Pagini

duminică, 23 iunie 2019

Portalul pleiadian – 2019 Transmisiile de primăvară (3)


Oryen: Bine vă regăsesc, dragilor!
Remer Ra: Cu mult drag te așteptam, Oryen! Ca de obicei, vibrația ta este una deosebită. O asociez cu veștile bune.
Oryen: Vestea cu adevărat bună pentru această vară este că puteți descoperi mai ușor frumusețea și măreția interiorului vostru. Vă va fi mult mai ușor să treziți exploratorul din voi și să porniți într-o minunată aventură spre micul vostru univers interior. Doar după aceea, veți putea descoperi cu adevărat și profund Universul exterior. Legea Corespondenței spune că deschiderea spre interior determină deschiderea spre exterior.
Remer Ra: Nu este valabil și invers? Cu cât descoperim mai multe în exterior, ne vom deschide și în interior.
Oryen: Nu te poți deschide prea mult în exterior fără a descoperi și alte simțuri din ființa ta.
Remer Ra: Te referi la o deschidere mai mare a simțurilor subtile?
Oryen: Da, poți să-i spui și așa. Dar pentru a vă deschide aceste simțuri subtile, trebuie să vă detașați de simțurile fizice.
Remer Ra: În cadrul marilor școli de mistere din antichitate, detașarea de simțurile fizice se realiza în mulți ani. Era nevoie de o voință de diamant și de o sete teribilă după lumină și Divin. Vrei să spui că e mult mai ușor acum?
Oryen: Da, o spun clar și răspicat: e mult mai ușor acum, în noile condiții vibraționale ale Geei. În vremurile de demult trebuia să depui un efort serios pentru a evolua spiritual, însă acum lucrurile se desfășoară mai simplu și mai rapid. Cheia este focusarea atenției, pentru că astfel investiți energia voastră într-o direcție potrivită. Nu mai este o noutate pentru nimeni că acolo unde vă este gândul vă este și energia. Doar un mic gând către ceva sau cineva va determina o legătură cu acel ceva sau cineva. Dacă te gândești la un loc anume, imediat se formează o legătură, un string energetic între tine și acel loc. Dacă vibrația ta este mai mică decât locul sau persoana spre care îți focusezi atenția, atunci vei primi, vei fi receptiv la energia locului sau persoanei. Adică vei crește dintr-un anumit punct de vedere. Dacă te gândești la ceva sau cineva care are o vibrație mai mică decât tine, atunci fie veți trimite energie, fie veți primi ceea ce nu este de dorit.
Remer Ra: Ideea e de a ne focusa pe locuri și persoane care sunt surse de energie și vibrație înaltă. Pare atât de simplu... Dar de ce este atât de greu de transpus în practică?
Oryen: Pare greu pentru că nu aveți încă o disciplină a minții și a trupului. Dar mai ales pentru că pare mai simplu să primești din exterior. Însă, fiecare primește ceea ce a creat sau a atras prin rezonanță. Trăiți într-o continuă iluzie a exteriorului.
Remer Ra: Unii oameni devin mai disciplinați după una sau mai multe lovituri ale vieții. Dar pare să fie o disciplină fragilă, de cele mai multe ori.
Oryen: Pentru că a fost impusă și nu a venit dintr-un impuls interior.
Remer Ra: Se spune că o linguriță de miere atrage mai multe gâze decât un butoi de oțeț. În realitate, oamenii se schimbă mai ales când suferă.
Oryen: Întreg Universul este plin de miere. Multor civilizații le este foarte greu să înțeleagă de ce oamenii de pe această planetă trăiesc drame teribile, deși este un adevărat Rai. Trăiți într-o grădină minunată și cu toate acestea alergați după lucrurile care vă produc suferință.
Remer Ra: Legat de disciplina trupului și a minții, cei mai mulți oameni trec prin sistemul de educație, care ar trebui să disciplineze omul la aproape toate nivelurile. Și totuși, nu se întâmplă asta decât arareori.
Oryen: Sistemul actual de educație ține prea puțin cont de simțire, de vibrație! Iar alegerile pe care le faceți în viață țin de emoție, de simțire.
Remer Ra: Și care ar fi soluția, reformarea sistemului de învățământ?
