Remer Ra: De la ultima transmisie s-au întâmplat destul de multe evenimente
pe scena politică și economică a lumii, mai ales în Europa. Presupun că aceste
evenimente nu sunt la întâmplare.
Ral: Nimic nu este la întâmplare! V-am mai spus că dinamica economică și
arhitectura geopolitică sunt într-o continuă schimbare. Și este doar începutul!
Schimbările vor fi din ce în ce mai rapide!
Remer Ra: Asta e istoria! Lumea e într-o continuă schimbare! Nu e normal să
fie așa? Una din Legile Universale spune că nimic nu este static, că totul se
află în mișcare, că totul ”vibrează”!
Ral: Este adevărat ce spui, dar trebuie să aveți în vedere direcția spre
care vă îndreptați. Nu există decât două direcții: evoluție sau involuție! Este
valabil atât la nivel personal cât și la nivel social! Unde credeți că vă
aflați, pe panta evoluției sau pe cea a involuției? Ce spun faptele din jurul
vostru?
Remer Ra: Cum putem deosebi purificarea de involuție? Purificarea presupune
și suferință, mai ales dacă sunt atașamente față de oameni și față de valorile
materiale. Pe de altă parte, suferința este un semn că nu ești pe drumul cel
bun, că ai ieșit din armonie.
Ral: Dacă rămâneți în minte, atunci este greu să vă dați seama dacă e vorba
de purificare sau sunteți pe panta involuției! Dar inima nu greșește niciodată!
Ea vă poate spune dacă sunteți pe calea cea bună sau nu! E important ca, în
fiecare zi, o parte a conștientului vostru să coboare în inimă. Cel puțin o dată
pe zi! Acolo puteți afla multe răspunsuri.
Remer Ra: Putem primi ajutor din toate punctele de vedere. Am verificat!
Ral: Contactul cu spațiul sacru al inimii vă poate oferi răspunsuri și
soluții la orice fel de probleme, indiferent de complexitatea lor.
Tehnica de lucru
Vă veți aşeza în poziția șezut turcește (sau
pe scaun), având coloana vertebrală dreaptă, iar braţele vor fi lăsate lejer pe
coapse. Ochii se vor ţine închişi. Pentru început, se va menţine atenţia asupra
respiraţiei. Se va inspira şi expira pe nas; respiraţia trebuie să fie
abdominală. Circa 1-2 minute se va conştientiza cum aerul intră şi iese pe
nări, iar corpul se linişteşte cu fiecare respiraţie. Se va face apoi o scurtă
„inspecţie” asupra corpului fizic, pentru a descoperi şi elimina eventualele
tensiuni. Veți începe cu fruntea, scalpul, ceafa, apoi cu muşchii feţei. Veți
continua cu muşchii gâtului, umerilor, braţelor, palmelor, spatelui, pieptului,
abdomenului, bazinului, şoldurilor, coapselor, gambelor, tălpilor.
Apoi toată atenția va fi îndreptată asupra
corpului energetic! Vizualizați-vă aura ca fiind asemenea unui ou
alb-translucid, fiind cu circa 30% mai mare decât corpul fizic. Vizualizați-o
timp de 2-3 minute, până când simțiți o ușoară senzație de apăsare, ca și cum o
haină s-ar fi pus peste voi.
Conectați-vă apoi la mijlocul creierului
vostru (glanda pineală)! Rămâneți cu atenția aici pentru circa 1 minut.
Observați apoi un punct strălucitor în inima
voastră – este spațiul sacru al inimii! Vă veți simți atrași de acest loc!
Lăsați-vă duși prin canalul central! Coborâți ușor, ușor... Punctul de lumină
devine o mică sferă; lumina este tot mai intensă, sfera din ce în ce mai
mare... Pătrundeți apoi cu totul în spațiul sacru al inimii! Acolo nu este
decât lumină, pace, armonie, libertate totală! Lăsați lumina din jur să vă
cuprindă conștientul, să-l inunde cu totul! Spațiul sacru din inimă una din porțile
cele mai accesibile către Sinele Divin!
Puteți pune întrebări, puteți chiar cere
soluții și răspunsuri la cele mai importante și delicate aspecte din viață
voastră. Rămâneți apoi într-o stare de totală recepție la nivel de minte și
suflet. Pentru a afla răspunsul/soluția unei probleme, va trebui să coborâți în
spațiul sacru al inimii cel puțin o săptămână! Apoi, după 4-5 zile veți primi
răspunsul! Durează câteva zile până conștientul nostru va decodifica răspunsul
primit. El va veni sub forma unei intuiții, idei... Poate veni în orice moment
al zilei.
