Pagini

vineri, 27 aprilie 2012

Octogonul ezoteric – scutul spaţiului românesc (1)



Informaţiile de mai jos sunt primite în urma comunicărilor cu entitatea numită Ral. Ral este cel care coordonează activitatea întregii matrice carpatice, precum şi complexele interconexiuni dintre vortexul anahatei planetare şi celelalte centre energetice planetare. Ral este o entitate venită din Marele Soare Central al Galaxiei Calea Lactee (miezul de stele „bătrâne” a galaxiei noastre). În perioada Atlantidei a avut mai multe întrupări, în diferite perioade cheie. În era noastră (de circa 6000 de ani) a avut o singură întrupare, aproximativ în perioada 400-800 d.Chr., pe teritoriul nostru, având rolul de-a „modela” anumite circuite energetice elementale şi electromagnetice, conform unei grile energetice speciale. A avut un rol important în alcătuirea structurii de bază a limbii române arhaice. A trăit în trup peste 350 ani.
Având în vedere că, atât la nivel local (cu precădere în zona balcanică) cât şi la nivel internaţional, situaţia tinde să devină extrem de problematică (din punct de vedere economic, social, moral etc.) este foarte important să avem în vedere câteva forme de protecţie.
Vortexul energetic al anahatei planetare îşi va amplifica din ce în ce mai mult forţa. Influenţa sa va deveni tot mai puternică (de la un an la altul), urmând ca în perioada 2017-2020 să avem o vibraţie de circa şapte ori mai mare decât în 2011-2012. Chiar şi acum, prin anumite măsurători radiestezice, se poate constata că vibraţia este de circa 2-2,5 ori mare decât în 2003-2004. Acest lucru determină amplificarea tuturor proceselor, fie că sunt de evoluţie, fie că sunt de involuţie.
Având în vedere faptul că majoritatea este angrenată în procese de involuţie, primul proces care va fi pus în mişcare va fi cel de... purificare. Procesul de purificare are loc atât la nivel personal cât şi la nivel social, deci de grup.
Purificarea presupune revenirea la legile universale, la armonia cu sine şi cu ceilalţi, la iubirea universală, la pace, bun simţ etc. Vorbim aşadar de eliminarea tuturor tiparelor psiho-mentale nocive, agresive, sau care sunt în contradicţie cu legile universale (vorbim aici de relaţii bazate pe exploatare, speculă, minciună, hoţie, înşelătorie etc.).
În doar câteva medii ezoterice de la noi, este ştiută o formă de protecţie subtilă a ţării împotriva unor forme de atac neconvenţional (cunoscută sub denumirea de octogonul ezoteric), care ar avea ca scop, fie lezarea interesului naţional, fie chiar anihilarea fiinţei naţionale. Însă am observat cu stupoare că, deşi informaţia a fost oferită de ceva vreme înainte, nu s-a întreprins mai nimic în acest sens. Este drept, nici traseul vortexului anahatei planetare nu a fost cunoscut, dar despre octogonul ezoteric se ştia în cel puţin două medii ezoterice.
Din momentul în care vortexul anahatei planetare s-a făcut cunoscut - în deceniul 7 al secolului 20 (cunoscut în sensul de că s-au sesizat efecte deosebite, neobişnuite, în anumite zone), s-a încercat de câteva ori anihilarea ori, cel puţin, neutralizarea efectelor sale. Acest lucru s-a făcut, fie de către puterile locale, fie de către forţe din afara ţării.
Trebuie spus că nu oamenii sunt cauza acestor manifestări, ci forţe din alte sfere de influenţă. Oamenii sunt doar intrumentele acestora! Nu le-aş numi forţe întunecate, ci mai degrabă forţe care se opun evoluţiei fireşti spre lumină, şi care doresc păstrarea unor tipare care determină rigiditate în procesele de evoluţie. Aceste forţe acţionează atât la nivel fizic cât şi la nivel subtil, pătrunzând până în straturile cele mai adânci ale conştiinţelor unor mase de oameni. Aceste forţe au reuşit să influenţeze anumite decizii importante ale liderilor vremii, care au dus la efecte dintre cele mai neplăcute.
La nivel local, s-a încercat „intoxicarea” cu vibraţii negative a unor zone cu o puternică influenţă benefică. În acest sens, s-au dezvoltat într-un mod anormal anumite sectoare industriale, chiar cu riscul unor costuri financiare foarte mari. Este vorba de exploatarea zăcămintelor de cărbuni din zona Văii Jiului, a cuprului şi a aurului din zona Apuseni (de la Brad la Roşia Montană), sau prin construirea de coloşi industriali în oraşe nepotrivite (Braşov, Rm. Vâlcea, Piteşti).
Deşi costurile de producţie nu justificau asemenea măsuri, după greva minerilor din 1977, din Valea Jiului, s-a trecut la mărirea gradului de intoxicare psiho-energetică a zonei, aducându-se foşti deţinuţi din toată ţara, precum şi oameni care erau consideraţi agresivi şi fără căpătâi. La fel s-a întâmplat şi în Braşov. Li se ofereau locuri de muncă bine plătite, precum şi apartamente gratuite. Toate acestea au avut rolul de-a „înneca” influenţele benefice ale vortexului din anumite zone. Ambele regiuni trebuiau să bruieze foarte puternic centrele de conexiune (cu matricea carpatică) din Retezat şi Bucegi. Nu degeaba primele revolte împotriva regimului comunist au avut loc în Valea Jiului şi Braşov (1987).
Observându-se mai apoi că aceste măsuri nu mai pot opri influenţa benefică a traseului energetic, s-au încercat şi alte metode. Una dintre ele a fost pusă în aplicare în Ianuarie 1999, când s-a dorit dislocarea traseului de structura Retezatului. Scenariul urmărea o acţiune de forfecare, folosind forţa urii şi a disperării (extrem de nocive pentru un astfel de traseu) pe ruta (iarăşi) Valea Jiului – Bucureşti.
Cauzele mineriadei din Ianuarie 1999 (şi nu numai acel eveniment) se află departe de România. Deşi existau, fără îndoială, multe nemulţumiri în zonă, anumite forţe obscure au folosit (şi amplificat) aceste tensiuni pentru a-şi duce la îndeplinire planul.
Nu au reuşit, şi nu vor reuşi nici în viitor!
În viitorul apropiat se încearcă o altă metodă, deosebit de perversă, anume de a lovi în chiar centrul anahatei planetare. Este vorba desigur de exploatarea aurului din zona Roşia Montană. Chiar dacă, din punct de vedere fizic, vor „garanta” că bazinele cu cianuri vor fi foarte bine construite, răul subtil va fi cu mult mai mare. În mediile ezoterice (şi mai ales între alchimişti) se ştie că aurul şi argintul sunt lumină solară condensată, respectiv lumină lunară condensată. De fapt, aurul şi argintul nu au o mare valoare decât în starea lor naturală, dispersată în roci. În acest fel, aceste minereuri se comportă asemănător unor „bureţi” de lumină, care absorb vibraţiile înalte ale Soarelui şi ale Lunii. Nu degeaba minereurile de aur şi argint sunt găsite adesea împreună. Prin folosirea corectă a triadei intenţie-imagine-emoţie, se poate extrage energie solară şi lunară din aceste zăcăminte.
Pe de altă parte, zona este bogată şi în minereuri de cupru, wolfram şi chiar uraniu. Cuprul este în conexiune cu energiile planetei Venus, având un rol extrem de important în armonizarea relaţiilor umane. Uraniul, precum şi alte elemente radioactive, sunt în conexiune cu înaltele energii universale. Oamenii de ştiinţă admit că astrul nostru nu poate crea (prin intermediul reacţiilor de fuziune termonucleară) decât elemente relativ uşoare, iar fierul este cel mai „greu” element produs de el. Ceea ce este mai „greu” decât fierul ar fi produs în reacţiile teribile din alte locuri ale Universului (quasari, găuri albe – locuri unde este „scoasă” materia din celebrele găuri negre). După unii cercetători, metalele mai grele decât fierul ar fi fost produse în primele fracţiuni de secunde de la Big Bang-ul local. Conexiunea subtil energetică cu aceste elemente ne poate ajuta în conexiunea cu însăşi Universul!
Deschizându-se exploatările, banda energetică sacră va interacţiona atât cu zăcămintele de aur şi argint din zonă cât şi cu respectivele cianuri, determinând „reziduuri subtile” extrem de nocive pentru corpurile subtile ale oamenilor, şi mai ales asupra egregorului naţional (fiinţei spiritual-energetice)!
Este de aşteptat ca reacţia negativă (este de fapt o formă de agresiune) la amplificarea puterii vortexului anahatei planetare să fie şi ea din ce în ce mai puternică, de aceea trebuiesc avute în vedere câteva măsuri.
Chiar dacă presiunile vor fi extrem de puternice – pentru deschiderea exploatării de la Roşia Montană, iar avertismentele nu sunt luate în seamă, măcar să se deschidă pentru început un singur punct de exploatare.
Observaţi în perioada următoare ceea ce se întâmplă cu activitatea terestră (tectonică în special) şi cu cele din zona meteo! Geea va da cu siguranţă un răspuns!
O altă formă de agresiune este cea psiho-energetică indirectă. Este cel puţin ciudat că mari naţiuni de sorginte latină, de la care am fi aşteptat mai multă susţinere, practică o formă de agresiune subtilă, chiar pe faţă, la adresa ţării noastre. Batjocorirea românului în anumite surse media din Franţa şi Italia, nu au doar scopul de-a mânji imaginea României în faţa lumii, ci şi pe acela de-a doborî moralul românilor. Aceste metode sunt destul de nocive deoarece creează mecanisme reactive în subconştientul străinilor vizavi de imaginea ţării noastre, şi are efecte pe mai mulţi ani. Se ştie că pentru anihilarea unei imagini negative este nevoie de cel puţin 7 (până la 14) imagini pozitive. Deşi respectivele ţări au probleme mult mai mari cu alte etnii, sau chiar cu proprii cetăţeni, s-a făcut o tradiţie în a lovi imaginea românilor.
Pe de altă parte, mass-media românească se întrece în a prezenta cele mai şocante şi degradante cazuri, încercând din răsputeri să se facă legături cu autorităţile statale. Ba mai mult, unele instituţii media chiar îndeamnă făţiş la acţiuni de revoltă împotriva autorităţilor. Măcar de ar avea ce să pună în loc...
Protecţia împotriva acestor acţiuni este relativ simplă deşi implică un oarecare „sevraj” psiho-emoţional. Din păcate, omul de rând se uită la aceste emisiuni pentru că vede cum alte persoane o duc mai rău decât el, iar acest lucru îi oferă o alinare perversă. Este, de fapt, un mic şiretlic al egoului. În realitate, este o programare a conştientului de a privi numai în „jos”, spre ceea ce este mai rău, mai degradant, mai sărăc, mai bolnav etc. Aceste televiziuni, deşi cunosc foarte bine procesul psihologic, preferă să vâneze ratingul şi să încaseze venituri din publicitate, decât să-şi asume rolul de formatori.
Niciuna dintre acţiunile de mai sus n-ar avea efectul scontat dacă oamenii ar avea un minim de educaţie spirituală. Desigur, acel minim de educaţie spirituală înseamnă revenirea la valorile spirituale autentice, care nu nicio legătură cu vreo religie anume sau cu diverse personaje istorice. Adevăratele valori spirituale determină încrederea în propriile forţe, revenirea la armonia cu sine şi cu mediul înconjurător, respectul faţă de viaţă în general, impulsionează procesul de autocunoaştere, încurajează efortul pentru depăşirea propriilor bariere etc. Desigur, este ideal ca exteriorul să ofere cât mai multe cu putinţă, dar când nu se poate, cum este cazul de acum al României, trebuie să se pună mai mult accent pe interior. De fapt, marile comori sunt în interiorul omului, nu în exterior!
Pentru anihilarea unor forme de agresiune psiho-energetică, voi dezvălui mai jos un mod de protecţie neconvenţional.


