.csscode { margin : 15px 35px 15px 15px; padding : 10px; clear : both; list-style-type : none; background : #EEEEEE;; border-top : 2px solid #AAAAAA; border-right : 2px solid #AAAAAA; border-bottom : 2px solid #AAAAAA; border-left : 2px solid #AAAAAA; }

vineri, 14 martie 2014

2014 Portalul pleiadian – Transmisii (3)

Înainte de a prezenta dialogul avut cu Oryen, simt nevoia sa spun că data trecută am transcris pe blog doar o parte din transmisia Zaryienei. Am făcut asta deoarece, pentru partea a doua a lunii martie, vor fi avute în vedere patru transmisii speciale. În fapt, este vorba de ajutorarea altor persoane, dar care nu ne-ar fi cerut ajutorul – lucru interzis de legile universale, sau care nu ar crede în unele terapii alternative, adică în terapiile care folosesc energiile subtile și lumina divină. De altfel, sunt convins că foarte multe persoane dragi pot intra în această categorie; mă refer la membri ai familiei sau prieteni apropiați, care ar avea nevoie de ajutor dar nu sunt deschiși acestor tipuri de tratamente pentru că, pur și simplu, nu cred în ele. Iar dacă cineva nu crede în eficiența acestor metode, atunci nici nu vor funcționa. Prin urmare, nu se pot ”deschide” la nivel subtil astfel încât să primească energie și lumină vindecătoare.
Desigur, sunt foarte multe de spus în această privință, precum sunt și multe aspecte care trebuiesc luate în seamă. Unii sunt închiși pentru că doar prin suferință pot învăța o anumită lecție, alții sunt închiși pentru că ar fi vorba de plata unor datorii (karmă), iar alții sunt închiși pentru că sunt la începutul ciclului evolutiv uman și mai au multe de explorat la nivelul 3D - caz în care nu sunt interesați de spațiile și realitățile subtile (nici nu au dezvoltați senzorii specifici).
Ceea ce vreau să spun încă de la început, este că Zaryiena nu mi-a transmis clar că putem încălca una din legile universale (a liberului arbitru) lucrând asupra altor persoane, fără ca acestea să ne ceară ajutorul în mod explicit, ci faptul că se poate face acest lucru, dar numai în anumite condiții. De fapt, noi ar trebui să ne conectăm la un strat al matricei divine și să transmitem lumină și iubire către persoanele dragi. Desigur, și înainte puteam face acest lucru prin intermediul rugăciunii, acesta fiind singurul instrument prin care puteam lucra asupra altora! De fapt, este impropriu spus ca puteam lucra asupra altora prin rugăciune; aceasta este o cerere făcută către divinitate și doar divinitatea decide cum și în ce fel va acționa.
La fel se va putea lucra și în acest caz, cu deosebirea că acum ne vine în ajutor rețeaua pleiadiană de sateliți, prin intermediul unui câmp energoinformațional special, pe care l-am numit ”spațiu armonic”. Acesta favorizează accesul la matricea divină și amplifică mult transmisia de lumină și energie. Condiția ar fi să avem un anumit ”credit” de lumină și energie, astfel că am putea transfera din propriul credit în ”contul” subtil al altuia.
Tocmai de aceea, la următoarele patru transmisii (18, 21, 25, 28 martie) se va avea în vedere ”încărcarea” și ”transferul” unui credit special. Prima transmisie (între 20:20 și 20:40) are în vedere alimentarea sinelui înalt (egregorul) colectiv al României – proces care implică ”încărcarea creditului”, iar la a doua transmisie (între 22:10 și 22:30) se are în vedere ”transferul creditului”, adică trimiterea de lumină, iubire și energie către ființele dragi. Mi s-a mai transmis că se va putea lucra pe maxim două persoane pe sesiune.

Remer Ra: Zaryiena mi-a comunicat că nu vom încălca liberul arbitru în acest caz, că nu ar fi vorba de intervenția noastră în lecțiile de viață ale altor persoane. Totuși, am o ușoară stare de disconfort în această privință.
Oryen: Este de înțeles starea ta! În spațiul 3D, cel în care vă desfășurați voi existența, este interzis să interferezi cu lecțiile de viață ale altei persoane dacă aceasta nu și-a manifestat în mod explicit intenția în acest sens. În acest caz, voi interveniți dintr-un alt spațiu, superior, și numai în acord cu legea iubirii universale. Iubirea și lumina divină sunt emanații ale spiritului divin și prin ele sunt interconectate toate ființele din Univers. Voi nu interveniți în procesul de vindecare al altor persoane ci transmiteți iubire și lumină, la care adăugați și un anumit credit energetic.
Remer Ra: Am înțeles asta. Dar cum se împacă acest lucru cu lecția pe care o are cineva de învățat din această experiență? Este știut faptul că suferința este un instrument de evoluție foarte puternic precum și un foarte bun profesor! Nu se amână în acest caz lecția de viață?
Oryen: Nu este vorba de o amânare a învățării lecției și nici măcar de o deviere. Prin acest experiment se va avea în vedere lucrul din două direcții, atât din interior cât și din exterior. Lucrul din interior implică atât trezirea unor forțe vindecătoare cât și trezirea propriei conștiinței superioare, responsabilă de învățarea lecției. Dacă este vorba de plata unei karme, atunci lucrurile se vor ameliora considerabil, mergând până la scurtarea duratei de suferință. Lucrul din exterior implică contactul cu anumite persoane și entități precum și accesul la energiile vindecătoare din diverse locuri.
Remer Ra: Adică persoana în cauză va învăța lecția mai rapid iar karma este plătită mai puțin?
Oryen: Da, învățarea lecției va fi mai rapidă iar plata (karma) va fi diminuată.
Remer Ra: Diferența față de rugăciune ar fi acel credit de energie. Asta înseamnă că pe lângă iubire și lumină, s-ar mai transmite și energie, ceea ce presupune o amplificare a vindecării. Rețeaua de sateliți facilitează acest transfer?
Oryen: Rețeaua de sateliți facilitează accesul la matricea divină și prin ea se face transferul. La rețeaua de sateliți au acces limitat doar cei care participă la experiment și care au trimis sfere probă. Este un experiment care a funcționat și în alte circumstanțe!
Remer Ra: De ce s-a ales sinele înalt al țării?
Oryen: Pentru că sunteți o țară specială, situată într-un loc special dar care este populată cu oameni dezbinați, care nu au încredere în propriul potențial și care nu își înțeleg rolul important în noua revoluție spirituală a umanității.
Remer Ra: Așadar, între 20:20 și 20:40 nu trebuie să mai fim pe recepție ci vom emite diferite gânduri de bine despre România, în care ne vom manifesta intenția de schimbare pozitivă la toate nivelurile.
Oryen: Exact! Gândurile voastre de bine sunt preluate de rețeaua de sateliți și apoi amplificate, pentru o materializare mai rapidă.
Remer Ra: Va trebui să respectăm procedura de creare și culisare inimă-minte a sferei cristaline, și apoi să o plasăm deasupra chakrei coroanei?
Oryen: Veți respecta întocmai această procedură.
Remer Ra: Presupun că și între 22:10 și 22:30 vom fi în emisie. Ce ar trebui să emitem în acest caz?
Oryen: Veți vizualiza, pe rând, două persoane dragi, care au nevoie de ajutor. Le veți trimite lumină și iubire iar rețeaua de sateliți va facilita contactul cu matricea divină pentru transferul energetic. În funcție de cât de multă lumină, iubire și energie veți oferi sinelui înalt al României, se va putea lucra asupra persoanelor dragi.
Remer Ra: Îți mulțumesc în numele tuturor!
***************
Sinele (egregorul) înalt al României implică acea Românie de care suntem mândri, în care am vrea să renaștem de mii de ori. Este vorba de ”țara grădină”, acea grădină a Maicii Domnului, acel picior de rai din cultura noastră, în care sufletul crește și se dezvoltă armonios în timpul întrupării. Este acea Românie cu oameni minunați, armonioși, frumoși la chip și la suflet, care își zâmbesc și se ajută între ei, care se simt chiar onorați de faptul că s-au născut aici. Este acea Românie care are conducători onești, capabili, harnici, care au în vedere misiunea grea pe care și-au asumat-o (și au jurat cu mâna pe Biblie), anume pentru ”propășirea spirituală și materială a țării”.
Sinele înalt al României presupune o Românie curată din toate punctele de vedere, unde oamenii sunt respectați indiferent de etichetă, unde adevăratele valori sunt promovate, iar oamenii sunt mândri să spună că sunt români oriunde în lumea largă!

(va urma)

51 de comentarii:

  1. Buna ziua tuturor!
    Am "simtit" ca este o postare noua desi mintea mea constienta imi spunea ca ar trebui sa mai apara una doar la sfarsitul lunii. :)
    O sa revin astazi daca am timp sau in weekend cu niste lucruri pe care simt ca mai trebuie sa le spun referitor la acest proces transformational.
    Dupa transmisiunile de luni, simt conexiunea la Zaryiena continuu daca ma mentin pe o vibratie ridicata. Si simt ca sunt inconjurata de pace si iubire, de energii blande, de inalta vibratie. In plus, imi este tot mai usor sa fiu intr-o stare de pace, calm, iubire.
    E minunat!
    Va multumesc tuturor!
    Anca

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua,
    Am simtit egregorul despre care vorbesti chiar de acu 2 saptamani si m-a ajutat mult atat pe mine cat si pe cei pe care ii iubesc. Am anticipat putin si am folosit tehnica descrisa aici. Adica atunci cand o persoana pe care o iubesc a avut probleme, m-am conectat la egregor si m-am rugat, am vizualizat cum din acesta coboara o piramida de lumina care inconjoara persoana la care ma gandeam. Pot sa va spun ca a avut un efect superb atat pentru mine (liniste, implinire, pace) cat si pentru acea persoana care a devenit mai linistita si a avut acces la intelepciunea de care avea nevoie. Durerile fizice dispar atunci cand o persoana e inconjurata de lumina si are acces la acea intelepciune care ii elimina un gand negativ/ o problema stresanta. Multumesc din suflet tuturor pleiadienilor care ne ajuta si alaturi de care as vrea sa stau tot timpul daca nu as avea vreo misiune mai pamanteana. Dora

    RăspundețiȘtergere
  3. Fain.

    Secret Garden - ✿ First day of spring ✿
    http://www.youtube.com/watch?v=nayXK6vO0YU

    Multumire, recunostinta si apreciere, tuturor !

    Cu drag,
    Lucia Dobrea

    RăspundețiȘtergere
  4. E nemaipomenit ca astfel putem sa ne ajutam un parinte, o sora, un frate bolnav! Multumesc fratilor pleiadieni pentru aceasta sansa!

