Zaryiena:
Bine v-am regăsit, dragilor! A mai trecut o vară pământeană... A fost o vară
frumoasă pentru toți cei care și-au deschis ochii sufletului și au privit la
frumusețile divine din miezul ființei lor. A fost o vară frumoasă pentru toți
cei care și-au cultivat cu delicatețe semințele pure ale iubirii, compasiunii,
bunătății și blândeții. A fost o vară frumoasă pentru toți cei care nu au
renunțat la planul inimii lor, indiferent de ceea ce se întâmpla în jurul lor.
A fost o vară frumoasă pentru toți cei care au crezut în puterea lor, în
voința, perseverența, hărnicia și răbdarea lor. A fost o vară frumoasă pentru
toți cei care au încetat să mai caute în exterior și s-au bucurat de marea
comoară descoperită în inima și sufletul lor.
Am simțit
dorul multora dintre voi. Dorul... este unul din sentimentele cele mai
curate ale Multiversului, inclusiv ale planului de conștiență 3D. Acest dor
poate lua multe forme, în foarte multe dimensiuni și stări de conștiență. El
vine din marele Dor, cel față de Creator! Dorul și iubirea ne adună pe toți cei
risipiți în Multivers! Este unul din stâlpii Puterii care Unește! Nimeni, nici
cea mai evoluată entitate coborâtă în trup, din cel mai evoluat sistem solar,
nu poate stăvili dorul de Matcă, de Trupul Luminic Primordial! Acest sentiment
minunat, alături de iubire, ne leagă în moduri nebănuite.
Dar vibrația
trupului își urmează cursul și sunteți nevoiți să reveniți cu picioarele pe
pământ. Acesta își duce la îndeplinire rolul de bun învățător, chiar dacă lecțiile
sale nu sunt întotdeauna blânde. Lecțiile din dimensiunea 3D, cea a dualității,
a evoluției pe orizontală, sunt necesare și chiar vitale! Nimeni nu scapă de
ele! Drumul poate fi parcurs relativ ușor sau poate fi parcurs cu multe
greutăți și suferințe. După cum știți, sunt două instrumente ale evoluției în
planul de conștiență 3D: autodisciplina și suferința. Am mai spus-o, au spus-o
mulți alții înaintea mea, și am să mă repet: se poate evolua fără suferință! Chiar
dacă aceasta este instrumentul cel mai eficient de trezire, purificare și
dinamizare pentru planul de conștiență dual 3D, se poate evolua și fără suferință.
Această
toamnă va fi una a alchimiei spirituale și mentale! Transmisiile vor avea rolul
de a vă transforma aspectele joase ale conștienței voastre în aspecte înalte.
În primul rând, nu este suficient să înțelegeți că transformarea exterioară
este efect ci trebuie să și simțiți cu adevărat acest lucru! Toată lumea știe
că transformarea exterioară este o consecință a transformării interioare dar
asimilarea unei informații nu are nicio valoare dacă nu este simțită, aplicată,
trăită.
Alchimia
sau transformarea spirituală nu depinde de mediu, de conjuncturi mai mult sau
mai puțin favorabile, de societate, de cunoștințe, de putere, influență sau
vreun titlu. Nici dacă stați întreaga viață în locuri speciale sau lângă
persoane care au o vibrație înaltă nu vă puteți transforma ființa interioară
dacă nu sunteți implicați cu totul.
Acest
proces de transformare presupune, în primul rând, pătrunderea în propriul
vostru interior. Chiar dacă la prima vedere nu pare a fi ceva ieşit din comun,
pătrunderea în interior este un act de mare curaj, deoarece numai astfel puteți
vedea adevărata noastră faţă. Foarte mulţi evită contactul cu fiinţa interioară
din cauza faptului că realitatea i-ar putea speria. Egoul se va opune încă de
la început, deoarece simte că „lumina celui ce observă” îl poate dizolva în
foarte scurt timp.
Primul
proces pe care îl va face căutătorul într-ale alchimiei spirituale este
autocunoaşterea. Autocunoașterea va duce automat la recunoaștere! Nu se poate
evolua spiritual fără a ști cine ești și unde ești! Pentru a ajunge departe
trebuie plecat de AICI! Altfel nu se poate! Cel ce pătrunde pentru prima oară
în interior, în cele mai multe cazuri, observă o imagine care îl poate dezamăgi
sau chiar înfricoşa, deoarece își vede o altă faţă. Care, de cele mai multe
ori, este cea a unui om slab, plin de temeri, neputinţe, dureri, vicii,
răutăţi, invidii și alte asemenea. Dar această mască nu sunteți voi! Nu ați fost niciodată!
Este doar sperietoarea egoului!
Ei bine,
dragilor, nu există așa ceva! Nu există om slab, nu există neputințe și nici suflete
demne de dispreț! Un om slab a renunțat de bună voie la propria putere! Un om
întunecat de ură și-a direcționat propria energie către un loc nepotrivit.
Teama își are rădăcina în necunoaștere!
Totul se
poate schimba AICI și ACUM, printr-o simplă decizie. Însă decizia nu trebuie să
fie a egoului ci a scânteii divine din voi! Decizia trebuie să vină din adâncul
sufletului vostru!
Vom
respecta formatul transmisiilor anterioare, astfel că prima transmisie va avea
loc între 20:20 și 20:40 iar cea de-a doua între 22:10 și 22:30. De asemenea,
vom alege aceleași zile (marți și vineri) precum și intervalul de două
săptămâni. Prin urmare, pentru prima sesiune de transmisii se vor avea în vedere
următoarele zile: 23, 26, 30 septembrie și 3 octombrie.
Cu două
minute înaintea fiecărei transmisii (20:18 și 22:08), veți lucra cu
sfera-probă, respectând același proces ca până acum, adică cereți sinelui divin
să vă ofere o sferă energetică cristalină și apoi o veți culisa de 20 ori pe
direcția celor doi centrii energetici inimă-minte, în rezonanță cu respirația,
după care o veți plasa la circa 10 cm deasupra creștetului.
La prima
transmisie, între 20:20 și 20:40, în primele 10 minute, rețeaua va transmite o
energie caldă dar puternică în același timp. Lăsați-o să pătrundă în trupul,
mintea și sufletul vostru. Va impregna pielea, apoi toate organele și sistemele
voastre anatomice – muscular, osos, digestiv, nervos. Lăsați-o să pătrundă apoi
în mintea și sufletul vostru! Vă veți simți calmi, relaxați, cu mintea limpede
și liniștită.
După cele
10 minute veți fi ajutați să faceți o călătorie în interior, pentru
redescoperirea ființei grandioase care sunteți. Pentru asta aveți nevoie de un
prim act de curaj. Trebuie să renunțați la măștile și etichetele voastre! Este
o călătorie spre inima voastră, plecând de la minte. Pas cu pas, vă veți
elibera de toate etichetele. Aruncați masca numelui, aruncați diplomele și
funcția deținută, debarasați-vă de tot mecanismul social în care funcționați,
uitați în ce localitate trăiți, uitați de țara în care trăiți, eliberați-vă de
culoarea pielii și de rasă. Uitați apoi și de trup! În timp ce conștiința
voastră merge spre inimă, toate aceste etichete și spoieli care vă definesc
egoul sunt eliminate!
Veți
descoperi că voi nu sunteți nimic din toate acestea. Veți descoperi că ele sunt
părți ale unui joc de copii. Sunteți copiii care au uitat să se întoarcă acasă!
Puneți-vă
întrebarea: oare ce eram înainte de naștere? Lăsați întrebarea să persiste în interiorul
vostru. Poate veți avea străfulgerări, amintiri din alte vieți... Treceți de ele,
nici acestea nu sunt importante! Întrebați-vă cine erați înainte de a veni pe
această planetă!
Nu
așteptați ca mintea să perceapă răspunsul! Mintea nu poate înțelege ceea ce nu
ține de minte. Deschideți-vă sufletul! El este cel care poate înțelege și simți
ceea ce sunteți cu adevărat!
Puneți-vă
apoi întrebarea: cine sunt eu cu adevărat?
Veți
descoperiți o lume nouă și totuși atât de veche, inundată de lumină și de o
vibrație atât de caldă. Ceea ce veți simți este doar începutul... Veți
descoperi, pas cu pas, ceea ce sunteți voi cu adevărat! Veți simți că sunteți
parte din Creator, că nimeni și nimic nu poate fi despărțit de EL!
Dacă
simțiți nevoia să stați mai multe minute, o puteți face!
La cea
de-a doua transmisie, între 22:10 și 22:30, se va avea în vedere activarea și
alimentarea celor cinci virtuți: iubirea, voința, curajul, răbdarea și
modestia! Alocați 3-5 minute pentru fiecare dintre acestea. Dacă simțiți că
stați mai puțin bine la una dintre ele, atunci acordați-i mai mult timp! Nu
uitați însă că ele nu au nicio valoare dacă nu se regăsesc în viața voastră de
toate zilele! Când veți alimenta una din aceste virtuți, vă veți identifica cu
ea. Veți fi iubirea, pur și simplu! Veți fi voința, acea forță, dură ca un diamant, de neclintit, de nezdruncinat! Veți fi curajul
însăși, neînfricatul, marele erou! De asemenea, veți fi una cu răbdarea și
modestia!
(va urma)
Ufff, de cand astept!! Va multumesc din suflet!!!
RăspundețiȘtergereAndreea
Exceptional! Asa si este, dragul nostru, remer ra, draga echipa.
RăspundețiȘtergereCROMATIC -- PRIETENIA
http://www.youtube.com/watch?v=AXd2So5uv9U
Doamne ajuta!
Cu drag si dor,in zicerea unei vorbe din strabuni,
Lucia Dobrea (prietena si colega voastra de echipa, am putea sa zicem asa)
Sunt sceptic... nu neaparat neincrezator. Evolutia sa fie determinata DOAR de un set de exercitii mentale cu bile de foc - simplific, desigur! Probabil ca asta e o metoda, printre multe altele. Mie personal nu imi vine sa o urmez, succes pentru cei care credeti in ea.
RăspundețiȘtergereUnde scrie ca evolutia este determinata DOAR de un set de exercitii? Autodisciplina nu se rezuma doar la un set de exercitii! Doar un naiv poate crede asta.
ȘtergereNu te împiedică nimeni să fii sceptic. Scepticismul este o stare care emană din procesul tău de gândire şi e o chestiune de ordin strict personal. Deci n-are legătură cu exteriorul Totuşi, ţi-ai face un mare bine , dacă ai lucra asiduu la încrederea în tine.
ȘtergereEra, pe vremuri, în Japonia, o lege prin care se interzicea să ieşi din casă (adică, în public) prost dispus ; dacă o încălcai, plăteai amendă. În termeni populari, această lege era numită "amenda pe melancolie".
Crezi că era o lege dreaptă (aruncă-ţi un ochi la mentalitatea japonezilor înainte de a-ţi răspunde )?
Buna seara! Pot participa la exercitii si cei care nu au luat parte la primele serii de transmisii, din primavara? Multumesc!
RăspundețiȘtergereAlina
Sigur ca da!
ȘtergereHe he, parca ne sunt citite gandurile asa a fost mesajul Zaryienei cred ca a lovit in toti .
RăspundețiȘtergereBuna ziua! Poate participa oricine la aceste transmisii? Chiar si cei care nu au facut cursurile?
RăspundețiȘtergereDa, pot participa si cei care nu au facut cursurile.
Ștergerebine ai revenit!
RăspundețiȘtergereE.I.
Chiar că mi-a fost tare dor.... Ce bucurie am simțit citind acest mesaj! Dar, in același timp am simțit că am mai crescut puțin și că aceste exerciții vin la momentul potrivit. Așa învățam alfabetul divinității.... O experiență superbă.
RăspundețiȘtergerecu drag si iubire pentru toti. ma bucur ca ne-am reintalnit deocamdata aici. iubire pentru Tatal Ceresc inainte de toate Dan. astept sa ne vedem la cursurile modulului 2. Namaste
RăspundețiȘtergereBogdan
Ai in vedere organizarea cursurilor si la Brasov
RăspundețiȘtergereMONICA
Bun găsit tuturor !
RăspundețiȘtergereSalut revenirea Zaryienei ! Suntem recunoscători, atât pleiadienilor, cât şi lui Remer Ra !
Am motive să scriu ca şi "anonim".
De asemeni, am motive. să fiu mai rezervată.
Mesajul meu este : pentru următoarele transmisiuni este necesară o mai serioasă echilibrare pe relaţia trup-minte-suflet.
Mulţumesc Creatorului pentru tot ceea ce ne oferă !
Mulţumesc tuturor celor prin care, ne sunt oferite toate acestea!
Mă-nclin !
Dragii mei, începând de astăzi 23 Septembrie, au loc primele seturi de transmisii cu pleiadienii.
RăspundețiȘtergereVă rog să vă acordaţi şansa de a participa la ele, fiindcă beneficiile sunt imense !
Explorarea interioară este cel mai important lucru pe care-l are un Om, de făcut în această Viaţă ; este chiar mai important ca a învăţa să te ridici în picioare şi să mergi, vorbeşti, respiri, etc.
Este cu atât mai important să participaţi la aceste transmisii, fiindcă avem parte de îndrumare din partea unor entităţi din dimensiunile mai înalte care, ne oferă şi protecţia necesară.
Pentru aceasta, avem nevoie, într-o primă etapă, de VOINŢĂ şi ÎNCREDERE. Apoi, trebuie să ne stabilim o INTENŢIE CLARĂ DE A EVOLUA.
După ce am stabilit acestea, ne CREĂM TIMPUL NECESAR, ca să participăm de transmisii, după cum s-a stabilit programul, de către pleiadieni (ei ştiu cel mai bine, care sunt factorii necesari pentru buna funcţionare a întregului proces ; pe noi nu trebuie să ne intereseze acest aspect ). Însă, tot ca etapă pregătitoare ce ţine de fiecare în parte, este STAREA psiho-emoţională în care intrăm în transmisii.
