.csscode { margin : 15px 35px 15px 15px; padding : 10px; clear : both; list-style-type : none; background : #EEEEEE;; border-top : 2px solid #AAAAAA; border-right : 2px solid #AAAAAA; border-bottom : 2px solid #AAAAAA; border-left : 2px solid #AAAAAA; }

vineri, 3 iulie 2015

Zamolxe

Trebuie să recunosc că nu de puține ori mi-a zburat gândul la ceea ce mi-a transmis Zamolxe la ultima „întâlnire”, anume că începând cu anul acesta se vor trezi cei care în trecut au fost numiți kapnobatai (așa zișii ”umblători pe nori”, adică vechii pustnici daci), polistai (întemeietori, vindecători de orașe), ktistai (întemeietori, vindecători de țară). Bineînțeles că eram foarte curios să știu dacă procesul de trezire se desfășoară așa cum trebuie și dacă rolul lor, sau al unora dintre ei, este asumat la modul conștient.
Am simțit, cu mai multe zile în urmă, că urmează o transmisie, din partea lui Zamolxe, referitor la aceștia. Acest lucru s-a întâmplat dar, spre surprinderea mea, de data aceasta am simțit o schimbare destul de mare. Vibrația lui Zamolxe nu a mai fost atât de puternică, însă a fost deosebit de caldă, de parcă întâlnirea ar fi avut loc undeva în suflet. Vreau să spun că și înainte îi simțeam puternic vibrația însă acum a fost mai mult suflet, mai multă trăire, mai multă căldură. Aș putea spune că am simțit mai multă căldură... umană.
Zamolxe: Știu că te surprinde întâlnirea, dragul meu.
Remer Ra: Mă surprinde, într-adevăr, dar la modul plăcut! Când am scris/transcris Legile lui Zamolxe, mi-ai spus că urmează să faci un fel de ”coborâre” vibrațională până la momentul întrupării, adică între 2060 și 2080. Te simt cumva mai aproape de noi! Vreau să te întreb dacă s-a devansat puțin momentul întrupării. Adică e posibil să te întrupezi mai devreme?
Zamolxe: Lucrurile sunt pregătite cu mult timp în urmă iar perioada întrupării rămâne conform planului inițial.
Remer Ra: Știu că sunt multe persoane care îți simt vibrația și care consideră că te vei întrupa mai devreme. Unii cred că deja te-ai întrupat...
Zamolxe: Pentru cei care mă simt în sufletul lor sunt ca și întrupat! Cine iese din condiționarea spațiu-timp mă va simți imediat! De altfel, variabila timp nu are valoare decât în spațiul vostru. Nu am fost și nu voi fi îngrădit total de un singur corp fizic.
Remer Ra: Vrei să spui că anumite aspecte ale sinelui tău sunt deja întrupate?
Zamolxe: Da!
Remer Ra: Într-o ”discuție” avută cu un ”moș”, am primit informația că, atunci când va veni timpul, s-ar putea să te întrupezi într-o entitate feminină. M-a cam bulversat puțin această informație, după care mi-am dat seama cât de mult m-au condiționat cutumele sociale.
Zamolxe: Există și această posibilitate! În noua realitate vibrațională, femeile sunt mai avantajate din multe puncte de vedere.
Remer Ra. Da, știu! Corpurile lor energetic și mental sunt avantajate de noua energie, adică la aceste două aspecte vor fi net superioare bărbaților. Pe mulți îi sperie posibilitatea ca o femeie să conducă doar prin manifestarea intenției. Dar am înțeles foarte bine și faptul că, până se va ajunge acolo, vor trece prin foarte multe ”filtre”.
Zamolxe: Masculinul și femininul sunt aspecte ale Divinului! Atașamentul și condiționările legate de forme și diferite tipuri de manifestare sunt o frână în calea evoluției!
Remer Ra: Ce poți să-mi spui despre trezirea vechilor discipoli daci?
Zamolxe: Procesul trezirii lor implică mai multe etape.
În primul rând, vor simți o nevoie de rupere față de trecut. Acest lucru implică inclusiv schimbări la nivel relațional, profesional, social, spiritual. Vor simți nevoia de a face ordine in viața lor, dar mai ales în mintea și sufletul lor. Vor fi atrași irezistibil de natură și de vechile așezări geto-dacice. Dat fiind faptul că au trecut prin multe alte vieți după aceea, vor fi atrași de comorile spirituale ale altor civilizații, dar fără a face niciun fel de comparație, fără a manifesta judecăți de valoare. Li se vor dezvolta/descătușa simțul dreptății, armoniei, adevărului. Scopul lor va fi unitatea și progresul tuturor, indiferent de formă și manifestare, indiferent de tradiție, religie, rasă, cultură. Vor fi surse de lumină, bucurie, iubire, frumusețe!
În al doilea rând, se va trezi acea voce interioară a sufletului, care le va șopti ceea ce au de făcut. Vor avea străfulgerări din viețile avute în vechile comunități geto-dacice. Odată cu ele, va ieși la suprafață înțelepciunea obținută în acele vieți; se vor descătușa chiar și puterile speciale obținute cu multă trudă în acele vremuri. Dintre acestea aș aminti: capacitatea de vindecare prin palme, capacitatea de a transmite putere prin cuvinte, capacitatea de a ”vedea”/ prevedea anumite evenimente, capacitatea de a liniști/ armoniza mințile și sufletele celor din jur, capacitatea de a descătușa puterile interioare ale celor din jur, precum și multe altele.
Remer Ra: Există anumiți factori declanșatori, sau factori care ar putea activa trezirea lor?
Zamolxe: Hrana subtilă contează într-o mare măsură. Atenție deci la hrana sufletului și la hrana minții!
Remer Ra: Putem spune că mediul, mă refer la mediul social, politic, economic, contează într-o anumită proporție, să zicem 50%?
Zamolxe: Mult mai puțin! Cum ți-am mai spus, trezirea nu depinde de exterior decât într-o mică măsură, astfel că nu are rost să vă bazați pe ceva anume, cineva anume, o conjunctură anume, un eveniment anume! Cel care se trezește va ști ce are de făcut, cum, în ce fel, și prin ce mijloace. E adevărat că mediul social vă definește ca grup dar individul e una și grupul e alta! Cel care se trezește va fi capabil să se ajute nu numai pe sine dar și pe cei din jur! Ba mai mult, prin câmpul său energetic va putea ajuta doar prin simpla prezență, fără a se face cunoscut, fără a face caz de asta. Vor lucra la fel cum au lucrat în perioada când au făcut parte din vechea școală zamolxiană. Oriunde mergeau vechii discipoli, duceau cu ei vindecarea, speranţa, bucuria, liniştea. Împrăştiau seminţele înţelepciunii în fiecare comunitate întâlnită. Ei erau schimbarea și nu invers! Un vechi discipol, care se trezește în aceste vremuri, nu are nevoie de ajutor ci va fi el ajutorul! Cu atât mai mult când vine vorba de cei avansați, care în trecut vindecau și uneau comunități!
Remer Ra: Îmi poți spune dacă sunt entități care veghează la trezirea lor?
Zamolxe: Bineînțeles că sunt!
Remer Ra: Cu ceva timp în urmă, mi-ai transmis că în România sunt întrupate destul de multe suflete din ceea ce am numit atunci „armata spirituală a lui Zamolxe”, formată din peste 100.000 de geto-daci. Dintre aceştia, mai bine de 2500 te-au cunoscut la nivel fizic. Altă dată mi-ai spus că deocamdată s-au întrupat doar câteva sute dintre ei, cei mai mai mulți fiind încă foarte tineri, deci fară experiența vieții, a ”coacerii”.
Zamolxe: Cifra celor cu care sunt în contact a depășit 100. Știu la ce anume te referi. Lucrurile se desfășoară conform planului, deci nu e nicio grabă! Sunt etape de parcurs și nu se poate trece peste ele. Fiecare scoate ceva la suprafață, contribuind la înțelegerea și îndeplinirea misiunii.
Remer Ra: Am simțit, la multe persoane cu care am intrat în contact, activându-se puternic centrul energetic Ajna spate, adică vorbim de trezirea înțelepciunii din viețile anterioare. Presupun că sunt cu mult mai mulți...
Zamolxe: Este adevărat! Dar degeaba ai înțelepciune dacă nu ai curaj, voință și nu manifești iubire față de semeni. De aceea unii au parte de îngrădiri diverse, pentru ca aceste calități să fie scoase la suprafață!
Remer Ra: Știam că anumite greutăți ale vieții pot rafina, dezvolta aceste calități, dar pot și devia de la cale. Noi avem o vorbă, care spune că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.
Zamolxe: De aceea planul prevede că se vor întrupa de zece ori mai multe suflete înalte decât ar fi necesar!
Remer Ra: La fel ca sufletele pleiadiene... Nu știu de ce am impresia că acum ar fi fost momentul. De fapt, ieri... Dar am înțeles că ”sus” lucrurile se văd altfel.
Zamolxe: Mult mai clar!
Remer Ra: Sunt convins de asta. Ce mesaj ai pentru cei care te așteaptă?
Zamolxe: Sunt mai aproape de voi decât vă dați seama!
Remer Ra: Îți mulțumesc în numele tuturor!

*****

201 comentarii:

  1. Adecă, nu astepta să-ți pice totul din cer, nici înțeleptul n-are parte fără să pună mâna. Păcat că n-avem o rețea care să ne adune... adecă și asta tre să pice din cer?!? Cât TIMP trebuie SĂ TREACĂ ca să-nveti să nu mai aștepți lucurile de-a gata, să înveți că lucrurile bune nu fac parte din viața ta pentru că tu preferi să fi într-un simțământ negativ... vrei oare căruța să tragă de cai?

    Zamolxe nu în trup de carne trebuie să se întrupeze, ci în noi,în mâinile noastre( în acțiunile noastre), în ochii noștri(în felul cum privim și atitudinea ce- o avem față de lume), pe buza noastră (cuvintele noastre să fie cele ale unui zeu ce-a cunoscut luminarea cu multe vremi în urmă), în sufletul noastru (nu-i veți vedea nici o diferență între orice alt om întrupat și întrupatul Zamolxe diferența e în cărarea pe care-și bate pasul acesta, cărarea zeilor...)

    Mă miră faptul că Z nu spune că el se trezește... în noi, ori poate asta o fi numai pentru cei mai... Fraților de ce nu vreți și voi să gustați din înviere. Frica de moarte va acoperit ochii față de propria vrednicie. Sorbiți cu mine nemurirea

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu Zamolxe e nevoie să se nască ci noi, cel ce privește prin ochii Lui sunt aceeasi cu cei care privesc prin ochii mei/tăi

    Prea mult am ascultat de neputințele noastre și-am devenit întruparea acestora, visele ni le-am redus ca să avem spațiu pentru vaietele de neputință, încât acum abia dacă ne mai putem auzi glasul sufletului, am uitat să ne dezbrăcăm de "noi", de "mine" și să emitem razele propriilor noastre ființe, imitam pe alții ori pe zei... nu Zamolxe trebuie să vină la noi, noi trebuie să venim la el, noi trebuie să ridicăm capul din țărâna limitarilor, să ne reluăm locul priintre zei

    Omului îi e dat să zboare, dar s-a împotmolit în ideea că are nevoie de aripi pentru a zbura, omului îi e dat să potă să vindece, dar s-a împotmolit în ideea că pentru așa ceva are nevoie de scalpel, omul e zeu dar s-a împotmolit în ideea că e... om.

    Cărarea zeilor nu e grea, de fapt e cea mai usoară, dar pentru a umbla pe acesta trebuie să ne dăm jos necazurile, din cârcă, bolovanii de pe inimă, ochelarii de cal, să ne deschidem cleștii cu care ținem legate de noi otrava prostiei, trebuie să ne dezbrăcăm în loc să ne îmbrăcam cu protecții împotriva fricilor, lipsurilor, morții. Coasa morții nu poate tăia în focul cel viu ea taie numai cleștii cu care ne legăm de limitări, nu vă fie frică de moarte. N-o chemați n-o alungați, acesta e cleștele și va fi taiat, dar ce-ar putea Doamna cu coasa să taie de la cel care a dat drumul limităriilor, lanțurilor, cleștilor... iată că coasa trece prin-trânsul și n-are de ce să se lege, nimic material care să-l taie cu ascuțișul ei... acesta este darul, binecuvântarea pe care învierea o împlinește în cel a cărui trup a devenit lumină

    Nu de acel Zamolxe mi-e dor, nu de cel ce se va întrupa, ci de acei Zamolxi care înfloresc în ochii voștri
    Măna mea e atingerea împărtășirii cu tine, ochii mei sunt ochii zeilor, sufletul meu e flacăra focului viu.

    Întruparea lui Z e așteptată dar, vă întreb, oare va fi numai unul, ori vom fi mai mulți zamolxi, pentru că ceea "ce poate el" nu ne e oprit nici nouă, sunt Zamolxe, eu m-am întrupat deja, în cel ce m-ascultă, în cel ce asculta de vocea zamolxului, a focului viu. Bine v-am regăsit, eu vă văd, mă vedeți voi pe mine?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Primul tau coment, intrebarea. Al doilea, raspunsul inspirat venit... :-)

      Nu trebuie "asteptat" ci "a fi" in orice moment. Fii dacul pe care ti-l imaginezi, fa ceremoniile pamantului si ale cerului pentru a le patrunde misterul si a le armoniza cu oamenii si locurile, simte-l pe Zamolxe, si intelesul numelui sau...
      Za- a face (a divini-za = a vedea/face divinul intr-o entitate/persoana, zapis- facut in scris (porunca domneasca, zapada - padina=zona intinsa plana, etc)
      molc - (molcom) liniste/linistit
      se- pe sine



      Ștergere
    2. Mă copile, da* frumos înflorești !!
      Mulțam !

      Ștergere
    3. In mate "toate radacinile care satisfac o ecuatie de un anumit grad sunt la fel de valabile intre ele daca nu se impun conditii particulare", Botanica e cu infloritul. Chimia organica e cu acizi grasi.
      Pentru putin. Mult, despre Kogaion, cand copila e cuminte ... ;-D

      Ștergere
    4. ,,Nu credeam sa-nvat a muri vreodata "
      ...
      De-al meu propriu vis,mistuit ma vaiet
      Pe-al meu propriu rug ma topesc in flacari...
      Pot sa mai reinviu luminos din el ca
      Pasarea Phoenix ?"
      Cand nu vedem,nu auzim,nu pricepem ...simtim

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. Mereu smerit, niciodata umil...

      Ștergere
    2. Mereu umil , niciodata smerit ...

      Ștergere
    3. Potoliți-vă ! Adevărata umilință este smerenie.

      Ștergere
    4. Ce inseamna smerit ? Acela care asculta cuminte ce i se zice ? Daca da , eu nu am fost si nu voi fi niciodata smerit ! Umil , simplu in fata misterului, ma straduiesc ...

      Ștergere
    5. Pământul se lasă permanent călcat în picioare. Este smerit, sau umil ?

      În polul opus smereniei, stă mândria. În polul opus umilinței, ce stă ?

      Ștergere
    6. sau,
      (din „Despre smerenie” cu Părintele Arsenie Papacioc)
      „Cum putem căpăta smerita smerenie si care sunt roadele ei?

      - Hai să vă spun, ca să mă întelegeti, ca să nu vorbim si noi, rationalizând-o. Smerita smerenie. Despre asta vorbim. Si, din momentul în care smerita smerenie se adânceste cât mai mult, trăiesti cât mai mult într-o stare de plăcere, de bucurie, de eliberare; iar toate aceste lucruri vin fără să se vadă si fără să se discute. Te ajuti pe tine si pe toti ai tăi, care nu mai sunt în lumea aceasta. Atunci nu mai esti un ins. Esti un univers, un microcosmos, în care se oglindeste un macrocosmos, adică o lume întreagă, dacă trăiesti aceste lucruri.

      Trei lucruri cere Dumnezeu de la noi, si ne cere cu ardoare: umilintă, umilintă, umilintă! Si „lăsati-Mă pe Mine mai departe!" Fără însă să renuntăm la treburile care ne aduc pâinea cea de toate zilele. Dar peste tot în inima mea să fie prezent Hristos!

      Iată, bunăoară, se pun probleme în lumea nevoitorilor, în lumea trăitorilor, probleme de mântuire, de existentă duhovnicească. Nu prea sunt pentru o mare nevointă. Sunt mai mult pentru o mare trezvie! 0 permanentă; o vibratie continuă. Această figură de stil nemaipomenită a pus îngerii în miscare si ei au apărut, în fel si fel, cu multă smerenie, slujind pe oamenii acestia smeriti. Da. Sunt mai mult pentru o stare de trezvie continuă.

      Starea de mândrie e stare drăcească, absolut diavolească. Mică sau mare. Si nu trebuie să ne crutăm nici cea mai mică greseală. Nu trebuie să ne temem, dacă se greseste. Nici o nenorocire nu înseamnă ceva. Nimic nu este pierdut, atâta vreme cât credinta este în picioare, cât sufletul nu abdică si capul se ridică din nou! Adică există putinta de iertare, dar, cum spun, să o ai ca un viteaz, ca un erou al lui Hristos si numai al lui Hristos, oriunde ai fi.

      Starea de nevointă nu este rea si n-avem dreptul să desfiintăm lucrul acesta. Dar nu numai starea de nevointă. Sau nu trebuie apăsat numai pe nevointă, ci mai mult pe starea de vibratie, de prezentă si unire a inimii tale cu inima lui Dumnezeu, prin diferite rugăciuni. Dacă se poate, „Doamne lisuse...".

      Ștergere
    7. Buna dimi.si bun gasit la vesnicele conflicte dintre umilinta si smerenie ,filozofie si iluminare ...daca n-ar fi ,,aceste bucate ",ce-am mai servi la masa tratativelor ?! ...in cutiuta mea cu cautari,nelinisti si alte framantari am gasit despre smerenie ca este ...cel mai pur act de respect pentru Creatie si Creator ;este insotita intotdeauna de o bucurie inefabila,de netransmis prin simple cuvinte.Este o traire de care poti avea parte numai printr-o deschidere sufleteasca spre tot si toate. Numai prin smerenie poti simti ajutorul si iubirea lumii divine.Smerenia nu presupune umilinta,complexe de inferioritate,saracie sau alte limitari ...este asa ,ca prospetimea care ne patrunde din roua diminetii zeilor,placuta,blanda,tainica vibratie ce ne cuprinde-n tot si toate-ntr-o unica poveste ,

      Ștergere
    8. „mâinile
      sfintele
      umilele
      smeritele
      ...
      când le-ai iubit
      ultima oară ?
      nu aștepta
      ca să te doară
      ...”
      (*L*)

      Duminică binecuvântată !

      https://www.youtube.com/watch?v=CBHUjJa8tZA

      Ștergere
    9. Sorin11 iulie 2015, 10:24

      - "Ce inseamna smerit ? Acela care asculta cuminte ce i se zice ? Daca da , eu nu am fost si nu voi fi niciodata smerit ! Umil , simplu in fata misterului, ma straduiesc "

      Smerit, inseamna sa nu-ti insusesti meritul actiunilor, adica "eu am facut asta, sau voi face celelate", etc intrucat NIMIC nu infaptuesti "tu" ci se infaptuiesc prin tine. Ex, IIsus nu "a vindecat" pe nimeni, mereu spunand "credinta ta te-a vindecat". :-)
      - Acela care asculta cuminte ce i se zice se numeste "atent".
      - Cel ce se identifica cu forma sa fizica, limitata, muritoare, se simte umil si poate fi umilit, caci isi simte limitele si neputintele. Acest sentiment il "umileste", factorii externi doar ii "amintesc" de aceasta conditie...."umila".
      Cel unit in spirit, nu poate fi nici umilit nici nu simte pentru sine asa ceva, tot asa cum Sacrul nu poate fi umil sau umilit.
      Mai departe, liberul arbitru lasa ca fiecare sa-si aleaga ceea ce doreste, dupa masura... :-)

      Ștergere
    10. Anonim11 iulie 2015, 17:19
      "Pământul se lasă permanent călcat în picioare. Este smerit, sau umil ?

      În polul opus smereniei, stă mândria. În polul opus umilinței, ce stă ?"

      - Pamantul e... generos!
      - La polul opus smereniei e aroganta.
      - La polul opus umilintei sta smerenia.

      Ștergere
    11. Revin si completez:
      - Tot la polul opus umilintei stau ... demnitatea, onoarea.

      Atentie: umilinta deformeaza coloana si da scolioza! Uitati-va in jur la romani, la popoarele descurajate, invinse, lipsite de putere si o sa-i observati pe toti "cocosati", cu capetele plecate, adusi de spate. Observati popoarele germanice, britanicii, americanii, cum merg cu spatele drept, capul sus, te privesc in ochi! Mai e nevoie de "lamuriri"? :-)

      Ștergere
    12. ...si tot completam...la deformari coloana vertebrala : scolioza (aspect in S ,de sarpe) lordoza ( aspect concav ),cifoza ( aspect convex ) echiv.cocoasei ,cocosatilor ...si-apoi cum avem si noi pe Cocosila au si francezii un Cocosat ,cu mentiunea ca in noua paradigma nu exista astfel de deformari ,transmutandu-se deja in Axis Mundi ...Cand Zalmoxis lasa mesajul ,,Capul plecat sabia nu-l taie,dar nici Soarele nu-l vede !",nu face referire cand ,cat si ptr. ce anume sa aplecam capul ,dar se pare ca este o metoda strategica ,in continuare nu ne ordona sa ridicam capul ,asta intamplandu-se la un anumit moment dat care are legatura cu frecventa de vibratie a Muntelui Sacru emisa de acolo din traseele misterioase subterane ...

      Ștergere
    13. "Capul plecat, sabia nu-l taie" e o eschiva in lupta cu sabia, atat. Se poate completa cu multe alte "tehnici": "cand esti inconjurat de 4 adversari (nr maxim de atacanti ce pot ataca simultan in lupta corp la corp) totdeauna sa te misti astfel ca unul sa fie interpus in fata celorlalti trei blocandu-i, astfel vei lupta mereu cu cate un singur adversar!"! Se poate continua... Altfel cum cei cca 10.000 de daci aparatori ai Sarmisegetuzei au tinut in sah zecile de mii de legionari romani si cetatatea niciodata n-ar fi cazut daca nu era...tradarea?! Divaghez... Iisus a spus asta....cu o dulce amara ironie... Tot asa cum si "ferice de cei saraci cu duhul caci a lor e Imparatia Cerurilor" un alt adevar ironic, caci "cine ar putea convinge vreodata un "sarac cu duhul" ca toata acea imparatie nu e "numai" a lui?" Zambesc... "Capul plecat sabia nu-l taie" are aceeasi baza logica ca si "Cel care este fara vina, sa ridice primul piatra...!" Sau: "Care dintre voi, e atat de las, incat sa-si plece capul de frica mortii?" . Caci dacul, Zamolxoi (cel mai mare dintre Zamolxi!) IIsus, se adresa dacilor, care obisnuiau "sa rada in fata mortii" si STIAU ca sunt nemuritori... asta e contextul in care s-a discutat atunci.... acum 2000 de ani...

      Ștergere
  4. Plang..., cu Iubire, Liniste, Rabdare, Bucurie si Recunostinta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Razi din toata inima, nimic nu e ca hohotul dacilor liberi!

      Ștergere
    2. Bravo ! Frumos ....

      Ștergere
  5. Mulțumesc ! Îl simțeam... îl așteptam... ; L-am chemat. A venit. E aici. A fost dintotdeauna în noi. În fond, este un aspect al Lui Dumnezeu; o unitate de Conștiință din Marea Conștiință Divină.
    Are dreptate Miticusă ! TREBUIE SĂ-L TRĂIM PE ZAMOLXE. E înscris în noi înșine. E așa de mare, încât încape în noi toți... și tot mai rămâne destul... !!! Cum ar putea Zamolxe să încapă într-un singur Om (în loc să scriu „Om”, am scris „Omu” - și eu nu cred în întâmplări) ??? Ce..., voi credeți că Iisus era limitat într-un singur corp ? Au trecut 2000 de ani, și Iisus tot ne mai locuiește sufletele. Câte generații l-au purtat în suflet pe Iisus ? Și câte îl vor mai purta încă ?
    Suntem inseparabili.
    Oricât ne-am sustrage noi, UNITĂȚII, ruperea totală nu se poate. Și aceasta fiindcă, DUMNEZEU NU SE INVESTEȘTE PE SINE ÎN VAN.
    Putem să rătăcim cât vrem... Dar, când scăpăm de obloanele ego-ului...; când se ridică ceața, întrezărim Lumina cea care fără de voce, ne cheamă la ea...
    Fii binecuvântat Zamolxe, acum și-n veci ! Recunoștință Ție !
    Mulțumim Remer Ra ! Ne călăuzești cu multă dăruire. Fii binecuvântat !
    Vă salut pe toți, fraților ! Fiți binecuvântați !

    RăspundețiȘtergere
  6. Minunat, minunat, minunat, iti multumesc Remer Ra ! Iti multumesc Zamolxe! Va imbratisez pe amandoi!

    RăspundețiȘtergere
  7. Bună dimineața Minuni multidimensionale !
    Fiecare informație din această postare devine o cărămidă întru zidirea noastră, a fiecăruia, ca nație, dar și ca ființă unitară - Lumea. Însă, mi se pare important, să subliniez ceva pentru care, rătăcim uneori, câte o viață - SCOPUL :
    „Remer Ra: Ce poți să-mi spui despre trezirea vechilor discipoli daci?
    Zamolxe: (...) Scopul lor va fi unitatea și progresul tuturor, indiferent de formă și manifestare, indiferent de tradiție, religie, rasă, cultură. Vor fi surse de lumină, bucurie, iubire, frumusețe!”
    Iată ce minune de scop avem ! Nu există menire mai înaltă aici, pe pământ.
    Fraza citată mai sus, devine oarecum centrul acestei postări și punctul în jurul căruia să gravităm. Sugerez să ne lăsăm, fiecare, pătrunși de acest scop și să-l lăsăm să lucreze - el, scopul în sine ne va pune la dispoziție, tot ce avem nevoie, ca să participăm conștient la împlinirea sa. Trebuie doar, să ne stabilim clar, o asemenea intenție... și să ne simțim fiecare ca și „ lumină, bucurie, iubire, frumusețe” și toate celelalte ce derivă din izvorul iubirii.
    E început de săptămână. Haideți să începem de astăzi, asimilarea acestui scop.
    Bun început !
    Săptămână binecuvântată !
    Fiți Divini, căci așa Sunteți !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. SCOPUL il alegi si sfarsesti prin a fi mijlocul prin care se manifesta acela, de multe ori total diferit de cel ales de tine...