Oryen: Această reformare se va produce în cele din urmă, dar ea nu se va face dintr-o dată, ci în timp. Inerția trecutului este încă prea mare. O soluție ar fi autodisciplina! Trebuie să învățați să fiți autodidacți! Începeți prin a vă privi partea frumoasă dar și pe cea mai puțin frumoasă din voi. Nu neglijați partea mai puțin frumoasă, deoarece ea ascunde o sursă uriașă de energie. Voi repeta acest lucru ori de câte ori e nevoie. Privindu-vă această parte, veți descoperi câtă energie vitală ați investit în ea! Apoi este doar o chestiune de alegere: mergeți mai departe cu investiția voastră de energie în ea sau nu.
Remer Ra: Știu că ai mai vorbit despre asta. Dar parcă scapă ceva...
Oryen: Vă propun un mic exercițiu care ar putea face parte din procesul de autodisciplină. Alegeți câte o entitate, desigur de vibrație foarte înaltă, cu care să lucrați pentru fiecare zi a săptămânii. Veți lucra cu această entitate atât mental cât și emoțional. Puteți alege să lucrați o perioadă mai lungă sau mai scurtă, dar este recomandat ca măcar un ciclu lunar să lucrați cu ea. Deschideți-vă sufletul și comunicați cu ea! Conlucrați pentru binele vostru cel mai înalt. Cereți răspunsuri, cereți putere, claritate și tot ceea ce vă doriți.
Remer Ra: Multe persoane ar putea fi atrase de genul acesta de lucru. Se poate lucra, de exemplu, cu Arhanghelii, cu Razele Divine – câte o rază pentru fiecare zi a săptămânii?
Oryen: Bineînțeles! Alegeți cum vreți să lucrați. Puteți afla detalii foarte usor despre aspectele fiecărei Raze Divine. Conectați-vă zilnic la una, desigur cu mintea și sufletul. Puteți iniția comunicarea printr-o formă de rugăciune, apoi lăsați vocea interioară să se manifeste.
Remer Ra: Presupun că se poate lucra și cu alte entități minunate, care au fost întrupate în vremuri de demult. Mă refer la sfinți, sau la oameni care au au avut un impact imens în artă, tehnologie. Ori cu eroi sau personaje pe care le-am admirat pentru ceea ce au realizat. Unora le este mai ușor să-și deschidă sufletul față de aceste ființe.
Oryen: Toți aceia care au lăsat o amprentă pe acest pământ sunt veniți din sferele înalte de vibrație.
Remer Ra: Având în vedere faptul că fiecare zi a săptămânii este asociată cu o planetă, cred că am putea lucra cu aceste entități magnifice. Ziua de luni este asociată cu Luna, cea de marți cu Marte, miercuri cu Mercur și tot așa până la duminică – Soare. Sau putem ține cont de orele planetare, când ”deschiderea” ar fi mai mare.
Oryen: Ar fi o alegere foarte bună, dar trebuie să țineți cont de particularități. Dacă vreți să lucrați cu energia Lunii, veți avea în vedere dinamica interioară. Explorați așadar micul vostru univers emoțional. Descoperiți calitățile, excesele dar și lipsurile. La fel când lucrați cu Marte; țineți cont de dinamica exterioară, de voință, curaj și implicarea voastră în diversele activități exterioare. Când lucrați cu energia lui Mercur, aveți în vedere planul mental, descoperiți ce vă este clar și ce nu vă este clar în viața voastră, cum comunicați cu ceilalți dar și cu trupul, mintea și sufletul vostru. Energia lui Jupiter vă ajută să faceți ordine, să aduceți echilibru la toate nivelurile ființei voastre. Și tot așa...
Remer Ra: Probabil că fiecare sistem stelar are planete care susțin aspecte ale evoluției.
Oryen: Fără îndoială!
Remer Ra: Presupun că transmisiile rămân la fel: circa trei minute și jumătate ne focusăm atenția pe imaginea și emoțiile specifice stării de sănătate și vitalitate a corpului fizic, apoi circa trei minute și jumătate pe imaginea și emoțiile stării de prosperitate, după care pe imaginea și emoțiile stării de iubire, rezonanță, înțelegere.
Oryen: Vă reamintesc că puteți lucra oricând, cu precizarea că la orele indicate (marțea și vinerea la orele 20:20 – 20:30 și 22:10 – 22:20) se va forma un câmp colectiv între toți cei care participă, iar acest lucru facilitează schimburile de energii și vibrații înalte.
Remer Ra: Oryen, îți mulțumesc pentru toate informațiile și veștile bune! Abia aștept transmisiile de toamnă!
Oryen: Rămâneți cu bine, prieteni dragi!




