Pagini

sâmbătă, 7 iunie 2014

2014 Portalul pleiadian – Transmisii (6)

Remer Ra: Bine ai revenit, Oryen. Nu ai mai dat niciun semn de o bună bucată de vreme. Mă așteptam să primesc un mesaj de la Zaryiena.
Oryen: Zaryiena a fost convocată de Primul Cerc! Va lipsi o scurtă perioadă.
Remer Ra: Ce reprezintă Primul Cerc?
Oryen: Aceasta este denumirea pe care noi o dăm Consiliului Prim al Confederației Pleiadiene.
Remer Ra: Ceva îmi spune că este de bine. Am un sentiment plăcut. Se simte cumva în vibrația mesajului tău.
Oryen: Primele rezultate ale experimentului cu portalul carpatic sunt mai mult decât încurajatoare, deși am observat o ușoară delăsare din partea unora dintre voi. Ne așteptam chiar la reacții adverse dar, din fericire, nu este așa. Sunt semne bune în ceea ce privește o colaborare mai strânsă pe viitor.
Remer Ra: Îmi poți spune câte persoane au participat la aceste transmisii? Eu am simțit sunt că sunt în jur de 6-700.
Oryen: Suma e chiar mai mare dar nu asta e important!
Remer Ra: Știu, nu cantitatea contează ci calitatea!
Oryen: În cazul de față, nu este important câți oameni participă la transmisii ci câți dintre ei se vor implica în viitoarele schimbări! A venit vremea schimbărilor, a implicării! Vremea oscilațiilor, tărăgănărilor și compromisurilor este pe sfârșite!
Remer Ra: Tocmai despre aceste schimbări aș vrea să ne spui mai multe. Mie mi se pare că suntem într-un mare vârtej al schimbărilor. Pe de altă parte, se simte tensiunea în aer! Nu am simțit acest lucru în urmă cu o lună. Ce se întâmplă? De parcă am fi intrat într-o nouă ”fază”. Din câte știu, abia în 2016 vom intra într-o ”bandă” de vibrație mai înaltă a așa-zisei centuri fotonice.
Oryen: Este vorba de un cumul de factori, printre care și o anumită conjunctură astrologică. Va fi o lună plină de evenimente, unele dintre ele chiar spectaculoase. Trebuie să înțelegeți că ele nu sunt cauze ci efecte! Este o perioadă mai intensă din punct de vedere energetic, cu foarte multe puncte de reglaj karmic.Tocmai de aceea, este cazul să fiți mai centrați pe voi și pe momentul „aici și acum”. Este luna în care puteți încheia un ciclu sau îl puteți continua! Este luna în care puteți deschide un nou capitol în viața voastră și puteți închide un altul! Este luna în care conflictele încetează sau se amplifică! Totul depinde de voi, de alegerile pe care le faceți!
Remer Ra: Ce putem face pentru a grăbi încheierea unui conflict. Avem unul chiar lângă granița noastră și lucrurile par să degenereze. Se simte deja o formă de agresiune la egregorul nostru și ar trebui să facem ceva. Observ chiar o formă de neputință pentru aplanarea acestui conflict.
Oryen: Cu riscul de a mă tot repeta vă spun că, în primul rând, trebuie să vă ajutați pe voi înșivă. Îngrijorarea voastră nu ajută pe nimeni, ba dimpotrivă! Sentimentul vostru de neputință nu ajută pe nimeni, ba dimpotrivă!
Remer Ra: Înseamnă că, deocamdată, îi putem ajuta doar prin rugăciuni și gânduri de iubire?
Oryen: Este un ajutor destul de bun! Trimițând gânduri de iubire către acele zone, contribuiți mult la restabilirea păcii și armoniei dintre oameni. Aceste gânduri trebuiesc trimise din cele mai imaculate părți ale sinelui vostru! Ar ajuta mult dacă, înainte de a emite iubire către acea zonă, ați vizualiza simbolul florii vieții. Prin intermediul acestui simbol vă conectați la matricea divină! El simbolizează rețeaua prin care fiecare ființă umană este conectată la ceilalți prin intermediul propriului sine divin. În felul acesta veți transcende dualitatea și atașamentul față de etichete.
Remer Ra: Este cumplit să vezi că oamenii se ucid între ei pentru etichete, atribute, valori materiale și alte aspecte efemere. Legat de subiect, este importantă sincronicitatea sau putem trimite oricând iubire și lumină?
Oryen: Sincronicitatea este importantă atunci când vreți să generați, să construiți ceva. În acest caz puteți trimite lumină și iubire oricând doriți! Vizualizând simbolul florii vieții veți deschide o fereastră către sinele vostru divin și atunci mesajul vostru va ajunge către destinație cu o altă forță. Este un mesaj împuternicit!
Remer Ra: Este important să vizualizăm o anumită culoare pentru floarea vieții?
Oryen: Pentru restabilirea păcii este indicat să folosiți albul, rozul și auriul. Albul este culoarea păcii, a purității, a inocenței. Rozul va ajuta la manifestarea iubirii iar auriul va facilita conexiunea cu corpul divin.
Remer Ra: Legat de transmisii, am înțeles că vor mai fi încă trei – 13, 17 și 20 iunie, după care vom intra în ”pauza de vară”.
Oryen: Da, vor mai fi trei transmisii după care urmează o pauză, până la echinocțiul de toamnă.
Remer Ra: Ce anume vor avea în vedere aceste ultime trei transmisii?
Oryen: Se va avea în vedere împuternicirea! Veți alege patru afirmații pozitive și veți aloca cinci minute pentru fiecare dintre ele. Transmisiile vor avea rolul de a le implementa și împuternici în ființa voastră. Veți conștientiza adevărul acelor afirmații în trupul, mintea și sufletul vostru.
Remer Ra: Vom folosi aceleași afirmații pe parcursul celor trei transmisii la ambele intervale?
Oryen: Da, veți folosi aceleași afirmații atât la prima transmisie cât și la cea de-a doua, în zilele de 13, 17 și 20 iunie!
Remer Ra: Vă mulțumesc în numele tuturor! Presimt că totul va fi bine! Vom avea la dispoziție câteva zile pentru a ne alege afirmațiile!  
Oryen: Este important ca ele să rezoneze cu voi din toate punctele de vedere! Repetați afirmația pozitivă de câteva ori și lăsați apoi fluxul de energie să o împuternicească în ființa voastră.
Remer Ra: Vă mulțumesc încă o dată pentru că ați fost alături de noi în aceste patru luni de transmisii. Multe persoane au simțit ajutorul vostru! Așteptăm cu nerăbdare următoare transmisii din toamnă!
Oryen: Ne vom reauzi curând!

***
 Notă: Și de această dată se va respecta procedura de creare a sferei. Veți crea o sferă energetică și o veți culisa de 20 ori pe direcția celor doi centrii energetici inimă-minte (Anahata-Sahasrara) în rezonanță cu respirația, după care o veți plasa, printr-un simplu act de voință, la circa 10 cm deasupra creștetului.
Dacă aveți dificultăți în a vă compune cele patru afirmații, puteți consulta internetul! Veți găsi mii de afirmații pozitive deosebite.


(va urma)

78 de comentarii:

  1. Au trecut patru luni de la prima transmisie??? Doamne, cum trece vremea! Nu-mi vine sa cred, desi am trecut prin multe evenimente in aceasta perioada. Multumim pleiadieni! Multumesc Remer Ra!
    Dora

    RăspundețiȘtergere
  2. Remer Ra,mai studiez acest site si porma o sa-ti pun 3 intrebari,daca raspunzi bine,cred ca ai o anumita conexiune cu ei,salut

    RăspundețiȘtergere
  3. si lasa liber comentariile,nu uita uni dintre noi pot avea calitati mari,eu le-am mostenit din nastere,tu de unde,si recunos imediat pe cineva cu aceste calitati,si te rog ai grija ce publici,nu te juca cu visele oamenilor,tu nu ai avut nici un contact din pleiade,sant multe alte lucruri mai marete ce o sa se intample in jur si care o sa vina si care s-au facut ptr noi



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca ai aceste calitati din nastere, unde iti sunt mesajele? Fa-ti un blog si trece-le acolo!
      Am sters doar comentariul unui fundamentalist ortodox.

      Ștergere
  4. de ce nu le spui,contactul telepatic si mental nu poate fi facut decat de un mentant

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iarta-ma ca indraznesc sa-ti reamintesc faptul ca nu-i in ordine potentializarea mentalului in defavoarea afectivului.

      Toate cele bune,
      Lucia Dobrea

      Ștergere
    2. Mă..., Pe..d(r)os(e), păi..., dacă scapi o hamsie într-o băltoacă în care mai trăiesc nişte larve, aceasta începe să se simtă... balenă !
      În sferele în care se poartă comparaţia şi competiţia între fiinţe ce aparţin aceleiaşi specii, EXISTĂ doar ..."mentanţi" inferiori. Fiindcă. măi..., un iniţiat, capacitat, sau cum oi vrea să-i zici, n-are nici orgolii şi nici nu zice despre sine că e ...mare (dar... de unde să ştii tu asta...!!!ia de-nvaţă, înainte să emiţi "adevăruri" de mentant de baltă !)
      Nu că zic..., dar vreau să spun... !... că´ nu de alta, dar aberaţiile se împrumută repede şi noi, atât cât putem şi ne pricepem, avem grijă să ne curăţăm apele în care ne scăldăm...

      Ștergere
  5. A lovit bine cu delasarea.....spiritul meu e mai lenes asa e super curios si dornic sa cunoasca tot dar cu cat mai putine sacrificii posibile :)) ce bine ar fi daca ar cade din pom :)). Multumim pt tot....explica multe chestii ce am simtit in ultimul timp Oryen....are legatura cu constelatia Orion numele lui Oryen? :)) ar fi tare ar fi ca si la noi ex: Barsan din Barsana etc...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu are nicio legatura! Orion este denumirea data de noi acelei constelatii.

      Ștergere
  6. Oryen, ne bucurăm să te ştim alături de noi şi îţi suntem recunoscători pentru Dăruirea ta !
    Remer Ra, să fiţi în veci binecuvântat ! Vă mulţumim şi vă iubim !
    Dragi prieteni, haideţi să ne bucurăm împreună de toate DARURILE (fără să le căutăm la dinţi, ca să nu rămânem lipsiţi de ele) !
    ATENŢIA noastră trebuie să fie concentrată pe afirmaţiile pe care le vom formula în aşa fel încât, să rezoneze TOTAL cu fiecare dintre noi, adică să simţim că CREDEM în ele şi că VREM cu adevărat acele lucruri.
    Practic, suntem ajutaţi să implementăm în mental nişte programe pozitive care, vor intra în funcţiune şi-şi vor face "treaba", aproape singure (după ce le-am alimentat suficient, cablându-le la SURSĂ cu ajutorul ATENŢIEI).
    Aşadar, până Marţi alegeţi-vă patru afirmaţii pozitive care, să fie în acord cu voi înşivă, adică să rezonaţi adânc cu cuvintele pe care le alegeţi. De exemplu, o afirmaţie pentru sănătate ar suna cam aşa "Am o sănătate perfectă!". Dar altcineva poate rezona la o altfel de formulare, ca de exemplu "Sunt perfect sănătos!" sau "Sunt într-o perfectă stare de sănătate!".
    Învârtiţi şi alegeţi aceste cuvinte, până simţiţi că rezonează cu voi, fiecare. Iar la transmisiuni, să le aveţi deja pregătite, astfel ca să nu bâjbâim atunci şi să pierdem implementarea lor, din lipsă de LIMPEZIME a gândurilor/cuvintelor.
    Haideţi să facem singuri, pentru noi, ceea ce greşit am obişnuit până acum, să aşteptăm de la alţii, căci Dumnezeu care este BUN ŞI MILOSTIV, ne trimite ajutoare nesperate !
    Să ne bucurăm dară !
    Să fiţi binecuvântaţi cu toţii (mari şi mici), împreună cu toţi cei ai casei şi familiei voastre !
    O Duminică desăvârşită !
    Amin !

    RăspundețiȘtergere
  7. Asteptam un mesaj, dar nu intelegeam de ce nu ma pot conecta la Zaryiena. Acum am inteles.

    Nu stiu cati isi mai amintesc de faptul ca am povestit un vis avut in decembrie 2013, cel cu mesajul "Tara noastra se va naste din inimile stramosilor nostri." Astazi am inteles un aspect important. Am spus ca vedeam deasupra mea o mare "stea" pe care nu o puteam identifica. Stiam ca nu este o stea, era prea aproape, nu parea nici planeta, dar nu puteam spune ce este. Astazi am inteles ca era Marea Nava Mu, iar "stramosii nostri" se refera in acest context de fapt la lemurieni, nu (doar) la daci asa cum crezusem initial. Adica lucrurile sunt mai extinse decat la prima privire.
    Pe de alta parte simt o bucurie subtila in inima mea si doar cand gandesc Lemuria, dar simt o strangere de inima cand spun Atlantida. Doua aspecte ce necesita integrare. Voi lucra la asta.

    Referitor la afirmatii, ce as putea sa sugerez (nu imi permit sa fac recomandari fiindca suntem toti egali si toti avem acces la aceeasi cunoastere interioara) este sa va focusati pe totalitatea fiintei voastre, nu doar pe aspectele ce tin de sanatate, abundenta, fericire, etc. Adica am putea vedea lucrurile dintr-o perspectiva de depaseste nivelul 3D unde avem bine-rau, fericire-nefericire, sanatate-boala, etc. Doar o idee.
    Cam atat pentru astazi. Trebuie sa revin cu niste observatii asupra inimii de lumina, dar asta cand sunt in vibratia potrivita.
    O duminica senina!
    Anca




    RăspundețiȘtergere
  8. „Eu Sunt Cel Ce Sunt, aleg abundenţa”
    http://www.crimsoncircle.com/LibraryTextViewer.aspx?ContentID=596

    Fiţi conştienţi

    Fiţi conştienţi acum de ceea ce se petrece cu situaţia financiară globală. Nu intraţi în panică. Nu intraţi în teoriile conspiraţiei. Nu începeţi să adunaţi bani deoparte. Nu construiţi adăposturi subterane – nu-mi pasă ce vă spune Ramtha. (râsete) El vă spune asta dintr-un motiv cu totul diferit, dragi Shaumbra, iar Cauldre mă roagă să nu intru în asta, aşa că nu o să fac.

    Situaţia economică globală este în prezent foarte interesantă. Are loc reechilibrarea sau redistribuirea bogăţiei, dar ea încă mai are ataşate atribute ale Vechii Energii – “doar atât se poate.” Este o mare iluzie pe care o credeţi. Este o mare iluzie de vândut – “doar atât există”. Nu e aşa. Există toată abundenţa pe lume, dar dacă toată lumea ar simţi asta, ei bine, atunci nu ar mai putea exista control. Aşa că fiţi atenţi la redistribuire.

    Nu intraţi în grija că pieţele se vor prăbuşi complet. Asta e drama. E frica. Nu fugiţi să cumpăraţi o grămadă de aur, pentru că veţi vedea că piaţa aurului este supramanipulată acum şi poate fi foarte tentant să cumpăraţi aur.
    https://www.crimsoncircle.com/LibraryTextViewer.aspx?ContentID=84

    RăspundețiȘtergere
  9. Asta-seara nu e nicio transmisie? (10 iunie)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 10 iunie nu era in program! Si eu m-am mirat...

