Pagini

sâmbătă, 24 aprilie 2021

Portalul pleiadian – 2021 Transmisiile de primăvară (1)

 

Remer Ra: Bine ai revenit, Oryen! Mă bucur nespus să te reîntâlnesc, să te simt!

Oryen: Bine vă regăsesc, dragilor!

Remer Ra: Mi s-a părut că a trecut mai mult timp decât de obicei.

Oryen: Suntem aproape de voi, mai mult decât ați crede. Din când în când, suntem chiar printre voi!

Remer Ra: Vibrația ta mi se pare foarte liniștitoare, și asta mă bucură. E ca acel sentiment când ajungi acasă după o călătorie lungă și istovitoare. Cum ne găsești după toată această perioadă de îngrijorări, de provocări? Știi bine la ce mă refer!

Oryen: Se simte și se vede schimbarea la o bună parte din populație. Îți pot spune cu certitudine că, după această perioadă, sunt mai mulți oameni schimbați în bine decât cei schimbați în rău.

Remer Ra: V-ați fi așteptat la mai mult?

Oryen: Ba dimpotrivă!

Remer Ra: În urmă cu vreo trei săptămâni am făcut o mică incursiune în câmpul morfogenetic uman și am simțit o schimbare a nivelului de conștiență. Înainte de pandemie, procentul celor treziți, adică al celor care urmau constant o cale spirituală, deci gândeau, simțeau și acționau în consecință, era de circa 2,5 %. Acum, după mai bine de un an de la începerea pandemiei, după toată furtuna interioară resimțită de cei mai mulți oameni, am simțit o creștere cu un procent, adică vorbim de aproximativ 3,5%.

Oryen: Există o creștere, într-adevăr, însă nu chiar cu un procent. Deocamdată, oscilează între 3 și 3,2%. Este o creștere spectaculoasă, pentru un singur an. Trebuie să ai în vedere faptul că până să se ajungă la acel procent de 2,5% a fost nevoie de aproape patru generații. S-a lucrat la procesul de trezire încă de la începutul anilor 50 ai secolului trecut, iar primul procent a fost atins la sfârșitul anilor 80.

Remer Ra: Totuși, 0,6-0,7% pare foarte puțin. Mai avem până la ”masa critică” de 5%.

Oryen: Chiar și așa, mai bine de o treime dintre ei oscilează între vechea lume și noua lume, astfel că putem fi siguri de doar 0,4%. Într-un cuvânt, e un procent bun, pentru un singur an de provocări. Iar provocările nu au fost mari.

Remer Ra: O spui de parcă ar urma și alte provocări, mai mari! Ce ne așteaptă în continuare? Pe de altă parte, parcă nici nu aș vrea să îmi răspunzi...

Oryen: Nu îți pot răspunde clar pentru că nu depinde de noi! Voi sunteți cheia! Trăiți ceea ce alegeți să trăiți! La ora actuală, pe Geea se simte destul de puternic Legea Entropiei, astfel că tot ceea ce este în dezechilibru, în afara Ordinii Divine, în dezacord cu noua energie, fie va fi armonizat într-un mod mai dur, fie dezintegrat, eliminat sau transformat! Și va lucra de la planul material până la cel spiritual, de la individ la națiune!

Remer Ra: Presupun că nu vom scăpa de provocări. Dar despre provocarea de acum ce poți să-mi spui? Cât va mai ține? Suntem aproape de sfârșit?

Oryen: Nu sunteți aproape de sfârșit. Iar după cum arată lucrurile, nu ați ajuns încă la jumătatea pandemiei. Acest virus nu și-a atins forma de ”maturitate”, pentru că potențialul său de mutație este destul de mare. Partea bună este că a dispărut o mare parte din ”pandemia de frică” legată de acest virus. Teama este un factor extrem de nociv pentru sistemul imunitar, după cum bine știți cu toții.

Remer Ra: Mă așteptam la vești ceva mai bune. Știu că acest virus este un agent al schimbării, iar acel procent de care vorbeam înainte nu este chiar mare.

Oryen: Vestea bună e că aveți toate resursele necesare pentru a depăși orice obstacol. Organismul vostru fizic poate face față unor agenți biologici mult mai puternici decât acest virus. Trebuie doar să-l cunoașteți mai bine, să conlucrați cu el și, mai ales, să-l respectați așa cum se cuvine.

(Am primit o serie de sfaturi despre cum putem acționa pentru o mai bună protecție, sau chiar în caz de infectare. Voi detalia la sfârșitul transmisiunii.)

Remer Ra: Se simte o preocupare foarte mare vizavi de cei tineri, de educația lor, dar mai ales de efectul pe termen lung al izolării, al lipsei de socializare.