Pentru aceasta, vă voi da o mână de ajutor.
Aşadar, după ce am activat VOINŢA=EU VREAU ASTA, ÎNCREDEREA=EU AM ÎNCREDERE ÎN MINE ŞI ÎN TOT CE MĂ ÎNCONJOARĂ (atât din spaţiile pe care le percep, cât şi din cele imperceptibile) şi după ce am CREAT TIMP ca să mă încadrez în programul stabilit, îmi golesc mintea de orice gând şi obţin un mental ca un LAC CRISTALIN, în care, privesc cu uşurinţă până în adâncul său, fiindcă nici o undă (provocată de vreun gând) nu mi-l tulbură. În această stare, dobândesc PACEA.
Fiind eu, în STARE DE PACE CU MINE ÎNSUMI, permit doar INTENŢIEI mele, să poposească în mental (Intenţia de a evolua).
Când INTENŢIA DE A EVOLUA a sosit în mintea mea (care a devenit un lac cristalin), MĂ DESCHID PENTRU... A PRIMI CU TOATĂ FIINŢA.
După ce m-am deschis, vibraţiiile PĂCII, ale ÎNCREDERII şi ale INTENŢIEI DE A EVOLUA, atrag către ele, tot ce este necesar ca să înceapă procesul prestabilit, FĂRĂ CA EU..., SĂ-MI MANIFEST VREO ÎNGRIJORARE, SAU MAI RĂU, TEAMĂ.
urmează...
Toate gândurile care se nasc în mentalul meu, sunt legate de ceea ce am EU de făcut , ca să fiu în REZONANŢĂ cu energiile care vin către mine, de la pleiadieni. Adică, mai întâi îmi fac o echilibrare pe chakre (lucru ce durează 8 minute).
RăspundețiȘtergereEchilibrarea pe chakre se face aşa : Mă aşez confortabil (ca regulă cu capul spre nord; aşa fac eu), întinsă (alţii se pot aşeza în ce poziţie le este lor confortabil - "lotus" sau pur şi simplu şezând), cu mâinile pe lângâ corp şi palmele deschise în sus. Apoi, îmi conduc ATENŢIA la prima chakra şi cu puterea imaginaţiei, o vizualizez luminoasă şi de culoare roşie. Rămân pe această chakra 1 minut, după care, îmi mut ATENŢIA la cea de-a doua chakra, care este dublă (imaginea chakrelor de la nivelul corpului fizic, vi le-am mai postat şi o voi face din nou în cursul zilei de astăzi, ca să vedeţi zona şi forma culoarea fiecăreia) şi de culoare portocalie, pe care rămân încă 1 minut.
Voi continua să-mi mut ATENŢIA pe fiecare chakra , până ajung la chakra 7, însă, toate chakrele din urmă (de la 1 la 7) rămân "aprinse", deci în emisie CONŞTIENTĂ, astfel că, atunci când ajung cu echilibrarea la chakra 7, pe linia mediană a corpului meu (pe coloana vertebrală), am obţinut 7 stâlpi de Lumină în culorile curcubeului.
După ce am făcut toate acestea, îmi mut ATENŢIA la 10 cm deasupra capului meiu (deasipra chakrei 7) şi vizualizez acolo, o altă chakra de culoarea argintului alb-strălucitor, în forma unui boboc de floare LUMINOS, uşor deschis în sus şi rămân cu ATENŢIA acolo, 1 minut. Deci echilibrarea în ia 8 minute.
Apoi, din chakra 4 - chakra inimii, după ce îi cer Sinelui meu Înalt să-mi dăruiască o sferă de Lumină (culoarea diferă de la persoană la persoană, iar sfera personală are particularităţile ei), pe care, după ce o învârt de câteva ori în jurul axului ei, în timp ce respir adânc , ca s-o încarc energetic, conştient (o "aprind" ), încep s-o culisez pe traseul ce trece prin chakrele 5, 6, 7 (obligatoriu este să treacă prin 6 şi 7), de minim 20 de ori, ridicând-o către chacra 7 pe INSPIR şi coborând-o la chakra4, pe EXPIR.
la finalul culisării, sfera se expulsează în chakra boboc de floare (eu o văd boboc de lotus), de deasupra capului, unde o aşez în deschizătura lui (din partea de sus).
Tot în mod conştient, din sfera mea aşezată în bobocul de floare de deasupra capului, ţâşneşte un filon de Lumină, pe care o direcţionez către sud, în înaltul cerului, acolo unde sunt "navele" pleiadiene şi reţeaua la care trebuie să ne conectăm (dacă nu puteţi face aceasta, oricum sunteţi în emisie, dar e bine să exersaţi aceasta, ca să nu lăsaţi loc îndoielii).
După toate acestea, rămân în Pace şi DESCHIDERE, să PRIMESC TOT CE MI SE OFERĂ. Iar ATENŢIA MEA rămâne în aşteptare, cu centrul ei, în centrul VIZIUNII (chakra 6), însă, în egală măsură este şi în centrul INIMII ca să SIMT CONŞTIENT TOTUL (în tot acest timp, mintea este în repaos. Numai memoria rămâne activă şi pe recepţie).
Videoclipul de mai jos, are rolul de a vă ajuta să înţelegeţi cum şi de unde se obţine sfera de Lumină şi de ce ea se formează în chakra 4 - chahra inimii/centrul fiinţei.
Am mai postat Torusul şi peste imaginea corpului fizic, iar cei care nu l-au văzut poziţionat aşa, trebuie să ştie că, absolut TOTUL funcţionază în sistem toroidal, începând de la cea mai mică particulă şi până la Dumnezeu. Deci, aşa funcţionează şi Fiinţa umană , la toate nivele sale.
Urmăriţi imaginile de mai jos, ca să înţelegeţi, atât cum se creează sfera pentru culisat, cât şi cum funcţionează chakrele.
Iată link-ul :
http://www.youtube.com/watch?v=EKtevjrZOGs
Fiţi Divini, căci aşa sunteţi !
p.s. după masă, voi veni cu completări.
Josai, de ce nu te mai semnezi?:) (ultimele 3 comentarii sunt ale tale)
ȘtergereAndreea
M-am întors aşa cum mi-am propus.
RăspundețiȘtergereZilele pentru transmisii nu sunt alese întâmplător; totul vine în întâmpinarea noastră.
Marţea este sub patronajul lui Marte; acesta activează VOINŢA ; DINAMICA şi ţine de capacitatea de a lua HOTĂRÂRI importante (în sfera polului negativ, aceste capacităţi sunt convertite în violenţă, agresivitate, etc.) .
Eu evaluez un astrolog bun, în funcţie de cum îi califică pe Marte şi Saturn. Dacă îi numeşte "malefici", astrologul acela este un ageamiu.
Vineri - este sub patronajul lui Venus; aceasta stimulează activitatea inimii (sentimente-stări/trăiri) şi ţine de capacitatea de a SIMŢI.
Venus n-are nici o legătură cu "dragostea"/pasiunea carnală. Ea stimulează focul inimii .
Focul inimii este matricea inimii ; FOCUL SACRU (care nu-i totuna cu focul aprins de nişte bezmetici, după ce ucid copacii, doar ca ritual al unei noi religii care, este numit "neozamolxianism" (i-am întrebat dacă i-au cerut voie Lui Zamolxe să-i terfelească numele şi m-au "privit" interzişi...).
Acest "foc sacru" este întreţinut de Venus şi el emană IUBIRE NECONDIŢIONATĂ (nu întâmplător, ziua de Vineri este consacrată Maicii Domnului - Fecioara Maria.
În polul negativ, influenţa lui Venus este manifestată prin tăvăleli ordinare , manifestări instinctuale primare sau cel mult la "iubirea" de la nivel declarativ (din buze ).
Aşadar, ATENŢIA care ni se acordă, este foarte mare.
Să nu credeţi că pleiadienii n-au ce face şi au inventat un joc, aşa..., de amorul artei ! ei chiar ştiu că dai socoteală pentru orice emisie căreia, îi dai drumul pe câmpiile universului.
Vă spun toate acestea, fiindcă eu ştiu deja că, nu e de joacă ! ESTE UN PLAN UNIVERSAL din care facem parte.
Cei care nu s-au implicat serios în celelalte transmisii, n-au cum şti. Dar eu, pot să spun că, nu e nimic mai serios, decât ceea ce facem noi aici!
Ce îmi dă această siguranţă ?
Efectele pe care le-am experimentat eu, în planul meu fizic (corpul material), în această pauză dintre transmisii...
urmează...
continuare...
RăspundețiȘtergereRidicam o Atenţionare mai în primăvară, cum că s-a creat o psihoză cu privire la alimentaţie.
Atunci nu ştiam ce fac. Dar mai târziu, fără să fiu cuprinsă de acea psihoză, corpul meu, după ce l-am trezit într-o dimineaţă, a refuzat să mai mănânce orice (eu eram lacto-veg).
Stomacul meu a făcut o adevărată revoluţie, de nu mai ştiam cum să-l împac.
În primă fază, m-am gândit că avusesem un an greu, fiind implicată direct în boala cruntă a surorii mele, urmată de durerea dispariţiei ei din planul fizic, şi că avusesem scăpări în gestionarea emoţiilor (mai toţi cei de aici ştiu că, emoţiile se gestionează digestiv şi la nivelul ficatului).
Aşadar, am pierdut multă vreme încercând să-mi fac curăţenie psiho-mentală pe acest segment.
Între timp, îmi testam corpul să văd ce vrea de la mine, dar cea mai mare parte a Atenţiei era pe emoţional. Astfel că, am ajuns să mănânc doar pâine prăjită şi cartofi copţi, dar nici aceştia nu erau bine primiţi.
Aşa se face că, am pierdut rapid vreo 13 kg, deşi greutatea mea naturală era 56 (la 170cm).
Mi-am amintit într-o zi, de Zaryiena.
Într-o transmisie mi-a transmis următorul mesaj "rămâi sub cascada de Lumină".
Atunci n-am înţeles că acest lucru, trebuia să rămână o permanenţă, fiindcă aveam să trec prin nişte curăţări/transformări până la nivelul de jos (al corpului fizic).
Am început să fac "băi de Lumină" sub cascadă. Dar , ce... ! credeţi că le făceam permanent şi ordonat ? Aş ! Le făceam doar când sufeream !
Când m-am dumirit, am început să le fac înainte de culcare. Aşa am beneficiat şi de nişte tratamente pe undeva, pe unde mă luau ei (după ceea ce visam).
Apoi, cineva... (!?) mi-a spus în şoaptă în timp ce eram într-un autobuz, ce să mănânc. Şi aşa am făcut.
După o vreme, mi-am amintit de dr. Călin Nicolae Mărginean. Nu ştiu cum putusem să uit de el, fiindcă Omul acesta este o comoară naţională (mai sunt doar trei nutriţionişti ca el în ţara asta)!
Acum sunt ok ! Trupul meu este mai uşor (şi ca densitate şi ca kg).
Ce vreau să spun cu asta ?
Ei bine ! când am citit postarea de mai sus, am înţeles că, avem lucruri mult mai importante de făcut; că abia de-acum începe adevărata şcoală (până acum eram la grădiniţă) şi că la şcoală nu putem merge "murdari"...!
Ca urmare, mai toată vara am stat în "maşina de spălat" corpuri fizice.
Şi-acum haideţi la şcoală ! Gata vacanţa! R.J.
Auzi, mama draga, da ce maninci acuma sa-ti pice bine? Eu nu am facut psihoza dar in timp ce reparatia capitala la dinti inca continua, observ ca am slabit si eu destul de mult. Nu ar fi bai. Dar stomacul s-a obisuit mai mult cu foamea si sincera sa fiu nu stiu ce sa mananc sa-mi faca o deosebita placere.
ȘtergereSam
Aveam în plan să vă scriu despre acest lucru, dar fiindcă sunt între voi persoane care au deja această nevoie, aş putea posta şi aici. Fiindcă am făcut-o deja pe fb, sub titlul "PREGĂTIREA CORPULUI PENTRU A SE ADAPTA LA DIMENSIUNILE MAI ÎNALTE CĂTRE CARE NE ÎNDREPTĂM." dacă şi numai dacă, Remer Ra îmi permite să dau numele firmelor care fac produse NEMODIFICATE GENETIC şi NEGERMINATE.
ȘtergereAcest lucru este important, pentru că sunt foarte multe produse pe piaţă, pe care ne irosim banii şi ne îmbolnăvim mai rău corpul.
Apoi, dr. Călin Mărginean a scos un protocol (de dietă), care se numeşte "¤ paşi pentru o sănătate deplină" care se adresează nu numai persoanelor care au deja o boală, ci mai ales pentru ÎNTREŢINEREA SĂNĂTĂŢII. Acest protocol conţine 33 de pagini, cuprinde în el o listă de produse alimentare, câteva exemple de "mese"(dimineaţă-prânz-seară) şi explicaţii detaliate care răspund tuturor "de ce-urilor" (acest lucru este important, fiindcă Omul mănâncă întâi cu mintea, apoi cu ochii şi abia apoi cu gura).
Voi înşira o listă cu alimente-medicament pe care le mănânc eu, dar trebuie să ştiţi cum se prepară, cum se mănâncă, când se mănâncă, cu ce se asociază (şi mai ales DE CE).