      Ștergere
    2. Ha-ha ! Ce ţi-e şi cu obişnuinţele astea !
      De dinainte de postarea aceasta, mă întrebam ce urmează.
      A venit postarea, m-am bucurat foarte, am văzut că urmează încă 3 transmisii, dar să mă uit eu ATENT la datele în care au loc, ioc !
      De la începutul transmisiilor, am hotărât că trebuie să-mi aranjez în aşa fel programul, încât, musai să fiu la transmisii Marţea şi Vinerea (au fost câteva excepţii de "forţă majoră").
      Marţi eram frântă şi am intrat în dormitor cu vreo două minute înainte de 20:10.Dau drumul la computer să recitesc toate indicaţiile şi-mi cad ochii pe data de 13...; ups ! zic, azi e în 10.
      Toată ziua de Marţi, m-am gândit ca să-mi fac timp să postez un lucru (pe care-l consider important) înaintea transmisiei, dar n-am reuşit. Iar când am văzut că n-avem program, singura bucurie a fost că, m-ai aveam timp să fac postarea şi nu intra nimeni în transmisie fără această informaţie pe care o voi posta aici şi acum, şi se referă la afirmaţiile pe care trebuie să le facem.
      Fiecare, să-şi coceapă afirmaţiile în funcţie de necesităţile pe care le are, în conformitate cu nivelul la care este. Dar, să nu cumva să uitaţi de ABUNDENŢĂ, fiindcă Abundenţa include în ea, ABSOLUT TOTUL.
      Abundenţa ESTE atunci când toate celelalte SUNT, fiindcă ea se Creează cu respectarea tuturor "Legilor universale".
      Trebuie să avem grijă ceea ce cerem, fiindcă înainte de a cere, noi trebuie să înţelegem ce-am cerut (o afirmaţie este în acelaşi timp o cerere/rugăciune).
      În general, oamenii când se gândesc la Abundenţă, vizualizează bogăţie materială şi sunt destui care nu ştiu că Abundenţa este DARUL ŞI MOŞTENIREA NOASTRĂ DE LA DUMNEZEU şi că ea cuprinde totul : sănătate, prosperitate, succes, pace, armonie, protecţie, ajutor la nevoie, Cale liberă şi dreaptă ; absolut totul.
      Vă sugerez deci, ca una dintre afirmaţii să conţină ABUNDENŢA .
      Fiecare o poate formula cum vrea, dar ţineţi cont că voi înşivă sunteţi ABUNDENŢĂ. Deci, dacă înţelegeţi cum se face că sunteţi Abundenţă, cea mai simplă afirmaţie ar suna cam aşa - "EU SUNT ABUNDENŢA", care s-ar traduce cam aşa "EU SUNT TOTUL, UNA CU TATĂL!"(deci am absolut totul ca să mă simt împlinit şi desăvârşit).
      Să fiţi binecuvântaţi cu toţii !

      Ștergere
  10. Multumesc pentru aceasta postare, de vreo jumatate de an ma tot preocupa floarea vietii si nu stiam clar in ce mod (imi) este benefica. Acum am inteles ca este un ajutor important pentru o lume mai buna si mai constienta. Vedeam uneori ca suntem legati cu totii de fire care nu exista in spectul vizibil comun, dar acum parca mi s-a deschis mai bine perceptia.

    Multumesc inca o data si spor la treaba.

    Dan

    RăspundețiȘtergere
  11. Salut apropo nu mai stiu in care din cartile de pe blog erau acele descantece sau propozitii gen "se oglindeste ochi de luna in ochi de lac" cva de genu nu mai stiu unde le gasesc cand le-am citit prima data am simtit asa fiori prin corp de energie deci cred ca le putem folosi ca si cuvinte sau fraze imputericite, tu ce zici Remer Ra? stii de care zic?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acelea erau formule de conectare la energiile unor zone specifice. Pe de alta parte, trebuie sa fii in mijlocul naturii si apoi sa simti cu toate corpurile.

      Ștergere
  12. o sugestie tehnica, poti adauga foarte usor un plugin cu butoane de facebook like share, google, twitter...
    mai e util si pluginul de comentarii recente...

    RăspundețiȘtergere
  13. Imi dau seama ca sunt persoane care inca nu s-au hotarat ce fel de afirmatii sa foloseasca.
    Pot sa sugerez Florence Scovel Shin - Jocul Vietii vol. I si II.
    Un link de unde pot fi descarcate cartile ei. http://audiospiritual.com/pdf/
    Gasiti afirmatii pe mai multe domenii. Eu am aplicat multe dintre ele la un moment dat.

    Pot sa va spun cateva elemente care ma intereseaza pe mine la nivelul la care sunt acum :
    - expresia perfecta de sine
    - planul divin
    - sa fac voia Tatalui Ceresc
    - sa fiu una cu Creatorul Divin si intreaga Creatie
    - centrarea in inima
    - deschiderea catre cel mai inalt potential al meu

    Inca nu am finalizat formulele, dar cam acestea sunt aspectele care ma intereseaza pe mine.
    Este doar un exemplu. Fiecare poate adapta in functie de viziunea proprie si ceea ce simte / intelege / doreste, in functie de nivelul la care este acum. ;)

    Eu ma delectez cu niste tehnici noi :
    - conectarea la mintea divina cu interogare si primirea de raspunsuri - acestea vin sub forma de imagini, cuvinte, mini-scenarii, senzatii, emotii - aceasta e cea mai interesanta
    - interogarea Cronicii Akashe cu ajutorul ingerilor - aici primesc doar raspunsuri tip da / nu
    - un exercitiu pentru expandarea ochiului cosmic
    Adica nu stau degeaba. ;)

    Deocamdata am facut doar interogari de lucruri personale, pentru mine, pentru prieteni. Dar dupa ce imi lamuresc toate acestea, voi pune intrebari mai "mari". Mai mult de o jumatate de ora nu pot face o data fiindca e foarte consumator de resurse si ulterior ma simt obosita. Tind sa cred ca in timp, cu mai mult exercitiu, imi va fi din ce in ce mai usor.

    Pace si iubire! :)

    Anca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anca, da-mi si mie mai multe detalii despre modul efectiv in care aplici aceste tehnici. Eu inca mai am probleme la primirea/intelegerea raspunsurilor. Multumesc anticipat. Dora

      Ștergere
    2. Dora,
      Le iau in ordine inversa.
      1. Exercitiul de expandare a ochiului cosmic se bazeaza pe o tehnica de respiratie, cu aducerea luminii in interiorul corpului. E relativ simplu de aplicat.
      2. Interogarea Cronicii Akashe iarasi e foarte simpla, te centrezi in inima, ceri acordul pentru a primi raspunsurile solicitate, stabilesti cu ingerii ce miscare e pt da (miscare a corpului spre in fata) si ce miscare e pt nu (miscare a corpului spre spate), zero miscare cand nu e permis sa stii si apoi incepi. Eu am introdus o optiune noua "se cere reformularea intrebarii" - aici am cerut o miscare de balans stanga-dreapta. Incep cu niste intrebari de control. De ex. "este numele meu in aceasta intrupare Anca ...?". Se simt niste fascicule de energie care intra prin cap, apoi in corp si corpul iti este atras intr-o directie sau alta in functie de raspuns. La sfarsit multumesc pentru tot.
      3. Referitor la tehnica de conectare la mintea divina, eu am fost recent la un curs-misiune unde am primit niste lucruri deosebite. Acolo am avut misiunea sa fac activarea pe inima de lumina tuturor participantilor. Acolo am primit si accesul si permisiunea de a ma conecta si a solicita raspunsuri direct de la mintea divina. Nu stiu sigur daca se poate folosi tehnica fara sa fi participat la curs.
      Cat despre intelegerea raspunsurilor primite, aici e deja o alta treaba. Nici eu nu inteleg tot.
      Ce am observat este ca e foarte important felul cum sunt formulate intrebarile. Trebuie o mare atentie la formulare. Dau un exemplu.
      Am intrebat este in locul x un templu atlant?! Raspuns nu. Este in locul x un templu construit de atlanti in colaborare cu alte entitati de lumina?! Raspuns da. Ca sa intelegem cat e de important cum formulam intrebarile si cum ne inducem singuri in eroare daca nu stim ce si cum sa intrebam.
      Eu folosesc conectarea la ingeri zilnic. Inaltul inger Jeremiel imi da vise cu semnificatie si imi faciliteaza intelegerea lor corecta, ingerul Raziel imi arata lucruri din alte vieti, Ingerul Uriel imi faciliteaza intelegerea anumitor situatii - pe Uriel il simt efectiv cum imi opereaza in campul mental. Plus ca mai scriu cate o scrisoare Tatalui Ceresc si il rog pe Ingerul Sandalphon sa o duca. Si a doua zi, cand ma trezesc, am raspunsurile in minte. Si in ultima instanta cand mai am indoieli ca asa ceva e posibil, las inima mea sa imi spuna adevarul.
      Am aflat ceva ce mi se parea atat de imposibil desi am primit mesaje si confirmari prin toate metodele de mai sus incat am devenit frustrata si mi se parea ca de fapt nu inteleg nimic si ca nu se poate. Atunci m-am oprit si am zis gata cu metodele, las inima sa imi spuna care e adevarul. Si mi-a spus. :) Am fost ca Toma Necredinciosul. :))) Dar asa e voia divina pe un anumit aspect oricat de imposibil mi se pare mie.
      Sunt inca lucruri si raspunsuri pe care nu le inteleg, dar atunci pun mai multe intrebari pe aceeasi tema, tot reformulez, cer indrumari si ghidare si prin celelalte metode. Si combin toate piesele in puzzle pana inteleg cel putin partial.
      Anca

      Ștergere
    3. Draga Anca,
      iti multumesc mult pentru ca ti-ai facut timp sa imi raspunzi si ca mi-ai dat atatea detalii. Imi este mult mai clar si asa cum explici tu pare foarte frumos si simplu. E clar ca tine de capacitatile fiecaruia si poate si de misiunea pe care o are pe acest pamant. Dar stiu ca imi doresc sa fac mai mult si sa stiu mai mult, iar ceea ce am invatat de pe acest site, din cartile lui Remer Ra, din comentarii, din impartasirea experientelor si a metodelor de lucru (asa cum le-ai impartasit si tu) ma ajuta foarte mult. Multumesc.
      P.S. Aseara a fost superb. Cred ca mi-am ales bine mesajele, pentru ca experienta a fost inaltatoare. Multumesc tuturor entitatilor de lumina (intrupate sau nu) care ne ajuta sa evoluam.
      Dora

      Ștergere
    4. Draga mea Dora,
      Orice lucru poate parea dificil la inceput, dar pe masura ce il faci / il aplici / il testezi, devine din ce in ce mai simplu. Si aici vorbim de la cele mai simple abilitati si deprinderi pana la conectari la mintea divina, creat temple de lumina, etc. Invatam si ne dezvoltam de cand ne nastem in aceasta lume si pana parasim intruparea fizica aleasa. (Ne referim la intruparea fizica actuala) Cand eram bebelusi nu stiam nici sa vorbim, nici sa mancam, nici sa umblam, nu aveam prea multe deprinderi, nici abilitati. Noi ne nastem cu un set de potentiale, dar trebuie "lucrate".
      Mi se pare similar in cazul celor energetice. Adica e nevoie de efort si implicare in (re)dobandirea acestor abilitati, in (re)activarea lor.
      Orice tehnica de acest gen are o conditie necesara la nivel fizic : un corp hidratat. Oricand este cazul de energie, mie mi se face o sete .... Eu beau apa/ceai aproape tot timpul - inainte de meditatii, cand ma duc la cursuri, cand faceam Reiki, inainte de conectarea la ingeri, inainte de orice aplicare a unor tehnici care presupun o procesare energetica. Apa este cel mai bun mediu de transmitere a informatiei energetice la nivel fizic.
      Mai dau un exemplu de o intrebare versus alta care par asemanatoare, dar de fapt nu e chiar asa. Exemplu de care am avut parte dupa postarea anterioara si care confirma importanta formularii.
      Exemplu:
      1 : Este x partenerul de viata ales de Tatal Ceresc pentru y in aceasta intrupare?
      Nu primesc nici un raspuns. Reformulez.
      2. Este x sotul ales de Tatal Ceresc pentru y in aceasta intrupare?!
      Ca raspuns primesc imaginea unor tineri miri in biserica la cununie. Pe care o interpretez in mod afirmativ.
      Asadar formularea intrebarii, termenii folositi sunt aspecte foarte importante. Inca mai testez si invat pe masura ce aplic, primesc raspunsuri, invat cum sa le interpretez.

      Ai dreptate, depinde si de misiunea, de lectiile si de experientele pe care ni le-am asumat pentru fiecare intrupare. Uite, eu sunt asa de entuziasmata cand povesteste Rennatosa cum vede ea lucrurile si imi doresc enorm sa "vad" si eu. Insa nu "vad" prea multe, dar in schimb simt. SIMT TOT. Atat in timpul conectarilor, cat si in viata reala.
      Am avut o constientizare la un moment dat vizavi de asta - de ce am ales senzitivitatea. Si e simplu : ca sa imi cresc compasiunea fata de oameni.
      Altii poate si-ar dori sa simta mai mult si nu tin atat de mult sa "vada". Cred ca ar fi util sa fim recunoscatori pentru abilitatile pe care le avem si sa le cultivam pe cele pe care ni le dorim. Totul are un sens si un rol foarte bine calculate si foarte precise.
      Anca

      Ștergere
  14. MI-NU-NAT ce ni se întâmplă ! Mulţumeeeeeeesc !
    Dragi pleiadieni, vă iubeeeeeeesc !
    "Doamna Violette" care a lipsit vreo două sau trei transmisii, aseară a fost prezentă. Dar a mai fost prezentă şi o altă entitate tot violet, dar mai pal. Apoi a mai fost o entitate galben-lămâi care a fost mai tot timpul prezentă, uneori chiar în acelaşi timp cu "Doamna Violette" şi una în Lumină verde-crud.
    Am întrebat-o pe "Doamna Violette" dacă ea este Zaryiena şi mi-a răspuns cam aşa: şi-a intensificat culoarea şi în culoarea aceea intensă au apărut nişte forme geometrice, dispuse într-o structură căreia nu-i pot spune decât, armonioasă. Mi-a mai răspuns şi altă dată la fel, astfel că, tind să cred că ea a fost (oricum m-am bucurat de prezenţa ei, ca de prezenţa unei prietene dragi).
    Am primit câte o infuzie de Lumină pentru fiecare afirmaţie, şi fiecare era de altă culoare : galben auriu, violet, alb strălucitor şi albastru.
    Mulţumesc Remer Ra ! Să fiţi veşnic scăldat în binecuvântări !

    RăspundețiȘtergere
  15. Referitor la prima transmisiune din aceasta etapa :
    La inceput am simtit o unda de energie care a intrat prin chakra coroanei, s-a expandat in tot capul, apoi s-a contractat si a coborat in jos pe sistemul de chakre. Toata treaba a durat 1-2 secunde.
    Am simtit foarte puternic energia, insa ce mi s-a parut deosebit este ca am simtit sa adaug la ultima afirmatie care avea ca subiect inima si o parte despre iertare "Iert si eliberez intreaga lume, iar intreaga lume ma iarta si ma elibereaza pe mine. Sunt complet vindecata." Nici nu ma gandisem asa ceva si am adaugat aceasta parte in timpul transmisiunii, la ultimele 5 minute.
    Eu am testat lucrul cu afirmatiile si le cunosc eficienta.
    Redau un citat din Evanghelia lui Ioan.
    "1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
    2. Acesta era întru început la Dumnezeu.
    3. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.
    4. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.
    5. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o."
    Cred ca acest citat spune mai multe decat as putea explica eu.
    Pentru manifestarea armonioasa a realitatii e necesar sa stapanim cuvintele (atat cele vorbite, cat si cele gandite).

    Si in final ce vroiam sa spun este legat de templul roz de cristal creat in sesiunea anterioara.
    Daca va amintiti, acesta a fost creat folosind o biserica. Duminica am avut parte de o constientizare si o confirmare pe tema asta. Eu sunt dintre cei care au criticat numarul mare de biserici care s-au construit in Romania in ultimii 20 de ani, asta in detrimentul spitalelor, scolilor, etc.. In 2013 numarul acestora depasise 18.000. La un moment dat mi-am dat seama ca e sigur un element in planul divin, altfel nu s-ar ingadui asta si nu am mai zis nimic desi nu eram de acord. Duminica am inteles insa.
    Va dati seama daca 18.000 de biserici sunt transmutate toate in temple roz ale iubirii divine ce camp energetic de iubire christica va fi in Romania?! Va dati seama cand se face Sfanta Liturghie in 18.000 de biserici concomitent cata lumina de la Duhul Sfant se pogoara pe Romania?!
    Evident conteaza calitatea celor care slujesc, dar de la un moment conteaza si cantitatea. Nu e totuna daca sunt 5.000 sau 18.000 (poate chiar mai multe). Va dati seama ce protectie energetica se face prin asta?! E uimitor.
    Am primit confirmarea ca aceasta a fost o actiune ghidata de Maica Domnului si exact acesta este rolul. Am simtit o mare emotie si bucurie ca suntem pe aceste pamanturi binecuvantate si ocrotite. Mi-am cerut iertare pentru toate judecatile mele pe acest subiect si mi s-a dat voie sa vorbesc despre asta. Asa ca va impartasesc cu bucurie.