      Ce e de facut? Ideal ar fi o perfecta comexiune cu Divinul si tu sa fii una cu vointa Lui ce se manifesta prin tine... Mai "omenesc": iti fixezi "un scop". Acesta devine automat "o provocare" si forte care sa te impiedice vor intra in actiune. Apar doua variante: 1. perseverare cu orice pret, inclusiv "al vietii" in directia aleasa 2. Te mulezi pe situatii, faci "mici compromisuri" pastrand "marile repere" stiind ca in realitate "nu exista decat victorii partiale" (Anthony Quinn). Cu timpul realizezi ca "scopul este/a fost/va fi" intotdeauna un pretext absolut nesemnificativ intr-un Univers in care NIMIC nu e permanent, TRANSFORMAREA fiind singura permanenta, iar ADEVARATUL SCOP a fost/este/va fi propria ta transformare prin incercarile pe care le-ai trecut in...."atingerea scopului"! :-)

      Harap Alb si "salata din gradina ursului"... salata nu avea nimic deosebit, decat ca trebuia sa dai piept cu URSUL pentru a o dobandi ! :-D Minunatele basmele romanesti...

      PS Asa e copila?;-)

      Ștergere
  8. ,,Cararea zeilor nu e grea...",pentru ca in realitate Universul este abundenta infinita,fiind capabil sa se dilate si sa circumscrie tot ceea ce dorim.Depinde numai de noi in ce masura permitem lucrurilor pe care le dorim sa patrunda in viata noastra,dar acest proces se deruleaza intotdeauna din interior catre exterior. ,,Dupa ce am inteles ca in afara sinelui meu infinit nu mai exista nimic,am inceput sa ma consider o opera aflata intr-un proces continuu de perfectionare,dintr-o perspectiva dinamica,nu statica. La fel ca un caleidoscop care trece incontinuu de la o imagine superba la alta,perfectiunea se afla tot timpul in miscare ." -Anita Moorjani ,, Am murit si m-am descoperit pe mine insami "...cu multumiri de fiecare data si cu mai mare drag,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ,,Cararea zeilor nu e grea ...'' -pe care ne-o dorim in noua paradigma co-creata de toti si fiecare dintre noi in unicitatea ,spendoarea si maretia miracolului vietii ,constienti fiind de prevederile Zalmoxiene scrise si transcrise prin grija si stradania lui Remer Ra conform carora : ,,Nu este usoara cararea zeilor,dar nu uita ca omul poate cuprinde in iubirea sa mai mult decat poate cuprinde in ura sa ,caldura se ridica mai mult decat poate cobori,frigul,cel ce este deasupra vede mai mult decat cel ce este dedesubt,usorul se intinde mai mult decat se intinde greul ( ....oare de aici incepe sa curga usorul ?!... de unde cararea zeilor nu mai e grea ?!...),lumina razbate mai mult decat poate razbate intunericul,puterea care uneste este mai mare decat puterea ce desparte".

      ,,Intotdeauna intunericul e mai profund inainte de ivirea zorilor "...

      Inteleg sa permit, asa pur si simplu ,ca Lumina sa razbata ,Zorile sa se iveasca ,Noua Paradigma sa se-nfaptuiasca ...sa permit ,sa permit,sa permit ...despre acesta permisivitate vorbeste Anita Moorjani in cartea ,,Am murit si m-am descoperit pe mine insami " ,scrisa ca urmare a unei experiente in ,,preajma mortii ",in care ,extrem de interesant ,ne spune ca ,,In legea atractiei ,perspectiva este in continuare ofensiva ( ptr. ca se concentreaza pe actiunea emitatorului de frecvente in Univers ) ,ceea ce inseamna in continuare o tensiune si un gand implicit ca ceva nu este in regula,o concentrare pe ideea de lipsa ,care trebuie abandonata .In anii din urma s-a vorbit f. mult despre sincronicitati si despre legea atractiei .Gandul ca viata poate urma directia dorita de noi este foarte atragator ,dar personal prefer sa ma gandesc la aceasta lege din perspectiva permisivitatii ,nu a atractiei..."; pai decat sa atrag lipsa pe care o recunosc in subconstientul meu ,nu mai bine pemit abundentei sa ma inunde ?! deopotriva pe fiecare dintre noi de la cea mai indepartata steluta pana la cel mai indepartat locsor din adancuri ?! ...sa permiti schimbarea de paradigma ?! ,nu-i fain ?... o zi frumoasa ,mai mareata decat toate celelalte ,cu infinitele multumiri si drag-uri,G.

      Ștergere
  9. Oare, se poate ca Geea sa nu mai fie scoala/casa grea .. sa o transformam intr-o casa plina de iubire, lumina si vibratie inalta ? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1 Scoala e peste tot, in toate dimensiunile si Universurile. Difera mijloacele si etapele de evolutie
      2 Simbolul Yin -Yang (reprezentat cu 1000 de ani inainta chinezilor in Cultura Cucuteni) ne arata ca "in orice suprafata/volum a oricarei din parti, exista cel putin un spatiu umplut cu elemente de semn opus celor majoritare. Adica: este in firea lucrurilor sa se creeze "insule" de iubire/lumina/vibratie inalta" in mijlocul oricarui spatiu negativ si... vice-versa! Corolar: este imposibil de a crea/exista un spatiu "absolut pur" care sa cotina NUMAI elemente de un singur fel/polaritate.
      3 Nu se "intreaba". se face! Fara incrancenare, zambind... "se face"! :-)

      Ștergere
    2. Povestea Geei este cea în care, am VOIT să intrăm și s-o extindem, fiecare, cu propria noastră poveste. Nu-ți place povestea în care ești? Schimbă scenariul.

      Nu-ți bate capul s-o transformi pe Geea ! Rămâi tu în continuă transformare („transformarea este formarea în transă.” Anatol Basarab).

      De ce vrem să schimbăm exteriorul, în loc să ne iubim mai mult și să ne îngrijim de noi înșine?
      „ Greul e greu, doar până devine ușor.” Maxi-Mele (*L*)

      Dacă Geea și-ar ridica brusc vibrația, iar noi am rămâne la aceeași vibrație joasă, am asista la miliarde de combustii spontane.

      Ștergere
  10. Da. Multumim dragului nostru, RemerRa!

    Za-molxis, "Zeul mos-urs", "Oxios"- "urs", "zeu urs". "Za" este "Alfa si Omega", inceputul si sfarsitul" unui alfabet citit de la dreapta la stanga, nu de la A la Z, ci de la Z la A, asa cum era scrierea si "citirea" in vremurile de demult.
    Sa ne readucem in amintire faptul ca , totusi, frumoasa "IO", zeita (Baba) "IO", femininul mithraic, este pastrata ca prima divinitate in titlurile princiare romanesti. Asadar si prin urmare...Atlantii calatoreau....Zeita "IO" sta neclintita de milenii in fruntea titlurilor de noblete ale regilor si domnilor nostri. Pana recent, poporul nostru nu folosea pronumele personal "eu", ci "io".
    Apoi, trinitatea de mosi: CADMOS(MOS DAC), ZAMOLXIS si DECENEU sunt patriarhii nostri intemeietori, asemenea patriarhilor biblici ai evreilor: AVRAAM, ISAAC si IACOB, iar "DIAUS PITAR" ("DUMNEZEU PITA"), divinitatea suprema a arienilor, pastrat in expresia romaneasca : "Pita lui Dumnezeu" este arhetip pagan al Mantuitorului nostru Iisus Hristos: "Painea Vietii".
    Strabon zicea ca "Pana si muntele a fost socotit sfant si asa il si numesc. Numele lui este KOGAIONON, la fel cu al raului care curge pe langa el"( Grographia), ne duce cu gandul la legendara "Tara a lui ION, Tara Dorului" din muntii Carpilor, in care regina era "IO", loc de unde au emigrat spre sud "ionienii" si apoi "dorienii", dupa cum ne reaminteste geologul francez Pierre Leveque in "Aventura greaca". (apoi, inspre est si vest si inspre nord, bineinteles)

    Cu drag,
    Lucia Dobrea

    RăspundețiȘtergere
  11. Astazi,desi poarta o haina crestina,inca putem sa fim parte la foarte multe sarbatori populare,mostenite de la geto-daci,o dovada a faptului ca religia straveche Zalmoxiana a convietuit cu Crestinismul si a supravietuit intr-un anume fel pana acum.Tocmai de aceea trebuie sa ne conservam traditiile si identitatea pentru ca aici sunt inscrise codurile unor taine stravechi,ale caror mesaje ramane sa le redescoperim...,,Intotdeauna va fi cineva dedesuptul tau si intotdeauna va fi cineva deasupra ta .La cele ce sunt dedesuptul tau sa te uiti cu iubire si nu cu trufie caci acolo iti sunt radacinile,iar la cele ce sunt deasupra ta sa te uiti cu privirea de prunc si fara teama "( Lg. nr. 35 ,Zamolxis ),intocmai cum au privit 40 000 de suflete unite la 5.07.2015 la Chisinau in cea de-a patra Mare Adunare Nationala,act istoric fara precedent pentru perioada moderna a României si Moldovei; cred,ma rog si sper sa se infaptuiasca ceea ce si-au dorit inaintasii nostri; suntem noi pregatiti sa-i urmam in realizarea acestui vis ?
    ...
    ,, El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii
    Si din noian de ape puteri au dat scanteii,
    El zeilor da suflet si lumii fericire,
    El este-al omenimei izvor de mantuire:
    Sus inimile voastre! Cantare aduceti-i,
    El este moartea mortii si invierea vietii "... Rugaciunea unui Dac ,Mihai Eminescu ,cu multumiri de fiecare data si cu mare drag,o zi mareata,

    p.s. la picnic erati mai veseli ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut,
      Apropo de rugaciunea unui dac a luui Eminescu am citit un articol in care zice ca s-ar fi descoperit ruine de la o vatra veche geto - dacica sub casa veche a familiei Eminovici deci aceasta coincidenta arata cumva o legatura fizica intre Eminescu si Daci , dupa trezirea interesului si trezirea spirituala am recitit cateva poeszii de a lui Eminescu si pot sa zic ca omu vedea in viitor era un initiat , de aceea l-au inlaturat dusmaniii eterni ai poporului, deci Eminescu cand era mic dormea si visa cine stie ce....poate nici el nu stia de vatra de sub casa lui. Pamanutl asta e sfant sfant si terebuie sa facem tot ce putem sa il recuperam si sa il aparam.

      Ștergere
    2. Sal.,fix asa-i...,,La steaua care-a rasarit / E-o cale-atat de lunga,/ Ca mii de ani i-au trebuit / Luminii sa ne-ajunga."...,,La steaua ", oare despre care steluta,super nova, o fi vorba ?!..- Din sfera mea venii cu greu /Ca sa-ti urmez chemarea, / Iar cerul este tatal meu / Si muma-mea e marea ."...,,-Din sfera mea venii cu greu / Ca sa te-ascult s-acuma, / Si soarele e tatal meu, / Iar noaptea-mi este muma"...,,Luceafarul",etc,samd...care sfera si ce-avem noi aici ?! Curat cosmogonie ar spune conu' Caragiale si-apoi de-a lungul vremurilor toti ce care au militat pentru trezirea constiintei maselor,colectiva au fost eliminati( otraviti,rastigniti,arsi pe rug,trasi pe roata ,pe sfoara,aruncati la groapa cu lei,cu var,schingiuiti,ucisi in chinuri,internati cu forta in ospicii,chemati la DNA,tinuti pe la Beciul Domnesc etc.) asta la nivel individual,la nivel colectiv de civilizatii,fiecare civilizatie anterioara s-a format,s-a dezvoltat.a atins un stadiu de maxima inflorire,dupa care a disparut ca urmare a unor evenimente.Niciodata nu s-a distrus civilizatia in totalitate, dar era pe-aproape.Nu Gaia a fost responsabila de distrugerile care s-au produs ci omenirea cu constiinta ei joasa si apetitul ei distructiv.Cum aparea cate unul cu o inalta constiinta ,pe fondul constiintei colective rudimentare era linsat ,anihilat rapid caci devenea ,,cauza nenorocirilor si insucceselor societatii ".Istoria omenirii noastre este f.veche si f.lunga insa acum ca niciodata exista o enorma putere a constiintei colective treze ,ceea ce permite ca adevarata istorie antica a umanitatii sa ni se descopere dand astfel raspuns multor enigme istorice. Cat despre enigmele meleagurilor românesti,misterele adunate in jurul Muntelui Sacru al Dacilor,vibratia Kogaionon-ului ,Remer Ra stie si simte multe impreuna cu intreaga sa pleiada ; Pe-aici nu prea se trece ,ca nu degeaba s-a lichefiat un oarece aparat de zbor in trecere cu oarece operatiuni/misiuni prin apropierea scutului indestructibil ,auzi taman in zona Gurii de Rai ,ca doar n-o fi venit sa mediteze ,,,cum venira se facura ,toti o apa si-un pamant "...daca s-ar fi ,,informat,, cu privire la Scrisoarea III si la alte ,,aspecte " n-ar fi indraznit,dar nici n-ar fi crezut...cu multumiri cu drag si dor de strabuni, neofitul liber,

      Ștergere
    3. ...Pod de flori si Prut şi-o inima de român,unire-n cuget şi-n simţiri...,,Va fi-ntr-o zi de primăvară / Cu molcom zvon în zări albastre, / Când poate nimeni n-a mai plânge / Fărâmiţarea ţării noastre./ În negură de ani de zile / Se va fi scufundat Calvarul / Şi doar bătrânii de-or mai spune / Pe unde-a fost de mult hotarul.../ Atunci se va urni deodata / Într-un cutremur toata firea / Şi-un chiot surd din departare / Va despica nemărginirea.../ De peste graniţa cea noua ,/ Ca o sălbatică urgie,/ Strigând spre ţarina Moldovei, / Un munte s-a pornit sa vie.../ Şi va să-nsemne cronicarul / Atunci o zi vijelioasa , / Ceahlăul n-a rămas la duşmani, / Ceahlăul s-a intors acasă .",,Ceahlaul", Octavian Goga, Chişinau,1918
      Binecuvântata fie Sfânta Clipă !

      Ștergere
    4. Vorbind de profunzimea a ceea ce se intampla Acum si rolul pe care l-au jucat diversele grupuri de suflete formate de-a lungul istoriei omenirii care-au permis perpetuarea vietii pe planeta Pamant /Terra / Gaia / Geea / etc.cum doriti si simtiti functie de radacinile/originile stravechi ale fiecaruia dintre noi ,iata ca incet ,incet pe fondul cresterii puterii energiei constiintei colective treze ,ni se descopera aspecte care dau raspuns multor enigme istorice ,de data recenta fiind chiar publicarea scrisorii secrete a lui Albert Einstein catre fiica sa Leiserl ,la vedere si discretie pe net ptr. a fi sorbita-n tihna si veneratie ,una din cele 1400 de scrisori donate in anii 1980 de Lieserl Universitatii Ebraice din Ierusalim cu mentiunea de a nu fi publicata decat dupa minim doua decenii de la moartea tatalui sau ,deoarece,in opinie personala la vremea aceea nu era atins punctul critic de energie aferenta trezirii constiintei colective ,conditie sine qua non despre care putem vorbi in prezent cu toata deschiderea ...Ptr. a evidentia iubirea ,scrie Einstein ,,,am creat o simpla substituire in cea mai faimoasa ecuatie de-a mea . Daca in loc de E = mc la patrat acceptam ca energia ptr. a vindeca intreaga lume poate fi obtinuta din multiplicarea iubirii cu viteza luminii la patrat ,atunci ajungem la concluzia ca iubirea este cea mai puternica forta ce exista ,deoarece nu are nici o limita . Dupa esecul umanitatii in a utiliza si controla celelalte forte din univers ,care pana la urma s-au intors impotriva noastra,este imperios sa ne hranim pe noi insine cu o alta forma de energie ...Daca vrem ca speciile noastre sa supravietuiasca,daca vrem sa descoperim sensul vietii,daca vrem sa salvam lumea si fiecare fiinta este constienta ce traieste,atunci iubirea este unicul raspuns ...Iubirea e Dumnezeu si Dumnezeu este Iubire ...este forta care include si guverneaza totul ...este gravitatie deoarece ii face pe oameni sa se simta atrasi de altii...este putere ,deoarece multiplica tot ce avem mai bun si ofera umanitatii sansa de a nu pieri in propriul egoism orb.Iubirea expune si reveleaza .Pentru iubire noi traim si murim... Poate e prea tarziu pentru scuze ,dar cum timpul e relativ ,simt nevoia sa iti impartasesc ca Te iubesc si datorita tie am ajuns la raspunsul suprem . " Cu drag,G

      Ștergere
    5. Anonim 12 iulie 2015, 10:21

      Mi-amintesc de o veche legenda, in care Dumnezau vizita noaptea un sat... Si la casa bogatului era liniste, intuneric si umbre mohorate. Apoi a vazut casa unui sarac, iar acolo era lumina, copiii se jucau si era veselie in toata casa... :-)
      Intelegi?

      VLH

      Ștergere
    6. Buna dimi ,cum as fi putut sa nu inteleg ?! In fata unei asemenea povesti suave de iubire un intreg univers se inclina.Fie ca toate iubirile de-acum inainte sa fie suave ca aceasta poveste,odata si-odata tot trebuie schimbata paradigma in materie de iubiri posibil pentru ca cineva crede in implinirea unui vis frumos si pur cand va fi vremea,ceasul ,clipa sa se implineasca .Pana atunci te-as ruga sa ma iubesti ca pe o copila si-ai sa raspunzi ca asta faci acum ,ei,reseteaza si introdu un altfel de program de genul :sa ma iubesti ca pe o strabunica si data viitoare ca pe o zeita ,cu bulina rosie pentru reusita si ,,buna dimi" infinit din roua diminetii zeilor ...

      Ștergere
    7. Orice suflet ,mai inainte de a fi tanar a fost foarte batran.Un vechi proverb englezesc spune ca ,,Orice este greu inainte de a fi usor !" ,dar nu l-am redat in engleza ca prea ni s-a englezit limba ,sens in care am evitat cat am putut sa dau englezisme,diacritice ,da este indicat sa utilizam mai ales atunci cand facem referire la România,români geţi,Sargeţia etc Desi de-a lungul vremurilor cine a ridicat capul a fost eliminat de pe teren ideal este sa privim Sus cu ,,cheile" pregatite.Si nu-i ciudat ca mie mi se pare mai usoara Cararea Zeilor de pe-aici din gradina cu maracini decat altora care misuna prin Gradina cu trandafiri ?!...mama ei de carare ...

      Ștergere
    8. A vedea toate femeile din lume si din toate timpurile in Femeia ... Durga Parvati...






      Ștergere
    9. Multumesc pentru recomandare ,dar pe canicula asta nu-mi consum energia care-i in scadere precum cotele apelor Dunarii ,,altcineva" ocupandu-se cu ,,furatu' curentului"ca se fura ca-n codru desi acesta-i frate cu românul ...Sa fie Cezarului ce este al Cezarului si Lui Dumnezeu ce este a Lui Dumnezeu ,,subtil",nu-i asa ?!!!!Cand este timp,din timpul acela care in opinia unora nu exista ,in a altora este acelasi ,in a prietenului Einstein exista doar ca lucrurile sa nu se intample toate odata adica sa nu se buluceasca brusc ,instantaneu si deodata sa faceti un rezumat ,preocuparile personale fiind cu totul altele ...cand ramurile bat in geam desi au o buna intentie ,de multe ori perturba ,motiv ptr. care se taie copacul ,craca ...aceeasi procedura cu cea a defrisarilor in masa din pacate in varianta ,,Milogului verde"conform careia ,,La noi au fost si codri verzi de brad / Acum ... doar doi mesteceni / Mai au un pic si cad si ei / Ai grija cum ii legeni !!! /...

      Ștergere
  12. Salutare fratilor,
    In ultimele zile verificam frenetic blogu in asteparea unei postari, parca simteam ca urmeaza o postare de la Zamolxe nu de la Pleiadeni sau altcineva, si tot verificam in weekend am fost plecat in natura si in vechile asezari geto-dacice dar cand am ajuns de la servici luni ma astepta postarea, deci e adevarat nu ne mai miram simtim dinainte sa vina postarea exact cum zice Zamolxe in dialog, o vocea ne sopteste , o vocee a sufletului.
    RemerRa am o intrebare/propunere oeare nu ar fi ok daca am incerca sa facem un grup cu fanii blogului cu cei care traiesc si au probat pe pielea lor ce scrii tu aici care au avut trairi la cartile si postarile tale si alti doritori care rezoneaza cu sufletul neamului romanesc( geto-dacic) si sa ne intalnim sa organizam o intalnire unde sa povesteasca lumea sa ne bucuram sa fim spontani , sa ne cunoastem sa vedem ce trairi am avea, sunt convis ca multi ne stim din alte vieti.....bineinteles intalnirea sa fie undeva in NATURA si intr-un loc CHEIE. Ce zici oare ar fi posibil?
    Cu bucurie,
    Vlad

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut, nimic mai frumos si mai amabil .
      ,,Toate isi au timpul lor si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui "( Ecl.3 :1 ).
      ,,Daca esti amabil,Oamenii pot sa te acuze ca ai motive egoiste sau ca urmaresti ceva ( sau pe cineva,asta-i de la mine ) ; Cu toate acestea,Fii amabil !" ( Maica Tereza )...Fii asa cum esti !

      Ștergere
    2. ...Pe-un picior de plai ,pe-o Gura de Rai ,cu apus de soare ,vreascuri-arse-n foc si noi la un loc ...cu a ,,fost odata " ce- o sa mai fie iar dar intr-o noua ,unica paradigma...,,...dar el le-a explicat ca insusi Zalmoxe a lasat cuvant: ,,Cand va veni insusi Dumnezeu pe pamant,chipul meu va trece in alt chip.Ca eu sunt doar umbra acestuia.Asteptati marea zi pe care s-o primiti cu toate inimile deschise,ca sufletul acestui neam are deja taina lui...Recunoasteti,poporul meu,in chipul lui Hristos si pamantul neamului nostru.Eu magul,preotul acestui neam am implinit porunca lui Zalmoxe ...Preotului lui Zalmoxe imbracat in haina cea noua,i se cere ca sa moara,dar sa lase un urmas de mag,lucru acceptat: ,,Voi merge pana la Zalmoxe caruia ii voi duce haina de crestin in locul celei de mag,haina sufletului dac care incepe o noua nastere de viata nemuritoare ,asa cum a crezut din mosi-stramosi ca se va implini si-aceasta mare zi "...ei,legende...insa daca coroboram dintre cele expuse in leg. cu Apostolul Andrei ,unul dintre marii ocrotitori al tarii noastre implicit al spatiului carpato-danubiano-pontic cu legenda relatata de parintele Ghelasie de la Manastirea Frasinei ,observam ca translatia de la de la credinta zamolxiana la crestinism s-a facut in mod firesc datorita similitudinilor.Poporul fusese pregatit/avertizat ca va veni un trimis a lui Zamolxis-intr-o noua haina spirituala ,iar trimisul lui Zamolxis cel Nou-Iisus -le-a adus Noua Lege a Vechiului Cod Zamolxian ...
      ...din roua diminetii zeilor,cu drag,

      Ștergere
    3. Pt anonimul din 10 iulie 08:03 , chiar ma gandeam in timp ce scriam ideea cu intalnitu, ca precis o sa se gandeasca cineva ca altcineva urmareste ceva, dar eu m-am gandit ca poate ne-ar ajuta o intalnire de genu.
      Vlad

      Ștergere
  13. Buna ziua tuturor,
    eu sunt un astfel de suflet care a venit aici sa aline si sa uneasca. Sunt o fire foarte curioasa si extrem de libera, cu greu as putea spune ca am "obiceiuri" si nu vad niciodata oprelisti in realizarea vre-unui proiect.
    In ultimul an am avut o experienta mai neplacuta cu lumile de jos si ceea ce am invatat mi-a imbogatit experienta de viata, nu as fi vrut sa am asemenea experiente insa probabil ca in armonia universala gestul meu a avut un sens bine intemeiat.
    Pana nu demult vorbeam si spuneam lucruri insa acum le stiu, stiu ca pot sa desfac animite legaturi si ca in felul meu sunt o invingatoare.
    Ceea ce am invatat si conteaza cel mai mult in viata e voiosia, privirea infinita (in care nu vedem obstacolele ci caile de iesire) si cutezanta.

    Numai bine tuturor!
    Dana Pamfil

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna ,nu scapa nimeni de lectiile vietii cu tot ceea ce inseamna incercari,experiente felurite,trairi diverse,alinari,dezlegari cum spui,insa daca ai invatat ce conteaza ,ai reusit esti o invingatoare ! ,,Sufletul tau deschis poate umple cu flori poteca vietii altora !".Ramai in voiosia asta a ta molipsitoare , in cutezanta ,privind infinit si toate usile universului se vor deschide ,pentru ca ,iata ,deja aceste usi te asteptau deschise dintotdeauna ,in egala masura asteptandu-ne pe fiecare dintre noi,fiinte divine minunate ! Sa fie asa cum spui din toata inima : Numai bine tuturor ! Cu tot dragul ,G.