Lista pe care o voi înşira mai jos, ţine cont şi de "revoluţia" stomacului meu :
Legume (voi trece şi leguminoasele aici): ţelină, păstârnac, rădăcină de pătrunjel, ardei şi/sau gogoşar roşu, ceapă roşie, pătrunjel-frunze uscat, tarhon, roşii, mazăre verde(neconservată, necongelată), sfeclă roşie (doar suc şi strecurat printr-un tifon în patru), varză albă, varză roşie (doar suc şi strecurat), morcov (inclusiv suc, cu atenţionare - dacă se pigmentează pielea în galben, sucul se opreşte), brocoli (fasole neagră şi/sau colorată doar pentru cei perfect sănătoşi-digestiv) şi cel mai important ingredient este SOIA (zilnic, maxim 100 gr).
Cereale : orez negru sau integral/brun, linte neagră şi/sau roşie, hrişcă, fulgi de secară, fulgi de ovăz .
Pâine FĂRĂ COAJĂ - integrală, graham, sau cu cereale (secară, ovăz).
Fructe : ananas (dar mult mai bine kiwi, la cei care nu sunt alergici la el), mere "GOLDEN" sau STARKINSON (nici un altfel de măr, fiindcă ori sunt prea dulci, ori acrişoare sau acre; nu se consumă nici un fel de astfel de alimente, sau prea coapte, crude şi parţial alterate - acestea se aruncă, dacă sunt atinse de procesul de alterare/putrefacţie), banane (numai în coajă verde).
Seminţe : nuci şi/sau kaju, migdale, .
Pudră : de orz verde, de roşcovă (carob) şi de scorţişoară.
Un alt aliment foarte important este POLENUL. Dar, ATENŢIE MARE LA ALERGII.
Tot ce pot face, este să vă spun în mare cam ce mănânc şi să vă dau căteva sfaturi (cu privire la preparare şi firma producătoare ale celor ambalate şi sănătoase), dar nu pot încălca drepturile de autor ale dr. Mărginean (care-a muncit pe brânci mai bine de 10 ani).
Să vă fie cu folos !
p.s. mai bine de 30 de ani, prima mea masă pe zi, era după ora 14. Acum, masa principală este dimineaţa (aşa cum e firesc să fie) şi e cea mai delicioasă masă, pe care, am luat-o vreodată, şi deşi mănânc acelaşi lucru în fiecare dimineaţă (fiindcă e şi tratament în acelaşi timp), corpul meu o primeşte la fel, cu aceeaşi bucurie (eu n-am fost niciodată pofticioasă şi nu cunoşteam bucuria de a mânca)
Ca urmare a postării de mai sus, voi vorbi aici despre micul dejun (am uitat să trec în lista de mai sus, uleiurile : in, măsline şi cătină - PRESATE LA RECE).
ȘtergereDr. Mărginean zice cam aşa (citez din memorie) :
"ESTE GREŞIT SĂ NUMIM MASA PRINCIPALĂ A ZILEI, "Micul dejun" ; ea merită cu prisosinţă denumirea de MARELE DEJUN"
Vă voi descrie, aşadar, cum îmi prepar eu, micul dejun (să fiţi Atenţi la procedee, fiindcă unele sunt reguli stricte ):
Prepararea cerealelor :
În 200 ml de suc de portocale, sau lapte de soia, se pun cca 70 gr fulgi de secară-NEGERMINATĂ şi cca 25 gr fulgi de ovăz-NEGERMINAT (Plafar, firma Sanovita), o linguriţă cu vărf pudră de roşcove (se mai numeşte CAROB), o linguriţă de scorţişoară (scorţişoara se introduce treptat începând cu un vârf de linguriţă, apoi crescând până la o linguriţă), miezul de la 5 nuci şi 5 sâmburi de migdale (ambele măcinate).
Totul se amestecă şi se lasă la frigider până dimineaţa.
Dimineaţa, se rade un măr (Golden sau Starkinson), o banană care la cumpărare trebuie să aibă coaja VERDE (deci să nu fie gazată, ca să se coacă forţat) şi un fruct kiwi sau un sfert de ananas şi se amestecă totul.
Peste acest amestec, se pune polen.
Polenul trebuie folosit cu precauţie, mai ales dacă vă ştiţi alergici la ceva.
Dr. Călin Mărginean ne învaţă şi cum se face testul la polen ."se iau în prima zi 3 grăunţe de polen şi dacă totul e în regulă, a doua zi se ia un vârf de cuţit de polen. Dacă şi a doua zi e totul ok, a treia zi, se ia o jumătate de linguriţă de polen.
Dacă corpul nu reacţionează la o jumătate de linguriţă, înseamnă că e compatibil cu polenul şi puteţi amesteca în cereale, chiar şi până la 10 linguriţe, DAR, TREPTAT- CRESCĂTOR.
DAR ATENŢIE MARE...!!! DACĂ ÎNCEPE SĂ VĂ CURGĂ NASUL, OCHII, VI SE UMFLĂ LIMBA, ETC, UITAŢI CU DESĂVÂRŞIRE DE POLEN (nu-i nimic, totul e foarte bun şi gustos şi fără polen). Dacă cineva are şi cea mai mică suspiciune că e alergic şi totuşi vrea să facă testul cu polen, ar fi bine să aibă la îndemână un antialergic mai straşnic (Alerid, sau Flonidan, etc)
Masa mea de dimineaţa - "MARELE DEJUN" este un DELICIU şi vreau să vă începeţi şi voi zilele, cu bunătăţi şi SĂNĂTOŞI. ÎNSĂ, ATENŢIE la BOLILE pe care le aveţi instalate, fiindcă, spre exemplu, un DIABETIC nu poate mânca o masă atât de bogată în carbohidraţi.
De aceea, cei care ştiu că sunt bolnavi de ceva, cel mai bine ar fi să urmeze o dietă personalizată.
Dr. Călin Mărginean a CREAT astfel de protocoale în funcţie de anumite boli şi la preţuri rezonabile (protocolul "4 paşi pentru o sănătate deplină" e potrivit pentru orice persoană, fiindcă, conţine în el toate avertizările necesare (totuşi dacă vă ştiţi bolnavi de ceva, atunci când comandaţi protocolul, spuneţi-i dr. Mărginean despre aceasta, certificând cu un diagnostic scanat şi ataşat la e-mail). Acest protocol costă 130 lei şi de el se poate bucura toată familia (Atenţie, însă, la încălcarea drepturilor de autor!)
Aş vrea să punctez un aspect important - EU NU FAC RECLAMĂ (nici doctorului Mărginean, nici anumitor firme) , CI, VĂ ÎMPĂRTĂŞESC DIN EXPERIENŢELE ...PE PIELEA MEA, după cum scrie pe coperta mea; NU RECOMAND NIMĂNUI NIMIC NETESTAT DE MINE ŞI PE PIELEA MEA.
Hai să fim SĂNĂTOŞI !
p.s.ATENŢIE ! Cerealele, trebuie înmuiate ( în suc de portocale sau, în lapte de soia RECE) 10-12 ore, fiindcă irită tot traseul digestiv în stare crudă.
Deasemeni, CEREALELE NU SE FIERB, fiindcă îşi pierd proprietăţile.
Apoi, alt amănunt pe care aş vrea să-l menţionez, este faptul că, dacă îi veţi studia lucrările făcute publice (scris sau video) dr. Mărginean INTERZICE consumul fructelor şi legumelor la aceeaşi masă, recomandând consumul lor la distanţe de 90-120 de minute, fiindcă împreună creează aciditate în corp.
Să vă fie cu folos !
Exceptional, dragilor! O splendoare!
RăspundețiȘtergereNe reintalnim si la transmisia de la orele 22:10.
Doamne ajuta!
Cu multumire, recunostinta si apreciere,
Lucia Dobrea
Ding-dang ! Ding-dang ! ce... minune ! ce...nuanţe ! ce... frumoasă-i Zaryiena !
RăspundețiȘtergereMul-ţu-meeeesc...!!!
Să vedem...! Mai întâi, chakrele mele, erau toate fosforescente.
Apoi, chakra 3, avea o nuanţă alb-gălbuie (şi fosforescentă).
Energia pe care-am primit-o, a fost într-adevăr puternică, fiindcă m-a ţintuit.
Apoi, m-am simţit ambalată ca într-o membrană caldă, dar simţeam nişte curenţi reci în partea stângă, însă îi simţeam la nivelul acelei membrane (nu ştiu cum altfel să explic).
O activitate la nivelul tâmplei stângi...
A venit Zaryiena, mai frumoasă ca niciodată; nişte nuanţe de la alb sidefiu la violet... !!!
De data asta, nu s-a mai înfăţişat în forme geometrice, ci, ca un joc de nuanţe ce se năşteau unele din altele...
La un moment dat, a apărut ca un trandafir galben cu o aură de vreo 15-20 cm, violet.
A mai fost o entitate galbenă şi atunci am simţit din nou curentul acela rece la nivelul membranei (membrana o simţeam ovală şi mă încorporase cu totul)
După ce m-am infuzat eu cu energia binefăcătoare, mi s-a părut că am început mai devreme (de 10 minute) călătoria (infuzia de energie a fost preponderent de culoare violetă şi pe alocuri galben-aurie)...
După ce am trecut prin nişte tunele în diverse nuanţe şi am traversat nişte spaţii la fel de nuanţate (din fiecare spaţiu se deschidea un tunel care mă aspira), m-am "trezit" la rădăcina unui copac şi de-acolo îi priveam coroana, dar vedeam şi coroanele altor copaci . Printre ramuri şi deasupra vârfurilor lor, am văzut nişte stânci care erau ca, cioplite cu chip uman, şi doi uriaşi de piatră, s-au aplecat peste vârfurile copacilor ca să se uite la mine (eu vedeam tot de la nivelul rădăcinii copacului).
Apoi, uriaşii au dispărut şi a apărut (tot pe un pisc) capul cioplit în piatră al unui faraon egiptean (ce-o fi căutat faraonul prin... pădure...!?! (~L*)
Către final, am simţit activitate în păr, deasupra chakrei 6 la vreo 2 cm de frunte, după care transmisia s-a încheiat brusc.
N-am apucat să-i mulţumesc Doamnei "Violette" aşa că o voi face acum.
Mulţumesc pentru frumos şi bine şi pentru tot ajutorul din această vară ! Să fiţi veşnic binecuvântaţi !
Mulţumesc minunată gazdă, frate, ghid şi prieten ! Să fiţi în veci binecuvântat, Remer Ra !
p.s. dacă nu mai scriu astă seară, somn liniştit, tuturor !
Dragi suflete, va iubesc! Ma bucur mult ca postati iarasi, indiferent ca va semnati sau nu. Respect alegerea vostra de a posta ca anonimi, va multumesc ca o faceti! Va ne fie bine pentru noi si pentru binele cel mai inalt al tuturor! Sa fiti binecuvantati!
RăspundețiȘtergereDraga mea, copilule frumos ! Mi-e drag, să-ţi simt din nou prezenţa ! Să fii binecuvântată, împreună cu toţi cei ai casei şi familiei tale !
ȘtergereAm să încep prin a zice "să fi om e lucru mare". Speranța mea e ca cele ce le voi spune să fie doar o reamintire a balantei pe care trebuie s-o ținem, nu pentru c-ar fi rău ceva în ce faceți... văd o prea mare aplecare înspre dreapta, aici, ceea ce nu e rău dacă nu se uită că dreapta și stânga sunt unelte de ajuns... undeva iar stațiile pe care ți le vizitezi ți le fixezi singur. Pentru o mai bună înțelegere am sa explic (după cum înțeleg eu), cele două curente despre care pomenea Zamolxe. Curentul de dreapta și stânga, dintre urmarea imboldului interior și realitatea lumii exterioare, dintre individual și colectiv. Aceste curente pe care trebuie să le aducem la convergență sunt părți egale în noi sunt prezente în istoria noastră ca est vs vest. Iar pentru ce care tot n-au înțeles... între partea stângă analitică, logică, extrovertă, cercetătoare, curioasă și partea dreaptă cretivă, imaginativă, introvertită, inventivă a creierului. Oricare dintre acestea pot să te ducă la "a-ți pierde mintea" prin aberațiile pe care oameniii le fac prin legi(stânga) ori prin extremismul de dreapta (sens literal)(fanatism și incorsetare mentală ori dezlegarea prea puternică/pierderea contactul cu realitatea(oricare dintre ele) ). Văd o aplecare foarte mare înspre dreapta (repet nu e greșit așa ceva dacă nu te pierzi) printre cei care aderă în curentul spiritual(dreapta). Iar pentru a nu pierde perspectiva am dorit să reamintesc de ceea ce ține legate cele două curente.
RăspundețiȘtergereAcest lucru(cumpănirea mea) este Omul, "a fi om".
De multe ori eu pentru mine, când sunt în cumpănă, ca să nu mă pierd, trebuie să-mi reamintesc "unde ție omenia (în cutare treabă)", da' bunătatea, blândețea, întelegerea defectelor/greșelilor celorlalți și ale tale. OMUL e centrul, puncul de lumină. Amândouă părți ale creierului(curente) sunt instrumente, indiferent de care te folosești ceea ce nu trebuie să uiți e să fii om prin ceea ce faci cu respectivul instrument. TU ești cel care decide, câteodată dreapta(o soluție creativă) e mai bună, alteori stânga(o sol. care ține cont de realitatea curentă), dar cel mai bine și mai ușor de făcut e atunci când îți folosești amândouă mâinile pentru a face... orice :)
Lupul Schiop
Măi, ţie ţi-e dor de Topârceanu !!!
ȘtergereIa´n fii ATENT ! :
"A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.
Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fâneţele.
Toate florile şoptiră,
Întorcându-şi feţele.
Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.
Mai târziu, o coţofană
Fără ocupaţie
A adus o veste-n goană
Şi-a făcut senzaţie:
Cică-n munte, la povarnă,
Plopii şi răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile.
Şi-auzind din depărtare
Vocea lui tiranică,
Toţi ciulinii pe cărare
Fug cuprinşi de panică...