    Pace si iubire! :)
    Anca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Extraordinar de frumos ! Multumim pentru mesaj !

      Ștergere
  16. Mmmmmm....de patru ani studiez grupurile spiritualistico-SF. Si ma tot crucesc. Cam ce portaluri credeti voi ca se deschid in fatza indiferentilor ce-si mascheaza nepasarea fata de tot ce-i inconjoara, sub un cuvant pompos: ecuanimitate.?Puteti voi sa trimiteti Lumina, Iubire si Pace peste tot, unde vreti. Nu vor ajunge prea departe, pentru ca n-ati iesit din pestera. Ceea ce vi se nazare printre pleoape nu este soarele, sunt doar umbre, falsuri provenite din subconstientul colectiv. Dumnezeu e Unul. Va vorbeste in inima, doar. Si va priveste prin ochii copiilor abuzati ai Romaniei, pe care nu-i vedeti, pentru ca sunteti prea ocupati cu channeling-ul. V-ati creat singuri lumea viitoare, in care veti merge. Cine vorbeste vorbe, fara a aplica nimic din ce spune, isi creaza o lume iluzorie, o bula de sapun. De ce v-ar vorbi Dumnezeu prin intermediari? Cu inimile reci, in tara copiilor abandonati si a cainilor masacrati, Dumnezeu n-o sa va vorbeasca nici la Pastele Cailor. Nu generalizez. Mesajul meu este doar pentru oamenii care n-au inteles faptul ca reconectarea la Sursa, la Matrice, se face doar cu chakra inimii deschisa. Cu inima de gheatza fata de suferinta ce va inconjoara, in tara in care va castigati banii din cursuri de prostit fraierii si de spalat creiere, cine credeti ca va vorbeste? Poate ca Lilith? Spiritismul nu e de la Dumnezeu, iar voi sunteti niste biete muscutze prinse in panza de paianjen a marelui Pacalici al acestei lumi.
    M-as distra, de n-ar fi trist. Din cauza celor ca voi n-am ascensionat pana acum. Pentru ca bateti pasul pe loc, asteptand sa va cada direct in guri baclavalele ceresti. Fiecare dintre noi culegem doar ce semanam. Basmul "Fata babei si fata mosneagului" este cel mai bun curs de initiere, cuprinde in el toate tainele lumii. Fiecare zi este o calatorie initiatica. In functie de decizia pe care o iei, urci pe un nivel de constiinta superior, unde nu mai esti o biata oaie in turma, ghidata de un baci beat, ci esti reconectat la Sursa si nu trebuie sa astepti buletinul informativ al oilor bete ce se cred baci si-i invata pe ceilalti ascensiunea. Ascensiunea este o spirala. Mereu ne intoarcem in locul in care am gresit. Oare unde am gresit? Acolo unde oilor li s-a nazarit ca sunt baci si dau lectii de "ezoterism". Faceti magie, dar o poleiti tot in nume seducatoare, ca sa nu se prinda fraierii ca sunteti vrajitoare si vrajitori. Dumnezeu sopteste, nu croncane. Ciorile si cotzofenele nu sunt porumbeii pacii. Va cunosc bine "ecuanimitatea". O stiu din grupuri. Numai miere(otravita) pe buze, daca apare in grup un nou fraier. Lovituri energetice si venin, daca cineva indrazneste sa va spuna ca mintiti, sunteti orbi.
    Imi cer inca o data scuze de la cei evoluati cu adevarat. Se stiu ei care sunt...Prea multi purtatori de masti printre noi. Astept cu nerabdare momentul in care Dumnezeu va da jos mastile mascaricilor si pacalicilor.

    http://mariadakhel.blogspot.ro/2014/05/paradisul-nebunilor.html

    A cunoaste trei litere nu este tot una cu a citi din Akasha. Copiii citesc, chiar si animalele citesc,pentru ca traiesc in Acum. Voi plecati mereu in viitor, prin channeling. Viitorul se construieste in Acum si se schimba in functie de deciziile pe care le luam in fiecare moment. Cu banii in banci si la ciorap, in timp ce copiii si animalele sufera, acel viitor luminos pe care-l asteptam din 2012 se tot indeparteaza.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa inteleg ca dupa patru ani de studiu ai iesit "din pestera"? Ar trebui sa fii mai detasata si intelegatoare; sa vezi lucrurile dintr-o perspectiva mai 'zen'. Mie imi pari cam incrancenata si suparata pe oameni (sau pe viata).

      Ștergere
    2. "Măi dragă...Mărie!" (preluare din folclor) ; mă, tu spui pe ici-colo nişte lucruri cu care eu sunt de acord (cred că ai nişte amintiri sporadice din alte vieţi). Dar le presari cu nişte rătăciri zdravene şi ai şi nişte obsesii (pe care le-ai adunat pe-aici). Apoi eşti insistent-agresivă, repetând acelaşi mesaj (te-a setat cineva, fată dragă?).
      Mă, tu ai face bani buni în marketing-ul de gherilă (cuvântul original e "guerilla") şi în publicitatea cu mesaj negativ direct, dar şi subliminal (dar trebuie să te grăbeşti, fiindcă domeniile acestea sunt pe ultima lor "sută"). Sau..., chiar asta faci şi aici ???
      Adună-te fată ! Căci Omul este o Fiinţă Creatoare. Tu înţelegi cevasăzică un Creator ?
      Omul, este capabil să extindă Creaţia. Acum(a)..., nu-i mai puţin adevăr în faptul că, el având liber arbitru, se poate exstinde spre ambii poli. Nouă ne e limpede încotro te îndrepţi. Dar tu...; tu chiar nu vezi !?
      Spune-ne ce putem face pentru tine, căci dacă tot vii peste noi, trebuie că avem ceva de făcut pentru tine, fiindcă noi nu mai credem în întâmplări.
      Binecuvântat să fie Spiritul tău ! Îl rugăm să coboare... la noi şi să stăm de vorbă ca fraţii.

      Ștergere
  17. Vreau sa scriu cateva randuri despre un subiect care pare oarecum fara legatura cu ce facem noi aici.
    De vreo 2 zile, am in minte urmatorul gand : trebuie sa ma spovedesc si sa ma impartasesc. Eu oricum ma spovedesc in fata Tatalui Ceresc, dar simt ca este foarte important sa ma impartasesc. Si este un sentiment de urgenta referitor la asta. Adica nu e timp de taraganat, trebuie acum, repede, in urmatoarele zile.
    Si cred ca poate fi ceva util/necesar tuturor celor care vor sa paseasca inainte cu sufletul curat si sa primeasca iubirea divina. Eu nu merg la biserica decat foarte rar si de obicei imi place sa merg cand nu sunt slujbe, sa stau doar acolo si sa vorbesc cu Cerul. Nu m-am spovedit de cativa ani. Nu m-am impartasit deoarece credeam ca nu sunt demna. Acum insa simt si mi se transmite mesajul acesta cu titlu de urgenta "trebuie sa te impartasesti, nu mai e timp, trebuie acum".
    Pot sa va spun ca in conexiunea cu Maica Domnului am simtit ca se vor intampla lucruri minunate si ca planul divin nu mai poate fi nici amanat, nici schimbat, nici nu se mai paote interfera cu nimic de catre nimeni. Eu am simtit o stare de bucurie vizavi de ce va urma.
    Insa din pregatirea pentru evenimentele ce vor veni face parte si impartasania.
    Pentru cei care nu cunosc, ritualurile si slujbele au o componenta energetica puternica. In ortodoxie, prin Sfanta Impartasanie se ia trupul si sangele Mantuitorului, prin asta se reface sufletul. Pare destul de logic avand in vedere ca ne pregatim de implementarea constiintei christice.
    In ultima sesiune cand s-a lucrat pe activarea programului evolutiv, eu am primit 3 elemente : matrice energetica (vindecari facute pe matrice), Iisus, iubire. Atat. Fara alte ganduri.
    Pace si iubire!
    PS: Imi pare rau ca nu am timpul si dispozitia necesara sa raspund anumitor aluzii/acuze/reprosuri etc. Eu sunt aici pentru lucruri mai importante. Pe de alta parte, inteleg atitudinea fiindca am fost si eu la un moment dat un monument de agresivitate energetica si abia asteptam discutii de genul asta. Eu le doresc multa iubire tuturor celor care simt nevoia sa aiba o astfel de relationare.
    Anca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dincolo de dicţionare, dogme, doctrine, credinţe şi religii, spovedania este un act de curăţare/purificare a balastului interior, dar ea, este tot o "împărtăşire".
      De ce spun asta ? Fiindcă "împărtăşirea" înseamnă, de fapt, tot un act de curăţare/purificare/primenire şi devine firesc ca ea să facă, corp comun cu spovedania.
      Practic, spovedania şi împărtăşirea sunt două etape ale aceluiaşi proces; două părţi ale aceluiaşi întreg.
      Dar ca să revin la "împărtăşire", acest cuvânt porneşte din rădăcina "parte" şi este dinamizat de verbul "a împărţi".
      Spuneam mai sus că spovedania este tot o împărtăşire. Prin aceasta vreau să spun că, Omul împovărat de energii negative stocate în el, ÎMPARTE (adică rupe din întreg şi/sau scoate din rădăcini) din povara aceasta, spre fragmentare, destructurare, dezansamblare, etc., sisteme/tipare/programe negative care, pentru o vreme au provocat şi condus procese complexe care , au ajuns focare ce au întreţinut realităţi negative în care şi pe care omul le-a trăit şi manifestat până în plan fizic (conştient sau nu).
      După acest act de curăţare/purificare, în locul ocupat AUTO-ABUZIV, până mai ieri, de tiparele negative, a rămas nu numai golul, ci şi o rană (sau măcar o iritaţie), fapt care necesită un tratament de "dezinfectare", pansare, oblojire şi completare, spre refacerea structurii distruse de structura negativă (fiindcă "originalul" a fost afectat în întregul său, atunci când acolo s-a plantat o structură neadecvată şi incompatibilă, creând în zonă o anomalie).
      Împărtăşirea cu trupul şi sângele Domnului (ATENŢIE ! A Domnului HRISTOS şi nu a Lui IISUS ca şi persoană), este tocmai acea refacere a structurii originale, după ce ea a fost afectată de cea nepotrivită.
      Ignoranţii, zic - " ei ! şi cine-i popa, ca să mi se-aşeze el, intermediar între mine şi Dumnezeu?".
      Acelora le răspund aşa : Popa..., este un Maestru iniţiat în lucru cu energiile. Şi cu cât omul este mai ignorant, cu atât mai puţin pricepe că, TOTUL este energie. Şi cu cât omul este mai ignorant, cu atât mai mult are nevoie de un Maestru iniţiat în lucru cu energiile, ca să-i desţelenească lui, mărăcinişul interior, atunci când acesta ajunge la un stadiu de dezvoltare (fiindcă orice undă de energie, oricât ar fi de mică, are în programul ei, EVOLUŢIA) încât îl sufocă pe purtător. Şi-atunci ignorantul, vrea nu vrea, are nevoie de "popa", conştient, inconştient, sau...mort.
      Ca să mă întorc la subiectul "spovedanie-împărtăşire = un proces complex şi complet de împărtăşire", în opinia mea. Spovedania este un proces de ÎMPĂŢIRE/ÎMPĂRTĂŞIRE a poverii care te apasă (şi când zic "împărţire" vorbesc la propriu, fiindcă Preotul se ÎNCARCĂ cu această povară şi numai el ştie cum se spală/curăţă de ea...!!!). Iar "împărtăşirea" este un proces prin care în mod conştient, primeşti prin anafură (pâine-trupul Lui HRISTOS) şi vin (sângele Lui HRISTOS), energii vindecătoare, regeneratoare care, refac structura "originală" ce a avut de suferit în urma "virusării"ei.
      Tot împărtăşirea, este UNIREA cu HRISTOS, într-o structură în care Energiile Divine să curgă firesc şi fără oprelişti. Practic, prin împărtăşire, îi permiţi Lui Hristos, să-şi intre în drepturi asupra Creaţiei Sale - trupul fizic (care este copia fidelă a HRISTOSULUI DIN OM, adaptată/răcită şi compatibilă cu Viaţa în planul fizic/material). IAR CÂND HRISTOS ÎŞI INTRĂ ÎN DREPTURI, DUMNEZEU UMBLĂ PE PĂMÂNT...
      Mă bucur pentru tine Anca, că, ai primit îndemnul care te-a ajutat să te deschizi, "ÎMPĂRTĂŞIRII CU HRISTOS, DOMNUL DIN INTERIORUL TĂU, CARE ŢI-A BĂTUT LA UŞĂ, CU MESAJUL, "UNA SUNTEM. MERGI DE CAUTĂ CHEIA ŞI DESCHIDE-MI." !

      Ștergere
  18. Fain. Ma bucur pentru tine, draga noastra Anca. Sfantul Vasile cel Mare socoteste Sfanta Liturghie ca fiind "Marea Taina a Mantuirii" si in opinia mea si nu numai a mea, este benefic a participa la savarsirea acesteia in Biserica(io cand am timp particip cu drag la Sfanta Liturghie). Prin urmare "Taina Mantuirii", nu sta in analiza textului biblic sau liturgic, ci in partasia la Trupul Tainic al lui Hristos, Biserica, mai clar, in CUMINECARE. Cuvantul "Impartasanie" inseamna "partasie cu Hristos" in Trupul Sau Tainic, Biserica. Fiind inima crestinismului(atat ortodox, cat si catolic-latin si bizantin), Dumnezeiasca Liturghie are ca rugaciune euharistica centrala, rugaciunea de "oferire", de "ofranda"(Anafora sau Anaforaua Liturgica), in timpul careia, prin invocarea Divinitatii, se sfintesc darurile de paine (noi ii zicem "prescura") si de vin, in care se toarna putina apa si se prefac in mod real in Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos(termenul "prescura" vine de la "pros phoron" insemnand "purtatoare de insemn, de simbol, de pecete, de dar divin". De ex. Anaforaua vasiliana se revarsa ca un potir de har peste toate marginile timpului, vesnicindu-l, caci recapituleaza istoria creatiei de la inceput(vezi Facerea), nu pana la sfarsit, ci mai departe, in "eshaton"(ex. "hatos"- "dincolo de hat", "imediat dincolo de hotarele acestei lumi", dupa ce se petrec aci "ultimele lucruri") pana in "cerul nou si pamantul nou" re-castigat, re-dobandit prin Sangele varsat pentru intreaga Lume vazuta si nevazuta si pentru mantuirea noastra in "Marea Jertfa Mantuitoare". Astfel, dragilor, "Anaforaua" reincorporeaza in mod obiectiv tot Cosmosul in iubirea jertfelnica si recreatoare a Fiului lui Dumnezeu, Cel ce se supune Vointei Tatalui, daruind Duh Sfant si viata vesnica tuturor. Asa ca, transformand Cunoasterea in Intelepciune(care se primeste pe verticalitatea relatiei cu Dumnezeu), dragei noastre Anca i s-a revelat faptul , destul de clar, in intelegerea pe care-o am pana la aceasta data, sa tina cont de indrumarea primita de la Maica Sfanta si sa aiba incredere pe mai departe ca lucrurile toate vor fi intelese, cat si Lucrarea , "Planul Divin"(care oricum nu este cunoscut de catre nimeni). Mai adaug doar faptul ca (si inca o data va spun care-i perceptia si intelegerea putina a putinului care sunt, ca urmare a experientelor mele, trairilor mele, studiului si cercetarilor mele, atat in biserica, cat si in afara acesteia- ) modelul desavarsit, pregatit temeinic de Dumnezeu pentru mantuirea noastra, despre care Sfanta Scriptura marturiseste ca a dobandit "plinatatea harului", este Maica Domnului.

