Pagini

vineri, 31 ianuarie 2020

Portalul pleiadian – Noi perspective (4)


Oryen: Bine vă regăsesc, dragilor!
Remer Ra: Bine ai revenit, Oryen! Iată-ne ajunși la corpul mental, un tărâm mai accesibil pentru cele mai multe persoane.
Oryen: Este doar o iluzie. Ba mai mult, observăm că aici vă confruntați cu cele mai multe probleme.
Remer Ra: Probabil te referi la faptul că mulți oameni nu prea știu ceea ce vor de la ei și de la viață.
Oryen: Acesta e un aspect de luat în seamă, dar problema cea mai mare este că nu se conștientizează imensa capacitate de care omul dispune. Vorbesc despre o capacitate înnăscută, nu de una pe care o achiziționați prin efort intens și de durată. Corpul mental are acces chiar și la cunoașterea divină, dar puțini vă aventurați mai departe de simplele programe reactive care vă modelează viața zi de zi.
Dacă ar fi să facem o clasificare a mentalului, putem vorbi de mai multe niveluri sau straturi de conștiență. Primul dintre acestea este cel reactiv, destul de aproape de reactivitatea regnului animal. Acest nivel este format din programe care au la bază structura senzorială (văz, auz, gust, miros, tactil – n.a.), instinctele primare, experiența socială, plus o sumedenie de programe preluate de-a gata de la alții. Cei mai mulți oameni cred că odată cu acest nivel s-a atins vârful evoluției. Este doar o mică etapă atinsă. Puținul ”câștig” în zona de memorie, analiză, sinteză și un oarecare discernământ, nu vă apropie nicidecum de ceea ce sunteți cu adevărat.
Remer Ra: Aș zice că la aceste capitole am cam fost depășiți de propriile noastre creații, computerele.
Oryen: Cei mai mulți dintre voi recunoașteți acest lucru.
Remer Ra: Este cât se poate de clar că trebuie să trecem de acest nivel. Am mai vorbit în trecut despre acest lucru, chiar de multe ori.
Oryen: Până acum, v-ați orientat atenția (și energia) spre exterior. Era firesc, deoarece trebuia să cunoașteți mediul în care evoluați. Aveați nevoie de sistemul senzorial, precum și de experiența directă, modelată de nevoile de bază și instinctele primare. Putem spune că ați depășit cu bine această etapă. Urmează etapa autocunoașterii, un drum fascinant, care vă deschide poarta spre adevărata cunoaștere și înțelepciune. Ea este în voi, în fiecare dintre voi! Trebuie doar să o conștientizați!
Remer Ra: Deci autocunoașterea este următorul pas. Problema e că nu prea sunt ”modele de călătorie”. Sau dacă sunt, nu prea ni se potrivesc.
Oryen: Pentru că vă raportați tot la experiența cunoașterii exteriorului. Vă așteptați să vedeți, să auziți, să simțiți tot cu senzorii corpului fizic. E oarecum de înțeles, dar ar trebui să abordați altfel această călătorie.
Remer Ra: Totuși, e nevoie de o ”deschidere” a simțurilor subtile, de o altfel de vedere, de o altfel de simțire, de un altfel de auz. Problema e că din experiența de mii de ani ai acestei generații de suflete întrupate, avem puține date despre cum se pot activa aceste simțuri subtile. Ele necesită eforturi deosebite, care durează chiar și vieți. Unii se nasc cu o oarecare capacitate, dar descoperim că a fost exersată în alte întrupări.
Oryen: Noua energie, precum și o nouă abordare, vă ajută foarte mult să reduceți timpul și efortul pentru a vă ”activa” aceste capacități. Fiecare om le are!
Remer Ra: Și întrebarea mea firească, cum?
Oryen: În primul rând, trebuie să admiteți că ele sunt în voi! Dacă nu credeți că deja posedați aceste capacități, ați închis toate porțile! Este greșeala pe care o fac cei mai mulți. Nu sunteți cu nimic mai prejos decât cei mai avansați semeni de-ai voștri de pe pământ! Ba chiar și din afara pământului. De multe ori divinitatea a coborât în trup pentru a vă reaminti acest mare adevăr (Tot ce am făcut eu, voi o să faceți, și lucruri mai mari ca acesta! Cunoașteți adevărul și adevărul vă va face liberi – Iisus).
Așadar, credeți că Divinitatea a pus în fiecare dintre voi aceste capacități!
În al doilea rând, trebuie să vă hotărâți ceea ce vreți! Vreți să mergeți mai departe de frontierele cunoașterii actuale? Vreți să pătrundeți în alte tărâmuri ale cunoașterii? Dacă vreți, atunci spuneți-o cu fiecare fibră a ființei voastre! Un aspect foarte important este de luat în seamă – pentru ce vreți acest lucru? Ce ar însemna această capacitate pentru voi și cei din jurul vostru?
Acordați-vă puține minute, de câteva ori pe zi și, în solitudine, mobilizați-vă toată ființa pentru a manifesta această intenție. Ascultați cum inima voastră are felul ei de a spune ”vreau”, la fel creierul, brațele și toate celelalte părți ale corpului. Apoi cum fiecare celulă și fiecare componentă a ei spune ”vreau și pot să merg mai departe de frontierele cunoașterii”. Ascultați cum toate acestea strigă la unison același lucru. Pas cu pas, se va reactiva auzul intern și veți auzi multe altele. Pentru o mai bună stimulare a clarauzului, puteți lucra cu chakra Vishuddha; respirați prin ea, focalizați-vă atenția pe ea având în același timp intenția de a vă deschide urechile interne. Cereți Divinității să faciliteze această deschidere! După o scurtă rugăciune a inimii către Divin, cereți ca lumina Sa să vă ajute în acest sens. Concentrați-vă atenția asupra unei urechi și așteptați, în stare de gratitudine, ca Divinul să lucreze. Poate veți simți o atingere delicată a urechii respective, iar într-o bună zi poate că veți auzi o șoaptă... Întrebați-vă apoi cum s-ar auzi cel mai frumos acord muzical? Sau, cum s-ar auzi cele mai frumoase valuri, cel mai minunat tril de păsărele, cel mai cald ”te iubesc”, cel mai mirific cor divin. Și așa mai departe. În același timp cu deschiderea ”auzului” subtil, veți descoperi că puteți comunica, transmite. Veți descoperi că prieteni din tărâmuri înalt vibraționale abia așteaptă să comunice cu voi și să vă ofere o altfel de cunoaștere. Multă cunoaștere puteți primi ascultând micul univers care este corpul vostru. Multe porți ale cunoașterii se vor deschide.
La fel putețilucra și cu celelalte simțuri: vizual, tactil, olfactiv, gustativ. Vă recomand să vă axați în special pe auzul și văzul subtil.
Remer Ra: Nu ar fi mai indicat să se lucreze întâi cu extinderea simțului vizual?
Oryen: Este mai ușor pentru voi să începeți să lucrați cu simțul auditiv. Omul este mai receptiv la sunet decât la lumină.
Remer Ra: Nu întâmplător Noul Testament începe cu ”La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul”.
Oryen: Nimic nu este întâmplător!
Remer Ra: A fost fascinant ceea ce am simțit când ai transmis. Simt că mai sunt foarte multe de spus.
Oryen: Este mai mult decât suficient. Când cineva face eforturi în acest sens, cu siguranță că va fi observat și ajutat! Va urma o călătorie cu adevărat fascinantă și va intui fiecare pas pe care îl va avea de făcut.
Remer Ra: Se poate lucra și cu rețeaua?
Oryen: Nu aveți nevoie de nimic din exterior pentru aceste deschideri. Va veni vremea când veți lucra și cu rețeaua.
Remer Ra: Îți mulțumesc din suflet, Oryen!


