Pagini

vineri, 10 noiembrie 2017

Portalul pleiadian – 2017 Transmisiile de toamna (2)

Oryen: Bine vă regăsesc, prieteni dragi! Ne bucurăm nespus când observăm că unii dintre voi sunteți hotărâți să mergeți mai departe, lăsând în urmă durerile trecutului și aparenta neliniște din prezent. Acest drum este unul al trezirii, al conștientizării propriei puteri divine, al manifestării potențialului creator uriaș din om. De altfel, nici nu poate exista un alt drum! Atâta vreme cât potențialul vostru nu este atins și cât timp nu vă veți asuma responsabilitatea pentru puterea voastră, nici nu poate exista trezire.
Știți foarte bine că prezentul este suma deciziilor luate în trecut, decizii care s-au luat conștient sau inconștient de drumul vostru spiritual. Prezentul arată chiar mai nefericit pentru cei care și-au dat puterea altora și i-au lăsat pe ei să aleagă în locul lor! Este mai rău să nu luați decizii decât să luați decizii greșite! Chiar dacă ați greșit – și a greși e omenește, puteți învăța din ele. Deciziile sunt și ele rezultanta tuturor gândurilor și faptelor voastre trecute.
Așadar, nu vă place prezentul? Atunci înseamnă că fie nu ați luat decizii în trecut, lăsându-i pe alții să o facă în locul vostru, fie ați luat decizii greșite! Deciziile greșite sunt cele încalcă Legile Universale, care sunt împotriva Legii Armoniei, care aduc atingere propriei persoane sau altora. Nu puteți evolua decât în Lege, fiind în armonie cu voi, cu ceilalți, cu Geea, cu Universul! Drumul evoluției spirituale nu te poate duce în conflict cu nimeni și nimic! Dacă există chiar și cel mai mic disconfort, înseamnă că undeva s-a greșit, iar greșeala nu este în exterior! Vom continua să repetăm aceste lucruri, deși le cunoașteți cu toții...
Observăm în aceste zile o stare de neliniște la nivelul societății voastre. Ea este justificată doar până la un anumit punct. Lucrurile nu stau foarte bine nici în alte părți. Tensiuni tot mai mari încep să se acumuleze la mai multe paliere sociale, economice, politice și administrative din întreaga lume. Schimbări trebuie să apară, dar aceste schimbări vor fi în acord cu Legea Corespondenței. Nu poate exista o conducere competentă și responsabilă dacă cei care i-au ales nu sunt responsabili și competenți! Precum jos, așa și sus!
Nu vă așteptați la minuni din exterior, pentru că ele nu vor exista! Descoperiți minunea din voi, adică potențialul divin, apoi folosiți acest potențial la modul responsabil și conștient! Veți descoperi că și alții vor veni în ajutorul vostru, pentru că rezonează cu voi și au același drum. Și cu toate că omul cunoaște bine acest lucru, iată că el așteaptă în continuare ca această mult visată schimbare să apară din exterior.
Din păcate, observăm că nici la nivel de conducere nu s-a înțeles mare lucru. De-a lungul timpului, am oferit soluții la multe dintre problemele cu care societatea se confruntă. Am impulsionat progresul tehnologic, dar el a fost folosit fie pentru bogăție și putere, fie împotriva altor grupuri. Am inițiat și câteva contacte cu unii dintre liderii importanți ai acestei lumi, dar am fost priviți cu suspiciune și apoi ignorați. Multe suflete mari s-au întrupat în lumea voastră pentru a vă ajuta, în speranța că veți face saltul evolutiv atât de mult așteptat. Și cu toate acestea, nu vedem progrese semnificative! Resurse uriașe, umane și materiale, sunt folosite în scopuri de exploatare, dominare sau câștigarea de influență. Multe națiuni se pregătesc intens pentru viitoare conflicte care privesc resursele vitale de hrană, apă și energie, neglijând resursa cea mai importantă – lumina divină din om! Sistemele voastre evolutive (se referă la educație – n.a.) pregătesc tinerele generații pentru luptă și pentru asumarea rolului de piesă într-un angrenaj social complex, în care sufletul nu se regăsește.
Observăm că bună parte a societății așteaptă să se prăbușească sistemul economic actual... Acest lucru nu se va întâmpla prea curând, iar viitoarele crize economice nu le vor aduce nimic bun! Alții așteaptă să aterizăm cu miile în mijlocul vostru și să ne asumăm rolul de salvatori. Nu putem face nici acest lucru, pentru că nu ați atins un minim nivel de autonomie din punct de vedere evolutiv. Nici nu putem rezolva problemele voastre, pentru că nu noi le-am creat! Cauzele sunt în voi, nu în afara voastră, deci numai voi le puteți elimina sau schimba! Noi nu putem iubi sau ierta în locul vostru! Noi nu putem crea în locul vostru și nici nu putem alege în locul vostru!
Cine caută cauzele problemelor sale în afară, în sistemele guvernamentale, administrative, economice sau politice, este în eroare! Cine crede că o rearanjare a resurselor materiale și financiare ar rezolva problemele omului, este iarăși într-o mare eroare! Nu puteți elimina cauzele lucrând la efecte! Vom continua să repetăm aceste lucruri...
Drama omului așa zis modern este că încearcă să fie ceea ce nu i-a fost dat să fie! Din exterior vi s-a sugerat că e bine să fii luptător pentru că aceștia sunt priviți cu admirație și au parte de tot felul de beneficii. Școala vă învață că e bine să fii pregătit pentru a fi un bun slujbaș, un bun cetățean. Familia vă învață că e bine să fii înaintea altora și să reușești în viață într-un domeniu anume. Din nevoia unei brume de afecțiune, voi acceptați să jucați aceste roluri, iar mulți chiar luptă din toată ființa lor pentru a deveni ceea ce vor... alții. Efortul vostru nu va da roade, pentru că nu poți obliga un brăduț să devină stejar. Îl poți eticheta ca fiind stejar, îi poți da diplomă de stejar, dar înlăuntrul său va fi un brăduț care suferă. El este menit să fie brad și numai fiind brad se va simți împlinit!
Observăm că oameni cu potențial destul de mare ajung să se piardă în viață pentru că încearcă să devină altceva. Am observat, de nenumărate ori, că oameni care nu au un potențial mare, sunt mai fericiți și cresc spiritual mai rapid decât mulți alții. Încercând să fie altfel, omul cu un mare potențial ajunge să nu se mai regăsească, în timp ce omul cu mai puțin potențial, care acceptă realitatea așa cum este ea, dar caută să se bucure de fiecare lucru, crește și evoluează într-un ritm mai rapid decât primul.
Înțelegeți voi oare că Divinitatea nu vă cere să faceți nimic extraordinar din viața voastră! A pus o sămânță divină în miezul ființei voastre și v-a oferit această minunată grădină, Geea, ca să creșteți frumos! E îndeajuns doar să fiți, aici și acum! Pentru că doar aici și acum sunteți conectați cu Totul! Și Totul vă iubește necondiționat! Vă iubește și vă oferă cea mai bună hrană pentru trupul, mintea și sufletul vostru.
La următoarele transmisii, după ce realizați protocolul, vă veți conecta la spațiul sacru al inimii. Acolo este poarta cea mai accesibilă către Divinitate. Veți privi, cu ochii interiori, acel minunat punct strălucitor și permiteți-i să vă hrănească trupul, mintea și sufletul. Lăsați lumina spațiului sacru să inunde fiecare celulă a trupului vostru, apoi să pătrundă în fiecare colț al minții voastre, după care deschideți-vă și micul vostru univers de emoții și sentimente. Alocați 3-4 minute pentru fiecare corp în parte. Nu trebuie să faceți nimic altceva, doar permiteți luminii divine să se manifeste prin voi! O puteți face și fără să vă conectați la rețea, în oricare moment al zilei, dar legătura cu rețeaua vă va facilita deschiderea celor trei corpuri.