Zvonul prin livezi coboară.
Colo jos, pe mlaştină.
S-a-ntâlnit un pui de cioară
C-un bâtlan de baştină
Şi din treacăt îi aruncă
Altă veste stranie,
C-au pornit-o peste luncă
Frunzele-n bejanie!
II
Într-o clipă, alarmate,
Ies din şanţuri vrăbiile.
Papura pe lac se zbate
Legănându-şi săbiile.
Un lăstun, în frac, apare
Sus pe-un vârf de trestie
Ca să ţie-o cuvântare
În această chestie.
Dar broscoii din răstoacă
Îl insultă-n pauze
Şi din papură-l provoacă
Cu prelungi aplauze.
Lişiţele-ncep să strige
Ca de mama focului.
Cocostârci, pe catalige,
Vin la faţa locului.
Un ţânţar, nervos şi foarte
Slab de constituţie,
În zadar vrea să ia parte
Şi el la discuţie.
Când deodată un erete,
Poliţai din naştere,
Peste baltă şi boschete
Vine-n recunoaştere
Cu poruncă de la centru
Contra vinovatului,
Ca să-l aresteze pentru
Siguranţa statului...
De emoţie, în surdină,
Sub un snop de bozie,
O păstaie de sulcină
A făcut explozie.
III
Florile-n grădini s-agită.
Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită
Îşi îndreaptă talia.
Trei petunii subţirele,
Farmec dând regretelor,
Stau de vorbă între ele:
"Ce ne facem, fetelor?..."
Floarea-soarelui, bătrână,
De pe-acum se sperie
C-au să-i cadă în ţărână
Dinţii, de mizerie.
Şi cu galbena ei zdreanţă
Stă-n lumina matură,
Ca un talger de balanţă
Aplecat pe-o latură...
Între gâze, fără frică
Se re-ncep idilele.
Doar o gărgăriţă mică,
Blestemându-şi zilele,
Necăjită cere sfatul
Unei molii tinere,
Că i-a dispărut bărbatul
În costum de ginere.
Împrejur îi cântă-n şagă
Greierii din flaute.
"Uf, ce lume, soro dragă!"
Unde să-l mai caute?
L-a găsit sub trei grăunţe
Mort de inaniţie.
Şi-acum pleacă să anunţe
Cazul la poliţie.
IV
Buruienile-ngrozite
De-aşa vremi protivnice
Se vorbiră pe şoptite
Să se facă schivnice.
Şi cum ştie-o rugăciune
Doamna măsălariţă,
Tot soborul îi propune
S-o aleagă stariţă.
Numai colo sus, prin vie,
Rumenele lobode
Vor de-acuma-n văduvie
Să trăiască slobode.
Vezi! de-aceea mătrăguna
A-nvăţat un brusture
Să le spuie-n faţă una
Care să le usture!...
Jos, pe-un vârf de campanulă
Pururea-n vibraţie,
Şi-a oprit o libelulă
Zborul plin de graţie.
Mic, cu solzi ca de balaur,
Trupu-i fin se clatină,
Giuvaer de smalţ şi aur
Cu sclipiri de platină.
V
Dar deodată, pe coline
Scade animaţia...
De mirare parcă-şi ţine
Vântul respiraţia.
Zboară veşti contradictorii,
Se-ntretaie ştirile...
Ce e?... Ce e?... Spre podgorii
Toţi întorc privirile.
Iat-o!... Sus în deal, la strungă,
Aşternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,
S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor şi Doamna
Cucurbitaceelor...
Lung îşi flutură spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste şolduri triumfale
Haina iluzorie.
Apoi pleacă mai departe
Pustiind cărările,
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările.
. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .
Gâze, flori întârziate!
Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică.
Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă... "
R.J.
A fost foarte faina transmisia de marti.La intrebarea "Cine sunt eu?" am simtit cum un val puternic, condensat de energie mi-a deschis anahata chakra ...parca a explodat , si am simtit ca sunt Existanta insasi, Bucuria insasi. Greu de exprimat in cuvinte trairile avute. :)
RăspundețiȘtergereMultumesc.
Remer Ra, mare figură sunteţi ! Aţi scormonit în mine şi s-a mai născut o maximă :
RăspundețiȘtergere" "Surdul", n-aude nici dacă-i trâmbiţezi la ureche ; tăcerile..., sunt mai grăitoare pentru cel ce a învăţat a auzi. " Maxi-Mele (*L*)
Mulţam ! Totuşi..., mă descarc de păcatul, de a încuraja o atitudine negativă prin tăcere...
R.J.
Am luat un prânz pe cinste !
RăspundețiȘtergere- Salată de hrişcă (hrişca se fierbe ca orezul şi se scurge de apă, apoi se adaugă la orice salată) cu roşie, ceapă roşie şi ulei de măsline PRESAT LA RECE (mâncarea care conţine roşii, n-are nevoie de sare, fiindcă roşia are cea mai mare concentraţie de sare, dintre legume) şi pătrunjel.
- Supă-cremă de legume (ţelină, păstârnac, ardei capia roşu, gogoşar, roşie, ceapă roşie (se fierbe întreagă şi se aruncă, fiindcă fermentează chiar dacă stă la frigider).
- Pâine intermediară (ca la mama acasă), marca "Grewe" - Sibiu ; e ceva mai scumpă, dar săţioasă şi sănătoasă (singurul ei defect este, sarea iodată, dar sunt obligaţi prin lege s-o folosească; altfel n-are e-uri).
Pâinea de Grewe, nu prea se găseşte prin magazine, dar e VINA NOASTRĂ, fiindcă, NU CEREM produse de calitate, ci, înghiţim tot ce ne bagă ei sub nas, în ochi şi în urechi... şi culmea... pe banii noştri care, nu sunt puţini...!
Am pus de-o "revoluţie"... şi le fac onoarea de a-mi vedea ochii, doar dacă au produsele pe care LE CER, CU DREPTUL MEU DE CLIENT..., adică cu dreptul celui care-i hrăneşte pe ei, ca să mă hrănească.
Când mi-e sete (şi mi-e sete mereu), beau apă "AZUGA" (2,5 - 3 litri pe zi), fiindcă are cel mai mare ph, dintre apele noastre minerale (informaţi-vă ce este ph şi care-i rostul său).
Aţi fost vreodată ATENŢI, la vibraţia din marile supermarket-uri ?
Ia fiţi ATENŢI, atunci când mergeţi la cumpărături ! plimbaţi-vă printre raioane şi veţi vedea că, sunt locuri care vă provoacă repulsie, APARENT inexplicabil...
Nici eu nu înţelegeam de ce, nu am agreat niciodată să-mi fac cumpărăturile la supermarket (deşi am lucrat în primul care s-a deschis în România)...; acum ştiu.
E atâta energie negativă într-un colos din acesta, că, am făcut o criză majoră de epuizare, atunci când lucram acolo (atunci n-am înţeles; acum ştiu) - m-a stors energetic...!
Mai e nevoie să mă semnez ... ?
"ATENŢIA" mă cheamă şi sunt uşor de recunoscut (aţi văzut şi voi, ceva mai sus)
am ratat prima transmisie; of !
RăspundețiȘtergeredeh! m-am întâlnit c-o tristeţe şi m-am lăsat răpită ...
RăspundețiȘtergereŞi cum o tristeţe nu vine niciodată singură ..., am făcut rost de alta ... ! Dar nu-i nimic , aşa trebuia să fie !
Ia să vedeţi ce-a ieşit :
"Îşi plâng pădurile, copiii răstihniţi
Cum numai mamele îşi duc durerea
Cum Maica Domnului cu ochi-ncremeniţi
La crucea ce-i înfrânse vrerea"
(*L*)
Un întelept e acela care vede legătura dintre sacru și infam, dintre divin și material, rațiune și iubire, între prostie și înțelepciune... sacerdot e acela care a văzut cum amândouă ocupă același loc iar ceea ce le definește si desparte în "extreme" e doar unghiul de vedere, percepția cu care sunt privite.
RăspundețiȘtergereTe vei regăsi pe drumul cunoștințelor sacre ale sufletului, când vei apuca drumul care duce către înțelepciune.
Simpla abilitate mentală nu generează concluzii si le proiectează pe cele intern acceptate ca fiind adevărate, absolute...
Înțelepciunea vine din suflet, rațiunea din înțelegera condițiilor la care ai convenit deja. Rațiunile, concluziile deduse pe parcursul vieții(lor), lecțiilor și pe care le interorizezi se metamorfosează în cunoaștere inconștientă iar acestea sunt materia primă a creatorului din tine.
Ceea ce e imposibil, urât, necuvios e așa pentru ca a fost deja trăit până la epuizare, până a devenit otravă, nimic nu se pierde, nu dispare, nici măcar experențele negative. Totul se transformă din trăire interioară în trăire exterioară prin proiectie, ca mai apoi, după trecerea momentului "prezent", al trăirii, să se transforme înapoi în trăire interioară, vibrație ca cunoașterii, sau unghi de vedere ori percepție, pe care conștiința noastră "o depășește" pentru a crea un unghi de vedere nou... Creația...
Viitorul nu poate fi creat decât prin omenie și spiritul justițiar al întelegerii. Durerea prezentului se trage din repetarea trecutului. Dacă dorești pace pentru neamul țauîn timpuri când vecinii tăi se înarmează, nu-ți ascuții sabia, căci sabia cheamă sabia, sângele omului vărsat, chiar "rău" fiind, cheamă la vărsare de sânge care se întoarce împotriva ta c ăci ai încălcat legea stramosească: protejeză viața, chiar și pe aceea diferită de a ta, protejează pe cel inocent si dăi celui care n-are în felul acesta nu se nasc extreme atât de puternice încât să se transforme în război. Dacă crezi că vecinul va veni cu sabia asupra ta să-ți ascuți ascuțișul minții, întărește lumina din tine ca sabia vecinului să se tocească ori rumpă sub puterea spiritului tau. El va trece caun puhoi care ia cu sine numai gunoaiele, tu stăi drept ca un munte.
justiția adevărul omenesc se va transforma continuu pe măsura avansării cunoasterii umane. daca justitia descreste, descreste si fericirea oamenilor. dacă cunoasterea crește și capacitatea de a înțelege ondulatiile subtile ale conștiinței și existenței. sârguința la învățătură se va numi în viitor sete de justiție, dreptate, adevăr, iubire.
Cine blochează cunoaștereasau stă în calea evoluției/Creatorului și toată nemulțumirea creată de injustiția creată de acesta ori aceștia(grup) se va răsturna asupra lor, la momentul când paharul se va umple. Paharul se umple in functie de intelepciunea si rabdarea neamului care și trage invățătura din experiențele prin care trece.
Miticus(ă), am parcurs împreună cu tine această bucată de drum, şi am văzut că... vezi bine. Dar, nu mi-a plăcut nuanţa "justiţiei" pe care-ai strecurat-o (conştient sau inconştient ) aici. Eu, mai c-aş zice, că tu, vorbeşti despre "justeţe" şi nu despre "justiţie. Altfel iese din decor...
ȘtergereŞi nu mi-a plăcut, unde-ai coborât "raţiunea", lăsând a se înţelege că, ea stă la masă cu capacitatea de a concluziona, a mentalului inferior
În tot cazul, sunt în perfect acord cu tine - este necesar a stărui să fim : ATENŢI, PREZENŢI, CUNOSCĂTORI, iar în baza cunoaşterii, ŞTIUTORI.
Conceptul "Cunoaşte că Ştii", are mai multe "taine" ce merită dezlegate. Însă, una care are legătură cu postarea ta, vrea să zică - nu-i destul că ai cunoaştere, dacă n-o experimentezi.
În sprijinul acestui lucru, vine alt concept care zice: "Înţelepciunea se dobândeşte în urma experienţei".
Este un pleonasm să zici - "Ştiu sigur!". Fiindcă, atunci când ŞTII, înseamnă că ai atins un ADEVĂR PERSONAL care, se bazează pe EXPERIMENTAREA CUNOŞTERII TALE. Şi de care poţi spune că eşti SIGUR.
Nimeni nu poate atinge ADEVĂRUL ABSOLUT, înafara Lui Dumnezeu. De ce ? FIINDCĂ EL ŞTIE... TOTUL.
Adevărurile pe care le atinge fiecare dintre noi, nu sunt nişte lucruri necunoscute Lui Dumnezeu ; numai CALEA... pe care ajungem la ele, este una nou creată, de fiecare. De aceea, un alt concept zice: "Nu scopul către care ţinteşte Omul, este important, ci, Calea către scop".
somn liniştit şi abundent în înţelepciune!
Nu mi-a placut noanta justitiei si nu mi-a placut unde-ai coborat "ratiunea".
ȘtergereCe nu ti-a mai placut R.J.?
Sa stim si noi sa nu mai te deranjam cand comentam.:)
Te intreb pentru ca se pare ca te crezi mai aproape de Dumnezeu decat toti ceilalti din ceea ce spui.
Esti mai egala decat noi:)
Cristian T.
E o zicală românească - "Nu gem boii, scârţâie carul...!"
ȘtergereMănâncă mai bazic, "Cristian T.", fiindcă, eşti acid până-n măduva oaselor.
Dacă te temi că l-am acaparat pe Dumnezeu cu totul, află că El e aşa de mare, că ai şi tu loc destul... , dar fă şi tu, un pas către El.
R.J.
p.s. şi fiindcă eu intrasem aici din alt motiv, am să mă curg într-acolo ...; deci, te las cu bine !
Mulţumeeeesc ! Mă simT ca un prunc după baie!
