Pagini

joi, 17 septembrie 2015

Portalul pleiadian – 2015 Transmisiile de toamnă (2)

Remer Ra: Bine ai revenit, Oryen!
Oryen: Bine v-am regăsit, dragi prieteni!
Remer Ra: Simt o conexiune mai puternică acum! E mai multă energie decât de obicei. Conexiunea nu e la fel de apăsătoare ca atunci când eram conectat la Zaryiena, dar simt o schimbare clară!
Oryen: Suportul energetic al transmisiei trebuie să fie puțin mai puternic pentru că în timpul conexiunii apar interferențe importante cu câmpului vostru colectiv. Este o perioadă de intense transformări, de tensiuni și temeri vizavi de viitorul apropiat.
Remer Ra: Aș zice că starea aceasta e de ceva vreme, chiar de câteva luni bune. Acum doar s-a acutizat. Simt că ai și alte informații, înafară de subiectele transmisiilor din această toamnă. Au legătură cu perioada tulbure prin care trecem? Observ că liderii marilor națiuni ale lumii nu au învățat mare lucru din istorie și din suferințele generațiilor trecute! Se simte din în ce mai mult tensiunea din jurul nostru, la toate nivelurile societății.
Oryen: După cum ți-am spus și cu altă ocazie, sunt două mari curente în lume. Un curent este acela al puterii care unește iar celălalt este al puterii care desparte. Cel din urmă pare că face o mică sforțare în dinamica actuală.
Remer Ra: Nu este un secret faptul că s-au format alianțe mai mult sau mai puțin cunoscute și se încearcă o redesenare forțată a zonelor de influență economică și politică.
Oryen: Astfel de alianțe au fost și vor mai fi! Acum s-a ajuns la etapa în care dialogul a fost întrerupt pentru o perioadă și s-a început o primă etapă de forță.
Remer Ra: Nu-mi place ceea ce spui! Știam și simțeam că lucrurile se precipită în lume și că va urma o perioadă tulbure, dar acum realizez că e vorba de mai mult. De fiecare dată când îți spuneam despre derapajele semenilor îți simțeam vibrația care deborda de optimism, iar răspunsul tău era de genul ”sunt certuri de copii, acum vă certați, peste un minut vă împăcați”. Dar acum, sincer, nu-mi place vibrația mesajului tău. E o tensiune în fundal...
(Am întrerupt transmisia câteva ore, crezând că e vorba de ”traducerea” mea. Se știe că informațiile primite de la entitățile din spațiile înalt vibraționale trec prin filtrul personal. Acest filtru are mai multe straturi, dintre care cele mai importante ar fi: gradul de echilibru interior, nivelul de evoluție spirituală, capacitatea de viziune în spațiu-timp, gradul de cultură, gradul de armonie dintre minte și inimă, plus alte câteva).
Am revenit după mai multe ore.
Remer Ra: Am hotărât să întrerup această transmisie deoarece nu aș fi vrut să fie ”coruptă” prea mult de filtrul meu. Îmi era teamă ca nu cumva tensiunea pe care o resimt eu să altereze transmisia. Dar se pare că lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Simt aceeași tensiune pe fundal... Revin acum cu întrebarea: Ce înseamnă ”o primă etapă de forță”?
Oryen: Urmează o perioadă de profunde transformări la nivel planetar. Ea va fi împărțită pe mai multe etape. Acestea se vor întinde pe parcursul unei generații, iar în unele zone se vor întinde dincolo de o generație.
Remer Ra: Am fost informat despre aceste schimbări încă de acum 6-7 ani. Am scris despre ele în cartea Chemarea Atlanților. Dar una e să scrii despre ele și alta e să participi, să faci cumva parte din aceste schimbări. O generație înseamnă cam 25 ani! Deci vorbim de o perioadă tulbure până spre 2040?
Oryen: Să spunem că va fi o perioadă de reașezare!
Remer Ra: Acum avem parte de o adevărată migrație dinspre Orientul Mijlociu! Spune-mi că se va rezolva cumva situația migranților! Sunt milioane de oameni care stau acum în tabere și privesc cu speranță spre Europa. Sunt oameni care au pierdut aproape totul!
Oryen: Dacă există voință și un pic de mobilizare, câteva milioane de migranți pot fi preluați de Europa fără prea mari probleme, dar observăm că lucrurile tind să se complice. Sunt zeci de milioane de oameni care au același gând! Nu doar cei din zonele de conflict ale Orientului Mijlociu visează la Europa ci și populațiile sărace din nordul Africii! Acum, migrația este facilitată de deschiderea informațională!
Remer Ra: Toți au acces la telefoane inteligente si la rețeaua de informații a Internetului! Probabil că acum se observă slăbiciunile Europei. Cu toții văd că nu te poți opune maselor mari de oameni! Ar fi groaznică varianta unei invazii a săracilor din Orientul Mijlociu și nordul Africii spre Europa! Nu doar că ar eroda fragila construcție a Uniunii Europene dar ar dăuna și climatului politic și economic. Ar fi raiul extremiștilor, xenofobilor! Iritarea și frica ar domina acest loc! Spune-mi, te rog, că nu se va ajunge aici!
Oryen: O spui de parcă ar depinde noi și nu de voi! Având în vedere situația din prezent, observăm că tendința este de intensificare a fluxului de migranți. Iar potențialul este de zeci de milioane! Dar nu asta este cea mai mare problemă pe care o observăm la voi în momentul de față!
Remer Ra: Și care ar fi ea?
Oryen: Atitudinea voastră vizavi de orice fel de problemă socială, economică, demografică, politică, administrativă! Vă domină gândirea reactivă! Aproape pe toți! De la baza societății și până la vârf! În următoarea perioadă veți avea parte de provocări la toate aceste niveluri, nu doar în ce privește aspectul demografic.
Remer Ra: Adică vrei să spui că pe lângă criza demografică vom avea parte de încă o criză economică?
Oryen: Și ea tinde să fie mai gravă decât cea de acum câțiva ani! Pe lângă aceste două crize veți mai avea de-a face și cu o profundă criză a valorilor și a identităților!
Remer Ra: De ce toate acestea?
Oryen: Pentru că voi le-ați creat! Culegeți ce ați semănat!
Remer Ra: Ne puteți ajuta?
Oryen: Problema se rezolvă la sursă, adică la cei care le-au creat! Mai sunt apoi reglările karmice și dinamicile de tipul cauză-efect!
Remer Ra: Cum rămâne cu migrația în masă? E un fenomen nou și nu știm care este abordarea cea mai potrivită. Simt cumva că răul deja s-a făcut. Chiar dacă se va reuși stoparea migrației, rămâne pericolul potențial. Spui că sunt zeci de milioane de oameni care tânjesc la Europa și care nu au prea multe de pierdut în țara lor. Având în vedere ceea ce se întâmplă în zilele acestea, consider s-a rupt o barieră. Iar asta e cât se poate de grav. Care ar fi cea mai bună și mai potrivită abordare?
Oryen: Niciun răspuns venit de aiurea nu vă va elibera de temerile voastre! Marele test pentru Europa va veni în curând. Nici nu va trece o generație! Veți fi puși în fața unei alegeri! Veți alege puterea care unește sau puterea care desparte?
Remer Ra: Lucrurile se complică... Cam bănui ce înseamnă ”puterea care unește” din punct de vedere demografic, identitar, genetic etc.
Oryen: Au mai fost astfel de perioade în istoria lumii! Și vor mai fi!
Remer Ra: E prima dată când ies puțin îngândurat dintr-o transmisie. Dată fiind situația, care sunt subiectele primelor transmisii ale toamnei!
Oryen: În următoarele patru săptămâni veți fi doar canale de lumină! După protocolul de acces și conectarea la rețea, veți direcționa energia primită către cele patru puncte cardinale. Veți aloca 5 minute pentru fiecare dintre ele, timp în care veți fi cu palmele ridicate iar intenția va fi de retransmisie a energiei primite. Vizualizați lumina aurie cum pătrunde prin coroană, străbate canalul central, apoi trece prin amândouă brațele, iar prin palme se va revărsa către exterior.
Remer Ra: Îți mulțumesc!
*******
La fiecare transmisie, veți avea în vedere protocol de accesare:
- Vă veți așeza într-o poziție cât mai confortabilă, pe un scaun, fotoliu sau în șezut, având coloana vertebrală în poziție verticală. Pentru început, vă veți relaxa fiecare membru și fiecare parte a corpului, astfel încât să nu aveți niciun fel de deviere a atenției către propriul corp.
- Aduceți în memorie amintirile în care ați simțit cel mai intens iubirea față de cei din jur; aduceți în memorie amintirile în care ați simți cel mai clar îmbrățișarea divină - când ați simțit o stare de fericire și armonie fără a avea aparent legătură cu oamenii, fără să fi câștigat ceva sau care să aibă legătură cu exteriorul.
- Vizualizați că ați atins deja cel mai mare potenţial al vostru, adică ați materializat sinele înalt
- Revărsați din inima voastră cele mai pure sentimente de iubire față de toți oamenii, indiferent de rasă, religie, culoarea pielii, nație, etichetă socială etc.
- Vizualizați că trăiți deja într-o lume de vis, fără niciun fel de conflict; o lume plină de iubire, pace, armonie.
- Vizualizați că deja s-a realizat contactul cu alte civilizații extraterestre, iar relațiile sunt bazate pe respect, iubire și armonie.
Alocați 1 minut pentru fiecare din punctele de mai sus! Parcurgând acești șapte pași, vibrația voastră va crește suficient de mult încât să nu vă afecteze niciun fel de bruiaj sau interferență telepată negativă, atât din exterior cât și din interior (tulburările minții și ale sufletului)!
Rămâneți apoi în această stare de înaltă vibrație câteva zeci de secunde, după care vă întoarceți atenția spre zona Anahatei (plexul cardiac). “Priviți” lumina din inima voastră. Lăsați-o să vă inunde toată ființa. În continuare, tot ce aveți de făcut este să cereți sinelui vostru divin (cu vocea caldă a inimii) o sferă cristalină, pentru a vă conecta la rețea! Ea vă este oferită chiar înainte de a termina cererea! Sfera va avea un diametru de circa 6-8 cm (cam cât o minge de tenis de câmp)! Apoi veți relua tehnica sferei-probă, adică o veți culisa de 20 ori pe direcția celor doi centri energetici inimă-minte (Anahata-Sahasrara), în rezonanță cu respirația, după care o veți plasa în mijlocul creierului, ”îmbrățișând” glanda pineală. Veți face acest lucru printr-un simplu act de voință. Urmează apoi să o programați, adică să ”informați” sfera” pentru a se deplasa la rețea și să-i determinați clar care va fi scopul acelei transmisii! După programare veți expulza sfera afară, prin Sahasrara, printr-un simplu act de voință interioară. Ea va ajunge la rețea în foarte scurt timp și vă va trimite informații și energie pentru a vă ajuta în legătură cu scopul propus.
Veți vizualiza o lumină aurie care pătrunde prin coroană, străbate canalul central, apoi trece prin amândouă brațele, iar prin palme se va revărsa către exterior. Alocați cinci minute pentru fiecare punct cardinal.
Atunci când simțiți nevoia de relaxare a mușchilor, puteți să lăsați brațele pentru 10-20 secunde.
Puteți sta în picioare în timpul transmisiei sau să folosiți un taburet.