(va urma)

Notă!
Vă reamintesc ca în fiecare zi de luni, între 21:00 și 21:15 se va lucra cu energia vortexului! Amănunte aici:






2 comentarii:

  1. Cred ca ajungem sa ne apropiem de potentialul mentalului atunci cand nu punem etichete pe tot ceea ce vedem si traim...atunci cand tot ce se intampla se intampla spontan, fara a avea un scenariu de urmat, chiar fara a avea o cauza sau un efect...atunci cand totul nu are nici o insemnatate anume...atunci cand nu mai alergam sa intelegem ceva ci lasam viata sa se desfasoare...si atunci cand nu luam lucrurile in mod personal...toate astea m-au facut sa fiu fff lenesa :)
    https://www.youtube.com/watch?v=Nsx-JVymaGk&list=RDNsx-JVymaGk&index=1

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumeeesc !!! Eu deja am trăit o experiență de clarauz. Așadar, știu că e real. N-am avut o rețetă pentru asta, ci am vrut foarte tare răspuns la o întrebare. Și l-am primit printr-o voce feminină. Mă bucur să am o metodă să-mi activez urechea internă ! Mulțumesc, Oryen !!! Mulțumesc, Remer Ra !!! Vă iubesc !!! Binecuvântări !!!
    P.s. Și într-adevăr, mintea este un instrument minunat și parte a Minții Divine. Știu/simt asta.

    RăspundețiȘtergere