Pagini

joi, 13 noiembrie 2014

Zamolxe


De mult timp nu mai simțisem atât de puternic vibrația lui Zamolxe. Nu era vorba doar de energia sa unică ci și de o stare oarecum apăsătoare, dar nu acea senzație de greutate psihică ci mai degrabă una de atenționare asupra faptului că urmează să-mi transmită un mesaj important. În asemenea momente mă simt și eu puțin presat deoarece știu că trebuie să fiu cât mai deschis, echilibrat și detașat, pentru a putea primi cât mai multe amănunte. Dacă cineva – mă refer la oameni, ar avea suficientă deschidere și echilibru interior, ar putea primi echivalentul a mii de pagini în doar câteva secunde de transmisie.
Pe de altă parte, am simțit cum Zamolxe a pregătit, și încă pregătește, câteva sute de oameni pentru a deveni ”canalele” sale. Acești oameni, de toate vârstele și categoriile, vor fi pregătiți pentru a primi (și oferi celorlalți) energii, informații și chiar vibrații, adică stări sufletești deosebite!
Spre deosebire de întâlnirile anterioare, vibrația lui Zamolxe o simt mult mai puternic acum, ca și cum un fior, un curent de lumină pătrunde fulgerător în toată ființa mea. Înainte, când dorea să transmită informații prin mine, Zamolxe îmi apărea ca un flash albastru-electric și o senzație aparte, un fel de căldură sufletească, putere și un iz străvechi, greu de transcris în cuvinte.
Remer Ra: Mă bucur să te reîntâlnesc. Îmi era dor de tine, de căldura și senzația aceea unică de străvechi, de veșnicie, pe care o simt atunci când ești în preajma mea. Știu că urmează un mesaj important. Îi simt cumva greutatea și asta mă face să mă simt puțin stânjenit.
Zamolxe: Nu trebuie să te simți stânjenit. Vei transmite ceea ce trebuie să transmiți!
(a urmat o scurtă perioadă de ”deschidere” și infuzare care a avut rolul de a mă calibra)
Acest mesaj este pentru toți cei care au flacăra strămoșească în suflet, pentru toți cei care au revenit pe acest pământ cu misiunea de-a aduna inimă lângă inimă, lumină lângă lumină, gând lângă gând, putere lângă putere! Anul care vine va fi unul cu putere! Va fi anul când neamul cel străvechi se va trezi! Va fi anul când va suna goarna trezirii și adunării! Va fi anul când ”triunghiurile de putere” se vor activa și își vor chema stăpânii! Va fi anul trezirii și conștientizării puterii voastre!
Știu că acum nu vă este ușor! Știu că nu este o perioadă plăcută, știu că uneori ați vrea să uitați cu totul de misiunea voastră, dar ea nu vă va lăsa până când nu veți face ceea ce trebuie să faceți. Pentru a fi vrednici de munca voastră, trebuie să fiți curați la trup, minte și suflet! Purificarea din această perioadă este necesară, altminteri comorile voastre nu pot ieși la suprafață!
Remer Ra: Referitor la aceste triunghiuri de putere, probabil că te referi la cele formate din anumiți munți. Din informațiile decodificate din arhiva de lumină de la Sarmizegetusa Regia am înțeles că acestea erau locurile unde viețuiau kapnobataii (termen folosit de greci pentru a-i numi pe pustnicii și vindecătorii daci; unii istorici au tradus acest termen ca ”umblători pe nouri”). Este adevărat că acești ”umblători pe nouri” aveau un astfel de spațiu?
Zamolxe: Informațiile lăsate de istoricii eleni aveau un sâmbure de adevăr Nu doar umblătorii pe nori aveau propriul triunghi de putere ci și întemeietorii de orașe și cei de neam. Nu puteai deveni întemeietor de oraș sau de neam dacă nu îți primeai lumina și puterea de la un astfel de loc.

(Înainte de a continua cu transmisia, aș vrea să lămuresc câteva aspecte referitor vechii inițiați daci, numiți de greci kapnobatai, polistai și ktistai. În primul rând, trebuie subliniat faptul că ei nu erau preoți după cum se crede de către istorici ci oameni care aveau anumite misiuni în viață.
Kapnobataii sau ”cei care umblă pe nori” reprezentau primul grad! Erau echivalentul pustnicilor din ziua de azi, cu deosebirea că nu erau limitați de niciun fel de doctrină religioasă, nici măcar filozofică. Formarea unui kapnobatai dura între 3 și 4 ani și implica transformarea trupului, minții și a sufletului, pentru a deveni un canal între Cer și Geea, cu scopul de a ajuta oamenii. Erau atât medici ai trupului cât și ai sufletului, precum puteau ajuta și la declanșarea, dezvoltarea și rafinarea diferitelor potențialități ale oamenilor. Despre ei se afirmă în mod greșit că erau aruncați în 3 suliți pentru a fi sacrificați lui Zamolxe. Cele 3 suliți sunt de fapt trei munți iar moartea este una simbolică, la fel cum un călugăr din ziua de azi ”moare” pentru oameni și este ”înviat” întru Hristos și primește un alt nume. Arcul carpatic are câteva sute de astfel de ”trei suliți”, adică ”spații de putere”. Kapnobataii trăiau aproape exclusiv în perimetrul format de acești trei munți. Acolo, atât conexiunea cu Geea cât și cea cu Cerul erau extrem de puternice iar kapnobataiul avea acces la informații și energii extraordinare.
Polistaii erau așa numiții ”întemeietori de orașe”. Rolul lor era de a vindeca orașele dominate de fărădelege, letargie și mizerie morală și de a le insufla anumite direcții de acțiune și dezvoltare. Acest lucru nu se făcea prin intermediul armelor ci printr-o muncă specială, care implica arta și știința de a transforma mintea și sufletul oamenilor. Polistaii reprezentau al doilea grad și trebuia neapărat să fi fost cel puțin șapte ani ”umblător pe nori” pentru a putea deveni ”întemeietor de oraș”. Un astfel de polistai putea decide chiar dispersarea unei comunități dacă șansele de redresare erau nule. Polistaiul putea determina apariția unei alte comunități, folosindu-se de capacitatea sa de a atrage mințile și sufletele oamenilor. Polistaiul nu lucra la vedere! Nimeni nu bănuia cine vindeca, armoniza și împingea din umbră comunitatea!
Ktistaii erau așa numiții ”întemeietori de țară”. Rolul lor era uni comunitățile, de a le insufla idealuri și direcții comune, de a crea coeziune și o anumită viziune de viitor. Aceștia puteau lucra atât pe structurile subtile ale oamenilor cât și pe cele ale comunităților, adică pe egregorii sociali. Pregătirea unui ktistai putea dura între 14 și 49 ani.
Cea mai înaltă categorie de inițiați erau ”moșii”. Aceștia supravegheau armonia între Cer și Pământ. Nu am primit mai multe date despre ei, doar că puteau atinge vârsta de 400 sau chiar 500 ani. Într-o transmisie i-am ”văzut” ca având trup aparent fragil, părul alb-argintiu, cu pielea fină ca a unui copil. Moșii erau mai mult veghetori, păstrători ai armoniei. Ei pregăteau / antrenau de regulă 2 kistai și vegheau / ajutau maxim șapte polistai. Erau izolați de comunități, locuiau atât în zone de munte cât și în zone de șes. Foarte rar erau văzuți într-o comunitate, iar atunci erau observați în compania copiilor – pentru a depista eventualii ”candidați” la titlul de kapnobatai, polistai și ktistai.)