RăspundețiȘtergereAm făcut baie în patru culori :
- 1 - alb-strălucitor pe piele şi sistemul muscular (le-am îmbăiat împreună)
- 2 - galben pe sistemul digestiv, dar s-a unit cu albul strălucitor
- 3 - violet pe sistemul osos, apoi s-a topit în alb
- 4 - verde pe sistemul nervos şi s-a topit şi acesta ca şi celelalte.
Apoi, m-am simţit aspirată şi prin faţa ochilor mi-a trecut o succesiune de imagini (nu reţin decât 3), după care, parc-aş fi adormit. Însă mă îndoiesc că am adormit, fiindcă m-am trezit fix la 20:40 cu aceeaşi stare de moleşeală de după baie.
Astăzi asta a fost tot.
Ba nu ! am ieşit pe terasă şi e o lună superbă ("Cristian T.", du-te pân` afară, că poate te mai limpezeşti şi tu...).
R.J.
somn liniştit !
hoo, măi lume, ce eti rea, ce-ar fi dragi prieteni să lăsăm despicatul firului n patru pentru cei din Orientul Mijlociu??? Oricât de bine si frumoase și bine gândite (și corect morfo-gramatical) aș scrie tot acolo se ajunge... sunt un anumit tip de oameni care au făcut războiae cu biblia/coranul în mână, hai să nu fim ca ei, hai sa nu ne legam de paragrafe și cuvinte(care oricum peste 100 de mii de ani vor fi precum "deductiile" neanderthalienilor pentru noi) numai ca să scoatem ochii cuiva. Ei acuma astea fiind zise... dacă ai fi abordat problema ce te sâcâie mai amical probabil că ai fi primit si mulțumiri pentru corecții, pentru că la o adică s-ar putea să fi fost cuvinte aruncate aiurea și care nu au căzut în cea mai perfectă ordine.. pentru că acest ton nu atrage decât reacții ale egouului. Acuma eu cam știu treaba asta și pe cât posibil mă păzesc să nu (reacționez)mă războiesc imediat pentru ceva, pentru că la o adică si tu nu-mi faci corecție tocmai în spiritul de a face bine, a perfecționa ceva ce tu vezi ca fiind imperfect. Cam asta am făcut si eu... Eu nu sunt D-zeu, ceea ce zic eu nu e perfect, uite am să și adaug, sunt țăran în consecință (cam) prost(ați văzut "cam"-ul știți cine m-a pus să-l pun acolo, EGO-ul, pentr că el are sarcina să te protejeze de depresia faptului ca nu ești perfect, exacerbării acestei sarcini i se zice mândrie deșartă)...
RăspundețiȘtergereDumnezeu știe totul? Tu de unde știi? Ești cumva Dumnezeu?
Cer iertare pentru acestă remarcă care e mult mai acidă decât ar trebui, dar nimeni nu știe cu adevărat care-i treaba exactă cu Dumnezeu, fiecare ne expunem propria părere, fiecare vedem lumea din punctul personal de vedere și acesta este adevărul (nostru) absolut, absolut pentru acel moment și loc, dar treburile nu stau pe loc, nu-i așa?
Recunosc, dorința mea a fost de a aduce concepte "înalte" aici, iar ce mi-a ieșit e că n-am făcut decât să aduc concepte care întradevăr trebuiesc, cu grijă, rumegate. Dorința mea a fost să aplec direcția în care multe cititoare/coment se duc fără împământare. Adevărul e că nu-i pot cere lui Rr să scrie ce vreau eu, dar eu prin com pe care le alipesc, aduc ceea ce eu cred că lipsește, niște întelepciune bătrânească... să mă ierte fețele dvs. dacă eu nu-s Zamolxe
Măi Mitică, parc-ai fi în "înşir-te mărgărite" (să mă ierte Victor Eftimiu !).
RăspundețiȘtergereMăi, tu ai nişte cugetări sănătoase, pe care le amesteci într-un soi de ...diaree verbală...
Te-ai gândit vreodată, ce impact are informaţia asta asupra celorlalţi ? sau scrii pentru auto...alimentare ? Fiindcă, informaţia este hrană. Iar dezordinea în care arunci nişte informaţii ce-şi găsesc rezonanţă puternică în unii, în clipa următoare pot produce o confuzie teribilă, dacă ea cade pe nişte răni nevindecate.
Ştii cum vine asta ? E ca atunci când ţi se rupe inima de nişte copii sărmani care dorm în frig, şi fiindcă eşti iscusit în ale pădurii, în loc să te duci să cauţi oarece copaci uscaţi, ca să le duci nişte lemne bieţilor copii, te duci şi dai cu toporul în cel mai falnic stejar... Iar când te ia cineva de urechi, te ascunzi în spatele faptului că nu eşti pădurar, sau tăietor profesionist... de lemne.
Ce treabă are, carevasăzică, faptul că tu nu eşti Zamolxe ?
Ce întrebare prostească e asta, cum-că de unde ştiu eu, că Dumnezeu ştie totul ?
Învaţă cu mintea ta, să ridici şi să cobori la scară şi-ai să ştii şi tu, ceea ce ştiu, atât eu, cât şi alţii.
Ia studiază tu Principiile Kybalionului şi mai cu seamă Principiul corespondenţei, îţi va răspunde la întrebările pe care mi le-ai pus mie ! Da` de ce să-ţi răspund eu, când tu nu eşti lipsit de minte, ci, doar dezordonat ?
Uite, ţi-l pun aici, ca să-nţelegi singur :
"Principiul corespondentei
“Ceea ce este sus, este ca si ceea ce este jos; ceea ce este jos, este ca si ceea ce este sus” Kybalion.
Acest principiu implica adevarul ca este totdeauna un raport constant intre legile si fenomenele diferitelor planuri ale fiintei si vietii. Vechea axioma hermetica il explica in acesti termeni: “Ceea ce este sus este ca si ceea ce este jos; ceea ce este jos este ca si ceea ce este sus”. Intelegerea acestui principiu confera mijloace de a rezolva destule paradoxuri obscure si destule secrete ascunse ale Naturii. Exista planuri ale vietii pe care noi le ignoram complet, insa cind noi le aplicam principiul corespondentei, vom deveni capabili sa intelegem mai departe ca nu este posibil sa facem altfel. El se manifesta si se aplica peste tot in Univers, pe diferitele planuri ale Universului material, mental si spiritual; este o lege universala.
Vechii hermetisti il considerau ca unul dintre instrumentele mentale cele mai importante, cu ajutorul caruia omul este capabil sa rastoarne victorios obstacolele care i se ridica in fata, in fata necunoscutului. Acestuia i-a fost posibil a se indeparta, a inlatura voalul lui Isis pina la punctul de a intrezari intr-o lumina o parte a figurii Zeitei. La fel cum cunoastem principiile geometriei si aceasta cunoastere permite astronomului asezat in laboratorul sau sa masoare distanta dintre astri si sa urmareasca miscarile lor, la fel cunoasterea principiul corespondentei permite omului sa deduca inteligent din necunoscut, cunoscutul. Studiind monada, el intelege arhanghelul."
Buna ziua, Tuturor!
RăspundețiȘtergereFiecare dintre noi se exprima in urma experientelor proprii traite, a sentimentelor proprii, a gandurilor proprii iar acest lucru este foarte greu de exprimat ca sa poata fi inteles de altcineva. Eu nici nu vreau sa ma fac inteleasa in trairile mele dar, impartasesc cu mare drag, fara retineri, impartasesc din toata inima mea ceea ce traiesc cu adevarat! Nu ma gandesc niciodata ca cineva ma critica, ca cineva imi cauta greseli de exprimare, de scriere, pur si simplu vorbesc.
Sunt convinsa ca toti cei care scrieti aici aveti experientele voastre extraordinare, multumesc ca le impartasiti cu ceilalti dar, conteaza enorm sa simtim dincolo de cuvintele scrise, sa incercam sa traim si noi, ceilalti, ceea ce fiecare incearca sa spuna pentru ca fiecare are ceva de spus si cu siguranta va fi cineva care asculta.
Daca suntem aici, in acest grup, inseamna ca suntem treziti. Este adevarat, cateodata adormim din nou si atunci ne "intepam" unii pe altii !!!
Eu invat de la oricine si din orice, chiar daca uneori este acid, bazic sau neutru :))
Va multumesc suflete divine si va doresc in fiecare dimineata rasaritul soarelui in inima, adierea vantului in suflet, puterea apei in sange si forta muntilor in oase !
Asa ca o forma de statistica :)) -21 de comentarii din 42 semanate de Renatosa si asta doar la un singur articol, cred ca ponderea e mult mai mare prin altele de pe acest blog. Bine ar fi daca s-ar simti mai bine ,insa trebuie sa intelegem ca are nevoie de multa atentie . Eu personal ii citesc comentariile tot timpul si ma stradui sa inteleg pe unde ajunge ea , cat de inalt si cat de sus . Nu am ajuns inca suficient de sus sa inteleg multe dar ma stradui... .probabil ca stie autorul acestui blog Rr de ce ne lasa sa avem un moderator atat de colorat :)) ... ca nu prea mai vorbim de transmisii .. si atunci cand se incerca a se vorbi la subiect ajungem la RJ... (eu cel putin am avut acest sentiment )si cred ca nu numai eu
RăspundețiȘtergere. Va iubesc
M.G
Ha-ha ! ce m-am distrat ! Ce fel de Om are mintea atât de odihnită, încât să-mi contabilizeze mesajele !!?
ȘtergereMăi, da` cine nu vă lasă să postaţi ??? EU, sau NEÎNCREDEREA în voi înşivă ?
Voi chiar nu vă daţi seama că încercând să vorbiţi despre alţii, vorbiţi despre propriile voastre frustrări ???
M.G. , chiar te rog să mă scuteşti pe mine... de ATENŢIE (eu am destulă, că vă cuprind pe toţi) şi acordă-ţi ŢIE toată ATENŢIA de care dispui.
De ce te trage aţa să-mi citeşti comentariile, dacă n-ai folos de la ele?
Vrei să vorbim despre transmisii ? Păi, nu vrei să scrii şi tu ceva ? UUPS! nu găseşti nimic de spus ! Îmi pare rău să aud asta ! Dar fii rezonabilă şi nu PRETINDE CEEA CE NU POŢI OFERI, copilule !
SFATURI :
1 - dacă tot ai învăţat să numeri, ia frumuşel un caiet şi înşiră acolo, atât calităţile, cât şi defectele pe care le ai (este un exerciţiu excelent de conştientizare, dar şi un mod util de a-ţi cheltui timpul şi energia, care, nu sunt ale tale, ci ţi-au fost dăruite de Dumnezeu, ca să CREEZI cu ele).
2 - vezi ce faci cu frustrările, căci ele conduc către depresii adânci
3 - lasă-te de contabilităţi, căci mă tem că, pe viitor nu vei mai avea timp, nici să dormi !
Multumesc RJ ca mi-ai adus aminte de copilarie...cu apelativul "copilule"mi s-a mai adresat mama acum ceva vreme si nuanta era alta...m-am bucurat cand mi-a spus asa, mi-am adus aminte de copilul din mine .
ȘtergereSunt rezonabila si ofer multe multora, deaia pretind cand vreau sa pretind ceva
SFATURI:
1-numar bine, si la capitolul calitati am foarte multe , in primul rand multumesc bunului Dumnezeu ca sunt un OM cu mintea intreaga,si nu "ce fel de Om"(pai ori sunt "copilule "ori sunt Om?) , mai gasesc timp si mai am mintea suficient de bine odihnita incat sa vad niste evidente ca de-aia avem ochi .La defecte nu le mai numar ca sunt multe -multumesc din nou celui de sus ca pot sa le constientizez cat de cat.
2-frustrarile sunt si ele ca la oricine imi mai dau tarcoale ,sper sa nu adun prea multe ,-depresii iar ca la tot omul.
3-daca am invatat sa numar... pai nu ma las, ca numar bine,- contabilitate e un sector aparte trebuie sa recunoastem ca face parte din viata noastra .
Referitor la transmisii multumesc din inima lui Remer ra pt tot ce ne-a impartasit de-a lungul anului, eu personal am realizat ca datorita acestor transmisii am devenit mai echilibrata mental, emotional,energetic.
Incerc sa iau cate un pic din fiecare postare, comentariu, si sa le asez cap la cap..
Toate fac parte din viata noastra si cele mai bune si cele mai putin bune.
Sa ne bucuram deci si pentru bine si pentru mai putin bine
Va imbratisez pe toti sa fiti binecuvantati
M.G
Revin cu o mica precizare:)))referitoare la SFATURI(cred ca tot de la transmisii mi se trage:))si pentru ca azi ma avut o mica starfulgerare in timp ce reciteam prin acest minunat blog.
Ștergere.Nu dau SFATURI nimanui pentru ca am invatat ca acestea (sfaturile)se dau doar atunci cand ti se cer sau in cazuri exceptionale cand este vorba de viata si de moartea cuiva si cand stii cu certitudine ca opina mea poate sa fie utila.
Sa nu fie cu suparare nimanui dar sfaturile de mai sus mi le-am dat mie insumi ...si sunt foarte fericita ca imi pot da sfaturi atat de utile:)Repet mi le-am dat mie insumi!
Citind azi din cartea Legile lui Zamolxe mi-a ramas in gand acest fragment care ne aminteste de copilul din noi:
"Intodeauna va fi cineva dedesuptul tau si intodeauna va fi cineva deasupra ta.La cele ce sunt dedesuptul tau sa te uiti cu IUBIRE si nu cu trufie, caci acolo iti sunt radacinile, iar la cele ce sunt deasupra ta sa te uiti cu privirea de prunc si fara teama".
Si din acelasi capitol al cartii ni se reaminteste cu alte cuvinte acum mai bine de 2000 de ani Iisus ne spunea aceleasi lucruri :"Adevarat va spun ca, daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor.De aceea , oricine se va smeri ca acest copilas, va fi cel mai mare in Imparatia cerurilor"
As vrea sa scriu tot capitolul 35 din carte :)dar ma opresc aici.