Zilele de transmisii: 22, 25, 29 (septembrie), 2, 6, 9, 13, 16 (octombrie)
Orele: 20:20 – 20:40 și 22:10 – 22:30

(va urma)


73 de comentarii:

  1. Mult mai cu picioarele pe pamânt de data asta(mai "realist"), ceea ce e mai bine, poveștile-s frumoase, moș Nicolae and what not, dar astea le spui copiilor, sunt suficient de destui oameni care-s pot mai mult. Nu de alta dar învățăturile unei povești pot fi interpretate în prea multe feluri... e o chestie de încredere în capacitatea de a fi responsabil a celui ce primește mesajul... (iar dacă are nevoie de o poveste n-are decât să și-o construiască singur.
    Imi pare destul de aproape de adevăr chestia cu fortele de uniune ori de desparțire desi părerea mea e balanta apleacă către uniune (sunt mai multi oameni care au compasiune(ex. față de refugiați) decât cei care țin de valorile traditionale... din păcate elementele politic-decizionale au de câștigat mai mult din păstrare valorilor actuale... nu pentru că influxul de oameni în europa, nu ar însemna un plus, dar trebuie să le dai locuri de muncă, suport, valori, confort, siguranță, idealuri, modele de urmat... dar astea ar însemna o gramadă de muncă... și pe lângă o groază de muncă mai e si... incompetența acestor "lideri".
    Un om/lider cu scaun la cap gândește deva de felul următor... oamenii/refugiații aceia au lăsat totul în urma de dragul de a construi o viață mai bună, au... drive-ul cum îi zic americanii... iar dorința omului de mai bine e cel mai de preț valoare pe care un lider o poate cere oamenilor cărora li se va arăta model de comportament și un ideal de urmat...
    Din două motive nu-s de-acor cu ultima parte a mesajului, iar asta e doaga mea, nu voi spune că msg ar trebui să fie cum zic eu ci doar că acesta e perspectiva mea.
    1. Să spui cuiva cum să facă/mediteze e cam aiurea, pentru ca nu toată lumea e un meditator vizual, iar globul/mingea de xxx sunt ajutoare doar pentru meditatorii vizuali, creatii mentale pentru cei cu imaginația vizuală ca modalitate principală de exprimare... nu merge la toată lumea... iar să fi integrativ e mai bine... iar din acestă judecată reiese bias-ul meu si de ce eu văd înclinată balanța în favoarea integrării... la exterior văd cum sunt eu în interior, mă văd pe mine exemplificat!
    2.Rugăciunea ori vizualizarea e bună(te schimbă pe tine) si ea nu zic nu dar... în cazul oamenilor se apelează la rugăciune/cuvânt fără a se merge până la capăt, la actiune... de multe ori omul(eu!, na) nu realizează că face asta și se cramponeză în prostii... declaratii pe hârtie(act de căsătorie), trebuie SĂ SPUI rugaciuni de mulțumire înainte/după masă(azi, mai rar)... adevărul e că sentimentele ca recunostința nu e ceva declarativ, nu există recunoștintă mai adevarată decăt aceea pe care o ai după ce-ai mâncat ceva buuuun, nu există un multumesc(după masă) mai frumos decât linsul degetelor, pentru un părinte e bine când un copil spune/decalră că îi place ce i-ai pus în blid... dar să-l vezi cum mănâncă de parcă 10 calici s-ar bate la gura lui... ideea e prea multe declaratii prea puțina acțiune... iar asta de multe ori pentru că oamenii preferă decalaratiile în locul citirii adevăratelor sentimente! înainte de a medita/ruga frumos trebuie sa îtifie clar că pentru ei/refugiați nu faci(acțiune) prea multe... nu prea ai cu ce să te lauzi dacă te oprești numai la atât... treaba asta o fac și... extratereștri și to cât un pârț li se cunoaste refugiaților...

    Gând, cuvânt, FAPTĂ!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Salutare,

    Nu stiu unde citeam ca Romania va fi ferita intr-o oarecare masura de anumite evenimente datorita situatiei ei economice, acum cand vezi stiri in care imigrantii plang in hohote ca ajung pe teritoriul Romaniei incepi sa le crezi, deci saracia noastra ne va fi scut deocamdata, inca o criza financiara mai mare ca si cea din 2008 ma face sa ma gandesc la alternative pentru perioada ce va urma, cei care aveti pamant si case batranesti mostenite de la bunici sa stiti ca ne vor fi folositoare nu vindeti nimic mai ales pamant agricol care va fi mina de aur. Romanii sunt avantajati in situatii nasoale deoarece ei nu prea au fost menajati adica la noi tot greu tot taras si ne-am descurcat fiecare cum a putut, ne-am ajutat intre noi de au reusit 4 mil de romani sa plece in strainatate si sa trimita bani acasa, romanu are in piept 7 vieti. Sa vedem cum se vor descurca vesticii si nu mare ne va fi mirarea cand vor bate la usa pentru ajutor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar fi bine să se descurce „vesticii”, fiindcă de situația lor depinde soarta unui mare număr de români care le lucrează în bătătura - noi n-avem nevoie de imigranți, căci e posibil să se întoarcă acasă cei 4 milioane de frați ai noștri...
      Să ne rugăm dară

      Ștergere
    2. "căci e posibil să se întoarcă acasă cei 4 milioane de frați ai noștri..."

      Exclus! Cel mult ...500.000 sau mai putini!

      S-ar putea "sa avem nevoie" de cateva mii de imigranti.... mai ales ca sunt tot daci ca neam, dar mai "treji", desteptati deja!