Perioada de transmisii: marțea si vinerea
Orele: 20:20 – 20:30 și 22:10 – 22:20
Protocolul de ridicare a vibrațiilor va fi făcut cu cinci minute înainte (20:15 respectiv 22:05)! Amănunte aici:

Notă!
Vă reamintesc ca în fiecare zi de luni, între 21:00 și 21:15 se va lucra cu energia vortexului! Amănunte aici:




16 comentarii:

  1. Dan, eu am ajuns doar pana la gradul 4, deocamdata. Nu stiu ce sunt Razele Divine!?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poti lucra cu Deceneii! Si ei sunt aspecte ale Razelor Divine!

      Ștergere
  2. Buna seara!
    A-ti publicat articolul pe 23 iunie ... DAR PERIOADA TRANSMISIILOR ESTE DIN 31 MAI??? PANA PE 18 IUNIE ???

    ����

    RăspundețiȘtergere
  3. Stați liniștiți și faceți chestii. Noi pleiadeeni și arcturienii și staff vă salvăm.

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna Remer ra

    Referitor la autodisciplina, am observat ca femeile si barbatii au altfel de cicluri, ca functioneaza diferit.
    Am observat ca femeile au o astfel de disciplina care se misca in cercuri nu in linii ca la barbati. Spre exemplu barbatii stiu clar ca trebuie sa ajunga de la punctul a la punctul be, sunt degajati si actioneaza ca atare. Femeile in schimb nu inteleg punctul a sau punctul be si fac un ocol doar pentru ca e frumos.

    Suferinta sau lectiile dureroase in lume sunt cauzate de o lipsa de poezie sufleteasca. Oamenii sufera nu din cauza unui accident sau unei alte situatii dramatice ci din lipsa unei intelegeri profunde a frumusetii fenomenului intamplat. Numai iubirea poate intelege toate astea.

    Motanul meu, Nemo este este un bataus, e deseori ranit, lipseste noptile de acasa si primeste vizite de la pisicile din curte. Alex zice ca e vina mea, ca ii dau prea multa libertate. Eu i-am raspuns ca nu vreau sa cresc un prostovan. Asa ca atunci cand vine batut, ii sterg ranile cu drag si il pup, pentru ca e puiul meu si il iubesc. Nu vreau sa ii rapesc bucuria descoperirii vietii in toata splendoarea ei si imi imaginez ca e cel mai minunat motan din lume.

    Daca pentru barbati autodisciplina e necesitatea, pentru femei e frumusetea.

    Pentru mine nu cred ca exista cu adevarat alta logica decat frumusetea.

    Cu multumiri

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca se pun in interactiuni contradictorii, pe acelasi plan, caracteristicile barbatilor si femeilor, se lucreaza cu dualitatea.

      Daca se echilibreaza caracteristicile PRINCIPIILOR maculin si feminin, pe planuri complementare, in orice fenomen, fapta, relatie, se lucreaza cu polaritatea, care este un instrument extraordinar de util pentru unitate ... si genereaza extraordinar de multa frumusete si libertate...

      Un OM nu inseamna un barbat sau o femeie - orice om experimenteaza ( voit sau fortat ) caracteristicile ambelor principii ...