După cum se poate observa, „octogonul ezoteric” cuprinde în totalitate vortexul anahatei planetare din zona românească, precum şi cea mai mare parte din matricea carpatică. Nu degeaba anumite oraşe au fost luat fiinţă într-o anumită geometrie.
Orice fel de agresiune psiho-energetică asupra României este destul de rapid anihilată dacă sunt angrenate la unison mai multe persoane (cu anumite capacităţi) din următoarele oraşe: Bucureşti, Craiova, Reşiţa, Oradea, Sighetul Marmaţiei, Cernăuţi, Iaşi, Galaţi.
Dacă sunt angrenate câteva mii de persoane (cel puţin 300 de persoane pentru fiecare oraş), nici nu este nevoie de persoane cu capacităţi deosebite, aşa-zis paranormale. Important este ca aceştia să activeze în centrele din figura de mai sus, la unison. Cele mai indicate ore: 6:00, 9:00, 12:00, 15:00, 18:00, 21:00, 24:00, 3:00. Cei care ar participa la protecţia traseului energetic vor trebui să-şi formeze intenţia pentru protecţie şi să vizualizeze octogonul ca fiind format din segmente alb-aurii, provenite din inimile tuturor.
Cu toate că este mai dificil de găsit indivizi în zonele din Ucraina (deşi în Cernăuţi sunt mulţi români), se poate merge şi pe varianta Satu Mare+Baia Mare+Sighetul Marmaţiei, şi Suceava+Rădăuţi.
Octogonul este simbolul sacru care facilitează echilibrul dintre cer şi pământ. Este simbolul abundenţei, echilibrului, al rozei vânturilor (patru direcţii cardianle şi patru intermediare), veşniciei (cifra 8 aşezată în plan orizontal este simbolul infinitului - ∞).
În ezoterism, opt este numărul Christului Cosmic. Vizualizarea octogonului facilitează regenerarea, întregirea, renaşterea, transformarea, conexiunea cu infinitul.
Gautama Siddhartha (Buddha), care este o altă unitate de conştiinţă divină întrupată (asemenea lui Zamolxe) a considerat că octogonul (şi implicit cifra 8) determină:
- dreapta viziune
- dreapta gândire
- dreapta vorbire
- dreapta acţiune
- dreapta muncă
- dreapta atenţie
- dreapta vieţuire
- dreapta concentrare
După cum fiecare poate observa, societatea românească este deficitară la toate aceste opt „fructe” ale octogonului.

Tehnica de protecţie

Aşa cum am mai spus, cel mai indicat ar fi ca în fiecare din cele opt oraşe mari să participe cel puţin 300 de oameni. Este bine ca înainte de-a se intra în rezonanţă cu ceilalţi participanţi, fiecare să fie echilibrat şi purificat de influenţele negative. Se vor avea în vedere tehnici diverse de curăţire a corpului energetic, emoţional şi mental. Se vor folosi „duşuri” de lumină, mantre, conexiuni cu elementele (în special cu elementele subtile foc şi apă) folosindu-se intenţia, respiraţia, vizualizarea.
După ce s-au curăţat de reziduurile subtile, participanţii vor sta în picioare şi se vor alinia în aşa fel încât prelungirea braţelor (care vor fi întinse pe lateral) să atingă punctele alăturate ale octogonului. De exemplu, cei din Bucureşti se vor aşeza cu faţa spre Nord-Nord-Vest, braţul stâng fiind în direcţia Vest (spre Craiova) iar braţul drept în direcţia Nord-Est (spre Galaţi). Cei din Galaţi se vor aşeza cu faţa spre Nord-Vest, braţul stâng fiind în direcţia Sud-Vest (spre Bucureşti), iar braţul drept spre Nord (spre Iaşi). În acelaşi mod se vor poziţiona toţi ceilalţi participanţi, astfel încât să fie bine formată geometria octogoului.
Fiecare va vizualiza banda energetică a anahatei planetare, ca o spirală aurie cu irizaţii violet. Când octogonul este bine format, se va simţi în scurt timp un fior de energie şi o presiune în zona capului (chakrei Sahasrara). Este asemănător fenomenului de inducţie electromagnetică, doar că în acest caz se vor infuza energii celeste.
După ce vom sesiza foarte clar această energie în zona centrului energetic Sahasrara, o vom direcţiona spre pământ prin intermediul picioarelor. Pentru a se realiza acest lucru, iarăşi se va folosi intenţia şi respiraţia. Prin inspir vom capta energia vortexului anahatei planetare prin centrul Sahasrara, apoi o vom coborî uşor de-alungul coloanei vertebrale, iar prin expir o direcţiona către pământ (ieşind din picioare).
Ideal ar fi ca fiecare grup al oraşului să fie adunat în acelaşi loc (precum fac cei din gruparea Misa), dar rezultate bune pot fi obţinute chiar dacă participanţii sunt la casele lor. În caz că nu există posibilitatea de-a se forma grupul compact, este indicat ca într-o primă fază, să se vizualizeze expandarea unui glob de lumină din inima fiecărui participant până la dimensiunea oraşului respectiv. În acest fel se formează o bună conexiune subtilă cu toţi participanţii din respectivul oraş. După care se va trece la formarea segmentelor de lumină ale octogonului.
Unul din ghizii mei spirituali (Ral) mi-a transmis că sunt îndeajuns 10-12 minute de infuzare cu energie a pământului. Este indicat ca în momentul în care se simte o jenă musculară (la 3-4 minute) să fie lăsate braţele în jos pentru 2-3 secunde, după care se reia circuitul. În timp, fiecare va putea rezista fără a mai întrerupe circuitul.
După cele 10-12 minute de infuzare a pămâtului cu energie, vom întrerupe circuitul. Fiecare participant va „ridica” apoi energia infuzată, prin intermediul palmelor, deasupra sa. Se va folosi iarăşi respiraţia şi triada intenţie-imagine-emoţie. Prin inspir se va „prinde” stratul energetic infuzat, apoi îl vom ridica (folosind palmele), iar de la nivelul umerilor, prin expir, se va aşeza „plasa” energetică deasupra. Se va vizualiza formarea unei structuri de lumină aurie de formă semisferică (deasupra întregului octogon). Este foarte posibil ca unii să resimtă foarte puternic o formă de presiune a acestui halou semisferic de energie benefică.
Este ideal ca această tehnică să fie făcută în fiecare seară în perioada de „creştere” a lunii, urmând ca în perioada de „scădere” să fie făcută dimineaţa.

va urma...