    Toate cele bune,
    Lucia Dobrea

    RăspundețiȘtergere
  19. Pot sa spun cu multumire ca am participat la toate transmisiunile Pleiadienilor.
    Per total, sunt recunoscatoare pentru ce am trait, pentru tot ce am experimentat, pentru toate abilitatile care s-au activat. Singura mea nemultumire (care se adreseaza strict mie) este ca nu am reusit sa vindec toate ranile si traumele pe care mi le-am asumat pentru aceasta intrupare. Lucrez la asta in continuare si stiu ca timpul si energia alocate vindecarii sunt direct proportionale cu "cantitatea si intensitatea" suferintelor experimentate. Ar fi absurd sa ma astept sa vindec in cateva luni 20 si ceva de ani de suferinte. Dar lucrez la asta. Unul dintre lucrurile care mi-au fost revelate recent este ca am nevoie de o relatie de iubire impartasita, armonioasa ca sa finalizez vindecarile. Noh, daca trebuie, lucram si la asta. :)))

    Referitor la spovedanie si impartasanie, pot sa va spun ca am avut o experienta deosebita. Nu e prima data cand ma spovedesc, dar e prima data cand percep constient sacralitatea procesului.
    Am perceput ieri in mod constient faptul ca spovedania se face in fata Tronului Dumnezeiesc, ca e "toata lumea" prezenta acolo, ca sunt entitati de lumina, "sfinti" si ingeri care participa direct la proces, ca efectiv ti se curata campurile si primesti lumina. Lumina autentica, lumina din lumina Creatorului.
    Aproape tot procesul am fost cu ochii in lacrimi. Este ceva atat de deosebit si e prima data cand percep constient ce se intampla de fapt.
    Am ramas dupa intr-o stare de calm-pace-gratie-beatitudine, insa o stare foarte subtila, ceva sublim. M-am straduit sa raman in aceasta stare cat mai mult, am evitat sa vorbesc, sa ascult muzica, sa mananc. Bine, ca pana la urma tot am fost nevoita sa vorbesc, sa mananc, colegul meu asculta muzica la calculator, etc. Dar e ceva deosebit.

    Referitor la ce spunea dna Maria-Aurelia intr-o postare anterioara, are dreptate intr-o anumita privinta. Da, asa este, din cauza celor ca mine care au intarziat atat de mult in a-si recunoaste scanteia divina, care au intarziat atat de mult in a-si indeplini misiunea asumata, in a fi ceea ce suntem de fapt (iubire din iubirea Creatorului), in a curata tot ceea ce nu este conform cu iubirea si adevarului lui Dumnezeu - nu suntem mai inaintati in procesul de ascensiune.
    Acesta este unul dintre motivele pentru care aloc timp, efort, energie cat mai mult posibil in fiecare zi pentru tot ce inseamna vindecare, echilibrare, "misiuni" de indeplinit, etc.

    Pace si iubire si un sfarsit de saptamana binecuvantat!
    Anca

    RăspundețiȘtergere
  20. Am tăcut, nu din nerecunoştinţă, ci fiindcă mă gândeam să vă scriu despre transformările care au avut loc în perioada în care am fost asistaţi, îndrumaţi şi AJUTAŢI de fraţii, prietenii şi Maeştrii noştri pleiadieni. Însă procesele nu s-au încheiat, iar eu nu ştiu încă unde duc, şi de aceea aş vorbi fără acoperire .
    Mai toate experienţele care m-au zidit în felul în care sunt azi, au fost nişte profesori foarte exigenţi, aşa că ele (experienţele), pot fi numite, dure. Iar cea care este în curs, nu face excepţie.
    Duritatea acestor experienţe m-a învăţat să TRĂIESC. Adică să SIMT totul până în adâncul meu.
    Aşa am învăţat să TRĂIESC şi pozitivul. Tot până în adânc. Aflasem cărarea.
    Acum, deşi din punct de vedere spiritual mă simt ca peştele-n apă, totuşi la nivel material (atât corpul fizic, cât şi realitatea înconjurătoare) experienţa care s-a declanşat în timpul transmisiunilor, a atins cote demne de Puterea mea.
    Mai acum ceva vreme, aş fi zis că e o provocare/încercare. Acum zic, că, SIMT/VĂD discrepanţa dintre dimensiunea care rămâne în urmă şi cea în care tocmai păşesc.
    În toate experimentele mele, cele de dincolo de planul material, am avut totdeauna grijă să nu ies din corpul material. Mi-a luat ceva vreme să înţeleg că, trebuia să experimentez totul din trup material, cu aplicare în planul material. Acest lucru mi-a fost de mare folos, odată fiindcă, nu m-am cocoţat în vârf de munte de unde să emit "adevăruri" pe care oricum nu le-ar fi înţeles nimeni (sau doar câţiva), ci am umblat "pe jos", pe la firul ierbii şi printre oameni care nu mai trebuiau să înveţe simplitatea. Iar în al doilea rând, mi-a fost de folos, fiindcă acum, am puterea să rămân ancorată în corpul fizic şi să-l adaptez la noile vibraţii care, credeţi-mă, sunt foarte "pretenţioase".
    Când procesul se va fi încheiat (nici eu nu ştiu când va fi asta), aşa cum v-am promis, vă voi vorbi despre el, în scopul de a vă ajuta să înţelegeţi ce vi se întâmplă (şi ce măsuri trebuie luate), dacă, veţi trece şi voi prin astfel de procese.
    Îmi lipsesc transmisiunile, protecţia şi Iubirea prietenilor noştri pleiadieni.
    Am meditat mult dacă este un ataşament mascat sau e altceva. Şi am înţeles că este vorba despre sentimentul pe care îl are un copil, atunci când simte protecţia cuiva (mamă, tată, frate, etc).
    Dar, pe timpul transmisiunilor, mi-am dat seama şi că am învăţat un nou mod de viaţă. De fapt, punctul central al vieţii mele, au devenit momentele de Marţi şi Vineri când, se mai deschidea câte o uşă.
    Apoi, explorarea este pentru mine un domeniu de care mă simt teribil de atrasă, Atenţia fiindu-mi cel mai bun tovarăş, dar şi cea care mi-a arătat tot ceea ce ştiu astăzi.
    Sunt foarte recunoscătoare pentru ceea ce am primit ! Vă iubesc dragilor şi abia aştept să ne reîntălnim la toamnă, când, cred că vor urma alte etape de dezvoltare !
    Mulţumesc cu inima, Remer Ra !
    Mulţumesc tuturor celor care au participat la transmisiuni , celor care au ales să-şi împărtăşească experienţele cu noi, celor care s-au bucurat cu noi în tăcere, dar şi celor care şi-au acordat şansa să afle ce se întâmplă pe-aici, chiar dacă s-au speriat şi au ripostat !
    Vă doresc o vacanţă pe cinste ! Fiţi Limpezi şi sănătoşi ! Fiţi Divini, căci aşa Sunteţi!

    RăspundețiȘtergere
  21. De cateva zile resimt o usoara activare a emisferei drepte si a capacitatilor creierului, si am impresia ca are loc la toata lumea. Vreau sa stiu daca au resimtit si altii aceste lucruri?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ceea ce simţi tu, poate fi tradus aşa, sau, poate că ai deschis uşa către Luciditatea Spiritului.
      Accesul către Înaltul nostru (căci fiecare are unul, fiindcă altfel n-ar fi AICI în trup material) se poate traduce în multe feluri, în funcţie de bagajul informaţional acumulat.
      Ceea ce tu numeşti "activarea emisferei drepte", la unii se întâmplă pe nesimţite (adică nu conştientizează momentul).
      Faptul că tu ai simţit asta, arată că ai o bună Atenţie în funcţiune.
      Lucrurile stau de aşa natură în Univers (din care şi noi şi planeta care ne găzduieşte suntem parte), că vrem, nu vrem, ne vom transforma mai toţi (unii mai mult, alţii mai puţin).
      Orice s-ar întâmpla, NU TE TEME ! Bucură-te de fiecare particulă, funcţie nouă pe care o descoperi în tine !
      "Universul nu-i chiar atât de mare, dacă el încape într-un singur Om. Şi Omul nu-i chiar atât de mic, dacă în el este un întreg Univers." Maxi-Mele (*L*)
      Aşadar, dă-i verde explorării minunii care eşti tu !

      Ștergere
    2. Multumesc de raspuns, doar ca nu stiu ce sa fac, daca trebuie sa fac ceva. In sensul ca constientizez aspecte negative despre mine pe care partea logica nu le vede, fiind inginer de profesie am o polarizare pe emisfera stanga. De exemplu, mi-am dat seama ca undeva in profunzimea psihica imi place sa vad oameni care plang, sau ca pe unii as vrea sa-i fac sa planga; sau ca simt o constrangere sa ma desconsider ca om, ca persoana pentru ca nu reusesc sa castig; etc... Drame interioare ies din mine? Eu le-am ales? De ce simt ca imi definesc sufletul desi imi par straine de ceea ce as permite sa accept despre mine.
      Sufletul meu e bucuros si liber, dar simt o depresie la nivel mental, o stagnare, o energie care sta, mintea imi repeta: am facut tot ce se putea face, nu mai stiu ce sa fac. E o saracie care ma macina, un vid, un gol, o insingurare unde ma constientizez pe mine dar nu ma vad. Apoi brusc apare o eclipsare a acestei stari si parca sunt in inima si simt cum se deschide si imi privesc mintea depresiva si blocata, si ma bucur de ea, ca sta si plange si nu stie ce sa faca, si eu ma simt liber si puternic.
      Asta e minunea care sunt eu? O intreaga neputinta? o neputinta care o vad peste tot, la alti oameni care se planga, in familie, la prieteni, la tv, in fiecare natiune, si tot globul asta. Parca totul este durere. Personal nu vad nici o solutie, si am incetat sa mai cred in probleme. Am o lipsa practica de incredere. Iubesc toate blogurile de spiritualitate si ascensiune etc.. Nu mai pot trai fara sa le citesc zilnic. Si cred ca tot ce fac e sa astept, si sa astept, si sa astept.

      Ștergere
    3. Dragul meu, "Depresia este efectul transformării" (din cugetările mele).
      Ai citit "Legile lui Zamolxe"?
      Zamolxe zice aşa : "EGO-UL ESTE CINE NU EŞTI TU."
      Te afli pe drumul dintre TINE şi EGO.
      Uneori eşti atras într-o parte, alteori în cealaltă.
      Calitatea gândurilor tale, dictează direcţia în care balansezi la un moment dat.
      Un bun control al gândurilor, te va ajuta să-ţi menţii în minte gânduri pozitive, care, creează un lanţ de efecte şi efecte-cauze şi iar efecte, ş-a.m.d., până te cuprinde cu totul câte o stare.
      Atunci când o stare este bună, în exterior observi doar binele. Dar când starea e rea, percepţia este canalizată către rău. Fiindcă fiecare stare are o vibraţie şi ea îşi formează culoa´re către zone din realitatea fizică, de aceleaşi vibraţii.
      Dacă în tine este durere şi plâns, pe-afară vezi numai durere şi plâns. Dar dacă în tine este bucurie, eşti atras doar către situaţii în care se manifestă bucuria.
      Învaţă să faci diferenţa între Sinele tău şi ego-ul tău, şi-atunci vei înţelege uşor, de ce atunci când eşti în inimă simţi un blocaj la nivel mental. Dar, ATENŢIE! este vorba despre mentalul inferior cu care te-ai obişnuit să operezi până acum.
      În opinia mea, la întrupare, omul, copilul , vine cu mintea originală şi originară care, este (din nou ATENŢIE!) parte a Minţii Universale. Dar pe măsură ce creşte, el împrumută (sau aşa este educat) tipare negative; adevărate programe care se instalează în mental şi încep să lucreze automat .
      Suma acestor tipare/programe şi ceea ce ele creează ca şi gânduri, dar şi ceea ce atrag (conform Legii atracţiei), formează ego-ul.
      De asemeni (tot în opinima mea), din mentalul original, se creează o extensie de vibraţie joasă , pe măsură ce noi programe negative se instalează şi încep să opereze. Practic, ele îşi creează un spaţiu în care să se manifeste (aşa cum omul îşi face o casă în care să locuiască).
      Deci, avem de-a face cu o extensie a minţii în care, structura negativă (creată din tipare negative şi activităţile lor) care este Ego-ul, este stăpân.
      Într-atât de mult am lucrat cu zona aceasta, încât am ajuns să ne identificăm cu ea, uitând complet că mai avem şi inimă şi Suflet.
      Ego-ul, are puteri limitate, fiindcă Puterea lui este Frica (cel mai rău dintre tiparele negative şi sursa tuturor celorlalte rele), iar el nu are putere decât asupra spaţiului mental pe care şi l-a creat (mentalul inferior), asupra emoţionalului inferior (care este tot o extensie de conjunctură) şi asupra trupului fizic care are vibraţie joasă.
      În momentul în care ai făcut un salt şi ai început să priveşti cu inima, este firesc să se oprească orice activitate mentală, dacă, tu te-ai mutat cu TOATĂ ATENŢIA în inimă. Fiindcă ATENŢIA , pe lângă multe alte funcţii, are şi rol de alimentator energetic, al elementului pe care s-a centrat.
      urmează...

      Ștergere
    4. continuare...
      Ar trebui să pleci de la întrebarea - "CINE SUNT EU?"
      Învaţă ce este ego-ul şi ce este SINELE.
      Apoi, ia de bună afirmaţia lui Zamolxe "EGO-UL ESTE CINE NU EŞTI TU." Şi abia apoi, vei începe a înţelege, cum faci tu naveta între două realităţi dictate de două percepţii din unghiuri diferite.
      Atunci când îţi PLACE să vezi oameni suferind, înseamnă că în tine este o suferinţă pe care o suporţi cu greu, şi fiindcă nu ştii cum să scapi de ea, cauţi oameni care suferă din două motive : 1- fiindcă vrei să te amăgeşti că sufernţa este normală, câtă vreme şi ceilalţi suferă; şi 2 - fiindcă povara suferinţei tale ţi se pare mai uşoară, atunci când cei pe care-i vezi suferind PAR a duce o suferinţă şi mai mare( fiindcă în adâncul tău, îţi doreşti asta pentru ei, doar ca să ţi se pară suferinţa ta mai uşoară). În acest caz, "plăcerea" este un fel de triumf pervers, născut prin comparaţie şi/sau chiar printr-o competiţie imaginară. Ca să înţelegi şi mai bine, e ca atunci când îţi spui în sinea ta : " ha!ha! ştiu că mă doare şi pe mine foarte tare, dar, ceilalţi sunt leşinaţi de durere, deci eu stau încă bine...!!!".
      ATENŢIE MARE, însă, fiindcă este extrem de periculos să dezvolţi o astfel de stare, fiindcă ea poate degenera în ceva ce n-ai vrea să ştii şi nici nu e cazul.
      Aşadar, SFAT - NU MAI EMITE ŞI NU MAI ALIMENTA ASTFEL DE "PLĂCERI".
      Repetă-ţi permanent următoarea mantră : "EU ŞTIU! EU POT! EU SUNT!"
      Studiază capitolul "Corpurile subtile" din "Legile lui Zamolxe" . Caută şi informaţii suplimentare (dacă e cazul), ca să-ţi înţelegi anatomia subtilă a Fiinţei care eşti tu.
      Apoi ia Legile la studiat câte una şi aplică-le începând de la cele mai banale lucruri pe care le faci zilnic.
      Neputinţa dragul meu, este a ego-ului. Fiindcă Sinele este plenipotent.
      Lipsa de încredere vine de la lipsa de încredere în SINE şi se naşte în interiorul tău. Dar când îţi vei înţelege structura, vei învăţa să ai încredere în tine, fiindcă vei SIMŢI asta.
      Este grozav că simţi FOAMEA CUNOŞTERII, fiindcă asta înseamnă că ai intrat pe calea către tine. Dar nu trebuie să aştepţi nimic, ci TREBUIE SĂ APLICI TOATĂ CUNOAŞTEREA ACUMULATĂ, CHIAR AICI ÎN PLANUL FIZIC (dacă nu ştii cum, ajută-te de "întrebare", fiindcă fiecare am trecut prin locul în care eşti tu acum, ştim că nu e uşor şi te vom ajuta).
      Să-ţi fie de folos şi de Limpezire!