Perioada de transmisii: 14, 17, 21, 24, 28 noiembrie, 1 decembrie
Orele: 20:20 – 20:30 și 22:10 – 22:20
Protocolul de ridicare a vibrațiilor va fi făcut cu cinci minute înainte (20:15 respectiv 22:05)! Amănunte aici:


Notă!
Vă reamintesc ca în fiecare zi de luni, între 21:00 și 21:15 se va lucra cu energia vortexului! Amănunte aici:

6 comentarii:

  1. Da. Este valabila zicerea : "Punct ochit, punct lovit!"

    Din nordul tarii, de la taranoaiasan, va transmit, tuturor, salutari si la buna vedere !

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, multumesc Oryen pentru sfaturile tale nepretuite si tie Dan. Pasi mici si lucruri marete, decat invers. Este greu uneori pt ca perceptia din afara este gresita, dar cu RABDARE si IERTARE se pot face multe lucruri bune. Multumiri!

    RăspundețiȘtergere
  3. yo yo ! ma bucur sa revin din nou ! din punctul meu de vedere nimic nu e in afara legii divine chiar si aici pe planeta noastra toate lucrurile de aparent ne deviaza de la drum au rostul lor acompaniate de lectiile lor doar ca avem cum foarte frumos Oryen spune resposabilitatea de a alege ce vrem sa invatam dar la anumite nivele lectiile ne sunt da=te direct din divinitate . Gresesc ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tot ceea ce percepem sunt efecte. Lecția lecțiilor este să înțelegem bine „ Principiul cauzei și efectului” , să identificăm ușor cauzele din spatele oricărui efect, apoi , să ne asumăm responsabilitatea. Practic, tocmai efectele ne servesc drept profesori.

      Ștergere
    2. " Experienta este cel mai dur profesor, pentru ca intai iti da testul si apoi iti spune care era lectia."- Vernon Law

      Dragi prieteni, oamenii care au ceva de experimentat impreuna se atrag reciproc, prin rezonanta. Intotdeauna la nivel de suflet se gaseste o cale comuna de-a experimenta(in timp optim) , mai ales ca tot ceea ce urmeaza sa ni se-ntample este initiat de "multa vreme", ca vrea mintiuca noastra, ca nu vrea, mai ales ca experientele comune noi le-am generat (pe calea fiecaruia ne sunt date niste "puncte esentiale", care trebuie atinse; le putem amana, insa, nu de prea multe ori, cum avem noi impresia..., asadar, ii musai sa ne facem treaba pentru care am venit, ca nu suntem de capul nostru p-aci, nu suntem singuri si ai nimanui; toate-s cu un rost al lor si chiar daca, uneori, opunem rezistenta, tot amanand unele decizii, ceea ce este menit a fi, va fi infaptuit, deoarece se intervine de la nivel de Divinitate).

      Din Geislingen, cu drag,
      Lucia Dobrea (Bistrita)

      Ștergere