58 de comentarii:

  1. Genial articolul, ar fi bine ca cineva sa coordoneze o astfel de actiune!

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca suntem din alte orase, va trebui sa ne deplasam in centrele octogonului pentru a putea face ceva, nu?
    Este ceva miraculos, dar cere o foarte buna coordonare si organizare. Daca s-ar putea pune afise pe strada sau reclame de genul ca sa afle toti cei interesati de spiritualitate o ora comuna si o zi ar fi minunat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care e cel mai bun loc in care poti vorbi cu divinitatea, care biserica e cea mai sfântă, care loc e cel mai bun vortex energetic, sub care copac se poate atinge iluminarea... raspunsul meu e 'pamântul de sub picioare' e cea mai buna "locație", oriunde ai fi!!! am ajuns la concluzia asta întrebându-mă care mai e contribuția mea, meritul meu în a aduce lumina dinlăuntru către afară... care e cel mai "bun" grădinar cel care plantează și crește o plantă acolo unde pămăntul e extra fertil, ploua mai tot timpul iar "lucrul" gradinarului e minim ori acela care reuseste să crească o planta în mijlocul deșertului, plantă care trebuie udată zinic și protejată îndelung până aceasta va "prinde rădăcină"... așa că dacă nu ești într-o zonă "vortex" nu-i nici o prooblemă... fi tu însuți cel care declanșează și e un vortex într-un loc în care înainte nu era așa ceva... cum am mai zis, Pământul de sub picioare e suficient.

      Ștergere
  3. Mi s-a transmis ca lucrurile trebuie sa se "aranjeze" cumva de la sine. Nu trebuie fortat nimic! Mi s-a cerut ca, deocamdata, doar sa ofer aceasta informatie... nimic mai mult. Anumite entitati vor observa care va fi impactul in mintile si sufletele unor oameni, iar apoi se va decide care va fi modul optim de actiune. Nu am primit alte amanunte...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bun, inteleg ca participantii, mai intai de toate trebuie sa fie curati. Apoi ar trebui sa se stranga un numar de oameni, nu 2-3. Si in al treilea rand, trebuie sa fie stiuta cu exactitate ..procedura, pas cu pas.
      Probabil ca daca vom fi suficienti care isi doresc asta, acele entitati ne vor ghida cumva.

      Ștergere
  4. Remer, nu pot decat sa ma minunez de bogatia acestor informatii si sa apreciez atat finetea necesara pentru obtinerea lor cat si modularea informatiei in termeni si formulari asimilabile, declansatoare de transformari energetice si perceptii subtile, care nasc unitate in suflet, si nu dualitate. Inca o validare din partea mea (daca mai era cazul)!

    Am o multime de ganduri, am mult de comentat, dar sunt si foarte obosit la ora asta, este 2 noaptea.

    O sa scriu cand voi fi odihnit si cu mintea clara.

    Felicitari pentru maiestrie!!

    RăspundețiȘtergere
  5. http://www.youtube.com/watch?v=OPR3GlpQQJA&feature=g-all-a

    RăspundețiȘtergere
  6. De vinerea trecuta timp de vreo 6-7 zile am fost la Craiova. Eu sunt originar din Craiova, m-am nascut si am trait acolo 27 de ani.

    Am plecat din Brasov in saptamana luminata, eram lucrat, eram foarte incantat de realizarile mele, eram cu mintea brici si cu sufletul deschis. Faceam magie.

    Am ajuns la Craiova. Am asistat la o pomenire unde am creat propriul meu ritual mental si sufletesc de asistare a trecerii si, din starile mele, am cautat sa inalt sufletul plecat si sa-l conduc catre unde trebuia el sa ajunga. A fost mirific.

    Mai tarziu am intrat in mijlocul orasului cautand sa nu-mi pierd starea. Era sambata dupamiaza, lumea era relaxata, orasul era relativ calm, pe o frecventa care mi-a permis sa merg printre oameni, intr-un parc imens care este cel mai de pret loc al Craiovei si acolo fiind cateva ore bune, desi inconjurat de o lume extrem de pestrita, am putut sa aduc in cotidian cauzalul si nenmanifestul, sa fiu multidimensional chiar acolo, chiar asa, in pofida faptului ca percepeam si prezente/energii grele in jur si ele ma afectau.

    Ziua de duminica a fost dedicata sharing-ului si revederii cu cativa prieteni foarte apropiati de acolo. Duminica a fost ca o reasezare mentala si sufleteasca in cadrul Craiovei.

    Luni deja a inceput forfota. Din acel moment am constientizat ca va fi tot mai greu sa rezist in magia mea, sa ma pastrez la un anumit nivel in acel loc. Am folosit ziua de luni ca sa stau mai mult in casa si sa imi adancesc conexiunea cu simturile mele. Am facut unele purificari, am lucrat la unele intelegeri, am intrat putin cate putin in forfota orasului cautand sa nu-mi pierd starea. Seara eram multumit.

    Marti a fost ca un remake pentru luni. Aceeasi Marie dar cu alta palarie, de data asta una a treburilor administrative care, insa, mi-au dat ocazia sa fiu dinamic incercand totodata sa nu uit de mine. Simteam insa ca deja forfota trecea pe primul plan iar starea mea de gratie devenea tot mai mult una de fundal.

    RăspundețiȘtergere
  7. Miercuri am avut nevoie sa imi iau cateva ore de intimitate ca sa nu ma apuce toti dracii si furiile la cat de asaltat ma simteam de turnatul betonului peste tot in oras, de la casa de peste drum de blocul meu, pana la pasarelele si cladirile si drumurile si si si care se construiesc parca intr-o nebunie generala peste tot. Simteam ca imi e din ce in ce mai greu sa nu fiu absorbit intr-un iures energetic atat de dens incat orasul incepea efectiv sa mi se cimenteze in simturi, sa devina "comunitatea din beton".

    Joi am alergat la institutii si m-am lasat sa mor incet pentru tot ce ma lua cu asalt si incepea deja sa ma sufoce in jurul meu. Reuseam si nu mai reuseam. Uneori ramaneam in durere si nu mai traiam magia trecerii dincolo. Mergeam pana la jumatatea procesului, chiar il evocam in mod special, dar trecerea nu se mai producea, ramaneam cumva in efect, exteriorul ma coplesea, orasul incepea sa ma zdrobeasca iar mie nu imi venea sa cred ca lucrul asta chiar se intampla.

    Vineri a fost ziua in care am simtit nevoia sa o rup la fuga, ca atunci cand daca nu vrei sa ramai si sa devii una cu Valea Plangerii, trebuie sa iesi de acolo contra cronometru. Ce sa spun, vineri am fost orb si surd, pierdusem toata magia, nu mai vedeam, nu mai auzeam, nu mai simteam, betonul ma coplesea, galagia si praful, la propriu si la figurat, nebunia, vacarmul si iuresul acela de mult nimic, materie densa golita de orice esenta si semnificatie, starea generala resimtita fizic ca o agresiune in corp, toate astea m-au redus la o umbra. Bantuiam pe strazi, eram fara repere, uitam ce-mi propuneam, incercam sa ma adun, nu reuseam, cautam magia si nu o mai gaseam. Eram efectiv o umbra a ceea ce fusesem cu o saptamana inainte, o corabie plutind in deriva si fara directie! Fata de tot ceea ce stiam eu ca faceam si eram!

    Locul acela m-a termiat, mi-a luat intr-o saptamana toata forta si gratia cu care am venit. Am plecat de acolo clatinandu-ma dar hotarat sa inteleg cum de s-a putut intampla asa ceva.

    Nu am ajuns nici de 24 de ore la Brasov. Aripile au inceput sa-mi creasca din nou, procesul s-a reversat iar revelatia mi se intampla.