Remer Ra: Spuneai că aceste triunghiuri de putere își vor chema stăpânii? Ce anume se va întâmpla?
Zamolxe: Cei care în trecut au fost vindecători și veghetori, întemeietori de orașe sau de neam, vor simți o atracție puternică față de munți. La un moment dat, își vor visa locul acela deosebit, care în trecut le-a oferit hrană albă (cred că s-a referit la energia locului – n.a.), lumină, înțelepciune și multă putere. După ce-l vor visa, nu vor avea pace până când nu îl vor regăsi. Când mintea și sufletul sunt liniștite, inima îl va ghida către acel loc.
Remer Ra: Dacă am putea găsi acel loc, poate că ar ajuta mult, poate că ar putea grăbi procesul de purificare!
Zamolxe: Iubirea se alătură iubirii, puritatea se alătură purității! Nu poți ajunge în acel loc dacă nu ți-ai găsit pacea minții și cea a sufletului. Când vor fi pregătiți, li se va arăta locul în vis! Vor ști că este locul lor și până la vremea regăsirii nu va mai trece multă vreme.
Remer Ra: Știu și simt că sunt câteva zeci de kapnobatai întrupați. Este adevărat?
Zamolxe: Da, numărul lor se apropie de două sute însă puțini dintre ei bănuiesc asta. Cei mai mulți sunt încă tineri dar trezirea lor este aproape.
Remer Ra: Îmi poți spune câți din al doilea și al treilea grad sunt întrupați, adică kapnobatai și ktistai?
Zamolxe: Sunt puțini dar nu asta contează ci conștientizarea faptului că sunt ceea ce sunt. Va veni și vremea lor!


(va urma)

71 de comentarii:

  1. Da, asa-i. Pot sa confirm aceste informatii pe care le-ai primit .

    Doamne ajuta!

    Cu drag,
    Lucia Dobrea



    Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Încă mai plâng...
    Mai întâi, fiindcă i-am auzit "vocea" Lui Zamolxe (Să fiţi binecuvântat Remer Ra !)
    Aveam nevoie de Zamolxe. Eu vorbesc cu El în fiecare seară (vorbesc e un fel de-a spune - mă rog Lui) după rugăciunile obişnuite
    Am primit 3 triunghiuri în 1994 (acum, exact 20 de ani, prin august-septembrie): Ele erau ascunse prin mesajele din vis.
    Au ajuns în formă geometrică (le-am descifrat) prin 1999 sau 2000 (nu mai ştiu exact, dar am notat totul într-un munte de caiete). Sunt trei triunghiuri unite între ele (au laturi comune două câte două) şi sunt două cu vârful în sus şi unul cu vârful în jos. Ele conţin nişte cifre, iar aceste cifre, simt acum, că nu sunt altceva decât nişte coordonate. Toate aceste lucruri sunt ascunse în numele meu, pe care l-am ţinut ascuns (şi îl ţin încă) fiindcă aşa am simţit că trebuie.
    Mesajul acesta m-a scuturat atât de tare, că trebuie să mă opresc acum (din cauza lacrimilor, abia văd). Dar voi reveni, după ...
    Recunoştinţă Ţie Zamolxe ! Mi-ai răspuns la rugăciuni !
    Mulţumesc Remer Ra !

    RăspundețiȘtergere
  3. Eram cam tulbure - două triunghiuri sunt cu vârful în jos şi unul cu vârful în sus . Le-am decupat pe hârtie, le-am dat muchii şi iese o piramidă cu trei feţe, sau o piramidă cu patru feţe din care una lipseşte.
    Şi ... Dumnezeule Mare...! cred că sunt "polistai" dar mie îmi iese "polistEi", nu polistai.
    Remer Ra, e posibil să fie transliterat greşit termenul "polistai" şi să fie, de fapt "polistei" ?
    Vă rog ! e foarte important pentru mine (sunt frământări şi căutări de 20 de ani) !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Termenii sunt preluati de la Strabon (istoric grec) si Iordanes (un istoric got romanizat). Poate ca 'polistai' este transliterat gresit, poate nu. Nu cred ca are o importanta prea mare...

      Ștergere
    2. 1. Ca să fii Polistai (sau polistei!) trebuia să fi Kapnobatai cel puțin 7 ani la modul conștient. Ai fost?! Altfel, e doar „pretenția” ego-ului… Pe de altă parte, „a crede” nu este același lucru cu „a ști”.
      2. De ce Zamolxe nu îți răspunde direct și personal la rugăciuni?
      3. Triunghiul de putere pare a fi o locație foarte reală, o zonă geografică și nu o formă geometrică. Remer Ra ne poate lămuri și chiar îl rog să o facă.
      4. Dacă tot ai atât de multe de împărtășit, de ce nu îți faci un blog personal? Când cineva pune aici o întrebare nu ar fi mai îndreptățită gazda (Remer Ra!) și nu un musafir ca să răspundă în primul rând?!

      Ștergere
    3. Un triunghi de putere este un loc fizic, adica trei munti formeaza varfurile acestui triunghi! Am scris (asa mi s-a transmis) ca sunt multe astfel de triunghiuri de putere in arcul nostru carpatic - trebuie sa existe o anumita rezonanta intre triunghiul de putere si profilul energetic,informational si spiritual al kaptobataiului!

      Ștergere
    4. Mulțumesc pentru răspuns! Așadar, am înțeles bine.

      Ștergere
    5. Of, mă Teofile ! parc-ai fi la grădiniţă...
      Ia reciteşte-ţi comentariul de câteva ori şi imaginează-ţi că schimbăm locurile (aşa îţi dai seama că nu tu vorbeşti, ci ego-ul).
      Apoi, cum nu te duce mintea că am primit o hartă şi nişte coordonate !?
      Mesajele vin pe diverse căi şi asta depinde la ce, sau la cine ai deschidere (vezi rezonanţă).
      Nu te mai purta ca un copil capricios, căci dedesubt se ascunde ceva tare urât...!

      Ștergere
    6. Mozart e arcturian.
      Muzica face curăţenie mentală şi aşterne Pacea .
      O recomand cu căldură (măcar câte 15 minute în două-trei reprize).
      PACE !
      http://www.youtube.com/watch?v=Rb0UmrCXxVA

      Ștergere
  4. Triunghiul in miscare (frecventa divina)= con, piramida = 3d frecventa joasa, aproape stationara, manifestarea lui Dumnezeu 3d, din perspectiva divina, perfectiune in paradis= cerc 2d. 3 triunghiuri trinitate manifestata in materie= 3 conuri in coborare in materie = 3 cercuri 2d

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca Zamolxe ar vorbi prin mine, vi-ar spune ca inaintea lui a fost STRABUNA, acel SPIRIT OM care a transformat alchimic adoratia in IUBIRE. De aceea si culoarea albastra care il insoteste, culoarea caracteristica Mamei Sfinte. Cand Dumnezeu a Creat, prima lui fiinta a fost Mama, apoi Fiul, apoi Paradisul prin Mama. Emotii nu au existat, Dumnezeu a spus cuvantul Libertate, abea mai traziu, prin caderea ingerilor plictisiti de adoratie, IUBIREA neconditionata s-a nascut prin Mama ca sa poata salva Creatia, in convingerea ei ca aceasta se va intoarce de buna voie la Creator.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fiecare vede în funcţie de structura sa info-energetică.
      Unii vin să manifeste Mama; alţii Tata, alţii Fiul. Unde Mama=Yin; Tata=Yang, iar Fiul=fuziunea dintre cele două - CREAŢIA.
      Creatorul îşi ţine Creaţia în echilibru şi fiecare celulă a creaţiei este concepută preponderent yin, yang, sau, una în echilibru perfect între cele două, în funcţie de zona sa de manifestare.
      Cei care sunt yin, vor fi puternic atraşi de yin; vor vedea din punct de vedere yin; se vor manifesta yin.
      Cei care sunt yang, vor fi atraşi de yang; vor vedea din punct de vedere yang; se vor manifesta yang.
      Cei care au un bun echilibru între yin şi yang, sunt cei care au un bun simţ al măsurii, vor trăi în echilibru şi vor cunoaşte/simţi/trăi , ARMONIA (aceştia au cea mai bună ascensiune).
      Acela care simte un impuls de a se manifesta preponderent către un gen, acela trebuie să-şi echilibreze conştient, balanţa. Fiindcă echilibrul este pista de lansare pentru zbor .
      Însă, aşa cum spune "Principiul genului", fiecare conţine în sine ambele genuri.