      Ștergere
    5. Heeey, multumesc!!!!
      Problema cu emisfera dreapta e ca vede lucrurile din interior ca niste tablouri simbolice, un amalgam de sentimente, emotii, ganduri ce vin din psihicul meu si le transmite mintii spunand: Uite, sunt ale tale! Mintea mea logica incearca sa le categorizeze, sa afle ce e cu ele, care sunt albe, care sunt negre, care sunt ilogice si nu se incadreaza nicaieri. Apoi tot mintea spune: "Ca sa evoluam ar trebui sa nu mai lucram, sa ne ocupam numai de asta, sa avem destui bani sa stam acasa. Nu vezi ca esti un sclav al corporatiilor. Fa ceva.". Si cineva din mine incepe sa sufere, sa simta neputinta, apoi sa se plictiseasca, sa caute altceva, o alta cale de salvare, o alta cale de evolutie. Uneori intervine inima, sau constiinta luminata, sau ma rog , ceva superior si totul este bine asa cum este. Nici serviciul nu e rau, nici anturajul, nici micile probleme nu mai sunt probleme, pana si crizele existentiale nu par decat un joc si ma simt conectat la ceva maret, o stare de a fi de bucurie si libertate si iubire. Si asta pana cand mintea te inlantuie din nou fara sa poti scapa. Si incepe un nou ciclu in care incepi sa-ti cunosti inchisoarea, si sa faci totul ca sa evadezi din minte. Nu inteleg unde o sa se termine totul, si nu exista vreo cunoastere care sa nu te mai intoarca inapoi in inchisoare?

      Ștergere
    6. Fii ATENT ! Tu zici : "Nu inteleg unde o sa se termine totul, si nu exista vreo cunoastere care sa nu te mai intoarca inapoi in inchisoare?"
      Care închisoare ? te-ntreb. Cea pe care tu ai creat-o ? Fiindcă tu singur ţi-ai plantat ideea/tiparul/programul că a-ţi folosi mintea, înseamnă să te afli într-o închisoare.
      Mintea nu este o închisoare nicidecum; ea este un instrument creat să te servească pe tine. Cum poţi crede că mintea poate avea putere asupra ta, care , EŞTI UN SPIRIT DE LUMINĂ ???
      Mintea este în serviciul tău, dar (cum zic eu) ea lucrează cu materialul clientului; adică procesează informaţia pe care i-o serveşti.
      Nu eşti ATENT ! Căci dac-ai fi, ai găsi răspunsurile pe care le cauţi, chiar în comentariul tău de mai sus.
      Şi-acum, fii din nou ATENT ! Zici aşa :"mintea spune: "Ca sa evoluam ar trebui sa nu mai lucram, sa ne ocupam numai de asta, sa avem destui bani sa stam acasa. Nu vezi ca esti un sclav al corporatiilor. Fa ceva.". Si cineva din mine incepe sa sufere, sa simta neputinta, apoi sa se plictiseasca, sa caute altceva, o alta cale de salvare, o alta cale de evolutie.
      Asta este o alternativă pe care o poţi accepta sau nu. Dar tot tu vii şi cu cealaltă alternativă şi zici : "Uneori intervine inima, sau constiinta luminata, sau ma rog , ceva superior si totul este bine asa cum este. Nici serviciul nu e rau, nici anturajul, nici micile probleme nu mai sunt probleme, pana si crizele existentiale nu par decat un joc si ma simt conectat la ceva maret, o stare de a fi de bucurie si libertate si iubire."
      Vezi că ţi-ai răspuns singur ?
      Problema ta cea mare este că, în loc să-ţi controlezi tu mintea (aşa cum este firesc), te-ai aşezat tu, în serviciul şi la discreţia ei ... , în timp ce-i serveşti din abundenţă combustibil anti-evoluţie - gânduri negative.
      Apoi, altă greşeală pe care o faci, este să te fărâmiţezi în "pai´şpe", gen : emisfera dreaptă, mintea, inima, etc. Şi faci naveta între aceste "locuri" de parcă n-ar fi toate în acelaşi loc.
      Adună-te AICI şi ACUM. Dacă nu reuşeşti din prima, pune inima peste minte, emisfera dreaptă peste cea stângă, etc. şi Lumina uneia, va face să dispară întunericul celeilalte (pentru asta foloseşte-ţi imaginaţia).
      Mai zici aşa : "Nu inteleg unde o sa se termine totul" De ce să se termine ceva ? Totul e în continuă mişcare. Tu eşti cel care se opreşte. Observă ritmul lucrurilor şi păşeşte odată cu ele (şi vezi ce se întâmplă) . Dar în acest timp, plantează-ţi seminţe de soi în ogorul mental şi ai grijă de curăţă buruienile la vreme.
      Ţi-a trecut vreodată prin cap să te Iubeşti ? Sau crezi că Iubirea vine de pe coclauri, din exterior ?
      A te iubi pe tine, nu-i tot una cu a fi ego-ist.
      A fi ego-ist este un şantaj emoţional, aplicat celorlalţi, iar asta se naşte din pricina faptului că, omul are ascuns printre gânduri, unul care zice că el nu merită să fie Iubit (şi-atunci smulge şi el ce poate, cum poate şi de unde poate).
      Nţ ! Iubirea nu vine pe căi exterioare; ea are o cărare tainică care trece direct prin inima ta şi curge din Înaltul tău. Tot iubirea de Sine, îţi deschide şi uşa Iubirii către şi din alte inimi.
      Nu munci, CREEAZĂ! Acasă la tine, la corporaţii, sau pe câmpii..., dar CREEAZĂ.
      Nu te compara cu nimeni, fiindcă eşti UNIC.
      Nu intra în competiţii, fiindcă iroseşti energie Divină ca s-o transformi în gunoi (iar gunoiul se întoarce totdeauna la creatorul său, dar aduce cu el şi ce-a mai atras pe drumul de întoarcere).
      Nu te mai plimba prin tine, ca de pe o planetă pe alta, fiindcă orice locşor din tine, este tot "acasă". Cuprinde-te pe tine cu totul într-o structură unitară.
      Nu te mai împiedica de factorul timp; pentru evoluţie nu-ţi trebuie timp, ci VOINŢĂ ŞI ASPIRAŢIE.
      Vezi cum îţi cade informaţia asta şi mai vorbim

      Ștergere
    7. Buna informatie !!! Am ramas fara cuvinte, acum am citit si iti dai seama ce mi-ai facut: mi-am amintit de mine!!!. Nu inteleg cum de uitasem sa ma iubesc. Pur si simplu sa blocat conducta de unde venea iubirea si mintea negocia: " NU te poti iubi inca, nu vezi cum esti? Poate daca ai avea mai multi bani, poate daca ai termina proiectul de la servici, poate daca ai face mai mult sport" etc...Si acum vad ca ma iubesc neconditionat, mi-am adus aminte ca pot. Doamne ce minunat e ! Stau si ma minunez cum am putut sa uit si cum mi-am adus aminte. E incredibil. Parca traiesc un paradox, cat de prost si destept sunt.
      Multumesc mult! Nu stiu ce sa mai zic, acum nu mai am cuvinte. Parca aveam un ghimpe si nu puteam sa-l scot ca nu-l vedeam si simt ca m-ai ajutat sa ma ajut. De fapt nu stiu ce sa intamplat dar ma simt minunat. Ma tem doar ca intr-o zi o sa uit din nou, de parca noi oamenii suferim genetic de Alzheimer. Ar trebui sa-mi pun un memento pe telefon dimineata sa nu uit sa ma iubesc si sa fac orice sa nu fiu impiedicat in a ma iubi. Tot nu inteleg cum putem uita asa usor. Multumesc inca o data!

      Ștergere
    8. "Parca traiesc un paradox, cat de prost si destept sunt."
      Ha-ha! Vezi cum vine recompensa Atenţiei pe care ţi-am acordat-o ? M-ai făcut să râd cu hohote, după o dimineaţă încărcată cu tensiuni (pe care a trebuit să le demontez bucată cu bucată).
      Ca să vezi că este o legătură între toate lucrurile, ceea ce tocmai ai spus , "cat de prost si destept sunt.", arată tocmai faptul că există doi poli. Deci nu e nici un paradox, ci, pur şi simplu putem înţelege în care pol ne aflăm, în funcţie de ceea ce gândim-simţim.
      Şi... dacă Atenţia este trează, ea ne semnalează/avertizează permanent că, dacă gândim-simţim negativ suntem în polul negativ şi trebuie să ieşim de-acolo, iar dacă gândim-simţim pozitiv, însea<mnă că suntem în polul pozitiv şi trebuie să ne păstrăm vibraţia aceea şi s-o extindem către Înaltul ei (aceasta este evoluţie).
      Am intrat azi pe facebook să dau bineţe. Îmi apare în faţă un articol postat de cineva.
      Mă trage aţa şi-l deschid... şi să vezi grozăvie... !
      Şi fiindcă ziceam mai sus că toate lucrurile sunt legate între ele (cine este ATENT , observă asta, iar cine nu, are nevoie de o ATENŢIE cu "bâtă", ca s-o simtă (~L*) ), am să postez articolul acela, apoi "igiena" pe care i-am făcut-o (fiindcă ai nevoie de informaţia aceea, să se ÎNTĂREASCĂ/ZIDEASCĂ în tine, "revelaţia" pe care ai avut-o aseară.
      Aşadar articolul cu pricina (postat de cineva care se semnează Bya Byuk):
      "Ştii ceva? Scapă de starea asta deplorabilă de supărare. Nu merită. Sau merită?
      Te-aş întreba: câţi dintre oamenii pentru care te consumi acum şi ai sufletul tulburat și îngreunat sunt lângă tine să îți vadă tristețea și zbuciumul? Câţi dintre ei ţi-au fost alături când ţi-a fost greu? Câţi ţi-au alinat durerile şi câţi ţi-au înţeles slăbiciunile şi rătăcirile omeneşti? Câţi au alergat grăbiţi spre tine să îţi aducă ceva atunci când aveai lipsuri? Câţi dintre ei ţi-au şters lacrimile? Câţi au contribuit la evoluţia ta? Câţi au merite pentru ceea ce eşti şi pentru ceea ce ai acum? Câți ți-au adus fericirea la ușă? Câţi ar renunţa acum la confortul lor și la pacea sufletească pentru tine?
      Dacă mâine toată lumea s-ar întoarce împotriva ta, câţi s-ar lupta cu ea pentru tine? Dacă mâine s-ar spune minciuni despre tine, câţi ţi-ar lua apărarea? Câţi dintre ei te cunosc cu adevărat? Câţi dintre ei te iubesc şi câţi doar te folosesc?
      Înţelegi despre ce vorbesc? TU eşti tot ce ai mai de preţ, tu eşti cel mai bun prieten al tău. Tu depinzi numai de tine. Doar tu te vei putea privi obiectiv, doar tu îţi vei putea înţelege slăbiciunile, neputinţele, durerile şi rătăcirile... Doar tu te vei putea ridica, fără a avea nevoie de o mână întinsă...
      Nu mai suferi, nu te mai consuma, nu te mai irosi. Nu merită. Nimeni."
      urmează "igiena" mesajului de mai sus ...

      Ștergere
    9. Iată mesaje care te atrag în capcanele unui mod greşit, de a percepe lucrurile ...!

      Să reparăm dară...
      E ceva mult mai important de ŞTIUT, decât contabilizarea celor de la care aştepţi mereu să te salveze de situaţii , stări, gânduri, sentimente pe care SINGUR ŢI LE FABRICI...! anume că, NUMAI TU ŞTII CUM ŢI-AI CONSTRUIT TOATE ACESTEA ŞI NUMAI TU LE POŢI DEMOLA/CURĂŢA/TRANSFORMA/SCHIMBA. NUMAI TU. Ce faci TU pentru TINE trebuie să te întrebi ?
      TU eşti totdeauna lângă TINE; CU TINE, sau eşti totdeauna oriunde, altundeva?
      TU ţi-ai alinat durerile sau aştepţi să sufere şi alţii pentru a ţi se părea mai uşor de supurtat ?
      TU ţi-ai înţeles rătăcirile şi slăbiciunile sau nu ţi le asumi ca fiind efecte ale greşelilor tale?
      TU ai căutat...ai făcut totul ca să-ţi acoperi lipsurile, sau PRETINZI că alţii sunt DATORI să-ţi dea?
      TU ţi-ai şters lacrimile, sau le-ai lăsat să curgă ca să te convingi pe tine şi pe ceilalţi că eşti o victimă ?
      TU ai făcut ceva pentru evoluţia TA, sau te laşi ca un pietroi din cauză că ţi-e LENE să citeşti, să te informezi, să cauţi în TINE răspunsuri ?
      TU ştii că EŞTI şi că TOT ce EŞTI şi TOT ce ai, sunt DARURI DE LA DUMNEZEU care, ţi-au fost date, nu să te mândreşti cu ele, ci să le înmulţeşti CREÂND şi să le DĂRUIEŞTI mai departe ?
      Crezi că vine cineva la uşă cu FERICIREA? AŞ! FERICIREA E ÎN TINE. Ai căutat-o ?
      Ştii cum se dobândeşte CONFORTUL şi PACEA Sufletească, ca s-o pretinzi altora ?
      Ştii că toate acestea ţin de activitatea gândurilor şi INTENŢIILOR tale?
      TU îţi faci CURĂŢENIE MENTALĂ ca să dobândeşti confort şi Pace?
      Cum ar putea altcineva să LUCREZE ÎN INTERIORUL TĂU, ÎN LOCUL TĂU ?
      NU ÎNŢELEGI CĂ AI PRETENŢII ABSURDE ?
      TU TE CUNOŞTI PE TINE ? Cum ai putea să recunoşti o "minciună" spusă de altcineva despre tine, dacă tu nu te cunoşti pe tine ? Acela poate fi un ADEVĂR pe care nu-l ştii, sau nu-l recunoşti în tine.
      TU TE IUBEŞTI PE TINE ? TU TE ACCEPŢI PE TINE ?
      TU TE RECUNOŞTI PE TINE !
      ŞTII CINE EŞTI ?
      ŞTII CUM FUNCŢIONEZI ?
      ŞTII CE EŞTI ?
      DE UNDE VII ?
      DE CE EŞTI AICI ?
      CARE-I MISIUNEA TA ?
      CARE-I SCOPUL TĂU ?
      AI VREUN SCOP AL TĂU?
      Tot ce vezi înafara ta, sunt oglinzile tale. E urât afară (în oglindă), e urât înăuntru. E frumos înafara ta (în oglindă) , e frumos înăuntru.
      ASTA TREBUIE SĂ ŞTII, ca să ai un start bun. Altfel, te învârţi în jurul cozii şi repeţi greşelile care te-au adus până aici, în situaţia aceasta.
      SFAT: PRIVEŞTE LUMEA... ŞI TOT CE NU-ŢI PLACE LA EA, CORECTEAZĂ ÎN TINE. TOT!
      Omul este instrumentul prin care ÎNSUŞI DUMNEZEU se manifestă în lumea materială (spaţiul 3D).
      AUZI ?
      TU EŞTI MANIFESTAREA LUI DUMNEZEU PE PĂMÂNT. FIECARE OM ESTE MANIFESTAREA LUI DUMNEZEU PE PĂMÂNT.
      TU vii şi spui că Oamenii... adică DUMNEZEU nu merită ??? Atunci eşti într-o situaţie şi stare proastă, fiindcă TU ..., adică Dumnezeu ce se manifestă prin tine, ai hotărât că NU MERIŢI.
      Îi judeci pe ceilalţi (că nu fac; că nu dreg), TE JUDECI PE TINE ŞI PE DUMNEZEU. Şi-atunci te miri că eşti jos ?
      RIDICĂ-TE ACUM... ŞI DĂ-ŢI SEAMA CINE EŞTI !
      FĂ TOT CE-AR FACE DUMNEZEU PENTRU TINE ŞI PENTRU CEILALŢI (şi... ATENŢIE !!!) fără să PRETINZI NIMIC de la ceilalţi , fiindcă AI ÎN TINE TOT CE-ŢI TREBUIE.
      NU-ŢI FIE LENE, CAUTĂ !
      Fiţi Divini, căci aşa Sunteţi !