    RăspundețiȘtergere
  8. cei care practica reiki pot trimite energia si din alte locuri, pozitionindu-se mental/energetic intr-unul din cele 8 orase(reiki transcende spatiul si timpul)..interesant articol

    RăspundețiȘtergere
  9. ...Interesant blogul tau. Literatura SF (sint fan al genului) de buna calitate, felicitari.
    (cristi)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exista 2 mituri fundamentale adanc infipte in subconstientul acestei natii, Mesterul Manole si Miorita.

      Articolul asta iti explica extrem de profund mitul mesterului Manole, care este drama acestei natiuni. Constructii sociale/economice/politice care nu dureaza mai mult de o generatie. O traditie a tradarii, a lipsei de respect pentru constructia sociala necesara pentru a cladi o societate adevarata. O lipsa de respect pentru cultura constructiei.

      Imi permit sa iti mai zic doar atat... Poate e SF ce scrie Remer Ra dar e un SF mult mai frumos decat filmul horror care ruleaza peste Romania astazi.

      Ștergere
    2. gunoiul unora e comoara altora, vorbă americană... la noi SF pentru unii...

      Ștergere
  10. Inainte nu intelegeam de ce simteam o asa de mare disperare pentru a apara Rosia Montana. Cand auzeam de exploatarea de la Rosia aveam imediat o reactie, ca si cum ar fi izbucnit ceva in mine. Ma simteam ca un razboinic gata de lupta desi eu sint pacifist de felul meu. Am dat de aceste informatii si acum incep sa inteleg ca disperarea de a apara zona de haos si mizerie venea din adancul sufletului meu. Am trecut o data prin zona. Nu am stat mult, cred ca vreo doua ore dar m-am simtit extraordinar. Am vazut mizeria lasata de vechea exploatare. Ce jeg au lasat! Cata lipsa de respect fata de natura!!! Se vedeau halderele de steril sau ce naiba or fi fost alea. Arata ca si cum ai fi rasturnat tomberonul de gunoi peste o gradina cu flori.
    Simteam ca e ceva in acel pamant, ca un fel de calmant pentru suflet. Am stat si in Deva cateva zile, si acolo m-am simtit bine dar nu ca in Rosia.
    Mai este o belea mare acolo. Cica s-ar fi bagat deja un camion de dolari iar in caz de neexploatare contractul ar prevedea despagubiri mari din partea statului roman.
    Eu nu vreau exploatare nici daca firma ar fi suta la suta romaneasca. Zona aceea trebuie sa fie curata.
    Marius

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate Marius. am trecut si eu pe la Rosia Montana si peisajul este dezolant. cei care vorbesc pe la tv mint cu nerusinare si nu le pasa de nimic si-ar vinde si copii pt un leu sau un rachiu.
      In toata tara este greu... cu finantele, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne vindem pe noi si nici tara. Nu trebuie sa dam despagubiri nimanui....astea sunt vorbe.
      Teri

      Ștergere
  11. Poate ca e SF, poate ca nu e. Cert este faptul ca sunt foarte multe legaturi cu realitatea fizica. Oricum ar fi, informatiile de pe acest blog sunt unice. Ceea ce m-a surprins pe mine a fost faptul ca nu s-a incercat o combinatie intre informatiile de aici cu diferse teme precum 'cutremurul' sau 'vine apocalipsa' sau 'aterizeaza extraterestrii' etc etc. Foarte multi ar fi incercat sa profite, sa atraga adepti, sa atraga atentia!
    Faptul ca se spune 'deocamdata primiti aceaste informatii si lasati sufletul sa le digere iar mai apoi vom actiona cu intelepciune', ei bine, asta m-a cam dat gata.
    Asta chiar ma sperie! Ma sperie atat responsabilitatea care va fi asupra noastra precum ma sperie si faptul ca s-ar putea sa dam inapoi si sa profite altii de ceea ce avem aici.
    Eu cred in mintea romanului cea de pe urma.
    Cred si in sufletul lui.

    RăspundețiȘtergere
  12. Anonim (ultimul din lista), tu spui lucrurilor pe nume, imi place ce vad si ce simt ca vine dinspre tine. De ce nu iti faci un cont de Gmail sa incepi sa-ti pui PROPRIA TA amprenta asupra lucrurilor? De ce nu lasi darurile cu care vii sa se manifeste asumat si la vedere, capatand identitate si directie? De oameni ca tine are lumea aceasta nevoie, nu de guru si de popi. In plus sunt multi Anonimi pe aici. Nu mi-ar placea sa ajung sa te confund cu oricare altul dintre ei.

    RăspundețiȘtergere
  13. 1. http://www.frecventaom.ro/psihologia-sinelui/braul-maicii-domnului-si-comorile-acestui-neam/
    2. stiu ca ar fi mai bine sa fii in acele locaţii fizic, dar cum atrăgea atenţia şi karmapolice forţa rezonantă din noi ne poate situa în orice loc... deci mai importantă e sincronizarea şi intenţia decât locaţia propriu zisă, oricum la nivel subtil suntem conectaţi mereu.
    3. putem porni de ce nu, ca un flash mob, ciclic, ori la 7 zile, ori la 14 sau 21, nu îmi dau seama încă unde e cifra corectă, am să cercetez. ar fi bun un forum sau o conexie de tip facebook unde să primească toţi cei interesaţi, sau un mail comun pe care să îl primească toţi, eventual să încercăm să conectăm deja micile comunităţi de lumină care s-au născut în jurul diverşilor mici lideri locali... cei care vor desigur :).
    4. se poate de asemenea, cine simte, să facă lucrarea asta oricând, dacă te situezi în fluxul timpului sincron nu mai contează dacă eşti acolo, dacă te sincronizezi ca timp linear, faci ceea ce simţi, radiezi tot timpul, ca un program de subconştient, doar că aşezat în supraconştient.

    i will pay it forward!

    RăspundețiȘtergere
  14. Remer, in urma experientei de la Craiova, cel putin acum, in primele 2 zile de Brasov, am senzatia ca abilitatile mele sunt mult amplificate. In plus, Brasovul pentru mine este acum ce nu a mai fost niciodata.. O minune, un loc de care sunt indragostit. De azi mi-am propus sa realizez in fiecare zi cate o conexiune cu acest loc, o meditatie de multumire, de interactiune cu energiile locului, de deschidere sufleteasca si mentala catre tot ce inseamna existenta subtila si viata care abunda si anima aceasta zona neasemuit de frumoasa in concret si in subtil.

    Azi am mai facut ceva.. am construit o protectie pentru tot spatiul meu privat, cel de acasa. Voi face de asemenea si acest lucru de acum incolo in fiecare zi, instaurand prin intentie-imagine-emotie protectia absoluta fata de ori vine din exterior catre acest loc si catre mine pe frecventa involutiei.

    Informatiile de la tine iarasi m-au atins.. ca si pana acum reusesc sa preiau initieri in privinta unor intelegeri si perceptii fine doar citind ceea ce scrii.. paraca se activeaza in mine esenta propozitiilor precum cheia care intra in broasca si deschide usa. Este cea mai interesanta conexiune cu ceva de tip initiatic pe care am avut-o vreodata pana acum. Bagajul meu si acumularile mele de 30 de ani incoace parca sunt suficiente ca sa decodific si sa-mi iau de fiecare data ceva din informatiile care ajung la mine. E un text, dupa care urmeaza revelatii si activari.

    RăspundețiȘtergere
  15. De exemplu, protectia am ajuns sa simt ca vreau si trebuie sa o fac dupa ce am suprapus peste experienta Craiova afirmatia din textul tau despre fortele care se opun evolutiei catre lumina si care fac din majoritatea oamenilor instrumentele lor. Este exact cea am simtit la Craiova: lucruri in subtil indezirabile, care fac oamenii indezirabili si mai apoi un loc intreg indezirabil. Intelegerea asta a fost suficienta ca sa declanseze in mine o forta si o vointa de fier, plus o capacitate nefolosita pana acum de activare a unor protectii energetice care odata invocate aproape ca s-au materializat traversandu-mi tot corpul si imbracand spatiul atat de pregnant ca parca le si vedeam, asemenea unor sfere mov-violet extinse peste mine si peste toata locuinta mea. Subit mi-a venit si ideea folosirii unui superb cristal dintre multele cristale pe care le am in casa - pana acum doar cu rol decorativ, fiind foarte fascinat de frumusetea lor. Am ales un cristal de ametist (de care sunt atras "iremediabil") si am reusit sa nasc din pamant prin mine si apoi circuland totul prin acest cristal energii de protectie care m-au zguduit parca celula cu celula. In plus, mi-a aparut la un moment dat in minte ideea de a ma raporta la esenta/structura energetica a cristalului, facand astfel abstractie de dimensiunile lui fizice (de aproximativ 10 cm inaltime si 4 cm la baza) astfel incat am marit cristalul - ca structura in subtil - pana la inaltimea camerei mele, astfel incat lucram acum cu un constructie energetica imensa, care ma imbraca efectiv. Si atunci am simtit ca orice teama, inhibitie, dizarmonie care incearca sa imi intre in ganduri in timp ce construiam din acest spatiu cauzalitate si protectie, este sufient sa o remarc si sa o resping la nivel de intentie ca imediat este spulberata de forta cristalului devenit un gigant gardian, un prieten si o forta motrice imensa.