      "Principiul genului

      “Este un gen in toate lucrurile; totul are principiile sale; masculin si feminin; genul se manifesta pe toate planurile”. Kybalion.

      Acest principiu implica adevarul ca genul exista peste tot; principiile masculin si feminin sint in actiune constant. Acesta-i adevarul nu numai pe plan fizic, ci si pe plan mental si chiar pe plan spiritual.
      Pe plan fizic, principiul se manifesta sub forma sexului, pe plan superior el ia forme mai elevate insa este mereu acelasi. Nici o creatie fizica, mentala sau spirituala nu este posibila fara el. Intelegerea legilor sale va arunca lumina asupra multor subiecte care in mod constant au uimit spiritul oamenilor.
      Principiul genului a lucrat intotdeauna pentru a crea si reinnoi. Orice lucru, orice individ, contine cele doua elemente: masculin si feminin sau chiar marele principiu. Orice element masculin are elementul sau feminin; orice principiu feminin are principiul sau masculin. Daca voiti sa intelegeti filozofia Creatiei si a Regenerarii Mentale si Spirituale, trebuie sa studiati si sa intelegeti acest principiu hermetic. El ascunde solutia unui mare numar de mistere ale vietii."
      Weekend frumos !

      Ștergere
    2. CE FACEM CU GENUL "NEUTRU" ?

      Ștergere
    3. Ştiu ce vrei să zici, dar n-ai citit cu Atenţie. Fiecare lucru conţine în sine ambele genuri.
      Deci, nu există genul "neutru"; doar PARE a fi ;cumva, nu ştim noi să ne exprimăm, cu privire la anumite lucruri (avem multe handicapuri de acest tip).
      "Orice element masculin are elementul sau feminin; orice principiu feminin are principiul sau masculin." Aici se impune să pătrunzi înăuntru şi să priveşti totul, ca un TOT. Căci, dacă îţi fuge mintea înafara unui gen, ai tendinţa să crezi că celălalt gen, este înafara lui. E ca şi cum ai afirma că ai două picioare, dar pe unul îl ţii în dulap...
      p.s. La mulţi ani, celor ce-şi serbează (încă) ziua numelui !

      Ștergere
  6. IUBIRE NECONDITONATA SI LIBERTATE. Nu aveti nevoie de nimic mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  7. Este o comunicare...exceptionala. Astept cu nerabdare continuarea.Mosii nostri.

    RăspundețiȘtergere
  8. "cad frunze
    toamna
    spirite-frunza se-nalta
    ...
    goliciunea ramurilor
    goliciunea mintii
    ...
    inima-mi spune
    sa invat rabdarea
    ...
    scoarta geme de viata
    ...
    radacinile tureaza motoarele
    alte spirite-frunza
    vin la intrupare
    ...
    hoarde de ingeri
    canta din aripi
    miracolul preschimbarii"
    (*L*)
    Saptamana binecuvantata !

    RăspundețiȘtergere
  9. Salutare, Remer Ra am o intrebare e posibil sa fi visat locul din munti in urma cu 1 an, adica locu din munti urmeaza sa fie visat in anul 2015 s-au nu neapart faza e ca de atunci am inceput sa simt mare atractie pentru muntii si chiar daca inainte de visul avut nu prea mergeam in drumetii pe munti decat iarna la ski de cateva ori dar de cand am visat locul ala am inceput sa simt o atractie foarte mare si vara asta am luat carpatii la pas. Vlad

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e posibil sa fi visat acel loc cu ani in urma! Daca este asa, atunci cu siguranta ca visul se va repeta si la anul. Si nu va fi un vis oarecare ci unul cu o mare incarcatura emotionala, care va declansa ceva 'miscari' in tine.

      Ștergere
    2. Multumesc, acu o sa incerc sa elimin carnea din meniu macar pana la Craciun si am sa ma dedic mai mult meditatilor cu sfera pentru curatare, o chestie e clara ceva exista ca am un fel de chemare, ieri dupa ce am citit postarea cu Zamolxe am meditat seara si am vazut destule flashuri albastre si nu numai, presiuni in tot corpul nu doar in al 3-lea ochi si frunte,mai ales ca am transpirat foarte tare si simteam si adieri mai reci prin palme mai ales apoi calde, a fost nebunie.

      Ștergere
    3. A si inca ceva :))), imi place foarte mult si simt ca ma ajuta iarba/canbisu/canepa la meditatii si tot pot sa las deoparte probelemele cotidiene, si citeam acu desrpe kapnobatai si ce scrie pe wiki
      (were ancient shamans and descendants of the Scythians as well as the Thracians and Dacians who burned cannabis flowers to induce a state of trance). Adica ar mai fi o coincidenta pe langa munti. Bine eu is mai pus pe glume asa chiar daca treaba e serioasa dar pana la urma astia vor sa interzica planta care vindeca.

      Ștergere
    4. Eu te sfatuiesc sa iesi cu totul din balta, nu numai cat sa scoti capul ca sa rumegi niste "iarba" de pe mal..., caci scopul este sa te ridici mai sus decat "dobitoacele", nu sa cobori sub nivelul lor...
      Ce zici, faci un efort de vointa ? caci s-ar putea sa te surprinzi pe tine insusti

      Ștergere
    5. :D ciudate sunt caile Domnului, s-ar putea sa il fac !

      Ștergere
  10. Salve Remer,

    Citez:
    "Remer Ra: Îmi poți spune câți din al doilea și al treilea grad sunt întrupați, adică kapnobatai și ktistai?"

    Cred ca ai vrut sa scrii polistai in loc de kapnobatai ... :)

    Peace,
    Corectoru'

    RăspundețiȘtergere
  11. am revenit cu o nelămurire în ceea ce privește introspectiile mele. dar să încep spunând că ceea ce spun sunt doar părerile mele, "your opiinion man", si sub nici o formă nu spun că treburile așa stau, ci că introspecția mi-a oferit un unghi de vedere ce poate supăra pe oarecine...
    am recunoscut chemarea despre care vorbește Zamolxe(Rr)de câțiva ani simt chemarea înspre munți înspre pădure, către o peșteră unde lumina nu pătrunde, unde pot să regasesc acea liniște în care pot să-mi revad lumile mele albastre-azurii din care vin, iar la iesire ma voi regasi cu ceilalti frați, scântei de lumină... toate bune și frumoase numai că... acestă peșteră oricât aș căuta-o eu prin munți nu se poate găsi, pentru că nu e o locatie fizică, ci o simțire, iar simțirea depinde de mine. pot să chem simțirea de a fi în peștera, în care să mă simt acasă, oriunde aș fi, chiar si la birou în fața calculatorului... pot fi și "acolo" în peșteră si la birou, "aici", și parc-as fi în două locuri odată, asemănător cu anumite ieșire în astral când mă simt și acolo într-o anumită locatie unde mă mișc și fac "ceva" și stând întins în pat... într-un fel nu trebuie decât să bag la cap că deja sunt în peșteră, acasă, și si aici pe Pământ... și că acasă am fost tot timpul, doar mi-am extins, pentru o vreme o extensie în materie si m-am identificat prea mult cu acea singură locatie: trupul. Acel loc special nu e o locație fizică ci o simtire, iar simțirea depinde de mine și nu de locația trupului, eu așa simt, voi ce ziceți, o fi greșit? Că eu așa simt: nu e nici un loc mai special decât locul în care ești, prin prezența ta, tu ești cel care îl "specializezi" sau sfințești, iar prin simțirea ta subtiată ta poți fi în mai multe locuri odată

