Remer Ra: Bine ai revenit, Oryen!
Oryen: Bine vă regăsesc. prieteni dragi!
Remer Ra: Se simte în mod clar o vibrație mai bună ca acum 3-4 săptămâni, când situația pandemică părea că scapă de sub control. Totuși, sunt semne că lucrurile se înrăutățesc în alte zone, că valul al cincilea se manifestă deja. Când scăpăm de năpasta aceasta? Pare ca o cursă care se tot repetă.
Oryen: În loc să așteptați ca o problemă să treacă, lamentându-vă și îngrijorându-vă, mai bine v-ați întreba ce este de făcut! Observăm că tratați în continuare pandemia ca și cum ar fi un efect! Trebuie să fiți pregătiți, situația de acum este doar una din multe altele care vor veni! Pandemii vor mai fi, dar și alte crize, chiar mai serioase! Partea bună a lucrurilor este că asemenea crize vă trezesc, vă dinamizează, vă forțează să ieșiți din fragila voastră zonă de așa-zis confort. Nu ai nevoie de o mare capacitate de înțelegere pentru a-ți da seama că în astfel de momente ies la iveală capacități impresionante, se produc mobilizări uriașe ale resurselor interne personale și colective, iar potențialul uman pare că se extinde dincolo de orice orizont. Mai potrivit ar fi să vă puneți această întrebare: ce pot face eu pentru ca această criză să fie depășită? Iar după ce veți intui răspunsul, să și treceți la treabă!
Remer Ra: Pandemia nu a fost generată de noi, cum nu au fost generate nici alte crize din trecut. De ce trebuie să ne cheltuim energia fizică, psihică și mentală pe rezolvarea acestor crize venite din afară?
Oryem: Pentru că face parte din jocul evoluției pe această planetă. Cei mai mulți dintre voi treceți printr-o criză spirituală de prea mult timp, și nu ați făcut mai nimic pentru a o rezolva. V-ați complăcut într-o stare de lucruri, într-o bălteală care a devenit un mod de trai. Aceste crize doar par că vin din afara voastră, dar ele sunt cocreate de voi toți. Dacă v-aș spune că singuri vi le-ați programat, nu m-ați crede.
Remer Ra: Știu că multe evenimente cu mare impact social sunt programate încă înainte de ne naște.
Oryen: Iar altele sunt programate de voi în momentele când ieșiți din corp (se referă la ieșirea în astral în timpul somnului – n.a.).
Remer Ra: Dincolo de faptul că criza pare să fie încă departe de a fi încheiată, și cu toate că se întrevăd și alte crize la orizont, viitorul îl simt ca fiind mai bun decât l-am simțit înaintea pandemiei. Poate că mobilizarea oamenilor, sau a unora dintre ei, pentru rezolvarea unei probleme acute de moment, are efecte bune pe termen lung. Totuși, nu există și soluții mai blânde?
Oryem: V-am mai spus că singura criză care trebuie rezolvată este cea spirituală! Cine își stabilește drumul spiritual, și depune efortul minim necesar, va trece cu bine peste orice fel de criză care va veni. E cât se poate de simplu. Am să repet acest lucru ori de câte ori va fi nevoie.
Remer Ra: Crezi că dacă, înainte de criză ne-am fi stabilit un obiectiv de țară, care să mobilizeze câți mai mulți oameni, ne-ar fi ajutat sa trecem mai ușor peste această pandemie? Mă refer la zona noastră.
Oryen: Orice obiectiv de țară poate fi îndeplinit doar de către cei care și-au îndeplinit câteva obiective individuale. Voi ați vorbit mult despre stabilirea unui obiectiv de țară, dar nu ați făcut mai nimic. S-a văzut acest lucru și în actuala criză sanitară. Un obiectiv de țară nu este doar al celor din actuala conducere, ci al tuturora! Întâi de toate, stabiliți-vă un obiectiv personal, și parcurgeți pașii pentru a-l realiza! Abia apoi puteți merge mai departe, să stabiliți obiective de țară.
Remer Ra: Pare un subiect foarte interesant. Care ar fi cel mai potrivit obiectiv de țară în acest moment?