    Mi-am restructurat astfel planuri, proiecte si situatii de viata, am inclus intr-o imagine generala toate partile - personal, socio-profesional, spiritual - si mi-am propus ca de acum incolo, in fiecare zi, voi accesa dintr-un astfel de spatiu si dintr-o astfel de meditatie aceasta lucrare a mea, pe care am si vizualizat-o ca ca pe un glob luminos aflat in plina facere, imbinandu-le pe toate si facandu-le sa devina posibile intr-un mare fel, nu cu "ORI, ORI", ci cu "SI, SI".

    Am sa-ti mai spun ca am inclus aici si octogonul si anahata planetara, proiecte personale si de grup, locale si globale, pe un an, pe 10, pe viata.

    In cazul in care consideri ca te intereseaza aceasta abordare a mea, informativ sau ca facand parte din lucrarea aflata in desfasurare, vei fi invitatul meu sa te implici in ce fel consideri tu ca este potrivit pentru tine, ca vrei si ca poti.

    RăspundețiȘtergere
  16. Buna tuturor. Azi am fost in Bucegi cu telecabina. Am stat si am incercat sa simt energia locului si, desi nu prea am dat foarte mult din mine, am ramas intr-un moment de tacere cuprins de ea, o simteam peste tot. Vreau sa va spun ca dupa ce am coborat de pe munte si am parasit zona, m-a traznit un somn de nu puteam sta, numai ca in acelasi timp nu puteam adormi si nici nu am facut-o din pricina multitudinii de ganduri inchise si care au iesit acum la suprafara. Experienta asta mi-a demonstrat inca o data de ce trebuie facuta purificarea si faptul ca daca nu esti destul de pur dpdv psiho-mental, energiile alea te obosesc efectiv si nu le poti folosi la adevarata lor valoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut Remus.
      Esti sigur ca somnul care te-a luat a fost determinat de oboseala?! Ar putea avea si alte cauze. Dan iti poate explica mult mai bine.
      Ce intelegi tu prin puritate psiho-mentala?
      Pentru ca eu nu as folosi termenul pur, ci pe cel de armonios. Asta daca am intuit bine ce ai vrut tu sa spui.
      Eu as opina ca ar trebui sa te bucuri de reactia care ai avut-o. Si iata de ce.
      Se pare ca energia locului respectiv este puternica, dar contine si informatie. In momentul de tacere pe care l-ai avut, aceasta energie-informatie a patruns in tine si a determinat unele reactii in subconstient. Pentru a se putea integra aceste informatii, subconstientul tau ti-a determinat acea stare. Si asta pentru ca nu esti constient la nivelul la care actioneaza ele.
      Totusi, esti suficient de "pur" incat ai rezonat cu acele energii. Acum va trebui sa observi ce modificari au determinat. Se vor manifesta progresiv.
      Repet si accentuez: asta este o parere si nu am pretentia ca am dreptate.

      Ștergere
    2. Iti multumesc de parere, dl. Teofil, este sa stiti foarte probabil fiindca am mai auzit de astfel de manifestari chiar pe acest blog si sunt convins ca o schimbare s-a produs in mine. Somnul acela era chiar fara sens daca excludeam varianta aceasta fiindca m-am trezit destul de tarziu ieri si a fost purr si simplu prea puternic...nu ajunsesem nici macar cred ca pe la jumatatea drumului (eram in masina) si m-am intins sa ma culc, desi nu am putut adormi. In noaptea asta am avut un somn foarte bogat in vise si de dimmineata m-am trezit odihnit de tot pe la ora 7...citeam ceva si parca pentru prima data nu-mi venea niciun gand...eram intr-o stare de armonie binefacatoare.

      Ștergere
  17. Eduard, este normal sa simti astfel. Brasovul este un loc special. Brasovul este, sau ar trebui sa fie,centrul de greutate al noii energii si al noii spiritualitati din spatiul romanesc. Aproape de el este Bucegiul, Sinca Veche, curbura, convergente zonale de energii elementale, plus o pleiada de forte telurice... Te linisteste, te intareste, te face sa mergi inainte etc.
    Referitor la Craiova... bunicii dinspre mama sunt din Dolj, asa ca erau perioade cand treceam des prin Craiova. Acesta nu este un oras asemenea Brasovului dar are un farmec aparte. Craiova este mai degraba o gradina, deci ai de "ingrijit", "de aranjat", de "crescut" etc. Energetica Craiovei este asemanatoare cu cea a Timisoarei, Aradului, Oradei, Clujului. Aceste sunt "orase gradini". Aici oamenii au ocazia sa puna in practica, sa-si valorifice zestrea cu care au venit. Craiova este "udata" de Jiu si alte cateva rauri mai mici. Are un parc deosebit, bine echilibrat din punct de vedere energetic. Mai e ceva acolo... diminetile din acea zona au un fel de roua energetica... Poti primi o vigoare aparte daca esti deschis.
    Treaba cu oamenii... aici e aici. Partea cea mai dificila nu este sa te deschizi fata de minunile naturii ci fata de oameni. E usor sa fii "pustnic" cand esti "deschis"... toata lumea este a ta... dar e mult mai greu sa fii printre oameni. Dupa cum spunea Iisus, trebuie sa fii si "porumbel" si "sarpe". Lumea este si un fel de sistem de ghidaj dar si unul de corectie! Cel mai indicat ar fi conexiunea la Sinele Divin...
    De la fiecare om ai ceva de invatat si ceva de oferit! Intr-adevar, este mai greu sa te deschizi lumii decat energiilor naturii! Sunt multe de zis aici... si mai multe de aplicat. Dar e timp...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma incearca aceleasi simtiri cind merg la Craiova, la parinti, trairi despre care vorbea Eduard..multumesc pentru lamuririle tale, Dan

      Ștergere
  18. Remus, ceea ce ai "patit" este cat se poate de firesc.
    Ai primit energii, ai mai eliberat o parte din "balast"...
    Lucrurile se pun in miscare... e de bine!
    Observa ceea ce intampla in interiorul tau in urmatoarele saptamani... este foarte probabil sa fii pus in diverse situatii. Legea Rezonantei va lucra mai puternic. Nu este vorba numai de purificari ci si de alte lucruri. Posibil sa ai parte de unele schimbari, sa cunosti alte persoane; lucruri care ti se pareau confuze se vor limpezi; unele oscilatii vor disparea in timp ce altele se vor amplifica (asa se intampla inaintea procesului de purificare).
    Daca ai ocazia (in perioada urmatoare) stai cateva ore langa o apa curgatoare. Te va ajuta din toate punctele de vedere. Oricum, la tine nu prea e nevoie de purificare... Tu ai nevoie de constientizare, armonizare, patrundere...

    RăspundețiȘtergere
  19. Am observast faptul ca atunci cand sunt in armonie cu totul nu vine nici un gand asa-zis rau, e o liniste perfecta in mintea, asadar am nevoie de constientizare, armonizare patrundere. Multumesc Dan, voi continua si cu meditatie de dimineata fiindca ma pune in miscare, ma ajuta sa infrunt lenea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. se poate că ceea ce simti tu să nu fie (doar) "lene"...

      în momentul în care faci ceva care poate să-ți placă din toată inima, dar cineva îți i-a în răs lucrarea (poate fi însăși mintea ta realistă) apare o rezistență în a mai face acel ceva "plăcut" pentru că atunci cănd operezi ceva cu inima deschisă foarte ușor poți fi "lovit/rănit" iar reacția minții e feroce Si nimeni nu vrea să blasteme "din inimă" pentru că așa ceva e mult mai rău decăt să nu faci nimic, lene cum zici tu... ori protecție din partea acelei părți din tine care nu vrea să devină din copil inocent "balaur", Demon Roșu ori spunei cum vrei tu.

      Să faci lenea înseamnă să faci ceva (în locul unui alt lucru) care e acel gând care te oprește să faci ceva și ce îl generează, pănă nu înțelegi cauza nu poțî "să îi dai drumul", de mintea ta e lipit un gând care generează la capăt, lenea. ascultăți găndurile astea care te proesc să faci ceva și intuiește cauzele, ce îl "hrănește" ascultă-te , pentru că la final s-ar putea să găsești un copil care are în fapt o intenție bună, dar ca orice copil "supărat" nu vede consecințele propriilor fapte. Acel copil are nevoie de a fi ascultat, înțeles Si apreciat dacă poți să faci asta el va sta cuminte în banca lui fară să mai genereze gânduri cu terminații negative numai pentru a fi băgat în seamă.