      Ștergere
  3. Ceea ce se numeste "invazia migrantilor in UE" este de fapt una "in Spatiul Schengen", nu in UE! Subsitutia termenilor e voit falsificata penru a se invoca principiul "solidaritatii":, adica si tarile nemembre ala SSch sa fie bagate in aceeasi oala desi nu au aceasta problema. Asta daca...."tine"! Iar cum acestea sunt slabe, "tine"! In realitate nu e vorba de "o misare spontana" ci de una dirijata, care face parte din programul illuminati pe termen lung de eliminare a societatilor "tribale" (cele legate prin legaturi e familie, de traditii, de limba, etc, adica "popoare"!) si amestecarea raselor! In paralel se merge pe distrugerea relicvelor istorice - periculoase pt ca dau "putere din trecutul glorios al neamului" respectiv.... Scopul: docilizarea "populatiilor" (vor inlocui "natiile"), care vor fi amorfe, fara cultura proprie si unitate de vreun fel.
    Greselile trecutului" (de karma!) facute de europeni, mai ales de cei"vestici" sunt multe si din vremurile "marilor cuceriri" , cca 1000 de ani... Ce s-a facut, nu mai poate fi schimbat. Dar ce "este" de facut, trebuie facut, sau va fi rau pt multa lume! Ridcarea vibrationala a gandurilor, emisia de ganduri generoase de iubire e o cale... Aceata nu va impiedica insa influxul de nedreptatiti ai istoriei care vor veni aici, din contra, va fi si mai atragator sa vii intr-un loc bun si sfintit mai ales atunci cand vii din ..."iad"! Ce spune Oryen e corect: va trebui sa alegem intre respingere(dezbinare) sau conlucrare cu cei ce vin... Ideea ca "trebuie sa le dai joburi sa le faci sa le dregi", e la fel de paguboasa si falsa! Ei NU ASTA asteapta sau doresc, ei vor doar "oportunitati" in care sa-si construiasca singuri sistemul de viata si sa se puna in valoare! Cam greu mai ales in cazul societatii inchistate si supercontrolate/sugrumate de la noi... "ADEVARATA" ingrijorare e a celor care au dominat si domina de mult timp aici si in alte parti: frica ca "populatiile nou venite vor influenta si pe cele locale sa isi piarda FRICA si OBEDIENTA cu care au fost/sunt insclavizate si amortite in somnolenta...

    Cum se poate rezolva.... ar fi de dorit un "brainstorming" al tuturor ... Vom mai discuta despre asta.







    RăspundețiȘtergere
  4. Bine-ai revenit Oryen ! Mulțumim pentru tot !
    Invazia (căci este o invazie) este un efect de bumerang. Căci, câte invazii a făcut Europa, de-a lungul istoriei, în zonele de unde vin oamenii aceștia - a sosit vremea reechilibrării.
    Noi, cei care astăzi reacționăm în fel și chip (posibil) suntem invadatorii din istorie - s-a întors roata; trebuia să aflăm cum e de partea cealaltă.
    Ce e de făcut ? Să ne centrăm cu toate forțele, fiecare în el însuși și să fim ATENȚI la îndrumările interioare. Căci, dacă privim la spectacolul din jur, ne irosim, îngrășându-l. Criticând, sau fiindu-ne frică, iar îl îngrășăm.
    Nu ne ajută cu nimic, să știm ce se conturează. Ba, dimpotrivă. Aș zice să rămânem credincioși ideii de bine, de echilibru și armonie. Și-atât. Trebuie să ne „maturizăm” peste noapte.
    Mulțumim Remer Ra ! Fiți binecuvântați cu toții !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Binecuvantat ai grait... Doar ca noi nu suntem sau am fost invadatori.
      Daca vom reusi sa culegem ce e mai de pret din toate culturile vom fi si bogati si intelepti...

      https://www.youtube.com/watch?v=8BQYRqgrXM8

      Ștergere
  5. Recunosc, nici eu nu-i vreau pe refugiati in tara noastra, dar oare asta e neaparat o atitudine reactiva?Nu suntem indreptatiti, acesti oameni nu au respect fata de nimic si nimeni, principiile lor sunt bazate pe ura si violenta.Nu le doresc nimic rau doar ca nu-i vreau aici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. WOW! Si cum ai ajuns la aceste "adevaruri"? Prin experienta si mintea ta, sau a altora? In ambele variante... multa sanatate!

      Ștergere
  6. Multumim Oryen.
    Multumim Remer.
    Grea treaba pe noi, pe toata umanitatea pentru binele galaxiei.. off

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Grea rau di tat! Da... poate se rezolva ! ;-)

      https://www.youtube.com/watch?v=_nbK-AI-31I

      Ștergere
  7. Unii comici, altii acizi, unii sarcastici sau ironici, iar altii prea seriosi... ideea e ca ...BUMMM.. suntem pusi in fata unui fapt concret si trebuie sa alegem..cu mintea , cu inima...fiecare cu ce are in dotare.Ambele variante sunt la dispozitia noastra... .sa meditam... .sa coboram mintea in inima si sa urcam inima in minte.
    Inainte sa ne vizualizam intr-o lume de vis , fara conflicte, o lume plina de pace si iubire asa cum ne indeamna dragul nostru Remer Ra in pasii meditatiilor care urmeaza saptamana viitoare , sa incercam macar putin , fiecare, sa urmam protocolul de accesare al transmisiei care spune:
    - Revărsați din inima voastră cele mai pure sentimente de iubire față de toți oamenii, indiferent de rasă, religie, culoarea pielii, nație, etichetă socială etc.
    Mii de binecuvantari fratilor

    RăspundețiȘtergere
  8. Despre radacini ...

    FACSO ZESA MARIKO KO KOMPO SO FII ESEPO A ZISO ON TIOTE A SO KRO “STE REDO TO FILO MYO SATO KAP DIO CISO” …..

    O traducere ar fi astfel: Marama sfintei zeiţe Maria cu sfintii sai fii înţelepţi a dat zicere în toată a sa împărăţie “aşteptaţi (staţi în aşteptare) pe fiul meu prea iubit zeu ucis”...

    Tablita de la Sinaia...

    :-)

    Dacia perpetua...

    https://www.youtube.com/watch?v=jmajrKP8FpY

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Revin: Traducerea am preluat-o partial din alta sursa, dar mi se pare inexacta.
      Versiuea care o vad acum este:

      "Vindecatoarea si prea sfanta zeita Marie, zamislitoarea perfecta (sfanta), inteleapta ca si Esepo (fiu al lui Okeanos - in sensul de "intelepcune fara margini") a grait peste toate timpurile (cuvinte care vor ramane peste timp): "fiti pregatiti sa-l asteptati pe FIUL MEU zeul ucis, care v-a fost rege/mai marele vostru"

      :-)

      Ștergere
  9. Salutari tuturor!
    Apropo de vizualizare, vreau sa vă împărtășesc un vis pe care l-am avut aseară și tind sa cred că nu e o coincidență. Este un vis din acela care mie personal îmi aduce multă informație.
    " Ma aflu într-o camera albă în mijlocul căreia văd o masă pe care sunt așezate un hexaedru, un octoedru, un cilindru, o piramidă și o sferă.
    M-am apropiat să le văd mai bine. La un moment dat, o voce îmi spune :" Permite-i formei sa te recunoască! "
    Din instinct am închis ochii și am început sa simt cum o lumină aurie îmi pătrunde prin creștetul capului și prin centrul pieptului.
    Aceeași voce mi-a spus să deschid ochii, iar în momentul în care am făcut-o, am văzut cum acea lumină mă inunda, și vedeam de unde. Venea din sfera care se afla pe masă.
    Era atât de frumoasă, atât de caldă și de strălucitoare... Parcă avea în ea particule de aur! Foarte frumos! Iar prin acest transfer de lumină am simțit cum sfera face parte din mine și eu din ea. Era ca o contopire, o recunoaștere, o întregire!
    Acea voce mi-a vorbit din nou și mi-a spus că sfera este spațiul meu! După cele spuse, ma vedeam deja în ea, eram în ea. Era toată aurie și nu știu cum, dar aceasta se afla acum în Univers. Foarte frumos!!
    Puteam vedea din ea, înaintea mea, o aliniere a planetelor, după steaua Soare, Soarele aflându-se în capătul drept, iar Pământul în capătul stâng. Ce minunăție!!!
    Apropiindu-ma de Pământ am început sa văd foarte multe forme geometrice în interiorul cărora se aflau ființe care trimiteau pe Pământ, raze intense de lumină aurie. Vedeam cum razele de lumină pătrundeau prin partea de sus a formelor geometrice, apoi prin creștetul ființelor și ieșea prin centrul pieptului și palmele lor, spre Pământ. Este de nedescris sentimentul avut!!
    Îmi vorbea din nou, acea voce și îmi spunea că, "fiecare ființa de pe Pământ este reprezentată de un "spațiu " geometric și de energia acestuia! În acest spațiu, noi putem crea, putem vindeca, armoniza tot ce se află în exterior, putem transforma energiile, putem schimba rezonanțe, vibrații și toate acestea prin lumină aurie!!"
    Pot să vă spun că se lucrează intens de sus și noi habar n-avem...
    Numai bine tuturor și un weekend auriu!
    Pace ție, Remer!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmmmm... !!! Minunat ! Am simțit/trăit cu tine. Mulțumim că ne-ai împărtășit așa o comoară !
      Am văzut-o o dată pe Zaryiena într-o formă geometrică, complexă

