Încă din primii ani ai
secolului 20, planeta noastră a simțit destul de puternic apropierea de
așa-zisa centură fotonică; este vorba de intrarea sistemului nostru solar
într-o zonă energetică de o foarte înaltă frecvență. Acest lucru a determinat o
serie de schimbări la nivel planetar, printre care amplificarea energiei (atât
în plan personal cât și social), dezvoltare tehnologică, informațională
(deschiderea lăcașurilor leilor) dar a dus și la amplificarea potențialului
negativ - capacitatea de distrugere și autodistrugere. După cum se știe,
secolul trecut a fost extrem de animat, din toate punctele de vedere.
Începând cu sfârșitul
anilor 70, sistemul solar a intrat în primul strat al centurii fotonice, ceea ce a
reprezentat intrarea noastră (omenirea) în sfera de influență a unei mari familii de
civilizații din această zonă galactică. Mai exact, este vorba de o confederație
care cuprinde peste 3000 de planete locuite de entități inteligente de tip
umanoid. Mai este cunoscută ca și Confederația pleiadiană, deoarece aceștia
(urmașii lyranilor) sunt cei care o coordonează, fiind de altfel și cei mai
evoluați din punct de vedere spiritual și tehnologic. Deși este vorba de o
confederație nu foarte mare (la nivel galactic sunt confederații formate chiar
din sute de mii de lumi), pleiadienii sunt printre puținele civilizații care
sunt capabile să construiască nave de tip planetoid (de dimensiuni planetare)
și care pot adăposti milioane de entități. De asemenea, pleiadienii au
capacitatea de a transforma planete aparent moarte în planete cu biosistem
divers (capacitate de terraformare).
Cele peste trei mii de
planete ale confederației pleiadiene sunt conectate între ele, atât prin
intermediul unor rețele energetice naturale (centuri fotonice) cât și artificiale.
Grila energetică artificială este asigurată de o uriașă rețea de sateliți, care
au rolul de protecție, reglaj energetic, coordonare, monitorizare. Toate aceste
planete sunt situate pe un diametru (sferic) de până la 700 ani lumină
distanță.
Datorită faptului că
suntem în relativa lor apropiere (și a intrării planetei noastre în centura
fotonică) s-a realizat o conexiune cu grila energetică a celor peste 3000 de
planete. Acest lucru a determinat o anumită deschidere la nivel vibrațional,
astfel că planeta noastră a intrat în sfera lor de influență. Ba mai mult, în
curând (poate sub 100 de ani) se va realiza contactul direct, oficial, la nivel
de mase. Până atunci se va lucra intens pentru pregătirea contactului, deci se
vor avea în vedere câțiva pași premergători. Vor fi inițiate o serie protocoale
de contact și colaborare, pentru ca impactul psihologic și cultural să fie cât
mai mic.
În acest sens,
confederația pleiadiană lucrează prin intermediul a trei pârghii:
1. Au plasat o rețea de
sateliți în jurul planetei noastre, pentru a monitoriza schimbările
vibraționale, schimbările la nivel social și chiar personal.
2. Au fost trimise mai
multe entități să se întrupeze pe Terra, cu scopul de a ajuta omenirea să
evolueze mai rapid.
3. Au fost create baze
subterane (fizice) în diverse locuri din lume pentru a ne studia mai bine și
pentru a se adapta mai ușor la vibrațiile terestre. Pot spune că Europa are
trei astfel de baze, dintre care una este undeva în arcul carpatic.
De circa doi ani sunt
sunt în contact telepatic cu o echipă de pleiadieni, timp în care am lucrat
pentru îmbunătățirea capacității de recepție-emisie, conform tiparului lor
energo-informațional. Această capacitate mi-a fost cumva îmbunătățită, și chiar
amplificată, la scurt timp după ce am avut contactul cu entitatea solariană
Aral. De altfel, după acest eveniment am mai fost vizitat și de către Zamolxe
și Iisus Sananda, însă fără a mi se transmite date. Mi-am dat apoi seama că
scopul acestor foarte scurte vizite era pentru reglaj și monitorizare și nu
pentru a-mi oferi informații.