Oryen: Este impropriu să vorbim acum despre un asemenea subiect. Un obiectiv de țară vine de la sine atunci când țara este pregătită pentru un asemenea demers. Întrebați-vă, și stăruiți în această întrebare, care este obiectivul meu personal în această perioadă? Mai apoi vă puteți pune și cealaltă întrebare.
Remer Ra: Dar cum ne dăm seama dacă răspunsul este autentic? Nu se puține ori se întâmplă să fie o plăsmuire a minții superficiale, un răspuns egotic.
Oryen: Mesajul autentic va conține întotdeauna o vibrație adecvată. Mintea nu va da decât un răspuns sec, pur informațional. Căutați mai degrabă răspunsul emoțional. Vibrația nu va înșela niciodată, cu condiția să nu căutați răspunsul într-o stare de teamă. În acest caz, teama va umbri recepția vibrațională.
Remer Ra: De multe ori, asta din ce am observat eu la întâlnirile cu oamenii, nu alegerea unui obiectiv reprezintă o problemă, ci alegerea unui drum, a unei căi proprii. Mulți nu știu pe ce drum să o apuce. În această situație, răspunsul, mesajul ar trebui să fie mai clar.
Oryen: În acest caz, niciodată nu puteți primi un răspuns corect, pentru că aveți deja calea în voi, și este bine stabilită. Ea a fost întotdeauna în voi. Mai mult decât atât, calea fiecăruia nu doar că este deja trasată înainte de naștere – mă refer la calea cea mai potrivită, dar este și însoțită de motoarele adecvate, adică de acele impulsuri, motivații și energii interioare care vă vor mobiliza. Tot ce aveți de făcut este să vă opriți din ceea ce deja faceți, atât mental cât și emoțional și să rămâneți în echilibrul interior. Nu trebuie să meditați profund, nici nu aveți nevoie de tehnici speciale, ci doar de a vă lăsa duși în zona de echilibru interior. Este îndeajuns să vă propuneți acest lucru, înainte de a vă aduna în voi, apoi lăsați lucrurile să se așeze de la sine.
V-am mai spus că așa cum corpul fizic are capacitatea de a se vindeca, mai are și capacitatea de a se echilibra, de a reveni la acel punct de echilibru. Odată ajunși în acel punct, planul este revelat pas cu pas, mintea se va liniști, iar sufletul vă va confirma prin starea de bine, de mulțumire profundă.
Remer Ra: Putem vorbi de un ADN spiritual, care determină și dinamizează evoluția noastră spirituală?
Oryen: Da, bineînțeles că există ADN spiritual, deși nu este potrivită această abreviere. Mai mult decât atât, ADN-ul fizic este doar un mic apendice, o extensie a ADN-ului spiritual. Cu toate acestea, există o puternică susținere a evoluției spirituale chiar și în ADN-ul fizic.
Remer Ra: Înseamnă că e o chestiune de timp până când se va descoperi acea genă. Asta ar putea fi de ajutor.
Oryen: Dacă te gândești la o formă de manipulare genetică prin care să se grăbească evoluția spirituală a oamenilor, atunci ești pe un drum greșit. Acea genă specială nu se va activa decât în momentul în care sunt respectate anumite condiții. Fiecare poate înțelege că dacă o ramură se dezvoltă prea mult, riscă să se rupă de trunchi, sau chiar să distrugă copacul. Orice dorință de a evolua spiritual mai repede este pur egotică! Observăm că nu puține persoane au această problemă. Orice abatere de la Legea Armoniei și Legea Iubirii se răsfrânge asupra trupului, minții și sufletului.
Remer Ra: Dar se întâmplă să parcurgi pași importanți și să ai în continuare neliniști, griji, chiar frici. Cum poți ști/simți că ai deviat de la drumul tău?
Oryen: Devierea de la calea spirituală începe în momentul în care vă rupeți de Divin! Învățați să comunicați cu Divinitatea nu doar prin cuvinte, ci și prin sentimente și, mai ales, prin fapte. Am mai vorbit și voi mai vorbi despre importanța relației cu Divinitatea!
Remer Ra: Îți mulțumesc, Oryen!
(va urma)
Waw!!! Mulțumeeeesc!!!
RăspundețiȘtergereRemer Ra, Dănuțule, sper că ești cât se poate de bine !!! Te îmbrățișez tare-tare !!!