      Ștergere
    2. Deosebit ceea ce ti s-a aratat si multumiri ca ne-ai impartasit si noua... Am simtit puterea a ceea ce ti s-a transmis: nemuritoare, vie! :-)

      1. Despre visul indienilor Lakota...

      "Tashunke, tatanka, mazaska, shung manitu masaglasa ota ... "
      (Cal, bizon, lup, vultur, eu sunt multi...)

      https://www.youtube.com/watch?v=vKqJe0t263A

      Ștergere
    3. Foarte frumos ai descris Câmpul Energetic/Realitatea în care ești/suntem toți! :)
      Acum vreo 2 săptămâni am experimentat și eu, tot într-un vis lucid, co-Crearea și *co-Distrugerea* unor Realități, în Vastul Câmp de Energie al Conștiinței Eterne! Aceeași perspectivă minunată am trăit-o și eu, în somn, conștient fiind de capacitatea mea și a noastră de co-Creatori Universali!

      Ștergere
  10. pentru toti cei care se tem de invazia refugiatilor de razboi:
    Raed Arafat nu este roman, este nascut in Siria
    dar la cat bine a facut acestui popor, am dori cu totii sa-i spunem roman.
    concluzia: nu se stie cum acesti oameni, nou veniti, vor participa la ridicarea europei.
    acum ei sunt "o gloata" speriata, infometata, epuizata...dar ei vor sa munceasca, (nu merg la cersit cum fac unii conationali ce ne-au facut de rusine peste tot) vor sa si creasca copiii, vor pace, vor viata.
    depinde doar de noi cum gestionam situatia.
    eu ma rog pentru ei si copiii lor .
    pace voua, tuturor!
    Isabel

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da Isabel...
      Mai mult, ei sunt tot atat de "daci", ca si noi.. Sunt "arimii", iar ceea ce se petrece acum si la care asistam e chiar "armaghedonul"! Adica "arima ghe(os) don" sau "batalia care se da pe pamanturile arimilor"! Nu e vorba de "un loc" ci de "toate pamanturile peste care domnesc (don) arimii: Irak, Afganistan, zona Kashmirului", Georgia, Ukraina, Romania, Serbia, etc! Asa cum spuneam intr-un coment (la Zamolxe), "adevarata cauza a distrugerii Sarmisegetuzei care ne afecteaza pana in zilele noastre"! Dar... nimeni nu a pus intrebari sau vrut detalii la acea "provocare" sau la altele care le-am facut... Iar timpul "acelor" lamuriri a trecut '-)

      Acei oameni , refugiatii, din care doar 1 din 5 sunt sirieni (!) pot aduce mult rau sau mult bine... inclusiv aici la noi! Depinde si de noi,cum ii vom primi, intelege prin ce au trecut si trec, asta e examenul nostru! :-)

      Ștergere
    2. https://youtu.be/2MOIoqU2omI

      Ștergere
    3. Absolut sublim!

      In interiorul fiintei mele ,salasluieste drept sa spun,o singura alianta strategica ,aceea fondata pe identitatea izvorului primordial unic.Ca partile implicate / aderante de-a lungul veacurilor provin din urmasi/adepti fie pe linia ancestrala/genetica a lui Zalmoxis Iisus,fie a lui Martin Luther,Mahomed etc..tot copiii eterni ai Mamei Pamant Suntem !

      ,,Cand un suflet omenesc trage cortina grea a eului si sta fata in fata cu iubirea vesnica,e ca si cum L-ai privi pe Maestru creand o lume noua...atunci constiinta vesniciei e un dar imediat al existentei,tot asa ca lumina intr-o flacara...toate conflictele vietii se dezleaga,toate contradictiile se impaca ; stiinta, iubirea si actiunea se armonizeaza.Bucuria si durerea se egalizeaza in puritate,prapastia dintre finit si infinit se umple de o iubire exuberanta si fiecare vesteste pe Cel Vesnic ". ( R.Tagore )
      Mi-ar fi atat de usor sa spun,vb aia, ca am murit decadand prin existus letal ...dar n-avem voie sa aruncam vorbe-n vant sub nici o forma atata vreme cat suntem pastoriti de Nemurire !

      Ștergere
    4. Tribul arian al moabitilor din Canan avea un oras numit "Areo-polis" ( "Orasul lui Ary"). Localitatea biblica "Arymateea" se traduce : " Zeita mea Ary" ( Ary-ma-theea ) cel mai probabil ( in zicerea unor istorici) infatisata ca o leoaica, asemenea celor din "friza leoaicelor" din vechiul Babilon, aflata acum in muzeele germane. ARDEEA ( "Ary-deea"- Zeita Ary ), pomenita de Vergiliu in "Eneida"( Cartea a VII-a ), intre "cetatile credinciose Zeitei, unde cavalerii-calugari "faureau arme"), este numele unei regine a amazoanelor , chiar o "dava" (Davii= Stralucitorii= Inteleptii Nemuritori din Carpati), ce daduse numele Tarii Ardealului, mai ales ca acest nume era atribuit si Cibelei. Unul din totemurile zoomorfe(pe langa cele fitimorfe ale pelasgilor nordici, care au dat alfabetul arimic, cat si cel latinic), preponderent "Lupul", a variat in functie de zona pe care au strabatut-o . Astfel, in timpul sederii lor temporare in zona mesopotamiana, "Leul"(numit "ary"-apare in unele carti mai vechi) s-a plasmuit acolo un Zeu numit "ARY-EL", unind termenul : "Ary"(a), cu numele zeului cananit: "EL", caruia ii trimiteau ca jertfa, capre(la arimi era "berbec" si era "Lupoaica". Asa s-a nascut jertfa " tapului ispasitor" din Biblie (Levitic 16). Nu este exclus ca numerosi "sfincsi" sa aiba o relatie simbiotica cu Ariel, influenta fiind posibila prin intensa tranzitie a Peninsulei Sinai. Si provincia biblica Samarya, contine particula "Ary". Mitropolitul Bartolomeu al Clujului(Bunul Dumnezeu sa-l tina in lumina si sa-l odihneasca- a fost un "cunoscator" , un initiat si un mare patriot al poporului nostru) era de parere ca "Ariel" ( Ary-El) inseamna " LEUL LUI DUMNEZEU". Prin totemul "Arya" Zeitei "AryDeea", "Ardea"(Supranumele "Mamei cerestilor Zei" Zeita incununata cu sapte turnuri , care a dat numele Ardealului), am devenit : "Pui de Lei", iar moneda noastra nationala, este : "LEUL". Cei mai vechi erau pelasgii prearieni, dintre care faceau parte si ARIMII.
      Ceea ce se intampla acum, cu aceasta "criza a imigrantilor", sper ca lumea sa-si dea seama ca "uneori nu-i ceea ce pare a fi" si, din punctul meu de vedere, io raman sceptica. Mai sper si ca sa nu-si asume incalcarea Constitutiei Romaniei(care nu intamplator a fost asa de "inspirat scrisa", intru "vremurile ce vor veni" si care "deja sunt aci) niciun "conducator"(apai ca-i Iohannis, CSAT, s.a.m.d., ori alte "forte" din afara tarii) si sa fie fermi in ceea ce au declarat de la inceput, fiindca-i o responsabilitate...

      Doamne ajuta !