Voi relata mai jos
dialogul avut cu una din entitățile pleiadiene cu care sunt în contact, pe nume
Oryen.
Remer Ra: Deși trebuia
să mai lucrez asupra capacității mele de „recepție” și „traducere”
mi-ați transmis că este timpul…
Oryen: Avem de transmis informații importante tuturor
oamenilor și în mod special entităților pleiadiene întrupate în această zonă
geografică.
Remer Ra: Îmi puteți transmite câte entități pleiadiene
sunt întrupate în zona noastră? Atunci când am scris Chemarea atlanților am
cerut această informație însă nu mi s-a comunicat o cifră.
Oryen: Îți pot spune că sunt mii de entități pleiadiene
întrupate în țara voastră și fiecare dintre ei are o misiune de îndeplinit. Din
păcate, destul de mulți s-au împotmolit în acest păienjeniș planetar dominat de
dualitate, egoism, nesiguranță, teamă, incertitudine. Vreau să transmiți date
importante către toți aceștia.
Remer Ra: Cu toții vrem!
Oryen: Lasă-te, fără
teamă, învăluit de energia pe care o simți și scrie.
Remer Ra: Sunt pregătit!
Sper să pot recepționa cât mai bine.
Oryen: Mă numesc Oryen!
Sunt din sistemul Alyhon, parte a marii confederații pleiadiene. Acest mesaj
este pentru toți cei care simțiți că nu faceți parte din această lume, pentru
toți cei care își simt sufletul străin de această planetă, pentru toți cei
care se simt trădați sau aruncați într-o lume întunecată. Nu sunteți singuri! Nu
ați fost, nu sunteți și nu veți fi niciodată singuri, cu toate că poate nu
simțiți acest lucru!
Știm că aveți amintiri
despre lumi minunate, cu ființe minunate, cu locuri minunate, unde întunericul
din oameni a fost demult îndepărtat, unde pacea, lumina, armonia,
prosperitatea, iubirea și frumusețea sunt omniprezente. Poate că v-a trecut
prin minte că viața voastră e așa din cauză că aveți o karmă negativă, sau
poate că v-ați gândit la multe alte lucruri. Răspunsul este altul: voi sunteți
cei care ați răspuns apelului disperat făcut de entitățile acestei planete; ați
răspuns cu toții durerii acestor oameni! Ați venit aici să aduceți pacea,
lumina, armonia! V-ați trezit apoi într-o lume greu încercată; v-ați trezit pe
o planetă în care domnește dezordinea, necinstea, suferința, într-o lume în
care rațiunea și simțirea sunt într-un conflict perpetuu.
Este vremea trezirii
voastre, dragi pleiadieni! Este vremea să vă aduceți aminte cine sunteți! Este
vremea să ieșiți din coconul vostru! A venit vremea să vă descătușați puterea!
Puterea este în voi, în inima, mintea și spiritul vostru! Fiecare dintre voi
are comori uriașe în interior! Descătușați-vă puterile! Folosiți-le cu
înțelepciune și iubire; întâi pentru voi și apoi pentru cei din jurul vostru!
Nu judecați familiile în care v-ați născut, nu judecați țara în care v-ați
născut, nu judecați oamenii din jurul vostru, nu judecați pe nimeni și nimic!
Voi ați ales toate acestea! Ei sunt instrumentele trezirii voastre!
Încetați să mai să vă
mai plângeți de condițiile materiale precare, încetați să vă mai plângeți de
singurătate și de incertitudine! Ați lăsat în urma voastră lumi cum nici în
cele mai frumoase povești ale oamenilor nu puteți găsi. Știm că vă este dor de
familiile voastre stelare, știm că sufletul vostru tânjește după lumile
voastre, după iubirile voastre pure din alte lumi! Știm că nu vă este ușor!