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unde îţi este ATENŢIA, acolo eşti şi tu.
      Mă bucur pentru experienţele tale !
      Prezenţa ? Atunci când mintea serveşte Sufletul care este în trup, înseamnă că eşti "prezent".
      Ia-ţi Atenţia drept far şi busolă, şi duuuu-te unde vrei; eşti LIBER să faci tot ce vrei !
      Explorare minunată !

      Ștergere
  12. o altă treabă despre care vreau să întreb este legat de faptul că... "piramida" ar avea doar prima treapta activată; și mă gândesc, chestia asta zboară pe lângă mine, nu poate fi adevărat. e ca atunci când aud pe câte-un golan că vorbește că Ro e plină de hoți si că e kk, si câte și mai câte,le știți și voi, le-ăi auzit/citit de o grămadă de ori.. si nu am idee despre ce vorbesc, sigur nu traim în aceeași Ro... or fi existând 2 Românii, ca Pământul care se desface în două versiuni, în formularea făcută de alți "bătuți în cap" :) ?
    mă tot gândesc la exemlul discipolului din peșteră(scoala zamolxiană) care cerea învățătorului măcar o mură, care l-ar ține hă-hă comparând cu neica mine care poate merge la piată și să-și cumpere o cană de litră cu mure proaspete culese din același corci... oare cui i-ar fi mai cu satisfacție, acelui discipol care se satură c-o mură ori eu că nu-mi ajunge nici pe-un dinde o litră întreagă. dar dacă aș face drumul de la sighet la buc c-o mașină care merge doar cu 20km/oră dar merge prin toate locurile care merită văzute, mai si oprește să privești pe săturate, mai bagi la ghiozdan pe marginea unui pârâu si dacă lângă tine mai ai și camarazi cu care să faci farse pe drum... ajungi la destinație și zici c-a trecut prea repede, că viteza a fost preamare dac-o compari să zicem cu mersul pe tren unde nimerești noaptea tocmai în vagonul fără încălzire, mirosuri, indivizi dubioși iar la sfârșit cele 12 ore pot să-ți pară o săptămână... cine e cel care a călătorit cu viteză mai mare?
    cât de multe depind de propria simțire și mai putin de ceasul de pe mână... la fel trebuie să fie și cu piramida, nu se poate să fie doar prima treaptă, trebuie să fie cel puțin 2-3. apoi dacă conduc gândul mai departe... piramida a functionat si functionează pe toate cele 7 nivele ale ei, doar capacitatea noastră de simțirea a prins... rugină(în scopul experimentarii unui anumit unghi "redus" de vedere). Mă gândesc că Zamolxe , băiat gigel, n-o fi vrut să se simtă vinovati ori inapoiați oarecine și a plasat-o cu blândete pentru cei care au nevoie de acestă informatie în forma dată, ceilalți știu să citească printre rânduri :). Oricâte butoane or fi apăsate în respectiva piramidă nu depinde de ea ce efect are asupra mea, ci de simțirea/deschiderea mea, de pe o singură treaptă poți să te saturi ca șî cum ar funcționa toate(dacă asta ti-e deschiderea)... ca și cum te poți sătura dintr-o singură mură. Nimic din EXTERIOR nu poate avea o influență mai mare asupră-mi decât am eu asupra mea, pentru că eu sunt cel care decide pentru mine, eu sunt cel care crează acestă experiență. Dar poate grăiesc în vânt...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lasa, ca atunci cand bate vantu, duce mai departe vorbele vorbite. :)

      Ștergere
    2. Percepţiile asupra unui singur punct, sunt cel puţin 360.
      Să fii bucuros că ai cunoştinţă doar de două Românii (ce te-ai face să constaţi că sunt 200?).
      "Vârsta nu se măsoară după ani; vârsta se măsoară după trăiri. Mulţimea anilor este un vector în jos şi el conduce către bătrâneţe; mulţimea trăirilor este un vector în sus şi el conduce către copilărie." Maxi-Mele (*L*)
      Mulţam pentru deschidere !

      Ștergere
  13. "Lasa, ca atunci cand bate vantu, duce mai departe vorbele vorbite. :)".

    Da, asa-i:)) . Este-o vorba faina p-aci, pe la noi, io am mai spus-o : "Nu se stie ca pamantu', incotro va bate vantu' ".

    Cu drag,
    Lucia Dobrea

    RăspundețiȘtergere
  14. Din anumite raţiuni şi urmând firul unui proces, am ajuns la Dochia (ADIKKOO>ADIKO>DOCHIA)
    Voi lăsa mai jos un citat dintr-o lucrare a lui Mihai Silviu Chirilă, apoi link-ul unde găsiţi întreg materialul :
    " Dochia/Dacia, mesagerul la Zamolxes

    Nivelul spiritual-sacerdotal se referă la fuga din cetatea asediată a Sarmizegetusei, care poate fi interpretată ca o călătorie iniţiatică către Zamolxis a tinerei prinţese dacice. Pusă în faţa dezastrului suferit de armatele lui Decebal, Dochia consideră, ca orice credincios, că dacii au fost părăsiţi de divinitate şi doreşte să refacă legătura dintre poporul său şi zeul suprem, aducându-se pe sine casolie a dacilor către Zamolxis[14]. Într-o variantă literară compusă de învăţătorul Constantin Andraş în anii glorioşi ai socialismului, când refugierea în mitologie devenise o formă de supravieţuire spirituală, Dochia/Dacia se roagă zeului cu următoarele cuvinte: “O nu lăsa, Zamolxis, romanii să mă prindă/ Şi-n veci să mă despartă de-al Daciei hotar!/ Ci mă prefă mai bine în stâncă negrăindă/ Şi-aşază-mă de-a pururi sub sfântul tău altar”[15]. Solia-jertfă este primită de către zeu pe muntele Ceahlău, considerat un munte sfânt al dacilor[16], şi Dochia/Dacia, ca simbol al sufletului dacic de data aceasta, primeşte asigurări că chiar dacă legiunile romane au pătruns în oraşul de scaun al regelui, poporul dac va supravieţui peste veacuri ca o stâncă, prin purtarea de grijă a divinităţii (Zamolxis şi ulterior Dumnezeul treimic pe care dacii l-au acceptat în modul cel mai natural[17], pentru că religia lor era deja familiarizată cu unele dintre marile idei pe care creştinismul le aducea: un Dumnezeu suprem, existenţa şi nemurirea sufletului, viaţa de veci, trăirea în curăţie, asceza[18]). Mesajul este cutremurător şi străbate veacurile: înfrântă în război, Dacia se salvează prin spiritualitatea sa[19] şi găseşte un acoperiş în casa divinităţii, aşa cum avea să găsească ulterior poporul român sprijin mereu de la Dumnezeu. Legătura dintre Dumnezeu şi poporul Său a fost mereu cunoscută pe aceste plaiuri până în secolul XX, când ideologiile cu adevărat păgâne au pătruns în sufletele oamenilor, rupând-o.