      Ștergere
    2. Multumesc G pentru caldura vorbelor tale.
      Cred ca niciodata nu am apreciat mai mult unitatea care se creaza intre oameni prin iubire si recunostinta.
      Suntem cu adevarat fiinte divine minunate :)
      Cu bucurie
      Dana Pamfil

      Ștergere
  14. In limba sanscrita, sakti inseamna putere feminina, forta a naturii, energie.Ea este considerata ca fiind contrapartea feminina (-) sau iubita lui Siva, Supremul masculin (+), ea este expresia eternului feminin sau a Zeitei mame unificand feminitatea si maternitatea prin manifestarea sa ca Forta a Naturii.De-a lungul timpului laturia feminina , intentionat sau nu , a fost neglijata si oarecum “anesteziata”.Ce sa mai spunem de femeia moderna de azi, fie e prea ocupata sa castige mai mult, sa faca foarte multe, sa acceada in diverse functii sau pozitii sociale fiind si mama si tata acasa, fie prefera a se izola in casa ca si o casnica cu tot ceea ce presupune aceasta in zilele nostre, fie profund atasata de iubit sau de familia ei, fara a-si largi orizonturile, cautand alinare in telenovele sau filme romantice. Aceastea sunt extremele, dar vrem nu vrem, ne inclinam mereu inspre ele, deoarece nu stim ca se poate si… altfel. Natura este preponderent feminina, iar o femeie acordata la natura are un alt ritm de viata. O astfel de femeie devine o coarda sensibila la care canta Universul/Masculinul, instrument care si-a regasit menirea si utilitatea.Ca femeie, am inteles inca din adolescenta ca a fi femeie presupune suferinta dar si bucurie. Starea de zeita a unei femei nu apare din grija pentru lucruri exterioare, pentru haine, manichiura, pedichiura, coafura si tocuri inalte - desi au si aceste lucruri valoarea lor, feminitatea este mult mai profunda; ea se naste din adancul sufletului cand energia feminina este trezita deplin si constient; cand inima este deschisa si mintea controlata; cand nu mai exista retinere fata de ceea ce s-a intamplat in trecut si nici de teama de ce se va intampla in viitor Cu siguranta un barbat adevarat nu se sperie de puterea feminina si nu se simte amenintat cand femeia radiaza de frumusete si stralucire.
    Asa ca nu-mi ramane decat sa-i urez un bun venit Zamolxei , daca v-a alege sa fie o EA ,cu siguranta ca va fi o zeita inteleapta
    Mii de binecuvantari fratilor

    RăspundețiȘtergere
  15. Divin! Ma-nclin!

    ,,Zamolxa...Schimbarea Paradigmei ",

    inspirata din Iubirea lui Zamolxe,dedicata pretioasei familiei si tuturor zeilor si zeitelor de pretutindeni pe care-i iubim asa cum sunt ...

    Va multumesc pentru ca m-ati ajutat sa inteleg ca Dumnezeu a creat Lacrima din Roua Diminetii Zeilor ...Gratia Divina sa va insoteasca vesnic !

    RăspundețiȘtergere
  16. Pentru români (şi nu numai), Vechiul Testament nu vine doar de la Moise ci şi de la Zalmoxis, iar Noul Testament, firesc, este întru Hristos. Însă "vine o vreme şi acum este" când se (re)creează sinteza Hristos-Zamolxis în Zona românească. Procesul nu e unul în masă, colectiv şi relativ simultan, căci ar stimula/ declanşa/ predispune lenea, indolenţa şi autosuficienţa ci individual. Astfel se va scrie al Treilea Testament, al Duhului adevărului, Mângâietor şi "schimbător de viteză" întru noua paradigmă. Să fie într-un ceas bun!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vechiul Testament in marea majoritate apartine dacilor iudei, poporul evreu avand meritul de a-l adopta si a-l pune in scris. In cultura dacica "scrisul" nu se folosea in transmiterea invataturilor de natura spirituala aceasta transmitere facandu-se numai pe cale orala, "pe gura" (de unde vine si "guru") de la invatator la discipoli , pentru a responzabiliza si pe unii si pe altii. Mai departe IIsus a fost dac dupa cum ii arata si numele Emanuel (Manu - Zeul Soare, suprem,al dacilor). Sunt multe de spus aici.
      VLH

      Ștergere
  17. https://www.youtube.com/watch?v=RL91OU_t4gA

    Elementul decisiv in pastrarea unei natiuni nu este statul, ci "limba si legea"(credinta religioasa si datinile), adica, Spiritualitatea acelui popor. Desavarsirea unitatii statale a romanilor in 1918(pe care ne-o tot "flutura" in fata detractorii natiunii noastre- se cunosc deja care sunt...) nu a insemnat crearea natiunii romane, ci realizarea unitatii ca statalitate a tuturor romanilor, noi ca natiune fiind dintotdeauna si pentru totdeauna d-aci.
    Cei ce sustin ca doar recent s-a format natiunea romaneasca, ar trebui sa observe ca, spre exemplu, evreii n-au avut stat din anul 67 (d.Hr.) pana in 1948, si totusi, poporul evreu a existat aproape 2000 de ani fara un stat propriu. Ca si evreii, poporul romanesc(Romania- Armonia, care era sotia lui CADMOS- Mos Dac) s-a manifestat mai mult in viata religioasa decat in viata politico-militara desi, nu am dus lipsa de "valori", insa nu le-am cultivat, mai grav, am fost facuti sa credem ca nu sunt ale noastre, sau le-am dat prea repede uitarii(s-au "ingrijit" unii de acest lucru- trist dar adevarat, vorba aia). A aparut mai nou, ciudata ispita promovata de cei ce confunda voit poporul sau natiunea, cu statul. Astfel, poporul nostru este prezentat ca "o natiune noua", recent aparuta in contextul unor jocuri politice ale "marilor puteri"(care se auto-denumesc "vechi", ba chiar "primordiale"). Este un "joc mai putin luminos", sa-i zicem asa, folosindu-se de un fals rationament si care nu se potriveste "de nicio culoare"(vorba aia), deoarece o entitate care primeste pe parcursul existentei sale un alt nume(functie de "vremuri"...), nu se transforma in alta entitate.
    Sa nu uitam ca Marele Imperiu Roman doar a impulsionat dezvoltarea unei culturi preexistente (deja) in arealul Marelui Imperiu al DACIEI. Crestinismul a fost nevoit sa asimileze pe indelete nume de sarbatori, legi si datini strabune si sa se considere, astfel, continuator ale unor traditii si idei mesianice clar, ale "Inteleptilor Nemuritori din Carpati", revelate in mod natural si transcedental, afland prefigurarea Mantuitorului nostru Iisus Hristos in numeroase credinte locale stravechi, autentice. Trinitatea de Mosi " Cadmos, Zamolxis si Deceneu ",aceasta trinitate:" Zeul_ Eroul(intemeietoir)_Sacerdotul " , au pregatit calea stramosilor nostri spre Mantuitorul nostru Iisus Hristos si religia Sa. Noul Testament a readus corectarile necesare intelegerii, reamintindu-ne importanta Iertarii si a Iubirii, Calea Inimii, atat de necesara , mai ales in vremurile care-au fost, sunt si vor fi.
    https://www.youtube.com/watch?v=MJJhc4A2cKg

    Cu drag
    Lucia Dobrea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Marele Imperiu Roman doar a impulsionat dezvoltarea unei culturi preexistente (deja) in arealul Marelui Imperiu al DACIEI" - Nu numai ca "n-a impulsionat", dar a distrus ireparabil! Chiar simplul fapt al substituirii Sarmisegetuzei Regia - centru spiritual si cetate regala cu... "Sarmisegetuza Traiani" - cu circ roman si tribunale, arata ca nu numai s-a dorit stergetrea de pe fata pamantului a ceea ce a fost, dar si uitarea si inlocuirea cu falsa "sarmisegetuza"! Fapt cu atat mai ciudat, cu cat se stie ca romanii nu aveau nimic impotriva culturii si spiritualitatii popoarelor cucerite, singurul lor interes fiind plata birului si furnizarea de noi luptatori pentru legiuni... Aceasta exceptie care a fost facuta in cazul Sarmisegetuzei are motivatii mult mai adanci si infricosatoare decat simpla cucerire si jefuire practicate in razboi! Poate odata vom vorbi si despre asta...
      Ceea ce e cert, odata cu caderea Sarmisegetuzei, Dacia nu si-a mai revenit niciodata (desi teritoriul cucerit de romani era de numai 14% din tot regatul!) si pana in ziua de azi, noi cei de aici, resimtim efectele acelei distrugeri!
      VLH

      Ștergere
  18. Avem cu totii o datorie fata de Dumnezeu ,fata de tara,fata de semeni si fata de noi insine.De la nastere si pana la moarte suntem in cautarea regatului pierdut .Avem Calea,Adevarul si Viata ...Nu ne ramane decat sa ne luam crucea in spate si sa urcam Golgota vietii noastre pe Pamant Spiritualitatea neamului in care avem radacinile ,traditiile,obiceiurile,cultura preexistenta ,istoria cea adevarata ,conducatorii bravi si figurile remarcabile ale culturii ,stiintei romanesti sunt elementele fata de care avem sfanta datorie de a le conserva , a scoate la lumina ceea ce corespunde realitatilor istorice adevarate si a le transmite urmasilor,urmasilor nostri dupa cum ni s-a poruncit .Strategia ,,marilor puteri" , a anumitor grupuri de influenta si interese a generat de-a lungul vremurilor crearea unui context fals in ce priveste trecutul istoric pe aceste meleaguri si daca ne uitam si analizam mai bine la modul in care tot suntem ,,curtati"de genu ,fara admitere in spatiul Shengen,fara vize USA,fara tezaurul de la rusi ,fara datoria istorica a Germaniei urmare a relatiilor economice ,fara armata/dotari/forta armata romaneasca etc,tragem singuri concluziile .Ni s-a indus in mod sistematic sa ,,Vrem o tara ca afara !",sa se migreze ,sa se scada natalitatea,in timp ce altora de ex printul Chalres le place ceea ce avem noi :natura pura,colb ,poteci si racoarea codrilor misteriosi care au mai ramas nedefrisati ,padure virgina,toate formele de relief,iesire la mare,cernoziom fertil cafeniu,resurse ,bogatii diverse,ospitalitate ,bucate traditionale eco,inteligenta romaneasca recunoscuta-n lumea intreaga,semeni de-ai nostri pretutindeni ,un Sfinx care vegheaza,vene prin care mai curge inca sange de strabuni ,unire-n cuget si-n simtiri si deasupra tuturor un Dumnezeu care-si ocroteste Gradina si nu ne paraseste la
    greu ,ca nu in zadar a facut posibila venirea fratilor nostri de peste Prut,mii de tineri care au infruntat canicula,ploaia,oprelisti diverse aducandu-ne energia lor pura care sa ne ridice frecventa de vibratie energetica scazuta in care-am cazut urmare a presiunilor si jocurilor externe in cooperare cu reprezentantii nostri,inalti demnitari,deopotriva oameni de afaceri care pentru mita sunt in stare sa ,,vanda sangele si averea unei generatii ",prinsi in hora unei catuseriade care pare sa nu se mai termine .
    Traim un joc in care trebuie sa strecuram impreuna orice-ar fi multa multa lumina .Cu multumiri,cu drag de tot si toate si de voi,G

    RăspundețiȘtergere
  19. Buna dimi dragi zei si zeite ,ma intreb unde ati disparut si de ce v-ati retras dand de inteles ca din politete conferiti un cadru de exprimare/ transmisiuni pentru cineva,culmea, mai pamantean decat toti pamantenii ,,de esti tu acela ,nu-ti sunt muma eu ! " ca ce are fiecare de facut ,va indeplini daca nu in actuala intrupare ,in celelalte ,timpul este acelasi chiar daca as indrazni sa-l contrazic pe Einstein ,oricum imi permite pentru ca la randul meu permit multe ; da sunt jurista si ma preocupa partea de legislatie in intregul acesteia ,motiv pentru care am fost atrasa la intelepciunea legilor Zalmoxiene si oare cine nu si-ar dori intrarea in legalitatea ,reinstaurarea ordinii drepte,firesc si pasnic ?! Constitutia,legea fundamentala a tarii prevede ca ,,,Nimeni nu este mai presus de lege ",nestipuland si care lege: cea divina ,in sens larg ,lato sensu cum spun juristii sau cea de pe Pamant ,in sens restrans,stricto sensu ?! Si una si cealalta daca se incalca atrage pedeapsa decadere ,caderea insasi in toata plenitudinea si asta o stiu si ei,cei care ma urmaresc si stau cu antenele si tot felul de dispozitive sofisticate de interceptare,,Precum in Cer asa si pe Pamant " si mai stiu ei ca nu ma tem pentru ca oricum mai am si alte vieti la dispozitie ca fiecare dintre noi voi ei ,imi place sa spun ,noi la un loc fiinte divine minunate.Nu eu scriu cartea ,cu asta se ocupa altcineva ,eu intocmesc acte juridice : cereri de chemare in judecata,apeluri,recursuri, note scrise precizari ,note de negociere etc,ei ,bine ,da ,de ce nu ,Recurs la Noul Testament care sa inceapa la art. 1 cu : Exista un Singur Dumnezeu - Unica sursa creatoare .; care se continua la art.2 cu : Exista o singura Cale si un singur Adevar ;art.3 Exista Nemurire care cuprinde mai multe vieti dar pentru asta nu suntem inca chiar pregatiri ,necesita o procedura prealabila la care deja lucram cu totii ,,noi nu murim ,noi inviem ,ne inaltam si ascensionam "; unii intr-adevar s-ar culca pe-o ureche si-ar spune ceva de genul ,,in viata asta imi fac de cap,ca ma sfintesc in cealalta ",nefiind inca pregatit sa inteleaga ca toate se leaga atat de frumos si armonios unele de/cu altele ,,,insa fiecare are dreptul sa experimenteze liber atata vreme cat nu interfereaza cu intentie distructiva care oricum ar fi si din orice unghi am privi amprenteaza energo-informational cronica Akasha si afecteza Pamantul care are in prezent nevoie de multa multa lumina,energie din iubirea,cea mai inalta frecventa vibrationala posibila ,in schimbarea paradigmei ,posibila pentru ca ea,schimbarea este recunoscuta in unanimitate ca reprezentand singura constanta in Univers ;insusi Iisus ne indeamna sa cautam mai intai Imparatia si Dreptatea Lui si toate celelalte ni se vor adauga noua tuturor ,fiinte minunate de pretutindeni ,

    RăspundețiȘtergere
  20. ,,Toti avem un basm in noi, pe care nu ni-l putem citi singuri.Avem nevoie de cineva care cu mirare si incantare sa ni-l citeasca si sa ni-l povesteasca ",ne transmite Pablo Neruda si daca in timpul unei astfel de operatiuni/misiuni colective se intampla sa dai de un suflet pereche ,nu-ti ramane decat sa-l rogi pe Dumnezeu sa-l ocroteasca cum stie mai bine si mai frumos si sa permita continuarea povestii in stadiul urmator insemnand fara vorbe o viata urmatoare caci cine spunea ca pentru pasarea tinuta-n colivie,zborul reprezinta o boala ?! Ar fi de preferat un zbor cu aripa franta in locul unuia cu aripile deschise catre soare in toata plenitudinea si splendoarea ?! Exista multe feluri de iubiri pamantesti,exista, spunea cineva ,iubiri miraculoase precum focul zeilor daruit oamenilor de catre Prometeu,cel care a schimbat lumea .Dar acestea vin cu un pret si cer sacrificiu.Asemenea iubiri se daruiesc pe sine lumii intregi .Desigur,nu este cazu nostru,spuneam asa, de drag,ca putem sorbi din cupa nemuririi oricand,timpul este acelasi ,vremea/vremurile as spune ca sunt relative si ei bine,iesiti ,ca nu-mi faceti bine,lasati-ma sa ma pierd prin multimea pe care o formam impreuna ,acelasi aluat din aceeasi samanta divina. Va imbratisez cu drag aceeasi dintotdeauna ,stiti voi mai bine decat mine,G...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. G, ce frumos si adevarat spui despre toate... Odihnitor ca o regasire... :-)

      Ștergere
    2. Ma bucur atunci daca e de folos ,pentru ca asta este si intentia ;daca s-a inteles altceva...ce a fost ,ce este ,ce va fi ,numai Dumnezeu stie ,in orice caz mult prea evidente niste coincidente,chiar n-as fi crezut ;adevarat e ca ma revolta tot ce se intampla in jur si efectiv am urlat pana si lupii s-au plictisit sa ma mai sfasie ,au ales sa ma predea sefului lor.Chiar nu pot sa fiu fericita cand atatia oameni in jur indiferent de pregatire,conditie se manifesta ca niste roboti ,zombi...am strigat la Cer,am primit o misiune pe care mi-o duc pana la capat cu capul sus indiferent cat imi este de greu; fara modestie indeplinesc toate conditiile de fond si de forma sa stau in puf si printre petale de trandafiri ,aleg insa sa extrag nectar de prin maracini multi spunandu-mi ca sunt o fraiera ,chiar nu mai stiu cine a spus:,,E atata frumusete in jur si fiecare tufis arde de Dumnezeire !" ;in orice caz se intampla ceva extraordinar in univers la ora asta Plecand de la descoperirea din scrisoarea revolutionata a lui Einstein in an de vibratie 8 = infinit coroborand cu unele teorii care sustin ca am fi a 5 a civilizatie ,vibratie care insoteste sarbatoarea Cincizecimii /Pogorarea Duhului Sfant la 50 de zile de la Inviere (la 40 de zile fiind Inaltarea ) principiu cosmic ,ca emanatie pura a Divinitatii ,intuiesc ca se vor intampla lucruri speciale ; ce va trebui sa se implineasca ,se va implini cu siguranta, vom trai si vom vedea ...

      Ștergere
    3. Of G... STIU prin ce treci si e un motiv in plus sa spun ca asta nu trece neobservat. Macar un gand sa pot trimite pe care sa te sprijini, asa cum eu (de ex) o fac cand iti caut comenturile... Ca o paranteza ridicola, comenturile mele seci si reci, "pieptanate de caracterele in plus" dupa ce siteul imi respingea textul pt ca "depasisem 4086 de caractere" cat imi erau permise "de aici pana aici" si pentru care ti-as fi cerut scuze, dar nici macar pt asta nu mai era loc! " Apoi am zis ca vei putea sa nu te superi si am dat "click, publica"! :-D
      Acea scrisoare a lui Einstein a fost surpriza si revelatie: de multi ani realizasem ca ecuatia era incompleta si gasisem legea de transformare a informatiei in energie precedand transformarea in materie... Dar... "iubirea"... e mai mult decat o alta forma matematica a materiei, e insasi esenta comuna a transformarilor, cauza care provoaca acele transformari si care desi nu apare in niciuna din ele, e indispensabila ! Multumesc!
      G... ai o calitate rara pe care o transmiti, poate chiar mai importanta decat adevarurile: catifelarea cu care le imbraci, modestia de "a ne face pe noi mari" dupa ce le citim... ca apoi sa dam inapoi tot ce era in plus fata de propria masura...

      O seara instelata... Vor fi multe despre care sa mai tainim... :-)

      VLH

      Ștergere
    4. Buna buna ,fiindca am o fereastra intre 2 lucrari jurid.,caci nu astept nu stiu ce stare de transa /semitransa sa va spun cate ceva, de ex.s-astept trenul de 7 ,rapidul de Ploiesti,expresul de Buftea etc samd,constienta fiind in permanenta de conexiunea cu divinitatea ...pentru cei care nu fac inca distinctia dintre constiinta si constienta ,priviti spre cer si cand simtiti contopirea cu infinitul ati dat de starea de constienta ; simt nevoia sa va spun ptr. ca am lucrat anterior in domeniu medical intr-un departament unde tratam afectiuni de pierderea cunostintei de genul crizelor epileptice,stari pre/comatoase etc,...de fiecare data imi spun ca nu intru decat sa mai transmit cate-o inform ,2 si-apoi gata si uite ...cat despre starea de constiinta fara sa intru in amanunte consta in starea lucida ,in deplina cunoastere : intelegere,intuitie,reprezentare,sentiment ,le stiti dar cineva tot complica lucrurile Ruperea contactului dintre constiinta si mediul exterior conduce la lesin cand dureaza cateva sec.,sincopa cand se prelungeste,stare de coma cand se prelungeste si mai mult ,ei bine in starea de coma pacientul are functii vitale ,nu este lucid insa conexiunea cu divinitatea este sau nu pastrata ?! Sigur ca este ....ptr. ca intre noi si Dumnezeu nu exista decat constiinta noastra ,calea aceea directa de care vorbeam nu prin intermediari de genul acelei grupe de ,,alti zei" despre care imi place sa spun ca constituie grupa mijlocie ca la gradinita ,grupa care se hraneste cu gandurile si mai ales emotiile noastre ,ne influienteaza din exterior si care in noua paradigma nu exista fiind deja transmutati in lumina. In ex. personal raportat la situatia cand mi se sugereaza sa ma comport cum vor altii ,sa gandesc cum vor altii ,sa mananc cum vor altii etc adica sa nu mai fiu eu cea care sunt in rel. directa cu Dumnezeu ,intervine aceasta grupa de zei pe care o percep ca un transformator de energie intre noi si Tatal Ceresc ,limitari de genul impus,in gluma desigur ,de nu stiu cate caractere ,4086 ...Noua Lege este simpla : Dumnezeu este Iubire si Iubirea este Dumnezeu . ....

      Ștergere
    5. Exista oameni care-si aud vocea interioara si vietuiesc conform cu ceea ce aud.Astfel de oameni ,ori innebunesc,ori devin legende. Nikola Tesla ne sfatuieste ca daca vrem sa descoperim secretele Universului sa gandim in termeni de energie,frecventa si vibratie .Cand va transmit cu drag iubirea infinita in culorile curcubeului,nu fac decat sa maresc si sa extind inalt cat pot reteaua energetica .Ptr. mine care nu am pregatire tehnica ,1+1= cel putin 3 la cata iubire primesc ,corelativ ofer.Suntem tentati ,oare de cine ,nu cumva acea grupa mijlocie sa cautam calea ocolitoare de genul sa ne scarpinam la urechea stanga cu mana dreapta ,f.intalnit dealtfel in mate.,sa ne incalcim in teoreme,formule,paradigme .Noi ne cream propria realitate ,se schimba felul in care vezi lumea ,atata nu se face ,este,nu se zice ,se spune ,ramane cum spun euuu,in rest sunt de acord in totalitate ,,adio,dar raman cu tine ".A gandi inseamna a transforma nevazutul in vazut.Mintea subconstienta este conectata la campul cuantic al tuturor posibilitatilor.Bucurati-va de viata si de tot ce aveti,fiindca sunteti la locul potrivit fara sa trebuiasca sa plecati nicaieri decat intr-o calatorie a cunoasterii despre tine si de cat de frumoasa poate fi viata atunci cand stii sa o pretuiesti.Apartinem unei specii exceptional de inzestrate, spunea D. C. Dulcan, ale carei puteri latente sunt ca ale zeilor.Exista in noi o constiinta care se gaseste in rezonanta cu constiinta universului .
      ,,Forta unei persoane care are o credinta este egala cu forta a 99 de oameni care au doar interese "( John Stuart Mill ).Si nu in ultimul rand ,Einstein : ,,Toata lumea stie ca anumite lucruri sunt imposibil de realizat ,pana cand vine cineva care nu stie si le inventeaza ".Inima cea buna ! ... a fost ce este ce-o sa fie ....

      Ștergere
    6. Anonim19 iulie 2015, 13:47 (Gina)

      Dumnezeu e... TOT. Cupidon e ..."numai iubire". O seara romantica! :-D


      Anonim19 iulie 2015, 14:13 (G)

      Nicolae Teslea are dreptate: totul e "frecventa si rezonanta". Si chiar daca fiecare din noi rezoneaza cu intreg Universul, totusi fiecare "alege" frecventele preferate pe care "sa le auda" si/sau sa le emita: inimile iubitoare rezoneaza cu iubirea, miticusii cu miticusii, raii cu gandurile rele, scepticii cu vibratia neincrederii, copiii cu gandurile copilaresti, etc
      - "Exista oameni care-si aud vocea interioara si vietuiesc conform cu ceea ce aud.Astfel de oameni ,ori innebunesc,ori devin legende".... Ei, chiar asa ..."transant"?! Poate mai exista si..."nuante"? :-D Sfintii, iluminatii anonimi, cine a compus "Ciuleandra"? Cine a inventat roata, scrisul? Etc... A defini = a marginii. Se pot defini concepte, nu si oamenii... pentru ca "Universul nu e mai complex decat ne imaginam, ci mai complex decat ne putem imagina" (Einstein, bineinteles! ;-) )
      - "Cand va transmit cu drag iubirea infinita in culorile curcubeului,nu fac decat sa maresc si sa extind inalt cat pot reteaua energetica " - Bineinteles, asta am simtit si exprimat. Similar, "Cand va transmit cu drag informatii, extind/largesc limitarile si subrezesc ideile preconcepute introduse prin "educatie" pentru a ne dogmatiza/inchista !" Nu poti reflecta multa lumina , cu o oglinjoara mica ... Nu ca "ingenuitatea" nu ar avea portile deschise spre infinit, dar ... tocmai de aceea nu le trece, pentru a ramane,, "ingenua"! ;-)

      Prieten mi-e Platon, dar mai prieten adevarul... ;-)


      .

      Ștergere
    7. Buna dimi ,iti multumesc pentru ca ai crezut in visul tau,in basmul meu,povestea mea ,a ta si-a altora in Tara Noului Soare Rasare ,,noian de ape "ne-au fost aproape,Bistriţa,Ialomiţa,Sargeţia ca tot ne-am invatat sa iubim initialele,,Soarele si Luna ne-au tinut cununa "etc samd,mai tainim ,mai vb...

      Ștergere
    8. Nu trebuie sa impingi apa, pentru a o face sa curga... E suficient sa-i creezi un fagas prin care sa se implineasca singura in drumul spre mare!

      Nimeni nu poate invata ceva pe altcineva.... Doar le poate sugera intrebari la care singuri sa-si caute raspuns, sa dea cale prin care acele raspunsuri pot fi gasite...

      Mai tainim...spuneau mosii mei... :-)

      Ștergere
    9. Asta-i ,am gasit abia ieri raspuns la niste intrebari care ma preocupau de mic copil ,nu m-am simtit niciodata ca apartinand modului de viata specific oamenilor ,cred ca am acceptat la un moment dat sa aduc altceva in peisaj ca sa zic asa in mod deschis,sincer,cald,fara sa creez incurcaturi,mai degraba solutionez,transez,insa de vreo 3 ani am inceput sa pun cap la cap niste informatii ,date personale cate tin de data nasterii,loc,abilitati,profesii,ingradiri,limitari etc si in mod absolut incredibil am reusit sa inteleg ceva,asta datorita tie ptr ca mi-ai permis sa ma exprim ,sa urlu pe-aici pe unde mi se parea ca si tu ai urla intr-un anume fel ;nu sunt tentata de socializare pe retele am mult prea multe alte activitati care nu-mi confera o anume disponibilitate in sensul in care ma intelegi la ce ma refer ,da timpul care dispune ;nu mi-as dori sub nici o forma ca raspunsul meu sa vina pe fondul unei nici nu stiu cum sa-i spun din partea ta ,hai nelinisti ,na ,ca nu stiu nici acum bine unde am intrat iar culmea cu o minte extrem de controlata,in activ.mele nu-mi permit sa gresesc ;nu suport ca cineva sa-si creeze o reusita,mica izbanda cum s-o mai chema pe suferinta/lacrima cuiva ...