      Cu drag,
      Lucia Dobrea

      Ștergere
    5. Lucia, ca intotdeauna deosebit de binevenite si argumentate cele ce spui.
      Unele informatii intentionat s-au perpetuat gresit de- lungul istoriei- mai ales cele legate de Biblie si Iisus, ca o bomba cu ceas, ca atunci cand se va descoperi adevarul tot restul sa se clatine si eventual sa se naruie! Asta daca "credinta" ar fi bazata pe acele erori si nu pe Marile Adevaruri de dincolo de eroare! De unde "se stia"? Pt ca toate la un anumit nivel sunt "deja vu"! Au existat "n" civilizatii umane anterioare in "M" sisteme solare, si se cunoaste "mersul" ba chiar si "finalul" acestora! Noi nu suntem decat ..."inca un caz similar", atata tot. Dupa "preambul" revin:
      - (Iosif din) Arimatea, am argumente ca inseamna = Iosif din credinta arimilor (Theos=Dumnezeul arimilor) si nu o localitate! Adica "nu era evreu" ci fiind din acelasi neam cu Iisus, i-a oferit chiar pestera mormant a lui, pentru a fi a lui Iisus! La asta se refera versetul respectiv
      - Ary = leu? Nu stiam, multumesc! :-) Aryel = vechiul nume al Ierusalimului...deci... Ma intriga posibila legatura Aries = berbec, Ares=zeul razboiului Ari... poate acum intr-o lumina noua...
      - Criza emigrantilot e in intregime "contrafacuta"! Din punctul "lor" de vedere multi nici nu prea stiu ce se intampla , altii... asculta de "ordine", deci urmeaza o vointa si un plan, nu al lor... Cunosc mai multe decat pot sa exprim in cateva randuri de comentat...
      - Ce "e de facut", se impleteste cu "ce ti se permite sa faci"... Vremea compromisului si "caii aurite de mijloc" a trecut... Acum e "ori, ori"! Peste toate, o masiva si perversa dezinformare/rasucire a faptelor, si daca nu ai un cap limpede, o minima cunostinta a evenimentelor si cauzelor lor, esti manipulat pana la ridicolul absolut! As putea da "X" exemple din aproape orice domeniu de la cele tehnice pana in arta, de la "locurile venerate ale crestinatatii" fals pozitionate-INTENTIONAT! pana la false ritualuri, etc!

      Sopul a fost dintotdeauna unul: "puterea de a domina pe altii". impiedicarea omenirii sa isi realizee propria dimensiune cosmica si spirituala... Daca intelegem ASTA si vedem in spatele valurilor de fum, restul sunt doar "mijloace. scheme de lucru, zornait care sa-ti abata atentia de la realitate"... Asa ca "inima si ratiunea" trebuie sa gaseasca rezolvari...
      Eu vad "rezolvarea".... si pleaca chiar de la originea "erorii"...
      Mai vorbim :-)

      Ștergere
    6. Lucia, ca intotdeauna deosebit de binevenite si argumentate cele ce spui.
      Unele informatii intentionat s-au perpetuat gresit de- lungul istoriei- mai ales cele legate de Biblie si Iisus, ca o bomba cu ceas, ca atunci cand se va descoperi adevarul tot restul sa se clatine si eventual sa se naruie! Asta daca "credinta" ar fi bazata pe acele erori si nu pe Marile Adevaruri de dincolo de eroare! De unde "se stia"? Pt ca toate la un anumit nivel sunt "deja vu"! Au existat "n" civilizatii umane anterioare in "M" sisteme solare, si se cunoaste "mersul" ba chiar si "finalul" acestora! Noi nu suntem decat ..."inca un caz similar", atata tot. Dupa "preambul" revin:
      - (Iosif din) Arimatea, am argumente ca inseamna = Iosif din credinta arimilor (Theos=Dumnezeul arimilor) si nu o localitate! Adica "nu era evreu" ci fiind din acelasi neam cu Iisus, i-a oferit chiar pestera mormant a lui, pentru a fi a lui Iisus! La asta se refera versetul respectiv
      - Ary = leu? Nu stiam, multumesc! :-) Aryel = vechiul nume al Ierusalimului...deci... Ma intriga posibila legatura Aries = berbec, Ares=zeul razboiului Ari... poate acum intr-o lumina noua...
      - Criza emigrantilot e in intregime "contrafacuta"! Din punctul "lor" de vedere multi nici nu prea stiu ce se intampla , altii... asculta de "ordine", deci urmeaza o vointa si un plan, nu al lor... Cunosc mai multe decat pot sa exprim in cateva randuri de comentat...
      - Ce "e de facut", se impleteste cu "ce ti se permite sa faci"... Vremea compromisului si "caii aurite de mijloc" a trecut... Acum e "ori, ori"! Peste toate, o masiva si perversa dezinformare/rasucire a faptelor, si daca nu ai un cap limpede, o minima cunostinta a evenimentelor si cauzelor lor, esti manipulat pana la ridicolul absolut! As putea da "X" exemple din aproape orice domeniu de la cele tehnice pana in arta, de la "locurile venerate ale crestinatatii" fals pozitionate-INTENTIONAT! pana la false ritualuri, etc!

      Sopul a fost dintotdeauna unul: "puterea de a domina pe altii". impiedicarea omenirii sa isi realizee propria dimensiune cosmica si spirituala... Daca intelegem ASTA si vedem in spatele valurilor de fum, restul sunt doar "mijloace. scheme de lucru, zornait care sa-ti abata atentia de la realitate"... Asa ca "inima si ratiunea" trebuie sa gaseasca rezolvari...
      Eu vad "rezolvarea".... si pleaca chiar de la originea "erorii"...
      Mai vorbim :-)

      Ștergere
    7. Anonim21 septembrie 2015, 09:29

      Deci cu prosteala asta au fost pacaliti oamenii mii de ani, cu "nemurirea" si deci "liber la orice ca nu se pune"?! Si tot cu asta se vine si acum?!! Da pe-aia cu "e fumata rau de tot" o stii? Ca si cum "oitele" nu ar fi aflat intre timp ca NU DE NEMURIRE a fost si este vorba ci de "suferinta" si "energia ei" din care unele "creaturi" (djini ... "capisci"?) se hranesc si isi iau putere? Doar ca... acum se strica "jocul" la scara macro si e panica mare...deh, "vb aia"!

      Ștergere
    8. Ceea ce i-a facut pe geto-daci sa fie neinfricati a fost credinta lor in nemurire!

      Istoria se repeta ptr. ca nu ne-am invatat lectiile,nu ne-am insusit greselile trecutului,nu ne asumam nici o raspundere ,aceasta apartinand ,,altora" ca intotdeauna ;noi nu suntem vinovati desi de veacuri ne-am luptat incrancenat ptr suprematie,ne omoram intre noi,ucidem tot ceea ce ne iese in cale: fiinta umana,animal,visuri ,sperante aratam cu degetul spre diavol dar nu vedem demonul din noi ,vb de ingeri dar nu ne facem timp o clipa sa ne intrebam : daca-i adevarat,daca e de bine, de folos ?! Acu asteptam precum milogul sa vedem care dintre aliantele la vedere sau oculte reaseaza zonele de influenta ec si politica si daca nu cumva in cadrul negocierilor maraton de la Minsk intre cei 4 lideri,Putin chiar si-a rupt creionul de-adevaratelea anuntand ca s-a convenit asupra armistitiului ,nesemnat ,neparafat ,nestampilat !..,,formatul din Normandia" si ,,ziua Z",fondatorul aliantei euro-asiatice de la care asteptam pacea in Siria ,in timp ce cealalta euro-atlantica face,,cartile " cum se pricepe mai bine ptr.avantaje economice,trasand in mod inconstient culoar valului islamic ...iaca unde
      am ajuns...montam tabere pe Marte,corturi ptr emigranti dar nu vedem refugiatul din noi si nici pe sinistratii nostri ptr care n-avem niciodata fonduri,resurse ,vb buna nici atat .Si daca planul lui Putin reuseste ,,Da DOAMNE !" cum ramane cu taberele noastre interne pro-ruse si pro -euro-atlantice,cu vizitele pe microsoft la Beciul Domnesc pe fondul indiciilor temeinice si suspiciunilor rezonabile subzistand in egala masura si in alte dosare cu scheleti acu la dulap,nu dau nume ca se stiu deja,santajabili ai nostri inalti demnitari care au plimbat sacosele cu bani ptr finantat strategii,vb lui Eminescu ,,Mita e-n stare sa patrunda orisiunde in tara aceasta.Pentru mita ,capetele cele mai de sus ale administratiei vand sangele si averea unei generatii ".Cum bine s-a punctat: culegem ce am semanat ! Cu toate astea imi adun fortele ,imi refac propriile-mi aliante precum in cer asa si pe pamant si din toata inima din tot cugetul si cu tot sufletul am sa inalt cu vb mele o rugaciune ptr PACE ! Zile binecuvantate ! Cu drag,

      Ștergere
    9. "Ia un cerc si mangaie-l, acesta va deveni vicios"! Eugen Ionescu, Cantareata cheala!