      Ștergere
    10. A ! şi mai e ceva...
      Recitind mesajul tău, am găsit o afirmaţie care trebuie scrisă cu litere mari, ca s-o vezi şi tu şi alţii care au nevoie. Ai zis aşa : "M-AI AJUTAT SĂ MĂ AJUT".
      De ce scot asta în evidenţă şi consider foarte important ? Fiindcă nimeni nu poate opera în interiorul tău, decât până la un anumit nivel, dar şi atunci cu acceptul tău (uneori tacit).
      Dar lucrurile de fineţe; procesele în adâncurile lor; conexiunile între diversele informaţii stocate (nici noi nu mai ştim pe unde), trebuiesc acceptate, declanşate/activate, urmărite şi conduse în direcţiile dorite, NUMAI DE NOI ÎNŞINE. Nimeni nu poate face asta în locul nostru; nici măcar Dumnezeu, fiindcă ne-a dat "liber arbitru" prin LEGE, iar El nu-şi încalcă propriile Legi.
      Apoi, mai dai o fugă în polul negativ şi zici : "Mă tem..."
      SFAT: Nu mai opera cu FRICA.
      Frica este instrumentul ego-ului, prin care, pune stăpânire pe sferele de vibraţie joasă ale omului (am scris într-un comentariu mai sus, care sunt aceste sfere).
      Dar hai să-ţi spun un secret ! Ştii de ce operează ego-ul prin Frică ? Fiindcă el însuşi este teribil de fricos! De cine îi e frică ego-ului ? De LUMINĂ. De Spiritul care este stăpânul de drept al acestui vehicul care ne plimbă în acest spaţiu. Căci dacă intră El în posesie, ego-ul dispare ca şi cum n-ar fi fost vreodată.
      Şi ştii care este ADEVĂRUL despre ego? El nici nu a fost şi nici nu este; ESTE O ILUZIE.
      Şi dacă ego-ul este STĂPÂNIT de frică, aşa a învăţat şi el să stăpânească.
      Deci sfera/polul negativ, NU ESTE. Ceea ce ni se PARE că trăim, ESTE O ILUZIE ; UN COŞMAR.
      Polul negativ ne arată imaginea cu fundul în sus a tuturor lucrurilor pe care le percepem cu cele 5 simţuri. Şi ca să ieşi din sfera iluziei, nu trebuie decât să aşezi "în picioare" TOTUL (adică trebuie să căutăm partea pozitivă, frumoasă, practică, avantajul, DARUL).
      Ca să nu uiţi să te iubeşti, scrie unde vrei, chiar şi pe pereţi (ai grijă unde îţi cad ochii, atunci când te trezeşti dimineaţa şi acolo scrie în culorile şi pe fundalul care îţi place, şi trezeşte-te IUBINDU-TE). Dar asta faci doar o vreme, până îţi ÎNCĂLZEŞTI INIMA.
      Căci o "inimă împietritâ" nu este decât o inimă rece (care nu operează în scopul pt care a fost proiectată/creată). Şi dacă materia este energie condensată/răcită, imaginează-ţi că o inimă împietrită este chiar mai rece decât materia, fiindcă este mai dură.
      Iar când inima se încălzeşte, energia din care este creată îşi ridică vibraţia şi Iubirea indundă totul până la ultimul atom;ultima celulă, şi apoi curge prin toţi porii. Astfel că Omul nu mai iubeşte doar cu inima, ci cu tot corpul (amatorii de sex, habar n-au ce înseamnă să faci dragoste, atunci când iubirea se dăruieşte prin toţi porii !!!).
      Hopa-sus, copii!

      Ștergere
  22. Multumesc, Rennatosa Josai, pentru ca impartasesti cu noi! Te rog, daca vrei, poti sa ne mai atragi atentia, din cand, in cand, asupra unor lucruri si noua, celor care avem nevoie! Multumesc, Anca, pentru tot! Multumesc tuturor, de " aici" si de "dincolo" pentru tot! Sa fiti binecuvantati! Va iubesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu dragă inimă Lenutz ! Măi, eu nu mă grozăvesc scriind despre nişte lucruri ce pot PARE fantastice, când ele sunt absolut NATURALE ! Vedeţi voi! noi abia acum învăţăm NATURALUL .
      Azi tocam nişte zarzavaturi. Ştiţi le ce măgândeam eu acolo ? Mă gândeam la faptul că, mulţi aţi citit "Legile lui Zamolxe", din care chiar aici pe blog este un fragment important (şi zic important, fiindcă în generozitatea sa, autorul şi gazda noastră, a postat aproape toată cartea), dar îmi dau seama că puţini au STUDIAT-O şi şi mai puţini au înţeles-o, chiar dacă Remer Ra a pus întrebări ca un copil care vrea să ştie totul, iar Zamolxe a răspuns ca un bunic înţelept, folosind un limbaj simplu care intră direct la Suflet. şi-atunci, astăzi tocând eu zarzavatul, m-am gândit că ar fi util ca, pe perioada acestei vacanţe, să luăm la "puricat" Lucrarea aceasta şi s-o explicăm "de-a fir a păr" până o înţelege toată lumea.
      Eu am o pepinieră de îndrumători care, cresc cu "Legile lui Zamolxe" ca şi "abecedar" al vieţii spirituale, această lucrare fiind în opinia mea, cel mai bun manual de dezvoltare personală. Acest considerent l-am emis (ca de obicei) în urma experimentării personale, iar el merge de minune şi cu cei pe care-i cresc (iar ei pot spune singuri despre asta).
      Este adevărat că eu aveam deja un bagaj informaţional consistent, atunci când am intrat în contact cu informaţiiile PREŢIOASE din ea, dar, dacă cei care au citit şi/sau studiat cartea, nu cred că este loc mai potrivit ca pe blogul autorului să deschidem o uşă şi s-o înţelegem împreună, fiindcă aici ne poate ajuta şi Remer Ra.
      cei care au întrebări le pot posta aici, iar cei care au diferite puncte de vedere, ni le putem expune (fiecare din unghiul său), ca să întregim astfel, un tablou de ansamblu care, să uşureze percepţia şi asimilarea informaţiilor, chiar şi unora care n-au nici o idee despre ce tot vorbim noi pe-aici (căci sunt destui).
      Aceasta este o propunere, şi dacă consideraţi că vă este de ajutor, vă rog să veniţi cu întrebări pe marginea subiectului.
      S-aveţi somn liniştit şi o minune de weekend!
      Fiţi Divini, căci aşa Sunteţi !

      Ștergere
  23. Imi vor lipsi si mie trasmisiile! Sper ca vara sa treaca repede.
    Dana

    RăspundețiȘtergere
  24. Revin cu niste mici observatii si experiente.
    Pornind de la dezamagirea mea privind faptul ca nu am reusit sa curat-vindec-eliberez toate situatiile generatoare de emotii de joasa vibratie si de la convingerea absoluta ca trebuie sa existe o cale simpla, eficienta si rapida, am tot intrebat si am procesat. Si timp de o saptamana am simtit conectare la ingerul Nataniel, imi tot iesea si la conectare in ritualul zilnic si nu intelegeam de ce. Intre timp am observat ca imi este foarte usor sa emit pe chakra inimii, pot emite foarte puternic si efectiv simt fluxul enrgetic. Tot recent am citit in Telos vol. III despre amplificarea impulsului de lumina.
    Apoi intr-o zi, am facut urmatorul lucru : in timpul procesului obisnuit de conectare la ingeri, am evocat o situatie traumatica, am revazut scenariul, am activat sentimentele asociate si am zis asa "Cer amplificarea impulsului de lumina!". In max 30-60 de secunde se schimba energia corpului si eu simt efectiv o schimbare a miscarii la nivel celular. Pastrez evenimentul si sentimentele activate si emit iubire pe chakra inimii. Atat de frumos si de usor se "curata" sentimentele de vibratie joasa, incat nu imi vine sa cred. Bonus, raman intr-o stare foarte buna dupa, adica am o stare de pace-calm-bucurie, dar una subtila, nu chiar asa sa alerg pe strada. :)
    Eu ceream in timpul eliberarilor emotionale sa mi se transmita iubire de catre ingeri, Pleiadieni, Maica, versiunile mele care deja au atins starea de pace-iubire-bucurie. Asta facea eliberarea mai usor de "suportat", dar totusi ramaneam cu dezechilibre atat la nivel fizic (de ex. cand lucram pe chakra inimii se dezechilibrau intestinele), cat si energetic (senzatia de a fi "stors de energie" in special la nivelul rinichilor) sau chiar si emotional (stari de deprimare, tristete, etc.). Insa pana acum nu m-am gandit sa curat aceste sentimente din interior spre exterior. Adica sa nu le "extrag" din afara, ci sa le scot in afara emitand iubire pe chakra inimii. Uneori aleg sa umplu imaginile cu o lumina roz difuza.
    La final evoc din nou evenimentul si sunt atenta daca mai simt ceva de vibratie joasa referitor la el. Eu simt pe chakra inimii.
    In urma cu 2 zile, ma gandeam eu asa ca nu toate tiparele imperfecte sunt stocate la nivelul chakrei inimii, ci la nivelul fiecarei chakre in functie de specificul ei. In consecinta, am aplicat aceeasi procedura pe chakra 2. Si a functionat! Cu mentiunea ca am stabilit sa emit lumina pe chakra 2, nu iubire.
    Functioneaza, e simplu, rapid, eficient, poate fi aplicat acest exercitiu de catre oricine.
    Apoi am inteles ca de fapt Inaltul Inger Nataniel mi-a facilitat accesul la aceasta tehnica si i-am multumit. ;)

    Si pentru ca eu sunt pe un "fast-forward learning program", acum studiez Theta Healing si Matricea Energetica. Este cert ca se lasa cu experimente pe mine. :)))
    Daca citesc ceva, trebuie sa si testez, altfel e doar beletristica.
    Pur si simplu vreau sa creez o alta realitate pentru mine si sa pasesc in ea! E simplu.
    Asadar ma bucur de "vacanta"!
    Daca mai descopar ceva "notabil", va anunt!
    PS 1: Intentionez sa particip la diverse slujbe in biserici/manastiri sa vad daca percep ce se petrece la nivel subtil. E pe lista de lucruri de facut.
    PS 2: Ce a observat in ultimele 2 sapt este ca imi simt corpul mai usor, dar mai puternic, mi-a scazut nevoia de a manca si de somn, dar functionez mai bine decat inainte.
    Pace si iubire!
    Anca

    RăspundețiȘtergere
  25. Weekend binecuvântat tuturor !
    Minunată gazdă, mulţumim şi vă iubim !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-am tot gandit la ceea ce discutaram mai sus cu iubirea de sine, si cand ma gandeam mai mult si mai bine, ma apuca o voma serioasa. Asa ceva nu mai patisem, niste schimbari fiziologice instante de la niste idei si mi-am dat seama ca e ceva serios si important. M-am simtit apoi mult mai bine, era chiar amuzant. Apoi mi-am dat seama incet incet cate sinucideri lente am pornit in viata mea, cum toate mi le-am facut singur cu mana mea, toate durerile, toate suferintele, toate nefericirile, cum mi le-am amplificat singur, cum le-am crescut singur si toate adunate intr-o neiubire imensa de sine, ma respingeam eu pe mine. poate unele erau amintiri din alte vieti unde ma uram, poate altele sunt acele implanturi eterice negative care inca ne mai contoleaza, dar apa la moara mi-am dat singur. Fireste toti ne dorim abundenta, experienta pozitive , sa fim bogati si sa facem ce vrem intr-o absoluta libertate. Dar daca tu esti divin, adica eu, pot sa-mi ofer cata libertate vreau si cata abundenta vreau. Pot sa bat din picior si se transforma totul in aur. Dar cand incepi sa vezi ca chiar ar fi posibil, parca nu vrei atata libertate si cum sa fi atat de impertinent si sa incalci legile fizicii ca sa fi tu atat de bogat. Totusi, e o neintelegere a valorilor, o confuzie. Cand am parte de iubire, ma simt mai bogat ca un nabab si sentimentele ce le am ma fac sa zbor pana in cosmos. Cand aveam bani si mergeam la mall sa-mi fac de cap la shoping, zburam si atunci dar numai pana la etaj si era mereu o umbra de frica care ma urmarea, ca poate trebuia sa aleg celalalt produs, sau ca nu o sa am suficienta satisfactie sau ca astazi m-am distrat bine, dar maine nu o sa mai am etc... Trecerile astea de la un sistem de valori la altul, apoi la altul diferit si inapoi e total haotic, aleatoriu in functie de cu cine te intalnesti, ce stiri citesti sau vizionezi, ce job ai de facut si toate te influenteaza. Cosmosul e perfect ordonat, dar pe pamant intre oameni e haos.
      Desi am aproape 40 ani, eu inca nu am inteles cum functioneaza banii in societate sau abundenta pentru fiecare. Credeam candva ca stiu, dar acum imi dau seama ca habar nu am si ca inca voi ramane in ignoranta. Uneori habar nu am de ce m-am nascut, de ce sunt aici pe planeta asta, sau intre oamenii pe care ii stiu. Nu vorbesc de idei aici ci de stari de spirit care apar in constiinta mea. Numi dau seama daca am mai existat candva, desi as putea deduce asta din anumite vise sau sentimente care nu au legatura cu existenta de acum, dar asa direct nu stiu. Nu inteleg oamenii de ce sunt asa cum sunt, si cand dau de situatii negative, pline de rusine, teama, suferinta, durere etc... le traiesc ca la teatru, nu inteleg de unde vin, cine mi le-a pus in cale si ce vor. Tot ce simt valoros in mine pana acum e o teama de lucrurile rele si credinta ca am puterea sa supravietuiesc. Desi tot acum realizez ca supravietuirea si teama nu au nici o valoare, dar in directia asta am lucrat atatia ani, deci fara folos. Si cand simt ca nu am nici o utilitate si ca sunt nimeni, incep sa ma umplu de o fericire fara margini. Mai exista logica in universul asta??? Acum sunt foarte fericit ca am reusit asa o exprimare. Numai bine!!!!

      Ștergere
    2. Emotionant de simplu si frumos.
      Cu drag
      Sam

      Ștergere
    3. Măi, nu te-am părăsit, dar sunt tare prinsă !
      Spui lucruri grozave! Eşti un bun observator şi ai curajul să te deschizi, ceea ce este (pe lângă altele) o pildă pentru cei care-şi macină gândurile în tăcere.
      Ţi-am scris ieri un "cearceaf" întreg, dar nu ştiu să spun de ce s-a şters (din punct de vedere tehnic, căci altfel mi-e clar că nu era momentul, sau altă cauză).
      Am să-ţi scriu (când s-o coace) dar până atunci citeşte-ţi şi reciteşte-ţi mesajul acesta şi meditează adânc, fiindcă în Universul acesta este o logică..., cum nu-ţi închipui ...!!!
      Îţi spun doar atât : când te simţi "nimeni", abia atunci eşti TOTUL (îţi dau doar un indiciu - te depersonalizezi şi te uneşti cu universul).

      Ștergere
  26. Multumesc de urare! Un weekend minunat iti doresc, alaturi de cei dragi!

    RăspundețiȘtergere
  27. Salutari din Germania va transmit tuturor! Sunt aci de la sfarsitul lunii iunie si probabil ca in septembrie o sa revin in Romania. Sa ne.auzim si, de ce nu, sa ne vedem cu bine , in timp optim si cat mai curand posibil.