A venit vremea să vă
conștientizați misiunea planetară! Acum e vremea împuternicirii voastre! Rupeți
toate barierele care vă înlănțuiesc în materie și dualitate! Aveți puterea de a
face acest lucru! Totul se află în voi!
În spiritul vostru se
află toate comorile adunate cu trudă în mii și mii de întrupări din întreaga
Confederație. Cereți cu toată forța spiritului vostru aceste puteri și ele vor
ieși la suprafață! Cereți-vă dreptul divin și acesta nu va întârzia să apară! Cereți
spiritului vostru să-și manifeste adevărata putere și acesta o va face!
Scoateți la suprafață lumina din inima voastră și ea va alchimiza totul în
jurul vostru; va aduce lumina în cele mai întunecate unghere ale sufletului
uman.
Ați coborât pe acest
pământ cu un plan măreț! Ați știut că sunteți speciali încă din primii ani ai
copilăriei! Ați simțit-o atunci când priveați cerul înstelat iar sufletul
vostru suspina după un dor nestins! Ați știut-o atunci când citeați poveștile
copilăriei și ceva din interiorul vostru vă șoptea că poate nu
sunt povești. Ați simțit că voi ați
trăit chiar mai frumos și mai măreț decât orice poveste citită.
Mesajul nostru este
pentru toți cei care acum vă simțiți părăsiți de familia voastră stelară!
Știați cu toții care vor fi condițiile pe această planetă! Știați care este
gradul de evoluție spirituală al acestor oameni și că ei vă pot trata precum un
organism tratează un agent patogen, și anume prin izolare și apoi distrugere.
Cu toate acestea v-ați spus că dacă unul din zece își poate descătușa lumina
din suflet atunci sacrificiul celorlalți nu va fi în zadar.
Vă spun acum că nimeni
nu va fi lăsat de izbeliște! Nimeni nu va fi lăsat în suferință, singurătate,
sărăcie și amărăciune! Nu va mai dura mult până când viața voastră va cunoaște
schimbarea! Pentru totdeauna! În curând, vom face primii pași în viața voastră!
Daca esti parintele unor astfel de copii cum poti sa-i ajuti mai bine sa se manifeste???
RăspundețiȘtergereMultumesc
Va fi abordata si aceasta problema (in urmatoarele postari).
Ștergereheheheeh.....chiar asa ma uit la stele parca nush imi vine sa imi iau zborul de mic copil cand alergam pe camp cumva, bine eu credeam ca e imaginatie copilarie(din cauza desenelor cu super eroi), zburdam si aveam energie as fi stat toata ziua afara am fost norocos ca am avut bunici la tara zoana Lapusului (maramures) si vara era chiar SF...pe acolo sclada in rauri si srituri din copaci....pe dealuri dupa ciupercii.....si acum cand vad ca astia vor sa distruga natura imi vine sa plang nu alta si sa urlu de ciuda aia bat taranii ca doresc sa traiasca sanatos....problema e ca exista o frica ....frica de adevaratul potential (poate)......
RăspundețiȘtergereMulțumim, Remer Ra, pentru transmiterea acestei energii! Umple inimile de iubire și face ca în fața ochilor minții, să se întrupeze deja noua lume care va trai in armonie..pe calea fericită.
RăspundețiȘtergeredaca ti.ai propus sa ma faci sa plang, ei bine, ai reusit
RăspundețiȘtergereDa... si pe mine...
Ștergere/nu sunteti singurii/singurele care au dat apa la soricei dupa ce a citit asa cv.....pur si simplu ...am simtit ceva care m-a facut sa plang
ȘtergereEu mi-am propus sa transmit cat mai mult din ceea ce primesc. Daca s-a simtit energia din spatele cuvintelor inseamna ca e bine.