Va iubesc si sa fiti binecuvantati cu totii
M.G
Marele ţar Petru al Rusiei, care după cum spuneam era MARE. Dar mai MARE ca el, era SFETNICUL său.
ȘtergereO vreme, SFETNICUL lui Petru cel Mare, a fost unul din strămoşii noştri, DIMITRIE CANTEMIR.
Vezi...!? e bine să ştii şi puţină Istorie, să-ţi cunoşti strămoşii, ca să ştii din cine te tragi şi la ce rădăcini să te conectezi CONŞTIENT.
Cum spuneam, deşi Dimitrie Cantemir era modest, Petru cel Mare, n-avea orgolii... ; el l-a primit pe moldovanul acesta modest să-i fie SFETNIC, deci GHID.
Şi uite-aşa Petru cel Mare a ajuns MARE, fiindcă a ştiut să primească SFATURI care, l-au ajutat să-şi materializeze INTENŢIA SA DE BAZĂ - scoaterea poporului rus din ignoranţa în care se târa.
Anume (în mesajul de mai sus), ţi-am dat SFATURI, pe care le-am scris cu litere mari, ca să-ţi scot EGO-UL de sub masca pe care ai aşezat-o între TINE ŞI TINE... şi să-l vezi şi tu.
Dar tu, adică el... (ego-ul), a fugit fuguţa după ajutoare...
Şi unde s-a dus, dacă nu, acolo unde eu IUBESC...; la cuvintele Lui Zamolxe.
Nu numai că ai îndrăznit să intri acolo cu bocancii murdari (intenţiile), încerci să le mai şi tăvăleşti în mocirla ego-ului tău.
Cine ţi-a spus că eşti mai mică, ca mine ? TU TE-AI AŞEZAT SINGURĂ PE O TREAPTĂ INFERIOARĂ ! De ce? Ca să-mi pretinzi mie A TE IUBI.
Dar tu nu eşti dispusă să PRIMEŞTI IUBIRE, fiindcă NU ŞTII CE E IUBIREA.
De unde ştiu? Din cuvintele şi prin atitudinea ta, eu VĂD/SIMT/TRĂIESC, că TU NU TE IUBEŞTI PE TINE.
ATENŢIE ! A TE IUBI, NU-I TOTUNA CU A FI EGOIST.
Şi dacă tu nu te Iubeşti pe tine, CUM SĂ RECUNOŞTI TU, IUBIREA CARE-ŢI BATE LA UŞĂ !?!?
Dacă ai fi citit... şi dacă ai citit, dacă ai fi înţeles... ceea ce am scris mai jos, zilele trecute, ai fi ŞTIUT că, atâta vreme cât, conjucturile CREATE (de dincolo de noi) ne-au adus împreună, TOCMAI FUIINDCĂ VĂ IUBESC, vă mai fac , câte un "duş rece", cu SCOP LIMPEDE DE TREZIE.
Eu m-am apucat să mă trezesc pe mine, devreme.
După ce am învăţat "Anatomia umană", am îndrăznit o "călătorie" prin sângele meu (şi n-aveam decât vreo 13-14 ani).
M-am urcat într-o bărcuţă imaginară, şi am navigat prin canalele sistemului circulator (am descris undeva această călătorie). Era un început în cunoaşterea mea ascunsă.
Iată ce preocupări aveam eu !
Ego-ul tău care, trăieşte prin COMPARAŢIE, o să zică, că mă laud ! Dar, ADEVĂRUL e că, nu vreau decât, să vă deschid nişte uşi... prin care să vă aruncaţi măcar în treacăt ochii...
Asta-i o dovadă de IUBIRE..., dar ego-ul tău e orb şi surd... "
Ego-ul tău, o să sară în sus, în continuare, fiindcă are nevoie să primească ATENŢIE ; faptul că ici-colo intră informaţii de vibraţie înaltă în subconştientul tău, îi subminează autoritatea şi îl lasă fără hrană... Și-atunci ce face? Sare la gâtul cuiva, ca să se conecteze la energia aceluia și s-o pape. Nțț! Nu-i dau ce vrea el. Îl așez în banca lui și mă adresez Spiritului tău, ca să-l ajut să vibreze în mentalul tău, din două direcții : interior și exterior.
Iar ego-ului, îi fac dușuri reci, ca să-i curăț mizeria.
Zici că SFATURILE trebuiesc cerute ...??? Și cine crezi tu, că le cere? Ego-ul ? Aș ! EGO-UL ESTE CEL CARE NU PRIMEȘTE SFATURI. Căci, Sinele tău, privește SFATURILE, ca pe DARURI de mare preț.
Minți la sfârșit , când zici că ne iubești !
CINE NU SE IUBEȘTE PE SINE, NU POATE, NU ȘTIE A IUBI PE NIMENI.
Cine nu se respectă pe Sine, nu respectă pe nimeni.
Cine nu se prețuiește pe Sine, nu prețuiește pe nimeni, ș.a.m.d.
Ai înțeles copile ? Ia și meditează la asta!
p.s. Fii ATENTĂ, că eu văd la tine INVIDIE... și cu asta nu-i de joacă... !!!
Sunt multe de corectat în ceea ce spui mai sus, dar am să punctez doar încă, câteva, nu în scop de JUDECA( aşa cum percepe ego-ul tău ), ci, fiindcă ÎMI PASĂ ceea ce se întâmplă în UNITATEA care suntem noi toţi, aici.
ȘtergereSă nu crezi că ne aflăm din întâmplare aici !
Măi, noi suntem pregătiţi aici, în vederea împlinirii noastre, ale fiecăruia, dar şi ca grup.
Când va veni vremea să DĂM ÎNAPOI ceea ce am primit aici, ca şi DAR, cine nu va trece "examenul", va rămâne cu frustrări (cel puţin).
ORICE AŢI FACE ÎN ACEASTĂ VIAŢĂ, FERIŢI-VĂ SĂ AJUNGEŢI LA REGRETE (regretele sunt devastatoare).
Eu nu vreau să regret vreodată, că puteam să fac ceva, pentru cineva şi nu am făcut ...! De aceea, ACŢIONEZ, nu REACŢIONEZ.
De aceea, vin şi te întreb - în opinia ta. care-i diferenţa între a fi Om şi a fi copil ?
Apoi, vezi că ai o problemă în a percepe corect, termenul "sfat" .
Ceea ce ai înşirat tu mai sus sunt nişte constatări referitoare la tine, nu sfaturi.
Ca să nu fii nedumerită, când te-am stropit cu apă rece, erai condusă de ego. iar când am folosit apelativul "copilule", m-am adresat Sinelui tău - Spiritului de Lumină care eşti tu... şi pe care, îl ţii în aşteptare, fiindcă nu-ţi faci curat în mental, ca să coboare la el ACASĂ.
Păi, dacă ţi-ai lăsa tu, Sinele să te conducă, ai habar ce dialog superb ar avea loc aici, între noi :::!!!?
Ei ! la nivelul acesta trebuie să ajungem noi aici - SĂ ATINGEM O ANUMITĂ CALITATE VIBRAŢIONALĂ... , SĂ CONŞTIENTIZĂM CĂ, SUNTEM O STRUCTURĂ UNI-TA-RĂ... ŞI SĂ NE MANIFESTĂM CA ATARE.
Asta-i tot . Dacă nu VREI să pricepi nici acum, înseamnă că nu eşti ÎNCĂ pregătită să avem un dialog. Ca urmare, pe viitor, nu mai încerca ATACURI, fiindcă nu mă pot atinge pe mine, ci se vor întoarce la tine şi-ţi vor da de...lucru (fă-ţi ŢIE acest serviciu; de dragul tău !)
Sper din tot sufletul ca Legile lui Zamolxe sa-ti fie de folos si sa le constientizezi macar cat o fac eu.
ȘtergereNu stiu de ce simpt acum o mare tristete, poate pentru ca imi dau seama ca eu sunt inca departe , si pentru ca si tu esti departe ,Sint mica in comparatie cu tine si stiu ca egoul este un instrument care tortureaza pe toata lumea si poate de asta doare asa de rau , nu te-am atacat pe tine.Tu te-ai atacat pe tine si o faci tare dur , crede-ma ca incepe sa ma doara pe mine pentru tine.
Cand am revenit cu e-mailul al doilea a fost deoarece pentru cateva secunde mi-am dat seama ca reactiile sunt EGO si am realizat ca vorbeam de mine(nu iti dai seama ce bucurie am simtit cand mi-am dat seama de asta)si am vrut neaparat sa spun ca de fapt sfaturile sunt pentru mine din aceasta cauza am revenit,Este exact ceea ce ai precizat tu un pic mai sus ca"sunt nişte constatări referitoare la tine, nu sfaturi". ai perfecta dreptate draga mea , si o spun fara ironie :)
Imi pare rau daca ai inteles ca am intrat cu bocancii murdari In LEGILE Lui Zamolxe dupa cum te exprimi mai sus.
Iubesc aceasta carte precum si toate celelalte 3 si nu as indrazni.
Ramai cu bine RJ si tot ce insemni tu in aceasta structura unitara.
.Sa fiti binecuvantati cu totii ,ne reintalnim diseara si Weekend placut
M.G
Măi, nu te mai minţi singură ! Şi nu te mai scuza cum-că... foaie verde ! Poţi să fii măcar puţin SINCERĂ cu TINE ? Uite ce-ai scris mai sus :
Ștergere"Asa ca o forma de statistica :)) -21 de comentarii din 42 semanate de Renatosa si asta doar la un singur articol, cred ca ponderea e mult mai mare prin altele de pe acest blog. Bine ar fi daca s-ar simti mai bine ,insa trebuie sa intelegem ca are nevoie de multa atentie . Eu personal ii citesc comentariile tot timpul si ma stradui sa inteleg pe unde ajunge ea , cat de inalt si cat de sus . Nu am ajuns inca suficient de sus sa inteleg multe dar ma stradui... .probabil ca stie autorul acestui blog Rr de ce ne lasa sa avem un moderator atat de colorat :)) ... ca nu prea mai vorbim de transmisii .. si atunci cand se incerca a se vorbi la subiect ajungem la RJ... (eu cel putin am avut acest sentiment )si cred ca nu numai eu
. Va iubesc
M.G"
Dacă nici acum nu te trezeşti, no comment !
Măi, voi ştiţi ce PARE că lipseşte, anume, aici ?
RăspundețiȘtergereU-NI-TA-TEA. Şi totuşi ea ESTE. Dar, numai cine nu are ochi de văzut, n-o vede...
Carevasăzică "unitatea"... Dar în ego , este unitate ? Nţţ ! Pragul cel mai de sus al ego-ului, poate întrezări doar următoarea "convingere" : "EU..., sunt în toate cele ce sunt", dar cu accentul pe "eu-cel cu moţ"...
Spiritul, zice/ŞTIE aşa : "Toate cele ce sunt, sunt în mine." (şi... fără accente).
Mă întreabă Miticus(ă), de unde ştiu eu, că Dumnezeu ştie totul.
El, Miticus(ă), emană această întrebare dintr-o frică. Care-i frica lui ? Frica, nu cumva să se rupă de material.
E de judecat ? NU. E de înţeles ? DA.
Cel puţin eu-una, îl înţeleg, fiindcă şi eu i-am trăit frica asta. Acum, o văd, o recunosc, şi-o privesc cu ochii observatorului. Iar la nivelul observatorului, o astfel de frică nu te poate atinge, fiindcă are vibraţie prea joasă.
Cristian, are altă frică - frica de a nu fi judecat. De unde vine frica aceasta ? Din cel puţin două căi : 1- el însuşi se lansează în judecarea celorlalţi şi 2- din neîncrederea în SINE.
Acum să ne întoarcem la UNITATE.
Miticus(ă) zice : (cu alte cuvinte ) ce... ! ... eu sunt Zamolxe ? Adică, vrea să zică : măi, fac şi eu nişte emisii aici, dar să n-aveţi mari pretenţii la mine, că eu nu sunt Zamolxe ! ceea ce înseamnă că, are şi el o nesiguranţă în ceea ce spune, atunci când Conştiinţa îi trimite nişte semnale.
De ce-mi pasă mie despre toate acestea ? Păi fiindcă eu SIMT/TRĂIESC UNITATEA.
De pildă, pentru mine, Remer Ra ESTE ZAMOLXE.
Hopa ! veţi zice voi. Cum aşa ?
Păi, nu e el VOCEA lui Zamolxe pentru noi, aici, în planul fizic şi la nivelul nostru de percepţie?
DA.
Şi voi credeţi că vorbeşte Zamolxe printr-o voce care nu-i aparţine ?
NU.
Cum ar fi, să vorbească Miticus(ă) prin gura lui Cristian T , dacă ne raportăm la cele 5 simţuri ?
STRANIU !
Ehei... ! Dar dacă scoatem nasul din sfera ego-ului... , se poate TOTUL !!! chiar şi să vorbim prin alte vovi/guri, cu condiţia să fim în deplină rezonanţă.
Dar nu numai Remer Ra, este Zamolxe... ! Şi eu sunt Zamolxe !
Cum adică ?
Păi, eu ascultând "vocea" lui Zamolxe din gura lui Remer Ra (fiindcă eu n-am avut privilegiul să-l întâlnesc) , şi ATENŢIA mea este TREAZĂ, eu VĂD că rezonez la aceste informaţii (adică ele îşi găsesc singure suratele în mine) şi mă TRANSFORM ("transformarea=formarea în transă" Anatol Basarab) şi eu în VOCEA lui Zamolxe, MĂRTURISINDU-L prin învăţăturile sale. Deci şi eu sunt Zamolxe.