      Ștergere
    2. Integrarea feminitatii si masculinitatii ne(va) face androgini?
      Este diferentierea ceea ce ne caracterizeaza ca umanitate la nivel fundamental?
      Ce este cu adevarat principiul feminin si cel masculin?

      https://www.youtube.com/watch?v=tKst9tUPe90

      Ștergere
    3. Si pentru ca veni vorba despre iubire, caci despre asta vorbim aici, va transmit ceva foarte special ce am gasit azi pe YouTube despre aceeasi tema.

      https://www.youtube.com/watch?v=DCdut3yy8f8&t=645s

      Ștergere
    4. Am scris cam mult in comentarii in ultimele zile. Cred ca simt nevoia sa decongestionez din energia mea, sa ma relaxez cumva permitandu-mi sa ma manifest fara frica chiar si facand greseli.

      Simt ca trebuie sa se intample ceva. Energiile sunt din ce in ce mai puternice.

      Dupa ce am acceptat tot ce era de acceptat, dupa ce m-am detasat de tot ce trebuia sa ma detasez mi-au ramas putine lucruri de facut si in general sunt din cele mai banale.

      Multumesc Remer Ra pentru spatiul asta.

      Ștergere
  5. Oamenii ar trebui sa faca totul din placere nu din obligatie. Eu sunt dintre acei oameni care viseaza la o lume fara scoli si fara necesitatea de a munci. Si se poate, viata mea e un exemplu in a gasi noi metode de adaptare si supravietuire intr-o lume patrata. Ideea e sa nu acceptam compromisul si daca facem ceva, o scoala sau o munca sa fie numai din drag si placere. Nu se poate intampla nimic, nu se moare daca nu avem un salariu, nu ne imbracam de la firme sau daca dormim la belle étoile cum zic francezii. Intotdeauna e cineva dornic sa ajute, cineva sa asculte si cineva sa iubeasca. Iar viata, planeta asta minunata vegheaza intotdeauna asupra noastra indrumandu-ne pasii pe drumurile cele mai frumoase si catre oamenii cei mai receptivi.

    In Germania am intalnit odata un tanar de vre-o 20 ani care era trimis de parinti in lume pentru un an de zile pentru a descoperi viata. Asta inainte de a se stabili la casa lui. Sunt convinsa ca exista obiceiuri de genul asta in toate culturile. Asta e adevarata scoala din care invatam lectiile cele mai pretioase.
    Eu as investi in acest tip de formare ca alternativa la scoala clasica in care suntem invatati sa trisam si sa furam pentru a trece clasa.

    Toata viata mea a fost o lunga si nesfarsita gluma. Tatal meu a fost profesor universitar iar mie nu mi-a placut scoala. Matusa mea a fost profa de franceza iar eu nu am nici un interes mai mult decat cel bazic pentru a invata franceza. Am absolvit universitatea de asistenta sociala si am dormit ulterior pe strazi gasindu-mi un asistent social care sa ma asiste. Exemplele sunt multe si merg pana in cele mai mici detalii. Tot ce am trait au fost experiente cat se poate de dificile si am intrat in ele parca intr-adins ca sa gasesc rezolvarea si sa le simt savoarea. Am cautat intotdeauna sa gasesc rezolvarea la cele mai ciudate situatii. De cele mai multe ori cand imi vorbeste cineva stiu exact despre ce vorbeste pentru ca eu insami am experimentat ceva similar. Si toate astea ma fac sa fiu azi cine sunt, o exploratoare a lumilor interioare caci tot ce am invatat in exteriorul meu a trebuit sa desfac in mine.

    Saptamanile trecute am dat intamplator peste un text in una din cartile lui Remer. Era vorba despre o situatie in care cativa ucenici erau dusi la poalele unui munte, inchisi in niste custi si lasati acolo. Invatatorul trecea in fiecare zi sa ii verifice. Ucenicii nu stiau ca se aflau intr-o zona in care anumite energii erau deconectate. Era un test de cautare a fortei interioare in verederea reconectarii. Si abia la sfarsit au aflat ca necesitatea creaza trezirea unor noi posibilitati, noi simturi, redeschiderea unor usi...
    Asta e viata...si cat de frumoasa si usoara ar fi daca nu ne-am mai teme atat de ea...daca ne-am lasa purtati de ghidul nostru interior in vederea unor noi aventuri si descoperiri.
    Stiu ca multi vor zice ca nu au bani de tichet nici pana la mare sau la munte insa asta nu inseamna nimic atunci cand vrei ceva cu tot dinadinsul.