      Ceea ce vreau să spun e să-ți asculți propriile gănduri, nu te atașa de ele dar nici nu le ignora, ele există dintr-un motiv și ele au o menire a lor, un scop... gândește-te cum ar fi oamenii fară gânduri: roboți!!! - fără viață, gândurile fac parte din noi la fel ca și trupul nostru, doar că n-au înveliș material, gândurile sunt purtătoarele intențiilor, fără ele nu am mai crea ci am sta ca niște roboți fără un program care să ne facem să ne mișcăm/creem.

      iar raspunsul nu cred că ar fi mai multă "conștientizare"(mai ce cuvinte serioase) copilul acela dinăuntru nu cunoaște cuvinte "pompoase", cauta mai bine să-i povestești despre chestii care-i plac dă copilului aceala, direcție care îl va face să genereze gânduri care duc în altă direcție(plăcută!!) decăt lenea.
      Și nu cred că mai multă "meditație de dimineață" ori rugăciuni, mantre etc e răspunsul, dacă-ți propuiu să meditezi "măine dimineață" deja ți-ai pus în cap să "lucrezi", o corvoadă... iar la copii nu le place "lucrul" (decât dacă-l fac în joacă), ceea ce-ar trebui, zic eu că ar trebui să faci e să meditezi cănd îți vine, mai bine acum un minut decăt mâine dimineață o oră întreagă.
      Meditează tot timpul, iar prin meditație înțeleg să te asculți pe tine însuțî, să te înțelegi pe tine însuți.

      Lumina nu-ți vine în mâini, ochi ori în fapte decât dacă faci de placere ceea ce trebuie să faci și orice faci are o sămănță de lumină care trebuie descoperită... chiar și datul la lopată are... caută cu mintea folosul(lumina) acelui dat la lopată, iar când măna va mișca lopata pentru acel folos "înalt", lopata nu va mai lucra, ci va dărui lumina(înmulțind corola de minuni a lumii) care construiește, iar tu vei contribui în loc să "trudești" (eu cu lumina mea sporesc a lumii taină...căci eu iubesc
      şi flori şi ochi şi buze şi morminte.)

      Ștergere
    2. Daca as fi acum un sef de comise la o limba si literatura romana, din punct de vedere al adancimii interpretarii si al imbinarii pragmaticului cu senzorialul, ti-as da 10.

      :-)

      Ștergere
  20. Felicitari pentru acest blog si informatiile dezvaluite pe el.
    Pot sa confirm ca valea Buzaului este un loc special din puct de vedere energetic. Dupa cateva zile petrecute acolo esti alt om, cu mult mai multa energie si "pofta de viata". Daca va simtiti fara vlaga, mergeti cateva zile mai sus de lacul Siriu pe valea paraului Casoca. Este fantastic cum te poate face sa uiti de toate problemele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, atat in interiorul curburii cat si in exteriorul ei sunt 'zone magice'. In interior avem Sinca Veche unde m-am simtit extraordinar, iar in exterior - vorbesc de Muntii Buzaului, ar fi mai multe astfel de locuri. Trovantii de la Ulmet Bozioru mi-au dat o stare aparte. Am simtit ca am primit ceva acolo, parca mi s-a dat un dar. Am vizitat si trovantii de la Costesti dar la Bozioru e un farmec aparte, e ceva in plus acolo.
      Multumesc de informatie, am vazut imagini cu acea cascada (http://turismbuzau.ro/ghid-atractii-obiective-turistice-pruncea-casoca-siriu-buzau.html). Sper sa nu trec peste ea cand voi mai vizita zona.
      P. Cosmin

      Ștergere
  21. Din pacate Eduard are dreptate in ceea ce priveste Craiova. Sunt zile in care- mie cel putin - imi este greu sa imi mentin energia , e nevoie sa astept pana dupa miezul noptii ca sa pot sa ma refac . E usor de zis , dar , e greu de trait in Craiova , parca pe zi ce trece vibratiile devin din ce in ce mai joase. Catalin

    RăspundețiȘtergere
  22. Foarte interesant articolul,felicitari!Locuiesc in Bucuresti si imi doresc sa contribui si eu la intalnirile pentru protectie.Pentru detalii ma puteti contacta la adresa de e-mail vyo_1968@yahoo.com.Sa avem parte de tot ce este mai bun si mai inalt pentru noi.

    RăspundețiȘtergere
  23. Salut Remer. Am 3 intrebari la care m-as bucura sa-mi poti da un raspuns:

    - Ce influenta are asupra psihicului apropierea foarte mare a lunii de Pamant anuntata sa aiba loc sambata spre duminica noaptea saptamana asta?

    - Spuneai mai demult ca venim cu anumite programe incluse chiar de noi in matricea energo-informationala individuala. Unele dintre ele sunt setate sa duca la suprimarea corpului daca destinul este ratat. Totusi, aceste programe cazuale cu care venim pot fi si modificate in timpul vietii?

    - Daca Anahata planetara este concentrata in Romania, AJNA planetara unde este? Nu stiu de ce in ultima vreme imi tot vine in minte Japonia. Simt un fel de rezonanta subita cu tara asta, o atractie, o fascinatie, nu am nici o legatura cu ea dar parca ceva ma conecteaza de aici acolo pe o coarda a sufletului. E un ceva magic acolo, ca o chemare, ca o punte care ajunge la mine si se concteaza la ce este aici. Ca un mixt intre minte si suflet, intre pragmatic si senzorial. De aceea te-am intrebat de AJNA.

    RăspundețiȘtergere
  24. - La nivel fizic, Luna este in relatie directa cu dinamica fluidelor, asa ca poti fi reactii la nivelul circulatiei sanguine,limfei, lichidului interstitiar si cefalorahidian. Unii pot avea simptome clare ale racelii (fara sa fie raciti). Este o perioada propice purificarilor. La fel si la nivel emotional; este o perioada buna pentru eliberarea unor energii psihice ramase ascunse prin cotloanele inconstientului. Cel mai indicat ar fi sa fie scoase la suprafata in mod constient (folosind diverse tehnici si meditatii). Cei care sunt cat de cat echilibrati, in aceasta perioada pot scoate la suprafata informatii din vietile anterioare; pot avea flash-uri din alte vieti (si chiar trairi destul de puternice) - apropo de rezonanta ta cu Japonia. Partea feminina (yin) este mult avantajata acum (la barbati corpul energetic si corpul mental au dominanta yin iar la femei corpul fizic si cel emotional au dominanta yin).
    - Din ce mi s-a transmis pana acum am inteles ca programele cauzale sunt deosebit de complexe; sunt un fel de matrice energetice care au un rol director in dinamica de ansamblu a omului. Se pare ca au si o sumedenie de variabile. Pot fi modficate dar numai daca atingi un nivel de constiinta suficient de mare astfel incat sa fi cel putin pe acelasi nivel de vibratie cu stratul cauzal corespunzator. Sunt si foarte multe straturi cauzale... Totusi, am inteles ca vointa ferma, o viziune clara si un ajutor din partea unui ghid spiritual pot modifica programul cauzal. Este ceea ce Iisus numea "luati jugul meu ca el este usor si bun pentru voi". Da, se poate!
    - Am avut o transmisiune foarte interesanta acum cateva zile. Stiam ca Geea trebuie sa aiba doua centre de tip "anahata" precum are si omul (fata si spate) dar se pare ca are mai multe. E o altfel de fiinta... Se pare sunt cel putin patru centre de tip anahata si nu doua.
    Stiu doar ca centrul Braziliei este unul din centrele vishuddha; am mai aflat si ca in Nordul Indiei ar fi unul din centrele Ajnei. Siberia ar avea Sahasrara... este inactiva (in sensul ca deocamdata este prea "departe" de constiinta umana. Am detectat alte cateva centre dar nu pot spune exact ce fel de centre sunt. Am nevoie de mai multe elemente ca sa pot decodifica mai bine. Datele primite prin corpul astral necesita echilibru pe toate planurile. In corpul astral sunt proiectate toate corpurile, iar informatiile fie nu pot fi transmise (pentru ca lipsesc anumite elemente) fie sunt distorsionate (din cauza straturilor psiho-mentale ale receptorului).
    Trebuie mers in zone respective, trebuie simtit, trebuiesc refacute anumite conexiuni, "desfundate" anumite canale si reactivati anumiti sensori.

    RăspundețiȘtergere
  25. Ioai.. ce complicat!