Uite, am senzația că această transmisie a fost mai bine protejată, în sensul că are o anume claritate, sau poate că „de vină” este rezonanța, în sensul că ceea ce spune Oryen aici are ecou în mine, fiindcă se „pupă” perfect cu rațiunile, discernământul meu și cu răspunsurile pe care le-am găsit în mine plecând în explorare îmi baza și pe firul întrebărilor care se nasc și tropăie până mă urnesc și plec „la drum”.
Mulțumeeeeeesc, Oryen !!! Binecuvântările să vă însoțească totdeauna, minunați prieteni !!!
De asemeni, descopăr acum că, dialogul tău, Dănuțule, cu ghizii tăi, este unul aparte, iar în această noapte citindu-l pe acesta, brusc l-am suprapus peste stilul în care este scrisă cartea celor doi autori japonezi - Ichiro Kishimi și Fumitake Koga - „Curajul de a nu fi pe placul celorlalți” ( nu e singura carte, a acestor autori -„Caută și vei găsi.”), stil pe care-l agreez, fiindcă așează față în față cei doi poli și-i invită la dialog. Ca să nu mai vorbim că, cei doi autori, în practica lor psihoterapeutică s-au lăsat ghidați de maestrul Alfred Adler și nu de Freud (așa cum face, în gebneral, școala de psihoterapie din lume), lucru pe care eu îl agreez și îl aplaud (mai ales când văd rezultatele dezastruoase din psihiterapie).
Așadar voi puncta câteva lucruri de care m-am bucurat maxim, ele fiind pentru mine niște confirmări că explorările mele nu sunt rătăciri „pe câmpii” și că Sfântul Arhanghel Mihail - prietenul și protectorul meu, chiar îmi securizează canalele prin care fac schimburi de informații și că la capătul celălalt chiar sunt: Îngerii, Ghizii, Maeștrii, Profesorii mei de Viață, ceea ce pentru mine este absolut minunat și mă simt copleșită de recunoștință.
Deci îmi voi nota observațiile numerotându-le, în funcție de cum curge postarea, deși sunt mai multe, motiv pentru care, cred că va trebui să-mi scriu în două părți (sper să fie cuprins în cele două !) :
1 - Oryen - „ În loc să așteptați ca o problemă să treacă, lamentându-vă și îngrijorându-vă, mai bine v-ați întreba ce este de făcut!”
Aici, eu am observat două aspecte : 1 - noi ne luptăm cu ceea ce este, fiindcă nu VREM să acceptăm realitatea că pandemia ne forțează să privim viața prin noi înșine prin întoarcerea privirii ce rătăcește într-un exterior în haos, către haosul din interior ce se reflectă înafară, cu scopul de a aduce armonia acolo unde ea contează, adică la bază - practic, suntem obligați la introspecție și rezolvarea dezechilibrelor interioare, fiecare cu el însuși; 2 - mai toți oamenii proiectează în baza unei intenții generale, să se întoarcă la o „normalitate” care cică a fost înainte de pandemie (care normalitate !!!???), adică să meargă ÎNAPOI, nu să facă totul pentru a depăși pandemia și a merge firesc, ÎNAINTE
voi continua
continuăm...
RăspundețiȘtergereÎmi cer scuze pentru greșeli, dar eu scriu direct aici absolut spontan, nu-mi pregătesc texte !
2 - Oryen - „Observăm că tratați în continuare pandemia ca și cum ar fi un efect!”
Desigur, că pandemia este un efect, dar în aceeași măsură ea este și cauză (așa cum pe linia lanțului cauză-efect, orice efect devine cauza altor efecte), dar și o modalitate, o formă,o lecție auto-creată, prin care Spiritul ca și parte lucidă a Divinității, împreună cu Conștiința ca și for superior interior al Legii, urmăresc împlinirea scopului pentru care suntem noi aici, și desigur, sub îndrumarea entităților de deasupra noastră care ne au în grijă. Deci, suntem răspunzători, atât de ceea ce este, cât și de metodele prin care ne simțiți forțați ca dinafară să experimentăm asta, doar că ne e greu să acceptăm acestea.
3 - Oryen - „ Trebuie să fiți pregătiți, situația de acum este doar una din multe altele care vor veni! Pandemii vor mai fi, dar și alte crize, chiar mai serioase!”