Remer Ra: Legat de dinamica socială, politică și economică, referendumul
din Marea Britanie a fost o lovitură puternică pentru Europa. Nimeni nu poate
nega asta. Poți să-mi spui dacă acest lucru a fost plănuit sau pur și simplu
britanicii nu au știut ce votează?
Ral: Cu siguranță că nimeni din elita responsabilă a Marii Britanii nu a dorit
ruperea de Europa, ci doar s-a dorit o negociere oarecum forțată, de pe o
poziție ”legitimă”. Dar nu au ținut cont de un aspect banal și cunoscut de
foarte mulți politicieni, anume că o mare parte din populația țării – e valabil
pentru toate statele, se zbate în frustrare, neliniște, sentiment de
inutilitate, temeri diverse. Toate aceste sunt foarte ușor de canalizat în
diverse direcții.
Remer Ra: În cazul acesta sunt cu totul de acord cu meritocrația! Această
Uniune, care a necesitat mult timp, un uriaș efort concertat și o construcție
delicată de idei, poate fi distrusă de o masă de oameni care nu au nici măcar
puterea de a-și schimba propria viață. Nu mi se pare deloc corect! Pe de altă
parte, vorbim de efectul de contagiune asupra altor țări! În noua energie,
câmpurile colective statale sunt mult mai puternic conectate. E posibil să se
meargă mai departe, să avem parte de un efect de domino? Se poate prăbuși
Uniunea Europeană?
Ral: Uniunea Europeană nu se va prăbuși! Ea este visul, efortul și
rezultatul muncii a multor generații de europeni! O asemenea construcție nu poate
fi distrusă așa ușor. Chiar dacă acum trăiți vremuri tulburi, critice chiar, puteți
folosi asta în avantajul vostru. Marea Britanie va trece printr-o perioadă
tulbure în următorii ani deoarece vortexul local se desprinde de câmpul ei
colectiv. Acest lucru va avea unele efecte.
Remer Ra: Am înțeles că vortexul nostru începe să se conecteze la câmpul
morfogenetic local în acest an, dar mi-ați spus că va fi o perioadă de
tranziție de șapte ani, în care vor alterna influențele celor două vortexuri.
Cum vor resimți britanicii desprinderea câmpului lor colectiv de vortexul din
zonă (vortexul anglo-irlandez)?
Ral: Aproape toate domeniile vor fi afectate: politic, social, economic! Se
va resimți și o stare generală de slăbiciune, atât la nivel personal cât și
social. Influența Marii Britanii în lume va scădea simțitor!
Remer Ra: Presupun că alinierea câmpului colectiv românesc la vortexul din
acest loc va determina schimbări pozitive în țara noastră. Am mai discutat
despre ele în trecut. Vom vedea efectele chiar din acest an?
Ral: Da, veți vedea efectele chiar din acest an! Nu doar în țara voastră,
ci în toate țările implicate!
(va urma)
Notă!
Vă reamintesc că începând cu 9 mai, în fiecare zi de luni, între 21:00 și
21:15 se va lucra cu energia vortexului! Amănunte aici:
http://remerra.blogspot.ro/2016/03/vortexul-carpatic-2.html
salut, putem pune orice intrebare ? ex legate de noi, de spirit de unde venim, ce am mai fost ?
RăspundețiȘtergerePoti pune orice intrebare... Dar intai ai nevoie de echilibru, de pace in minte si suflet. Sfatul meu este sa le cauti intai pe acestea.
ȘtergereMultumesc pentru sfat :)
RăspundețiȘtergereCand am o bucurie mare,imi este greu sa ma exprim.Cu fiecare postare din Vortexul Carpatic,bucuria mea e din ce in ce mai mare.Chiar pot sa spun,vorba poetului:"De-acum pot sa mor ferice",va fi bine,n-m ce zice!Toata viata mea am spus in stanga si in dreapta ca va fi bine in Romania,fara sa pot argumenta.Asa am simtit.
RăspundețiȘtergereNici acum nu le pot argumenta celor din jur,care asteapta ceva palpabil,dar in sufletul meu s-a asternut pacea si linistea.Multumesc fratilor,Remer si Ral!Cum sa fac asta decat cu starile mele,pentru permanentizarea carora ma straduiesc si eu,cum si cat pot,deocamdata?De fapt,nu stiu daca ma straduiesc sau vin asa...ca o onoare si uneori chiar simt ca merit(uneori).Si,ce binecuvantare,simt ca voi putea din ce in ce mai mult!Doamne cata Lumina mi-ai scos in cale!Si cand ma gandesc...de cate ori ti-am cerut sa ma iei de-aici...ce-a fost cu mine de-am ratacit atat?Retoric intrb.