RăspundețiȘtergereRamer Ra
ȘtergereAm simtit lucrurile astea de cand ma stiu si vreau sa iti multumesc pentru ca mi-ai aratat ca nu sunt singurul. Am atatea intrebari... cine sunt?, cum imi pot descatusa puterile?, ce vom face ca sa salvam lumea asta plina de ura?, ce putem face cand avem impotriva noastra?, cum pot lua legatura cu pleidienii? (uneori imi pierd speranta crezand ca toate astea sunt prosti, iar daca cineva ar lua legatura cu mine as fi cel mai fericit om de pe pamant)
Asta este prima data cand sunt pe acest site, dar simt o legatura, simt ca tu ma intelegi
Nu ma supar daca nu imi raspunzi, dar m-as bucura din tot sufletul daca ai face-o.
Multumesc :)
Sunt tiparite zeci de carti pentru fiecare din intrebarile tale. Poate sute, mii...
Ștergeremultumesc Remer ra.... ai exprimat mai sus ceva extraordinar Elena I
RăspundețiȘtergereMultumim Remer Ra, multumim Oryen! Mi-ati luminat inima.
RăspundețiȘtergerecu drag, Irene
Da, s-a simtit energia... frumos spus.. multumim... :)
RăspundețiȘtergeremultumesc ..
RăspundețiȘtergereMultumesc!
RăspundețiȘtergereAveam nevoie sa citesc asta acum. Este un moment pe care il astept de mult timp. Reintalnirea cu familia noastra de lumina. Magic.
Anca Maria
Acum înţeleg de ce citeam cu nesaţ în copilărie broşurile SF, mai ales cu nave spaţiale şi mi-se părea totul cât se poate de firesc. Abia aştept ca acele "poveşti" să devină realitate. Mulţumesc mult.
RăspundețiȘtergereMultumesc! Mi-a incantat inima mesajul.
RăspundețiȘtergeremultumesc din inima...Remer Ra...!!!!....chiar am plans in timp ce citeam...si mi-am amintit de copilaria mea...de bunicul meu ce imi arata bolta cereasca...si ma initia ...in stele...!!!! si doresc sa mai adaug ...ceva...mi-ai confirmat ceea ce simteam ...din totdeauna...faptul ...ca ,,,cineva acolo ...sus ..ma iubeste si ma asteapta...,,,!!!!...mai ales dupa ce am citit cartea...,,,Mesaje din Pleiade,,...acum 5 ani...carte ce m-a schimbat total. Multumesc mult...mult..mult...!!!!! ...acest mesaj l-am citit dupa ce ..acum 3 zile ...am facut o meditatie in inima...si am intrebat unde e ,,casa mea,,....apoi mi-au aratat ...si mi-au spus ..si ce mai am de facut ...ptr Pamant...apoi ..ma pot reintoarce...,,acolo,,...! Lumina..Iubire,Pace, Gratie si Armonie !!!
RăspundețiȘtergereMultumesc.
RăspundețiȘtergereAre legatura cu nava/cometa ISON ? Puteti intreba mai multe si despre aceasta va rog.
Nu are nicio legatura cu cometa Ison (care a fost deja dezintegrata de Soare).
Ștergerela mine exista o chemare foarte mare catre munti Bucegi,mai alex la Babele si Sfinx,nu sant din zona,sant de la granita tari,de cate ori ajung acolo simt o melancolie infinita de meditatie,e ceva acolo,poate cu timpul voi afla mai multe,va doresc la toti amplinirea tuturor dorintelor si aspiratiilor
RăspundețiȘtergerepentru cei ce le plac cu adevarat navele extraterestre intrati pe youtube pe canalul section 51,pe luna septembrie si octombrie,dupa ce o sa le vedeti o sa va dati seama de mai multe,deja nu santem singuri
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru confirmari! Sunt fericita ca sunt "monitorizata" de adevarata mea familie! Intotdeauna am tanjit sa 'plec' pt ca nu ma intelegea nimeni!!! Eram considerata o 'ciudata si-mi era frica sa imi deschid sufletul cuiva !!!Am inceput, sa accept, ca fiind samanta stelara, sunt deosebita si este foarte bine asa!
