20 minute pentru una singura?!
Daca mai este necesar si/sau util sa stim si altceva, accept cu drag observatii si sugestii!
Multumesc!
Anca
1. Din pacate,nu putem folosi reteaua pentru a transmite energie catre alte persoane. In primavara a fost o astfel de sesiune dar ceva nu a mers bine. Nici mie nu mi-a placut... Se pare ca inca trebuie sa invatam anumite lectii pe propria piele!
Ștergere2. Am scris ca ne putem conecta chiar si de 24 de ori pe zi. Conectarea se face la ora fixa!
3. Da, se poate accesa reteaua pentru mai multe teme.
4. Este recomandat un maxim de 20 minute.
5. Conecteaza-te chiar daca nu ti-ai ridicat suficient vibratia!
6. Poti aloca si mai putine minute pentru o afectiune.
Remer, poti sa detaliezi te rog ce nu a mers bine la transmisiunile din primavara?
ȘtergereCe s-a intamplat? Am incalcat vreo lege divina? Le-am facut vreun rau persoanelor respective? Ce trebuie sa facem ca sa reparam?
N-am prea multă vreme, de aceea voi fi cât pot de scurtă !
RăspundețiȘtergereDeşi mi-am aranjat programul să pot beneficia de cât mai multe şedinţe/zi, conjuncturile exterioare create ca din senin, mă solicită din plin.
Ca urmare, ieri n-am putut face decât o şedinţă.
La prima oră, mi-am dat seama că pregătirea e foarte importantă.De aceea, am meditat o jumătate de zi asupra ei.
Concluzia la care am ajuns , a fost că, pregătirea aduce o stare vibraţională înaltă, dacă îmi vizualizez întregul Fiinţei mele ca şi TORUS.
Aşadar, voi descrie cam cum a decurs la mine fiecare pas (recitiţi din postarea lui Remer Ra, fiecare pas, ca să ştiţi la ce mă refer) :
1 - vizualizându-mă TORUS (găsiţi imagini video pe youtube, ca să vă inspiraţi), ignoraţi corpul fizic şi el rămâne relaxat de la sine.
2 - când vă gândiţi la momentele în care aţi iubit cel mai intens, dinamizaţi activitatea razelor/spirelor TORUSULUI care sunteţi voi cu focalizare pe STAREA DE IUBIRE şi nu pe obiectul/subiectul iubirii voastre.
3 - conexiunea cu Dumnezeu, vă va face să lărgiţi aria TORUSULUI care sunteţi voi , până la infinit (încercaţi să plutiţi în această IMENSITATE, fiindcă SUNTEŢI ÎN INTERIORUL TORUSULUI DUMNEZEU, FĂRĂ LIMITE (experimentaţi această BUCURIE A LIBERTĂŢII ABSOLUTE).
4 - Vizualizarea materializării Sinelui Înalt, se obţine explorând IMENSITATEA DIVINĂ şi alegând din tot ce ASPIRAŢI (nu doriţi) de-acolo (unde este TOTUL din abundenţă) şi ADUCEŢI ÎN PLANUL VOSTRU... (al vostru) fizic.
5 - Răsfiraţi razele/spirele TORUSULUI şi cuprindeţi cu ele toată planeta, cu tot ce cuprinde ea, vizualizând cum razele voastre se unesc cu razele planezei (pământul este tot un TORUS) , iar inima voastră (cea care este punctul în care se unesc toate razele şi trec prin ea mai departe) devine UNA cu inima Pământului,
6 - tot aşa imaginaţi-vă şi lumea de vis în care trăiţi
7 - întâlnirile cu Fiinţe din alte spaţii, să se petreacă tot în formă TORUS (dar fiecare îşi poate imagina după propria percepţie, diferenţele de culoare a Luminii, intensitate, etc.)
S-aveţi folos maxim !
p.s. despre şedinţa de ieri, povestesc altă dată, căci acum nu mai am vreme. Dar MULŢUMESC PENTRU DARURI ! Sunt recunoscătoare !
Daca adormim in timpul transmisiei ce se intampla ? Timpul de conectare depășeste 20 minute ,(timpul recomandat) ne deconectam la trezire?Ce se intampla daca?multumesc de raspuns
RăspundețiȘtergereDaca adormi in timpul transmisiei, te vei deconecta! Nu se intampla nimic deosebit.