Da. M-am gândit la aceasta, observând spațiul fizic al planetei, în urma schimbărilor climatice și m-am întrebat :
a) Oare ce nano-dihănii se vor trezi de sub ghețarii care se tot topesc și unde au stat la conservanii mii, zeci de mii, sau poate chiar mai mult, de ani !?
b) - Cum va decurge „întâlnirea” omului de azi cu ele ?!
c) - după crimele atroce împotriva animalelor (iar niște milenii întregi!), trăim vremurile războielor între specii, unde, omului i se arată CLAR că superioritatea lui ca și specie este o amintire și că de fapt, el, de jde generații a căzut cu mult sub dobitoace și că trebuie să ia măsuri în acest sens pentru a întrerupe lanțul degenerării ?!
În concluzie, aceste întrebări m-au condus către un răspuns în rezonanță cu ceea ce spune Oryen la punctul notat de mine cu 3 - acesta e doar începutul unui proces de purificare planetară, cu efecte mai severe aupra omenirii, fiindcă celelate specii, chiar dacă trec prin acest proces, ele, drăguțele, nu se pot plânge (vezi pădurile făcute scrum cu animale cu tot, apele otrăvite de tot felul de deversări toxice și capcane de plastic care rănesc și împiedică mobilitatea animalelor marine, animale sălbatice și domestice maltratate și ucise cu nemiluita, etc.).
4 - Oryen - „ Mai potrivit ar fi să vă puneți această întrebare: ce pot face eu pentru ca această criză să fie depășită? Iar după ce veți intui răspunsul, să și treceți la treabă!”
Sunt în perfectă rezonanță cu sfatul lui Oryen și el are aplicație practică - eu trebuie să mă ocup de mine și fiecare să se ocupe de el, în primă fază, iar pentru asta trebuie să fac absolut orice, în măsura în care gradual, experiență după experiență (fiindcă fiecare zi vine cu o nouă provocare, iar provocările sunt din ce în ce mai „obraznice” și scot untul din noi), eu mă găsesc mai puternic, mai întărit, mai pregătit să fac față pretențiilor următoarei provocări . Iar în masura în care pot, ajut pe cei care se arată mai slabi în jurul meu (cuvântul, informația prin cuvânt este de mare folos acum), dacă și ei sunt măcar receptivi (din experența mea, mi-am atras mai multă ură din pricina vederilor mele și fiindcă refuz lupta cu „dușmanul imaginar” și nu mă înrolez în diverse grupuri pe diverse criterii, însă „Câinii latră, ursul merge”)
va urma
(ce să fac, spațiile pentru comentarii sunt înguste, iar explorările mele-s vaste și vreau să le împărtășesc, căci dacă un singur om înțelege și aplică, ele se justifică și se merită!)
5 - Oryen - „V-ați complăcut într-o stare de lucruri, într-o bălteală care a devenit un mod de trai. Aceste crize doar par că vin din afara voastră, dar ele sunt cocreate de voi toți. Dacă v-aș spune că singuri vi le-ați programat, nu m-ați crede.”
RăspundețiȘtergerePăi da!! Vă spuneam mai sus că, majoritatea oamenilor vor să fugă din vitregiile pandemiei, ÎNAPOI, cică la NORMALITATE !!! Haida-de !!! Păi vi se pare că cel puțin în ultimii două mii și ceva, de dinainte de Christos și chiar cu mult înainte, acolo unde istoria consemnează și s-a păstrat, oamenii au dus o viață de Înger pe Terra !!!??? Aș!!! Oamenii au făcut tot felul de nenorociri milenii întregi. Până unde ne putem imagina că pot merge atrocitățile de care este capabil omul ?! Chiar nu ne-am gândit că va veni un moment în care ni se va pune STOP !: Sau ne-am mulțumit să zicem : „Ei lasă, că azi a fost bine!! Ce scrie prin Biblie, ce spun înțelepții să fie la ei acolo, că n-o să mi se întâmple chiar mie!”. Și uite-așa s-a rostogolit bulgărele de zăpadă, până a ajuns munte care s-a prăvălit peste noi ! Asta este realitatea și numai cine nu este cinstit cu el însuși n-o poate privi în ochi ! Pân-aici ne-a fost !! NU mai merge așa!!!