    Toate cele bune,
    Lucia Dobrea


    RăspundețiȘtergere
  28. Pentru voi, toţi, cu inimă cu tot !
    Înainte de lecturare, mai deschideţi o pagină şi puneţi muzica în fundal :
    https://www.youtube.com/watch?v=WMHB7e4uzp0
    (Mehdi - Heavens Rain)

    "calc pe vârfuri
    sărut universul
    de undeva
    ba de sus
    care nu e sus
    ba de jos
    care nu e jos
    ...
    de undeva
    picură rouă
    din Cer
    care nu e Cer
    ci o petală
    a Universului-floare
    ...
    o spirală
    m-a furat cu ea
    într-un vals
    ...
    ce minune
    valsul
    copilul galactic
    pruncul Căii lactee
    ...
    calc pe vârfuri
    plutesc
    în spirală
    eu sunt spirala
    ...
    stelele-mi cântă
    ...
    privesc în jos
    care nu e jos
    sau în sus
    care nu e sus
    o steluţă
    albastră
    valsează cu mine
    e Mama Geea
    ...
    calc pe vârfuri
    să nu-i strivesc
    Iubirea
    de Mamă
    ...
    picură lacrimi
    de bucurie
    ochii albaştrii
    ai Lui
    Dumnezeu
    care-şi priveşte copiii
    valsând
    în spirală
    fericiţi
    că Sunt
    ...
    calc pe vârfuri
    sst !
    să nu strivesc
    Armonia
    Sunt
    în Sufletul meu
    Aici
    şi Cer
    şi Mama Geea
    şi picuri de rouă
    şi vals
    şi Dumnezeu
    cu ochi albaştri
    şi umezi
    a lacrimi
    de Viaţă
    în spirală
    ...
    Eu
    Sunt
    Spirala
    în care
    Dumnezeu
    valsează
    cu Mama Geea
    ...
    nu ştiaţi !?
    şi voi valsaţi
    împreună cu mine
    prin Mama Geea
    şi Dumnezeu
    e nuntă-n Cer
    şi pe Pământ
    o nuntă
    mai frumoasă
    ca-n basme
    ... auziţi muzica ?"
    (*L*)
    Special pentru Remer Ra, o invitaţie la vals, în semn de - "IARTĂ-MĂ ! MULŢUMESC ! TE IUBESC !"
    Cu adâncă recunoştinţă, mă-nclin !

    Maestrul Eugen Doga - "Gramofon"
    https://www.youtube.com/watch?v=AIiyIpQPv8M&feature=share

    RăspundețiȘtergere
  29. Bine v-am regăsit !
    Remer Ra, fiind , noi, implicaţi în scopul nostru de a participa la transmisiile cu pleiadienii, ne-a scăpat ATENŢIEI, un aspect din ultima dumneavoastră postare.
    Voi cita textul din care se desprinde aspectul la care mă refer :
    "Remer Ra: Tocmai despre aceste schimbări aș vrea să ne spui mai multe. Mie mi se pare că suntem într-un mare vârtej al schimbărilor. Pe de altă parte, se simte tensiunea în aer! Nu am simțit acest lucru în urmă cu o lună. Ce se întâmplă? De parcă am fi intrat într-o nouă ”fază”. Din câte știu, abia în 2016 vom intra într-o ”bandă” de vibrație mai înaltă a așa-zisei centuri fotonice.
    Oryen: Este vorba de un cumul de factori, printre care și o anumită conjunctură astrologică. Va fi o lună plină de evenimente, unele dintre ele chiar spectaculoase. Trebuie să înțelegeți că ele nu sunt cauze ci efecte! Este o perioadă mai intensă din punct de vedere energetic, cu foarte multe puncte de reglaj karmic.Tocmai de aceea, este cazul să fiți mai centrați pe voi și pe momentul „aici și acum”. Este luna în care puteți încheia un ciclu sau îl puteți continua! Este luna în care puteți deschide un nou capitol în viața voastră și puteți închide un altul! Este luna în care conflictele încetează sau se amplifică! Totul depinde de voi, de alegerile pe care le faceți!
    Remer Ra: Ce putem face pentru a grăbi încheierea unui conflict. Avem unul chiar lângă granița noastră și lucrurile par să degenereze. Se simte deja o formă de agresiune la egregorul nostru și ar trebui să facem ceva. Observ chiar o formă de neputință pentru aplanarea acestui conflict.
    Oryen: Cu riscul de a mă tot repeta vă spun că, în primul rând, trebuie să vă ajutați pe voi înșivă. Îngrijorarea voastră nu ajută pe nimeni, ba dimpotrivă! Sentimentul vostru de neputință nu ajută pe nimeni, ba dimpotrivă!
    Remer Ra: Înseamnă că, deocamdată, îi putem ajuta doar prin rugăciuni și gânduri de iubire?
    Oryen: Este un ajutor destul de bun! Trimițând gânduri de iubire către acele zone, contribuiți mult la restabilirea păcii și armoniei dintre oameni. Aceste gânduri trebuiesc trimise din cele mai imaculate părți ale sinelui vostru! Ar ajuta mult dacă, înainte de a emite iubire către acea zonă, ați vizualiza simbolul florii vieții. Prin intermediul acestui simbol vă conectați la matricea divină! El simbolizează rețeaua prin care fiecare ființă umană este conectată la ceilalți prin intermediul propriului sine divin. În felul acesta veți transcende dualitatea și atașamentul față de etichete.
    Remer Ra: Este cumplit să vezi că oamenii se ucid între ei pentru etichete, atribute, valori materiale și alte aspecte efemere. Legat de subiect, este importantă sincronicitatea sau putem trimite oricând iubire și lumină?
    Oryen: Sincronicitatea este importantă atunci când vreți să generați, să construiți ceva. În acest caz puteți trimite lumină și iubire oricând doriți! Vizualizând simbolul florii vieții veți deschide o fereastră către sinele vostru divin și atunci mesajul vostru va ajunge către destinație cu o altă forță. Este un mesaj împuternicit!
    Remer Ra: Este important să vizualizăm o anumită culoare pentru floarea vieții?
    Oryen: Pentru restabilirea păcii este indicat să folosiți albul, rozul și auriul. Albul este culoarea păcii, a purității, a inocenței. Rozul va ajuta la manifestarea iubirii iar auriul va facilita conexiunea cu corpul divin."
    urmează...

    RăspundețiȘtergere
  30. continuare
    Cum eu nu mai cred în întâmplări, nu cred nici acum faptul că dialogul de mai sus a fost cu titlu informativ, mai ales că aveam în faţă o pauză la transmisiuni.
    Apoi, privind la conflictul din Ukraina, la cel din Gaza, dar şi la fregvenţa deceselor la "malul " Mării Negre, îmi vine să cred că ar trebui să facem împreună ceva în acest sens. De aceea, fiindcă mai avem în faţă cca o lună, vă propun să ne ghidaţi, după un program pe care să-l alegeţi şi să organizaţi nişte meditaţii (de grup, dar fiecare din intimitatea casei sale) cu centrare pe Floarea Vieţii, apoi împreună să facem emisii către zonele cu pricina (eu am încercat ceva, dar e foarte puţin).
    Mă gândesc de exemplu, să creaţi o meditaţie specială (desigur, în funcţie de disponibilităţile dv. de timp) pentru acest fel de evenimente şi să postaţi o imagine a "Florii Vieţii" pe care s-o vizualizăm cu toţii în acelaşi fel.
    Referitor la zona din fâşia Gaza, percep cumva, o legătură directă cu noi...; nu ştiu să explic bine acest lucru, dar nu e prima oară când "văd" asta, doar că n-am conştientizat, înainte.
    De câte ori izbucneşte un conflict acolo, eu văd o linie dreaptă între zona aceea şi ţara noastră, ca un canal ...
    Iar acum, de când a început conflictul acolo, REACŢIILE românilor sunt mai prezente ca niciodată, ca şi cum ar fi mai aproape de noi, decât ceea ce se întâmplă în Ukraina (sau de ceea ce se întâmplă în ţară)...; pur şi simplu, ATENŢIA s-a mutat acolo !
    Mulţumesc !

    RăspundețiȘtergere
  31. Renatosa, este laudabila intentia ta de a contribui la restabilirea pacii si armoniei in diverse locuri. Totusi, am primit informatia ca in urmatoarea perioada vor reizbucni mai toate conflictele inghetate sau aflate in stare latenta. Va parea ca lumea o ia la vale! Este vorba de amplificarea procesului de purificare planetara, inceput de ceva vreme. Exista o purificare atat la nivel personal cat si social, iar conflictele fac parte din ecuatie.
    Nu sunt necesare conflictele dar acolo unde domina tiparele mentale 3D (tipare de gandire agresive, rigide, regresive) bazate pe etichete, nume, dogme, valori materiale, atunci se pare ca nu exista alternativa.
    Cat despre floarea vietii, nu am pus nicio poza deoarece cred ca toata lumea stie cum arata. Cine nu stie, poate da cautare pe google, "floarea vietii" sau "flower of life".
    Recomand ca trimiterea de lumina si iubire sa fie facuta doar de catre cei care au atins un oarecare grad de echilibru interior, deoarece exista riscul unor rezonante cu egregorul psihoemotional al acelor zone.
    Tot ce putem face acum e sa trimitem lumina si iubire catre cei care locuiesc in aceste zone. Mai multe nu putem face... deocamdata!

    RăspundețiȘtergere
  32. Mulţumesc pentru lămuriri ! Nici nu vă imaginaţi în ce fel m-aţi ajutat să-mi clarific nişte frământări personale...!
    Cât despre purificarea la nivel personal, nici aici nu vă puteţi imagina în ce fel se manifestă... ! N-am să dezvolt deocamdată, dar sunt, efectiv, spectator la (aşa-mi vine să zic acum ) recompunerea planului meu fizic. Şi DA ; înţeleg acum două lucruri importante : 1 - "distanţa" dintre dimensiuni se vede mai limpede şi 2 - e de-a dreptul periculos să intri în nişte câmpuri puternice, fără să fii pregătit (eu am făcut asta, cam... după ureche... şi m-am "fript" rău, atunci ).
    Totuşi, NU VREAU SĂ MĂ MAI DOARĂ VREODATĂ NEPUTINŢA ! ŞTIU CĂ POT ! Nu ştiu exact cât pot. Dar ca să aflu, trebuie să încerc.
    Apoi, sunt cumva nedumerită în legătură cu canalul acela ce face legătura dintre "Fâşia Gaza" şi ţara noastră (e fir subţire de energie cenuşiu-deschis); ce-i cu el ? de ce apare doar când începe un conflict acolo ?
    Mulţumesc pentru lămuriri şi mulţumesc, că sunteţi AICI (mai ales) la nevoie !
    Să fiţi binecuvântat ! Seara în tihnă şi somn liniştit !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum orice perceptie poarta amprenta filtrului personal, este foarte posibil sa fi avut o viata anterioara in acea zona. Ar mai fi posibilitatea ca acolo sa fie intrupat unul din familia ta de suflete.
      Cand te mai conectezi la acel fir energetic, muta-ti constienta in corpul energetic si vezi ce iti transmite. Muta-ti apoi constienta pe corpul informational si doar apoi pe corpul emotional. In functie de gradul de deschidere, semnalele transmise de cele trei corpuri ar trebui sa te clarifice intr-o oarecare masura.

      Ștergere
  33. Renatosa, imi cer scuze dar ultimele doua mesaje le-am sters din greseala. Stiu ca le-am bifat si cred ca am apasat "stergere" in loc de "publicare". Nu eram prezent... Mi s-a mai intamplat doar o data. Daca le ai salvate, trimite-le inca o data.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ha-ha! Nu cred că a fost o greşeală, ci, nu trebuiau să apară (cel puţin anumite informaţii)! Dacă le-aţi citit, e ok !
      Dacă nu le-aţi citit, atunci cred că ştiu ce nu trebuia să apară (dar voi mai medita la asta ) şi voi vedea pe urmă . Voi aştepta să curgă din nou, măcar pentru că am o mie de motive să vă mulţumesc, pentru "revelaţiile" de azi.
      Nu salvez nimic niciodată, fiindcă scriu direct aici (cu excepţia lucrărilor mele).
      Seara în tihnă !


      Ștergere
  34. Da. Întradevăr, cineva... s-a opus, ca anumite informaţii (din ceea ce am scris mai devreme şi s-a şters ca din greşeală) să nu apară, fiindcă, ar fi stârnit nişte sentimente negative cuiva... (nu ştiu..., oricui)
    În urma răspunsului care mi l-aţi dat dimineaţă şi ca urmare a faptului că îmi scăpase cu totul din vedere amprenta personală ce o capătă informaţia care ne traversează, am realizat că firul energetic pe care-l văd între Gaza şi România, ar putea avea legătură chiar cu mine (şi nu cu România, aşa cum presupuneam).
    După ce m-a stăpânit gândul acesta toată dimineaţa, pe la prânz, am înţeles că are într-adevăr legătură cu mine şi cu anumite sentimentele ale mele, ascunse adânc pe undeva.
    Am să scriu o povestioară din viaţa strămoşilor mei, ca să se înţeleagă , cum, prin câteva cuvinte, Remer Ra, mi-aţi scos la suprafaţă, ceea ce eu ascundeam chiar şi de mine.
    Pe ramura neamului mamei mele, eu am strămoşi evrei.
    Străbunicul meu s-a născut într-o familie evreiască. Dar iubind o fată dintr-o familie creştină, părinţii lui (şi stră-străbunicii mei) l-au renegat.
    El şi-a urmat inima şi s-a căsătorit cu femeia pe care-o iubea, luându-şi chiar şi numele ei, dar i-a îmbrăţişat şi credinţa.
    Aceste lucruri au adâncit ruptura cu familia în care s-a născut, astfel că, peste generaţii nimeni n-a mai vorbit despre asta.
    L-a un moment dat, fiind eu în căutare de Sine, am început să scormonesc prin trecutul familiei şi aşa am aflat (de la mama, de la unchi şi mătuşi) câte ceva despre asta.
    S-au născut atunci în mine nişte sentimente contradictorii. Pe de-o parte eram revoltată că nişte părinţi pot fi atât de duri cu copilul lor şi consideram că au procedat nedrept, iar pe altă parte, mă fascina faptul că aveam nişte origini ce mi se păreau (la vremea aceea) exotice, dar şi faptul că totul căpăta un contur "magic", fiindcă îmi băgasem nasul prin Kabala şi acum că, îmi aflasem nişte origini ebraice, mă consideram îndreptăţită s-o şi desluşesc (deh! am fost şi gâscă...).
    În timp ce tinerii de vârsta mea se distrau, eu "îmi rupeam gâtul" studiind kabala, istoria şi cultura evreilor, alfabetul , etc. Aşa am aflat destule informaţii şi rele şi bune (depinde de unghiul din care erau priviţi).
    Nedreptatea la care fusese supus străbunicul , m-a făcut "mai creştină" de cât eram, dar îmi dau seama acum că, mi-a crescut şi un "dinte" împotriva religiei lor. Uneori îi admiram, alteori selectam doar informaţii care-mi întăreau "dintele" acela (binenţeles că nu conştientizam asta).
    De-a lungul timpului, observând că în spatele multor evenimente negative de pe glob stăteau grupuri şi/sau organizaţii ai căror membrii erau evrei, şi mai ales conflictele sângeroase din fâşia Gaza, adânceau în mine nişte sentimente pe care nu le-am conştientizat - asemeni copilului care se simte vinovat pentru conflictele, greşelile sau, separările dintre părinţi, aşa şi eu am dezvoltat aceste sentimente, începând cu aflarea poveştii străbunicului meu şi continuând cu fiecare acuză (dovedită sau nu) adusă evreilor pe planeta aceasta.
    Toate acestea s-au structurat în mine dintr-o singură cauză - NU MI-AM IERTAT STRĂ-STRĂBUNICII pentru ce i-au făcut străbunicului meu, cu care am fost solidară.
    Aşadar, firul cenuşiu-deschis pe care-l văd de câte ori izbucneşte un conflict în Gaza, nu este altceva decât o Atenţionare - "vezi că păstrezi în tine nişte resentimente care cresc se întăresc, fac rădăcini şi te vei trezi cu o pădure întreagă !" Dar tot el (firul ) este ca un cordon ombilical căruia vreau să-i infuzez Lumină Albă Pură şi să fac PACE cu strămoşii mei .
    AZI (GRAŢIE, Remer Ra !) MI-AM IERTAT STRĂ-STRĂBUNICII !
    Am simţit că am scăpat de o povară pe care, habar n-aveam că o duc în spate.
    Mulţumesc Remer Ra ! Să fiţi binecuvântat !

    RăspundețiȘtergere
  35. La noi se pare ca se face curatenie cu apa. Si accidente colective, autobuze, mai mult autoturisme, etc.Hmmm.