RăspundețiȘtergereAcum invat cum trebuie sa-mi ajut familia pamanteana din care fac parte,dar si pe aceia, care vin spre mine, cu orice ocazie.
Cu drag,Monica A.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereBuna seara si buna sa va fie inima tuturor,pamintenii mei dragi...buna seara si tie Ramer Ra.Oare sa fie trairi si simtiri cu radacini ancestrale ,reminiscente ale unui subconstient colectiv... pentru ca si eu privesc spre stele ca si cum acolo ar fi adevarata mea casa.Dar asta nu inseamna ca aici nu mi-e bine,iubesc planeta noastra cu toate cuvintatorele si necuvintatorele ei.
RăspundețiȘtergereom fi cu totii monitorizati de catre lumea stelara , dar ca sa ajungem sa facem parte din acea familie care "ne-au uitat " ppe acest Pamant care in ziua de astazi omenirea ii scurge sangele prin sonde . Nu trebuie sa uitam ca intai va trebui sa curga sange ca dupa restul sa poata trai in armonie si pace . Ev doar sa arat adevarul , nu trebuie sa negati ca multe vieti vor fi sacrificate pentru binele altora chit ca acele vieti vor fi cele mai multe patate de catre ceea ce inseamna rau .
RăspundețiȘtergereZaRadu
tot timpul simt ca nu apartin acestei planete si uneori ma uit pe cer si astept sa vina sa ma ia cineva .acest sentiment a aparut in urma cu 3 ani, dar cand eram copil imi doream sa traiesc in armonie cu toti oamenii si totii sa fie egali sa nu le lipseasca nimic si sa fie fericiti .sper ca oamenii sa se trezeasca si adevarul sa-i elibereze.pace si lumina in suflete.
RăspundețiȘtergereExact in ideea ca exista suficient pt toti voiam sa va fac cunoscuta o initiativa europeana ce sustine ideea UNCONDITIONAL BASIC INCOME. Toate detaliile pe http://basicincome2013.eu/. Intrati macar sa va faceti propria parere.
RăspundețiȘtergerece-ar fi de spus e faptul ca monitrizarea fraților din stele e mai mult frățească... nu e de felul celei pe care o face NSA....
RăspundețiȘtergereCu tristețe observ că sunt oameni care încă consideră extratereștri(cu sau fara trup)... ca fiind ființe a-toate-știutoare, omnipotente, si că or să vină să ne scoată din mâini, cu forță frânghia ce ne-am legat-o de gât și... tragem de ea... gândiți-vă dacă voi ați monitoriza un grup de cimpanzei(în libertate), ați interveni în certurile lor??? oricât de inteligent ești dacă nu ești maimuță n-ai cum să vi cu cea mai bună soluție pentru maimuțe... mai ales dacă nu vrei ca acestea să se ploconească în fața ta.Nici oamenii nu-s mai deștepți, se duc duminică la biserică să se ploconească... da cum au ieșit din biserică, ferească d-zeu ce le iasă din gură... îngenunchiatu pentru soluțiile ce ți le-ar putea da spiritele solariene par ex. n-or să facă din oameni, oameni mai buni... pentru că asta e ceea ce trebuie corectat... de la prostie vin toate baiurile ce trebuiesc corectate. iar tu să eviți să-ți înveți lectia nu e soluția care scapă omenirea de măgari cu doua labe. De asta o să vezi spiritele făcând atât de puține pentru rezolvarea problemei xxx. nu bag mânan-n foc dar ceea ce ei fac e, ca niște frați mai mari e să asigure condițiile necesare pentru ca noi să le rezolvăm și-n felul acesta noi să ne ridicăm... în felul acesta se tratează problemele, umblând la cauze, nu peticind pe ici pe colo câte-o pata de petrol deversată, niște otravă aruncată de om ce se strânge în apa freatică... după cum se vede omul e cauza... el trebuie să se înalțe... din propria prostie, iar atunci și problemele omenirii or să scadă pentru că s-a umblat la cauză și nu la efecte