ȘtergereBună seara !
RăspundețiȘtergereRemer Ra, ceva... nu merge... !
Mai întâi, la prima transmisie (pe 10), lucrurile s-au aranjat (singure) că am putut să intru la ora 15.
Pregătirea a fost ok. Apoi sfera mea era portocalie, iar fluxul de Lumină n-a fost permanent auriu, ci, din când în când primeam fluxuri violet.
Tot în timpul acelei transmisii, la ora 15,06, transmisia s-a întrerupt brusc, dar eu simţisem de parcă trecuse jumătate de oră.
Am reuşit să mă reconectez şi a mai durat 9 minute, după care iar s-a întrerupt (de data asta n-am putut să mă reconectez).
Eu am cerut vindecare şi deşi vizasem sistemul digestiv, fluxul de Lumină cobora doar în zona capului , până la umeri, în primele 6 minute.
După reconectare, am primit, mai mult, Lumină violetă şi aceasta a lucrat de zor pe coloana vertebrală, iar eu simţeam zdravăn toată această activitate.
La un moment dat, primesc mesajul "îndreaptă spatele". Când l-am îndreptat, coloana a a trosnit pur şi simplu (încă nu-mi dau seama ce a trosnit, dar simt coloana ceva mai flexibilă).
Ieri, n-am putut nicicum să mă eliberez. Programul care era stabilit de vreo săptămână, pentru Luni după amiază, s-a transferat de la sine, pentru Marţi. Ok! am zis, l-as că mă ocup Miercuri.
Astăzi, deşi aveam mai mult timp, am fost cam năucă, mai toată ziua. Totuşi am intrat într-o stare mai bună pe la 14,20 şi mi-am zis "pe cai! ăsta e momentul pentru pregătire" pe care aveam de gând să-l prelungesc până la 15.
N-am avut maximă detaşare la început, dar totul a fost bine până la final.
Când am intrat în transmisii, cu chiu cu vai am vizualizat ceva Lumină, flaşuri aurii, dar restul era gri deschis şi din când în când, portocaliu. Apoi, m-a apucat o moleşeală şi pur şi simplu simţeam nevoia să mă întind în pat.
M-am întins în pat, dar conexiune zero.
Astăzi cerusem alimentarea corpurilor subtile.
Întrebare : e ceva în neregulă cu reţeaua, sau o fi cu mine ?
Eu o simt şi o simt ca pe un fel de plasă de protecţie ; simt un oarecare confort că e acolo şi e accesibilă oricând, dar se întâmplă ceva şi nu găsesc răspunsul.
Altă stranietate, este că, camera în care fac eu meditaţii, până acum vreo săptămână era ok, dar de-atunci, nu mai am nici semnal la telefon în ea.
Mulţumesc !
Daca fluxul n-a trecut de zona capului inseamna ca sunt ceva probleme acolo... poate ca mai sunt cateva tipare negative, agresive, pasive, rigide etc. Iti recomand sa lucrezi mai mult pentru armonia interioara.
ȘtergereMulţumeeeesc ! Misiune îndeplinită !
ȘtergereAm meditat la ce mi-aţi spus !
În vara aceasta n-am primit doar o provocare, ci chiar două. Aşa e face că, îmi petrec destul de mult timp într-un mediu cu vibraţie foarte joasă, nu joasă.
Uneori fac faţă destul de bine, în sensul că primesc şi ajutor de "sus", pentru asta. Alteori, mă epuizează şi muncesc mult ca să mă echilibrez. probabil că am nişte acumulări din scăpările zilnice. Dar am învăţat foarte multe despre bolile psihice în această perioadă.
M-am gândit de multe ori să mă lipsesc de această lucrare, dar felul ciudăţel în care am acceptat-o mă face să cred că trebuie s-o duc la capăt.
Aşadar, m-am scanat cu Atenţie şi m-am dezbrăcat de toate rezidurile, apoi , pe la 21,45 m-am apucat de pregătire.
Cele 7 etape ale pregătirii au curs minunat şi repede, trecând cu un firesc minunat, de la una la cealaltă.