Draga Remer,cat iti multumesc pentru felul in care ne ghidezi in tehnica din aceasta postare!Ma simt ca un copil indrumat de parinti sau un frate mai mare,sa faca ceva luminos,atat pentru el cat si pentru cei din jur.As vrea sa spun ca am experimentat ceva de genul tehnicii pe care ne-o explici,faceam un fel de scanare cu o sfera de lumina si cand am ajus la inima,am scapat sfera,in schimb,am simtit inima invaluita in cea mai frumoasa altita de ie.Starea pe care am avut-o n-o pot descrie,dar asa ceva nu mai simtisem,o bucurie imensa,dar parca prea "grea" pentru mine.Ce sa fi fost asta?
Ce grozav,sa fii pamantean si sa traiesti in mileniul trei!Daca si maine o sa am starea de-acum...sunt "mare", poate fac ceva si continui si poimaine si...tot asa!Aveti cu totii imbratisarile mele!
Cu mult drag!
ȘtergereInima mea spune ca cel mai important lucru e sa ramanem uniti toti oamenii, indiferent de problemele ce ar putea parea ca ne despart, caci problemele vin si pleaca insa noi ramanem aici.
RăspundețiȘtergereSa ramanem uniti orice ar fi si sa ne ajutam intre noi, sa facem sa fie bine pentru ori si cine, sa intelegem dificultatile si sa trecem peste ele caci mai presus de toate, ceea ce ne uneste este de mii de ori mai frumos ca orice imaginatie.
Pentru o lume frumoasa si pentru toate inimile din lume noapte plina de stele.
Salut, Dan! Am o întrebare: cum anume s-a manifestat conexiunea vortexului englezesc cu cîmpul morfogenetic uman în ultimii ani? Ce caracteristici speciale au avut britanicii sub influența acestuia? și, în definitiv, vor fi transferate acele beneficii în spațiul nostru geografic, sau lucrurile vor fi diferite?
RăspundețiȘtergereSalut! Pai Anglia a condus cel mai mare imperiu din istorie, iar limba engleză s-a impus aproape ca şi limbă universală. Tot în Anglia a început şi Revoluţia industrială. Tot ei sunt pionieri în foarte multe descoperiri din sfera tehnico-ştiinţifică.
ȘtergereLa noi lucrurile vor fi diferite. Cel putin asa mi s-a transmis. In ce fel? Vom vedea...
Pentru toti cei care,cu buna-credinta, cititi acest blog(si nu numai)va sfatuiesc sa accesati "Lumea carnavalului.wordpress.com" si sa cititi cu foarte mare atentie postarea de astazi,12 iulie 2016 a lui Greg Giles.Analizand-o cu "ochii mintii", si nu numai,sunt convins ca,in cel mai "fericit" caz veti cadea pe gânduri....Cu respect,as dori,daca este posibil si daca se poate, o parere competenta-care pentru mine conteaza foarte mult- privitoare la veridicitatea,adevarul si realismul afirmatiilor din aceasta postare.Stima.
RăspundețiȘtergereDa, asa-i. Din punctul meu de vedere este bine ca ai constientizat ceea ce ti s-a intamplat si, stii ca este-o vorba: "Greseala recunoscuta este pe jumatate iertata." Io ti-as sugera sa te rogi Bunului Dumnezeu sa te calauzeasca catre un duhovnic, dar, in acest caz, sugerez sa fie un calugar. Ai incredere c-o sa fii calauzit, o sa simti lacasul si ca se vor face rugaciunile necesare pentru a se putea curata (si)"campul"...
ȘtergereDoamne ajuta !
Nu sau folosit de tehnologie, ci de oameni bine atrentati pentru asta
ȘtergereAtenție la manipulare !!! Există și manipulăre a cărei instrument este Adevărul (sau a unei părți din el, cu mare impact emoțional).
ȘtergereOamenii se schimbă și la fel și interesele lor.
Să nu uitați nici o clipă că „ cel rău ” cunoaște evangheliile pe dinafară și se folosește de ele în scopurile sale.
Am citit materialul acela și concluzia a fost : NESINCERITATE (obligat sau nu, acest om și-a schimbat opinia de la nivel public).
Nici un mesaj primit din astral nu are acuratețe de 100 de procente, fiindcă mesajul este trecut prin filtrul „canalului” și preia din amprenta sa (despre cât de pregătit trebuie să fii ca să fii „canal de comunicare”, ne-ar putea lămuri Remer Ra, dar cu siguranță trebuie să fii pregătit).
p.s. Vă rog să recitiți materialul privindu-l ca pe o manipulare subtil ascunsă sub „masca” Adevărului
Blogul lui Greg Giles: http://www.ascensionearth2012.org/.