    Remer Ra, spune-mi, te rog, putem participa la transmisii chiar daca nu am transmis sferele proba? Adica sunt ele (transmisiile) eficace daca nu am transmis sferele?
    Pentru ca eu am participat la toate transmisiile cu toate ca nu am trimis sferele proba inainte....

    multumesc pentru raspuns!
    Carmen

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Putin probabil... Totusi, incearca! Oricum, vor mai fi astfel de sesiuni, asa ca poti incepe sa trimiti sfere proba. E o treaba de nici 2 minute!

      Ștergere
  5. ok! mi-am propus sa merg in paralel, transmisii si sferele proba.( e vorba de 3 saptamani de trimis sfere).
    oricum si pana acum am simtit energia in Sahasrara, mai ales la prima transmisie. abia am putut s-o "duc" (ca sa zic asa).
    am sa fac sferele proba; cred f mult in aceste transmisii!

    iti multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
  6. MUL-ŢU-MEEEEEESC !!!
    Cred că am să scriu mult. Să mă iertaţi ! Dar vă rog să fiţi ATENŢI la ceea ce am să scriu ... şi dacă n-aş SIMŢI că e important (măcar pentru o persoană şi mă declar mulţumită), nu mi-aş pune Sufletul la "bătaie" (dar sunt călită; nu-i bai!).
    Mai întâi, vreau să spun că am aspirat această postare (nu ştiu dacă am respirat până am terminat de citit).
    Până am terminat-o am simţit o trepidaţie (mai uşoară în plan fizic) dar în plan subtil , eram ca un motor puternic turat la maxim . Nu ştiu încă ce-a fost asta (doar bănuiesc şi de aceea nu mă lansez în ipoteze), însă nu mi-a făcut rău la nivel fizic (nici măcar vreo măcar ameţeală ).
    Primul gând a fost că, ceea ce avem de făcut are legătură cu IDEALUL meu (fiindcă am unul).
    Mai întâi vreau să mă refer la "a lucra asupra altor persoane".
    Treaba voastră dacă, veţi considera că sunt arogantă, dar eu am această experienţă.
    Să nu mă invidiaţi şi să nu doriţi nimănui să trebuiască să facă acest lucru, aşa cum a TREBUIT să-l fac eu !
    Prin 97, o cunoştinţă a mea, avea de câţiva ani (5 sau 7, nu mai ţin minte) tatăl paralizat.
    Cunoştinţa asta ajunsese depresivă din cauza stresului cu boala tatălui şi spunea că-i face bine să vorbească cu mine din când în când.
    Mai întâi mă suna (că n-avea ea vreme de întâlniri), apoi mă invita acasă şi stăteam de vorbă acolo. Aşa am început să vorbesc şi cu tatăl ei. Îl stimulam pozitiv, fără să ştiu ce fac. Dar eu îl vedeam mergând. DECI, CREDEAM şi SIMŢEAM că îl pot convinge să CREADĂ şi el (trebuie să ştiţi că nu era credincios, dar se simţea iubit şi voia să trăiască pentru fiica lui)
    Cert e, că am ajuns să merg aproape zilnic acolo (una-două-trei ore).
    După 6 luni, între mine şi domnul acesta s-a dezvoltat aşa o încredere, că l-am scos la plimbare în toată casa de la cap la coadă şi înapoi.
    Ţin minte că-i spuneam aşa : "Eu sunt capul, mâinile şi picioarele dumneavoastră. Dumneavoastră sunteţi doar inima." Şi a funcţionat. A mai trăit 7 ani şi a mers până în ultimele zile.
    După această experienţă, au urmat altele care, parcă dinadins îmi ieşeau în cale.
    Am dat totdeauna o mână de ajutor acolo unde simţeam că e nevoie, chiar dacă nu mi se cerea ajutorul în mod deschis şi am observat că aveam o siguranţă în a vedea problema rezolvată deja, iar acest lucru îl transmiteam şi celorlalţi (de-altfel, am avut totdeauna o prezenţă de Spirit în situaţii de criză).
    După ce m-am dumirit cam ce e cu mine, m-am implicat în mai multe cazuri de boli grave, lucrând pe latura psiho-emoţională , dar nu m-am dat înapoi nici de la ajutor fizic, mai ales în perioada sărbătorilor când în spitale este prea puţin personal, iar bolnavii nedeplasabili (şi fără aparţinători , au cu aparţinători ignoranţi şi iresponsabili) zăceau cu zilele cu acelaşi pampers.
    V-am spus despre aceste experienţe fiindcă ele aveau să mă pregătească pentru alta în care implicarea emoţională era cu mult mai profundă.
    S-a îmbolnăvit sora mea.
    De dinainte de a avea certitudini asupra diagnosticului, am început să lucrez cu ea, stimulând-o psiho-emoţional.
    Fiind direct implicată, avea temeri, dar încercam să-i ţin mintea ocupată.
    Ştia tot ce-i spuneam şi chiar mai mult decât ştiam eu, dar le rostea spontan în urma procesării informaţiei. Practic îşi amintea. Dar nu aplica decât, imensa ei Creativitate.
    Am stabilit împreună un program de vindecare, chiar înainte de a avea diagnosticul "negru pe alb"; un program pe un an de zile.
    I-am pus în braţe "Legile lui Zamolxe" şi mi le explica pe fiecare ca un Înţelept de 300 de ani.
    Abia atunci ne-am dat seama (amândouă) ce potenţial uriaş avea.
    Ei nu îi era frică de nimic, înafară de durere. Şi vă rog să fiţi Atenţi aici ! - în momentul în care a avut o certitudine asupra diagnosticului, au început durerile cumplite (până atunci, avea nişte dureri mai mult sâcâitoare). Acest lucru a durat câteva zile până a asimilat vestea.
    urmează ...

    RăspundețiȘtergere
  7. continuare
    Noi două, stabilisem un program de vindecare fără chimioterapie. Dar episoadele acelea de dureri au slăbit încrederea şi Credinţa, motiv pentru care a hotărât să facă chimioterapie. Aici nu am putut interveni, ca să nu-i încalc liberul arbitru. Dar acesta a fost răul cel mai mare; a înţeles mai târziu că a făcut o alegere greşită.
    De la început, nu se punea problema unei intervenţii chirurgicale, dar după chimio, chiar dacă a refuzat să mai facă după 200 de ore, a fost necesară intervenţia.
    A făcut-o şi în colaborare cu medicul chirurg, am început dieta care făcea parte din programul nostru de vindecare. După o lună de zile, "markerii" tumorali scăzuseră cu 160 de unităţi. Când a văzut aşa, a vrut la ea acasă şi la soţul ei (nici aici nu m-am putut opune, dar nu m-am putut duce cu ea). Acesta a fost momentul din care am început să lucrez asupra ei.
    Când eram împreună şi avea dureri, mă concentram să primesc Lumină în palma dreaptă, iar palma dreaptă o plasam pe locul dureros.
    Mare mirare că Lumina era de un verde neasemuit de frumos, iar durerile treceau. Şi aşa era de fiecare dată.
    Am descoperit mai târziu că, cel care ne ajuta era Sfântul Arhanghel Rafael.
    Aşadar, după ce a plecat acasă, am cerut îndrumare de la Arhanghelul Rafael şi înafară de rugăciuni, am început să lucrez pe ea, de la distanţă.
    Înţelegeam intuitiv ce trebuie să fac . Aşa se face că, am simţit la un moment dat, că nu mai primeşte energia de la mine (atunci am ştiut că ceva nu e în regulă).
    Am făcut săpături şi am înţeles că renunţase (deşi îmi spunea că totul e în regulă şi conform cu programul) de la cumnatul meu care a recunoscut că nu mai făcea dieta.
    Câtă vreme am lucrat asupra ei (de la distanţă), am făcut-o doar cu acordul ei, dar infuzia de Lumină şi energie, o vizualizam că se duce în planurile ei subtile şi nu în corpul fizic (în sinea mea, gândeam că se realiza o reechilibrare la nivel energetic şi aşteptam să aibă efecte la nivel fizic).
    Când ea a renunţat (dar mi-a ascuns asta), nu înţelegeam de ce nu mai am acces, fiindcă înainte de asta simţeam că suntem "corp" comun (la nivel subtil), deci nu-mi era greu să mă strecor.
    Eforturile pe care le-am făcut după ce ea a renunţat, m-au costat destul de mult, fiindcă au avut efecte serioase asupra sănătăţii mele, în sensul că mi-au creat adevărate dezechilibre (parte din ele sunt încă nerezolvate) dar asta am înţeles după "plecarea" ei.
    Tot mai târziu am înţeles că, uneori nici nu mai eram cu mine, părţi bune din zi şi îmi dau seama că şi asta a avut nişte efecte nelalocul lor.
    Consider că o bună bucată de vreme am putut s-o alimentez energetic, chiar dacă n-am reuşit s-o ajut să se vindece.
    Am vrut să mai rămână aici, căci mai avea multe frumuseţi de lăsat pe pământ şi multă înţelepciune nedescoperită, dar ea a hotărât că nu mai vrea şi gata !
    Însă, ŞTIU că putem fi canale prin care Lumina şi energia să se distribuie în diverse direcţii , la oameni, dar mai ştiu că trebuie să alimentăm planurile lor subtile, fiindcă pe corpul fizic, care are o vibraţie mai joasă, s-ar putea să provocăm oarece şocuri.
    Şi mai avem o altă alternativă - să încercăm a obţine acordul celor dragi, pentru a lucra asupra lor.
    Chiar dacă experienţa aceasta m-a durut, vreau (şi ştiu că şi ea vrea) să fie cuiva de folos (chiar la exerciţiile care urmează dar în alte condiţii).
    Să fim sănătoşi cu toţii!

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna seara, am o intrebare: la incheierea transmisiei, ce fac cu sfera pe care am dus-o in chakra a 10a?
    Multumesc anticipat pentru raspuns

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O vei disipa prin simpla intentie. Oricum, daca nu o ai in atentia ta, se va consuma de la sine.