    Apropo de cauzal: la cursul de shamanism de acum 2 ani am avut cu totii de facut o meditatie in care, dupa ce ne dezincarnam, incepeam sa urcam in straturile existentei traversand regnurile mineral, vegetal, animal, uman, mergeam apoi la ghizii spirituali (ii invocam) si apoi ii rugam pe ei sa ne duca la fiinta-suflet care suntem noi in planurile inalte. Atunci pot sa spun ca mi-am simtit sufletul pentru prima data. Meditatia era sa cerem sufletului nostru un mesaj si un dar. In meditatia mea, sufletul a suflat in chackrele mele Anahata si Vishudda unde mi-a dinamizat comunicarea si simtirea si mi-a dat de inteles ca am de adancit si de descoperit lucruri importante la aceste niveluri.

    A doua intalnire cu sufletul meu a fost atunci cand am incercat sa schimb un eveniment neplacut din viata mea care parea ca nu avea iesire. Obisnuit sa lucrez cu tehnica radianta gradul 2 pentru proiecte, dupa vreo 2 sapatamani de invocat in paralel nivelul sufletului si dinamicile de la nivelul sufletului (mai mult ca rugaciune decat ca exercitiu), parca mi s-a deschis mintea si am inteles ca oricata tehnica radianta as face eu (sau cum se mai numeste ea - Real Reiki), pana nu reusesc sa imi dau o dezlegare de la nivelul sufletului, tehnica radianta nu va face decat sa contribuie la aducerea in manifestare a lucrurilor PRIN PROGRAMELE CAUZALE DEJA EXISTENTE, pe firul karmic pe care il am acum activ, pe calea evolutiva curenta, pe drumul aflat actualmente in parcurgere. Am observat si simtit ca o schimbare autentica merge atunci cand prin meditatie-rugaciune-invocatie ajungi sa iti simti propriul spatiu al sufletului si acolo, intr-o stare de cauzalitate vasta si non conflictuala, sa nasti prin intentie un fir evolutiv nou, diferit, in concordanta cu aspectul care se doreste a fi schimbat.. pe care sa inceapa sa se teasa astfel o schimbare, o noua karma, o determinare a lucrurilor inca o data, diferit si de la inceput. Si pe care pot veni apoi sa lucrez cu tehnica radianta pentru a alimenta cu energie firul, pentru a-l creste si a-i optimiza gradul de manifestare treptata, din subtilul subtilului in concretul concretului.

    RăspundețiȘtergere
  26. Zilele astea am realizat inca un lucru: starile acestea nu le pot atinge de fiecare data cand imi propun. Unoeri mirajele si iluziile sunt atat de subtile incat imi dau seama dupa minute intregi ca de fapt sunt intr-o fata morgana si nu la nivelul sufletului. Uneori intentia ramane o vizualizare, alteori o emotie, rareori poate sa atinga spatiul sufletului, acolo unde accesez neconditionat toata puterea, binecuvantarea si gratia de care am avut vreodata nevoie pentru a infaptui tot ceea imi doresc pentru mine, pentru lume si viata. Atunci cand am atins pentru prima data aceasta stare, imediat dupa finalizarea initierilor din shamanism si gratie influentelor unui curs de tantra, mi s-a transmis cumva din acele spatii sentimentul unei sustineri depline, fara intrebari si fara conditii, in paralel cu o asumare a responsabiltatii pentru actele mele. Am avut sentimentul ca mi s-a pus puterea in mana, ca nu trebuie decat sa imi stabilesc prioritatile, Sufletul Meu si intreaga Creatie sunt acolo pentru a spune DA oricarei dorinte, fara dubii asupra permisiunii de a avea acea dorinta. Cand am revenit nu intelegeam cu de e posibil asa ceva. Am perceput acolo faptul ca puterea este oferita cu gratie, cu deosebit de multa iubire, iar accesul meu la acest nivel a fost posibil ca urmare a unei mari onestitati a mea fata de mine si a unei aspiratii la fel de mari catre o armonie generala si o putere de creatie deplina la toate nivelele. Am avut atunci sentimentul ca aceasta stare de gratie nu este un secret,un spatiu izolat, ci un adevar si o realitate universala existente dintotodeauna. Singurul lucru care s-a intamplat diferit de data aceasta, a fost AFLAREA existentei acestei realitati din spatele realitatii. O realitate a sufletului in care totul este permis. Faptul ca "am aflat-o", a echivalat cu a gusta din adevarul, iubirea si libertatea care sunt baza si fundamentul Creatiei. Ceea ce m-a facut sa inteleg ca omul este un Creator, cu puteri depline, iubit dintotdeauna si dintotdeauna apt pentru a crea. Doar ca e foarte usor sa uite si este foarte greu ca din uitare sa se reactiveze.

    RăspundețiȘtergere
  27. Revenind acum la raritatea unor astfel de perceptii si simtiri, pot spune ca, din observatiile mele, desi se intampla rar, daca intr-o astfel de stare strecor intentia de a manifesta ceva, din momentul in care am reusit sa mentin intentia cateva secunde in interiorul starii de gratie, in clipa urmatoare simt si vad deja in fata mea ghemul de pe care se desface firul evolutiv invocat. Starea pe care o traiesc la nivel de imagine si emotie vine aproape invariabil pe frecventa unui extaz greu de descris in cuvinte. Este ca atunci cand de pe locul pasagerului treci la mansa avionului si tot avionul este al tau si stii ce sa faci si faci o groaza de lucruri si nu te opresti si tot cerul e pentru tine. Este suficient pentru un lucru pe care mi-l doresc sa ajung O SINGURA DATA la acest nivel unde sa formulez intentia, pentru ca mai departe firul evolutiv sa se activeze si sa inceapa sa curga in timp si spatiu, interactionand cu Universul si densificandu-se pana cand lucrul este adus in manifestare. In unele zile alimentez aceasta curgere cu tehnica radianta sau cu vizualizare-senzatie pentru a concretiza optim efectul de domino pe care l-am declansat la nivel cauzal.

    Azi, vineri de exemplu, nu am reusit sa accesez nivelul sufletului. Ieri am facut-o. Maine poate o sa o pot face din nou. Deja insa pentru mine a devenit o provocare sa vad cat de departe pot merge in fiecare zi. Tehnica radianta este instrumentul nr. 2. Purificarile sunt al treilea si foarte important instrument. Am observat ca dimineata purificarile merg cel mai bine, atunci cand ma scol dupa somnul de noapte cu tot felul de ganduri in cap si care isi cer partea lor de atentie. Facand des purificari am observat ca deprind o tehnica de ajungere la nivelul sufletului fara sa ma agatze bruiajele. Am mai observat ca daca reusesc sa unesc - prin mine canal - energia telurica a locului in care ma aflu cu energia cauzala a sufletului (eventual amplificata de un cristal), dinamicile care se pot declansa astfel sunt foarte intense. Sunt creatie in toata regula, fire de energie gata sa devina realitate.

    Cool, isn't it ?!

    ;-)

    RăspundețiȘtergere
  28. celcaretestie5 mai 2012 la 10:39

    Yes, indeed.
    Multumesc Eduard pentru informatii.
    In ceea ce priveste participarea celor din afara localitatilor vizate din OCTOGON, este posibila, folosind vizualizarea unui glob de lumina ce il expansionezi din inima pana marginile octogonului, pentru a intra in rezonanta cu el si cu toti participantii. Apoi urmati indicatiile descrise de Remer Ra. Eu sunt din Bacau, daca aveti si alte amanunte sau propuneri, le astept cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  29. Daca acea cale spirituala (pe care un om a ales-o) ii aduce pace in minte si in suflet, prosperitate in plan material, armonie in relatia cu mediul si cu ceilalti, atunci ea este cea care i se potriveste. Sunt multe cai spirituale precum sunt si multe poteci care pot duce in varful muntelui. Depinde de zestrea spirituala a fiecaruia...
    Important este sa simti ca in viata ta domina iubirea, pacea, armonia!

    RăspundețiȘtergere
  30. Eduard, mare atentie la accesarea energiilor naturale (mai cu seama telurice - acestea sunt si foarte puternice)! Prin intermediul cristalului poti face conexiuni cu toate tipurile de energii naturale (pamantesti). Dar ai grija sa fii intr-un bun echilibru minte-suflet (ratiune-simtire) cand faci asta, altminteri alimentezi cu energie (vorbim de cantitati mari de energie) procese de purificare, oscilatii psiho-emotionale etc. Per ansamblu e ok, te eliberezi mai repede de negativ si balast, dar durerea psihica poate fi cumplita si astfel poate aparea posibilitatea sa faci mai mult rau decat bine (corpul reactiv se poate intari)!