    Sacrificându-şi viaţa zeului ei, Dochia îl învinge şi îl supune de fapt pe duşman, reînviind ca un simbol al dăinuirii. Ea, adică sufletul dacic, va trăi mereu, ca o stâncă, pe muntele lui Zamolxis. Asistăm cumva la ritualul despre care vorbeşte Eliade, în puţinele pagini dedicate religiei dacilor: rugămintea Dochiei şi împlinirea ei sunt reflexii ale “ascunderii” şi “reîntoarcerii pe pământ”, care compun misterul zamolxian al “imortalizării”. Aşa se făceau dacii nemuritori, spune Eliade, care traduce corect forma verbului athanazein, folosită de Herodot, ca însemnând “a se face nemuritor” (spre deosebire de ideea de “a fi nemuritor”)"
    http://saccsiv.wordpress.com/2014/05/10/dochiadacia-si-latinitatea-romanilor-despre-legatura-goti-geti/
    Weekend frumos (în continuare)!

    RăspundețiȘtergere
  15. https://www.youtube.com/watch?v=Mr6XWqbIQ5I

    Toate cele bune,
    Lucia Dobrea

    RăspundețiȘtergere
  16. Am mai scris un mesaj dar nu apare . poate nu ma descurc cu tehnologia asta noua . Salutare tuturor . Urmaresc acest site de la inceput am lucrat si cu sfera o perioada. ce se spune despre piramida confirm .Am vazuto ziua si avea marginile alb argintii inconjurata de benzi energtice. As avea nevoie de un raspuns ..te rog remerrra..doua entitati vorbeau intre ele ca eu as fi in "perioada alba nivel trei" am reactionat mental zicand ca nu , sunt nivel doi m a contrazis ca e asa cum zic ei . energiile erau foarte puternice ca m am trezit ravasita de emotie eunu ma validez dar sunt atenta la tot ceea ce se intampla cu mine. Va imbratisez cu drag. Semnat Ky .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ti-a aparut mesajul pentru ca era in "spam"! Nu stiu de ce Google ti-a redirectionat mesajul acolo; de obicei, reclamele merg acolo. Legat de viziune, daca ea a fost autentica, cu siguranta ca vei mai fi contactata de acele entitati.

      Ștergere
  17. Am visat că urmează transmisiuni pentru grup, la orele 20,50, câte 3 zile pe săptămână.

    RăspundețiȘtergere
  18. De ce nu imi apar mesajele?

    RăspundețiȘtergere
  19. https://www.youtube.com/watch?v=w7A-GMe3TOw

    Toate cele bune,
    Lucia Dobrea

    RăspundețiȘtergere
  20. Remer ra tiuiturile in urechi pot fi un semn pentru debutul unei transmisiuni? e ca un bazait , sunetul este asemanator celor pe care il fac firele electrice de inalta tensiune
    multumesc de raspuns

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate fi un semn de "download", adica de primire a unor informatii; poate fi si un semn ca se fac "reglaje" pe clarauz, dar poate fi si acufenia - de la circulatie, oboseala, zgomote puternice etc. Cand e vorba de download sau reglaje, tiuiturile in urechi nu deranjeaza, ba chiar sunt insotite de stari placute.

      Ștergere
    2. Chiar daca nu are legatura cu subiectul as vrea sa intreb si eu daca pierderile de memorie , ma refer la memoria de scurta durata ar avea vreo legatura cu transformarile pe care le suferim?
      Uneori mi se intampla in stare de veghe sa nu mai inteleg sensul real al unor cuvinte chiar atunci cand scriu sau sa nu mai stiu cum functioneaza anumite obiecte /lucruri comune cu care am de-a face zilnic si pe care in mod reflex le utilizez zilnic trebuind sa fac o pauza pentru a ma concentra si a-mi aminti. Are legatura cu centrarea in propria fiinta?
      Sunt excluse cauzele medicale ,psihologice etc.
      Remer ra crezi ca experimentez un fel de calibrare in prezent , pentru ca am constatat de asemenea ca este imperios necesar sa traiesc cat mai in acord cu adevarul , altfel s-ar putea sa uit.... :).. si stiu ca nu mai am voie sa mint sau sa ma eschivez in vreun fel vizavi de tot ceea ce intrepind zilnic, la munca, in interactiunea cu cei din jur etc...
      multumesc

      Ștergere
    3. E o chestiune de impamantare; ai grija unde iti zboara mintea! Fii cat mai des in prezent (aici si acum)!

      Ștergere
    4. pt anonim de la 22:18, si eu patesc chestia cu tiuitul in urechi, cand sunt singur si linistit aud aporape tot timpul zgomptul cateodata urmat de o infundare sau desfundare intr-una din urechi, o perioada buna am crezut ca e de la monitorul din camera sau ceva apoi mi-am dat seama ca aud si cand nu sunt acasa de ex am patit in natura cu cortul unde nu aveam tehnologie care ar putea crea tiuitul deci e dinauntru cumva, intrebarea e o sa se opreasca vreodata sau nah, oricum nu e deranjant deloc sa zici ca te zgarie pe retina sau sa nu te poti concentra la altceva e chiar ok, cred ca e energia sau reglaje + ca de multe ori dupa tiuit urmeaza si fluxuri prin cap gat care le simt aporape fizic ca si cum cineva ar umbla cu mana prin par ceva de genu.

      Ștergere
    5. E de la razboiul nevazut, lupte intre frecvente

      Ștergere
    6. ce razboi prietene sa stiu si eu ce aud nu de alta :D, daca poti oferi mai multe detalii.

      Ștergere
    7. Caută să rămâi în Pace ! Bucură-te că ţi s-a deschis auzul ! Adu-ţi aminte : "cine are ochi de văzut, vede ; cine are urechi de auzit, aude".
      Ştii cum se compune muzica ? Mai întâi, compozitorul, aude sunetele, cu urechea aceea, cu care auzi tu, mai nou (abia apoi le pune pe note).
      Rămâi în aşteptare, căci ţi se caută frecvenţa personală. E ca atunci când cauţi un post radio; mai întâi se aud nişte ţiuituri, apoi se aude clar. Nu te opune; nu te speria, ci, rămâi în aşteptare, cu încredere ! Ceea ce e mai minunat, abia acum urmează.
      Abia aştept să ne împărtăşeşti din frumuseţile pe care le ai de primit pe frecvenţa ta !
      S-auzim (~L*) numai de bineeee....!

      Ștergere
    8. In primul rand fa-ti un test aici http://www.audionotch.com/app/tune/
      poate fi vorba de tinitus, mergi la medic sau cauta pe net gen http://adevarul.ro/sanatate/medicina-naturista/video-scapi-tiuitul-urechi-tehnica-simpla-atenuarea-tinitusului-1_522c654bc7b855ff565c8949/index.html
      SAU...
      poate fi vorba de clarauz si in acest sens daca nu te incadrezi la testul cu sunete de la linkul de sus, atunci poate fi vorba ca auzi frecventa electromagnetica a armelor de control mental. Daca e vb de asta trebuie sa iti disociezi atentia in doua, sa fi atent la ganduri-trairi care iti sunt transmise si ganduri-trairi care iti sunt afectate de transmisie, care intra in rezonanta cu gandurile tale si percepi transformarea care are loc automat. Poti folosi cristale pentru protectie.