      Ștergere
  9. In 2011, cand taticu era in spital cu accident vascular, din multa iubire, i.am pus mana mea dreapta pe inima si mi.am imaginat ca ii trimit energie. Nu stiam sa.mi exprin intentia ca sa fiu doar canal, cred ca i.am dat energie de la mine. Mi.a fost foarte rau veo doua zile, aveam ameteli , nu puteam sa stau in picioare, mi.aduc aminte cam.am cam speriat....
    Voi ati inteles ce avem de facut incepand de marti? Nu am siguranta ca stiu exact ce este necesar sa fac. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea , simt multă duioşie faţă de tine!
      Ai inocenţa unui copil. Rămâi aşa frumoasă cum eşti, fiindcă este Darul tău.
      Am să-ţi răspund eu la întrebarea ta şi mă bucur că mi-ai dat ocazia să încerc a-ţi răspunde, după cum eşti tu .
      Spuneam într-un comentariu mai sus că, ceea ce avem de făcut , cade cumva pe Calea IDEALULUI meu.
      Mai întâi, să-ţi spun cum văd eu România.
      Pe bucata asta de pământ care valsează în spirala ce susură cu izvorul ce ţâşneşte jucăuş din câte-un cotlon de vâlcea, şerpuind la vale în căutarea braţelor mamei de care s-a despărţit înaintea perioadei de gestaţie în pântecele Mamei Pământ, apoi care urcă pe coline, unde credea că va atige Cerul cu genele.
      Şi fiindcă Cerului îi arde de joacă şi fuge mai sus, după ce spirala dă un ocol să cuprindă totul cu razele ei, zăreşte un vârf de munte îmbrăţişat cu Cerul , iar ea face o buclă amplă ca să-şi ia avânt atinge vârful de munte. Dar Cerul a fugit mai sus.
      Se aşează spirala la odihnă şi cugetare, şi-şi dă seama că vrând să atingă Cerul, n-a luat seama bine la lucrurile pe care le-a întâlnit în timpul călătoriei sale în acest dans.
      Cugetând la asta, odată se ridică şi face o piruetă pe un picior, apoi pe muzica vântului care cânta la frunză, descrie o buclă în jurul vârfului de munte şi mare îi fu mirarea că, descoperi un cap ca de Om în vârful căreia se tocmai odihnise.
      La baza gâtului, acest cap de Om avea un medalion de piatră, pe care stătea o inscripţie.
      Când se uită mai Atent, deşi nu ştia să citească, intui că acolo este numele unuia care se făcuse Om de câteva ori şi care tare îi cinstise pe strămoşii ei , care îl serviseră de multe ori.
      Acest nume, Zamolxe, parcă îi trezi toate amintirile; îşi aminti deodată că moştenise din generaţie în generaţie, de la Spiala-Mamă, următoarea povaţă :
      "Să lucrezi totdeauna acolo unde este nevoie de Armonie şi Înălţare, şi să-i cinsteşti pe cei care au nevoie de serviciile tale, fiindcă noi, Spiralele, suntem create în aceste scopuri. Intră acolo unde este tulburare, fă o piruetă şi vântură tulburarea ridicându-te la Cer, lăsând locul acela curat. "
      Deodată Spirala se umplu de bucurie, fiindcă acum nu mai trebuia să rătăcească, căci îşi aflase misiunea şi după ce şi-o va fi împlinit, va putea să se întorcă la Cerul care, pesemne de-asta fugea de ea, fiindcă nu-şi împlinise misiunea.
      Şi plecă Spirala valsând, pe muzica vântului ce cânta la frunză, în jurul întregului munte, apoi şi al celorlalţi munţi, a dealurilor, a văilor şi câmpiilor, pe ape şi pe sub ape, intrând în fiecare sat şi oraş, chiar şi în cele mai depărtate văgăune, curăţând totul în cale.
      Nu i-a fost foarte uşor, fiindcă era o Spirală tânără şi fără experienţă, dar a făcut totul cu bucurie şi cu dăruire, vânturând toată tulburarea şi înălţându-se spre Cer.
      Când terminase cu vânturatul, încercă să privească în urmă să vadă cum arată pământul curăţat, Cerul veni tiptil şi o cuprinse în braţele sale, în care ea se topi de emoţie.
      urmează ...

      Ștergere
    2. Aflând eu povestea spiralei şi fiind mai curioasă din fire, am plecat pe firul poveştii, unindu-mă şi fiind una cu ea, m-am furişat şi am tras cu ochiul prin ochii ei, atunci când se întorsese să-şi privească misiunea care era împlinită.
      Şi ce să vezi ! România, şedea blândă, caldă şi generoasă, ca o palmă deschisă, gata să dăruiască orice, oricui ar fi avut nevoie de ceva sau cineva, iar din această palmă se ridicau valuri de energii multicolore, împletite în diverse geometrii, care mai de care mai armonioase şi care îşi schimbau formele şi culorile, în funcţie de gândurile, emoţiile şi cuvintele oamenilor, râsetele vesele ale copiilor, dar şi în funcţie de zborul păsărelelor, de şipotul apelor, foşnetul frunzelor, răgetul cerbului, sau a tropotelor de cai.
      Când am văzut atâta frumuseţe, m-am vrut repede "acasa-mea" de pe pământ. dar m-am vrut atât de repede, încât am crezut că o să cad ca un bolovan. dar o spirală m-a luat pe o buclă a sa şi imediat m-am trezit la câţiva metri deasupra pământului şi am început să ne rotim pe deasupra României.
      Pădurile fremătau fericite din frunze, acompaniate de cântul păsărilor, şi de susurul apelor repezi. ritmul muzicii era ţinut de bătăile aripilor, pasul urşilor sau saltul căprioarelor.
      Când şi când câte un uliu ţinea loc de cinel, ţipând strident.
      Munţii asistau ca nişte înţelepţi şi protejau tot ce cuprindeau în braţele lor vânjoase. Câte un fluier îşi arunca cântul printre creste, într-un ecoul pe care-l tulbura doar câte un behăit de mioară.
      Lanuri de cereale, valsau şi ele în adierea vântului. Numai câte-o ciocârlie, mai schimba registrul din când în când, în timp ce rândunelele săgetau cerul bucurându-se de Senin.
      Mai încolo, alte ogoare cu felurite culturi din care ici colo se ridica câte un cap, semn că cineva ´grijea la ele.
      Văile şuierau odată cu coasele, ai căror mânuitori, în mişcări ample dar sigure, cântau veseli, ierbii să crească din nou, fiecare pe petecul său.
      Doinele umblau prin sate, pe la casele babelor care, învăţau meşteşuguri strămoşeşti , pe nişte ţâncuţe care preferau, mai degrabă, să se joace pe tableta adusă în dar de rudele, de la oraş.
      De pe câte-o uliţă se-auzeau tropote de cai.
      Vacile mugeau pe islaz, după puii rămaşi prin grajduri, prea mici să le însoţească, semn că trebuie să-i hrănească de amiază.
      Doi vecini, îşi reparau împreună gardul dintre casele lor, întrecându-se în snoave, încercând să-şi distreze soţiile care lucrau prin grădinile cu flori şi zarzavaturi.
      Era ca-n Rai la ţară ! N-aş mai fi plecat de-acolo ...
      urmează...

      Ștergere
    3. La oraşe, străzile largi şi netede erau mărginite de grădini cu flori şi pomi, în spatele cărora erau clădiri proiectate de ARTIŞTI-arhitecţi care, cunoşteau taina circulaţiei energiilor în funcţie de formă şi culoare. Iar destinaţia clădirilor (de locuit sau în alte scopuri cum ar fi şcoală, spital, etc), impunea anumite forme şi culori.
      Oamenii lucrau în funcţie de TALENTELE lor şi fiecare o făcea cu bucurie şi doar în ritm propriu. Nimeni nu era constrâns să muncească din nevoi materiale, sau din alte motive, fiindcă toţi erau Creatori în funcţie de Harul lor, iar Administraţia ţării, asigura fiecărui Om, tot ce şi-ar fi dorit acesta. Şi nimeni nu-şi dorea mai mult decât îi era necesar
      Atunci când ieşeau din case sau de la lucru, întâlnindu-se, faţa li se scălda în bucurie; străzile erau pline de zâmbete, iar oamenii erau fericiţi întotdeauna, să fie împreună.
      Orasele erau înconjurate de spaţii naturale, cu câmpuri, păduri, iazuri şi lacuri, iar aceste spaţii erau protejate, ca să asigure echilibrul, dar să şi ofere oamenilor posibilitatea de a sta în natură ori-de-câte-ori, au această nevoie.
      Aceasta este o mică parte din România pe care o văd eu.
      Şi-acum să-ţi răspund la întrebare.
      Încearcă să iei România pe care ţi-am prezentat-o eu, aşează-reaşează ceea ce crezi tu (şi oricine îmbrăţişează această idee) că trebuie şi ţi-ar plăcea, iar la transmisia de la 20:20, emite visul tău despre România la nivel mental-vizual-emoţional.
      Practic, trebuie să VEDEM IDEALUL de ţară; forma cea mai înaltă la care poate ajunge România, fără să ne îndoim că se poate, fiindcă România este o FIINŢĂ ca oricare fiinţă şi ea are oun SINE ÎNALT ca orice persoană.
      Deci trebuie să visăm la ROMÂNIA IDEALĂ - FORMA EI PERFECTĂ - Care este SPIRITUL ROMÂNIEI al cărei reflexii se regăseşte în planul fizic, dar, AŞA CUM ÎL VISĂM NOI.
      Spiritul României, este în planul ei subtil cel mai înalt şi conţine în Sine toate datele/informaţiile pe care le conţine în Sine fiecare om, animal, plantă, piatră, apă, tot ce înseamnă ROMÂNIA în plan fizic, s-a născut din SPIRITUL EI.
      Alimentarea Sinelui Înalt al României, are dublu scop (cel puţin la acest exerciţiu) :
      1- este ca să săltăm nivelul ei vibraţional cu totul pentru binele comun.
      2 - prin saltul şi conexiunile realizate deja în planul Sinelui Înalt al României, din care facem parte TOŢI, creăm deja un câmp de vibraţie mai înaltă care ne cuprinde pe toţi, inclusiv pe cei asupra cărora dorim să lucrăm şi aceasta este ca o breşă care se creează ca să ne putem strecura şi să adăugăm un plus de energie care nu este străină de cel asupra căruia dorim să lucrăm, el fiind deja obişnuit cu energia noastră, ceea ce face totul mai accesibil (fiindcă atunci când energia curge prin noi înşine, ea împrumută din amprenta noastră; de aceea cred că aici, contează foarte mult INTENŢIA CLARĂ ŞI SINCERĂ )

      Ștergere
    4. cred ca urmatoarele transmisii nu sunt pentru terapie propriu zisa, sunt mai mult pentru intarirea egregorului de grup, care se face din aproape in aproape, de la persoana la persoana. consider ca este o etapa foarte importanta si ne va fi de folos chear daca pe moment nu o sa vedem o schimbare.
      eu vad urmatoarele transmisii ca pe niste "ganduri insufletite", semintele care vor da roade in viitorul apropiat.
      Isabel

      Ștergere
    5. Mulţumesc, Lamia Zan !
      Nu ştiu cât merit am . O parte este IDEALUL meu (eu chiar IUBESC ţara asta şi oamenii care trăiesc aici, dar iubesc ceea ce văd dincolo de mizerii), o parte s-a născut din starea pe care mi-a inspirat-o Lenutz şi restul a curs aşa după cum se vede (cu toate greşelile) fiindcă am scris-o direct aici (am învăţat să nu las mintea conştientă să se amestece în simţirile/trăirile spontane).
      Deci, mulţumesc Lenutz şi mulţumesc Sursei care "se curge" prin mine (din păcate, de multe ori, nu am viteza necesară la scris, ca să pot prinde forma aşa cum vine) !
      p.s. Tot în legătură cu subiectul, cugetam de dimineaţă : "Pământul este plin de Îngeri care, au uitat că sunt Îngeri."
      S-avem o săptămână minunată, o ţară conformă cu Sinele ei Înalt care, să fie locuită oameni care, să-şi amintească, că sunt Îngerii întrupaţi ! Amin !