Întâlnirea cu entităţile din alte spaţii, n-a fost chiar o îmbrăţişare, dar am văzut steluţe sclipitoare la o distanţă apreciabilă, care, îmi "făceau cu ochiul" (adică erau nişte semnale luminoase).
Am hotărât să lucrez pe două aspecte, câte 10 minute.
Îmbrăţişarea dintre sferă (alb-strălucitoare) şi glanda pineală, a fost una de o căldură aparte (parcă şi-ar fi dus dorul multă vreme).
La primul aspect la care-am lucrat, mă vizualizam instantaneu ca într-un ocean de Lumină, iar deasupra mea, valuri de diverse nuanţe şi intensităţi, se lăsau cu blândeţe cuprinzându-mă în ele.
trecerea de la primul la al doilea aspect, s-a făcut din nou într-un firesc care m-a surprins, fiindcă m-am trezit cugetând "dar n-am emis încă intenţia!". Imediat după asta, tot instantaneu, mi-a venit să spun "Te iubesc ! Iartă-mă! Mulţumesc!" (lucram la vindecare).
În momentul în care am început să spun formula magică, veneau de sus valuri de Lumină atât de aurie, încât nu le pot spune decât PURE.
Nu ştiu în cât timp, mă vedeam şi mă simţeam UNA cu Lumina aurie.
Am început să mă plimb în jurul meu (stăteam în poziţie "lotus") cu un ochi care răsărise cumva de undeva - eram toată Lumină aurie şi parcă pluteam, căci nu simţeam deloc salteaua de dedesubt.
Toată această contopire cu Lumina aurie, s-a încheiat exact la 20 de minute de la începutul transmisiei şi aşa cum s-a întâmplat de obicei în transmisii, departajarea unor etape, sau finalul transmisiei, se încheie cu un suspin.
Palmele, mi s-au încălzit şi simţeam emisii puternice din ele.
Atât am vrut şi atât am aşteptat aceste transmisii, dar abia azi am simţit ceea ce aşteptam de la ele.
Vă mulţumeeeeesc ! Vă iubesc şi mă-nclin !
Bine v-am regăsit!
RăspundețiȘtergerePregătirea pentru intrarea în transmisiuni, mă desfată...
E ca atunci când primeşti oaspeţi.
Îmi place să primesc oaspeţi !
Toţi cei care-mi trec pragul, sunt la fel de preţioşi. De aceea îmi pregătesc o stare anume..., apoi o urmez în materie...
Acum, îmi vin fraţii în vizită...; sunt încărcaţi cu Daruri...
Trebuie să mă îngrijesc, să le fac locuri potrivite-n "casa" Sufletului meu
Eram săracă până să-şi anunţe ei, vizita... ; sunt, deja, mai bogată, acum !
În şapte paşi, sunt gata. Deci , la treabă !
Pasul 1 (vezi în postarea de mai sus):
"cu picioarele-mpletite
rădăcinile unite
din genunchi
îmi cresc doi lotuşi
ambii câte cinci petale
strălucind din mâl...
ce mâl !?
e o-ntreagă plămădeală
creşte
creşte
şi se-nalţă-
n pâine coaptă
se răsfaţă-
n ţăstul
Cerului
cu Geea
unde Soarele-
o dogoare
desfăcând-o
din petale
...
rădăcinile lucrează-
n mâl
ce mâl !?
e-o dospeală
care creşte
copac drept
înalt
cu fructe
dulci
sclipind
a Soare
ca nişte mărgăritare
...
câte şapte
luminează
Calea
către înălţimi
...
şi-n acelaşi timp
scrutează
zarea
...
imensa zare
ce aşteaptă să răsară
raze
...
din copac
ţâşnesc Lumină
poamele
de pe tulpină
răsfirând în crengi
şi frunze
alte poame-stele
ale căror raze-
n vise-
aleargă vesele
...
un păstor ca de Lumină-
şi râde-n barbă
...
mieii zburdă
pe câmpie
...
iarba
verde
grasă
masă
flori
şi fluturi
...
şapte Sori
şapte culori
şapte surori
răpite
de la curcubee
´i Pace
...
undeva
plutesc
în lotus
şi aştept
ca o mireasă
să-mbrac straie-
a sărbătoare
...