      Ștergere
    9. Anonima de la ora 22:18
      multumesc , nu e vorba de tintus ,tocmai am facut o verficare medicala de specialitate care a inclus si un test de auz
      o sa fiu mai atenta cand mi se mai intampla .Ce mi s-a parut ciudat e ca atunci cand incepe suna ca si cum ar fi sonorul unui radio dat la maxim ,iar in decurs de 2-3 minute se aude tot mai estompat ca in final sa se piarda si nu e deranjant . de fiecare data devin atenta la sunet si pt cateva minute m-am surprins ramanad in asteptare , e altceva diferit ....
      merci inca o data de precizarile voastre

      Ștergere
    10. pt Anonima cu tiuitul:
      pot spune ca am trait ceva similar tie, a inceput cu 4-5 ani in urma...mi-a luat ceva timp pana sa pricep ca nu-mi joaca corpul feste. e deschiderea unui canal si in primul rand ti se atrage atentia, frecventa ta este activata de ''fratii'' tai care vor incepe sa iti transmita ceva, se pot manifesta descarcari de informatii, poti avea vise stranii dar impresionante (sa ne notezi) poti avea chiar si contacte ET directe , anumite stari, lumini, etc,
      apoi chestia cu umblatul prin par sau pe corp, sunt fiinte invizibile care iti regleaza chakrele corpurile, posibil sa te si imbolnavesti aparent dar nu-i nevoie sa mergi la spital, bei multa apa si dormi, ti se sterg din memorie informatii inutile, daca nu vei trai in adevar renuntand la minciuna, prefacatorie, dependente, etc vei intelege gresit informatiile transmise si chiar lumea din jur,
      iti poate ''fugi'' si imaginea doar ca sa percepi ce trebuie reglat la tine..iti pot spune ca ''cineva'' te pregateste pt ceva, sigur transmii..
      ce-ti poti recomanda e sa iei in serios treburile astea si fii sigura ca vei primi cu timpul informatiile de care ai nevoie sa-ti lamuresti ce si cum..
      stai cat poti departe de orase, zgomote puternice, oameni agresivi, mai mult in natura, leaga-ti inima de natura si de cer...pastreaza-ti o linie de armonie interioara si nu lasa NIMIC sa te tulbure...cu vremea, odata ce legatura se intensifica, vei fi indrumata unde trebuie, ce carti sa citesti, vei simti multe lucruri,
      cu cat vei sta in natura cu atat se vor amplifica multe lucruri interesante existente in potentialul tau, dar...odata ce te-ai adaptat la natura nu te mai intoarce in oras, poate doar in tranzit astfel o iei de la cap si mai mult de atat vei da de lucruri oribile...lasa-i pe ceilalti,
      doar vei transmite ce e de transmis sau de facut...vei avea stari de receptie a emotilor celorlalti si vei cred ca sunt ale tale, vei simti gandurile celorlalti si vei crede ca-s ale tale...

      faptul ca nu mai recunosti unele cuvinte, sau alte chestii de astea inseamna ca in timp ce dormi esti ''activata'' sa functionezi pt ceva anume, ai un rol, dar ramai prudenta la cine dezvalui asta pt inca n-au trecut pericolele terestre.
      vei putea chiar vindeca doar activand sufletul tau, vei putea transmite fluxuri de lumina de vibratie inalta, de la Cer catre Pamant...vei stii tu mai bine, atunci.
      nu simti ca niste curenti oarecum electrici, de ex la trezire brusca, exact cu 1min inainte sa sune cinva la usa, vei sti anumite info si nu remarci de unde...ai rabdare

      Apoi va incepe comunicarea, sa nu te sperii, dar sa pui intrebarile necesare, uneori nu poti pune intrebari esti blocat/a dar cand vrei sa stii ceva iti pui intrebarea in inima si crestet si vei primi raspuns cu timpul..orice ar fi, nu te lasa provocata/iritata de oameni, situatii, pierderi, exista si forte care iti vor ingreuna drumul creind scenarii care sa te blocheze si care au rezonanta cu ceva din tine (dependente, obsesii, iluzii mai vechi despre viitor/viata sociala,cei dragi pot fi si eu usi catre accesul acestor forte rele, etc)...rugaciunea si iubirea sa-ti fie ''armele'' de baza, nimic altceva..si sufletul curat, inocent ca de copil...restul vor veni de la sine la timpul sau.

      ramai calma si ai incredere in binefacatorii tai, dar pastreaza-ti prudenta si cerceteaza, vei descoperi ca exista se formeaza un ''limbaj'' anume ca sa poti face diferenta cand primesti info de la ''fratii'' tai si cand pot fi din alte surse adiacente ce se pot ''baga in vorba'' atrase de lumina ta

      cu bine

      Ștergere
    11. Pentru inceput vreau sa-ti multumesc pentru cele de mai sus ,In mesajul tau ai cuprins intocmai tot ce traiesc in acest acum ,in prezent. Nu stiu cum ai facut dar ai surprins exact ceea ce mi se intampla :)
      Doar ca imi lipseste limpezimea in a descifra ceea ce primesc si mai am inca de lucru cu mine ca sa inteleg....
      Deocamdata cel mai tare ma intriga cand receptionez emotiile si gandurile celor din jur,uneori e amuzant pentru ca imi dau seama imediat ce sunt cei de langa mine ,alteori ma sperie de-a dreptul si
      O seara buna sa avem cu totii

      Ștergere
    12. Pt anonimu de la 22 32 , asta patesc si eu exact exact si cu limpezimea la fel....mah IO is fascinat de a dreptu ii pe bune tot ....da IO is tare nervos o leaca stiu ca trebe gestionata treaba si calm si alea alea, am venit iarasi pe pamantul VLAHIILOR noi suntem cre ca legati suntem noi tot AIA....pre si-au batut astia joc de tara noastra cu voia noastra....vorba aia „ am dormit destul , pe cai !„
      Pt anonimu de la 23:34, incerc sa constientizez ceea ce mi se intampla cred ca la mine te refereai eu am pus titlul si ce simt prin par etc., sunt de gen masculina ca ziceai de „aninima„ si e adevarat cu natrua cu tot numa ca fi antent ce iti zic eu , eu nu pot sta deoparte fra ma implic iubesc rabufensc(incerc sa controlez asta) am job in oras lucrez in turism cred ca trebuie sa comunic cu multi oameni am o gramda de prieteni pot sa iti zic ca i-am bagat pe „filme pe toti„ si sa vezi ce fata au cand le mai zic una alta ei chiar cred ce le zic sau macar sunt foarte fascinati un pic pt ei suna prea SF si de aia sunt si sceptici da eu nu ma mai bat cu scepticismu doar asa cand nu am chef de explicatii. In legatura cu cartile si locurile si persoanele de care dai in cale, e clar ca luma zilei poi de 2 ani incoace am avut o infuzie de informatie si toate exact acolo unde imi trebuia sau cautam, dschiderea catre istore, geografie, oameni ,cultrua ,traditii ,origini tot deci ce sa mai si chiar acu sper sa prin un job la o agentie de turism super ok o sa am ocazia sa merg si in alte locuri sacre ex Bali sau mai stiu eu ce, de intuitie si chestii poi cam la 50 % din lucruri ce mi se intampla stiu de dinainte , ma gandesc la x si in 5 secunde suna telu de la x deci nah, si sunt convins ca inca HABAR NU AM defapt , am multe de retusat sa zic asa, e greu in ziua de azi sa aplici ce trebe da nah nu ma las sa zic asa , poate asa imi place sa ma duc mai la marginea prapastiei da acolo e privelistea mai faina . Cu retreagerea in natura :)) m-ai nimerit iara visez sa ma mut la tara cu un grup de prieteni sau famile ca eu am si norocu sa am bunici in maramures (sunt din MM) am bunici faini si ma bucur ca m-am trezit oleaca si am apucat sa sorb de la ei tot ce o pastrat ei , da nu vreau sa ma vad plecand capul la furtuna , am cunoscut istorici de renume , tot felu de tot felu de oameni foarte faini si stiu cu care is in aceasi haita e clar , suntem ca o haita a striga iara Marele Lup altb, speranta este trebe sa ne facem treaba. Doamne ajuta !