      Ștergere
  10. Buna ziua prieteni! :)

    Feedback si observatii noi referitor la efectele transmisiilor din prima jumatate a lunii martie.
    Am observat ca la mine culoarea alb (indiferent daca imi apare in timpul transmisiunilor sau in vise) este un semn al vindecarii, al curatarii, poate chiar al restabilirii unui patern perfect. Nu stiu daca e valabil pentru toata lumea, poate are o conotatie mai personala.
    O alta observatie este ca atunci cand o trauma / un eveniment dureros este aproape de vindecarea completa, imi apar in atentie (in timpul transmisiunilor) si alte evenimente care au reprodus in linii mari acelasi patern. La unele nici nu m-as fi gandit constient sa le aduc spre vindecare.
    Daca privim in ceea ce numim trecut, vom observa ca sunt cateva paternuri care se repeta; chiar daca trauma majora nu s-a repetat, exista ca niste ecouri ale ei in evenimente mai mici, insa cauza e aceeasi. Atunci cand se vindeca trauma majora si cauzele ei subtile, toate celelalte evenimente reproduse pe acelasi patern se vindeca. E un fel de vindecare in grup a evenimentelor. Ele sunt interconectate. De aceea cred ca am si ales sa lucrez pe cele mai mari traume.
    Dupa transmisiunea de la 20.20, i-am rugat pe Pleiadieni sa ma invaluie cu iubirea lor. Aproape instantaneu am simtit puternic prezenta Zaryienei si am vazut-o mental foarte vag in fata mea in stanga, iar langa ea inca 3 pleiadieni, dar prezente masculine. Insa nu le vad bine trasaturile fetei. Aveam senzatia ca sunt si in spatele meu (fizic) insa nu puteam "sa vad" desi am incercat sa imi indrept atentia acolo. Simteam infuzia de energie venind de peste tot. A fost foarte puternica, m-am relaxat si mi s-a facut somn. Nu am rezistat decat veo 8-9 minute, dupa care s-au oprit.

    Si sa revin cu ideea despre care trebuie sa fac precizari.
    Simt ca aceasta este la indemnul Zaryienei, dar nu sunt cuvintele ei, ci ale mele.
    Mentionez ca nu judec sau nu scriu asta ca sa critic pe cineva, dar fiindca am fost indemnata sa scriu despre asta, trebuie sa scriu.
    Cred ca exista persoane care considera ca e suficient sa participe la aceste transmisii si toata viata lor se va schimba. Insa e necesar sa mentionez ca e nevoie de o implicare mai mare decat atat.
    Nu stiu exact de ce, dar cand am primit indemnul de a scrie despre asta, gandul meu a ajuns la situatia cu mersul la psiholog. Nu stiu cati au trecut prin etapa asta, eu am experimentat-o in trecut, cand am avut nevoie de ajutor sa trec peste emotiile generate de moartea (mai exact sinuciderea) tatalui meu. Sedintele la psiholog se fac cam 1-2 pe saptamana, doar in cazurile foarte severe mai des. Si la psiholog esti ajutat sa intelegi ce se intampla cu tine, cum iti apar anumite sentimente, cum faci sa inlocuiesti cognitiile dezadaptative cu unele adaptative, etc. Insa schimbarea reala se intampla in viata de fiecare zi, unde trebuie sa iti observi gandurile, reactiile, sa vezi ce anume se declanseaza in ce context, etc. Adica esti invatat sa te observi si sa inlocuiesti elementele dezadaptative, cu cele adaptative.
    Cam asa vad si eu lucrurile in cazul acestor transmisiuni, noi suntem sprijiniti in a intelege mai mult, mai profund, in vindecare, in curatare, etc., insa e nevoie de un efort si o implicare constienta pentru a inlocui aceste paternuri care nu ne mai sunt de folos, cu unele evolutive care sa manifeste expresia noastra perfecta de sine. Dincolo de faptul ca vechiul este vindecat, noi trebuie sa depunem un efort constient de a crea si manifesta noul prin armonie, intelegere, iubire, compasiune, pace in noi si in relatie cu ceilalti. Altfel o vom lua de la capat si nimic nu se schimba.
    (partea 1)
    Anca

    RăspundețiȘtergere
  11. (partea a 2-a)
    Va dau un exemplu recent. In ianuarie am accesat niste energii si entitati care promovau neincrederea, frustrarea, nemultumirea, irascibilitatea, agresivitatea in relationare, etc. M-au afectat pentru ca rezonau cu niste lucruri care existau in mine deja. Faceam meditatie, dar nu reuseam sa le curat. In paralel am avut o durere de mijloc foarte severa, pe care am corelat-o cu aceste ganduri, sentimente si frustrari. Dupa vreo saptamana de stat in chingile neincrederii si nemultumiri absolute, am primit in timpul unei meditatii o curatare foarte puternica, am simtit niste energii foarte inalte, am experimentat si acea calatorie "in cercuri" catre alte dimensiuni. A fost ceva deosebit, cum se intampla destul de rar. Durerea de mijloc disparuse complet si neincrederea si iritarea si tot.
    La cateva zile s-a intamplat ceva la munca, iar eu am inceput sa manifest iar nemultumire, frustrare, sa ma irit, sa comentez, etc. Surpriza! Durerea de mijloc s-a reinstalat in aceeasi zi.
    Cred ca este un exemplu foarte relevant pentru ce am scris eu mai sus. Nu e suficient sa primim aceste curatari, ci e necesar sa cream alte paternuri de comportament si raportare la viata, la noi, la ceilalti, la evenimente. Iar asta presupune un efort constient si sustinut pana cream paternurile noi si le asimilam. Ulterior manifestarea lor va fi naturala, nu va mai necesita un efort constient.

    Voi reveni cu o postare referitor la urmatoarele transmisii.

    Cu drag,
    Anca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă Anca,
      Nu demult, citind unul dintre comentariile tale, am simţit că este vorba despre NEIERTARE între tine şi tatăl tău.
      Astăzi citindu-ţi comentariul de mai sus, înţeleg că, nu numai plecarea tatălui tău te-a devastat, ci modul în care s-a întâmplat acest lucru.
      Un copil nu înţelege de ce este el atât de nedemn de iubire, atunci când este abandonat. Iar atunci când abandonul este capital, aşa cum s-a întâmplat în cazul tău, cu atât mai greu este de înţeles şi desigur, de suportat durerea.
      Când am spus un "copil", m-am referit la toate vârstele, fiindcă neputinţa de a interveni, de a repara, de a salva ceva, te reduce la starea de copil (la nivelul de percepţie fizică) ; devii mic şi neputincios.
      În legătură cu acest subiect mă voi opri din cugetare aici, din două motive :
      1 - n-aş vrea să te tulbur, fiindcă nu ştiu cum stai cu gestionarea complexului de sentimente creat.
      2 - spun că "nu ştiu cum stai", fiindcă atunci când vreau să înţeleg ceva ce n-am experimentat, mă plasez pe mine în centrul evenimentelor şi le experimentez ca şi când ar fi ale mele. Dar , am mai făcut asta într-o situaţie la fel de grea când, m-am plasat în poziţia cuiva care a făcut un accident mortal şi am ieşit cam şifonată de-acolo pentru câteva luni bune.
      Aşadar, pot să fiu cu tot Sufletul lângă tine şi pot doar să intuiesc (fiindcă n-am curaj să simt) ce greutate ai de dat jos.
      Totuşi, dacă acum tu ai puterea necesară să revezi totul (cred că ai făcut-o deja în transmisiuni) vezi că îţi scapă ceva "mic" (un sentiment; o întrebare; o nedumerire, etc)şi căruia nu-i dai suficientă importanţă. Acel "ceva", te ţine legată, fiindcă tu te concentrezi pe lucrurile mari, grele, care ţi-au provocat cele mai mari suferinţe.
      Dacă aş fi avut curajul să intru în asta, poate că l-aş fi găsit eu, fiindcă ştiu că e acolo (nu ştiu ce e , dar ştiu că nu-i acorzi valoarea necesară.).
      Salut curajul tău de a vorbi despre frământărle şi durerile tale ! Şi chiar dacă unii sunt cârcotaşi, te asigur că tu îi ajuţi pe ceilalţi, să-şi deschidă Sufletul şi să lase durerea să curgă afară (este un îndemn; o încurajare). Fiindcă mulţi se împietresc din pricina durerii ascunse, iar despietrirea este foarte grea.
      Să fii binecuvântată !

      Ștergere
    2. Rennatosa,
      Iti multumesc pentru sprijin si cuvintele tale!
      Nu cred ca este cazul sa vorbesc despre asta. Cand simt sa simt vorbesc despre ceva, vorbesc.
      Este o experienta pe care mi-am asumat-o inainte de intrupare asa ca nu am de ce sa ma plang sau sa ma victimizez. Am ales asta. Si daca am ales asta si a fost ingaduita divin, cu siguranta ca este pentru evolutia mea, pentru binele meu cel mai inalt si cu siguranta ca detin resursele necesare de a procesa si integra aceasta experienta.
      Da, vreau sa ii incurajez pe toti cei implicati sa isi scoata la iveala cele mai adanci suferinte, cele mai dureroase experiente pentru a se putea elibera de ele.
      Eu am obosit de povara atator suferinte asa ca am decis sa ma eliberez. Si fac tot posibilul pentru asta. Iar sprijinul Pleiadienilor este binevenit si il utilizez la maxim.
      Iar daca sunt carcotasi, ce pot sa zic?! Nu zic nimic. Am fost si eu carcotasa la vremea mea, cunosc aceasta perspectiva, am fost si agresiva si sceptica si am trecut prin multe experiente. Din fericire nu am ramas blocata la un nivel de intelegere, ci am cautat tot timpul sa imi largesc perspectiva, sa aprofundez cunoasterea.
      Cred ca despietrirea nu e grea neaparat, ci doar neplacuta pe alocuri. Insa rezultatul... rezultatul face toti banii. :) Adica merita tot efortul!
      Toate bune!
      Anca

      Ștergere
  12. Referitor la urmatoarele 4 transmisii, as vrea sa fac niste precizari despre care cred ca ar fi utile participantilor.
    Imi exprim o parere si viziunea proprie, nu detin adevarul absolut, ci imi doresc sa impartasesc niste informatii care sunt potential utile.