      Ștergere
    10. Oamenii sunt diversi, desi toate framantarile lor au fost cuprinse intr-un singur cuvant: ganduri, apoi iluzii... A aduce sentimente e ca si cum ai aduce ploaie peste un ogor insamantat...
      Am trecut de ceva timp de bucuria "victoriilor", am simtit tristetea lor... asa cum spui, nu poti crea o reusita pe suferinta/lacrima cuiva... Adevarul chiar daca e de partea ta, nu trebuie spus daca provoaca durere. E o lectie care am invatat-o din alta viata, indepartata... Si nici nu propun confesiuni personale facute public in comenturi aparent anonime ... Dar nimic nu ne impiedica sa vorbim in gand cu cel/cei in care avem incredere, raspunsurile fiind aceleasi, cu cele scrise, sau vocale... doar mai clare decat conventionalismul cuvintelor... :-)

      Ștergere
  21. Dadada...Buna dimi dragi zei si voi zeita rugandu-va totodata sa ramaneti cocotati la acest rang in vesnicie ,cunoscute fiind in istoria antica a umanitatii caderile altora :civilizatii,cetati,zei ,nu-i cazul nostru,desigur,noi nu cadem,noi ne cocotam ,respiram si tot urcam...urcam...urcam,ocrotiti de curcubeu,de aripa un zeu ...de ce au cazut ?! Oare si-au dorit ei sa fie mai presus de Dumnezeu ?! Au inaltat oare ei turnuri pana la El ?!...motiv pentru care, in opinie personala ,as inlatura sintagma ,,,sa nu ai alti dumnezei" care in mod insidios prin interpretare,formulare intentionata induce in subconstient ideea- program de genul ,,stiti, asa cat sunteti voi de limitati ,pana la Dumnezeul cel adevarat va mananca sfintii ,veniti la noi ca avem oferte avantajoase si avem noi grija sa va transformam in slugi ,oricum la nivelul la care ati ajuns sunteti prinsi in capcana iluziei ca nu exista legatura directa cu Tatal Atottiitorul ",context in care extrem de usor devenim santajabili,manipulabili,manevrabili etc samd...si ptr. asa o interventie cineva ar putea ajunge in purgatoriu,paradis,DNA,ars pe rug in direct etc,noroc ca s-a abolit pedeapsa cu moartea;ma rog sa se intample si pe la altii pentru ca viata este pretioasa si ,,este cel mai mare dar oferit de Dumnezeu omului .Modul in care-si traieste viata este darul omului pentru Dumnezeu",ne transmite ieromonahul Hrisostom Filipescu. ,,Salvarea lumii vine de la generatiile educate in adevar ",concluziona Oreste din casa caruia am mai dat cate ceva,mama nu se supara, pentru asa scop care scuza mijloacele ,machiaverlicurile noastre.In concret sa invatam sa detinem autocontrolul ca sa nu mai cadem cu usurinta in oala cu melancolii, depresii si alte instabilitati psiho-emotionale ca nu foloseste nimanui ,nici fiintei umane ,nici centurii mentale a Terrei , spatiului cosmic in infinitatea sa. De ex. o iubire pasionala consumata intr-un cadru neadecvat ,fie si pe o singura lacrima nu este decat act distructiv,cadere garantata si ,nu-i asa avem in program capacitatea de a prevedea consecintele care daca sunt incarcate cu un grad mare de pericol pe fondul intentiei directe sau indirecte,culpa mare,mica ca si circumstante agravante atrag o pedeapsa corelativa .Mai intati ne asiguram daca/sa avem cadrul,caruta si-abia apoi inhamam calul. Asa ca respiram autocontrol si de acolo unde ne-am cocotat urcam...urcam...urcam ocrotiti de curcubeu,de aripa unui zeu...cine spunea ca nu se poate fora/exploata in maracini ?! Cu drag,G...

    RăspundețiȘtergere
  22. Pentru completa argumentarea am facut referire la pct.1 din Cele 10 porunci Dumnezeiesti care prevede ca :,,Eu sunt Domnul Dumnezeul tau ; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine ",in opinie personala ,reformulat in ,,Exista un singur Dumnezeu -Unica Sursa Creatoare .,adica punct completarea urmatoarea indicand ca ar exista si altii ;in sintagmele ,,sa nu ai alti dumnezei",,,sa ai alti dumnezei " ,contextul este acelasi .Prin formulele de salut atat ,,Namaste!"cat si ,,Doamne ajuta !" ne adresam recunoscand unul in celalat samanta divina .Recunoastem si veneram intreaga ierarhie cereasca dand Slava Tataului Ceresc Atottiitorul ,Lumina din Lumina cea Adevarata .
    Referitor la formula ,,Si nu ne duce pe noi in ispita !" ,personal sunt de parere ca ar trebui revizuita si corectata ,adica cine ne duce pe noi in ispita rugandu-ne la Dumnezeu Tatal ?! Dumnezeu este Iubire ,nu ne duce in nici o ispita ,dimpotriva,ne apara.Nu are nevoie nici de tanguirile ,nici de linguselile noastre .Are nevoie de iubirea noastra.
    Apoi in formula conform careia ,,sa ne apropiem cu frica ,cu dragoste si cu cutremur ",pai frica sub toate aspectele creaza blocaj energetic ,ischenie,panica,sub orice forma: frica de inaltime.de moarte,de apa,de injectie etc .Sa-ti fie frica de Dumnezeu Tatal ?! Poate teama de a nu-l supara dar nici asa .,,Sa ne apropiem cu iubie!" -mi s-ar parea corect ,dar exista interes sa se faca aceste corectii ?! Nu ,pentru ca suntem mai usor manipulati cu frica ,spaima,teama,cutremurul pe noi cat Casa Poporului. Asadar ,ganduri bune la toata suflarea ! Sa avem ganduri de calitate inseamna sa avem ganduri care iubesc,care iarta ,care inteleg,care accepta,care rad ,se bucura,ganduri care trimit lumina,dragoste si bine lumii inconjuratoare si noua insine . Personal asa il percep pe Dumnezeu ,cu iertarea de rigoare daca am tulburat pe cineva si-apoi intotdeauna cand o lege nu mai corespunde realitatii ,aceasta se reanalizeaza ,se modifica si se completeaza in rezonanta cu vremurile .Iisus insusi a spus ca nu a venit sa strice legea ,ci sa o implineasca ,in speta existand Codul Zalmoxian si tot Iisus mai spunea ,,Pacea Mea o las voua ,Pacea Mea o dau voua !"...Pace si bucurie ,G...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. - cei ce-si construiesc "turnuri" incercand sa devina "dumnezei" sunt o manifestare a propriei ignorante. Adica, o entitate cu mijloace finite/marginite (intrupata) nu poate egala sau depasi/cuprinde infinitul.
      - "Modul in care-si traieste viata este darul omului pentru Dumnezeu" - de fapt fata de sine insusi!
      - "sa invatam sa detinem autocontrolul ca sa nu mai cadem in oala cu melancolii" - ehe... tocmai asta e "buba": NU SE MAI INVATA asa ceva! De ceva mii de ani s-a trecut la "domesticirea omului de catre... om " I s-au retezat toate insusirile care ii dadeau putere, devenind docil, amorf, "umil", muncitor fara folos, etc! Sa amintesc: dacii, invatau suferinta si sa nu se teama de ea de mici (parte din educatie -tatuaje, incercari grele, etc) la fel ca si mila, respectul, marinimia, etc (a se vedea valorile din basmele populare)... Azi, aceasta educatie a fost subsituita cu "frica", durere, moarte! Basmele au devenit "povestea periutei si pastei de dinti" etc
      - " sa nu ai alti dumnezei afara de Mine ",in opinie personala ,reformulat in ,Exista un singur Dumnezeu " - ideea e dezvoltata in Bhagavat Gita, despre cele 1000 de infatisari ale lui Brahma : indiferent la cine te rogi, tot Mie imi adresezi rugaciunea, doar ca nu in forma cuvenita"...adica problema nu e ca "te rogi altuia" care e "concurenta sau rivalul" Creatorului, asa ceva nu exista, ci ca "rugaciunea ta" isi pierde din putere fiind intr-o forma mai putin eficienta!
      - "formulele de salut atat ,,Namaste!"cat si ,,Doamne ajuta !" ne adresam recunoscand unul in celalat samanta divina ." - Eu cred ca expresia "a da binete" si "buna ziua" e si mai puternica, pentru ca prin asta iti afirmi apartenenta la puterea Binelui, la dedicarea ca il raspandesti/multiplici la randul tau, si afirmi si libertatea celuilalt ca acesta il poate primi sau nu dupa voia sa... Raspunsul a fost si este: "buna sa-ti fie inima"!
      -"Recunoastem si veneram intreaga ierarhie cereasca " - Noi nu "dam" nimic spre "in Sus", caci nu se poate. Acolo totul e perfect si chiar iubirea noastra pamanteasca e imperfecta fata de intregul iubirii ce exista. Toate cate le facem: ritualuri, rugaciuni, etc sunt pentru noi insine, o forma de a ne curata de propriile impuritati si a rezona astfel mai bine cu ceea ce veneram... Cu cat devenim mai "puri" (eliminand negativitatea gandurilor, faptelor si sentimentelor) cu atat rezonam si percepem (primim) mai mult si mai bine vibratiile din acea frecventa...
      - " ,,Si nu ne duce pe noi in ispita !" ,personal sunt de parere ca ar trebui revizuita si corectata" - Eee... asa gandeam, dar ce ne facem cu... "marul din pomul ispitei" din Rai? Se pare ca lucrurile sunt ceva mai complicate dincolo de propriile noatre dorinte despre ceea ce ni se intampla... Motorul efortului si evolutiri proprii este "suferinta" sau mai precis "inlaturarea ei"! Simpatic, nu? "Ispitele" sunt "teste" desprea stadiul la care te gasesti si nu Dumnzeu are nevoie de ele, dar cum sa STII si sa ti se comunice: "vezi, acolo ai ramas in urma", daca nu ai fii pus in situatii de A ALEGE, de a face fata "incercarilor"? Mai curand, "si nu ne duce pe noi in ispita" ar putea fi sub forma "si da-ne puterea sa rezistam ispitelor"... Hmm...
      - "sa ne apropiem cu frica ,cu dragoste si cu cutremur " - Multe din cele ce "se cer" vin de la sine in momentul in care incepe sa se perceapa Adevarul Bineinteles ca nu poti simti "rational" nimic pana nu percepi direct macar crampeie din ceea ce Exista... Mai e "ceva": parabola smochinului fara fructe, IIsus nu a putut manca din el CACI NU ERA SEZONUL LUI DE A RODI, iar acesta A FOST USCAT! Incalcita treaba...
      In rest, da, 100% de-acord cu cele ce spui...
      Pace, bucurie
      VLH


      Ștergere
  23. Ei ,de-abia acum m-am cam prins ,insa din respect pentru cei care mai intra din intamplare sau nu pe aici,va marturisesc ca ceea ce transmit corespunde intuitiei de moment ;desi o voce tot imi sopteste sa-mi fac notite,nu mi se pare corect sa fabric lecturi pe care apoi sa le postez si care oricum nu corespund cu inspiratia de moment conform unei zicale care spune ca,,socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ ";ceea ce va transmit cu drag este desigur rezultatul unor nelinisti ,framantari,cautari comune tuturor celor care-si pun intrebarea : In ce directie ne indreptam ? Si iata ca in fata noilor descoperiri care ni se reveleaza ajungem cu totii la concluzia ca draga noastra planeta nu are nevoie de nici o formula,nici o teorie ca sa se salveze .Are nevoie de o simpla vibratie care vine din energia aferenta iubirii pe care o gestioneaza in mod constient fiecare, individual din interior spre exterior ,nu invers ca pana acum . Bomba aceasta a iubirii despre care vorbeste Einstein se poata activa instantaneu de oricine si oricand de la cea mai indepartata steluta din univers si pana la cel mai indepartat coltisor din adancuri ! iubire infinita,G...

    RăspundețiȘtergere
  24. Am citit articolul si efectiv nu-mi vine sa cred.... nu-mi explicam de ce saptamana asta plec la Sarmisegetuza si apoi la Peștera Polovragi. In urma cu doua saptamani am simtit ca trebuie sa ajung in aceste doua locuri, ceva ma atrage extrem de mult. Dar... am primit raspunsul, citind postarea ta, Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si pe mine ....e clar ca lumina zilei...lucrurile se vad mult mai clare de sus...in subtil se intampla multe lucruri bune...necesita timp vb aia suntem si noi oameni avem cotidianul pe cap....dar de 2-3 ani am inteput si eu sa simt o atractie fata de locurirle sacre din Romania , am fost pe Boziuro cu Diana Gavrila ca si ghid si ea zicea ca nu stie ce s-a intamplat de cativa ani incoace au navalit-o turistii , era foarte fericita . Traim niste vemuri foarte interesant nici macar nu constientizam ce noroc sau sansa avem de a fi martorii acestor evenimente mai ales ca nush ce sa zic de altii dar mi se pare MAGIC deoarece tot s-a postat aici s-a adeverit si se intampla intocmai.

      Ștergere
  25. Multumesc si eu ,
    Cu drag, Gina

    RăspundețiȘtergere
  26. https://www.youtube.com/watch?v=3MQP8IzjMD4

    Dragilor, cunoastem deja cu totii ca Principiul Integralist al lui Zamolxe (Salmocsis, Dor-Io, Zamolxa, Ram-Io), explicit in dialogul "Charmides" al lui Platon, a stat la Baza Cercetarii de Fond. Credinta (increderea ) fiind, dintotdeauna si pentru totdeauna, in Nemurirea Sufletului, perpetuata, transmisa prin diverse " cai", "canale" (scrise, nescrise, cantate) si inscrisa in Memoria noastra de catre Magna Mater (Marea Zeita Mama). Potrivit lui Euripides, ea " sfinteste viata, invata riturile divine,(...).
    Asadar, dragilor, dragi(cum se zice pe la noi, pe la taranoaiasan)"Poporul se descrie/El pe sine singur, in povesti" (in zicerea dragului nostru Mihai Eminescu). Asa cum Herodot ridica mitul(legenda) la rang de istorie si noi avem tot dreptul (si stangul, bineinteles :)), fiind d-aci, in timpul si momentul de acum si aici ) sa zicem : " A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi fost nu s-ar fi pomenit !"
    https://www.youtube.com/watch?v=MQmgNcIrKxc

    Cu drag,
    Lucia Dobrea

    RăspundețiȘtergere
  27. Multumim pentru poveste,care ca toate povestile/legendele /miturile are totusi un sambure de adevar
    Gratia divina sa va insoteasca in infinit !

    RăspundețiȘtergere
  28. Codul Hamurabi - 1754 i.H. ....Al saselea rege babilonian...

    Doar ca....

    Rabi = invatator (daca) Evident nu e cuvant evreiesc ci dac 100% care la origine inseamna "trestie". Toti invatatorii din vechime tineau in mana o trestie (rab/vi) (bambus) care e perfect tare si dreapta, simbol al dreptatii si fermitatii lor. S-a pastrat pana in ziua de azi si la noi: "rabitz" - tavanul caselor de tara era facut din trestii legate peste care se lipea cu pamant pentru izolatie termica, "rovine" - (b substituit cu v) mlastina cu trestii, Ravena, Rovana, Rovinari, etc.... Sa ne amintim ca atunci cand IIsus a fost biciuit de romani, pentru a-L batjocori i s-a dat o trestie numindu-l "Invatator" !
    Hamu - harnasamentul prin care caii sunt inhamati la caruta si fortati sa o traga.

    Hamu-rabi = dac, inseamna "hamul invatatorului", probabil porecla atribuita respectivului rege dac dupa ce codul sau de legi a devenit universal recunoscut si impus in tot regatul

    Cele doua fluvii: Tigrul - acest animal nu traieste si nu a trait niciodata acolo ci... mult mai spre est in India si Asia in general (India a fost cucerita de daci cu mult inaintea lui Alexandru cel Mare cca-2000-3000 i.H), Eu-frat = eu fratele (tigrului) cu al treilea rau Pishon - un rau stramb, intortocheat, ca "pisatul boului" (scuze!). Dar cuvantul "frate" vine de la "brad" (brat - in rusa=frate) caci brazii nu cresc singuratici ci in padure laolalta ca..."fratii" (spre deosenire "frasin" = frate singur, creste izolat, nu in paduri!) iar.... "romanul e frate cu codrul"! Insa "brazii" nu cresc "in Irak" (in acea zona sunt cel mult cedrii...) ci mai la nord...in muntii tracilor/dacilor...
    Babilonul , turnul Babel .... "Babel-e"-noastre din Bucegi! Vom mai vorbi...
    VLH

    RăspundețiȘtergere
  29. ,,Caci nu este nimic ascuns,care nu va fi descoperit si nimic tainuit,care nu va iesi la lumina. Daca are cineva urechi de auzit ,sa auda : ( Marcu 4 : 22-23 ) si -apoi ce diferenta este intre scrisoarea lui Einstein si indemnul lui Iisus :..,,Aceasta este porunca mea: sa va iubiti unul pe altul,precum v-am iubit Eu.Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are,ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai.Voi sunteti prietenii Mei,daca faceti ceea ce va poruncesc.De acum nu va mai zic slugi,ca sluga nu stie ce face stapanul sau,ci v-am numit pe voi prieteni,pentru ca toate cate am auzit de la Tatal Mei vi le-am facut cunoscute..."Evanghelia de la Ioan etc samd de pe la 15,7- 16 mai socotiti si voi mai sus ca mie parca-mi da cu virgula mai degraba a infinit...Binecuvântată fie Sfânta Clipa! ,ca doar nu în zadar v-am rugat să utilizaţi diacriticele!!!!!! oops

    RăspundețiȘtergere
  30. Buna buna ,am invatat cu totii la genetica ca fiecare individ al speciei Homo sapiens sapiens si nu intotdeauna ,,sapiens " este un unicat biologic ,generand un camp unicat in univers,fiecare individ care devine un canal clar si nedistorsionat pentru iubirea vesnica compenseaza o mie care raman prinsi/blocati in vechile paradigme.Deja traim in zorii varstei de Trezire Planetara,varsta pacii si construirea comunitatii binecuvantate.,eveniment pozitiv si plin de bucurieee.Constiinta care va apare in cele din urma va fi constiinta Eterna,Creatorul,Fiinta Vietii,treaza si constienta,ptr.prima data intr-un univers de materie ...si cum românul s-a nascut si compozitor nu numai poet ,,sa nu uitam sa iubim nicicand maracinii "transmutati deja,dintotdeauna in trandafirii Noii Gradini care se intinde intr-o poveste infinita de la cea mai indepartata steluta pana la cel mai indepartat coltisor din adancuri...cu drag-uri infinite...

    RăspundețiȘtergere
  31. IIsus se tragea din "casa lui David"...

    David comite adulter cu Bathsheba, sotia lui Uriah hittitul .(http://en.wikipedia.org/wiki/Uriah_the_Hittite)

    Din aceasta relatie, se naste fiul lor Absalom care ulterior se va rascula impotriva tatalui sau, David dar este ucis in lupta de un general cu armata sa trimis de David …

    David pune la cale uciderea lui Uriah hittitul - care era capetenie in armata lui David(!), apoi se casatoreste cu Bathsheba. In total David a avut cu Batsheba inca 3 fii infara de Absalom: Adonijah (cam nebun de felul lui!), Nathaniel care ajunge profetul curtii si inca un prunc care a murit la 6 zile dupa nastere, total 4 copii. Cand Regele David ajunge la batranete ii urma la tron fiul sau cel mare Adonijah, dar de frica ca acesta sa nu-l ucida pe profetul Nathaniel de la curtea sa (http://en.wikipedia.org/wiki/Nathan_(prophet), il pune rege pe Solomon, fiul Batshebei din casatoria cu Uriah! (http://nethelper.com/article/David_%28biblical_king%29)
    Solomon, dacul hittit fiu natural al hittitei Batsheba si al lui Uriah hittitul, fiu adoptiv al lui David, va mosteni regatul si va deveni cel mai intelept si mai puternic mag din toate timpurile, "rege al evreilor", cel care a construit si Templul si din urmasii caruia se trage si Iisus! Doar ca.... el era "regele evreilor" tot asa cum si in ziua de azi "Iohannis" e presedintele lipovenilor si turcilor si tiganilor si...etc din Romania! Adica nu era "evreu" dar toate popoarele de acolo il recunosteau de "rege al lor"! De fapt, evreii intotdeauna au fost in Iudeea o "minoritate" conlocuitoare cu populatia majoritara daca stabilita acolo de mii de ani, si care la in moment dat a format Marele Imperiu hittit cu capitala la Hattusa... iar "taramul fagaduintei" a fost pentru ei (macar triburile care au ramas acolo, caci altele au mers in Etiopia, India, China...!) faptul ca NU AU FOST FACUTTI SCLAVI, asa cum au patit in Egipt, se stie ca DACII NU AU AVUT NICIODATA SCLAVI!
    Vom mai vorbi...
    VLH

    RăspundețiȘtergere
  32. Buna dimi dragilor, simt nevoia sa multumesc cuiva de pe aici care mi-a reamintit ce inseamna sa zbori cu aripile deschise spre cer in toata splendoarea ca sa va spun voua care cititi aceste randuri si care traiti aceeasi poveste fiind deja si a voastra ,ca este posibil sa se implineasca tot ceea ce-ti doresti cu speranta si cu credinta. Noi ,oamenii,nu credem in Dumnezeu pentru ca nu il vedem,nu credem in iubire ca prea mult am suferit,nu credem in suflete pereche ,acestea existand deja prin alte sfere ,carti,romane ...toate acestea exista si pentru a va demonstra alaturi de alte atatea lucruri minunate mi-am pus sufletul,experientele,viata insasi pe tava ca sa sorbiti impreuna cu mine din miracolul vietii .De cate ori am dorit sa-mi reiau zborul, m-am intors de fiecare data cand am simtit cel mai mic strigat ,totul se transmite in cazul sufletelor pereche,simti exact in centrul apexian,centrul Soarelui,locul de unde nu intamplator incep manevrele de resuscitare cardio-respiratorie.Nimic nu-i intamplator ,toate isi au un scop bine conturat pe care nu-l descoperim decat parcurgand etapele si filele din cartea vietii noastre,a fiecaruia dintre noi ,fiinte divine minunate . Sa va mai spun cat de frumos straluceste acum planeta noastra albastra ,ce curcubeu splendid o inconjoara si cat de cristalin este totul in dumnezeiescul univers,nu ,pentru ca le stiti ,simtiti ,respirati, odata cu mine toata aceasta infinita splendoare co-creata impreuna Daca suferi,sufar si eu,daca plangi,plang si eu ,ajung lacrimile mele,daca razi rad si eu ,daca esti fericit ,sunt fericita ,ce alegi ?! Intelegi ? Intelelegi ? Ca totul in universul acesta se transmite intr-o retea pe care o extindem in inalt printr-o simpla vibratie care pleaca constient din flacara divina aflata in interiorul nostru conectata la Sursa Divina prin iubire ,din aceea cu care va cuprind pe autostrada mea care ati si simtit de unde pana unde se intinde.Mai are rost sa va spun cat de mult va iubesc? Are insa sens sa spun Te iubesc ! ,formula pe care nu am mai folosit-o de mult de teama sa nu ranesc iubirea ...Orice iti doresti sa se implineasca ,indiferent de unde ai fi ,sa crezi si toate usile universului se vor deschide pentru ca asa cum am mai spus acestea ne asteapta deschise,acolo,dintotdeauna,fiinte divine minunate ...Cu drag,Gina

    RăspundețiȘtergere
  33. Copiii invata de la parinti doar mersul, cine ii mai invata zborul?...

    La balul de la castel, invitatii in costume alese danseaza cu partenerii necunoscuti... Apoi, la miezul noptii balul se sparge si fiecare la casele lor: croitorul se leapada de hainele generalului, printul redevine cersetor, corabierul isi imbraca vesmintele imparatesti si e din nou Harun al Rashid, preoteasa ... redevine contesa, magul se intoarce la mestesugul olaritului... Dar in seara urmatoare, cine va fi, ce va fi?

    "Mo" insemna in limba dacilor "apa" si ceea ce e in legatura cu apa...

    Asa ne-au ramas: moina, mocirla, "moisture" (engl)=umezeala, molau = adica spalat/inmuiat de apa (lau = a spala), Moravitza = apa cu trestii (ravi=stufaris)... moabiti (neam dacic biblic) = locuitori (habitus-lat.) de langa apa - traiau pe langa Marea Moarta. etc...

    Moise = Mo-i-se. Nume dacic.
    Mo=apa, I = suflet masculin (O = feminin), se= pe sine. Moise= "Baiatul din/adus/zamislit de apa"

    Se stie ca "Moise" a fost un prunc sortit pieirii care a fost pus intr-un cosulet de papura si lasat sa pluteasca in apa Nilului, de unde a fost gasit si salvat... Dar "papura" = ravi, iar "invatator" se numea tot "ravi/rabi"... Predestinata ...coincidenta!

    Si mai "ciudat" e ca cel mai mare intelept al evreilor, cel care a proorocit cele 7 plagi pentru egipteni, cel care vorbea cu Dumnezeu si primea Tabla cu Legi, conducatorul spre eliberarea din sclavie si care a promis "pamantul fagaduit" evreilor .... avea nume dacic! Poate... sa fi fost o traducere din "ebraica"? Pai "ce" sa traduci, daca Biblia a fost scrisa chiar de evrei, deci foloseau direct, numele fiecaruia asa cum erau?! Deci "Moise" era stiut "asa" chiar de evrei!
    Pot sa inteleg: copilul adus de apa, a fost gasit de ... o familie de origine daca (hittiti, moabiti, cananeeni, etc?) care traia in Egipt si crescut in spiritul si traditiile acestora... Probabil erau si ei "sclavi", sau doar saraci? Cert e ca au trait printre "sclavii" evrei, au simpatizat si empatizat cu ei... si simtisera "papucul faraonui apasandu-i"! "Din familie" Moise a aflat de"taramul in care nimeni nu era tinut sclav, tinutul fagaduintei locuit de daci" pe care si-l reaminteau foarte bine parintii sai adoptivi! Tot de la acestia a invatat spiritualitatea dacica, astfel incat mai tarziu Iisus, dac la randul Lui, nu "a venit sa calce Legea, ci s-o implineasca" - fiind din aceeasi radacina si tulpina!

    Cum au trecut desertul sub conducerea lui Moise evreii... Vom mai vorbi...