    RăspundețiȘtergere
  36. Bine v-am regasit dragii mei !
    Sa aveti o saptamana abundenta in binecuvantari de toate felurile !
    Ma intreaba cate cineva de ce scriu mult: de ce scriu aici , si alte..."cate cele...
    Scriu mult, fiindca procesez mult. Si scriu aici (si nu pe un potential blog, asa cum mi se sugereaza) , fiindca PRIMESC MULT de aici ...!!! ... deci, datorez mult,
    'nteles ?
    Am sa las aici cateva din gandurile mele (cine stie...! cineva, poate avea nevoie, intr-o zi, sa se sprijine pe ele...)...
    Sa curgem dara :
    Maxi-Mele (*L*)
    (despre "timp" si "spatiu")
    - "Dumnezeu nu traieste in timp sau spatiu; El ESTE totdeauna AICI SI ACUM. Fiecare pas/manifestare care ne departeaza de Dumnezeu, creeaza, atat factorul timp, cat si factorul spatiu."
    - "Atat timpul cat si spatiul, sunt creatiile Omului. Fiecare Om, percepe timpul si spatiul, in felul sau unic, in functie de amprenta personala pe care o pune in creatia sa."
    - "Nu te astepta sa-ti respecte/aprecieze cineva timpul sau spatiul tau, fiindca nimeni nu stie mai bine valoarea unui lucru, decat creatorul sau."
    - "Omul creeaza timpul, iar timpul creeaza spatiul. Intre cele trei elemente, este o relatie de tip < Tata-fiu-nepot> (deseori, fiul si nepotul, isi pedepsesc crunt tatal)."

    din lucrarile mele (*L*)
    "Daca Omul nu s-ar rupe de Dumnezeu (abatandu-se din drumul sau printr-un timp si un spatiu create din vointa sa inconstienta de a rataci), el ar petrece pe Terra, cicluri in doua etape :
    1 - copilaria, care, dureaza 33 de ani pamantesti (perioada in care corpul/vehicolul se desavarseste)
    2 - tineretea, care, incepe la 33 de ani pamantesti si se sfarseste la finanul misiunii sale aici (fara ca, corpul fizic sa mai sufere vreo modificare biologica)."

    Fiti Divini caci asa Sunteti, AICI si ACUM !

    RăspundețiȘtergere
  37. Weekend binecuvântat tuturor !
    Pentru un alt fel de a medita (față de cel cu care ne-am obișnuit aici) am să curg câteva dintre gândurile mele, pentru cei care au nevoie...

    din lucrările mele (*L*)
    ''Să nu juri ! Răspunsul tău să fie ''Da'', sau ''Nu'' '' spune Iisus Hristos.
    Promisiunile, jurămintele sunt LEGĂMINTE.
    Dinamica din spatele''legământului'' este verbul A LEGA.
    Iată, că dacă ai promis, jurat, te-ai legat. FIȚI ATENȚI cum sună ... ! ... - TU te-ai legat pe TINE... , față de ceva, sau cineva...
    Și-acum să ne folosim imaginația, ca să vedem... aceasta, cu ochii fizici - când ai făcut un legământ, e ca și cum te-ai legat cu un lanț gros, greu, incomod, rigid, de obiectul legământului tău.
    Această legătură, te va ține strâns și-ți va limita libertatea de acțiune , până la împlinirea legământului făcut, sau, până ce obiectul legământului te va elibera de el. Dar până atunci, te învârți în cercul în al cărui centru se află obiectul legământului, fără să poți ieși din el, chiar dacă nu conștientizezi.
    Omul face, foarte ușor, legăminte, fiindcă le face în planurile sale inferioare - în planul emoțional inferior, din dorință și în mentalul inferior, din diverse... interese. Ambele planuri sunt sub controlul ego-ului. Iar '' Ego-ul este ... CINE NU EȘTI TU'' - Zamolxe.
    Din nefericire, Omul, face multe astfel de legăminte, iar Viața lui se desfășoară într-un fel de nebuloasă, în care, se află LEGAT în multe astfel de puncte fixe, iar el ne-conștientizând asta, are impresia ; ori că stă pe loc, ori că se învârte într-un cerc, ori că involuează.
    Însă, iată că toate acestea nu sunt doar impresii... !
    Atunci când simte că stă pe loc, chiar asta face, fiindcă ''lanțul'' cu care s-a legat, nu-i dă voie să meargă mai departe; atunci când are impresia că se învârte în cerc, chiar asta face, fiindcă se învârte în jurul obiectului legământului, dar fără să-l VADĂ pe acesta, fiindcă, atunci când s-a legat prin promisiune, jurământ, legământ, n-a făcut asta din conștiință, ci din planurile inferioare, în care, nu ESTE CREDINȚĂ și nici ADEVĂR (în planurile inferioare nu există decât dorințe superficiale, legate de ''pofte'', capricii, etc. și interese diverse), iar atunci când are impresia că involuează, chiar asta face, fiindcă, fiind LEGAT de un legământ, în loc să-și manifeste Viața conform cu programul pe care și l-a propus înainte de încarnare, el , Omul, care singur s-a legat, cade în involuție. Fiindcă acumulează tot felul de frustrări din pricina cărora are manifestări negative (gânduri, emoții, sentimente, stări și în general emisii negative de tot felul) care îi scad puternic vibrația (atât de tare încât poate ajunge chiar mai rău decât dobitoacele) - deci..., INVOLUEAZĂ.
    urmează...

    RăspundețiȘtergere
  38. continuare...
    Ce ne facem cu ''jurămintele'' practicate în Biserici și în fața Legii omenești (tribunal, armată, alte organizații, sau funcții în stat) ?
    Ne ferim cât putem de ele, acolo unde este cazul. Iar în Biserică, în special la ceremonia de căsătorie, trebuie să înțelegem legământul de consfințire a uniunii dintre doi oameni, ca pe cel mai firesc lucru cu putință.
    De ce și cum să facem asta ?
    Păi, înainte de toate, să ne angajăm într-o uniune, doar ÎN DEPLINĂ CONȘTIINȚĂ DE SINE și NUMAI ÎN ACORD CU NOI ÎNȘINE.
    Apoi, trebuie să înțelegem că, LEGĂTURILE dintre Oameni și TOT ce există, SUNT DEJA CREATE DE DUMNEZEU, SUNT ÎN INTERIORUL LEGII ȘI NU ÎNAFARA EI. IAR PESTE CE A LEGAT DUMNEZEU, NU MAI ÎNCAP ALTE LEGĂTURI.
    Astfel că, dacă eu vreau să mă căsătoresc cu cineva, fac acest lucru, DOAR fiindcă SIMT... legătura dintre mine și persoana aceea, ca fiind una DEJA EXISTENTĂ, CREATĂ DE DEASUPRA MEA, DE CĂTRE CEL CARE COORDONEAZĂ ÎNTREAGA ACTIVITATE A FIINȚEI CARE ESTE LUMEA, așa precum între celulele unui corp există legături ce asigură buna lui funcționare.
    Deci, atunci când doi oameni ajung la căsătorie, ei trebuie să ajungă la această uniune, numai după ce SIMT că, organul/organismul/Ființa din care fac parte amândoi, depinde de uniunea lor. După ce cei doi au SIMȚIT acest lucru, ei merg să ÎNTĂREASCĂ PRIN CUVÂNT, legătura pe care o SIMT deja ca și existentă la nivel subtil și prin VOIA TATĂLUI CERESC.
    Astfel că, '' legământul '' făcut din SIMȚIREA sa lăuntrică, nu devine un ''lanț'', căci el nu este decât CONFIRMAREA LEGĂTURII DE LA NIVELELE SUBTILE.
    Acest fel de ''legământ'' vine direct din LEGEA LUI DUMNEZEU, iar Omul nu-l poate FACE ca de la Sine, ci îl poate , DOAR, ACCEPTA/CONFIRMA/DECLARA/CONSFINȚI.
    Dar, legămintele FĂCUTE de Om, sunt ÎNAFARA LEGII LUI DUMNEZEU și ele sunt rostite DOAR... DIN BUZE ; ele nu pleacă dintr-o intenție curată, urmând toate etapele procesului de materializare - INTENȚIE-IMAGINE-EMOȚIE (Zamolxe) și drept urmare, nici nu au cum să se materializeze.
    Așadar, fiți COMPLET RESPONSABILI atunci când aveți tendința de a vă LEGA prin promisiuni/jurăminte, fiindcă, dacă ele nu pornesc din LEGĂTURI EXISTENTE DEJA ÎN PLANURILE SUBTILE (și care nu așteaptă decât să le acceptați și să le manifestați în planul fizic) , nu faceți altceva decât, să vă mai legați un pietroi de gât.
    Când simțiți că vă învârtiți ca în cerc, că stați pe loc, sau când involuați, întrebați-vă, ce și cui ați promis ceva și nu v-ați împlinit promisiunea, dar nici nu v-ați dezlegat de ea.
    Apoi, chiar dacă sunt multe astfel de legături, căutați să vă cereți iertare că nu v-ați împlinit promisiunea, MAI ÎNTÂI VOUĂ ÎNȘIVĂ, FIINDCĂ ÎNTÂI AȚI GREȘIT FAȚĂ DE VOI... și mai apoi, celor față de care v-ați legat.
    Dacă cei față de care v-ați legat, nu mai sunt în trup fizic, cereți iertare și dezlegare după ce faceți o rugăciune pentru ei (simplă, sau la Biserică).
    Există în Biserică niște ritualuri pentru curățare/dezlegare. Dintre acestea, foarte puternice sunt ''Moliftele(Molitvele) Sfântului Vasile Cel Mare'' , cărora li se mai spun ''Slujbe de dezlegare'' și care nu sunt de ajutor doar în cazuri de posedare extremă..., ci, sunt pentru toate feluri de legături.
    Atunci când vă dați seama că v-ați legat atât de mult, priponindu-vă în multe legăminte care vă stopează evoluția și nu aveți posibilitatea și/sau puterea de a le împlini, sau, de a vă dezlega de ele, apelați la acest ritual.
    Fiecare Om de pe acest Pământ, a făcut inconștient astfel de legăminte, deci , LUAȚI AMINTE ;
    - ÎMPLINIȚI LEGĂMÂNTUL SAU, DEZLEGAȚI-VĂ DE EL.
    - NU VĂ MAI LEGAȚI DE LA VOI PUTERE, DACĂ NU SIMȚIȚI CĂ, ESTE DEJA O LEGĂTURĂ DE LA DUMNEZEU.
    - RĂMÂNEȚI ÎN INTERIORUL LEGII LUI DUMNEZEU.
    - RĂMÂNEȚI ÎN DUMNEZEU, ACOLO UNDE V-AȚI NĂSCUT ȘI AȚI PRIMIT VIAȚĂ. ''

    Fiți Divini, căci așa Sunteți !

    RăspundețiȘtergere
  39. Mi-e dor de mesaje si de transmisii. Cand vor reveni?
    Mirela

    RăspundețiȘtergere
  40. Transmisiile vor reveni incepand cu 23 septembrie - ziua echinoctiului de toamna. Legat de subiectele transmisiei, va fi o postare saptamana viitoare.

    RăspundețiȘtergere
  41. Dar o noua carte pe cand se anunta?

    RăspundețiȘtergere
  42. ar fi mai interesant să ne spui când revii c-o carte... Zamolxe in da haus... ;)

    RăspundețiȘtergere
  43. Despre noua carte, nu cred ca o pot scoate mai devreme de primavara anului viitor.

    RăspundețiȘtergere
  44. Salutare mor de dor dupa postarile tale sunt curios ce mai zic acum Zamolxe si Pleiadenii despre treaba asta care o face UDMR-u e clar mana serviciilor si agentiloor de tot felu, am fost vara asta prin munti si am urcat la Omu pe Valea Obarsiei si am vazut foarte multi sfincsi si megaliti cu fete umane ba se uitau la cer ba in alte parti erau giganti, ce civilizatie au reusit sa ii construiasca oare cred ca erau intradevar giganti constructorii,intreband un pacurar din zona cu intrebare cine au pus stancile astea aici cu fete de oameni si ruinele daramaturile din vale se vede ca is desprinse de sus, el a zis cva de genu: Apoi aiestea is pusa de Dumnedau :)) da Dumnedau asta o fi coborat in fizic sa le puna el, nush a fost de vis cred ca la cascada Ialamitei e punctul 0 nush zici ca acolo se naste frumosu si linistea a fost ceva exceptional si desi dupa 3 ore de urcare de la Padina spre OMU si eram destul de obositi dupa 2 zile pe Ceahlau si 2 zile la Coltii in Buzau la coborarea de pe OMU efectiv alergam de bezmetic pe versanti printre ruine si megalitii din bucegi fara sa fiu obosit sau sa obosesc desi transpiram si ma mai dureau picioarele nu ma puteam opri , era o fericire de nedescris si izvora iara nush de unde din frumusetea locurilor si poate o mica constientizare a FORTEI sa zic asa, fuga asta a fost pe cararile facute de oi nu pe cararea traseului era imposibil sa faci acelasi drum si la urcare si la coborare desi a fulgerat amenintator de cateva ori si nori parca ne dadeau tarcoale ba chiar cnv de la statia meteo ne-a sfatuit sa nu coboram in seara aia ca e posibil de furtuna noi am riscat si a meritat nici un strop de ploiae si nici un fulger nu ne-a amenintat in plus am fost premiati cu o ceata alba ciudata care a invaluit muntele si pe noi cu totu era magica puteai sa pui mana pe ea asa densa era. Fiind acolo si experimentand trairile alea mi-am dat seama ca e foarte complexa situatia si e clar ca ni se ascund lucruri si cunostinte. Sper ca noi romanii sa ne dam seama de raiul in care traim si sa realizam ca suntem niste norocosi ca ne-am intrupat aici si acum. VLAD

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa stii Vlad ca am fost si eu la pestera Ialomicioara si am vazut si simtit niste " lucruri" minunate si cu totul neasteptate. Intradevar traim intr-o perioada de mari schimbari dar deosebit de frumoasa pentru cei ce se "opresc" sa o simta.
      Abia apuc sa ne apucam iar de "treaba", sa reinceapa transmisiile si sa vedem ce ni se mai pregateste. Dora

      Ștergere
    2. Te cred , nu mai zic ca am avut norocul si am prins ghidul de la asezarile rupestre pe Diana Gavrila din Coltii si am avut acolo o zi extraordinara, pamantul nostru ascunde multe efectiv nu credeam ca accesul va fi asa de greu in locuri asa importante nu era nici o carare nimic marcat daca nu era Diana era greu de gasit sa zic asa toate obiectivele, si apoi s-a bucurat si ea tare cand mai are grupuri de nonsceptici care simt ca si ea mai ales ca eram tineri toti pana in 26 27 de ani :), chiar merita mers e nebunie curata ce e acolo, niste dealuri piramidale cu niste paduri virgine ca acolo nu le taie nimeni de frica sa nu scoata cva la suprafata o energie aproape apasatoare in locurile acele mai ales ca ne-a prins seara pe luna plina intoarcerea la corturi deci ce sa mai pot sa zic ca am gustat pt cateva zile si momente aerul antichitatii si al magiei curate, o gramada de "coincidente" am patit si noi, mai era un grup cu noi si noi nu aveam ghidajul numai in ziua respectiva si nu apucam sa vedem totul ca celalat grup avea alte locuri de vazut, dar a venit o ploaie si s-au dat batuti au plecat acasa, Diana super fericita a venit sa ne anunte ca o sa vedem tot din cauza ca au plecat ceilalti si a zis ca nu toata lumea trece "testu" noi nu aveam treaba cu ploaia si astea chiar ne placea sa ne plimbam prin paduri pe ploaie si ceata era alt ceva si cand am ajuns dar nu 1 min inainte sau 1 min dupa deci cand am ajuns pe vf Tuturdiu care e cam piramida a iesit sorinelu si a fost asa fain ca nimeni nu se putea abtine din ras si zambit i-am zis Dianei sa faca o pauza de la explicatii sa stam sa ne bucuram de priveliste soare si tot :D. Nu mai zic ca am ajuns si la Rosia Monatana am stat la niste oameni frumosi care nu vor sa vanda in ruptul capului pamantul de acolo nu a fost loc sa zic ca e urat sau nush ....e prea frumos sa fie adevarat dar problema e ca trebuie sa te deplasezi la fata locului si sa vezi , cand la tembelizor nu iti arata unghiurile astea ascunse. Cine stie ce surprize o sa mai avem acu ca interesul nostru si atentia e mult sporita fata de acu cativa ani.

      Ștergere