    Transmisia de la 20:20
    Mi se pare extrem de important ca inainte de transmisie sa accesam o stare de pace, calm, iubire, seninatate. Asta se poate face prin interiorizare, rugaciune, meditatie, mantre, etc. Fiecare poate folosi cel mai potrivit instrument pentru asta. Pentru cei care nu au mai facut asta, va spun ce ma ajuta pe mine anterior.
    Evocam o persoana, o situatie, un eveniment, fata de care / in care am avut o stare de iubire, de calm, de acceptare. Uneori evocam iubirea pe care o simteam fata de animalele care fac parte din familie.
    Intai accesam aceasta stare de iubire-pace-seninatate, apoi din aceasta stare imi mutam atentia catre elementul caruia vroiam sa ii trimit iubire : un om, o situatie, o relatie, un animal, etc.
    Puteti chiar sa va imaginati cum ies din Anahata (chakra inimii) rauri de lumina (verde si/sau roz - acestea sunt culorile asociate) care merg catre tara noastra si sa vedeti scaldata harta tarii in aceste energii magnifice.
    Puteti sa ii rugati pe Pleiadieni, pe ingeri, pe ghizii spirituali, orice entitate de lumina, sa va ajute se mentineti frecventa iubirii si transmisia energetica.
    Creati o atmosfera placuta in spatiul in care faceti asta : betisoare de lemn, tamaie, uleiuri esentiale de vibratie mare, muzica de meditatie, lumanari aprinse, etc.
    Eu respect cam aceeasi procedura de fiecare data la transmisii.

    Referitor la transmisia de la 22:10
    Ceea ce avem noi de facut este sa transmitem energie de vibratie inalta iubire neconditionata, compasiune, pace, increderea ca asta il va ajuta pe cel/cea vizat(a) in cel mai bun mod, pentru binele lui/ei cel mai inalt, conform vointei divine.
    Adica sarcina noastra este strict de a directiona aceasta energie, fara a interveni mental asupra ei. Adica fara a face nici un plan despre cum aceasta energie va avea impact asupra celui/celei vizat(e). Noi suntem doar un canal prin care Inteligenta Infinita se va manifesta. In momentul in care facem lucrurile conform vointei personale, nelasand vointa divina sa se manifeste, putem genera foarte usor haos si efecte adverse, putem prelua din karma celui vizat, putem sa ii blocam lectiile de viata, putem ceda din energia proprie. Nimic din toate acestea nu este benefic pentru nimeni din cei implicati.
    Asadar treaba noastra e simpla : sa directionam iubire fara sa implicam mintea. Atat.

    Iar aceste proceduri fac parte dintr-un "antrenament" al nostru, dintr-o pregatire care ne va fi de folos pe termen lung.

    Anca


    RăspundețiȘtergere
  13. Va multumesc pentru toate sfaturile si experietele voastre impartasite si astept cu drag urmatoarele voastre interventii!

    RăspundețiȘtergere
  14. In timpul ultimelor transmisii am dormit bustean imediat dupa exercitiile cu sfera. Este OK sau nu??? M-am trezit cu dureri de picioare si usoare ameteli. Ziua urmatoare era mult mai bine. Ce se intampla?

    RăspundețiȘtergere
  15. putem sa ne vindecam singuri dar si alta persoana,doar trebuie sa gasiti metoda sa faceti conexiunea,asta nu e o noutate,astept ceva mult mai important,cind se va face contactul la nivel planetar cu ei,nu numai eu astept,sant sigur ca santem milioane de oameni care asteptam acest moment,sant sigur ca ei au sa ne invete foarte multe

    RăspundețiȘtergere
  16. Sper să apară în timp util comentariul meu şi să vă poată fi de folos !
    Referitor la "lucru pe alte persoane" vreau să vă spun că eu am cerut acordul acelor persoane.
    Una dintre persoane este mama mea (care are 80 de ani). Şi fiindcă ea nu este familiarizată cu aceste activităţi ale mele, dar fiindcă , este credincioasă şi ştie că m-a educat şi am crescut în acelaşi spirit, ei i-am spus că voi participa la "un fel de rugăciune de grup" al cărui scop este transmiterea energiei prin mine, către zonele unde ea are anumite suferinţe.
    Am pus-o la curent cu ora la care loc această acţiune şi am întrebat-o dacă primeşte.
    Rezultatul a fost că, mi-a mulţumit, m-a binecuvântat şi mi-a spus că primeşte cu toată inima, adăugând următoarele : "Vindecarea vine de la Dumnezeu, indiferent pe ce cale.".
    Mă simt mulţumită şi împăcată pentru asta şi vă spun şi vouă, în cazul în care v-ar fi de folos !

    RăspundețiȘtergere
  17. REMER :) vreau si eu sa trec la treaba, se mai poate trimite sferele proba?
    Dragos.

    RăspundețiȘtergere
  18. Măi, dac-aţi şti ce frumos a fost !!!
    La reechilibrare, de obicei, chakra pe care o vizualizam cel mai clar era Ajna. Acum, chakra inimii (Anahata) a fost cea mai vizibilă. Tot în timpul reechilibrărilor, a apărut "Doamna Violette" pentru o scurtă vreme, apoi a apărut o entitate verde-frumoooos (această entitate a rămas mai tot timpul cu mine.
    Am început să alerg cu gândul peste şi prin România visului meu.
    Cel mai mult mi-au plăcut pădurile şi lanurile de grâne aurii.
    Am lansat eu proiecţiile mele de ţară ideală, având grijă de toate aspectele (chiar am proiectat să nu mai avem cutremure şi inundaţii, aşezând apele în mătcile lor, vizualizându-le curate dar jucăuşe). Sper că n-am scăpat nimic.
    Am avut câteva momente vreo două-trei în care dispăream (nu ştiu dacă aţipeam sau, ce ...!), dar după câteva clipe eram din nou prezentă şi o luam de la capăt.
    La un moment dat, mi-am dat seama că eram ca ţintuită (am stat întinsă pe timpul exerciţiului), iar palmele şi tălpile parcă scoteau valuri de căldură (cea mai puternică şi mai fiebinte era talpa dreaptă).
    Cum stăteam eu aşa imobilă, am simţit că îmi împinge cineva capul spre stânga (mai înainte am simţit miscări uşoare, ba în vârful capului, ba la baza părului pe frunte, ba lângă urechea stângă, pe faţă). Când am întors capul, am văzut tot spaţiul violet, iar de sus era o lumină albă ale cărui raze se întindeau pe o porţiune din "cerul" violet.
    Apoi au apărut nişte nori albi diafani şi din stânga, a apărut un tânăr de vreo 30 de ani, cu părul lung şi blond, cu o banderolă în jurul frunţii care îi ţinea părul, dar o şuviţă flutura uşor pe deasupra ei. Era îmbrăcat cu o mantie argintie, de o croială impecabilă. Acest tânăr mergea printre nori, cum merg eu pe stradă.
    În tot timpul acesta, capul meu parcă era ţinut către direcţia aceea, iar după ce a trecut tânărul acela, am simţit că m-am relaxat şi capul a revenit la poziţia de dinainte (cu faţă în sus).
    Când m-am întors la poziţia iniţială, mi-am continuat proiecţiile pentru România.
    Odată s-au ridicat nişte lumini în toate culorile, în nişte jocuri neordonate dar armonioase care urcau în sus, în timp ce altele erau generate de unde eram eu, dar de deasupra capului meu.
    Am fost cuprinsă de aşa o emoţie, că, printre proiecţiile mele, m-am trezit gândind : "Sărut urmele strămoşilor mei şi le sunt recunoscătoare pentru energiile lăsate în acest pământ, energii ce ne sunt nouă astăzi hrană" şi "Ţara mea de aur", iar atunci am văzut harta României că se ridică vreo 30-40 de cm de la pământ, ca o placă de aur.
    Deodată mi-a apărut Sfinxul, iar de-acolo s-a înălţat un val de energie violet ... , care s-a deschis deasupra României ca o umbrelă şi atunci mi-am zis "Iată umbrela lui Zamolxe!"(pe care-am simţit-o/văzut-o, de când am citit "Legile lui zamolxe")
    Am avut senzaţia că au fost mai mult de douăzeci de minute, atât de încărcată a fost perioada asta de timp!
    Am ştiut de dinainte că voi avea o stare specială, fiindcă am simţit o altfel de emoţie, dar şi mare responsabilitate(pe care le simt încă)

    RăspundețiȘtergere
  19. Da. Este un act de responsabilitate maximă.
    Când am început reechilibrările am simţit o vibraţie destul de intensă în creştet. Apoi, chakrele mele parcă erau nişte Zorele de Lumină.
    Când am început să emit, brusc mi s-au incins tălpile şi palmele (iar mă aflam ţintuită). Apoi mi s-a încălzit tot corpul de parcă aveam febră.
    Pe prima persoană pe care am lucrat, o vizualizam într-un spaţiu oval de Lumină Alb-sidefie (ştiam că este întinsă).
    Vizualizam un filon de Lumină albă care pleca din sfera mea (care era deasupra capului) , atingea spaţiul de deasupra României ("umbrela lui Zamolxe"), iar deasupra persoanei pe care lucram se răspândea în raze care, uneori cuprindeau toată camera în care se află.
    La un moment dat, dar pentru câteva clipe, am simţit o presiune intercraniană (senzaţie de cap plin ).
    După cele 10 minute, am trecut la mama, dar Lumina nu mai era albă; atunci când o învăluia, era galbenă. Cam 5 minute a fost tot galbenă, apoi, treptat a devenit albă, până la alb sidefiu.
    La câteva minute după ce am început să transmit către mama, am simţit o vibraţie ca aceea din creştet, undeva în zona de deasupra chakrei inimii , în piept (cam la jumătatea distanţei dintre chakrele 4 şi 5).
    La final, a apărut "Doamna Violette", i-am mulţumit şi parcă drept răspuns, şi-a schimbat nuanţa într-una mai intensă cu câteva tonuri bune, şi şi-a restructurat şi forma, cum e cristalul fulgului de nea (a fost ca să zic aşa, primul nostru dialog).
    De aceea vreau să-i transmit acum - "Doamnă Violette", plăcerea a fost de partea mea!
    Prieteni pleiadieni, vă mulţumim şi ne manifestăm recunoştinţa, noi toţi !
    Mulţumim Remer Ra, frate, prieten şi ghid de nădejde !
    Vă mulţumesc şi în numele celor care beneficiază de Darul acesta (fie că ştiu sau nu) !
    Somn liniştit, tuturor !