    Faptul ca in Biblia "evreiasca" apare numele dacic "Moise" e ...

    RăspundețiȘtergere
  34. Divinitatea suprema a matriarhatului carpatic, si nu numai, a fost "Marea zeita Mama"(Ge beleisis Za Agra- Za= zeita="Mama cea sfanta a cerestilor zei, zeita incununata cu sapte turnuri-Imparateasa atlantilor Cibela=EA e prototipul celor sapte cetati(sapte turnuri) ale Ardealului(asa apare in multe statuiete antice si dedemult, intru recunoastere). In Ardeal unul dintre muntii sacrii, astazi se numeste Tibles(Tzebeleisis), era si mai este unul din locurile unde se gasesc altare inchinate Cibelei. Un alt altar era in Varful Ineu(Muntii Rodnei). Renumita Casta IO "valko-blaki sau "Lupii negrii"- " initiatii ; pastratorii Sfintelor Taine" (din care facea parte si Moise (era unul dintre "Mosi" si era get, evreii autentici nu sunt semiti ) impreuna cu zeita preariana a matriarhatului nostru au inscris in memoria noastra, in scrieri sacre, in piatra, in aur, in "andezit", Intelepciunea si Legea. Apostolii din Caliman ii reprezinta. Deasemenea toti muntii sacrii cu megalitii , cu altarele si cu "monas-terr-ele", si Bess-er-ica"(Casa cavalerilor calugari- ulteriori deveniti zamolxieni, adica" Cavalerii Sfantului Graal"), Legile Belagine (Codul de legi divino-umane) , care ulterior au purtat numele de "Legile zamolxiene") din matriarhat sunt "baza, temelia si fundamentu' "( cum se zice pe la noi)...Vietii ( trairii in Armonie cu Legile Nescrise Cosmice) Va transmit toate cele bune si sa va bucurati de sarbatoarea "Nunta Zamfirei", care-a inceput astazi la noi, in Bistrita, o sarbatoare importanta, dedicata zeitei . Za= Zeita(Ze=Zeu) si va reamintesc ca "Inteleptii Nemuritori din Carpati" mai aveau si un supranume , li ze mai ziceau si "Zamfiri". Intr-unul din satele Bistritei-Nasaud, in Domnesti(si nu numai ), s-a descoperit o impresionanta opera de arta (antica si de demult), care se cheama "Idolul tacerii", apartinand "Culturii Cucuteni": finete, expresivitate"brancusiana", eleganta, rafinament, noblete si mister, se regasesc si sunt d-aci, impreuna cu alte vestigii din piatra si din ceramica, descoperite in situl arheologic dintre Domnesti si magurele, satul Magurele a si fost numit in perioada interbelica, la propunerea lui Vasile Parvan si a Patriarhului Elie Miron Cristea, "Cucuteni pe Sieu" . Fiindca am amintit aci despre "Lupii Negri"(cei cu sumane si caciuli inchise la culoare- Mosii, Batranii, Inteleptii- din matriarhat vine costumatia si a calugaritelor, calugarilor cavaleri) mai pot spune si ca "Lupii Albi" ii reprezentau doar pe tinerii care urmau sa fie "initiati in IO".

    Cu drag,
    Lucia Dobrea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tocmai ma gandeam daca sa mai continui in directia comenturilor anterioare, sau daca nu cumva par iesite din contextul blogului... Dar informatiile documentate aduse de tine par sa completeze un tablou mult mai larg pe care il reconstituim din fragmente, ca cioburile lipite ale unui vas antic...

      La egipteni, "get" este folosit ca o formula de deferenta pentru "cei batrani si intelepti" atunci cand te referi la ei...
      Intradevar, se pare ca dacii foloseau doua graiuri in legatura cu subiectele sacre similar ca indienii care au sanskrita - limba sacra de ceremonii si prakrita- vorbirea curenta... (Doar ca ei au preluat de la daci si nu... vice versa!) Ex. despre ei insisi ca popor nu isi ziceau "daci" (cutitari!) ci... Dionisieni iar limba se numea "nissa" sau "nesha", cel putin in cazul hittitilor...Deci erau sacre... Similar Dacia era... Dokia - cu totul alte semnificatii decat al unei arme! Zilelle astea aparuse pe net "etimologia numelor judetelor", unele nimerite, altele ... vai si amar! Dar ... tocmai cautand adevaratul inteles acolo unde fusese falsificat am gasit unele info deosebite: Vaslui - vine (mai curand!) de la "Vasului".... Adica "tinutul in care a trait Vasudeva - tatal lui Krishna! Cum asa? Simplu: majoritatea traditiilor si mitologiei indiene hinduse provine de aici, de la noi, si a fost transferata odata cu marea migratie ariana sau cucerirea Indiei de catre dacii dionisieni cu mult inaintea lui Alexandru cel Mare!

      https://georgevalah.wordpress.com/2010/02/19/inaintea-lui-alexadru-macedon-dacii-au-cucerit-india/

      Cat despre Cucuteni.... am fost "socat" cat de avansati erau nu pentru acele timpuri, ci ... pentru orice timp si orice civilizatie umana: tratau bolile prin frecvente ce se adresau direct ADN-ului si centrilor energetici din organism, cunosteau "modul si directiile circulatiei energiei prin corp", fiecare obiect sau fiinta o vedeau si o exprimau ca o dualitate "materie-energie" ( 7000 de ani inaintea lui Einstein!) si cunosteau frecventa de rezonanta specifica individuala a fiecarei fiinte sau obiect! Si astea sunt doar "cat am reusit eu sa pricep" nu "cat stiau ei"! Nu dau link catre articol caci mi-a fost masacrat prin stergeri de imagini si clipuri postate in exemplificari ale contextului!


      VLH


      Ștergere
    2. La poalele Tiblesului (Tzebeleisis) este Zagra (Ge beleisis Za Agra - Za= zeita ="Mama cea sfanta a cerestilor zei ...") satul bunicilor mei ... M

      Ștergere
    3. Foarte interesant! In dialect "sicilian" (de fapt dacic!) inseamna "floare alba de citrice/portocali". Figurativ - asta mi se pare adevaratul inteles, inseamna "lumina alba palpaitoare" sau "raze sclipitoare de lumina alba".... :-)

      http://lazagra.ch/#

      Ștergere
    4. La cum se plagiaza dintotdeauna in univers ,sicilienii mai lipseau sa- si faca floarea alba de portocal dupa floarea noastra de cires ( dacica,cum altfel ?! ) ...mare figura ,de stil bineinteles,din mai sus mentionatul,,figurativ "...

      Ștergere
  35. ,,Kogaiononul a fost cea mai mare comoara a stramosilor si inaintasilor nostri.Bine ferita de ochii navalitorilor si a jefuitorilor care ne-au incalcat de-a lungul veacurilor hotarele,inaintasii nostri au trecut din generatie in generatie marea comoara ,,sub pecetea tainei "; iar daca a fost posibila gasirea Muntelui Ascuns,a fost pentru ca SOSISE TIMPUL ! ,,Varstele umanitatii " sunt determinate de variatia activitatii energetic-informationale a acestui Centru,activitate supusa legilor ciclice universale.Legile care guverneaza acest Centru planetar,conexiunile,functia si activitatea lui,prin generalizare,conduc la cheia problemelor fundamentale ramase fara raspuns ale cosmogoniei si cosmologiei"...Ne intoarcem in timp la ,,IO Stefan Voievod ,Domn a Toata Moldova...",la Floarea pe svastica ,,E a nost ! Il avem de pe vremea uriesilor!"...cine a umbrit floarea si svastica singura ramane,simbol al puterii ,,Giuvaerului Cerului "...mitul arian...,,Cantecul Nibelungilor " ?! Nu intamplator Sfinxul priveste spe OMU cu veneratie ...indicand directia drumului. Un drum catre OMUL din OM ...Si nu uita : Fa totul pentru VIATA ! Cu drag-uri infinite ,Gina

    RăspundețiȘtergere
  36. MAGIC !!!

    p.s.: ...sa nu-mi spuneti ca si Einstein o fi tot d-aci ,ca ma tot duc sa ma resuscitez cardio-respirator!!!ooops...Gina,

    RăspundețiȘtergere
  37. ...daca avem in vedere faptul ca in limba germana grupul de litere ,,ei" reprezinta echiv. literei ,,a" din limba română,coroborand cu faptul ca citirea straveche dupa cum ati spus se facea de la Z la A citind Anstan in loc de Einstein vorba aia,,monsieur " se scrie,,,monsieur " se citeste si tot iar coroborand cu mitul arian,,,Giuvaerul Cerului" ,,Cantecul Nibelungilor",facand trimitere la datoria istorica a Germaniei fata de tara noastra urmare a rel economice,care nu e a lor ci a noastra si ,,a urmasilor urmasilor nostri in vecii vecilor ,AMIN !...nu in ultimul rand tinand cont de originea etnica a presedintelui nostru ,cu binecuvantarile de rigoare ,ajungem la concluzia fireasca ca,nu-i asa nimic nu-i chiar intamplator ...Gina,

    RăspundețiȘtergere
  38. "Kogaionul" voiam sa-l las "ultimul" in sirul de dezvaluiri, pentru ca nu e vorba numai de un munte si o locatie, ci de... "un intreg Univers care rastoarna ce se cunoastea sau credea pana acum atat in legatura cu credintele dacilor, cat si al "altor popoare", si reinterpreteaza fundamentul religiilor"! Universul dacic este atat de "miraculos" de care nu incetez sa ma uimesc pe masura ce mi se dezleaga misterele si probabil niciodata nu il vom cunoaste in intregime, cu bune si relele lui! Caci sunt si "taine" care ne-ar infiora pe noi, cei de azi - "pisicute de bloc" despre leii savanelor si tigrii junglelor cu care ne comparam!
    Germanii? Regele "vizigot" Alaric, cuceritorul Atenei si asediatorul Romei.... al carui nume este "al lui Aric" (singularul de la arici!), Eroul national "Herman" care e de fapt "(H)Ariman" fiind dintre "arimii daci"! Faimosul erou "galic" "Vercingetorix" care inseamna: ver(s) fr= spre, cin=neam/rang inalt boieresc sau domnesc, getorix= al getilor ! Regele Arthur, etc.... putem continua "enorm"! Se poate si chiar trebuie rescrisa intreaga istorie a acelei perioade cel putin pana spre sec XIV-XV ... poate daca va fi timp si spor... Dar ar trebui sa o iau de la... "inceput", de acolo de unde toate s-au determinat unele pe altele.... cca 12.500 ani inapoi in timp... Si apoi vom afla cum "cucutenii" au ajuns in America intre Brazilia si Costa Rica de azi, "adevarul" a ceea ce s-a petrecut in perioada in care Emanuel/IIsus a zguduit din temelii lumea (aici nu toate informatiile imi sunt permise sa le dezvalui.), adevaratul motiv al distrugerii Getuzei si Imperiului dacic, "Unde" s-a continuat si cine sunt "dacii supravietuitori" care au continuat traditiile, istoria primilor domnitori ai tarilor romane, etc... Foarte mult de spus, de adunat laolalta si care desi au ca subiect comun "dacii" practic se ramifica si se impletesc cu alte teme , prea multe pentru simple "comentarii" de blog...

    De aceea, probabil am sa ma restrang la "ideea" acestui blog, daca mi se va permite, "dezvoltarea spirituala individuala", adiacent doar informatii care sa intareasca in spirit "traditional" aceasta dezvoltare...
    Vom mai vorbi...
    VLH

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Etimologie:-1)stabilire a originii unui cuvant prin explicarea evolutiei lui fonetice si semantice.2)Ramura a lingvisticii care studiaza originea unei limbi .etc.(DEX)

      Unde am fost? unde suntem? incotro ne indreptam?
      Sau -Despre ce vorbeam? Despre ce vorbim?Despre ce o sa mai vorbim ?ieri, azi ,maine
      Subiect de gandire ....ca vorba ... vorba aia...

      Ștergere
    2. Extrem de limitata si incompleta definitia DEX-ului...! Cuvintele, graiul unui popor sunt forma mantrica in care acel popor se creaza pe sine! Daca mantrele au "efect", cu-atat mai mult MANTRA GRAIULUI sau are efect asupra firii, modului de a gandi, de a actiona, etc al unui popor, eu asa vad... Asa unele popoare devin "reci" altele pasionale, altele cu inclinatii artistice, altele razboinice, etc! Sunt cuvinte, accente, care se modifica putin de-a lungul milenilor- cele legate de ritualuri, spiritualitate, traditii, magie sau actiuni "puternice" in definirea caracterului/vointei/nevoilor vitale si cuvinte "slabe", care tin de conjuncturi/nevoi imediate neesentiale vietii etc. Acestea din urma se schimba cel mai usor... Sunt de ex. cuvinte "importante" din "daca" care au disparut la noi, dar s-au pastrat nealterate in alte limbi! Din pacate la noi, cea mai grea lovitura data spiritului national a fost ... odata cu "generalizarea scolii" si "italienizarea limbii" prin care graiul viu si plin de multiple intelesuri (densitate informationala f mare, exersarea intensa a mentalului!) a fost redus la un simplu "cod de comunicare", sec si limitat, impanzit cu termeni de imprumut preluati slugarnic din alte limbi "la moda"! A se compara limbajul lui Creanga cu..."orice" de dupa acesta!

      Exista mai multe abordari atunci cand analizezi ceva:
      1. criteriul sigurantei - cand se urmareste in primul rand "siguranta" ca ceea ce se afla, este "exact". In aceasta varianta progresul se face cu pasi f mici, inceti, ca si cum ai pune "pas langa pas" !
      2. criteriul eficientei - mergi "pe filon" nu sapi toata roca! Chiar daca iti mai scapa ceva, pe total castigi mult mai mult decat in prima varianta
      3 . nu e "criteriu", e... "inspiratie"! Atata timp cat "legatura" sursa-receptor inspirational e functionala si neparazitata, "stii tot, inainte chiar de a-ti pune intrebarea"!

      Vom mai vorbi...

      Ștergere
  39. Dadada...,,fara poezie viata e pustiuuu..." si ,,mana care nu spune o povesteee,nu primeste pomanaaa..."caci unii doreau sa ajunga la ,,Giuvaerul Cerului "iar altii erau atrasi de ograda cu vizigoti,ostrogoti si alte hoarde migratoare...pe cat de maracinos pe-atat de magnific !!! Pentru ca si ei ca noi toti deopotriva fiinte divine minunate ,isi doreau sa prinda unda din Inaltul Dumnezeiescului Curcubeu de Cristal ,ridicati /inaltati fiind ei deja la rangul de ,,pisicute de bloc",aceeasi poveste sublima in care frecventa de vibratie a iubirii pluteste-n infinit dintotdeaunaaa,fie chiar si de-acolo de unde intre doua gradini de trandafiri mai salasluieste prin 3d cate-o ograda/gradina cu maracini care-asteapta infinit ca cineva sa se coboare ca sa extraga nectarul desavarsirii...Intrebat fiind Sfantul Siluan Athonitul ,,Ce este desavarsirea ?"acesta a raspuns :,,...Un Ocean de Smerenieee ..."ideal sa fim cu picioarele pe pamant pe care sa pasim de preferat cu pantofiori de Cristal desi Capul il vom fi avut deja dintotdeauna in Cer/Nori pierdut in praf de stele ...ei,si ?! ...mai umbla cineva pe care-l chema Thales din Milet ,care iesind din casa insotit de o batrana ca sa observe stelele ,cazu intr-o groapa si strigatele sale de ajutor facura pe batrana/strabunica dupa preferinte,sa-l intrebe :,,Cum vrei sa stii ce-i in Cer,Thales,cand nu esti in stare sa vezi ce-i la picioarele tale ?"...in continuare ,intrebat fiind de ce nu are copii,Thales ar fi raspuns : ,,Pentru ca iubesc foarte mult copiiiiii !..."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dadada... fara humor, viata ar fi nesarata! " Imi placi, ma faci sa rad!" - replica dintr-un... alt film, decat cu Dinica...

      Cei ce doresc "sa ajunga" la "Giuvaerul Cerului" se separa de acesta. Cei ce cauta "hoarde migratoare" nu le vor gasi. Pentru ca... "nu au existat".
      Nu poti "prinde unda din innaltul Cerului", pentru ca ...nu fuge. Cei care "o au" (faza premergatoare la "a fi") ii recunosti imediat, pentru ca "nu mai sunt ei, ci unda". In fazele premergatoare, sunt ca, "copiii intrati in parcul cu distractii", tipa, tzopaie, se bucura ca nebunii, crezand ca "aia e"! Si chiar "asa e", pana la "terminarea programului" de biletul cumparat... Unii, mai demult, le-au dat si nume "distractiilor": "siddhis", usor de dobandi. Si au cautat mai departe...: "NICIUN GIUVAER"!
      Thales... ce ai cu el?! Putea fi Alexandru ... omorat de o baba care i-a aruncat o tigla in cap, sau... insusi Buddha Gautama, mancand cu pofta tocanita de ciuperci care "i-a facut de petrecanie"... Ce e cu asta? Demonstreaza sau e ceva de invatat din asemenea intamplari, care sa te faca mai. hmm... "intelept"? (Cuvant de spaima, rar folosit, daunand grav "distractiei"...)

      Maracinisul, daca l-ai fi iubit, l-ai fi inteles... E perfect!

      Sfantul Siluan Athonitul... a spus din prea plinul inimii! Si eu te intreb: atunci, "stiind", de ce nu te smeresti?







      Ștergere
    2. ,,-Nu trage,domnule Semaca ! Sunt eu,Lascarica !...''...,,...sunt vagabondul vietii mele ..."deh,putin cam nesmerit/ta ...Omul Gheorghe Dinica ...
      Cat despre maracinis,va rog,face parte din cota succesorala cosmica care ne-ajuta pe fiecare dintre noi,fiinte divine minunate sa accedem la virtuozitatea strabunilor nostri in scopul evolutiei catre nivelul urmator...
      Sfantul Siluan Athonitul ....asa ESTE : ,,a spus din prea plinul inimii !" Smerenia inefabila vibratie ....

      Ștergere
  40. La inceputuri a fost o Tara, un Popor si o Limba si Lege. Tara se numea Havila sau VLAHIA, adica Pelasgeea( "Tara Mamei"). La noi se zice asa: Priveste "Ciobanul cu oile!"- Constelatia LIRA, la a carei aparitie pe "Cerul instelat", pastorii incetau postul. La noi se zice: Priveste "Gainusa", Pleiadele "Closca cu puii de aur". Ei, astea si io le stiu de la parinti, care le stiau de la bunici, care s-au perpetuat din stravechime, adica din "Ancestralitatea poporului". Dragilor, Tara unde-a curs "Lapte si Miere", unde a fost (la un moment dat) centrul spiritual si administrativ al "Confederatiei Atlantilor", a mai fost denumita :"Tara Soarelui, Eden- Tara Parintilor, a Divinilor Pelasgi", Hiperboreea, Ramania ( a Inteleptilor ramani/ramnes, Elevatilor, Fondatorilor), Dacia (a Dao-iilor "stralucitori", a "nemuritorilor" daco-geti), Romania(Armonia_ "Gradina Maicii Domnului"), in care curg fluviile care formeaza " O Sfanta Patrime ": Dunarea (ADUNAREA- anagramat; adica "+", o " Sfanta Cruce" ), Mures (REMUS; SUMER(despre Remus si Sumer , cu alta ocazie)- anagramari..."nimic nu-i intamplator" nu-i o vorba-n vant, vorba aia ;) ), Somes (Moses - anagramat, adica Moshe, Moise, Mos- reprezentarea lui Moise fiind cea a unui "Mos din Carpati") si al Patrulea fiind OLTUL (ALUTUS- care spune totul... denumirea fiindu-i data de la ATL-AS- unul dintre Regii Atlantidei- Un cantec religios are ca si refren " Salta, Salta, Salta", adica Atlas citit de la dreapta la stanga- "transcendere").

    Cu drag,
    Lucia Dobrea

    RăspundețiȘtergere
  41. Bine v-am regasit dragilor ,Bine din Binele acela Suprem ,pentru ca tot ceea ce postati aduce a activitate de cercetare avand in vedere contextul zilelor noastre,informatiile documentate de voi dupa cum spunea cineva de pe-aici ,,par sa completeze un tablou mult mai larg pe care il reconstituim din fragmente,ca cioburile lipite ale unui vas antic "ingenios presarate cu umor din acel humor de care avem nevoie ca de aer si care ne ajuta sa ne descretim fruntile,sa ne mai decontracturam musculatura cervico-dorso-lombo-scrala impovarata de grijile cotidiene si-apoi constatati si voi dupa cum iarasi bine spunea un suflet anonim de pe-aici ,,ca tot ce s-a expus s-a adeverit si se intampla intocmai "caci la grijile uneori zadarnice mai adaugam revolta,amaraciune,strigat daca nu chiar urlet ,nedreptati .E nedrept sa adormi o natiune si apoi sa-i pui imnul ,,Desteapta-te Romane " ! fara accentul aferent literei ,,â "...ma doare agresiunea lexicala ,ca tot veni vorba de DEX ,de genul rom/roma/roman-romani/romanis-romanies/romanians,aplicata asupra tarii si natiunii noastre dupa 1990 in cadrul unui complex dezvoltat de o anume fundatie ,in cooperare cu anumiti ,,inalti demnitari alesi "de etnie roma,evreiasca ,nu dau nume fiind deja de notorietate .Nu fac referire acum la originile etniei romilor /tigani/gypsi etc,adiacent doar la un punct de vedere personal referitor la un anume Memorandum initiat culmea de un roman in contextul unui Raport privind implementarea Directivei rasiale in România cu mentiunea expresa ca documentele UE referitoare la denumirea de ,,rom" erau indicative si nu obligatorii!!!! raspandindu-se astfel o confuzie care perpetuata s-ar putea dovedi fatala ptr. viitorul european al poporului nostru .Sigur ca se poate reanaliza si retracta acel document din pdv.juridic si procedural in baza unui Proiect temeinic si legal fundamentat cu respectarea principiului simetriei in cadrul actelor juridice universal-valabile.In enleza nu exista diacritice iar la o simpla accesare a cuvantului ,,romani'' se vor afisa pagini cu tigani,din partea mea sa fie liberi si fericiti infinit ,dar nu-i nici corect,nici moral,legal nici atat . Sa punem noi accentul corespunzator caci si Iisus ne indeamna sa ne facem casele pe stanci ,la inaltime ,ei bine da ,cu acoperis ca sa conferim casei protectie energetica si ne mai spune Iisus : ,,Adevarat graiesc voua: Oricate veti lega pe pamant,vor fi legate si in cer si oricate veti dezlega pe pamant vor fi dezlegate si in cer " (Matei 18 /18 )...O zi frumoasa si mai mareata decat toate celelate! Cu nelipsitele drag-uri infinite,Gina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ,,Ce-Ţi doresc eu Ţie,Dulce Românie !...".... FERICIREEE ! ... Din Fericirea aceea PREAÎNALTĂ !

      In mod cert mai simt acea durere acolo,in acel punct apexian,Centrul Soarelui ,plex solar cum doriti ,fiind deja acelasi lucru ,privind la maniera in care sunt englezite mesajele privind atentionarea aferenta ,,Stirilor urgente de ultima ora !" pe tv.,insa am toata Speranta si Increderea ca la cat isi iubeste Dumnezeu Grădina ,aceste insignifiante aspecte se vor fi deja transmutat in dulcele grai românesc!Binecuvântată fie Sfânta Clipă !



      p.s.: ...si-n materie de Dex ,tot cu virgula imi da,mai degraba cu infinit !

      Ștergere
  42. Dragii mei... ma bazez pe voi! Ma bazez ca puteti intelege dincolo de stereotipiile conventionale, de manipularile media, cele invatate "in scoala", presiunea sociala colectiva, "experientele trecute", etc, etc! Stiu ca e pratic imposibil sa scapi din toate - sistemul e bine pus la punct, dar fiind "mai multe capete si ochi" vom putea avea grija unii de altii mai bine decat am putea-o face singuri! De un sngur lucru e nevoie: de CERTITUDINEA ca toti suntem de buna credinta, indiferent ce am spune, e izvorat din convingere si nu din alte interese sau presiuni...

    Amintiti-va ce a spus Parintele Arsenie Boca: "prigonirea asta a Romaniei, vine demult, din antichitate..."! Este exact ceea ce am gasit pe alte cai atunci cand pomeneam de "adevaratul motiv al distrugerii Getuzei si imperiului dac"! Rromii, si alte denigrari sunt "detalii" de moment, maruntisuri! Inca de la 1948 s-a decis intr-o "adunare" a unor "oculti" ca aceste tinuturi "trebuie denigrate"! Dar si asta e conjunctural si de data recenta... Citeam intr-un fel de "carte istorica" americana despre WW1... Japonia a pierdut cca 160 militari si ii erau dedicat 2 pagini! Despre Romania se scria doar o singura propozitie: "Romania a participat si ea in razboi si a avut cca 880.000 de militari ucisi". Punct! Cartea data din perioada interbelica!

    Ceea ce m-a uimit si coplesit cel mai mult din cele aflate despre daci... nu este vitejia lor in lupta (ei au creat "artele martiale" (!) o rusine bataia de joc in care unii imbracati in piei de oaie "dacii" - lovesc ca nerozii in "romani" asa cum se face in "reconstituirile" de pe la noi!), nu spiritualitatea transformata in stiinta neegalata pana in ziua de azi de nimeni altii, ci altruismul lor ca ... "aceasta spiritualitate daca e mai importanta si decat neamul dac!" Si daca ei vor pierii ca oameni, spiritualitatea lor sa ramana vie!

    Asta am gasit... cautand urmele dacilor in timp si spatiu, pana spre anii 1500...

    RăspundețiȘtergere
  43. Hmm interesant, Dacii au creat Artele martiale.. are ceva logica, India a fost spiritualizata de daci, fondatorul Kung Fu-ului sau Shaolin Kung Fu era Bodhidharma, un indian,( din poze nu prea pare indian.. ceva imi spune ca a fost dac)
    Incredibil, eu care ador Wushu-ul(Kung Fu) sa fie creat de stramosii mei/nostrii.... un sentiment placut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E un subiect care ar merita dezvoltat larg, ca un capitol separat al culturii dacilor! Cateva repere:
      - "Dacii" isi iau numele dupa "sabia dakka", specifica lor! Deci e un nume "razboinic". De aici a fost preluat si in alte limbi: dagger (engl), dague (fr), daga (it), etc
      - Sabia incovoiata dacica (falx, sika) era unica in acea vreme cu o cu totul alta tehnica de manuit (cu 2 maini, fara scut, doar katana japoneza se mai manuia oarecum asemantor!) decat sabiile clasice drepte
      - Dacii erau antrenati ca un grup mic de luptatori sa poata tina piept si sa invinga armate intregi ! Pe langa schemele de lupta in grup cu manevre surpriza, ei luptau cu ambele mani cu cate doua sabii (v Spartacus, generalul sau Crixos (crudul (dac) hixos - alta denumire pt hittiti, mai tarziu Stefan cel Mare, Mihai Viteazul...!)