      "Culegem ce am semnat".... "Cine" a semanat, si "cine" culege? ! Ca de semanat s-a facut "prin reprezentanti" iar de cules... culeg "spectatorii"! Iar verbul "sa ni-i asumam" n-a fost conjugat si la "imparteala boabelor" din actul semanarii...sau e valabil numai la final?! Si e absolut sigur, ca "semanatorii" sunt din acelasi neam cu "culegatorii"? Ca poate... "nu sunt"! Si atunci nu mai e vorba de "uita-te in oglinda sa vezi ce urat est" daca cineva ti-a murdarit dinainte oglinda sau a deformat-o ... Poate intrebarea ar fi: "e moral sa fii iluzionist printre copii, apoi sa ii certi ca de ce au crezut in iepuri scosi din palarie"? Si poate era mai bine sa ii inveti ce era de invatat si copiii cresteau cu alte valori, hmm?
      Io zic: ce vad, vad tot mai multi: game over! Ceea ce s-a petrecut si se petrece e o revolutie unica in istoria umana: revolutia informatica! Nimic nu mai poate fi tinut ascuns (zis a fost!) si cu asta basta! Alba neagra- "asta are, asta n-are" a tinut destule mii de ani, nu de cat esti sau nu de destept si "eu mizez pe prostia ta" mai e vorba, ci de " nimic nu mai poate fi ascuns"! Aici nu mai e vb de "a-l elimina pe unu sau altul care vorbeste" ci de fenomenul in sine: o alta cutie a Pandorei a fost deschisa si nimic nu mai poate fi pus inauntru si inchisa la loc!
      Good luck pizza!

      Ștergere
    10. Revin:
      Recitind gasesc ca tonul comentului meu ar putea fi din gresala asociat cu "Anonim22 septembrie 2015, 09:52"... Nu asta e intentia, Ce am spus se refera strict la situatia si adevaratii raspunzatori din toate timpurile, de crearea ei .
      Tot respectul si acelasi "cu drag" si din partea mea. :-)
      ,

      Ștergere
  11. Mulțumesc și eu pentru menționarea Zaryienei! Acum am citit câteva din informațiile aduse de ea și încep să pun cap la cap anumite lucruri.
    Foarte frumos!

    RăspundețiȘtergere
  12. Vărs cupa recunoștinței peste acest spațiu cu tot ce cuprinde el.
    Remer Ra, mulțumesc, mulțumesc, te iubesc !

    RăspundețiȘtergere
  13. Binecuvântări peste Pământ !
    Conștientizăm, sau nu, noi, tocmai realizăm o Cruce de Lumină peste Pământ .
    Mulțumim fraților stelari și mijlocitorului lor !
    PACE, ARMONIE și UNITATE pe Terra !

    RăspundețiȘtergere
  14. Remer Ra, trimitem lumina catre punctele cardinale intr-o anumita ordine sau nu conteaza?Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  15. Remer , te rog sa-mi raspunzi la o intrebare , la care nu am reusit sa gasesc pina acum un raspuns satisfacator .
    Cand eram un copil , 4 ani , ai mei ma lasau la bunici si ei puteau sa-si faca un pic de concediu in sfinta pace . Un loc izolat , linga o padure imensa . In fiecare noapte , pt citeva saptamini , i-mi intrau in camera niste sfere luminoase , de varii culori (25 , 30 cm diametru ) . Eu ma ridicam din pat , cu ochii ficsi pe ele , nu-i puteam dezlipi , era ca si cum s-ar fi intimplat nu stiu ce daca o faceam . Ele se miscau in aer in jurul meu , se jucau cu mine . Eu in schimb , chiar daca eram perfect constient , le urmaream ca un somnambul . Aici incepea problema . Se trezea bunica-meu , si incepea sa-mi faca ''Tatal nostru'' , si sa-mi dea cu apa pe ochi . Problema era ca atunci cind i-mi trecea cu mina prin fata ochilor , intrerupea contactul , si eu stiam ca nu se putea ! Dupa a chiamat in ajutor doua matusi . Toti pe scaun pina cind incepeam ....Ah , numai eu le vedeam . Ei credeau ca sunt posedat , si dai cu rugaciunile ! Ai mei , m-au dus la doctor , sa vada daca sint nebun ....In fine , nicaieri am reusit sa gasesc o ezplicatie satisfacatoare , decenta in privinta asta ! Daca ai reusii , sau cineva de aici de pe blog , v-as fi recunascator . Sunt 41 de ani de cind caut . Dar toate altele episoade intilnite , is diferite , nu coincid . Ultimul lucru . Dupa acea perioada , spuneam la toata lumea , inclusim invatatoarea la gradinita , ca nu se putea ca nimeni sa nu-si dea seama ca nu se poate irosi energia unia cind moare . Le spuneam ca trebuie sa se inventeze o bola de sticla pe care sa o punem la gura muribundului , si sa blocam aceea energie in interior . Le ziceam ca s-ar rezolcva toate problemele cu acea energie , ca nu poate fi irosita asa ! Cita bataie am mai luat pt asta ...!! Dar nu renuntam . Daca acasa nici unul nu ma asculta , atunci ai spuneam educatoarei . Asta , ce facea ? O chema pe maica-mea ! Rezultatul ? Tirit de par pina acasa ! Ha ha ha ...O data , cum trebuia sa moara o batrina la scara alaturata , m-am pus sa o spionez (era la parter , vara ) pe geam . Catarat pe niste caramizi , asteptam si ma uitam fix , ca sa vad cind iese sufletul . Pe la 2 noaptea , ai mei si-au dat seama ca nu eram in casa , si m-am trezit cu doua maini in par ! Pina la trei m-au batut . Ha ha ha ...Erau disperati saraci parinti ....Daca mi-ai raspunde Remox...Macar vreo unul a trait sau a auzit de cazuri similare ? Multumesc oricum ...PS Batrina a murit in noaptea aia , pe la 4,30 dimineata . Cit am mai plins de dezamagire ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sferele de lumina erau, cel mai probabil, ghizi (veghetori) spirituali. De cele mai multe ori apar in primii ani ai copilariei, iar rolul lor este sa vegheze asupra adaptarii sufletului intrupat la vibratiile terestre, precum si sa observe anumite aspecte legate de dezvoltarea energo-psiho-spirituala. De regula, cei mici uita de aceste 'vizite' din mai multe motive. Adevarul e ca sunt putine persoane care sa tina minte ca au fost 'vizitate" in copilarie.

      Ștergere
    2. Multumesc Remer ! ''Rolul lor e sa vegheze asupra adaptarii sufletului intrupat la vibratiile terestre '' . De fapt , in acea perioada plingeam incontinu , pt ca ai mei ma lasau acolo . Poate simteau ca sufeream ...Alte experiente (au fost foarte intense , de aceea mi le amintesc , ca si cum ar fi fost ieri !) de zi , in aceeasi perioada ...Pe fond de oboseala , cind puneam in pat , simteam ca mi se dilata capul , auzeam clar paraiturile craniului ...Ma dilatam ca aproape nu mai incapeam in camera . Din pat , vedeam crapaturile de pe pereti , de la cativa cm , detalii , paianjenii ... chiar daca incaperea era destul de mare (circa 30m patrati) .Cu o senzatie particulara . Acum 4, 5 ani am reavuto , si mi-am adus aminte perfect toate detaliile din copilarie ...Multumesc de raspuns Remer ! Simteam eu ca este locul potrivit sa fac aceasta intrebare ..(chiar si la reviste(in tema ) in copilarie , ma puneam sa le scriu ...da-ti seama , dar niciodata nu mi-au dat nici un raspuns satisfacator , puneau accentul pe vre-un deranj psihic sau pe prea multa fantazie infantila ...Ca si cum , discursurile ce le faceam dupa , erau firesti pt virsta si anii aceia ('74) ! Multumesc ...

      Ștergere
    3. Sorin, te-mbrățișez!
      Vibrația iubirii este vibrația Divină - Dumnezeu în/prin Om.
      Coborâm, fiecare, ca niște raze de Lumină, în acest spațiu - „Iubirea este Puterea și Chipul Său este Lumina” - ZAMOLXE.
      Suntem raze (termenul „rasă” derivă din „rază”) sclipitoare, fiecare în nuanța sa. Fiecare călătorește prin Univers cu diverse destinații. Acum suntem aici, în acest spațiu, într-un joc de raze, formând diverse structuri - o minunăție...!!!
      Suntem niște detalii într-o poveste, detalii care, ele însele sunt câte o poveste.
      Lumea este un joc cu povești.
      După ce ne construim nava în care, ne manifestăm în planul fizic, fiind prinși în mirajul acestui spațiu, uităm, de atâta minunare, de scenariul creat de dinaintea întrupării. Atunci începem să creăm, cu elementele existente aici, o altă poveste. Din păcate, după ce am creat noua poveste, și mai mult prin imitație, ne lăsăm prinși în ea. Atât de mult muncim să ne construim această închisoare... și atâtea ziduri facem..., că drumul înapoi, către povestea inițială, pare de negăsit...! Dar avem norocul că, am mai păstrat prin câte un colț de suflet, niște trăiri din copilărie - DRUMUL ÎNAPOI LA ADEVĂRATA POVESTE ESTE COPILĂRIA. Ca urmare, toți cei care avem amintiri ca acelea despre care vorbește Sorin (sau chiar mai palide), e musai să ne întoarcem, să le retrăim CONȘTIENT și să medităm îndelung la ele - este singura rază de Lumină care, nu s-a stins niciodată, ci este doar acoperită de ziduri.
      HAIDEȚI SĂ-I FACEM LUMINII FERESTRE (și zidurile vor dispărea ca un fum)!
      FIȚI DIVINI, CĂCI AȘA SUNTEȚI !
      Weekend frumos !