    RăspundețiȘtergere
  20. Dle Remer Ra,

    Am cateva intrebari referitor la partea aceasta a programului de transmisii.
    1. Vor mai urma transmisii de acest gen?!
    Persoanele pe care imi doresc sa le ajut nu se incadreaza toate in aceste doua saptamani.
    2. In cazul in care nu se mai repeta acest tip de transmisii, pot sa impart cele 20 minute in 3 si sa transmit catre 3 persoane?!
    Nu as lasa pe nimeni "afara" din program si nu ma pot hotari pe cine sa aleg... As vrea sa pot ajuta cat mai multe persoane.
    Mutumesc!
    Anca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1. Da, vor mai fi transmisii de acest gen!
      2. Da, poti incerca!
      Stiu ca ai vrea sa ajuti cat mai multe persoane insa trebuie sa intelegi ca mai sunt si lectii de invatat...

      Ștergere
    2. Multumesc pentru raspunsuri!
      In timp ce scriam ieri postarea anterioara, m-am gandit ca nu era mai simplu sa o intreb direct pe Zaryiena... Asa ca am intrebat-o si pe ea dupa ce am postat si m-a asigurat ca vor mai fi transmisii de acest gen si ca voi avea ocazia sa ajut cati oameni vreau, nu trebuie sa imi fac griji pentru asta. M-am gandit ca este o ocazie buna pentru a verifica daca interpretez corect raspunsurile pe care le primesc. Pentru ca de regula nu au o forma lingvistica, ci e mai degraba asa ca o intuitie, ca un feeling.

      Prin aceste transmisii exact asta facem, facilitam invatarea lectiilor, nicidecum indepartarea lor. :)

      Miercuri am decis pe cine voi aborda in sesiunea de vineri seara. In aceeasi noapte am visat acele doua persoane, in acelasi context, dar in situatii diferite. Si am inteles la una dintre ele care este blocajul major in viata ei, iar la cealalta am visat ca avea ceva defect la masina si ca acea piesa trebuie schimbata. "Piesa" respectiva era ca o placa dreptunghiulara de cristal de aprox 25/15/1 cm, care avea niste bucatele de metal argintiu dispuse simetric intr-o anumita forma. Am comandat piesa noua si am chemat mecanicul sa o inlocuiasca. :)

      Eu sunt de parere ca oamenii "vad" lectia mai usor atunci cand sunt detasati de o situatie. Cand sunt in situatie, in mijlocul ei, in desfasurarea ei, e mai dificil sa invete lectia. Iar prin aceste transmisii noi nu facem decat sa facilitam invatarea lectiilor. :)

      Dupa sesiunea de la 22.10, i-am rugat pe Pleiadieni sa imi trimita niste iubire, sa ma conecteze la energiile lor, dar sa le calibreze pentru forma in care sunt eu acum. Am rezistat exact 9 minute. :))) La fel ca data trecuta.

      Am senzatia ca in timpul acestor transmisii ni se calibreaza ceva la nivelul campului mental si la chakra inimii. Daca nu mentin frecventa pace-iubire-seninatate in timpul transmisiei, atunci imediat simt ca o "gaura" energetica in Anahata. Este importanta starea din care facem aceste transmisii.

      Un sfarsit de saptamana luminos!

      Anca

      Ștergere
  21. bai, copii...nu ni se face, nu ni se da. Noi, suntem, noi facem, noi primim doar ajutor...daca vre, daca-l acceptam, noi facem,noi vrem, noi dregem...

    RăspundețiȘtergere
  22. Buna dimineata !
    Transmisunile de Vineri m-au prins pe drumuri, ca urmare, n-am avut conditii optime de concentrare/conectare.
    Totusi, cateva lucruri s-au evidentiat in timpul si dupa transmisiuni:
    1- "dialogul" cu "Doamna Violette" a fost din nou prezent, chiar mai intens ca data trecuta; parca, mai de aproape (avand in vedere preocuparea ei fata de chestiuni care ma privesc personal).
    2- vibratiile pe care le-am simtit data trecuta in zona chakrei 7 si la jumatatea distantei intre chakrele 4 si 5, s-au transformat in dureri usoare (in chakra 7, in timp ce lucram pe prima persoana si in piept, in timp ce lucram pe mama).
    3- am avut oarece dificultati in vizualizarea celor doua persoane pe care am lucrat, in sensul ca, n-am putut directiona permanent Lumina, Iubirea si Energia catre ele, pe timpul alocat fiecareia si ceea ce mi-a atras Atentia, a fost faptul ca, atunci cand ma "rupeam" din contactul cu ele, valuri de Lumina de diferite nuante, ma invaluiau pe mine.
    4- data trecuta am amintit printre altele ca, mai era prezenta o entitate de culoare verde care, si-a facut din nou aparitia in acelasi timp cu "Doamna Violette", dar, de data asta era de un camp mult mai extins (mai mare , ca sa zic asa).
    5- la finalul fiecarei etape, eram "anuntata" ca ele se incheiau (eu avand permanent ochii inchisi), printr-o expiratie lunga (ca un oftat) si trepidanta (ca un suspin).
    6- desi nu eram multumita si intr-un fel mi-am zis ca am ratat aceste transmisiuni, am simtit totusi efectul Luminilor care ma invaluisera, chiar din momentul incheierii lor, ceea ce m-a facut sa inteleg ca, "Doamna Violette" a considerat ca am nevoie de niste reglaje (pe care le-am simtit pana in planul fizic).
    7- ieri am sunat-o pe mama ca de obicei, dar voiam sa vad si daca a simtit vreun efect (avand in vedere dificultatea de a focaliza/directiona energia catre ea). Rezultatul a fost unul uimitor, in sensul ca era vesela si plina de energie; mi-a spus ca a dormit toata noaptea (cu o mica pauza pe la ora trei), lucru pe care nu mai reusea sa-l faca de multa vreme si ca ieri isi facuse singura baie (iarasi un lucru pe care nu mai reusea sa-l faca singura de multa vreme).
    Am descris aceste lucruri (asa cum fac de fiecare data) din doua motive :
    1- ca sa arat ca aceste lucruri nu sunt niste sminteli si ca ele se petrec in REALITATE.
    2- ca sa-i stimulez pe altii sa fie ATENTI la ceea ce se intampla in ei si cu ei, dar si ca sa-i incurajez sa se deschida, incercand sa intelega fiecare ca, prezenta noastra, a fiecaruia dintre noi aici (dar si in general) este o parte functionala importanta a unui organism (a unei Fiinte) si ca conlucrarea dintre noi trebuie sa fie una DESCHISA SI CONSTIENTA.
    Multumesc Pleiadienilor cu toata fiinta mea, imi exprim adanca Recunostinta fata de ei, de toti ghizii si indrumatorii nostri, atat din planurile subtile, cat sin celor pe care-i percepem la nivel fizic, asa cum este Remer Ra !
    S-avem Senin si Soare, fiecare in Suflet si pe Calea pe care o avem de urmat!

    RăspundețiȘtergere
  23. Ceea ce stiu este ca in perioada asta se creaza la nivel global o noua lume pe care noi o cream cu visele noastre. Cream intr-un spatiu negru sclipicios, unde notiuni de afara si inauntru dispar.
    Atunci cand indreptam intentiile noastre doar asupra unei tari pentru a crea doar in acea zona o "gradina" poate deveni de la nivel macro ca o detasare, o deviere, de unitatea planetara in plina formare.

    RăspundețiȘtergere
  24. Ne dorim o lume mai buna, libera si transparenta doar din vorbe de cele mai multe ori. Altfel de ce nu ai postat si partea a 2a a comentariului meu? Vorbele mele au fost cu masura si bun simt. A taxa pe cineva pentru felul diferit in care gandeste e o nedreptate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Al doilea comentariu era incarcat de indoiala, negativitate si chiar putina revolta! Nu era cazul aici!

      Ștergere
    2. Buna ziua.
      La cata negativitate transmiteau intr-o perioada comentariile Renatosei,n-am observat o tendinta sa nu le mai postati.Ce ma surprinde pe mine este ca,acum cateva luni in urma,cand intram pe acest blog erau foarte multi comentatori,acum ,cu mici exceptii nu a mai ramas decat Renatosa si Anca.Inteleg ca Anca este o persoana cu mult bun simt,dar Renatosa....de aceea am spus in comentariul ce nu l-ati postat ca ceva nu functioneaza cum trebuie pe aici.Dar este alegerea dvs.
      Eu am o bucurie in suflet,traiesc cu aceasta bucurie , tocmai de aceea observ ca pe aici nu exista asa ceva...sau nu permite Renatosa.
      Bucurati-va de ale dvs.

      Ștergere
    3. Renatosa a raspuns mai acid doar la atacurile venite din partea altor persoane. Atacurile la persoana le-am lasat, in limita bunului simt, pentru ca nu putem nega realitatea. Astia suntem... Pe de alta parte, au si ele rolul lor - oglinda!
      Dar anumite atacuri si pareri la subiectele blogului (transmisii, mesaje, comunicari) nu le voi lasa deoarece au rolul de a induce teama, neincredere, suspiciune etc. Credeti-ma, n-am timp de discutii sterile despre aceste pareri sau feeling-uri.
      Lucrurile sunt simple; cine nu rezoneaza, poate cauta subiecte si tematici potrivite pe multe alte bloguri!