      Daca va fi "interes", vom mai vorbi despre asta, iar "adevarul" va fi nu numai uimitor ci... "incredibil de surprinzator" asa cum nu ne-am fi imaginat, referitor la oerformantele de luptatori ale dacilor! Tehnica de lupta contra a 4 adversari cu care am exemplificat intr-un coment anterior e... tot dacica!

      Ștergere
    2. Revin :-) ...

      In clip: Khalsa = calusarii- "dansul razboinic al celor puri". La iranieni s-a pastrat "kalisha" cu aceeasi semnificatie. La arabi Khalsah (http://sikhism.about.com/od/glossary/g/Khalsa-Pure.htm)
      Gatka - la noi (si rusi!) "gotka" = cocos salbatic de munte. A se vedea culorile!

      A se observa "turbanele" in forma de caciula dacica, unul sau doua cingatori incrucisate peste umar ca si la calusarii nostrii, pumnalul curbat sika, lupta cu buzduganele, alte arme dacice...
      PS In majoritatea cazurilor si pe aici, mai ales pentru dacii simplii, acestia nu purtau pe cap "o caciula" ci o fasie de panza infasurata, un fel de turban, in forma caracteristica caciulii dacice... cu care isi tineau parul netaiat!

      https://www.youtube.com/watch?v=WlIQhSYXgns

      Ștergere
    3. ...Daca exista ceva mai sublim decat sublimul ?!!!!...asa ceva ESTE ! ...

      O imensa magie se desfasoara pe Planeta ! Sa retinem : Gandurile sunt electrice,emotiile sunt magnetice ! In opinie personala,concluzionand : oricat si-ar dori/impune ,,unii" sau ,,cineva anume " sa se-ascunda de magia cuprinsa-n stralucirea ingenua a unei raze de Soare reflectata/revelata prin acea,,oglinjoara"...nu are scapare ! O fi avand legatura cu acea adoratie aferenta tehnicilor de Kung Fu...predestinata procedura?!!!

      Lumea noastra se afla in schimbare,cel mai probabil pentru ca oameni extrem de sensibili au creat inventii si mantre compatibile cu Magnifica noastra Planeta Albastra si cu energia acesteia ...

      Ștergere
    4. Poi ..cum frate erau batuta orice armata inainte sa inceapa lupta...gandestele la sute de tulnice/buciumi care sunau de pe cresete si tot felu de alte tehnici de panicat adversarul care in vremea respesctiva stia ca urmeza sa se bata cu aia pe care nimeni nu i-a invins sau ingenuncheat pe deplin nici o data.

      Ștergere
    5. Da,stii,vorba aia ,,Foaie verde si-o lalea ce frumoasa-i limba mea ..nu mai faina ca a ta !
      Ma intreb : Cand au inceput sa trambiteze acele tulnice cu precadere acel bucium din ,,Sara pe deal " si daca nu cumva aveau legatura cu oarece tehnici de pe planeta Marte probabil de unde deriva martialele,etimologic,sintactic,morfologic,lingvistic,cognitiv si mai ales gnoseologic care ar fi in directa conexiune cu ceva de genu ,,impins H2O "?! ...

      Ștergere
    6. Pre limba mea si limba ta, ce-o fi cu Bhalanas (balanii) astia,(https://en.wikipedia.org/wiki/Bhalanas ) ce au nume de Kalyan (Calian, Caloianu) si Nanak (nana- cel ce are grija de copiii altora), orasele ca Bacal (berbece), tarisoara de Kashmir (Cas miruit), si Punjab de granarit? Neam de seceratori poarta "sika"-n cingatori de dusmani spaimantatori, de se cred nemuritori si se cheama "Sikh" ? Nici hindusi nici musulmani, cred in "V(l)ahe Guru" = Dumnezeu/intraga Natura Atotputernica - invatatorul suprem al tuturor fiintelor- zise de-al lor Guru Nanak - balanul cu caciula de dac! :-D

      http://www.sikhiwiki.org/index.php/File:GuruNanakDevJi.jpg

      https://www.youtube.com/watch?v=BW9pxCNJBFc

      Ștergere
    7. Da,pana la urma si intr-un final ,nimic nu-i intamplator,evaluarea constienta si vigilenta a sincronicitatilor din viata noastra,a fiecaruia dintre noi ,fiinte divine minunate,oferindu-ne raspunsurile acelea ancestrale,cosmice,magice pe care le astepam cautandu-le printre nelinisti,framantari,praf de stele ...........Pe chipul omului cu pacea in suflet indumnezeit mai straluceste Soarele ! Ce ne opreste sa nu stralucim ?!

      Ștergere
    8. Frica!

      Iata "de ce" dacii au fost ceea ce au fost: de mici copii erau invatati cu durerea fizica, cu faptul ca sunt nemuritori, sa rada de moarte! Asa inveti sa pretuiesti viata, sa respecti omul si sa nu faci sclavi din semnii tai!

      Bushido: 1. "Calea samuraiului e moartea".

      A se vedea... "finalul"!

      https://www.youtube.com/watch?v=rlgfdTm7c1I

      Ștergere
    9. ,...Dumnezeu te-a creat dupa chipul si asemanarea Lui.Tu ai creat restul prin puterea pe care Dumnezeu ti-a dat-o.Dumnezeu a creat procesul vietii si viata insasi asa cum o cunosti.Totusi ti-a dat liber arbitru sa dispui cum vrei de viata ta. In acest sens,ceea ce vrei tu pentru tine este ceea ce vrea Dumnezeu pentru tine.El are o putere totala de a potrivi intentiile cu rezultatele ...''din ,,Conversatii cu Dumnezeu'',Neale Donald Walsch ,aspecte stiute dealtfel,sunt convinsa.Cat despre acele ritualuri japoneze ,hara-kiri,mai grav seppuku ,imi doresc sa se fi dizolvat deja in scene de celebrarea a vietii.Oare acel accident nuclear de la Fukushima n-ar avea vreo legatura cu bagajul ancestral privind suprimarea vietii fie ca-i moarte onorabila sau sinucidere la comanda fie suicidul ritual prin eviscerare,fie ca moarte onorabila in cazul unora dintre regi,cunoscut un astfel de ritual si in randul dacilor ,sunt convinsa ca fiind unul dintre motivele serios de semnificative alaturi de crearea de ,,pro daci/zamolxi/zei "care au contribuit la caderea Getuzei?!De cand e lumea au disparut civilizatii,teritorii si-au aparut altele ,vezi insule care au aparut deja in Pacific si prin alte locuri ,tocmai pentru a purifica si evolua catre celebrarea vietii,catre Lumina,parerea mea,mai mult convingerea /credinta mea.
      Intr-un alt context mai de pe la noi,nu cred ca in aceeasi teaca ar incapea doua sabii taioase !Doar cine stie cum sa se schimbe paradigma brusc,instantaneu si deodata ,nu stiu,circumstante care tin de inginerie genetica mai degraba de fizica cuantica care incepe de nicaieri si se termina niciunde ...Viata este frumoasa din orice unghi am privi si ne-o traim fiecare in actuala intrupare asa cum am negociat anterior ,intru virtuozitatea dacilor nostri si a noastra,urmasii lor,in caz contrar se ajunge iar la cadere acea cadere iarasi ancestrala cu care trebuie sa termine o data si-odata ,act distructiv care nu foloseste nimanui ,,...nici celor morti ,nici celor vii ..'' Hai,Zi frumoasa in mod imperativ!

      Ștergere
    10. Asteptam astfel de comenturi, sunt cele care conteaza, cu care se poate lucra...

      Cu asta am inceput: "Dacii cu bune si rele." De "rele", inca nici nu am pomenit... Nici de "uimitoare" - si acolo sunt destule ! Doar am incercat sa "etalonam" cat de cat discutia, sa nu confundam ideile "de bon ton" cu... realitatea. Dacii (unii sunt "ironici" ca ii gasim mai peste tot- de, "cei mai numerosi dupa inzi", cca 200 de "triburi"!) si nu Dacia, populau din Iberia, Capadocchia, Dakkar, Dakka, Agra pana in ... Hokkaido! Asta e!

      " Dumnezeu te-a creat dupa chipul si asemanarea Lui.Tu ai creat restul prin puterea pe care Dumnezeu ti-a dat-o.Dumnezeu a creat procesul vietii si viata insasi asa cum o cunosti. " Asta e "viziunea" care indusa in subconstientul colectiv creaza sentimentul general "atat de util" de culpabilitate eterna si apriorica, cat si imaginea (desenezi o fata: capul un cerc, rochita un triunghi, mainile, picioarele, niste bete cu cateva linii in capat-degetele! Acum, sa-i facem parul!) fabulos-epopeica a ceea ce suntem si ni se intampla! E parte din "program". Niciun cuvintel despre "liniile paralele de timp" despre multidimensionalitatea universurilor, despre "geometria sacra si ritmurile ei", despre distributia posibilitatilor conf "clopotului lui Gauss", etc etc..! Toate astea sunt "tabu"! Vi s-a spus ca "legea gravitatiei a lui Newton" e falsa, adica...nu exista in Univers "gravitatie"? Cu totul alta e originea acelui..."efect" care impinge corpurile unul spre altul, acum cel putin la CERN, se stie! Dar depre "unde pulsatorii longitudinale"... s-a invatat vreodata "in scoala"? Fukushima.... nici vorba de "accident" la fel "cutremurul de gradul 9" generatorul de tzunami care nu a daramat nici macar o cladire" in timp ce altul de 6,9 cativa ani in urma a facut orasul Kobe praf!

      Nu ma astept sa facem un "forum de discutii excentrice, curioase si entuziaste" despre istorie si parapsihologie... Dar ma astept sa ne rupem cateva din funiile ce ne tin legati, sa ne incercam aripile macar in zbor scurt inainte de unul lung si mai ales sa ne reamintim gustul LIBERTATII furate! Daca se va voi... Nu exista "obligatii" - cum s-a zis, fiecare pe drumul lui...
      Doar "deschidere" sa existe... Freamat...

      Ștergere
    11. Pleznesti de tot felul de lucruri minunate : lasa-le sa curga ! Spuneam odinioara ca inca un suflet care se deschide,vibreaza,echivaleaza cu salvarea unui intreg univers,acel efect holografic ...Da ,conferi un cadru pentru deschidere ,oferi din ceea ce esti/devenit si-apoi cui nu-i plac astfel de adevaruri tinute ascunse din teama de a nu ne ,,trezi" mai mult decat ne sunt,, limitele impuse.''..daca tot am rezistat la diversele atacuri psihotronice si alte ,,socuri" emise prin dispozitive sofisticate amplasate prin zone strategice de genu' HAARP ...de ce nu ?! Cred ca singura frecventa pe care nu o pot accesa este aceea inalta de care vorbeam si care a existat in univers dintotdeauna:iubirea ...in rest isi schimba faliile tectonice cum vor muschii lor,muta axa pamantului la orice ora dupa cum le convine ,hibrideaza genetic ,creaza mutanti genetic,experimental ,,specii/rase " manipulabile ,scenarii pentru conflicte armate resurse,orice altceva ptr detinerea controlului.Nu pot accesa de asemenea frecventa de vibratie care insoteste speranta si credinta ! Pe acestea le accesam noi impreuna invatandu-i si pe ceilalti care nu stiu, repetand cu blandete si rabdare ori de cate ori este nevoie...vezi asta-i rolul nostru in actuala intrupare,ne-am oferit voluntari sa sprijinim crearea unei noi realitati in care sa-si continue fiecare povestea.Cu toate nebuniile astea cred in existenta unei lumi perfecte,universul meu, pe care nu mi-l poate fura nimeni .Din partea-mi exista deschidere ,ma intreb ,totusi daca,, le" accesezi energia nu ne afecteaza?!

      Ștergere
    12. Perfect de-acord daca nu publici anumite comentarii din ,,acelea" care poate ar face mai mult rau decat bine ,unii dintre noi ,semenii de-ai nostri care trebuiesc saltati sub aripa,neavand ,,antrenamentul" necesar...ca la ,,Junimea"- ,,intra cine vrea,ramane cine poate !" .,,Ei " au junimea ,,lor" cum si noi o avem pe-a noastra .Ma distreaza teribil reclama care misuna pe posturile de radio cu varu' Sandel ,conform careia ,,se amana incalzirea globala din cauza ca s-a descoperit un nou sortiment de bere '',bere in care este putere,vin in care e distinctie,in cognac,putere si in H2O...ce crezi,microbi ...sper sa nu se supere apa ,cristalizand ea frumos ,cum stie mai bineee ,dintotdeauna...

      Ștergere
    13. Bine cui si rau cui? Ca deobicei merg impreuna: binele unuia - raul altuia! Problema e "sa nu faci rau binelui si bine raului" ca "asta" te pune intr-o tabara sau alta! A facut "bine pentru bine" ca s-a interzis dupa sute de ani de continuitate, "slujba Sf Vasile (stalpii)" care alungau dracii din noul an? Sau e "bine pentru rau"? Traim vremuri ciudate... Prin americuta vanatorul de lei simte acum gustul de a fi haituit si vanat la randul lui, acu an, mai pi la noi, unu vrand "sa taie porcu de Craciun", se misca porcu de-si infipse ala singur cutitu in gat ! Unii or gandi: "eee... nici vorba sa se echilibreze balanta"! Da nu de terezie e vorba, ca nu se masoara "marimile", ci de castelul zmeului zmeilor: "tu ai mai sta, intr-o casa, in care ba iti cade o grinda in cap, ba se surpa alta in camera in care intra omu singur? Ca de reparat, nu se mai poate repara...

      Ștergere
    14. da' ,,tu ai pleca/parasi/abandona o casa mare mare cu de ,,toate'' amestecate pe care cineva print-un contract karmic/ancestral negociat in antecedente si-a asumat raspunderea sa o tina unita/armonioasa/protejata ?!...grinda?! Casa cu totul s-ar surpa...in veci nu s-ar mai repara ...

      Ștergere
    15. Tii... daravela mare! Si mai mare ca aia cu vrabia din mana Mihai Viteazu, sau ma rog, vara sanie ca iarna ... Hmm... sau... pe undeva...

      Cineva zicea mai jos, desi parea de mai sus: "eu cred ca foarte putin controlam de fapt...." Ha! Adicatelea cum mai de mult a fost zis " nici in gaura de sarpe daca te-ai ascunde nu poti sa scapi cand E TIMPUL sa se implineasca" (ma rog pe-aproape ca ideea e totul... ;-)) Tot asa apare si in alt "capitol si mai vechi" - ala cu vanare de vant si "TOATE LA TIMPUL LOR" sa-l numim ... "E"! Poate sunt carti vechi... da multe! Ca mai sunt si altele... Da ce sa cautam departe cand toate-s aproape: chiar aici pe blog, s-a spus: informatie-=energie=materie! Daca "s-a decis" ca ceea ce a fost, "pica", apoi PICA! Ca "odata" era "un contract", ca "au mai fost mai multe", ca ...etc, nu mai conteaza! Niciun contract nu e "vesnic" atata "timp" cat insusi Pamantul e muritor! Iar "unii" care au fost mari odata si au decis aici pe Pamant, "lasati pe noi!" au dat-o rau in gard! Ca acum sunt in faza " dupa noi potopul" si "daca nu e a mea, mai bine stricam sa nu fie a nimanui!" ... nici macar asta nu mai conteaza, daca "jocurile sus sunt facute" si ceea ce mai vedem e doar zbaterea gainii fara cap! Pare chiar mai "vioaie" ca inainte, dar...nu are viitor! AI GRIJA pe ce pariezi ... Altceva?

      Si ca tot vorbim "de timp", iaca ceva ... Bineinteles ca postarea a fost hacuita, imagini sterse, clipul original sters de pe net - am gasit unul asemanator, inlocuit, dar nu identic, a fost sters si acela... Asa ca traducerea "exacta' a ramas cea din "clipul initial disparut"!

      https://georgevalah.wordpress.com/2013/11/03/de-rerum-naturae-proiectul-pegassus/

      Ștergere
    16. Revin, completez.

      Din alta perspectiva:

      "Orice contract inceteaza, cand una din parti, aici "detinatorul in custodie limitata", nu respecta instructiunile de utilizare ale obiectului contractat - aici "casa mare mare", si o deterioreaza din vina proprie, din neglijenta sau cu rea intentie. Distrugerea obiectului in custodie, atrage dupa sine raspundere civila, penala sau ambele dupa caz. Daca se constata si reaua credinta a custodelui in performarea obligatiilor ce-i revin , se vor intruni conditiile in constituirea deciziei de "aneantizare completa" a custodelui. (Codex Galacticum Actus Reus, "ad quod damnum, ad valorem, maleficia propositis distinguuntur et hostis humani generis")

      Nu se glumeste.


      Ștergere
    17. ,,Cu siguranta un barbat adevarat nu se sperie de puterea feminina si nu se simte amenintat cand femeia radiaza de frumusete si stralucire ",de la ,,V(l)ahe Guru" ,,Dumnezeu/intreaga Natura Atotputernica-invatatorul suprem al tuturoar fiintelor" - asa s-a consemnat /amprentat energo-informational in Decizia Curtii Galactice ,ca atare ,,partea" care si-a manifestat in mod expres ,,indisponibilitatea" momentata/actuala intrupare fiind deja exonerata de raspunderea civila,administrativa,penala etc samd ...prezenta hoatarare poate fi atacata cu recurs la Curtea Martiala Galactica,vb aia...

      Ștergere
    18. De ce esti asa trista?

      Ștergere
    19. ...face parte din ..programa scolara "...
      ...undeva mai sus ,,in vin este viata",distinctia era in cognac,ei,am incurcat licorile,or fi fost ele incurcate in coproductie ,treaba de fizica cuantica...

      Ștergere
    20. ",Cu siguranta un barbat adevarat nu se sperie de puterea feminina si nu se simte amenintat cand femeia radiaza de frumusete si stralucire ",

      Ooo... Si ce voce incantatoare ai! Ca o lume te-a admirat "pe sticla" cand ai luat "premiul Eurovizion"... acu un an parca? Sau cum zicea intr-o reclama TV (ca radio nu ascult!): "stau barbatii la coada in fata ta" Pardon, la coada! Unii mai badarani, te si calca... "pe dansa", vb ceea!

      Io zic sa nu te gandesti 'mai sus", fata talentata - mereu la munca de jos! Viata multa si proasta, zic: aprind lumina - ti se aprinde. Zic: sting lumina - ti s-a stins! Ptiu, ptiu, ptiu, na! Pentru noroc! Ptiu!

      Ștergere
    21. Cea mai frumoasa noapte instelata !
      Iti doresc si ma rog sa fii fericit ,vb aia ,in mod imperativ !!!
      De asemenea iti multumesc pentru tot iar pentru greseli mai mult sau mai putin intentionate din parte-mi ,iertare ,sfanta si binecuvantate iertare !

      Ștergere
  44. Absolut sublim!

    Personal ,chiar nu mi se pare a fi ceva impus, cu atat mai mult tendentios ,mai degraba aduce a parfum de trezire a constiintei colective ,de-acolo, din roua diminetii zeilor -Om Nou,Pamant Nou,Cer Nou,acei ,,altfel de zei",frumosi,luminosi,divin de cristalini in care se reflecta culorile dumnezeiesti ale curcubeului... Poate nu intamplator România este recunoscuta a fi Gradina Maicii Domnului...Ca vrea sau nu cineva ,toate de sub Cer se intampla conform unui Plan Divin atent ,,monitorizat"prin mecanisme mai presus de capacitatile firii umane,asa ca nu avem a ne teme .,,Vor putea taia florile,insa nu vor putea opri primavara " !

    ,,Vezi tu,analiza finala este intre tine si Dumnezeu; Nu a fost oricum niciodata intre tine si ei " Maica Tereza

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sau "finala e numai fata de tine insuti"... Nu exista drum ocolitor sau drept, nu exista incurajari sau acuze, revolta, abandon! Un singur lucru exista: poti merge senin sau incrancenat, alegerea ta...
      https://www.youtube.com/watch?v=D1ZYhVpdXbQ

      Ștergere
  45. Clar,cu seninatate ma inclin,recunoscand flacara divina din indumnezeita faptura,magnifica invetie a Creatorului

    RăspundețiȘtergere
  46. Pauza!

    Apar aici doua ...hmm... variante: unii care "rascolesc trecutul", parand ca vor sa "demonstreze sau sa caute ceva" iluzoriu ca imaginile create de umbre pe fundalul imaginatiei - "pierdere de timp"!
    Altii care spun ".Pe chipul omului cu pacea in suflet indumnezeit mai straluceste Soarele ! Ce ne opreste sa nu stralucim ?!" adica... STRALUCITI: daca nu acum, atunci cand? Daca nu aici, atunci unde? Daca nu tu, atunci cine?!! Nu va mai pierdeti vremea in cautari, cand ceea ce e de gasit e chiar aici: luati si va bucurati!


    Ce... "e de facut"? :-D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „ Când vei renunța să vrei a ști totul, atunci te unești cu Cel care știe totul.” Hrisostom Filipescu

      Ștergere
    2. Am "renuntat" demult! N-am mai citit "o carte" de zeci de ani... De-aceea si "citatele" au inceput sa devina "usor inexacte", doar "ideea" se pastreaza! :-D

      Ștergere
  47. Ce am facut si pana acum...eu cred ca foarte putin controlam defapt....oricum trebuie rabdare :D.

    RăspundețiȘtergere
  48. Buna dimiii dragilor,inceput de dimineata, de saptamana proaspata ,revigoranta ,magnifica, stralucitoare,cristalinaaa...

    Universul este viu si pe masura ce ii descoperim legile,se arata din ce in ce mai complex si misterioos! Adevarat ca e suficient spatiu pentru toata suflarea .Noi,oamenii,suntem frumosi,luminosi ,suntem iubiti ,doriti in univers ,mai ales de acei,,ei" care umbla bajbaind prin ,,vortex-urile " lor ,intocmai cum si noi avem SFERELE si MULTIDIMENSIUNILE noastre,reteaua noastra preainalta cristalina care cuprinde infinitul de la cea mai indepartata steluta pana la cel mai indepartat coltisor din adancuri in aceeasi poveste de iubire ,a noastra ,a tuturor ,dragilor,mai dragi ca niciodata !

    Ramanem orice-ar fi in reteaua noastra ,in noi insine ,unici in infinita diversitate ,creand ,co-creand impreuna ,Dumnezeu cel Adevarat ,Lumina din Lumina ,fiind doar observatorul nostru care ne transmite ca salasluieste dintotdeauna acolo,in inima noastraaa....Inima cea buna ,mai buna decat a fost vreodata ! ....

    RăspundețiȘtergere
  49. Bine...

    Acum ne-am asezat in jurul mesei si parca simt linistea rugaciunii de dinaintea primei imbucaturi... Ciudat sentiment, al fetelor acoperite si inimilor deschise... inutilitatea de a mai rosti cuvinte!
    A trecut timpul indoielilor, de-o parte si de alta (si eu le-am avut!). Pentru prima data doar...stam.

    Nu as vrea sa stric acest moment cu ganduri si griji, dar un lucru in plus ne uneste: nimic din ceea ce a fost amar in cupa de care ati vorbit, nu a lipsit si din a mea! Poate diferenta e "yantra de razboinic" care o am din vietile trecute acoperita sau care acopera alta mult mai blanda ... tot din trecut!

    https://www.youtube.com/watch?v=lSZLROCaE2c&spfreload=10

    RăspundețiȘtergere
  50. Ce vezi prin ochii unui zeu,trecutul meu,trecutul tau,vezi tu ceea ce vad si eu ?! ,,Pendula care te-ai oprit din mers si-ncerci acum sa mergi in sens invers ?..." Privind in infinit ,ce vezi,vezi tu ceea ce vad si eu ?! Vezi un copil abandonat,o tara cu-n trecut furat,o stea curmata din urmat,un pisoias inlacrimat,pasare franta din zburat...?! De ce nu ?!...un om cu capul mai plecat,un medic prea ingrijorat,un magistrat incorsetat,un jurnalist prea cumparat,un demnitar manipulat,un psiholog prea intristat,un condamnat eliberat,reptilian iluminat,aborigen evoluat ,o nova cu plan inclinat ,un curcubeu prea luminat...,,calugarul din vechiul turn ''...din Cronica ,,vorba aia "...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai important decat ceea ce vezi, e "cum" vezi si "cat intelegi".
      Un inginer.

      Ștergere
  51. https://www.youtube.com/watch?v=TgmKrGSJVnU

    Asa cum am mai scris, un popor e atat de vechi cat poate dovedi mai ales prin mitologia sa, spiritualitatea sa, traditiile si porturile populare, cantarile si, mai cu seama " Zeii si Zeitele", "Mosii si Babele" natiunii, nu doar prin "istoria oficiala", care-a fost "scrisa" de catre "invingatori".
    Asadar, dragilor, cunoastem deja ca in "marile civilizatii" simbolurile daco-gete, Pantheonul Daciei, se regasesc la loc de cinste. Sa le reamintim si celor care inca nu au constientizat "neste treburi" :)), ca noi am inceput a gandi la Hamangia, a scrie la Tartaria si a ne ruga si inchina "Pe-un picior de plai/ Pe-o Gura de Rai"..." La vre-o manastire/ Falnica zidire", dintotdeauna si pentru totdeauna - AICI.
    Conceptia teozofica este "panteista", adica Dumnezeu este toata materia si natura inconjuratoare si in toata materia si natura insufletita, este incompleta, referinduse doar la caracterul imanent, Dumnezeu fiind confundat adesea cu propria sa opera si numic mai mult. Am sa va readuc intru reamintire faptul ca "Legea Christica" in "Spiritul Dacic", ne arata clar , ca pe langa "caracterul imanent" este si "caracterul transcendent", mai ales ca ZAMOLXA (Cea care este si nu este) era "Strabuna Zeilor"(purtatoarea "particulei IO", Titlul de noblete al domnilor si domnitorilor),Zeita Mama- Zeita Cosmica- "Imparateasa Cerurilor si a Pamanturilor"... Marele Zeu al perioadei antice si preantice este Zamolxe (Basileul;- Dao,Brahman,Dor-Io) si multe din "atributele" lui fiind, ulterior , plagiate de "Zeus"- dorienii si ionienii "ducandu-l " din Kogaionon, in Olimp,
    Zeita, Legile "Beleagine", Zamolxe , "Pantheonul" daco-getilor si Kogaiononul sunt Modele Universale pentru "marile civilizatii". Grecia, Egipt, India, Rusia, China, Japonia- "aceeasi zei, nume diferite, toti importati" din Marele Imperiu Dacic.
    Ocupatia unei tari incepe cu "inlocuirea zeilor locali" si cu distrugerea spiritualitatii, credintei.
    Detractorii Daciei spun despre Daci ca "n-aveau scriere", ca erau "barbari"(in sens diferit de semnificatia adevarata, care este: "purtatori de barba"), le aducem aminte ca tocmai acei daci, pe care i-au vrut "stersi din istorie", i-au invatat pe ce sa scrie si cum sa scrie.