      Ștergere
  16. este Off topic, dar trebuie vazut !!!!! romania este superba
    https://vimeo.com/115186734

    RăspundețiȘtergere
  17. Am primit un Dar și vreau să-l împart cu voi :
    „Când mintea învață să tacă, bucuria și frumusețea își află locul. Acordă-ți un moment de liniște. Redu viteza și gustă viața!
    Dacă în inimă este pace, în lume este pace. Stai acasă, inimă, și odihnește-te...
    Sunt singur cu bătăile inimii mele."
    (Ascultă, Privește, Atinge)” Hrisostom Filipescu - acest munte de frumos...

    PACE, ARMONIE și UNITATE peste Pământ !
    Seara în tihnă !

    RăspundețiȘtergere
  18. In timpul meditatiilor de ieri am simtit multa tensiune si chiar frica.Oricum de cateva zile simt ca si cum ceva urmeaza sa se intample.Am cerut ajutor si am reusit sa ma concentrez sa termin meditatia dar am ramas un timp cu o tensiune si nu-mi gaseam locul.La meditatile de marti, la un moment dat am vazut niste fiinte care semanau cu micii gri,vedeam doar cativa dar stiam ca sunt mai multi, care aveau o atitudine deranjata si-am simtit intrebarea:"ce crezi ca faci?"Remer Ra, va rog sa-mi spuneti parerea dumneavoastra.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca ai simtit cumva intrebarea lor, inseamna ca poti sa conversezi intr-o oarecare masura cu ei. Trebuia sa intri intr-un dialog inedit cu ei... Pe viitor, fa-o!

      Ștergere
    2. Multumesc Remer Ra.Nu e prima data cand imi apar, dar adevarul e ca eu nu sunt prea incantata.Intr-o alta aparitie, ma gandeam in sinea mea ca nu-mi place de ei si ca,cred ca nu sunt buni si l-am vazut pe unul din ei stand cu mainile incrucisate din profil cu barbia ridicata si am simtit:"poftim?"si aveam cumva senzatia ca se facea o comparatie intre noi oamenii si ei si ca ar trebui sa ma gandesc cand spun cine e bun si cine nu.

      Ștergere
    3. Ba eu aș zice că, înainte de a intra într-un dialog cu „omuleții”, cred că ar trebui să acorzi mai multă importanță pregătirii pentru intrarea în transmisiuni. Și mă refer la protocolul de dinainte. Ai putea să experimentezi protocolul ca pe o meditație (care n-o să-ți facă decât bine) și până Marți (sau până Vineri) te vei pune la punct cu el.
      Spun asta fiindcă, în transmisiile acestea trebuie să intrăm, având o vibrație cât mai înaltă, mai ales că, suntem/devenim canale prin care Lumina se răspândește peste pământ (e ca atunci când îți pui mâncare în farfurie, doar după ce te-ai asigurat că farfuria este curată; după ce ai spălat-o/CURĂȚAT-O).
      Apoi, nu aștepta să te întrebe altcineva, ci întreabă-te tu pe tine : „Ce crezi că faci (în timpul transmisiunilor)?”; de ce le faci? în ce scop? . Când îți va fi CLAR ceea ce faci aici (sau în general), n-o să te mai tragă „nimeni” de urechi și n-o să-ți mai fie frică și tensiune

      Ștergere
    4. Acel protocol e o meditatie in sine pentru mine si ii acord importanta cuvenita.De fapt toate meditatiile le fac cu responsabilitate si efectele chiar se vad in viata mea.Nu cred ca a fost"o tragere de urechi" dar oricum multumesc pentru parerea dumneavoatra.Mie imi este clar ce fac acolo.

      Ștergere
  19. Ar fi bine, sa fie si inteles...
    https://www.youtube.com/watch?v=qcWoFz3s3n0

    :- u

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu imi place prin ce filtru e trecut.. undeva la baza e tristete si firca, adica nici o sansa, neputinta, sintetic, fals... se forteaza unele explicatii care nu cred ca vor fii explicate nici peste 400ani.

      Ștergere
    2. Nu imi place nimic de-acolo, dar ... "o fi sau nu asa"?

      PS. Pt ca stiu ca te intereseaza, am "dovada" ca kung -fu care a fost pt prima data predat calugarilor shaolin apoi raspandit in China, a fost "creat" de ... un "dac" ! M-a surprins si pe mine... :-D

      Ștergere
    3. Nu, nu este asa.. vine tot din dualitate, ..ceva imi spune ca vor sa creeze sau sa dinamizeze o firca a( experimentului/misiunii esuate), vor sa dea sentimentul ca noi ce facem, facem in van........O sa fie bine, trebuie, sau repetat atatea civilizatii pentru etapa de acum, vreau sa terminam... si mai e ceva care imi spune ca nu o sa terminam niciodata pentru ca asta e trairea..

      PS, da a fost "dac"

      Ștergere
    4. Da era dac, chinezii shaolin o spun, si au pastrat asa frumos traditia, transmitand-o din generatie in generatie! ;-)

      Si asta nu e tot... e MULT mai mult! Dar ... pe rand,

      Pana si in aceasta scena, numele (in forma subtila) si doctrina dacului care i-a initiat in artele martiale pe chinezi e tema principala in semn de respect ... ;-)

      https://www.youtube.com/watch?v=AeeoEpmyb2Y

      Ștergere
    5. Si un "supliment" (acelasi film): a se vedea armele eroinei "Moon" - sabia incovoiata dacica si lupta cu doua sabii deodata specifica dacilor ... :-)

      https://youtu.be/LDagtOmhkGo

      Ștergere
  20. Mai demult, dragul nostru , Joe Black, chiar ne-a prezentat cateva link-uri in care erau calugarii shaolin, insa niciunul dintre cei care mai scriam cate ceva(si) pe acolo,nu am amintit despre asemanarea cu calugarii-cavaleri ai Castei IO(ai Sfantului Graal, ulterior "Zamolxieni") desi sosise inspre noi informatii (si) despre aceste aspecte. Tot JB ne-a adus la cunostinta multa informatie(pe care-am simtit-o in rezonanta, de cele mai multe ori, totusi cand ne-a scris despre Legile lui Zamolxe, am simtin mai putina rezonanta, mai ales ca in mintiuca mea le asociam cu "stilul: New Age si ) , acolo aflasem despre "Legile lui Zamolxe" (RemerRa), deasemenea si cateva scrieri ale lui Ilie Cioara) , desi le reamintisem si io pe cele regasite de mine intr-o carte mai veche, a dragului nostru " Mosu" Tudor Diaconu (erau 10 Legi foarte simple si clare). (https://groups.yahoo.com/neo/groups/Nothingness_School_of_Mysteries/info)

    Va imbratisez din Germania! ( o sa fiu in Romania incepand cu luna noiembrie)

    https://www.youtube.com/watch?v=DGRuR30-QLM

    Cu drag,
    Lucia Dobrea

    RăspundețiȘtergere
  21. Nu am cunostinta de Joe Black si teoriile lui, dar pt ca le recomanzi, cred ca m-ar interesa...
    Cu exceptia cazurilor in care citez sursa, restul temelor care le aduc in discutie se bazeaza pe crampeie de informatii gasite in surse diferite pe care le asamblez generand concluzii ca cea de mai sus... In statistica matematica, cu cat "coincidentele"sunt mai numeroase, cu atat probabilitatea ca un anumit eveniment sa se fi petrecut intr-un "anume fel si numai acela" creste... Peste o anumita valoare matematica, acea probabilitate poate fi asimilata ca "certitudine"...
    In mod voit am spus si spun "fragmente" de informatii, pt a vedea "ecoul" lor... Daca apar intrebari sau pareri contrare, aduc si argumente mai multe "pe masa". Daca insa ele se prabusesc intr-un hau de tacere... atunci tacere sa fie! ;-) Ma gandesc ca poate pt multi blogul acesta e doar un spatiu de socializare, de conversatie en vogue pe teme culturalo-spiritualo-consumate la o cafea, iar despicarea firului in patru sau ideile neconforme sunt deja "out of target"... sau "obositoare". Sau nu sunt multi vizitatori. De aici..."tacerea". Atunci prefer sa le discut cu copilul meu, care oricum imi pune o mie de intrebari :-D
    Dar despre asta si sper multe altele... vom mai discuta :-)