      Ștergere
    4. Măi..., doamnă Sefora..., ziceţi aşa : "acum cateva luni in urma,cand intram pe acest blog erau foarte multi comentatori"...
      Păi, noi venim aici ca să fim ... "comentatori" ???
      Înţelegeţi unde-i problema ? Ne-am făcut o ocupaţie din a comenta orice, oricum şi oriunde ... şi ne mai simţim îndreptăţiţi să facem asta, chiar dacă suntem depaaaaarte de subiect.
      Tot dumneavoastră doamna Sefora, mai spuneţi următoarele : "a mai ramas decat Renatosa si Anca". Este o constatare aproape uimitoare ...dacă ne raportăm la preocupările dumneavoastră preponderent asupra "comentariilor" (şi mai puţin asupra subiectului).
      Dacă cineva crede că pleiadienii n-au ce face şi se irosesc în transmisii cu ..."comentatori", daţi-mi voie să vă spun că vă înşelaţi .
      Nu vorbesc în numele Ancăi, de aceea, am să spun că EU (deşi aceste două litere unite care au o vibraţie fabuloasă pe care nu oricine o poate controla -8-, vă enervează) sunt aici ca un OM SERIOS care ÎN DEPLINĂ CONŞTIENŢĂ, caut, mă caut, îmi asum şi VREAU să-mi fac misiunea pe planeta asta, iar pentru acest lucru, INDIFERENT CINE- CE-AR ZICE, îmi fac treaba, bucurându-mă de asistenţa şi îndrumarea unora mai mari ca mine şi cărora le port respect
      Dacă aş fi fost aici, ca şi "comentator" (doar ca să toc nişte timp), fără să conştientizez că timpul nu este al meu, ci mi-a fost DĂRUIT de DUMNEZEU şi că voi da socoteală cum l-am cheltuit , n-aş prea fi avut ce spune, înafară de... "ce mai fac ceilalţi".
      Pare dur , dar e adevărat! Iar eu n-am să mă apuc de minciuni de dragul nimănui şi nici prefăcută n-am fost vreodată...
      Demonstraţi că sunteţi serioşi şi dăruiţi unei cauze atât de nobile, rămânând ca nişte stânci în calea valurilor negative ale Vieţii...
      Credeţi că sunteţi inferiori mie ?
      Aş ! în fiecare Om, locuieşte Hristos ! Dar eu mă înclin doar în faţa lui Hristos, atunci când iese El în faţă...şi nu mă tem să-mi plec genunchii acolo unde apare Hristos, căci genunchii mei sunt tociţi şi orgoliul care ţipa de durere, de câte ori îmi plecam genunchii , este complet strivit.
      Treaba voastră ce credeţi, dar eu vă spun că SITA CERNE... şi vă mai spun că atâta vreme cât veţi rămâne mici, veţi cădea prin găurile ei (ale sitei, desigur), mult prea mari pentru dimensiunile voastre (ale "comentatorilor" de dragul comentării).
      Ce contează cine-ce zice, dacă sunteţi (sau cel puţin aşa ar trebui - să fiţi) preocupaţi, fiecare, de propria lui evoluţie ???
      Dacă tot aveţi orgolii sau invidii, măcar folosiţi-le constructiv, făcând un salt semnificativ de unde să mă îndrumaţi voi pe mine. Fiindcă eu sunt recunoscătoare celor de la care pot învăţa şi respectul meu pentru ei este REAL, tocmai fiindcă ştiu câtă muncă este în spatele fiecărei trepte urcate.
      Lăsaţi prostiile şi haideţi degrabă să ne acordăm măcar la energiile planetei, fiindcă am rămas, mult prea mulţi, în urmă !

      Ștergere
    5. Foarte frumos gandit si aplicabil pentru ori si cine....Succes !

      Ștergere
  25. Salut,
    nu stiu daca a mai patit cineva la fel, dar va scriu ca sa va intreb. In cele 2 transmisii am lucrat 10 minute pe prietenul meu cu care sunt de foarte mult timp. El este mai "pamantean" si nu crede foarte mult in ceea ce facem noi. Dupa fiecare transmisie s-au activat toate problemele nerezolvate si s-au intensificat tensiunile. Dar, eu am mers mai departe cu incredere si vreau sa va spun ca acum schimbarea este radicala. Atmosfera si armonia e la cote maxime si am incredere in continuare ca lucrurile se vor aranja tot mai bine. Multumesc din suflet pleiadienilor pentru ca ne ajuta sa ne armonizam mai repede intre noi si in relatia cu Universul si ii multumesc, din nou, lui Dan pentru ca ne transmite toate aceste tehnici minunate.

    RăspundețiȘtergere
  26. Suflete dragi, cum va mai este?
    Aseara, la transmisia din 22,10, nu prea stiu pe unde am fost. Daca la prima persoana draga, am fost prezenta din doi in trei, sa zic asa, la a doua persoana am disparut din peisaj aproape instantaneu. Am apucat doar sa ma gandesc la nume, apoi nu mai stiu nimic. M.am trezit ca este ora 23,10.
    La voi cum a fost?

    RăspundețiȘtergere
  27. Incepand din aceasta dupa-masa am simtit ca trebuie sa scriu aici despre moartea tatalui meu si vindecare. Ceea ce fac acum.
    Ma aflu aici sa depun marturie ca orice trauma, orice sentiment, orice tipar imperfect poate fi vindecat(a).

    Tatal meu s-a sinucis la varsta de 38 de ani, cand eu aveam aproape 15 ani, cu 3 zile inainte de examenul admitere in liceu. S-a aruncat de pe o sonda de 35 de metri intr-o sambata dimineata. Nu a murit pe loc, insa nu a mai putut fi salvat din cauza multiplelor fracturi si leziuni interne. A vrut sa moara si a murit.
    Pentru ca eram inainte de examen am fost menajata si am avut ocazia propice sa intru in negare defensiva. Era atat de dureros pentru mine incat nu am putut sa accept asta. Dupa 5 ani am acceptat ca tatal meu a murit. Mi-l imaginam cum se arunca de pe sonda, iar eu stateam ingenuncheata langa corpul lui zdrobit, plangand -- si vedeam acest filmulet mental din nou si din nou si din nou si din nou si din nou, pana nu mai puteam sa respir de durere. Ma invinovateam pentru moartea lui fiindca eu am insistat ca parintii sa se desparta fiindca nu se intelegeau. Si cred ca in sinea mea am considerat multa vreme ca l-am abandonat, dar l-am si blamat pentru ca a fost slab. Asa gandeam atunci.
    Si cred ca este unul dintre motivele pentru care am acceptat sa platesc din karma lui. Sufletele care gresesc fata de Viata merg intr-un loc nu foarte placut dupa deztrupare. De unde stiu asta?! Pentru ca am fost conectata la sufletul lui si la locul in care era. Asa ca stiu cum se simte "iadul". Dar asta este alta parte din poveste si nu face obiectul postarii de azi.
    Am purtat suferinta legata de moartea tatalui meu timp de 15 ani. Cred ca este suficient. Sunt dispusa sa trec din nou prin toate acele stari (se si intampla asta) pentru a le vindeca. De ce scriu asta?! Asa simt.
    Am constatat in ultimele zile, cu o oarecare mirare, faptul ca desi am vindecat relatia cu el, mai exista o multime de trairi legate de evenimentul mortii lui. La asta lucrez acum, cu mult sprijin din partea ingerilor, Maicii, a ghizilor spirituali, a Zaryenei si a familiei mele de lumina.
    Atunci nu stiam, nu simteam ca de fapt noi nu suntem niciodata singuri. Chiar si atunci cand suntem in cele mai joase vibratii avem sprijin divin. Altfel eu nu as mai fi fost in aceasta viata de mult.
    Avem atat de multe variante de a primi sprijin in vindecarea si restabilirea tiparelor perfecte, insa trebuie sa il cerem. Nu intervine nimeni in efectele noastre.
    Trebuie sa ne dorim vindecarea, eliberarea de aceste suferinte, traume, etc.
    Si pentru asta avem tot sprijinul. Daca il cerem!
    Nu va mai identificati cu povestea acestei vieti. Este doar una din multele intrupari. Iar noi nu suntem o poveste de viata, ci iubire din iubirea lui Dumnezeu, suntem Viata, suntem Universul constient de sine in continua evolutie.
    Fiti curajosi! Doar asa putem fi liberi. Doar asa putem (re)deveni expresia noastra perfecta de sine, o manifestarea a divinului aici pe Pamant.
    Pace si iubire tuturor!
    Fiti binecuvantati cu iubirea si lumina Creatorului Divin!
    Anca




    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, gândurile sunt vibraţii care se extind în câmpul emoţional care, fiind mai sensibil vibrează mai puternic (ca un ecou). Emoţiile create de gânduri vibrează şi ele şi se întorc în câmpul mental unde se nasc, sau se întăresc gânduri, într-un fel de circuit intern.
      Gândurile nemărturisite, ajung "gânduri împuternicite", care ating puteri mai mari decât cuvintele, aşa cum spune Zamolxe.
      Admir CURAJUL tău, de a scoate la LUMINĂ aceste vâltori din interiorul tău!
      Dacă suntem Atenţi la formularea "a scoate la Lumină", imediat înţelegem că parte din încărcătura negativă se transformă deja în această Lumină.
      Aceasta se numeşte "mărturisire" şi este un proces complex de curăţare/uşurare a unei poveri.
      În Biserică, "mărturisirea" (care se mai numeşte şi "spovedanie") are mare greutate (pentru cine CREDE, căci nu e cazul să intrăm în polemici pe această temă, mai ales că vorbim de drama unui Om).
      Împărtăşirea, este un proces prin care, povara sau Darul (după caz) se împarte cu cei care vibrează la trăirile unui Om (trăiri pozitive sau negative).
      Sunt alături de tine şi te cuprind în Lumină cu toate trăirile tale, ca să-ţi vântur de pleavă o parte (pe care o pot înţelege şi simţi) din această povară.
      Karma celorlalţi ne-o asumăm de dinaintea întrupării, iar în viaţa acesta, doar aşa putem prelua din ea.
      În faţa unui astfel de fapt, nu ne rămâne decât provocarea/LECŢIA pe care o învăţăm sau nu (de-aici se desprind următoarea lecţii - PREŢUIEŞTE VIAŢA ! IUBEŞTE-ŢI TRUPUL! RESPECTĂ TEMPLUL LUI DUMNEZEU !).
      Pe tata, proiectează-l în LUMINĂ (primul gând care mi-a venit în minte, a fost să-l proiectezi sub cascada sonică şi de Lumină aurie, în care ne-am vindecat emoţional). Putem face asta mai mulţi (dacă cineva mai doreşte asta). Eu pot s-o fac, dacă eşti de acord (dar trebuie să-i cunosc numele de botez).
      Anual, este bine să i se facă câte un "pachet" de 40 de Liturghii (în Mănăstire e mai uşor, fiindcă se fac în fiecare zi).
      Fă-i acasă un altar şi aprinde-i lumânări cât de des poţi, fiindcă are nevoie de Lumină.
      Dăruieşte Lumină (şi tot ce mai poţi) oriunde mergi (ajutându-i pe ceilalţi să iasă la Lumină şi/sau din nevoi).
      În felul acesta, tata se ridică uşor-uşor, iar tu te vindeci uşor-uşor, împăcându-ţi Conştiinţa că ai făcut tot ceea ce ţine de tine.
      Stă în Puterea Lui Dumnezeu să-l Ierte şi să-l cureţe de toată negativitatea pe tatăl .
      Să ne rugăm dară : - IARTĂ-L DOAMNE PE COPILUL TĂU CARE, ÎNTR-O RĂTĂCIRE, A GREŞIT, ŞI CURĂŢĂ-L DE TOATĂ NEGATIVITATEA, CA SĂ RĂMÂNĂ UŞOR ŞI SĂ POATĂ URCA LA PICIOARELE TALE ! AMIN!