Te uiţi prea mult înafara ta, mon cher ! totuşi nici asta nu-i rău pentru că , observi mai bine ceea ce este , de fapt , în interiorul tău. De ce spun asta ? Pentru că "Lumea" nu este altceva decât oglinda noastră. Carevasăzică... ochiul prin care priveşte omul, este structurat să recunoască înafară , numai ceea ce vede înauntru ; are, ca să zic aşa, două capete . Apoi, dacă ţi-ai aminti că ai experimentat viaţa de cimpanzeu, ai putea lesne să-i monitorizezi, aşa cum un adult este capabil să "monitorizeze" nişte copii, bazându-se pe experienţa acumulată ca şi copil. Privind altfel, lucrurile se limpezesc doar atunci când te ridici deasupra lor (pe o treaptă superioară), căci dacă rămâi în mijlocul lor (adică în limitele lor) , nu poţi cuprinde imaginea de ansamblu. Aşadar, dacă crezi că nu poţi monitoriza nişte cimpanzei, se vede treaba că nu te poţi ridica deasupra lor , pentru că încă nu ţi-ai însuşit condiţia de fiinţă superioară cimpanzeilor. Ideea e că, fiecare are pretenţia ca "Lumea " să se schimbe, dar fără să gândească, că fiecare om este parte a acestei lumi şi că schimbarea ei începe din interiorul fiecăruia. Mai mult, fiind legaţi între noi la nivel subtil, fiecare dintre noi trebuie să se gândească , că orice manifestare a lui declanşează un proces fabulos în Univers... şi dacă lucrurile stau aşa, trebuie să fim ATENŢI doar la alegerile care le facem; aici e cheia : aleg să mă manifest într-un fel care emite vibraţii ce se înalţă către polul pozitiv, sau ... îmi permit să cobor chiar mai jos ca animalele. Omul a fost pus "stăpân" peste tot ceea ce cuprinde planeta şi pentru aceasta a PRIMIT şi puterea să facă asta. Aici sunt două lucruri de conştientizat : 1 - a fi stăpân , presupune a IUBI , iar Iubirea cuprinde în sine RESPONSABILITATE şi 2 - puterea necesară asumării acestei responsabilităţi ce derivă din Iubire este în noi înşine , iar ea este însăşi IUBIREA. Căci spune Zamolxe , în "Legile lui Zamolxe" al cărei autor este chiar gazda noastră, Remer Ra (mă înclin Maestre!) - "IUBIREA ESTE PUTEREA ŞI CHIPUL SĂU ESTE LUMINA"- . Cât despre "extratereştri" (mi se pare că-i jignim numindu-i aşa) ... ei bine ! ei sunt într-adevăr a-toate-ştiutori şi omnipotenţi, raportându-ne la nivelul nostru de evoluţie... şi nu-mi vine să cred că, Dumnezeu a aranjat să fim îndrumaţi, protejaţi, ajutaţi şi chiar monitorizaţi de nişte fiinţe inferioare nouă, aşa cum noi , oamenii , ne permitem să lucrăm cu nonvalori şi să obţinem ca rezultat dezechilibrul. Relaţia dintre oameni şi Fiinţele de pe "etajele" superioare (evoluate) este dincolo de frăţie ; ea este o relaţie între discipol şi Maestru (aşa cum este firesc să fie). Apoi, mersul la Biserică , nu trebuie descurajat pentru că "Orice călătorie de o mie de mile, începe cu primul pas" , chiar dacă cel care-l face, în spaţiul dintre primul şi al doilea pas, mai rătăceşte . O problemă mai mare ca aceea că "omul TREBUIE să se înalţe" , este , CUM SĂ FACĂ ACEST LUCRU. Sunt destui oameni care au ajuns la un grad de cunoaştere... şi de-acolo din ceea ce lor li se PARE a fi vârful scării, abia dacă-şi coboară privirea în jos şi strigă cu superioritate : "TREBUIE SĂ..." dar nu le trece prin "înălţimea" minţii lor că trebuie să explice şi CUM . Ei bine ! aceştia sunt cei pe care eu îi numesc "biblioteci ambulante" , pentru că au o memorie largă unde acumulează informaţie , dar procesorul lor este slăbuţ şi ca atare incapabil de a lucra cu aşa un volum de informaţie. Aşadar, înainte de a "arunca ,cu pietre" , să stăm o ţâră la sfat cu noi înşine .