    RăspundețiȘtergere
  31. Remer, nici nu stii cat de clar mi-au fost aceste lucruri ieri, cand exact asta am facut, si cand mi-am dat seama cam pe unde bantuiam si cat de tare ma forjam (si in plus de data asta nu cu un cristal ci cu doua), mi-a fost clar la un moment dat ca trebuie sa opresc procesul, sa pun punct pe ziua respectiva, sa las sa se aseze lucrurile si sa continui ulterior intr-o forma moderata cel mai probabil ziua urmatoare. Mi-am dat seama ca ieri m-am dat peste cap in ultimul hal si ma si enervasem cumplit pe faza asta (adica un fel de dubla energie negativa). Intr-adevar am simtit ulterior pe parcursul zilei exact ceea ce spui tu: o stare mental-emotionala in mare parte ca un arc intins la maxim de nu aveam incredere in mine nici sa ies pe strada ca ma calca masina sau ii sparg capul cuiva. Ravasitor!

    Acum insa stiu prin exprienta directa cum arata aceste lucruri, cum se intampla si cum se simt. Si aurita cale de mijloc (conform masurii fiecaruia) nu e doar aurita, e batuta in diamante, caci este o lege si o lectie de contiinta de mare ajutor mai ales in munca spirituala.

    In final azi ma simt super fain, am reusit sa accesez tot ce mi-am propus, sa ajung pana unde am vrut si sa aduc cu mine de acolo o imensa cantitate de viata si energie.

    Acum sunt asa:

    http://www.youtube.com/watch?v=U5fGeKfg9W8&ob=av2n

    ;-)

    P>S> Mersi pentru confirmarea a ceea ce banuiam.

    :-)

    RăspundețiȘtergere
  32. Salut Eduard,iti multumesc ptr confirmarile a multor lucruri pe care le fac si eu sau mi se intampla si mie si ma bucur foarte mult ca nu sunt singur si ca nu sunt nebun asa cum ma cred unii oameni, iti citesc mereu postarile, eu sunt la inceputul acestui drum pe care l am ales sau el ma ales pe mine, esti o pers cu o bogatie spirituala foarte mare, drept urmare tu iti imparti bogatia si as vrea sa ajung si eu la nivelul asta doar ca nu am curaj sa mi impart experientele din cauza mediului in care am trait sau traiesc, eu le tin in mine si imi fac foarte mult rau blocandu ma la un moment dat ...citind postarile tale ma consolez si simt o stare de usurare ca macar gasesc niste confirmari si ca nu sunt Singur...numai bine iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  33. Multumesc pentru aprecieri. Consider un lucru foarte important pentru oricine sa poata sa vibreze, sa-si manifeste elanul, afinitatile, empatia, afectivitatea, multumirea, recunostinta, sa poata fi el insusi chiar si acolo unde multi altii aleg o alta directie. O consider un act de putere, de maturitate, de asumare, de traire la nivelul sufletului. Acesta este un ingredient al caii spirituale si al unei noi gandiri, manifestari, raportari la o calitate a vietii mult mai buna.

    RăspundețiȘtergere
  34. Iar in legatura cu sharingul, am sa incep un proiect al meu. Care va urmari sa deschida in cat mai multi oameni punti de acces la Suflet. O sa il fac public aici atunci cand va fi gata cel putin intr-o forma incipienta. Te rog sa nu te retii daca vei simti ca vrei sa faci parte din asta.

    :-)

    RăspundețiȘtergere
  35. Am cugetat un pic la subiectul asta si cred ca am putea face fara prea mare efort o aplicatie multimedia, un fel de joc cu elementele cartii: octogon, anahata, arborele dacic.

    Personajul jocului ar acumula puncte in functie de ce face.

    De exemplu daca privesti o animatie de 2-3 minute cu octogonul la ora 9:00 primesti 20 puncte.

    Citeste o lege primesti 5 puncte.

    Pe masura ce acumulezi noi puncte alte optiuni se deschid.

    Am putea atrage o gramada de persoane(tinere in special) in fata calculatorului la aceeasi ora.

    Pentru ca voi sunteti nucleul hard ma intereseaza daca va incanta ideea, sau vi se pare fara sens.

    Astept pareri sugestii

    RăspundețiȘtergere
  36. Nu stiu daca nu cumva ar cadea in derizoriu. Imaginea Anahatei planetare in pachetul de carti de joc din standul de langa toaleta al unei benzinarii de pe DN1 - nu prea are ce rezona cu Anahata planetara si cu valoarea ori sacralitatea acestor informatii. Parerea mea, asa, la o prima evaluare.

    RăspundețiȘtergere
  37. felicitari pentru articol remer_ra, superb.....omul distruge tot ce atinge din dorinta de a construi altceva....la Rosia , daca se va porni exploatarea cu cianuri....ne-am ars, otravim totul(panzele freatice, solul, aerul....) nu stiu daca petitiile on line contra exploatarii de la Rosia Montana au/vor produce efecte....dar Doamne Ajuta!.
    Ref joc Prous de Patrocle....subscriu, pare interesant. poti acorda puncte si la invitarea altor participanti la joc (10 pcte astfel: 2 pcte ptr invitatie si inca 8 pcte in cazul in care invitatul intra in joc)
    alb@ster

    RăspundețiȘtergere
  38. Remer, poti sa-mi spui ceva si despre exploatarea gazelor de sist? Ce efect are si ce putem face pentru a proteja pamantul (in Barlad si celelalte zone vizate)Multumesc.Felicitari pentru blog!Ligia

    RăspundețiȘtergere
  39. Problema cu gazele de sist o reprezinta metoda de exploatare. Metoda fractionarii hidraulice este interzisa in multe tari. Si nu degeaba. Vorbim nu doar de distrugerea echilibrului scoartei (si afectarea grava a panzelor freatice) ci mai ales de distrugerile la nivel energetic. Prin fractionare higraulica se poate crea un "izolator" foarte puternic intre structura Geei si organismele vii din zona. Vorbim deci de intreruperea conexiunii cu energiile pamantesti. Oamenii din acele locuri risca sa faca afectiuni grave in scurt timp.
    Aceasta metoda trebuie interzisa! Si mai cu seama in zonele locuite!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum ma gandesc la un vis pe care l-am avut in perioada grijilor mele pe aceasta tema: eram in America, pamantul era acoperit de zapada, insa cand m-am uitat mai bine, zapada nu era autentica, iar sub ea era...plastic. Rimeaza cu "izolatorul" despre care vorbesti mai sus? Stiu ca-n America s-a folosit deja aceasta metoda pe arii destul de extinse. Multumesc pentru lamuriri.

      Ștergere
    2. Visul tau ti-a confirmat ceea ce ti-am spus! Aceasta metoda este foarte nociva!

      Ștergere
  40. IoKronos

    Citeam comentariul unuia dintre cititori si retraiam momentele de furie, revolta si neacceptare pe care le-am incercat din plin in perioada de foc a Rosiei Montane. Se pare ca am fost multi cei care, la unison, ne-am concentrat vointa pentru a impiedica marsaviile ce se teseau in inima Apusenilor. Am fost mai puternici decat ei. Acum nu trec prin cele mai optimiste momente din viata. Dar ma voi remonta rapid, mai ales ca fac parte dintr-un tot unitar ce vibreaza intru apararea acestui pamant. Sa nu uitati discursurile criminale ale nemernicilor nostri politicieni, pro urgentarii exploatarilor miniere. Sa-i privim in adancul sufletului, sa-i vedem asa cum sunt si sa ne dorim ca acesti tradatori sa nu mai aiba nicio putere asupra neamului nostru. Si dragostea fata de toti ai nostri sa se impleteasca cu iubirea si respectul pentru inaintasii acestei natii. Sa fim toti un spirit. Sa fim toti o vointa. Pentru totdeauna! iokronos.wordpress.com.

    RăspundețiȘtergere
  41. poate ar fi bine ca sa existe cate un email a cate unui participant din orasele respective ca sa poata fi contactat de de cei din orasele mentionate.cei din alte zone pot emite de unde se afla.
    Intradevar,pentru Rosia Montana am fost multi....si e bine sa perseveram.

    RăspundețiȘtergere
  42. Grupurile respective se vor forma pana in 2016. Informatia a fost data cu cativa ani inainte tocmai pentru a se "insamanta" in mintea si sufletul celor care simt o rezonanta cu aceasta lucrare.
    Intre timp, toate se vor aranja...

    RăspundețiȘtergere
  43. FOARTE ADEVARAT!!!!!!!!!!!!!! eu sunt din Targoviste si ador locul asta e plin de energie (pentru cine stie sa o capteze)

    RăspundețiȘtergere
  44. Acum am citit articolul... si desi am mai auzit despre aceste lucruri tot mi se pare miraculos ce am citit . Articolul ar trebui citit si de catre cei care sunt speriati de activitatea seismica dn ultima perioada.

    RăspundețiȘtergere