Aşadar, tu, de ce n-ai fi Zamolxe, Miticus(ă) ? Fiindcă ţi-e frică să nu te rupi de materie.
urmează...
continuare...
RăspundețiȘtergereMă copii, eu TRĂIESC în UNITATE... Şi doar aşa vă pot simţi/citi... Fiindcă eu, prin mine simt ceea ce simţiţi voi. NOO-OI SUNTEM, ÎMPREUNĂ, O SINGURĂ FIINŢĂ.
Dacă eu am rezolvat în mine o parte din nereguli, înseamnă că am rezolvat în această Fiinţă ( care suntem noi), doar o parte din nereguli. Şi când ATENŢIA mea, mi le semnalează în altă parte a acestei Fiinţe, fiindcă eu ştiu deja, cum am rezolvat aceeaşi problemă în mine, mă duc să corectez şi acolo, căci mă afectează şi pe mine, mai devreme sau mai târziu.
Avem nişte lecţii de învăţat aici...
Măi, eu N-AM ÎNDRĂZNIT SĂ DESCHID GURA (nici pro; nici contra), vreo 20 de ani, timp în care am studiat, meditat, procesat, EXPERIMENTAT, SIMŢIT ŞI TRĂIT toate acestea (şi multe altele) şi până N-AM SIMŢIT/TRĂIT ADEVĂRUL MEU...! Asta se cheamă RESPONSABILITATE, dar şi MODESTIE.
Tot aşa am învăţat CURAJUL, dar şi VOINŢA de a TĂCEA.
Tot aşa am învăţat RĂBDAREA ŞI ASCULTAREA.
Tot aşa am învăţat IUBIREA şi prin ea UNITATEA .
Unităţii îi ziceam "capacitatea de a te pune în locul celuilalt"... ŞI TRĂIAM ŞI EU, CEEA CE TRĂIA O PERSOANĂ, CE PĂREA... ÎNAFARA MEA (şi bune şi rele).
Iacă-tă , cum am deprins eu a străpunge barierele ego-ului şi toate limitările sale ...!
Ziceam că suntem aici ca să învăţăm nişte lecţii ... ; BUCURAŢI-VĂ de acest SPRIJIN IMENS (fiindcă eu am trecut SINGURĂ ... şi mi-a fost tare greu...!)! LUAŢI cu mâinile amândouă, căci aici avem nişte DARURI nepreţuite !
Datorez multe acestui spaţiu, lui remer Ra, pleiadienilor şi chiar vouă ...! Altfel n-aş fi aici.
Să ţineţi minte că, eu fac totul, în DEPLIN ACORD CU CONŞTIINŢA MEA (de-o bună bucată de vreme, de când am înţeles asta).
Întorcându-mă la Unitate, SUNT în egală măsură Dumnezeu, Zamolxe, Zaryiena, Remer Ra, Miticus(ă), Cristian, sau Zeiţa Lună...! Fiindcă am învăţat să nu mai personalizez toate manifestările Lui Dumnezeu, ca să nu mă mai rup de EL.
Cred că e suficient... !
Buuuuuum:)
RăspundețiȘtergereCristian T.
Sunt in egala masura Dumnezeu...
RăspundețiȘtergereFelicitari, R.J.!
G
Mulţumesc !
ȘtergereUNA SUNTEM, cu TOTUL !
Buna ziua, tuturor! Ma bucur tare mult ca v-am gasit si mai ales am un mare respect pentru modul curat si altruist in care expuneti aici experientele si trairile voastre, asa incat, sa putem si noi,ceilalti, sa ne clarificam anumite aspecte.Cred ca v-ati dat seama ca sunt noua pe acest blog si incepatoare in practicile ezoterice.Am auzit cam tarziu de" transmisii" si deci,nu am facut acel axercitiu cu sfera proba timp de 21 de zile.In acest caz as vrea sa stiu daca e bine sa fac meditatia(ar mai fi cea de pe 3 octombrie).Multumesc si va doresc sa fiti sanatosi si bucurosi!
RăspundețiȘtergereDa, faceti-o! Unele persoane rezoneaza foarte bine cu reteaua, chiar daca nu au lucrat cu sfera proba!
ȘtergereBună să-ţi fie inima ! Bun venit ! Suntem mai ... întregi ... împreună cu tine. Nu eşti deloc nouă, eşti mai veche cu noi, decât îţi imaginezi.
ȘtergereVezi că pe la sfârşitul anului trecut (cred că decembrie 2013), Remer Ra explică într-o postare, cum se face echilibrarea pe chakre , de dinaintea transmisiei şi culisarea sferei.
Tot ajutător, am postat în 23 septembrie (a.c.), aici, cum fac eu, asta.
În rest, numai încercând poţi afla dacă poţi. Dar dacă noi putem, am credinţa că şi tu poţi.
Să ai folos maxim !
p.s. pentru cei care încă se mai întreabă de ce răspund eu, răspunsul este : FIINDCĂ POT (aşa că rămâneţi în PACE, că şi voi PUTEŢI, dar nu VREŢI).
Va multumesc pentru raspunsuri! Tehnica am citit-o si am inteles-o, nu stiu cum sa fac cu cele 21 de zile pentru ca, observ, ca nici pana la urmatoarea tura de transmisii nu am 21 de zile.Ma gandesc ca daca ei au spus 21 de zile (respectiv 21 de sfere trimise in spatiu),lucrul asta are o anumita importanta si probabil,nu trebuie facut altfel.Totusi ceva s-a intamplat chiar si asa.In prima zi, pe 23,am fost foarte linistita, am adormit imediat dupa a doua meditatie si am reusit sa dorm fara intreruperi toata noaptea(cam de doi ani ma trezesc in fiecare noapte ori la ora 2 fix ori la 2.45).Visul din acea noapte a fost interesant spre ciudat si nu prea stiu cum sa-l interpretez.Am visat un lan de porumb cu randurile perfect paralele,iar printre randuri se afla cate o fiinta din rasa micii cenusii.Toti stateau nemiscati dar sentimentul pe care-l aveam era ca erau tristi si ingrijorati.Ce parere aveti?Apoi la prima meditatie din 26 am simtit brusc si cu o intesitate aproape violenta un sentiment care parea unul singur dar care le includea pe toate(iubire, recunostinta,respect,bucurie...)era atat de intens incat era sa ma inec cand am inceput sa plang.La a doua meditatie tot din 26, am simtit o energie care imi strabatea coloana vertebrala(o simteam asa ca niste nervi),cand ajuns in zona lombara a devenit atat de intensa icat nu am mai putut continua(simteam nevoia sa ma ridic si sa fac miscare) desi mai erau 4 minute din meditatie.Aceasta senzatie am resimtit-o si in urmatoarele 2 zile dar mult mai slab.La meditatia din 30 este prima data cand am vazut si eu ceva chiar daca este un alt fel de a vedea nu ca cel fizic(ma intalnesc destul de des cu felul acesta de vizualizare).La intrebarea "cine eram inainte sa vin pe aceasta planeta" am vazut un mosneag cu parul si barba lungi si foarte albe chiar stralucitoare, era inconjurat in intregime de o lumina verde .Contrar aparentei sale fragile emana o putere ca de stanca combinat cu alte sentimente dar acesta era cel mai pregnant.Poate ca unele din trairile mele au legatura cu faptul ca eu ,ca esenta, sunt "gaz pe foc".Cred ca e descrierea cea mai buna pentru un sagetator cu ascendent in leu. Cam asta e tot,astept cu interes parerile voastre.
ȘtergereOho ! Minunate experienţe trăieşti ! Mă bucur pentru tine ca şi cum ar fi bucuriile mele!
ȘtergereAm învăţat de la Remer Ra, printre multe altele, că:
1- visele conţin mesaje personale şi dacă ţi-au fost trimise ANUME ŢIE, aceste mesaje, tot tu vei găsi răspunsul la ele (eu am avut ÎNCREDERE şi RĂBDARE şi am văzut că aşa este). Aşa că ai rădare şi încredere, iar într-o zi, la momentul potrivit, le vei înţelege.
2- NU TE LIMITA doar în nişte coordonate astrologice, numerologice, etc., fiindcă fiecare dintre noi are mai multe planuri.
Îmi pare rău că n-am fost suficient de explicită ! Nu este necesar să faci exerciţiile cu sfera, 21 de zile, ci, le faci doar la intrarea în transmisii. Dar echilibrările pe chakre sunt foarte bune ca şi meditaţie, şi pe acestea le poţi face de câte ori doreşti, în ce moment doreşti, independent de transmisii, fiindcă aduc multe beneficii.
Nu te speria de fluxurile de energie, căci ele n-au cum să-ţi facă rău, dacă tu eşti DESCHISĂ A LE PRIMI. Lasă-te în mâna pleiadienilor, căci ştiu ei ce fac. În tot cazul, dacă tu SIMŢI că trebuie să te opreşti la un moment dat, fă aşa cum simţi tu (lucrurile acestea trebuie luate pas cu pas).
Îţi doresc să te bucuri de experienţe minunate alături de noi !
p.s. şi să ne împărtăşeşti şi nouă din ele.
R.J.
Bună dimineaţa Viaţă !
RăspundețiȘtergereTe iubesc !
din lucrările mele (*L*)
Viaţa este o lucrare amplă ; un proces declanşat din INTENŢIA PRIMORDIALĂ a Lui Dumnezeu.
Tot ceea ce ESTE, pleacă din această intenţie.
Omul este efectul manifestării acestei intenţii ; materializarea ei.
Precum Soarele emană raze de Lumină/căldură, aşa şi Omul este emanaţie din Însuşi Dumnezeu.
Dumnezeu VREA prin INTENŢIA PRIMORDIALĂ, să întreţină VIAŢA şi pe Pământ. Fiindcă a Creat Dumnezeu Pământul în interiorul Vieţii şi nu înafara ei.
Şi a pus Dumnezeu sămânţă din El Însuşi, în tot ceea ce ESTE.
Omul are în el însuşi, sămânţa Lui Dumnezeu ; Omul este INTENŢIA PRIMORDIALĂ a Lui Dumnezeu - VIAŢA.
Înainte de întrupare, Omul era deja VIAŢĂ; el ŞTIA că s-a născut din Intenţia primordială a Lui Dumnezeu.
Când a acceptat întruparea, Omul care ŞTIA că este sămânţa Lui Dumnezeu şi a acceptat să devină şi SEMĂNĂTORUL LUI DUMNEZEU. Fiindcă Omul a venit pe ogorul Lui Dumnezeu - un Pământ fertil în care să se semene pe Sine, ca şi Sămânţă Divină.
Aici, Mama Geea - ogorul Lui Dumnezeu, era înştiinţată şi pregătită să primească Sămânţa Divină. Iar când a sosit, a învelit-o în coajă materială, corp din corpul ei, ca să-i permită să petreacă o vreme în care, să germineze, să crească, să înflorească, să facă fructe, apoi seminţe.
După ce Omul face seminţe, începe LUCRAREA sa de SEMĂNĂTOR.
Şi seamănă..., seamănă..., seamănă..., până cultivă lanuri întregi de Seminţe Divine care, conduc mai departe procesul declanşat din INTENŢIA PRIMORDIALĂ A LUI DUMNEZEU -VIAŢA.
Toată Viaţa terestră, Omul trebuie să nu uite :
- că el ESTE SĂMÂNŢĂ DIVINĂ.
- că s-a născut din INTENŢIA PRIMORDIALĂ A LUI DUMNEZEU
- să îmbrăţişeze această INTENŢIE PRIMORDIALĂ şi să-şi fixeze o INTENŢIE PROPRIE, care, să derive din INTENŢIA DE BAZĂ.
- să-şi construiască şi să-şi conducă Viaţa terestră, în jurul acestei Intenţii.
Aşa cum a decurs procesul de materializare al Omului, exact la fel poate el să CREEZE, plecând de la INTENŢIA PROPRIE (ce s-a născut din Intenţia primordială) şi urmând procesul firesc de materializare, a tot ceea ce VREA el să creeze : "INTENŢIE(gând)-IMAGINE(imaginaţie/viziune)-EMOŢIE" ("Legile lui Zamolxe - Remer Ra).
Atunci când Intenţia proprie derivă din Intenţia primordială, ea are curăţia necesară, precum Iisus născut din Duhul Sfânt şi Fecioară.
Şi fiindcă Baza de plecare; fundaţia procesului de materializare este pură..., gândurile născute, sau atrase de aceasta, nu pot fi decât, de aceeaşi vibraţie, iar CREAŢIA Omului, va conţine aceeaşi calitate.
Aşadar, primul lucru pe care să-l facă un Om care a rătăcit drumul proiectat prin VOIA LUI DUMNEZEU şi din INTENŢIA PRIMORDIALĂ, este să se întoarcă la ea şi să-şi CREEZE O INTENŢIE ÎN ACORD cu aceasta, să şi-o planteze adânc în Sine, şi într-o stare de Pace deplină şi de ÎNCREDERE, să aştepte ca ea să germineze gânduri care, vor vibra şi impulsiona/determina procesul de materializare.
Rătăcitului îi trebuie o "busolă". Iată, aceasta este "busola" - INTENŢIA PROPRIE DE BAZĂ, NĂSCUTĂ DIN INTENŢIA PRIMORDIALĂ!
Fiecare Om, îşi va construi singur această "busolă", va investi în ea ÎNCREDERE şi va păşi pe Calea indicată de ea, FĂRĂ FRICĂ.
Acesta este cel mai scurt drum, de la rătăcire, la Calea dreaptă şi senină, unde, binecuvântările răsar ca din Pământ, la tot pasul."
Să aveţi o minune de zi !
Fiţi Divini, căci aşa Sunteţi !
Mulţumesc iar ; şi iar ; şi iar ; şi iar; şi tot nu ajunge !