    Cu drag,
    Lucia Dobrea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Clipul ... incearca sa vina cu o teorie "eliberatoare" prezentata inchistat in vechile paradigme si moduri de gandire! Se simte "timorarea" in intelegerea adevarul asa cum a fost el, stergand TOT CE E CONVENTIONAL si rescriind de la capat cu aceleasi dovezi, alte motivatii, interpretari! E adevarat, unele se vor pastra dar in cu totul alt context .
      Perfect adevarat cu "Scoala Ardeleana" si istoria mai recenta.

      "Paralelele": Dacia - Imp Roman, Dacia-Grecia... neavenite!
      Troia a fost cetate dacica cu populatie din zona Moldovei.(Noi Tracii, IC Dragan). Roma, a fost fondata de supravietuitorii Troiei care au scapat ajungand in Italia de azi. Tot daci!
      Grecia, a fost "invadata de hittiti" sec XIV iH, populatia de acolo- oricum era inrudita cu cea dacica nu numai genetic dar si prin cultura, mitologie (majoritatea zeilor antici - cam toti, din toate mitologiile) isi au obarsia pe teritoriul tarii noastre actuale plus Bulgaria si Ukraina!

      SINGURA paralela ar putea fi facuta cu... "evreii", caci cele doua istorii se impletesc in partea din Iudeea dupa migratia evreilor din sclavia egipteana. De fapt "evreii sunt singurul popor migrator" caci nu aveau un teritoriu si toata migratia avand ca scop dobandirea unuia. Aici trebuie luat totul de la capat, fara prejudecati, "adevarul aparandu-se pe sine"!
      Cateva idei:
      - Cum au ajuns "evreii" sa fie "sclavi" in Egipt? Egiptenii nu au fost "mari razboinici cuceritori" singurele incursiuni fiind in Nubia - populatie africana (negrii!) si cu...hittiti!
      - Ce fel de "sclavie"? Se stie ca piramidele si toate monumentele egiptene au fost construite de "oameni liberi" nu sclavi. Deci, in tip ce "stapanii egipteni" spargeau piatra si o carau sute de Km pt a construi, Egiptul , "sclavii evrei", stateau acasa dand de mancare la gaini si "stergand praful"? Groaznic!
      - Cati "evrei" au migrat la momentul in care Moise a dat plecarea: zeci de mii? mii, ... cateva sute? Cati sunt de ajuns pentru a forma "un popor"? Cati au mai ajuns "pe taramul fagaduintei" (unii s-au oprit in Etiopia, altii China, India!), multi murind probabil pe drum?
      - Ce "cultura" avea "un popor de sclavi" care mai si pribegise 40 de ani prin "pustiu"?
      - Cu ce si cum s-au hranit in toata aceasta pribegie? E clar: "sclavii" nu au plecat din Egipt cu aur, turme (oricum ar fi pierit in desert!), care cu grane! Poate mancare pentru cateva zile, o saptamana. Apoi 40 de ani? Nu puteau face "agricultura" pe pamanturile altora si nici nu puteau culege recolte aflandu-se tot timpul in miscare... Singura solutie: pradaciuni, "hoardele dezlantuite" - prin sate, de s-a dus vestea iar faraonul a fost nevoit "sa trimeata armata dupa ei pentru a-i opri"! Urmeaza fuga si mai departe. Cum aratau acesti pribegi cand ajungeau pe langa cetatile mari, ne putem imagina vazand "azi" coloniile de imigranti de prin parcurile si padurile marilor orase vestice! Cum isi duceau traiul acelasi exemplu! Cand se ajunge sa se moara de foame, "ori se manaca unii pe altii" ori "devin uniti in a se ajuta unii pe altii"! Cu o... posibila deosebire: daca 'evreii nu au fost "popor", ci o "clasa profesionala" in Egipt? De ex.... "clasa scribilor"! Aici chiar avem "statui cu sclavi scribi" si erau o groaza de hartoage, note, etc care sa fie scrise si citite, cineva trebuia sa le intocmeasca! Iar cum "mestesugul e bratara de aur", pe unde au "migrat" ei isi ofereau serviciile in intocmirea de documente, castigau "un ban cinstit"! Mai apoi, explica si rapiditatea cu care "au scris Biblia", adaugand si din peripetiile lor, odata ce au aflat-o pe cale orala de la dacii iudei...
      Un capitol separat e despre "hranirea cu mana"... si altele...Vor urma!

      Ștergere
  52. Crezi ca am fost invinsi..? cine a invins si cine a pierdut ? nu vine pe un fond dual ...in familie nu exista invins si invingator, iar noi suntem o familie, una pamanteana,........ Acei "invingatori" nu degeaba sunt asa, nu degeaba au facut ce au facut.. unii au avut karma lor , altii si-au facut treaba..o treaba dura, dar trebuia facuta , misiunea de pe Geea pentru noi ar parea foarte intortocheata.. dar e asumata, a venit timpul sa o ducem pana la final.

    impossible is nothing.. Ali
    https://www.youtube.com/watch?v=7dDvZ2qZYe8 min 2.00

    zi frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
  53. Off topic: Fara cuvinte, multumesc!

    https://www.youtube.com/watch?v=QxHkLdQy5f0

    RăspundețiȘtergere
  54. Doamne ce departe suntem...si cat de aproape totusi...sa lasam iubirea si intelepciunea sa ne cuprinda.
    Fiti binecuvantati fratilor

    RăspundețiȘtergere
  55. ...interconectati infinit in cea mai inalta retea care a existat dintotdeauna ...energia pura...vitala...

    RăspundețiȘtergere
  56. Fiecare zi din viața noastră este o sărbătoare. Practic, sărbătorim în fiecare zi, primirea unui alt Dar (de fapt un alt mănunchi de Daruri). Dar (și nu întâmplător apare aici cuvântul „Dar”) , ziua de 6 August (după calendarul „îndreptat”) este sărbătorită în ritul Creștin-ortodox, cu un motiv mai special - „Schimbarea la Față a Domnului” ( Iisus).
    Mai toți, cei care suntem prezenți aici (pe acest blog), fie că suntem activi prin cuvinte, fie prin tăceri, putem să înțelegem cevasăzică această „schimbare la față” a Lui Iisus.
    Pentru cei care nu știu (încă) ce presupune „Schimbarea la Față a Domnului”, las mai jos un link care conține informații:
    http://ortodoxvio1.blogspot.ro/p/minunea-norului-de-pe-muntele-tabor.html
    Pentru voi toți, Sărbătoare binecuvântată (azi, mâine, poimâine și în fiecare zi) !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte adevarat! Pentru altii, "schimbarea la fata" se intampla si in sens...invers!

      "Reptilian ab origen evoluat"? Oho... ho! Bine ca zisasi!

      Ștergere
    2. Ești acolo unde îți este Atenția.

      Ștergere
    3. O rima, doua "monotone", ajuta, daca nu ..."da gres"!
      Ca si "sintagma" (sin = pacat -> tagma pacatosilor!) "aripa de zeu" si etc? Fiecare "pasare" pre limba ei piere...
      http://www.foxnews.com/us/2015/07/27/for-one-night-devil-is-in-detroit/

      Ștergere
  57. Buna dimi
    Holograma misterioasa a piramidei de pe Ceahlau ( vf.Toaca ) considerat locul sacru pe care dacii il recunosteau drept templu energetic,constituie adevarata poarta spre lumea spirituala in care se invarteau fara incetare ,a se intelege ca vibram incontinuu...
    Acest varf cu adevarat misterios, pentru ca in fiecare an in apropierea misticei date de 6 august,sub lumina puternica a rasaritului,Varful Toaca si Piatra Ciobanului formeaza o piramida imensa fenomen denumit Umbra Piramidei,mai mult,un alt fenomen incredibil si inexplicabil: un stalp urias de lumina,care parca iese fix din varful muntelui,indreptandu-se spre infinitatea cerului,locatie prin care trece una din axele energetice ale Terrei.
    Sarbatoarea ,,Schimbarea la Fata a Domnului "praznuita pe 6 august aminteste de minunea petrecuta pe muntele Tabor ,intocmai cum este mentionat ,unde Hristos isi descopera dumnezeirea Sa prin natura umana pe care a asumat-o...,,Si a stralucit Fata Lui ca Soarele,iar vesmintele Lui s-au facut albe ca Lumina " ( Matei 17/2 )...
    Conexat la fenomenul relevat odinioara ...,,A fost o explozie de lumina ca si cum fiecare celula ar fi explodat ca o bomba atomica de fericire,lumina ,iubire ..."....adevarata-ti revelatie ! ...
    Cu drag-uri infinite,Gina

    RăspundețiȘtergere
  58. Am stat impreuna si am cam neglijat pe cei care asteapta sa reincep blogul meu de stiri... As vrea sa ne reintalnim si acolo, cei care simt asta, sa dezlegam mistere impreuna, sau doar sa ne bucuram ca existam in acelasi gand bun...
    Prima "intalnire" o propun "aici":

    https://georgevalah.wordpress.com/2009/11/08/12/

    chiar in acest weekend. Pentru mine "de la asta a pornit totul"...

    "Buna ziua" poate fi chiar mai placut decat ..."Anonim", dar fiecare va fi cum va dori.

    Va iubesc !

    Buna Ziua

    RăspundețiȘtergere
  59. Fain. Dragilor, io-s acum(pana in septembrie) in Germania, (in "Schwabenland") si pot sa va spun ca este suficient sa observi atributele si atributiile "Divinitatilor" apartinand diferitelor popoare, ca sa-ti dai seama de o unitate uimitoare a modului in care toti de pe planeta- fiecare in functie de gradul sau de dezvoltare a culturii spirituale si materiale de care apartine, sau la care are acces :)) - isi inteleg si isi reprezinta, mental si afectiv, Divinitatea. Mai mult decat atat, observam ca doar numele lor difera, in functie de limba vorbita in spatiul, in arealul aferent si de necesitatile obiective ale grupului social respectiv in raport cu Divinitatea, substratul cognitiv si afectiv fiind aproape unic, dovedind astfel un izvor primordial unic.
    Aduc o micuta precizare,intru intelegere, mai ales ca-i sustin total pe cei care se straduiesc sa reconstruiasca si contempla realitati ( "stravechi si noi"," istorice si preistorice") ca pe un mozaic-puzzle din care(uneori) " lipsesc" chiar "piesele de baza".

    Cu drag,
    Lucia Dobrea

    RăspundețiȘtergere
  60. Weekend frumos, cu inima sus !
    Pentru voi toți, https://www.youtube.com/watch?v=8kQZHYbZkLs

    RăspundețiȘtergere
  61. Poate ar fi trebuit tradus tot, nu doar succint rezumat, asa mi se pare acum... Clipul a fost sters, dar l-am regasit.
    Weekend frumos!

    https://georgevalah.wordpress.com/2011/10/14/kogi-mesajul-fratilor-mai-batrani/

    https://www.youtube.com/watch?v=4vLaeenrGpY

    RăspundețiȘtergere
  62. In clip indienii Kogi spun ca "Mama Pamant (Aluna) a zamislit fiintele cu sangele ei, iar acesta e "aurul". De ceea ei foloseau mici figurine de aur pe care le atarnau in poi sau la ceremonii. Cand le-a fost luat aurul de conquistadori, li s-a luat si puterea de a mai face acele ceremoni si de a pastra viata pe acele locuri. Acum, ce a mai ramas din acele figurine, stau nefolositoare prin muzee...
    La noi, s-a dat aurul stramosesc din inima muntilor Apuseni, iar in loc se vrea sa se puna lacuri cu ceanuri!

    RăspundețiȘtergere
  63. DAN SA TERMINAT JNECKERIA :))) zamolxe e cam peste tot dai tare frate !!!! suntem conectati sufficient acum vibrational deci te rog fa video ! sunt tibi ala din suceava patrauti nu ma uitaa ca ma cred astia nebun pe aici prin zona :)))



    https://www.youtube.com/watch?v=2MMadGIbMJs

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. apropos mi-am adus aminte .... eram in clasa 6-a cand am facut slipt vibrational de REALITATE ..... eu m-am nascut treaz de fapt :))) as putea generaliza asta >:D< :*:*:*:*:*

      iubire iubire >>> SAO + ADD CORTANA login *** % ^ _ ^ increase holographic reality - de la tibi - ty

      Ștergere
    2. tibi-ty-tibia si peroneul ,oasele care alcatuiesc gamba ,pe verso,tendonul lui Ahile de la calcaiul legendarului,iarasi ancestrala Letea Veche ,dacica cum altfel ,furata ,se putea ?!
      caii salbatici ty in asteptarea legendarului ...

      Ștergere
  64. Exista doua feluri de indemnuri:
    - cele care iti spun : "faceti bine, sa nu fie rau, ce frumos e totul, etc". Le-as numi "de ambianta". Tin de confort interior. Pentru unele persoane pot chiar sa le dea senzatia ca "asa progreseaza si sunt pe calea care trebuie". Desi aceasta ambianta e benefica in a favoriza pacea si armonia in care sa poti cauta fara griji, ea insasi nu e insa capabila sa inlocuiasca "efortul" personal. Atentie: "nimic nu se realizeaza fara efort, nimic de valoare nu se realizeaza cu efort"!
    - cele care iti dau pasii de urmat, care iti spun concret: ia pozitia aceea, mainile le tii asa, respiri asa, mintea e asa, faci asta atatea minute, etc si obtii "asta". Le-as numi "instructiuni". In general sunt rar de gasit, mai ales din surse demne de incredere.
    - Nu sunt nici indemnuri nici instructiuni, sunt "exemple" sau "cai de urmat". Sunt cele din care inveti ce e si ce nu de facut cu viata ta, cum sa vezi dincolo de aparente, caile inteleptilor, a trai si exista fara hiatus, etc.

    Clipul de mai jos e din cele care cred ca nu trebuie lasate necunoscute... Mai sunt si altele, deocamdata acesta:

    https://www.youtube.com/watch?v=WjbMB5IEUFI

    Un ciclu de respiratie = o pranayama.
    Cu cat practicati ca timp alocat mai multa pranayama, cu atat efectele acesteia sunt mai mari: curatare interioara (purificare corp), purificare a sistemului nervos, mintea vi se deschide, inima vi se deschide, toate (chakrele) vi se deschid! Sistemul vostru nervos, datorita numeroaselor cicluri anterioare de reincarnari (samsara), sunt "imbacsite" cu emotiile trecute. Aceastea se vor curata cu ajutorul pranayamei. Curatarea sistemului nervos nu e usoara... Exercitiile de pranayama se executa progresiv pe durate zilnice de: 1/2h, 1h, 2h, 3h !
    Se incepe cu 5 min/zi timp de o saptamana. Dupa acest interval, ajungeti sa intelegeti si sa controlati putin ce este respiratia voastra si pranayama. Veti incepe sa realizati cum lucreaza canalele voastre energetice (nadisurile) de ex Ida, Pingala, Shushumna - (cele 3 nadisuri majore din zona coloanei vertebrale arata oarecum precum caduceul medical - Shushumna in centru, Ida polaritatea feminina, Pingala cea masculina).
    Urmatoarea saptamana continuati cu 10min/zi practica pranayama. La sfarsitul saptamanii veti constata starea de bine de sanatate si putere in organism. In paralel veti constata ca incepeti sa intelegeti altfel lucrurile din jur, mai complex, sa vedeti frumosul, vorbirea/exprimarea devine mai aleasa, gandirea mai elevata... Aceaste "exprimari noi" va patrund direct din cer ajungand in trup si va dau o noua forma de realizare!
    Dupa ce veti practica zilnic 1/2h pranayama timp de o luna, incepe sa va iasa surplusul de apa din organism!
    - Daca veti practica pranayama 1h/zi, vi se va schimba mirosul: veti emana un miros placut, parfumat...Acel miros nu poate fi dat de nici-un parfum din comert: e parfumul puteriii si curateniei voastre interioare!
    - Cei ce practica 2h/zi pranayama, vor putea sa-si paraseasca dupa voie corpul fizic. Veti putea calatori in locuri minunate pe care nu puteti nici macar vedea de aici cu ochii: stele, Luna, Soarele, oriunde in Cosmos!
    - Cel ce practica 3h/zi pranayama nu va mai simtiti corpul fizic solid! Fiinta interioara poate iesi si vedea totul! Nu mai are atasament de corpul sau fizic! Aceasta din urma practica apartine yoghinilor adevarati si puternici . La inceput se porneste cu asanele, in etapa a doua urmeaza pranayama... Exista multe exercitii de pranayama (se enumera in clip cateva, dar se pot gasi si pe net!)...

    :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. yoghini adevarati ca neamurile care-au navalit din spatiu ue,spanioli,italieni.nemti la oala cu sarmale si alte bucate traditionale;le-as face urm.dieta: dim stat cu ochii-n soare,la pranz una,doua,max trei boabe de orez fara betisoare,cu mana sa nu uite de unde-au plecat si seara urlat la luna cum urlam si noi ca nu mai avem cu cine-o pune de-o adunatura ,macar de-ar lumina in lume ca doinele evolueaza nu se supareaza cine are ochi de vazut in campuri vizuale si urechi de auzit muzici domnesti la timpan fin

      Ștergere
  65. Apropo de pranayama si de beneficiile ei si daca sunt pe aici fumatori , va rog sa-mi spuneti cum ati facut sa scapati de acest viciu .
    Stiu ca e nevoie de vointa multa ...aici pot sa spun ca nu am probleme in ceea ce priveste postul de mancare pe care daca imi impun sa-l tin reusec ,insa cu dependenta de nicotina am mari necazuri.
    E in afara subiectului dar poate si altii se confrunta cu asta
    multumesc

    RăspundețiȘtergere
  66. Nu e neaparat inafara subiectului, din contra... Problema in privinta lasatului de fumat sau a oricarui alt viciu e ca din momentul in care ne punem o "interdictie", automat apare o reactie de sens contrar impotriva "constrangerii". De aceea nu ne propunem "sa ne lasam" ci vom face "o experienta" , sa vedem cat timp rezistam fara sa fumam! Asta se va face cu pachetul de tigari in buzunar, pachetul inceput, deci nicio restrictie, inafara de propria noastra vointa In plus, ne mai spunem: "daca simt ca nu mai pot si pleznesc, imi aprind o tigara! Dar rezist cat pot de mult!" Chiar daca se va aprinde o tigara, se va relua "experimentul" propunandu-ti sa "maresti si mai mult durata, ex o saptamana, o luna, un an, etc!
    La mine a mers! Succes! :-)

    RăspundețiȘtergere
  67. ...La vreme de Perseide,inovativa abordare surprinde in mod cat se poate de odihnitor !...
    De-a lungul timpului toti cei care au afirmat ca ,,Adevarul elibereaza !" fiind ei deja nominalizati la OSCAR-ul COSMIC,au avut in vedere faptul ca ,,OMUL AUTONOM ,oricat ar explora el viata si universul nu are acces la ADEVAR fara REVELATIE ..." ! ( Petre Tutea ).
    Intr-o opinie unanim recunoscuta, PACATUL SUPREM este IGNORANTA .

    In concluzie : SA NE PESE !...SA NE PESE SUPREM ! ...

    RăspundețiȘtergere
  68. 28 Sept. 2015 - este varful de putere de impact al unei emisii energetice luminoase tip gamma venite din centrul galaxiei noastre numita "WAVE X " spre Terra. Evenimentul are loc o data la 3.600 de ani si constituie pasul urmator in evolutia umana.
    In 1984-1985, Dr. Peter Gariaev si o echipa de cercetatori rusi facand studii pe interactiunea ADN cu emisii de lumina, sunete, vibratii, au descoperit ca ADN-ul e capabil sa absoarba si sa emita lumina (fotoni) iar spirala ADN poate crea "gauri de vierme" in reteaua spatiu-timp actionanad ca un tunel intre zone diferite ale Universului prin care informatia poate fi transmisa fara a mai interactiona cu reteaua spatiu-timp! ADN-ul atrage acesti biti de informatie si ii transmite direct constiintei umane. Cercetatorii au mai descoperit ca sub influenta luminii, are loc aceasta activare a ADN care produce saltul in evolutie!
    Aceasta e marea "trezire" promisa si asteptata si care afecteaza pe absolut toti indiferent de rasa sau credinte religioase!
    Se incearca de catre fortele malefice oprirea acestei energii galactice si de aceea pe 15 Aug. a.c. se reporneste acceleratorul de particule CERN la putere maxima!
    Dar cei care "au pariat" pe negativ si pe insclavizarea omenirii au pierdut definitiv partida, si au zilele numarate!

    http://www.zengardner.com/september-2015-wave-x-awakening/

    RăspundețiȘtergere
  69. Intamplator sau nu in 15 august este si sarbatoarea Sfintei Marii.. sa meditam si sa ne rugam impreuna pentru Maica Maria si Mama Pamant care ne hraneste pe toti cei care ratacim pe cararile vietii trestre,
    Fie ca Lumina cea indumnezeita sa ne cuprinda si sa ne trezeasaca din letargia veacurilor de ignoranta in care am cazut

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Binevenit indemn...
      Tot ceea ce e stiinta, poate fi doar instrument "din lume", tot ce e legatura directa cu Perfectiunea, e parte din Perfectiune...

      Ștergere
  70. Slava Tie, Dumnezeul nostru Cel Adevarat, Lumina din Lumina !
    Slava Tie, Duhule Sfinte !
    Slava Tie,Imparateasa Inimilor noastre,Fecioara Maria !
    Slava Tie,Mama Pamant !

    Slaviti sa fim cu totiii in veci ! AMIN !

    La ceas de Sfanta Sarbatoare ,ganduri pline de Iubire ...Pace si Lumina !

    Toti pentru unul si unul pentru toti !...Caci nu se numeste fericire cel ce traieste de unul singur Paradisul in mijlocul Iadului !....

    ESTE vremea Schimbariii Supreme,a eternului Salt Cuantic care ne-asteapta ACASA dintotdeauna in MAGNIFICA INIMA COSMICA intru celebrarea MIRACOLULUI VIETII !

    Sta scris : ...De oriunde-am Fi,sa ne iubim infiniiit ,dragilor !

    RăspundețiȘtergere
  71. Maria...

    M' arian - evident nume dacic = arian + M
    M - simbol egiptean si runic (!) al "apei", respectiv "mo" (explicat intr-un coment anterior)

    https://en.wikipedia.org/wiki/M

    *Nota: atat fenicienii - urmasii hittitilor, cat si etruscii au fost "daci", de aceea identitate de reprezentare a apei prin linia in zig-zag. La noi a ramas "morun" =peste care vazut de sus din cauza placilor cartilaginoase de pe spate apare ca o linie in zig-zag, adica "runa mo"!) Atentie: scrierea hieroglifica egipteana era numai consonantica. Vocalele au fost adaugate in ziua de azi "arbitrar" , preluate multe din limba "copta" (cea a hittitilor mai tarziu numiti "fenicieni") cel mai adesea folosindu-se simbolic vocala "e"!

    Mo = apa = simbol/esenta feminina universala! Are capacitatea de a cuprinde toate formele "Timpului": trecutul - inghetat, prezentul - curgere continua, viitorul = abur. ceata !

    M(o) aria(na) = esenta feminina a arienilor, Suprema Feminitate a arienilor.

    :-)



    RăspundețiȘtergere
  72. Suntem atat de ,,programati "sa ne derulam ,,contractele" incat am uitat sa mai plang,mai bine ?!
    ...sa mai rad,mai bine ?! ...sa mai zambesc ?! ...

    ,,Nu uita niciodata sa zambesti,nu stii cine s-ar putea indragosti de zambetul tau " ( Gabriel Garcia Marquez )

    Buna dimiii !

    RăspundețiȘtergere
  73. Cartea "Legenda Marelui Zalmoxis", de Florin Horvath(ii de-a nost...chiar daca numele i-a fost putintel transformat de ciudatele "regimuri" care-au fost si nu vor mai fi, chiar daca au o anumita sustinere din "afara" ...- "prietenii stiu de ce"...!), a sosit inspre mine chiar inainte de-a merge in "Schwabenland"(unde am citit-o, destul de rapid). Este o carte care ne reda "esenta" (deci doar de 85 de pagini) legendei , comentariile autorului asupra simbolisticii autentice care apare in legenda, coroborat cu revelatiile si totodata intelegerile autorului de la acea data. marturisesc ca informatiile le aveam si io, de ceva "vreme" si m-a ajutat sa am mai multa incredere ca sunt oameni care scriu cu multa dragoste de neam, popor, patrioti, cu mandria de-a se fi nascut pe aceste taramuri binecuvantate de Dumnezeu, loiali, demni, de incredere, parolisti, buni aparatori ai valorilor si traditiilor stramosesti(atat in domeniul exoteric, cat si esoteric), virtuti cu care ne intalnim din ce in ce mai rar astazi, virtuti din care razbate sentimentul patriotic.
    Asadar, dragilor, noi doar sa multumim pentru reamintire si reamintesc (din noi) ca suntem daruiti, informatia este in fiecare, detinem anumite "chei", mai cu seama "cheia inimii", care este Iubirea si "cheia mintii", care este Intelepciunea. Impreuna cu Forta "creationala cosmica= Puterea", adicaLumina din care vine Fiinta,, ne reprezinta, Armonia fiind trasatura definitorie. Elementul '"esential"("principal") al etnicitatii(ca d-aci suntem) este Constiinta Nationala , care ne reaminteste, la randul sau ca cel mai nobil tel al unui patriot este apararea Fiintei Nationale.
    Iata, scriu un fragment din aceasta carte :
    " Concluzionand observam ca atat cercul cat si crucea si patratul au acelasi centru, locul in care isi afla proiectia principiul, poli de nastere = facere asezati de o parte si de alta a lui Axis Mundi, intre planul terestru si planul divin. atentionarea zeului, rostita simplu, asa cum simple sunt toate lucrurile fundamentale, il pregateste pe flacaul= Zalmoxis pentru momentul iesirii din vis, momentul in care intra in viata in contextul pur social = trairea pe orizontala, momentul in care va realiza prin trezire = initiere ca are dreptul la propria verticala, la directa legatura cu planul divin, prin cutezanta gandului. Doar dupa initiere va intelege esenta legii universale = totul este iubire, suport fara de care incepand "a umbla = a cuteza", a se intreba, nu va gasi degraba rostul datului omenesc, ideea de a se intrupa in vesnicie - nemurirea proprie locuitorilor acestor meleaguri, prin acceptarea si intelegerea Marelui simbol al sarpelui, anume Sarpele Uroboros, intalnit in nenumarate semne traditionale ce au rezistat prin vremuri in memoria populara. asemeni sarpelui ce-si inghite propria coada, curgerea vremii neaga acceptiunea mortii propunand intelegerea fenomenului in sine, totul fiind o continua renastere asa cum timpii curg fara de sfarsit gestionati de planul divin.
    Din momentul in care Zalmoxis a primit mesajul tainei = nemoartea = vesnicia, menirea sa era conturata in chiar esenta indemnului : "invata-i pe oameni ca sunt nemuritori. Fa din ei ceea ce este scris in planul divin, locuitori ai gradinii binecuvantate", acolo unde este locul arborelui vietii, polul terestru, perimetrul celei ce avea sa fie definita de S. s. Ioan Paul al II - lea drept "gradina Maicii Domnului". (Florin Horvath- Legenda Marelui Zalmoxis- Zalau 2010).