    PS In clipul al doilea lupta "Hero - Flying Snow vs Moon" a se observa ca Moon apare cu trasaturi clare "caucazian" spre deosebire de Flying Snow chineze 100%! Iar Moon, inafara de armele dacice, "moare razand cu sabia in mana"! De cat "respect" dau dovada chinezii cand realizeaza o asemenea capodopera de film si NU UITA sa dea omagiu catre "invatatorul cel dintai venit de pe alte meleaguri" pe care si ei il stiu! Iar de scena principala - clipul anterior acestuia, nici nu am vorbit... Acolo, toate sunt mult mai clare, mai spiritualizate... "daca ai cheia"! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Binecuvântată să fie această „casă” ! Binecuvântați, Îngerii care-o veghează ! Binecuvântată, gazda !
      Unii suntem, pe-aici, în tranzit, alții ne-ntoarcem ca la mama acasă (fiecare cum simte).
      Binecuvântat să fii călătorule ! Binecuvântat să fii frate !

      Ștergere
    2. Multumesc frate... :-)

      https://youtu.be/WYeDsa4Tw0c

      Ștergere
  22. Deci Chuck Norris e dac?

    Marin.

    RăspundețiȘtergere
  23. Chuck a practicat karate-do, nu kung-fu. Mai departe poate cei din Miercurea Ciucului stiu... ;-

    RăspundețiȘtergere
  24. Supliment de weekend:
    Regele Arthur, cavalerii sai, venerati de britanici, intrati in legenda Lumii... si steagurile lor de lupta! (T: 032)
    Aarth= urs in, dialect gaelic Urus = infricosator (daca)

    :-)

    https://youtu.be/WYeDsa4Tw0c

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eroare de link, rog corectati...

      https://www.youtube.com/watch?v=jWeWmpv9paw

      Ștergere
  25. La primele transmisii de l a inceput am simtit si eu ca era mai mult alume deranjata si care chiar se opunea..dar azi nu prea mi-a pasat decat de lucrul pe care trebuia sa-l fac si ... s-a intamplat exact ce stiam ca trebuie sa se intample. Au "rasarit" foarte multi care abia au inceput sa mai simta ca se lucreaza..foarte uimiti, ca treziti din somn. Avem mult de "ars", lumea de azi este o ... nici nu stiu cum sa ma exprim ca sa nu jignesc vreo fiinta aflata in trup. Simt cum curge suvoi lumin, o vad cum inunda pamantul..dar rmanae asa. Ar trebui lucrat, zic eu, si la intentia cu care transmitem, ca sa si lasam sa lucreze intre transmisii informatia. Mai mult ca oricand se simte nevoia de explicatii, pentru ca majoritatea oamenilor de pe planeta sunt deturnsati de la misiunile cu care au venit. Si au nevoie de ceva pe care sa se poata baza, ori asta nu prea le ofera nimeni. De-aia zic. Daca vrem sa-i ajutam ma gandesc ca trebuie sa le oferim si acces la ceea ce se intampla. Sa inteleaga s isa adere de bunavoie la lumina. Ca asa-i lasat de sus. Cine vede si poate, sa arate si sa dea si celor care nu vad si nu stiu cum sa poata.

    RăspundețiȘtergere
  26. https://www.youtube.com/watch?v=CBDi4vx1QpM

    vouă
    bobi de rouă

    „îți dau
    un strop de toamnă
    ...
    nu
    nu e a mea toamna
    cineva
    mi-a picurat-o din cer
    ...
    m-a umplut
    ...
    atâta frumusețe
    a dat pe dinafară
    ...
    curgi
    i-am spus
    du-te în lume
    și bucură tot ce atingi
    tot ce te atinge
    ...
    acum
    bate la pleoapa ta
    deschide-i
    privește-o
    primește-o în sufletul tău
    dă-i din culoarea ta
    și las-o să meargă
    mai departe
    și mai departe
    ...
    să urce
    cu frunzele
    la cer”
    (*L*)

    Duminică binecuvântată !

    RăspundețiȘtergere
  27. :-)

    https://www.youtube.com/watch?v=cs-TJK8lwwY

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Superb ! Mulțumesc !

      „nu știam ce-i grija
      ...
      zbenguindu-mă vesel printre stele
      am căzut în materie
      ...
      așa am aflat ce-i durerea
      și de-atunci frica
      ...
      vreau înapoi la stele
      strigătul lor e așa de aproape
      ...
      mă strigă din inimă
      steaua Geea
      ...
      dar am uitat să mă zbengui”
      (*L*)

      Ștergere
    2. Copilul râde:
      "Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"
      Tânărul cântă:
      "Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!"
      Bătrânul tace:
      "Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"

      Lucian Blaga

      :-)

      Ștergere
  28. Capatul perfect
    Al cunoasterii,
    Umilinta perfecta...

    :-)

    RăspundețiȘtergere
  29. https://www.youtube.com/watch?v=bEuyzyfQY0g
    împreună cu iubirea și recunoștința mea !
    Să fiți binecuvântate, Ființe de Lumină care, ați trecut prin durările întrupării, ca să ne întâlnim în acest colț de Univers !
    Vă iubesc !

    RăspundețiȘtergere
  30. Slautare,
    RemerRa, este o pagina de facebook Departamentul Alpha Carpatica citeam unul din articolele lor cu privire la Piramida din Retezat era inspirat din cartile tale, apoi in alta zi ma uitam la ceva emisiune spirituala o doamna a prezentat cartea ta asa : " Singura carte pe care o traiam in timp ce citeam " si eu zambind am zis : " He he ...nu esti singura ". Si foarte multe informatii pe care tu le-ai furnizat cu ani in urma se probeaza si am mai zis eu de cateva ori pe aici se intampla intocmai. Am fost in Retezat in vara aceata am dormit 4 zile la Poiana Pelegii si in fiecare dimineata dupa o tura pe munta facem baie in valea Pelegii, deci e foarte adevarat imi disparea brusc toata febra musculara dupa ce ma bagam gol pusca in apa Pelegii si ma improspatam avea o culoare extraordinara dar eu as zice ca avea o sclipire ireala vizibila cu ochiul liber era bunaaa de baut de numa . Am vaz cateva masive clar PIRAMIDE nush ce masiv e fix in dreapta cum urci de la Poiana la Lacul Bucura chiar pe dreapta inainte de lac cu 15 min., apoi mai e vf. Retezat , Papusa, Peleaga din ce am vaz eu.....eu cred ca erau temple ciclipice pe varfuri finisate si aratau ca si in povesti , dar azi putem obesrva lespezi sparte parca de o explozie ruine faramitate peste tot, defapt traseul turistic este exact peste lepezile acestea de piatra . Trebuie sa spargem bariera, cat timp nu vor mai vedea oamenii ruinele si constructiile, de mergi prin Bucegi iara zic orb sa fii , si ceilalti munte in Bosnia oamenii sapa prin galeriile piramidei din VisoKO au parte de voluntari din toata lumea, samani si tot felu fac reclama zonei, din cauza a 2-3 servicii noi nu putem face nimic? , simt cum informatia se elibereaza in societate ince incet dar parca.... :D

    RăspundețiȘtergere
  31. Sărbătoare de Lumină, tuturor celor ce o simt în inima lor !
    Sărbătoarea de astăzi este un alt prilej, pentru a ne ridica inima la Cer !
    O văd pe Sfânta Parascheva, ca un Mare Spirit, a cărui mantie de Lumină se așterne peste pământ. Am perceput-o așa, încă din copilărie, ea fiind Protectoarea familiei mele.

    Binecuvântată să fii TU, Sfântă Fecioară Parascheva, Spirite venit din Înălțimea Cerurilor, călcând, cu Inima Ta, Pământul, lăsându-ne nouă,moștenire, dâre de Lumină Divină cu care, să ne croim Cale spre Casă ! Binecuvântată să fii TU, Sfântă Fecioară Parascheva, acum și-n vecii vecilor ! Amin ! Amin ! Amin !
    https://www.youtube.com/watch?v=n7i71gRrGrY

    RăspundețiȘtergere
  32. Domnule Dan Bozaru, se mai tin seminarii?
    Sunt foarte interesat, nu doar eu!

    Cu stima!

    Marius!

    RăspundețiȘtergere