Liniştea
cântă din strune
inima se veseleşte
Sufletul
călcând pe vârfuri
´n paşi de vals
deschide uşa
...
vine mirele
... "
(*L*)
Pasul 2 (vezi postarea):
Ștergere" inima
ce altă dată da în clocot
acum toarce-
n Pace
...
curge
râuri de iubire
...
ochii
geană
peste geană-
s grei
sub valuri de iubire
...
ar ţâşni-o-afară
...
dar pentru ei
e mult prea mult
...
parcă dorm
...
dar ei visează
printre genele lăsate
că-s pe malul
unui fluviu
unde
valuri
de iubire-
s prinse-n dans
dansează
...
în visare
ei aleargă-n
lungul fluviului
...
pe dată
de deasupra lor
se cască
alte gene
...
un al treilea ochi
se-aruncă-
n valuri
...
şi-nfrăţindu-se cu ele
întorc cursul
către casă
...
ca să vezi
mare minune
să-ntorci fluviu
la izvoară
...
dar nu-i vreme
hai pe maluri
să vedem
ce-o să se-ntâmple !?
...
la izvoară
plină-ochi
inima
nu-şi mai încape
de iubire
...
ce s-o face ea
săraca
cu atâta bogăţie !?
...
ia şi tu
va zice
poate
...
dă-i şi lui
o să-mpărţească
...
dacă nu cumva-
n adâncul
ei
mai are
vreo cămar-ascunsă
...
căci izvorul
...
oare el
din ce răsare !?
şi de unde
naşte
inima
iubirea !?
...
nu cumva-i
numai o uşă !?
...
nu cumva
prin ea
oceanul
se strecoară-
n firicele
împărţind la fiecare
câte-o rază
de iubire
făcând inima părtaşă
la această împărţire !?
...
parc-aud
şi cum îi zice
ia şi tu
să ai ce-mparte
cui oi vrea
cui îţi va place
...
ia acolo
ca să ai
...
Dar din Dar
se face Rai
...
bucură-te
şi vibrează
...
iubeşte
cântă
dansează
...
zboară
zboară
zboară
zboară
´nalţă-te
şi fii uşoară
...
fiindcă
vremea trece
vremea vine
şi-ai să te întorci la mine... "
(*L*)
Pasul doi - partea a doua
Ștergere"ce să-mpartă
cui să-mpartă
şi cum stam
aşa
pe mal
iacă
...
mă răpeşte-un val
...
mă aşeză-
ntr-o vâlcea
...
printre flori
şi iarbă-naltă
stam ca un copil
de-o şchioapă
lângă un firuţ
de apă
în ureche îmi suna
un tril
venit
de undeva
de sus
din înaltul
Cerului
...
dau să văd
...
dar Soarele-
n ochi mă ardea
...
încercând
doar printre gene
...
nevăzând nimic
am iubit
de prima oară
Ciocârlia
nuuu
nu ştiam cum o chema
...
mă întorc
din nou
pe mal
...
mă răpeşte
un alt val
...
noapte
frică
în pădure
...
eu
copil
mergeam acasă
de la şcoală
...
nu vedem nimic
dar foşnetul pădurii
mă cutremura
...
aaa !
iat-o stea
sub nişte frunze
...
iată alta
...
pe cărare
ici şi colo
câte-o stea
micuţă
îmi Lumina Calea
...
ce mă fac eu
şi mâine !?
după ce-am ieşit
din pădure
aha !
...
licuricii
...
şi i-am iubit
...
uţa
uţa
mă dădeam
în leagăn
...
mă uitam
în sus
la braţul vânjos
al copacului
...
el
mă dădea
uţa-uţa
...
şi l-am iubit
...
eram în cireşul
de la drum
...
cărnoase
negre
multe
şi toate erau ale mele
...
le născuse
pentru mine
...
şi l-am iubit
...
valul
m-a dus
în alt loc
din mine
...
plângeam
...
ce te doare
mi-a zis mama
...
Doamne !
ce o mai iubeam
...
vreau o lumânare
...
vorbeau cei mari
Lăbuş a rămas
chior
...
cum mai vede el
drumul spre casă !?