ȘtergereDragă frate, mă cerți pentru că n-am oferit soluții, tu însuti ne-oferind una? Cu câteva clicuri ai fi aflat că sunt de fapt soluți destule, sunt destui care răspund la întrebarea "cum", inclusiv eu mă aflu printre ei din 2 clicuri ai fi aflat care... acesta nu e blogul meu să intru in detaliu aici... dificultatea e în găsirea modalității de aplicare care "trebuie" să fie nonviolentă, neconstrângătoarea, neimpusă să dizolve conceptul de autoritate(pentru că prin el îți predai, dreptul asupra ta, unei alte persoane).
ȘtergereImi pare rău că nu "te-ai prins" de mesaj, dar am să-l explic... varianta religioasă in care te rogi de... altcineva să-ți facă treaba merge numai la copii... ei se roagă și... primesc. Și ce se-ntâmplă când crești? Afli că de fapt trebuie să muncești ca să ai (de dat copiilor tăi), că trebuie să umbli după ei să cureți, să speli etc... Se numește să te maturizezi... îți iei soarta în mâini, pentru ca nu se poate să te comporți ca un copil iresponsabil toată viața, așteptând de la alții să facă treaba pentru tine...
Apropo, omul n-a fost pus STĂPÂN niciodată peste nimic! El a fost tot timpul PARTE a creației, creator el însuși dar nu stăpân ci slujitor/ajutor/simbiot cu întreaga creație. peste un singur lucru e "stăpân" omul, acela e peste propria viață, peste felul cum interpretează evenimentele prin care trece, peste alegerea propriului drum, omul n-a fost niciodată stăpân pe "exterior", el e stâpân pe interior, iar prin capacitatea lui de dreație el poate să-și aducă aportul în creația "exterioară" muncind... în interior. Nici Dumnezeu nu crează "in exterior".
In legătură cu cimpanzeii... nu poți fi superior lor sub nici o formă, considerându-te superior nu faci decât să te pui sub ei... nu te poți "dovedi" superior decât punând mâna și ștergând, spalând, curățând după ei... ești fratele "mai mare" în momentul în care tu îți oferi ajutorul... când începi să oferi "te maturizezi"... Cimpanzeii, "râul, ramul" și chiar extratereștri nu devin frații tăi decât atuncea când le oferi ajutorul tău, prin capacitățile tale frățești de creație. Frate mai mare(nu zic stăpân pentru că cuvântul e prostesc) NU e "un drept" pe care-l ai pentru ca ești om, e un drept ce-l exprimi prin munca(ajutorul) ta... Nu poți fi stăpân, dar poți fi un frate mai mare, oferindu-te să le fi slujitor/ajutător...
pentru cei care simt că au venit de printre stele și că pe acolo o fi mai bine...
RăspundețiȘtergerehttp://slepacusmiticus.wordpress.com/2013/12/09/am-venit-dintre-stele/
Multumesc Oryen! Multumesc Remer Ra! Mi-a ajuns la inima!