    Dragilor, sunt de astazi dupa-amiaza , in Romania ,Bistrita( am sosit un piculet mai devreme de luna septembrie- sa zicem asa) si va imbratisez cu drag!

    A voastra surioara,
    Lucia Dobrea

    RăspundețiȘtergere
  74. Salut, am zis sa impart un sunet frumos, eu i as spune un sunet al tacerii sau al cosmosului https://www.youtube.com/watch?v=WPni755-Krg

    Numai bine :) app asteptam urmatoare transmisie.

    RăspundețiȘtergere
  75. https://www.youtube.com/watch?v=7gphiFVVtUI

    RăspundețiȘtergere
  76. Doina - duduk - de duca...
    Multe s-au uitat la noi, sau,,, s-au parasit....


    https://www.youtube.com/watch?v=fSnNoEA1y3A

    RăspundețiȘtergere
  77. 12 neamuri l-au urmat pe Moise in marea calatorie... Nu 12 "triburi" - nici nu aveau de unde sa existe "triburi", ci... 12 "familii" ! Considerand o familie (cei inruditi) intre 30-100 de membrii, se deduce numarul total al evreilor plecati din sclavie de la cateva sute, pana la o mie de persoane: barbati, femei si copii... Si nici nu puteau fi mai multi caci daca ar fi fost mii, zeci de mii, nici jefuirea catorva sate pe zi, nu le-ar fi procurat hrana indeajuns! Iar odata trecuta M Rosie, cateva mii de navalitori ar fi atras imediat trimiterea armatei din partea regilor locali, ceea ce nu apare nicaieri consemnat in Biblie sau altundeva. Iar pentru cateva sute, mai tarziu dupa ani de pribegie, poate chiar cateva zeci de infometati nimeni nu ar fi trimis ostile...
    La Egipteni, Soarele se numea RA. Insa Spiritul Soarelui se chema Amon Ra... . La daci, Soarele se pare ca avea mai multe denumiri, inclusiv RA, dar Spiritul Solar era MANU - zeul suprem ...
    Evreii au mers prin desert si au flamanzit, dar... minune, s-au hranit cu "mana"! Mai exact cu... "MANU"! Exista o tehnica -azi yoghina- pe-atunci..."fara nume", in care se priveste Soarele la rasarit si apus, cand unghiul deasupra orizontului e cca 15-20 grade... Pe langa mute alte beneficii de concentrare, integrare in macrocosm, etc, omul e capabil sa primeasca energie in mod direct, ca plantele - disparandu-i aptoape total nevoia de a mai manca! Iisus a spus : "Omul se hraneste nu numai cu paine, dar si cu fiecare cuvant al lui Dumnezeu"... iar razele de lumina soalara sunt graiul in care in care Manu vorbeste si satura intreg Pamantul si nu numai...

    De ce "trebuia" ca scribii (evrei) sa fie sclavi in Egipt e simplu: ei intocmeau toate chitantele, ce si cat datoreaza fecare si cui, unde sunt hotarele de mosii, cine cui a facut promisiuni, etc! Puterea lor devenea mai mare ca a preotilor, iar singura modalitate pt a fi tinuti in frau era sa fie considerati... "sclavi"! Dar... evreii au inteles: cine detine puterea scrierii, a intocmirii actelor si evidenta a ttot ce misca intr-o tara.... devin in fapt "stapanii acelei tari si popor"! Iar invatatura asta nu au mai uitat-o vreodata...

    RăspundețiȘtergere
  78. Îți mulțumesc Zamolxe! Îți mulțumesc Remer Ra!
    " Așează-ti fruntea pe un copac ales și imbratiseaza-l, căci are să-ți vorbeasca, să-ți arate, sa te învețe și sa-ți curețe câmpurile energetice...!........................ "
    Ascultat-am și facut-am precum mi-a spus, și este...Divin!
    Îți mulțumesc pentru ca Ești! Pas cu pas, moment de moment, Esti, pur și simplu Ești! În tăcere și treziți în simțire, devenim conștienți ca Ești! Îți mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  79. https://www.youtube.com/watch?v=LCEIkHLLyTM

    RăspundețiȘtergere
  80. https://www.youtube.com/watch?v=zmXxNkF4Pgo

    Yoga - inseamna "direct" ! Nu inseamna asane, pranayama, ci mintea voastra patrunzand direct. Asta inseamna Yoga. Asanele, pranayama, doar corecteaza trupul.
    Yoga, e un cuvant foarte special: Yo = unde te afli/esti tu? Ga = inauntu(l tau)! Yo= unde, in care loc te gasesti tu? Ga = in interior ... Ooo... = frumosul sunet al interiorului! Acesta e "Ga", Ga inseamna "curat". (Nota. Oglinda fara pete, impuritati: klesha = murdarie (skrt), clisa(rom) ). Ga inseamna curat, iseamna "vaca". "Vaca" inseamna ochii tai, capul/gandurile/mintea ta. Acestea sunt de dinainte ca rishi (sfintii) sa le fi transmis in scrierile vechi (vedice+altele), nu e niciun secret... (F interesant: arata originea straveche, de dinaintea scrierilor vedice, ale acestor adevaruri!)
    Nota: In filozofia indiana, "vaca" e sfanta . Ochii omului pur, trebuie sa fie precum ai vacii! Toate produsele vacii sunt "curate":laptele alb din care se prepara untul "ghee" - purificat dupa ce a fost curatat de spuma - folosit in ritualuri, baliga uscata de vaca e folosita la focul sacru in care se arde "ghee", etc.

    Bengali - stat in N-V (alturi de Kashmir - cas+mir, si Punjab - locuit de dacii "balanas" ulterior "sikh") India. Ben=fiul/fiii (aramaica galileana) galilor, galileenilor.

    YO = IO - dacic
    Ga (l) = (galilean) pur . La noi "gol"= fara nimic (care sa-l acopere). In franceza "les gaule, les gaulois" - unde "au" se pronunta "o".

    Yoga = origine dacica

    Emanuel/IIsus, galileanul, din Galileea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Casta IO (Cavalerii Sfantului Graal, cavalerii-calugari/ prelatii fara etnie, ulterior "Cavalerii/calugari Zamolxieni"), adica "prelatii", "Inteleptii" Kybelei se mai numeau si "Corybanti" sau "Galli" si purtau in piept imagini cu "Marea Zeita Mama". Cultul Cibelei( la pelasgii din nord si din sud era considerata "Marea Zeita Mama") "a coplesit lumea atlanta"(in zicerea dragului nostru, Adrian Bucurescu" Atlantii din Carpati").
      Si in Phrigia, pe faleza Agdos, era adorata(inca din stravechime gasindu-se acolo una dintre statui) si i se spunea Matar Kubile "Maicuta Kybele".
      La Roma (sau, ma rog, in acel areal) se tinea o sarbatoare ,deschiderea fiind pe 15 martie prin "Purtatorii de Cosuri de Flori"(Canofi(o)rii). Apoi, pe 22 martie, " intrau in actiune Dendroforii " Purtatorii Pomului", cand se taia un pin din Palatin". (atentie la pin- un simbol important, mai ales "conul"...). La Roma, sarbatorile se incheiau la 27 martie printr-o "procesiune la raul Almo", unde preotul, in vesminte rosii, spala statuia de argint a Kybelei, care, impodobita cu flori proaspete de primavara, ca si carul cu boii care-l trageau, era readusa in Templu. Dupa o masa sacramentala, initiatii "erau botezati" si se intitulau RENATI "Renascuti" .(Modelul fiind de pe meleagurile noastre, ale Muntilor Riphei(unde Carpii- " Dacii liberi" au dat numele de "Muntii Carpati" "Zeii penati", Zeii "MANI", adica "Cei Mari" "Mandrii ca Soarele din Cer"- in sensul de chipes, forta, frumusete si demnitate, "Cununile cu flori", "Caciulile", Palariile cu "Pene de Paun", "Carele alegorice", "Carele impodobite, trase de boi( "BOII- unul dintre numele daco-get, zalmoxian si multe altele nu-i o noutate pentru noi, sunt d-aci, dintotdeauna).

      Cu drag,
      Lucia Dobrea

      Ștergere
    2. Gradina Maicii Domnului.... caci aici s-au nascut majoritatea zeilor lumii: Manu, Dio Nissos (Nissa), Artemis, Apollon, Hephaistos etc,.... Krishna si tatal sau Vasudeva - Vas(u)lui unde numele Vasile e cel mai raspandit - nu vine de la "bazilica" ci invers, bazilica - biserica - si-a luat numele de la ... Vasile = Vasudeva, Osiris (Densusi - Den - veche denumire a lui Osiris, sush = susha = origine) .... Shiva (aici e f mult de spus!!)... eroii din Mahabharata (Vf Arjuna - in Mehedinti!), etc...

      Boii - cei ce isi vopseau fata in culori de unde a ramas "a se boi, boiangiu", Bocii - cei care nu radeau la inmormantari ca toti dacii ci,,,"boceau", cananeeni, cei ce ce "isi caneau" ochii, adica se inegreau cu funingine in jurul ochilor si se imbracau in straie cernite nu albe de "sai" (postav alb - Port Said, a insaila - cusatura rara prin postav gros, a ramas "sailor, sail" (engl) marinar, vela, etc), culacii - cei ce faceau azima "colac" nu "lipie", ciumacii - cei rai, de la care a ramas "ciomag si ciuma", burii - mancaciosi, betivani si petrecareti ne-a ramas "burta, burdihan = "burta de sef", han= "mai mare peste", samd.... :-)

      Ștergere
    3. ...si ...cu toate ,,astea" ...ESTE atata Splendoare in Dumnezeiescul UniverSss ! ...

      Ștergere
    4. Nobilii traci " pileati " ("polistai; pleistoi") isi alegeau pe cei mai buni dintre ei, cei din casta cavalerilor "razboinici", pe care-i consacrau ca BESSI ("Tarabostesi").
      Herodot, in "Istorii" zice asa: " Dintre SATRII, BESSI sunt cei care indeplinesc sarcinile de profeti in sanctuar".
      Se pare ca, inca de pe-atunci, Sanctuarul se numea cu numele lor, adica "BESSE (R) ICA" (Beserica), caci "ica" inseamna "casa", iar "R" poate fi abrevierea lui "RA", "Soarele", sau ARY, "Ares".
      In vremea crestina acea "casa" a devenit a "Imparatului Cerului" numit in Bizantul, care dupa zicerea parintelui Staniloae isi are numele tocmai de la acesti BESSI, "Bazileus", adica "Basili-ica", deci: "Casa Imparatului (Cerului)". Si numele BASARABILOR (Bess ary abi) pare a veni de la ei. Homer (in " Iliada") vorbeste despre " Mysii ABII, cei plini de dreptate". Cum "Mysii" (MOSII, Abii sau "Avvii" cei "stralucitori") sunt urmasi ai MOSULUI DAC (CadMos, care se spune ca era ginerele lui Ares), intemeietorul Europei, rezulta ca particula "BAS" - ca definindu-i pe "Bessi". "AR" pe 'Ares", la care se adauga un alt nume homeric al Mysilor, "Abii" sau "Avvii"
      Spatiul montan inalt in care-si desfasurau actele sacerdotale (de cult) Bessii se numea "TERRA BESSTES" sau "BESS TERRA" (Tara Bessilor). De aci vine celalalt nume al lor, "TARABOSTES" "Polistai", cu ale lor sanctuare, numite si "Bess Terra" (Pesteri, case in pamant, spatiul de locuit si de "initieri" , ca spatiu restrans , uneori pentru vietuire pustnica(loc unde si Zamolxe a vietuit in timpul celor cativa ani de "transformari; transfigurari; transsubstantieri", in "Pessterra")denumite "besserica"- la noi, la tara, se pastreaza denumirea de "Beserica", pentru biserici). Numele Bistritei vine tot de la acesti Bessi": Bess Terra Za" Tara data de Zeita, Bessilor"Capnobates"= "Intemeietori" . "ZA"= abreviere pentru "Zeita AGRA" (ZAGRA fiind chiar si numele unui sat, aci, in BN), adica "Ceres", "Cibela" sau "GebeleIsis", divinitate straveche care are in apropiere muntii sacrii Calimani, Rodnei, Rarau-Giumalau si Tibles(numit in stravechime chiar "Cebelesis").

      Cu drag,
      Lucia Dobrea

      Ștergere
    5. Pileatus era numele caciulii dacice...
      Pilat din Pont Guvernatorul roman a Iudeii era de fapt "dacul Pileatus" (care in ciuda functiei romane dobandite isi pastra cu fala caciula dacica) de la Pontus Euxinus (M Neagra) probabil din Dobrogea de azi (Moesia Inferior)... Fiind de acelasi neam cu IIsus, "voia sa il scape" - fara insa a provoca rascoale si razmerite ale evreilor puse la cale de marii preoti Ana si Caiafa care se bucurau "de trecere" in fata Imparatului
      Tiberiu..,

      Iisus si Pilat au discutat... mult, nu numai acea fraza ramasa celebra "Nu ai avea putere daca nu ti-ar fi fost data" ! Spre deosebire de Irod cu care Iisus nu a vrut sa schimbe niciun cuvant pentru ca ii taiase capul lui Ioan Botezatorul, Pilat era de alt soi... Iar in orele ce au urmat avea sa isi joace rolul vietii! Intai, Iisus i-a vindecat cei doi copii de epilepsie... Legatura dintre ei doi se facuse... singuri, doar Iisus si Pilat aveau sa puna toate la cale pentru atunci si viitor... Ce au discutat... nu pot spune, caci nici Iisus nu a dorit sa ne lase... Dar toate trebuiau sa se implineasca intocmai cum erau scrise... doar... "putin" diferit, in sensul "adaugarii" si nu "lipsirii" din continutul acelor evenimente ce urmau... Pilat a cautat sa il scape, Iisus i-a spus ca "scaparea" nu exista in felul "simplu", caci "timpul le sigilase pe toate" intr-un anume fel ce nu mai putea fi inlaturat... Dar ce are de facut poate fi facut si asa s-a facut... Desi nu pot spune toate, despre un lucru pot: Iisus a fost impuns de sulita lui Longines, asa cum cerea ritualul dacic al jertfei solilor (cel mai pur si mai ales dintre noi care sa poarte mesajul catre Zamolxe!) trimisi in Cerur aruncati in varful sulitelor !

      Mai departe... las sa descoperiti singuri daca va fi dat ..celor care vor cauta...

      Ștergere
    6. Salut,

      din ce stiu acele sulite din ritualul dacic, nu era altceva decat varfuri de munti..zamolxe nu avea nevoie de jertfe omenesti ! jertfa era petrecerea unu timp intre acei munti.

      Ștergere
    7. Jertfele omenesti dacice nu eru cerute de Zamolxe, erau trimisi ceresti ai dacilor care trebuiau sa transmita un anumit mrsaj/cerere...

      Amata romana era disciplinata: executa ordine. Iar procedura era clara si nimeni nu avea "initiative proprii" despre cum sa se faca sau nu "o crucificare". Iar procedura era: ca osanditului sa i se grabeasca sfarsitul, i se zdribeau fluierele picioarelor iar acesta se sufoca din cauza pozitiei care nu ii mai permitea sa respire! Nu era permisa decapitarea, impunsul cu sulita, alte "improvizatii".... doar daca asa ceva era urmarea "unui ordin al superiorului"! Atunci, se executa acel ordin! "Si nu i-a fost zdrobit niciun os, asa cum a fost scris"! Scris.... unde si de cine? Poate de.. Pilat, care a ordonat ca nici-un oscior de-al lui Iisus sa nu fie zdrobit, ci...impuns cu sulita, asa cum discutase si Iisus ii ceruse? Iar acest simplu act, transforma o executie dezonoranta intr-un ritual, cel mai inalt si sfant al dacilor; acela de "trimitere a unui sol - cel mai pur si mai virtuos, catre Dumnezeu din ceruri, pentru a-L ruga, sa ii mantuiasca de un mare necaz/situatie, in care altfel nu se mai putea iesi? Si nu "asta" a facut IIsus, prin jerfa Sa?

      Ștergere
    8. "Jertfele omenesti nici nu sunt specifice si nici nu au fost cerute nicicand de catre Zamolxa/e. Consiliul Batranilor, adica cei ( " ZECE"10 "DECE" - DeceBa(a)li ai Castei IO("a" de la Alfa"" Cece(i)nei ai "Ineu de la Inn-a lor , de la "Doamna muntelui "...), prin continuatorii lor, acei " Zece " DECE-INEI, se refereau la altceva si chiar nu practicau "JERTFA", ca si sacrificiu uman, ci ca "Transsubstantiere" "Inviere"(adica dupa atatea reincarnari, Mantuitorul ne-a repus pe Cale, cu posibilitatea "Invierii"...cine intelege, intelege, vorba aia, ca observ ca nu doar io, aci, am mai folosit (si) aceasta expresie...semn ca avem acces la aceleasi "link-uri interioare", chiar daca "apar unele neintelegeri", oarecum firesti si pe care, din fericire, le-am inteles chiar in timp optim, sa zicem asa . Nu pot decat sa aduc multumiri!).
      Bun, ca a venit vorba despre Zamolxe/Zalmoxis/Zamolxa( Adrian Bucurescu pomenea despre Gemenii Divini "Copiii Cerurilor": "Zamolxis" (Appollon si Arthemis- D-Zana noastra Diana= ca prototip al Divinei Mame), va reamintesc faptul ca :
      ZAMOLXIS, CADMOS si DECENEU sunt patriarhii nostri intemeietori, asemenea patriarhilor biblici ai evreilor AVRAAM (acolo a fost momentul si "incercarea" sacrificiului uman-stiti cu totii, NU la DACI- cum s-a incercat a se 'induce"...;)... ), ISAAC si IACOB (Israel). Casta IO nu a avut nicio legatura cu "sacrificiile omenesti" de care se "folosesc" unii istorici (din pacate) intru a mentine unele "neadevaruri istorice". Va mai readuc intru reamintire faptul ca( desi am mai scris acest lucru, ma repet, ca asa-s "neste treburi", adica "de musai ca de voie buna" :)) si "nimic de comentat ...) inainte de-a fi Zamolxis si Cadmos, a fost Zeita IO si cei care-si spuneau "IO", nu "EU".

      Doamne ajuta!
      Lucia Dobrea

      Ștergere
    9. Cu i sa ii dea mesaj-cerere? era tot ce e nevoie, cum a fost si cum este. Isus nu a planuit nimic, lucrurile au mers cum au mers, .. Stii, noua civilizatie noi.. am aparut cu o treaba tot de noi planificata, dar ni sa dat si o carte de citit si reflectat si invatat (in cele din urma) iar pe "carte" scrie EGO, parte din plan/experiment/misiune .

      Ștergere
    10. "Stii ca am putere de viata si moarte asupra Ta?"... "Nu ai avea putere daca nu ti-ar fi fost data!"
      Pentru prima data Pilat simti adevarata putere: a Celui din fata lui... iar pana la sfarsitul discutiei bietul de el avea sa piarda pana si ultima bruma de putere care credea ca o mai are: nu aceea de a lua viata cuiva, ci si de a impiedica ca acea viata sa fie luata ...!

      Iisus pregatise toate, de cand ceruse: "Tata, indeparteaza cupa aceasta de la Mine, dar faca-se voia Ta"... Le spusese ucenicilor ca ii va parasi, li se infatisase in toata splendoarea Sa odata cu schimbarea la fata, totul fusese savarsit in misiunea Sa, acum era timpul pregatirii ultimei misiuni...
      Fara sa spuna, reincepu ritualul de post si rugaciune de 40 de zile... care avea sa se incheie cu ultima masa, "cina cea de taina" alaturi de ucenicii Sai... Asa cerea ritualul dacic al purificarii solilor ceresti... Acestia nu erau nici "jertfe" si nici "jertfiti", era cea mai mare onoare ca din tot neamul tu sa fii ALESUL care sa ii reprezinti in fata lui Dumnezeu, ... Si nu era "onoare care ti se facea", ci "onoarea de a fi" demn de o astfel de alegere...

      Mai era ceva... ceva "important", dar asta vom deslusi putin mai tarziu...







      Ștergere
    11. Inainte de cele de mai sus, altele s-au petrecut cu mult inainte, mii de ani inainte, ca sa se ajunga la acel moment...

      Vechii intelepti realizasera esenta divina a spiritului uman, dar si ca acesta fusese cumva osandit/capturat/inchis in trupul limitat si muribund omenesc... asa cum injugi boul la carul incarcat, asa cum samsarul ia si vinde oile din turma sau le sacrifica dupa voia sa, si neputinta conditiei oilor... Ironic, acest ciclu de nasteri, renasteri, uitare, adormire a spiritului s-a numit "samsara"! Si tot vechii intelepti au gandit: exita cale de scapare din aceasta sclavie? Exista, una, sau mai multe cai? Exista cale/cai care sa te elibereze DEFINITIV sau numai eliberari partiale - imbunatatiri ale destinului in inchisoarea trupului uman? Asa au inceput sa-si incerce puterile fiecare, sa urce cat mai sus in eliberarea sa si a semenilor... Iar "astrele" spuneau ca "invingatorul" nu isi va dobandi numai propria libertate si nemurire, ci chiar ,,, "INDUMNEZEIREA"! Asa a fost "primul" inceput... urmat de altele!


      Ștergere
    12. https://www.youtube.com/watch?v=wJT3soI9utA

      Ștergere
    13. https://www.youtube.com/watch?v=gDdUNeKTJWg  

      Agastya muni - primul yogin care a adus omenirii aceasta stiinta...

      T 8:50

      Acum 15.000 de ani, un om de proportii fenomenale si capabilitati imense, a ajuns in regiunile inalte ale Himalayei... Iar imensitatea a ceea ce era nu putea fi perceputa de nimeni... El aduna oamenii si incepu sa le impartaseasca din cunostintele sale... la inceput au fost 7 ucenici, care mai apoi au ramas in traditia noastra ca cei 7 rishi sau cei 7 intelepti... Acestia 7 au raspandit apoi mai departe aceasta stiinta, care in esenta e "mecanica vetii", in intreaga lume...

      Cum arata Agastya muni... in clipul de mai jos:

      https://www.youtube.com/watch?v=7NAHFIYaGmo

      Aga = lider, conducator (daca/romana veche) Ex: Aga Memnon (Iliada, razb troian 1500 iH.... Aga de la Vidin - sec XIX, etc neschimbat de mii de ani!
      stya = stia = cel ce stie (pe toate)
      muni = al lumii Ex Sakya Muni (skrt) - Lumina Lumii - alt nume dat lui Gautama Buddha.
      Mundi (lat), monde (fr), mondo (it), mundo (esp) etc

      Agastya muni = Inteleptul Lumii, sau Inteleptul Inteleptilor

      In basmele romanesti:
      " Atunci imparatul chema sfatul inteleptilor, iar Inteleptul Inteleptior spuse: ..."

      Propun urmatorul ecercitiu:

      Dati drumul simultan la clipurile:

      https://www.youtube.com/watch?v=eHNAARHLWIU
      https://www.youtube.com/watch?v=RDfjXj5EGqI

      Numai daca simtiti nevoia, si la clipul:
      https://www.youtube.com/watch?v=HHtVyGhrPm0

      Cu ochii inchisi, respiram de voie, ne imaginam ca suntem undeva pe o pajiste inalta din Himalaya, o seara, mult timp in trecut... E un foc si in jurul lui stau cei 7 rishi si Agastya muni... Ne asezam si noi alaturi in cerc... Incepem prin a simti mai intai mireasma aerului......






      Ștergere
    14. Revin: somorul la toate clipurile 1/5....1/4 din volum. :-)

      Ștergere
  81. Răspunsuri
    1. "Omule...":

      https://www.youtube.com/watch?v=am7Dwd8oOFc

      Ștergere
  82. ''Am inchis usile sa nu intre greseala ; m-a intrebat , atunci ADEVARUL : ACUM , pe unde sa intru eu ?!" ( R.Tagore )

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ''Am inchis usile sa nu intre greseala ; m-a intrebat , atunci ADEVARUL : ACUM , pe unde sa intru eu ?!" ( R.Tagore )

      Atunci si Acum,in timpul si momentul optim, pur si simplu, fii in lume" si , bien sure, "straluceste", (in zicerea unei vorbe din Strabuni, simplu: "Stra-Luce"), adica "Splendoare-n iarba", cum s-ar zice!

      Cu drag,
      Lucia Doabrea

      Ștergere
  83. https://www.youtube.com/watch?v=fhGyOvNvJoc

    RăspundețiȘtergere
  84. DA, SPLENDOAREEE, PACE si ...altruista/ neconditionata / infinita ( dupa unii ?! ) ...IUBIREEE ...

    https://www.youtube.com/watch?v=JUjvdNyEwkE

    RăspundețiȘtergere