...
a murit
chior
dar iubit
de stăpânul-copil
...
se născuse un miel
slab
...
ăsta moare
până dimineaţa
a zis tata
are o blăniţă frumoasă
îl fac
căciulă
îl tai
acum
...
nuuu
am zis
dă-mi-l mie
până dimineaţa
...
dacă moare
te trezesc eu
să-l tai
...
l-am iubit
toată noaptea
...
l-am hrănit
cu lapte
cozonac
şi bomboane
...
toate-i plăceau
...
nu se mai văzuse
aşa
un miel
...
şi a născut
mulţi miei
...
am trecut
din val
în val
...
când am ajuns
pe mal
inima
mi-a spus
...
acum
poţi
să vezi
oceanul
... "
(*L*)
Pasul 3 (vezi postarea)
Ștergere"îmmm!
ce gust dulce-
n cerul gurii
...
am intrat
sfios
pe uşă
...
dintr-odată
parcă
aripi
mă săltaseră
pe ele
şi pluteam
încolo-
ncoace
lăsând
Totul
să m-alinte
...
ochi-mi arătau
din vise
toate
strânse
laolaltă
...
nuuu
nu era ca într-o carte
cu poveşti
în care
pagini
dai
ca să continui
...
aveam ochi
şi-n tălpi
şi-n braţe
...
mii de ochi
îmi arătau
pretutindeni
într-o clipă
TOTUL
dintr-o singură ochire
...
faptele din amintire
nu erau
în amintire
...
eu mi le cream
pe dată
toate-odată
...
Cine EŞTI ?
EŞTI ?
EŞTI ?
EŞTI ?
...
un glas puternic
dar blând
făcu să sune
şi să răsune
...
SUNT
am spus
...
Cine eşti TU ?
TU ?
TU ?
TU ?
...
zise ecoul
...
TU
am zis
...
Cine sunt EU ?
EU ?
EU ?
EU ?
...
răsună vocea
...
EU
am zis
...
nici vocile
nu erau
două
... "
(*L*)
Pasul 3 (partea a doua)
Ștergere" ciocârlia
era o poveste
licuricii
altă poveste
Lăbuş
tot o poveste
mielul
altă poveste
...
toate poveştile
erau
UNA
...
toate poveştile
SUNT
UNA
...
în aceeaşi clipă
un ochi
îmi arăta o poveste
altul
altă poveste
...
mii de ochi
îmi arătau
mii de poveşti
în aceeaşi clipă
...
le trăiam
simultan
...
le trăiesc încă
...
EU
SUNT
poveştile
mele
toate
...
nu toate-s
frumoase
...
te-ai iertat ?
m-a-ntrebat
El
iertat
am zis
Eu-EL
...
gâze
demult
strivite
...
acum
cu aripi
de Lumină
roiau
aruncând
scânteieri
multicolore
...
ţânţari
fluturi
omizi
copaci
sau doar
frunze
rupte în treacăt
au răsărit
în păduri
de aur
...
toate
foşnind
zumzăind
de Slavă
...
te-ai iertat ?
...
iertat
...
atunci
ACUM
AICI
fii iertată !
sunt iertată
...
ca la un semn
toate visele mele
au prins contur
...
toate aspiraţiile
toate rugile
erau
împlinite
...
EU SUNT
toate visele
aspiraţiile
poveştile
şi rugile
deja
împlinite
...
toate acestea
SUNT EU
...
EU SUNT EL
...
EL ÎMPLINEŞTE
TOTUL
..."
(*L*)
Am o intrebare: orele sunt doar acestea mentionate sau pot fi si alte ore (de ex. orele 2:00 - 6:00 dimineata, ora 9:00)?
RăspundețiȘtergereMultumesc.
PS: doresc raspuns doar de la RemerRa.
Scuze, am citit raspunsul tau Remer, dat cuiva care intreba mai sus cam acelasi lucru. Nu mai e nevoie sa-ti consumi timpul cu raspunsul pentru mine, am priceput.
RăspundețiȘtergereCititi Corrado Malanga Xtimes Congres 2013 (RO) 3/3 sa invatati cate ceva despre Univers.
RăspundețiȘtergere