      Ștergere
    2. Marţi seara, după minunata călătorie prin ţara mea frumoasă şi bogată (20:20-20:40), am mâncat ceva fiindcă nu apucasem să fac asta şi mă preparam pentru etapa a doua.
      La 21:50, a sunat telefonul şi mi-a deviat traseul, astfel că în loc să transmit Lumină, Iubire şi Energie la nivel subtil, a trebuit să merg să dau o mână de ajutor la nivel fizic. Aşa că nu sunt multe de spus . Aştept ziua de mâine.
      S-avem cu toţii o seară Liniştită!

      Ștergere
  28. Bună seara,

    Aş vrea să vă împărtăşesc experienţa mea legat de aceste transmisii. M-am gândit dacă să fac aceasta sau nu, şi totuşi, am decis să spun câteva lucruri. Ceea ce voi relata se referă la ziua de marţi, 18 martie.
    Pentru meditaţia de la ora 20,20 de încărcare a egregorului României am văzut cum energiile ţării au început să se mişte încet-încet, la început mai greoi, apoi, treptat, din ce în ce mai uşor, mai fluid. Au fost angrenate atât energiile de la nivelul terestru, cât şi cele din câmpul energetic de deasupra ţării. Energiile de deasupra sunt, cel puţin de la un anumit nivel în sus, de o vibraţie foarte înaltă şi conţin informaţia a ceea ce putem numi idealul de ţară, adică acea Românie frumoasă şi armonioasă pe care noi ne-o dorim. În schimb, la nivelul solului energiile sunt, într-o proporţie covârşitoare, de joasă vibraţie, încărcate cu multă vulgaritate, violenţă, dorinţe de posesii materiale, luptă pentru supravieţuire etc. Treptat energiile de sus s-au amestecat cu cele de jos ca şi cum cineva, o forţă uriaşă, frământa un aluat – aluatul energetic al ţării. Energia ce cobora de sus era, predominant, de culoare violet - culoarea specifică energiei atlante, care s-a combinat cu energii galben auriu şi de diverse alte culori ce au transmutat, treptat, energiile de joasă vibraţie de la nivelul pământului, astfel că, spre finalul meditaţiei, energiile se mişcau uşor, parcă curgeau de jos în sus şi de sus în jos. Într-un alt plan, dar în acelaşi spaţiu al ţării, fraţii atlanţi de dincolo de voal asistau mulţumiţi la procesul în plină desfăşurare. Ei urmăresc îndeaproape tot ce se întâmplă la nivelul ţării noastre. Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc deocamdată aici.
    În ceea ce priveşte meditaţia de la ora 10,10, am ales să trimit lumină şi iubire fratelui meu. Am realizat din nou procedura de pregătire ce include culisarea sferei energetice pe direcţia Anahatha-Sahasrara şi plasarea ei deasupra creştetului. L-am vizualizat într-o lumină galben-deschis spre alb şi, în acelaşi timp m-am rugat pentru el, ceea ce, de altfel, făceam frecvent. Până aici, toate bune. Însă, a doua zi dimineaţă m-am trezit cu o durere de cap cumplită, cu nasul înfundat, mă durea foarte tare zona frunţii şi a sinusurilor. Nu reuşeam să mă adun, să mă concentrez la ceva. M-am pregătit de mers la serviciu foarte greu. Randamentul pe tot parcursul zilei a fost sub orice nivel aşteptat. Starea asta a durat trei zile, timp în care m-a durut încontinuu capul la diferite intensităţi, inclusiv noaptea, ceea ce mi-a cauzat şi insomnii. Am rămas în urmă cu toate cele ce trebuia să fac în acele zile atât la serviciu, cât şi acasă pentru că nu mă puteam aduna şi focaliza pe ceva concret. În a doua zi seara mi-am amintit că fratele meu a avut cu ceva ani în urmă sinuzită pentru care a făcut tratament, puncţie etc. Şi acum are sensibilitate pe zona sinusurilor şi este nevoit să poarte fes de îndată ce dă frigul. În toate aceste zile am încercat diverse metode de a mă elibera, curăţa de energiile preluate. Menţionez că aceste energii conţineau informaţii de respingere a energiei trimise de mine, chiar o stare de revoltă ce transmitea că doreşte să fie independent în viaţa pe care o trăieşte.
    Dacă Zaryiena nu a transmis clar că putem încălca una din legile universale, cea a liberului arbitru, lucrând pe alte persoane fără să le cerem acordul, înseamnă că a ştiut, desigur, că există şi posibilitatea preluării de karmă, de energii, cum vreţi să le spunem, în cazul în care respectivul suflet doreşte să-şi trăiască propriile experienţe de viaţă pentru care s-a întrupat. Cel puţin eu am simţit aceasta pe propria piele.
    Sincer, în urma acestei experienţe nu mai am curajul să mai încerc această meditaţie cu nici o altă persoană. Voi urmări următoarele transmisii să văd ce teme vor avea.
    Vă doresc la toţi să fiţi fericiţi alături de cei dragi!


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În timpul acestor transmisii, contactul nostru cu persoanele pe care lucrăm, nu este direct ci, el trece prin nişte câmpuri vibraţionale pe care niciunul de aici nu le poate atinge.
      Ca urmare, n-avem cum să preluăm din energia persoanelor pe care lucrăm fiindcă între noi şi ele sunt nişte "filtre" (ca să le zic aşa).
      Apoi, de la noi pleacă doar INTENŢIA. Fiindcă "creditul" energetic, de Iubire şi de Lumină, este transmis Sinelui Înalt al României (care are câte o relaţie unică, cu orice ESTE pe pământul acesta) între orele 20:20-20:40. Iar de la 22:10 şi până la 22:30, noi nu facem altceva decât, prin INTENŢIA noastră, activăm energie din "creditul" investit şi prin aceasta ea este direcţionată DIN CÂMPUL DE DEASUPRA ŢĂRII către persoana pe care noi o vizualizăm în acel timp.
      Această operaţiune este foarte uşor de înţeles dacă facem o paralelă între a încărca un cont sau o cartelă telefonică cu bani între 20:20 şi 20.40, iar din acel credit un operator bancar sau telefonic, ia notă de intenţia noastră de a distribui din contul acela, în două direcţii pe care noi le indicăm, între orele 22:10-22:30.
      Deci nu vă mai speriaţi degeaba.
      Şi eu am simţit nişte trepidaţii şi apoi nişte dureri uşoare în anumite zone, dar aceasta avea să arate că persoanele pe care lucram aveau nişte suferinţe în acele zone, iar mie mi s-a "arătat" , sau mai degrabă am simţit pe pielea mea că, este acolo un blocaj, ceva nefuncţional.
      Este exclus să preluăm ceva de undeva în acest act de generozitate pentru motivele pe care le-am înşirat mai sus.
      Noi oamenii avem tendinţa de a găsi vinovaţi înafara noastră şi acesta este unul din motivele pentru care este posibil să fi făcut această postare (deşi eu simt altceva, dar pentru moment mă abţin; doar pentru moment).
      Alt motiv ar putea fi acela că, intrând în contact cu lumi nepalpabile (ca să zic aşa), unii dintre noi, au o teamă ascunsă pe undeva, cum-că li s-ar putea întâmpla ceva rău.
      Mai este un motiv care ţine de un soi de egoism, în care cineva face ceva..., dar nu cu toată inima, fie din lipsă de generozitate, fie că poartă nişte resentimente faţă de cel (cei) care trebuie să beneficieze de aceasta (în acest caz, se poate crea un efect de bumerang puternic).
      Somn liniştit şi-apoi o minune de săptămână !

      Ștergere
  29. Bună dimineaţa,

    Vă povesteam zilele trecute despre experienţa mea legată de transmiterea de lumină şi iubire fratelui meu. Vreau să fac câteva precizări. Nu am vrut să supăr pe nimeni şi nici să creez cuiva frică, ci, pur şi simplu, am povestit experienţa trăită de mine. Îmi pare rău şi îmi cer iertare dacă am supărat pe cineva. Nu asta a fost intenţia mea.
    Este posibil ca Rennatosa să aibă dreptate când scrie că poate fi o teamă ascunsă pe undeva legat de aceste meditaţii, pentru că este ceva cu totul nou, cel puţin pentru mine, sau poate fi şi o altă explicaţie bazată, zic eu, pe orgoliu sau pe un sentiment de superioritate. Fratele meu este cu mulţi ani mai mic decât mine şi doream de multe ori să facă cum credeam eu că este bine, crezând că am mai multă experienţă de viaţă decât el şi că îl pot sfătui, ghida ce să facă în viaţă. Experienţa asta m-a ajutat să conştientizez toate aceste lucruri. Cu alte cuvinte, eu trag concluzia că în toate aceste meditaţii nu are ce căuta nici urmă de orgoliu sau de „superiorităţi” pentru că acesta poate avea efect de bumerang! Nu pot decât să le mulţumesc lui Remer şi fraţilor pleiadieni!
    Am mare respect pentru Remer Ra, am citit toate cele patru cărţi ale lui, iar Legile lui Zamolxe şi Chemarea atlanţilor le-am citit chiar de câte două ori, atât de mult mi-au plăcut. Toate parcă m-au hrănit şi mi-au trezit amintiri de mult trăite. Le-am recomandat multor prieteni şi cunoscuţi, o parte din ei le-au cumpărat şi ei şi le-au citit, la câţiva le-am împrumutat cărţile ca să le citească şi cu care am avut apoi multe discuţii interesante şi constructive pe seama informaţiilor din aceste cărţi. Pentru toate acestea pot să spun: Fii binecuvântat, Remer Ra!
    Suntem cu toţii fraţi şi suntem născuţi aici în această ţară în aceste timpuri pentru a lucra pentru noi, toţi românii, pentru România şi poate că ceea ce facem noi aici se răsfrânge chiar şi dincolo de graniţele ţării. Fiţi binecuvântaţi cu toţii! Zamolxe ne veghează!

    RăspundețiȘtergere