      Ștergere
    13. tot eu, mersi foarte mult pentru mesaj, ce frumos lucreaza pfff multumes chiar la inima s-a dus.

      Ștergere
  21. Iată un Dac Liber
    http://www.youtube.com/watch?v=lBrkT7kalys

    RăspundețiȘtergere
  22. nu-s de ce mesajele de dincolo de văl par a aduce numai partea "bună" și serioasă a personalitătii celui care transmite mesaje "peste timpuri"... pentru că nimeni nu e complet în felul acesta. Să exemplific: cough, cough, iar trupul tresare de parcă am încasat o palmă. Mă dau la o parte, pentru că sunt câțiva oameni "importanți" care au mesaje pentru români... Mai întâi i-a cuvântul Măria sa Stefan cel Mare si Sfânt, care povestește de parcă ar fi fost la clacă și acuma îi intră în cameră noi oaspeți, întârziați, pentru care nu-și reia povestea de la început; măi, zice el ca pus pe harță, nu știu de ce mi-or zis "cel mare", mă gândesc că era adresă la înalțimea mea, că mie mi s-o fâlfâit, și cu 1,63 cât am avut eu am închegat un principat, cu sânge l-am închegat. Ș-apoi mi-or zâs șî "sfânt", ptiu drace, care sfânt, sfânta măciucă poate că mie-mi placeau muierile de numai bai mi se trăgea de la măseaua asta. Odată în loc să trebăluiesc pe la armie, m-am dus pe la una, Ana, fuai ce ochi... iar deznodământul îl știți și voi, am mâncat bătaie cu toată oastea mea "cea mare" și când mă duc acasă... dacă n-o pus mama mâna pe retevei... eeeh în sara aia cum s-o coborât sfântu Niculai din cui... ai săracu fundu mieu, ș-amu o mai aud pe mama, "Mai coclitule...muieri îțî trabă, !!!" ș-o f-o musai să mă duc iar, să fac treaba cum trebuie... trei săptămâni pe burt-am dormit și n-o fost hău să mă întorc până n-am refăcut Moldova, cu sânge, cum am zis, cu sângele sfânt, al bucilor mele. Pre voi vă văd cam moi de vlagă, și-ați renunțat la o grămadă de păminte românești... așa-i când vechile obicee, când uiți sfântul care a întemeiat țarile românești... Sfântul Niculae. Da vă las că uite Vlăduț are si el fo două să vă zică... și fără zăbavă glasul se preschimbă în cel a lui Vlad Țepeș... Bă!!! Mămăligarilor, ați lăsat un ungur să zică despre mine cum c-aș fi sugativă de sânge, de parcă Țara Românească nici n-or auzit de zaibăr. Vremurile mele or fo grele, c-or venitără turcii din pusta lor și le-am zis... BĂII, ceapa voastă de arapi!!! Da ce-aveti mă? A-ți mâncat orez prea mult si vi s-o umflat în burtă, las că vă vindec eu de constipații si balonări, si le-am găsit eu vindecare, toți mă știau de vindecător, până și neamurile mele de la unguri, cât am fost în "ospeție" la ei, băi... unu n-o tras un pârț în fața me. Da vă las că uite timpul e pe terminatelea, să vă zică și Străjerul câte cuvinte... Eu, sunt cel ce stă pază la Om, la gândul omului și misia mea cât am fost în carne o fost să duc cele învățate și să le zic la oameni. Iară ei le-or pus în lemnul porții, pe ii, pe vase, în doine, hori iară obiceiurile voastre "tradiționale" erau jocurile pe care copii le-nvătau de la mine... e vremea să vă redeschideti porțile, ca lumea în care trăiți nu-i rea de prea mult bine, ci pentru că nu vă deschideți porțile să lăsați lumina voastră să pătrundă și să răzbească întunericul de-afară, deschideți ochii deschideti urechile, deschideți porțile pământului să se-audă cântec în locul atins de talpa ori mâna voastră, deschideți vetrele luminii în ochii celor care vă privesc, că prin ochii lor tu pe tine te privești... Amin

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bata-te norocu si bucuria mai dragoste... zice smaranda.

      Ștergere
    2. Stai sa-ti spun o poveste tat de la smaranda.
      Azi la 12,30ora germaniei fusei la masaj la tailandeza satului. M-o zotronit ce m-o zotronit ase cum eram pe spate, zice doamna, umdlehen, adica intoarce-te. M-am intors pe burta, cu capul in perina aia hoata cu gaura in mijloc, ochii inchisi si .... blink, apare o sclipire cu auriu, un simbol....slepacusmiticus?! He!? Hahaha.
      Am venit curioasa sa ma uit pe remer ra... Ioi! HAHAHA....

      Ștergere
    3. Măiiii... Miticusă, am avut o zi ... !!! sau lasă...! Măi, dar când am citit ce-ai scris, am râs de-am plâns, iar la final, mi-au pierit amândouă...
      Mă, dacă tu, acu´ ţânc eşti aşa..., d-apăi când oi mai creşte...!!!
      Weekend frumos !

      Ștergere
  23. Sfinte Apostole Andrei, Înalte Spirite de Lumină, Protectorule a toată ţărişoara noastră, rogu-te nu ne lipsi pe noi de harul şi ajutorul tău cel fără de seamăn !
    Apleacă-te prin cei care-ţi moştenesc numele şi varsă din preaplinul harului tău, ca să insufli Curaj şi Tărie, Credinţă şi Statornicie, Limpezime şi Responsabilitate, pentru apărarea pământului nostru strămoşesc şi a poporului nostru.
    Pentru noi, toţi ceilalţi, rogu-te a ne îndruma pe Calea Luminii şi ne apără de sminteala minţii, ca să săvârşim Sfântă Lucrare în ţara noastră - România.
    Trezeşte-ne nouă, curată dragoste de neam şi plai, după cum, chiar tu ai iubit poporul şi ţara noastră!
    Aducătorule de Hristos, binecuvântat să fii acum şi peste veacuri ! Amin !

    Binecuvântaţi toţi cei care, ştiu, au ba, că sunt moştenitori prin nume, a Lucrării Apostolice a Sfântului Andrei, ocrotitorul ţării noastre şi a poporului nostru !
    Fie ca, harul Sfântului Andrei să se verse în voi şi peste voi !
    La mulţi ani binecuvântaţi !

    RăspundețiȘtergere
  24. Salut Remer,

    Am tot revenit de-a lungul timpului la capitolul formulelor de mai jos din cartea ta.
    "Florile schimbă şoapte cu soarele"
    „Iarba schimbă şoapte cu soarele”
    „Arborii schimbă şoapte cu soarele”

    Crezi ca ar ajuta vizualizarea formulelor intr-un clip sau esenta e doar vizualizarea lor interioara?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E vorba de trairea-simtirea lor, nu de vizualizare!