RăspundețiȘtergereAm scris ceva după prima transmisie şi s-a şters (nu cred în întâmplări, deci e ok).
Mi-e atât de sooomn... ! ( chiar de la prima transmisie) încât n-am să rescriu acum mesajul. Dar a fost diferit şi spectaculos, aşa că îmi propun să scriu despre asta, zilele următoare.
Somn liniştit ! Weekend frumos !
Bine ca am avut de meditat asupra modestiei.... Ca mult mai lipseste pe-aici. M-as bucura sa citesc pe la comment-uri despre ceea ce se e-xerseaza in fiecare seara, dar din pacate cineva "anonim" are asa multe de scris ca nu mai stiu daca este blogul lui Remer sau al anonimului. Sorry, da' cine vrea atata atentie isi poate deschide propria cale de comunicare. Atata scris mi-aminteste de manipularea prin inumdarea cu prea multe detalii. Am stat pe ganduri dacă sa m-apuc sa scriu sau nu, pana la urma am decis ca da, fiecare avem cate un nivel propriu al intelegerii si reprezentarii. Si atunci oricat as vrea nu pot sa iau de bun toata cantitatea de text care curge fara oprire. Poate ar fi cazul sa existe o sectiune separata pentru cei cu îndemânare la scris.
RăspundețiȘtergereMultumesc. Remer pentru serviciul imens pe care ni-l faci tuturor intermediind transmisiile acestea, indrumandu-ne pe calea devenirii.
O seara buna va doresc, in iubire, curaj, voință, răbdare și modestie vă urez tuturor care căutați să deveniți din ce in ce mai luminați.
Da´de ce nu scrii matale "mai-anonimule" decât mine, câte ceva din efectele transmisiei asupra ta !?!?!? Fiindcă nu-mi vine a crede că nu sunt efecte ...! Uups ! nu cumva ceea ce ai scris mai sus, vrei să zici că sunt efectele acestor transmisii ??? Căci ştii cum stă treaba ? oamenii de genul acesta, caută totdeauna vinovaţi/ţapi ispăşitori înafara lor, doar-doar li s-o disipa gunoiul din ochii lor, de la sine, prin aşa o metodă.
ȘtergereMăi, daţi-vă seama că Universul ştie despre activitatea mea în întreg ansamblul ei şi că eu în acord cu el activez ! Aveţi habar ce vreau să zic, cu asta ?
Aici, este doar un segment din activitatea mea, iar segmentul acesta face parte dintr-o întreagă structură; structură asupra căruia ÎNSUŞI UNIVERSUL şi-a dat acordul.
hai să vedem ! Eu sunt aici, nici mai mică nici mai mare. Eu sunt aici să mă împlinesc pe mine. Dar ca să mă împlinesc pe mine, mă pun în acord cu TOTUL... Fiindcă dacă mă aflu în dezacord cu el, mă irosesc.
Vă amintiţi de Sfântul Ioan Botezătorul ?
El striga în ... pustie. V-aţi pus vreodată întrebarea ce înseamnă acest "pustie" ?
Cei mai mulţi şi-l explică, ca şi deşert (ba...! nişte smintiţi mai şi afirmă că el se ducea în deşert şi striga de nebun pe-acolo...!!!).
Cine nu ştie despre ce striga Sfântul, să pună mâna pe carte.
"Pustie" este o metaforă.
Această metaforă vrea să zică următorul lucru - în fapt, Sfântul se adresa oamenilor, dar oamenii erau orbi şi surzi ; CA ŞI CUM N-AR FI FOST NIMENI în jur... ŞI CHIAR NU ERA. Căci oamenii aveau ATENŢIA în alte părţi/spaţii/dimensiuni; ei erau în sfera ego-ului şi gândeau cu burta; simţeau cu burta şi trăiau doar pentru burtă - asta era cea care dădea tonul la Viaţă şi tot ea conducea.
ATENŢIA determină/asigură PREZENŢA.
Unde este ATENŢIA acolo-i şi PREZENŢA.
Prezenţa este cea care zice dacă... şi unde eşti.
VOI SUNTEŢI AICI ?
Numai o parte.
Cealaltă parte, vine după ajutor din exterior, încercând să-l apuce cu mâinile şi să-l bage în gură, ca să-şi potolească foamea... burţii...
Dar foamea burţii, nu se astâmpără cu ceea ce se serveşte la masa asta...
La masa asta se astâmpără altfel de foame - foamea Sufletului... Căci acela suferă cu adevărat de foame...!
Şi voi ce faceţi ? Îi puneţi Sufletului căluş în gură ... !!!
Treaba voastră ! Aveţi dreptul să alegeţi fiecare, ce să faceţi cu Sufletul vostru...
Dar dacă alt Suflet, vibrează la durerea Sufletului vostru, n-aveţi dreptul să-i spuneţi aceluia să nu mai întindă mese, doar fiindcă voi nu suportaţi să SIMŢIŢI golul vostru Sufletesc.
Apropos de aceste prime transmisi ( mai ales cele în care, AM FOST AJUTAŢI să activăm şi NI S-A ALIMENTAT : IUBIREA, VOINŢA, CURAJUL, RĂBDAREA şi MODESTIA), ştiţi voi de unde-mi vine mie PUTEREA ? Din IUBIRE. Toate celelalte virtuţi se nasc din IUBIRE.
Păi, dacă eu AM ...: VOINŢĂ, CURAJ, RĂBDARE şi MODESTIE, înseamnă că AM IUBIRE. Mai mult, EU SUNT IUBIRE.
urmează...
continuare...
ȘtergereÎn aceste transmisii, n-a fost necesar să le caut pe toate acestea, fiindcă ele SUNT ÎN MINE.
Ştiţi de ce mi-au fost "mană cerească" aceste transmisii ? Fiindcă eu am întărit în mine toate aceste virtuţi; le-am crescut (aşa că, păzea ! acum sunt şi mai puternică !).
Carevasăzică, ca să dobândesc folos de la tot ceea ce ni se oferă, anume, aici..., eu deschid toate uşile DIN INTERIOR. Căci cel care n-a descoperit în sine nici o virtute (deşi ea este acolo), încearcă să întindă mâinile sau... "poala"... Şi când la final se află cu mâinile goale..., îl apucă invidia... şi să vedeţi ce face ...!
Se întoarce la locul "faptei"... NU să afle dacă, careva dintre noi a primit, totuşi... ceva... ; NUUUU !!! ci..., VINE SĂ VADĂ DACĂ MAI SUNT ŞI ALŢII CU BURTA GOALĂ...
Şi când văd ei, contrar aşteptărilor lor, că, e câte unul ghiftuit,( FIŢI ATENŢI!), îi apucă aşa o invidie (fiţi din nou ATENŢI, căci invidia din ură se naşte...!!!) ... că aruncă în acela, cu tot ce le trece atunci prin minte...
Doar că, pe mine nu mă poate atinge nici o "piatră", fiindcă m-am ridicat de demult din sfera în care piatra aruncată are EFECT - Stau şi observ...
Ce-i de făcut ? Ce aveţi de făcut, ca să nu mai suferiţi atâta ?
Ca să vă răspund, vă spun ce fac eu.
Remer Ra, îmi este GHID.
Este firesc, ca un ghid să fie mai înţelept decât discipolul lui! Eu mă uit la el cu RECUNOŞTINŢĂ, dar şi cu OPTIMISM. CU recunoştinţă fiindcă el se DĂRUIEŞTE MIE, ca eu să CRESC. Şi cu optimism, fiindcă EU ŞTIU că înţelepciunea pe care o împarte cu mine, ESTE TOATĂ ÎN MINE... şi chiar mai mult ca atâta.
Şi-atunci, eu AM CREDINŢA că voi atinge nivelul de înţelepciune a lui Remer Ra şi că el nu se iroseşte în mine, fiindcă eu strâng acestea odoare la piept şi mă fac una cu ele (aşa am făcut cu toţi ghizii mei ŞI AŞA VOI FACE MEREU ; aşa AM HOTĂRÂT EU!.
Invidia..., n-ar face decât să mă despartă de această înţelepciune care ESTE ÎN MINE şi alocuri STĂ NEDESCOPERITĂ, fiindcă eu alunec în altă sferă (unde invidia operează).
Dar fiindcă, privesc cu IUBIRE, RECUNOŞTINŢĂ şi OPTIMISM, pe mine mă conduce următorul concept - DACĂ UNUL SINGUR POATE (orice) ŞI EU POT.
SFAT - Nu mai daţi cu pietre, că vă bateţi pe voi înşivă!
Weekend ÎNŢELEPT!
p.s. intrasem să scriu despre experienţele mele de aseară, dar nu mai am vreme (însă să ştiţi că nu-i voi lipsi pe cei pentru care, experienţele mele sunt încurajări, din pricina unora...)
Remer Ra, am câteva nedumeriri cu privire la chakre .
RăspundețiȘtergereCu vreo lună de zile în urmă, chakra 2 s-a mutat cu vreo 4-5 cm mai jos.
Am observat acest lucru când, devenea activă ca din senin (este adevărat că nu-mi amintesc ce gândeam înainte, din cauza surprizei) pe un câmp de cca 50 cm (faţă spate).
Apoi, de când am început transmisiile, la echilibrare, chakra 3 emite într-o Lumină alb-lăptos intens.
Aseară m-am străduit s-o readuc la culoarea ei (normală?!), dar tot ce-am obţinut a fost o aură galben-palid, subţire.
După ce trec de ea către chakra 4, am senzaţia că între ele două (3 şi 4), mai este o chakra ce aşteaptă s-o activez. Senzaţia este atât de puternică, că am încercat asta, dar n-am obţinut nimic altceva, mai mult (posibil că n-am la ce să mă raportez şi trebuie să scap de raportarea asta la ceva anume...); doar simt că-i acolo.
M-am gândit că aceste "modificări" pot fi efectul alimentaţiei strict vegane, dar nu reuşesc să fiu în deplin acord cu asta.
Aveţi vreo altă explicaţie în desagă ? Dar o îndrumare ?
Dacă da, vă rog...! Mulţumesc !
p.s. am mai observat că toate chakrele emit acum pe vreo 50 cm
Weekend frumos !
Mulţumesc ! Am luat notă.
ȘtergereCentrii energetici (chakrele) lucreaza pe toate corpurile nu doar pe corpul energetic. Alimentatia vegana ajuta mult dar nu este un factor cauzal pentru echilibrarea, purificarea sau deschiderea chakrelor. Poti fi vegan dar sa ai sufletul plin de ura (vezi Hitler)! Sunt multi vegani care au blocaje mentale si emotionale.Pentru deschiderea unei chakre trebuie sa ai in vedere toate aspectele (fizic, energetic, emotional, mental, spiritual) Nu trebuie sa te preocupe schimbarile de culoare sau pozitionare. Intre 3 si 4 mai sunt si alte chakre secundare; posibil sa ca tu sa fi perceput una din ele.
RăspundețiȘtergereEste una din statiile de pe cale...Dar calea duce intr-un singur loc..la capatul ei ...este propria persoana, sau mai bine zis propria inima..Si atunci insasi calea e maya...
RăspundețiȘtergereRecunoştinţă, prietenilor pleiadieni !
RăspundețiȘtergereMulţumesc Zaryiena !
Mulţumesc Remer Ra !
Postarea aceasta m-a încărcat şi m-a inspirat.
Versurile de mai jos, în chip de recunoştinţă pentru minunaţii noştri Ghizi.
din lucrările mele (*L*)
" zise Tatăl către mine
Copile
Mama ta
are nevoie de tine
care Mamă
zic
Tu
m-ai învăţat
că m-am născut
din plinătatea
Fiinţei Tale
Da
dar toate Mamele
îşi au obârşia
în Mine
Mama Geea
te cheamă
s-o ajuţi
să-şi plivească
Grădina Raiului
şi unde este
Grădina Raiului
a Mamei Geea
pe câmpul Cerului
a treia planetă
de la Soare
prea bine
Tată
Facă-se Voia Ta
Copile
ai grijă
căci acolo e frig
nu cumva
să te
răceşti
vezi
Mama Geea
te va îmbrăca
în trup
dar trupul
e atât de subţire
ţi-am pus în desagă
nişte virtuţi
îmbracă-le
pe toate
şi-ţi va fi bine
ia seama
să nu te-mbraci
în uitare
căci te vei răci
cu totul
uitarea
pare
a fi caldă
dar e înşelătoare
Tată
e posibil
să-mbrac uitarea
şi să-ţi uit sfatul
Da
copile
dar am să-ţi trimit
Dorul
să te-nvăluie
să te-ncălzească
inima ta
va cânta
ca o doină
de jale
tu să ştii
să nu plângi
doar să te gândeşti
la Mine
şi grabnic
te voi lua
în braţele
Mele
Tată
de voi îmbrăca
uitarea
Tu
să mă ierţi
de-ţi voi ignora
Dorul
să mă ierţi
şi te rog
mai trimite-l o dată
şi dacă trebuie
încă o dată
şi încă o dată
Te rog
Tată
să nu mă părăseşti
nicicând
copile
ai să-nveţi acolo
o pildă
pilda "fiului rătăcitor"
să nu uiţi
Eu
nu te voi părăsi
niciodată
te voi aştepta
cu masa
plină
acum ia-ţi desaga
şi du-te
ia seama
să nu-mbraci
uitarea
şi să nu rătăceşti desaga
cu virtuţi
îmbracă-le
pe toate
să nu te răceşti
am făcut doi paşi
şi m-am întors
o lacrimă
scânteia
în Ochii Tatălui
Tată
de ce nu vii cu mine
copile
eu nu mă despart
nicicând
de tine
doar tu
poţi
să te desparţi
de Mine
acum du-te
şi nu uita
niciodată
de unde ai plecat"
R.J.