    In vremurile astea se vorbeste mult despre spiritualitate si tot felul de reguli si ele pot fi foarte valabile cu conditia sa fie simtite, testate, experimentate. Degeaba stii ca focul arde daca nu ai pus niciodata mana in foc.

    Fiecare are relatia sa cu Dumnezeu insa din experienta mea m-am asigurat ca Dumnezeul meu nu se plictiseste. Cred ca nimic nu place mai mult in fata Lui ca sinceritatea.

    Visez la o lume in care desenul unui copil are valoare egala cu cel mai stralucit Picasso.
    Visez la o lume in care oamenii sunt acceptati asa cum sunt si nu li se impune nici o disciplina, oricare ar fi ea.
    Visez la o lume care sa se autoregleze in mod constient, la o lume a libertatii in care oamenii se joaca, asta fiind singura lor instructie.
    Visez la o lume cu oameni liberi sa experimenteze sensul vietii.
    Visez la o lume fara judecati sau judecatori.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PACE tie!

      Iti respect visele, sunt convins ca ele vor evolua in timp.
      Eu doar ti-am oferit un indicator catre un alt unghi de vedere.
      Sunt perfect constient ca esti absolut libera in alegerile tale despre ceea ce ti se ofera ... :)

      Ștergere
  6. Salve Dan,

    Deoarece este un pic de liniste la comentarii, doresc sa impartasesc o idee legata de "acolo unde este gandul este si energia <-> stringul energetic ca si consecinta a gandului <-> transferul de vibratie prin string".

    Aceste stringuri se pot crea si de-a lungul axei timpului, dar doar pe "bucla personala", adica intre ipostaze diferite ale propriei constiinte actuale in trup. Astfel, se poate lucra cu triada personala copil-adult-batran ( "Daca nu veti deveni ca si copiii ... " - puterea aspectului copilului interior).

    Singura conditie de a lucra corect cu aceasta triada este capacitatea de creatie dezinteresata, motivata doar de o iubire ( pace ) care covarseste, invaluie si unifica totul ( totul = mintea ). Astfel, "greselile" trecutului ( partea intunecata ) devin surse autentice de beneficitate intr-un fel de neimaginat pentru minte, iar idealurile, intentiile de viitor devin linii de forta protectoare si sfatuitoare, pline de informatie si energie. In scopul orientarii corecte a acestor linii de forta se insista mult pe rezonanta ( si lucrul disciplinat, inteligent ) cu entitati inalt vibrationale.

    Cel putin doua efecte rezulta de aici:
    - un imens bazin de speranta pentru cei ( eventual mai in varsta ) care se considera "uzati", "pacatosi" ....
    - un efect de schimbare a punctului de vedere relativ la exterior - dintr-o lista plina de targeturi, checklisturi si planuri, exteriorul devine doar un taram volatil al tuturor posibilitatilor iubirii personale, care se muleaza ( prin reflexie sau complementaritate ) pe interior. Si cum in oglinda mea se reflecta si interiorul tau, nu te mai pot judeca asa usor ... unde ma termin eu si incepi tu ?

    Aceste doua efecte vazute impreuna genereaza imaginea unui drum nesfarsit al manifestarii si slefuirii potentialului fiecaruia, care ma face cateodata sa traiesc un "Wow!!!" tremurator ( chiar la nivel fizic ) ... ceea ce inseamna ca nu este de glumit cu vibratiile de care vorbesc aici ... :)

    Lumina si Iubire,
    DD

    RăspundețiȘtergere
  7. Cu cat visam mai mult,cu atat transformam aceasta lume.Deci, visati fratilor,caci si eu sunt o visatoare!
    EU SUNT D

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna Remer Ra,
    Mi-am pus de cateva ori intrebarea legata de crearea unui forum aici pe blog. Ar fi super sa putem lega prietenii intre noi, sa ne fim alaturi in diversele etape ale vietii si sa cream impreuna o lume mai buna, chiar daca numai prin cuvinte scrise.
    Ce zici Remer Ra de ideea asta?

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna ziua .
    Ce se intampla ? nu a-ti mai postat nimic din iunie pana acum?

    RăspundețiȘtergere