RăspundețiȘtergereCautand sa ma documentez despre Greg Giles, am aflat ca a fost un 'channeler' foarte apreciat pana la mesajul din 30 septembrie 2012, publicand un mesaj foarte controversat (n.s.6) dupa care a fost "hacuit" si mesajele nu mai sunt scrise de el, deoarece nu au acelasi stil, mod de exprimare etc... Nefiind expert in limba engleza, nu imi dau seama de diferentele de exprimare, iar traducerile in romana lasa de dorit.
Un blogger destul de citit in US si care isi reposteaza mesaje de la multi analisti, bloggeri si canalizatori pe nume Kauilapele (n.s.1) a publicat si el multe mesaje de la Greg Giles de-a lungul anilor, iar acum il vad ca isi exprima suspiciunea si compasiunea totodata, si sa ne rugam pentru adevaratul Greg Giles.
Note de subsol:
1) it is so completely “out there”, that, well, something for sure is “off”.[https://kauilapele.wordpress.com/2012/09/29/a-kp-note-consider-sending-light-and-love-to-the-one-known-as-greg-giles/]
2) Clearly it is not the words or energy of Greg or anybody of the light.
[http://www.ashtarcommandcrew.net/forum/topics/greg-giles-blogsite-has-been-hacked-by-the-dark-cabal]
3) a cazut intr-o depresie profunda in momentul in care a constatat ca a fost pacalit ani la rand [http://noul-univers-christalin.blogspot.ro/2015/10/maryan-povestea-zilei-67-pentru-6.html]- [comentariul Anonim, 7 octombrie 2015, 13:05]
4) fake person [https://www.youtube.com/watch?v=JqDckrAv5_Y]
5) Greg Giles admits he was scammed [http://projectavalon.net/forum4/showthread.php?50407-GFL-channel-Greg-Giles-admits-he-was-scammed]
6)The end of Greg Giles’ GFL — a strange and last goodbye [https://discerningvibes.wordpress.com/2012/09/30/the-end-of-greg-giles-blog-a-strange-and-last-goodbye/]
7)Greg’s latest message does serve a purpose, however. It shows us how a few Lightworkers are tortured; their lives all but ruined.[http://www.starshipearththebigpicture.com/2016/01/17/the-silent-war-against-channelers/]
Dragii mei prieteni,
RăspundețiȘtergereTot ce conteaza este ca simtul adevarului din voi sa nu fie alterat de oscilatiile induse de propriile atasamente si nehotarari, de propriile imperfectiuni.
Acest simt al adevarului exista in germene in fiecare om, si creste prin practicarea invataturii Celui pe care il cunastem ca cea mai deplina expresie a lui Dumnezeu Tatal nostru Ceresc: Iisus Hristos. Poate ca planeta Terra este inconjurata de multe alte civilizatii, dar pentru noi, invatatorul spiritual suprem este Iisus Hristos, deoarece suntem inca departe de a aplica in intregime invatatura Sa de viata, cu toata joaca noastra despre corpuri subtile, spatii 2D, 3D, 4D ...
Channeling-ul este, daca vreti, ca o emisiune de TV sau radio: o accesezi sau nu, telecomanda e la tine. Dar, si cand inchizi TV-ul, ramai totusi inconjurat de abundenta vietii de pe frumoasa noastra planeta, si de manifestarile propriei constiinte. Acesta este adevarul, si se reveleaza mai ales in liniste, cand ai inchis TV-ul. Emisiunea era doar o reprezentare a adevarului, mai mult sau mai putin manipulata.
Dar cand, de exemplu, te rogi , cu acele cuvinte pe care le-ai spune si daca ar trebui sa mori in urmatorul minut, acela este adevarul. Acest adevar NU poate fi manipulat de nimeni. Dar trebuie sa iti transformi lenea in munca ...
Am citit mai sus ca "cel rau" cunoaste Evangheliile pe dinafara. Nu-i adevarat, dragii mei prieteni: el le stie pe dinafara, nu le cunoaste. Daca le-ar practica, le-ar cunoaste ... Asa ca, daca va straduiti sa le practicati, si nu doar sa le stiti, nici nu va mai bateti capul cu "cel rau". N-are rost, pentru ca n-are putere asupra voastra. Doar asupra raului din voi...
Si, sincer sa fiu, pentru a practica nu trebuie channeling, asa cum nu trebuie televizor ( sau telefon ) pentru a avea viata implinita...:) Trebuie doar sa te speli putin pe ochi ... :)
Lumina si Iubire!
DD
Un mare adevăr!
ȘtergereDraga DD,te rog frumos ,primeste pretuirea mea pentru mesajul postarii tale!Pur si simplu,m-am simtit foarte bine citindu-l!"Trebuie doar sa te speli putin pe ochi..."-ce- mi place! Asa sa fie,cu "Lumina si iubire"!Multumesc!
RăspundețiȘtergere