      Ștergere
    2. Unii s-ar limita la vizualizare, pe alţii i-ar stimula să şi simtă/trăiască.
      Unora le-ar place să audă şoaptele şi s-ar limita la aceasta, iar pe alţii i-ar stimula în trăire.
      Eu care sunt mai copil... şi care, aud, văd, simt, trăiesc totul simultan, mi-ar place să găsesc toate acestea manifestându-se în plan fizic, într-un act artistic, dacă cineva ar avea această creativitate (parcă şi văd florile, iarba , soarele, arborii, ţuguindu-şi buzele.... şi cu o voce pe care doar inima este în stare s-o şoptească, să facă schimburi de iubire, călcând pe vârfuri...., nu cumva să strivească ceva...)
      Da. Mi-ar place ...! Şi încă foarte !
      Poţi tu , Patrocle ? Dacă da, dă-ne şi nouă link-ul.
      Mulţumesc în avans !

      Ștergere
  25. La mulţi ani binecuvântaţi, Maică România !
    La mulţi ani binecuvântaţi fraţi de neam şi în Spirit !

    din lucrările mele (*L*)
    "......................
    - Cine eşti ?
    - Cine eşti ?
    M-am uitat în jurul meu, nimeni !
    - Cine eşti ? mai întreb odată.
    - Cine eşti ? îmi repetă întrebarea.
    "O fi ecoul", îmi zic în sinea mea. "Totuşi, hai să răspund, dacă m-a întrebat."
    - Eu sunt...
    - Exact ! mă întrerupe ; Eu sunt.
    - Carevasăzică, nu eşti ecoul ! zic eu, minunându-mă.
    - Într-un fel, sunt.
    - ... şi în alt fel !?
    Nu zice nimic. Tace. Tac şi eu.
    - Hei ! Cum stai cu timpul ? zice la un moment dat.
    - Timpul... !?... hmmm... !... nu prea stau cu el... fac eu pe glumeaţa. Dar, nici el nu prea stă cu mine. De ce mă întrebi ?
    - Ce zi e azi ?
    - 1 Decembrie.
    - Şi n-ai nimic de spus ?
    - Am multe gânduri, dar...
    - Ştiu. N-ai timp. Ce este timpul ?
    - Tu să-mi spui, dacă tot le ştii pe toate ! mă bosumflu eu, căci m-am simţit vinovată.
    - Ştii foarte bine ce este timpul. Chiar eu ţi-am spus...
    - De unde-mi vorbeşti ? De fapt, de unde-mi gândeşti ? N-aş putea să te văd ?
    - Mă vezi.
    - Ba nu te văd !
    - Cu ce ochi vrei să mă vezi ?
    - Cu oricare.
    - Atunci, închide ochii fizici, şi-ai să mă vezi cu ceilalţi.
    - Care ceilalţi...!?!
    - Dacă ai încredere, fă ce ţi-am spus.
    - Bine! Fie ...!
    Am închis ochii. Nimic... !
    - Nu văd nimic !
    - Taci, ascultă şi fii atentă, căci ai să vezi.
    M-am supus.
    Ca nişte fulgere pe un cer întunecat, nişte lumini în diverse culori, ţâşneau care de unde...
    - Tu eşti? am întrebat în gând.
    - Eu sunt.
    - Deci arăţi ca nişte fulgere multicolore...
    - Rămâi în tăcere totală şi aşteaptă.
    Valuri de lumină, valsau încolo şi-ncoace, în toate nuanţele şi în toate formele.
    Mi-am amintit că, atunci când eram copil şi descoperisem acuarelele, le împânzeam informe pe hârtie...
    De undeva de sus, o lumină albă strălucitoare cobora îmbrăţişând valurile multicolore. Mă simţeam atrasă în acea lumină...
    M-am trezit gândind... - "Eu Sunt" .
    Îmi era aşa de bine ca "Eu Sunt", încât m-am lăsat aspirată cu totul în acea lumină...!
    ....................
    Eu în mine cu, mine şi cu Totul...
    Eu, într-un corp aşa de mic..., dar şi înafara lui...; de fapt, eram peste tot în acelaşi timp..., dar şi înafara timpului ; în orice formă, dar şi înafara formei...
    ....................
    Sămânţa...
    Da. Asta e ! Sămânţa...
    Coborâsem, sămânţă Divină, pe Pământ..., într-un timp fără timp... şi m-ascunsesem sub pielea Mamei Geea...
    Atât de multă dragoste primisem, că încercând să dăruiesc la rândul meu, au început să-mi crească rădăcini...
    Într-o îmbrăţişare de nezdruncinat, mi-am lăsat Eu-Rădăcina în braţele Mamei Geea, iar Eu-Sămânţa, am urcat la Tatăl...
    M-am întors la ea, după un timp fără timp.
    Mult am rătăcit până mi-am găsit Eu-Rădăcina, ca să ţâşnesc din ea, Eu-Vlăstarul..., căci am uitat de Eu-Sămânţa, de Eu-Rădăcina şi nu aflasem încă, că eram Eu-Vlăstarul...
    Eram un mugure plăpând, dar ceva..., mă făcea să mă-nalţ spre cer.
    Cănd am ajuns o tulpină de nădejde, m-am urcat la Tatăl, ca şi Eu-Tulpină.
    După un timp fără timp, m-am întors să fiu ram.
    Mult am mai rătăcit, căutându-mi Tulpina...
    ....................
    Îmi spusese cineva, că aveam nişte strămoşi din timpuri fără de timp. Am luat-o pe urmele lor şi m-am aflat pe rând, în : Eu-Tulpina, Eu-Rădăcina şi Eu-Sămânţa ... "

    RăspundețiȘtergere
  26. Spirale sub bagheta lui Andre Ri...EU (!?!)
    http://www.youtube.com/watch?v=90Rk60p4zsE
    Seara în tihnă !

    RăspundețiȘtergere
  27. " striga unul
    sunete fără forme
    ...
    e nebun
    ziceau
    ...
    l-am descălţat
    cu inima
    ...
    pete violacee
    ...
    de-acolo striga
    ...
    le-ncălzea cu ţuică
    ...
    stomacul
    devenise
    prea neîncăpător
    pentru altceva
    ...
    noi
    ce facem
    ...
    ne-ascundem
    prin spatele
    ferestrelor
    ferecate
    ...
    în culcuş
    cald
    ...
    ca să n-auzim
    gemetele
    3d
    ...
    şi dacă
    ieşim
    aruncăm
    cu pietre
    ...
    căci nu găsim
    cu cale
    să ţinem
    în mâini
    vreo bucată de pâine
    ...
    o haină
    ...
    ceva
    ...
    suntem vinovaţi
    ...
    suntem încercaţi
    ...
    vom învăţa
    şi lecţia asta
    aici ? "
    (*L*)

    RăspundețiȘtergere
  28. Pentru voi toţi, de Moş Nicolae, un dans al Luminii şi culorii, pe minunate sunete de inspiraţie arcturiană !
    https://www.youtube.com/watch?v=1rlU2WQ_Wf4

    RăspundețiȘtergere
  29. Gasiti/descifrati, ultimul mesaj lasat de Marii Magi de la Sarmisegetuza, cand stiau ca cetatea va cadea! El s-a pastrat pana in zillele noastre... Apoi, se va stii ce e de facut!

    RăspundețiȘtergere
  30. Daca intradevar am visat un loc,cum as putea totusi sa il si gasesc ? Sa ajung la el ? La pestera ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand exista o legatura puternica intre tine si un loc special, atunci viata te va duce acolo mai devreme sau mai tariu.

      Ștergere