6 - Oryen: „Este impropriu să vorbim acum despre un asemenea subiect. Un obiectiv de țară vine de la sine atunci când țara este pregătită pentru un asemenea demers. Întrebați-vă, și stăruiți în această întrebare, care este obiectivul meu personal în această perioadă? Mai apoi vă puteți pune și cealaltă întrebare.”
După cum văd eu lucrurile, obiectivul de țară, se naște de la sine, în câmpul mental colectiv unde, o INTENȚIE este susținută cu claritate și convingere de către suficiente persoane cu un mental liniștit, clar, limpede, lucid, în care diriguiește forța Spiritului. Acestea unite într-„un singur gând și o singură simțire”, pe care le alimentează cu fiecare vibrație, dau forță câmpului mental - creatorul realității fizice. Și dacă cei care au această limpezime, lucrează din aproape în aproape cu cei din jur în acest sens, intenția din câmpul mental colectiv crește ca și forță și are efecte transformatoare și în câmp (acolo unde este multă indecizie), dar captează și ajutorul entităților și structurilor superioare, astfel încât aceasta se poate materializa. Că nu merge așa cum ne-am obișnuit noi : hai să ne-adunăm ca să ne străgem și să vorbim discuții, căci omul (iar zic, de milenii încoace), nu caută pacea, caută dreptatea. Iar în căutarea dreptății unealta de bază e lupta. Și lupta este malefică și în opoziție cu armonia și echilibrul.
continuăm...
RăspundețiȘtergere7 - „Remer Ra: Dar cum ne dăm seama dacă răspunsul este autentic? Nu se puține ori se întâmplă să fie o plăsmuire a minții superficiale, un răspuns egotic.
Oryen: Mesajul autentic va conține întotdeauna o vibrație adecvată.”
Dănuțule, hai că de la tine am învățat !! ȘTII-SIMȚI. Pentru mine e o certitudine.
Și mai am un tip de răspuns emoțional: a) - atunci când răspunsul nu vine pe canale curate, am un soi de atac de panică; b) când răspunsul vine pe canale curate, mai întâi e o bucurie amestecată cu un soi de mirare, iar piele mi se face ca de găină. Nah ! Așa-i la mine. Testat și verificat de multă vreme.
8 - „Remer Ra: De multe ori, asta din ce am observat eu la întâlnirile cu oamenii, nu alegerea unui obiectiv reprezintă o problemă, ci alegerea unui drum, a unei căi proprii. Mulți nu știu pe ce drum să o apuce. În această situație, răspunsul, mesajul ar trebui să fie mai clar.
Oryen: În acest caz, niciodată nu puteți primi un răspuns corect, pentru că aveți deja calea în voi, și este bine stabilită.”
Așa-i ! Eu mă consult și în exterior, când sunt mai tulbure, dar decizia o iau doar după ce mă adâncesc în mine, în funcție de cum simt. O dată, din pricina factorului supriză al unui aspect asupra căruia trebuia să iau o decizie, pur și simplu am avut senzația că m-am proiectat cu totul deasupra corpului și am stat acolo fără nici o reacție timp de o săptămână, când am primit următorul răspuns : „ Fă tot ce poți, cu ceea ce ai.”. Apoi, m-am dat jos din corcoduș și am început să mă gândesc la tot ceea ce am. După ce mi-a fost clar ce am, am căutat să văd tot ce pot, iar când inventarul s-a încheiat, am găsit cea mai simplă soluție (și pe care n-o vedeam nicicum, că era prea simplă) pe care o poate avea, cea mai complicată problemă.
va urma ( că mai am și observații dar și întrebări, dar mai scriu mâine, adică azi, că acum chiar trebuie să dorm)
Întelepciune , intelepciune si iar intelepciune , spunea cineva candva ca intelepciunea nu se invata ci se dobandeste, aceste cuvinte sunt de mare folos in aceste momente grele pentru umanitate. Un mare intelept indian spunea citez:" claritatea observatiei este cel mai mare grad al inteligentei"
RăspundețiȘtergereNamaste
Irinel
https://m.youtube.com/watch?v=Y6bJmfhtqCE
RăspundețiȘtergereVaccinul este noul zid al Berlinului.
RăspundețiȘtergereZideste te cat vrei insa dezleaga te apoi...ai sa descoperi ca zidul e doar o trambulina pt mai sus...
Ștergere