RăspundețiȘtergereAnca
Mulţumesc ! Mulţumesc ! Mulţumesc ! M-am fugit înapoi în timp, undeva mai aproape de Pleiade, pe când aveam vreo 11-12 ani. Pe-atunci aveam deja experienţa celui care nu găsea nici o corspondenţă între lumea interioară şi cea exterioară. Nu înţelegeam cu nici un chip de ce oamenii aleg să strige în loc să vorbească uşor, calm şi cu căldură ; de ce lovesc acolo unde pot să mângâie ; de ce aleargă acolo unde pot întârzia să sărute pământul cu tălpile... şi cuvântul "repede-repede" mă bloca cu totul. Atunci când tensiunile depăşeau limitele pe care le puteam suporta, mă retrăgeam (mă ascundeam de fapt) într-un loc pe care îl consideram al meu. Aveam câteva astfel de locuri pe care le foloseam în funcţie de stare, sau de vremea de-afară. Unul era în vie , sub unul dintre nuci, unde pe spaţiul dintre rânduri, îmi plantasem şi nişte flori , dar din cauză că era prea multă umbră, nu rezistaseră decât nişte narcise (ele au rămas acolo şi astăzi şi înfloresc în fiece an). Altul era în fânar, acolo unde mă ascundeam atunci când era ploaie sau frig (toamnă-iarnă). Dar locul în care îmi plăcea cel mai mult să mă ascund , era pe o parcelă de lucernă care, creştea cam de 30-40 de cm în înălţime. Acolo, mă duceam seara pe timp de vară, după ce se întuneca afară şi nu se mai vedea să lucrezi ceva pe-afară, frântă de oboseală şi încărcată de tensiunile din familie. Am uitat să vă spun că înainte să-mi găsesc astfel de locuri, mă închideam în mine , până mă deconectam cu totul de la ceea ce se întâmpla în jurul meu, astfel că, deseori mi se reproşa că, parc-aş fi căzut din Lună. Mi s-a tot reproşat asta încât am început să mă-ntreb dacă n-o fi chiar aşa, mai ales că nu mă simţeam deloc, compatibilă cu realitatea care mi se desfăşura în faţă. Aşadar, mă duceam în lucernă, mă întindeam pe spate şi deseori plângând , încercam să ghicesc de pe ce stea voi fi căzut. Culmea e că, în sinea mea , mă aşteptam să primesc şi răspunsul. După mulţi ani , adormind cu această frământare în minte, am visat un singur cuvânt , şi-apoi m-am trezit - MAIA - . Mă întreb acum : să fie Maia din Pleiade (că altă semnificaţie nu i-am găsit încă) ?
RăspundețiȘtergereMaia?...Mi s-a ridicat parul pe mine. Pe mine m-a trezit de multe ori din somn Maia Maia Maia...Imi repetam obsesiv.la trezirea din somn cuvantul "Maia".Eu ma simt asa de la 7 ani, exact cum ai descris in comentariu.
ȘtergereAr fi interesant de ştiut , ce părere aveţi dumneavoastră despre materialul pe care îl puteţi urmări , dacă accesaţi link-ul de mai jos . Acolo pot fi urmărite imaginile unui OZN dar şi două fiinţe cel puţin interesante. Mulţumesc !
RăspundețiȘtergerehttp://burebista2012.blogspot.ro/2013/12/video-cea-mai-clara-inregistrare-unui.html?spref=fb
DA..MERITA ATENTIE TOTALA!
RăspundețiȘtergereMultumesc,o energie deosebita m-a cuprins cand citeam mesajul un impuls de a face lucruri marete,o mare iubire de tot si apoi multe lacrimi..dar tot ma simt neputincioasa si nu stiu ce sa fac!
RăspundețiȘtergereVeniti sa ma luati acasa!
RăspundețiȘtergerecu ochii uscați, aștept botezul pruncului. energiile de care vorbești am lucrat cu ele, cu succes, în suferințele "aproapelui" și... știți unde e valea a cea mai adâncă? lângă dealul cel mai nalt. suferința cea mare langa iubirea cea mare. rămâneți egali în fire și simțiri. ma rog, cât puteți. sa aveți belșug la toate. c-lee
RăspundețiȘtergereDaca nici acum nu ne trezim, atunci cand??
RăspundețiȘtergere