Oryen: Legat de acest aspect, nu aveți de ce să va faceți probleme. Cei tineri și foarte tineri sunt pregătiți pentru a face față acestor provocări. Sunt pregătiți pentru provocări mult mai mari. Înainte de întrupare, au avut în vedere scenarii la care voi nici nu vă imaginați. Nu uitați că acei copii care au trăit dramele războaielor mondiale, au determinat evoluțiile spectaculoase, din punct de vedere social și economic, din anii 60 și 70 ai secolului trecut. Noile generații nu sunt lăsate la voia întâmplării, mai ales că mulți dintre ei sunt entități foarte evoluate.

Remer Ra Aș avea o întrebare legată de vaccinuri: pot fi efecte secundare grave peste un anumit număr de ani? Sau este o situație pe care tot noi ar trebui s-o experimentăm? Pun această întrebare, pentru că știu că aveți posibilitatea să deduceți evoluția în spațiu-timp a multor procese complexe, iar datele pe care le aveți la dispoziție cred că ar fi suficiente.

Oryen: Îți înțeleg întrebarea. Din observațiile noastre, nu sunt astfel de evoluții. Nu am observat nici modificări importante în ceea ce privește procesul evolutiv, de la planul corpului fizic la cel spiritual. Unele interferențe sunt totuși observate, ca de altfel la orice fel de medicament. Pot spune că sunt mai multe interferențe ale alimentelor.

Remer Ra: Așa am simțit și eu, dar aveam nevoie și de o altă confirmare, mai ales că o parte din mass-media și din mediul online abundă în teorii alarmiste.

Oryen: Cel mai important este să nu vă lăsați influențați de energiile și vibrațiile de frecvență joasă din jurul vostru. Vedeți-vă în continuare de procesul evolutiv, și totul va fi bine.

Remer Ra: Abia aștept să abordăm și alte teme importante ale acestei perioade. Îți mulțumesc, Oryen!


Notă


Sfaturi care să vă ajute sistemul imunitar (protecție și mobilizare în caz de infectare). Trebuie avute în vedere toate cele cinci corpuri:

Corpul fizic:

- Pe lângă suplimentele deja cunoscute (complexul de vit. B, vit. C, D, Zn), e important să avem un regim ușor hipocaloric, cât de cât bazic, și fără produse din mamifere.

Corpul energetic:

- Rotiți energia în jurul ombilicului în sincron cu respirația. Rotația va fi în sensul acelor de ceasornic. Pe inspir, intenția/voința interioară va fi pentru o rotație completă; la fel și pe expir. Dacă pare mai dificil de realizat, puteți vizualiza o sferă albă de circa 10 cm care se rotește în jurul ombilicului. Jumătate din sferă se va afla în interiorul abdomenului. E îndeajuns să se lucreze circa 5 minute/5-6 ori pe zi pentru protecție sau grăbirea vindecării unei viroze oarecare, și minim 10 minute/de 5-6 ori pe zi, pentru grăbirea vindecării în caz de infectare cu noul coronavirus.

Se va proceda la fel cu zona timusului!

- Conexiunea cu Soarele. Se va face stând fizic la Soare. Lăsați energia Soarelui să pătrundă în fiecare fibră a ființei voastre, pas cu pas, începând cu pielea, cu intenția de a purifica organismul de acest virus. Se va exersa până se va simți o senzație ușoară de fior în corpul fizic. Nu veți depăși 30 minute într-o ședință.

Corpul emoțional:

- Dacă simțiți că este cazul, faceți o evaluare a emoțiilor la fiecare oră. Încercați să vedeți doar partea frumoasă din oameni și din tot ceea ce ne înconjoară. Zâmbiți și râdeți în fiecare zi, în fiecare oră chiar.

Corpul mental:

- Faceți-vă planuri de viitor. Vizualizați-vă peste 5-10 ani, fericiți, călătorind, fiind alături de cei dragi, celebrând diverse situații etc. Acestea sunt o formă de ”însămânțare” a viitorului, în acord cu noua energie.

- Plasați-vă conștientul în mijlocul creierului, ca și cum v-ați muta cu totul acolo, și observați-vă corpul. Conștientizați (cât puteți) complexitatea trupului, miliardele de miliarde de procese complexe care au loc în fiecare secundă.

Corpul spiritual:

- Exersați rugăciunea inimii, starea de rugăciune, precum și starea de gratitudine pentru tot ceea ce există.

- Faceți ho`oponopono cu corpul vostru (iartă-mă, îți mulțumesc, te iubesc).

- Conturați-vă calea spirituală pentru următoarea perioadă. Și urmați-o!

- Aveți încredere că Divinul a pus în noi capacități și puteri greu de imaginat.


Important!

Toate aceste sunt de un real folos, dar nu pot suplini ajutorul de specialitate, mai ales în cazurile serioase (comorbidități). Medicina actuală (cu toate problemele ei) este rezultanta a mii de ani de observații, de muncă titanică, de sacrificii imense. Mii de suflete din spațiile înalt vibraționale s-au întrupat în trecut (ca și acum) pentru a ajuta la progresul medicinii!

Notă!

Vă reamintesc ca în fiecare zi de luni, între 21:00 și 21:15 se va lucra cu energia vortexului! Amănunte aici:


10 comentarii:

  1. Heiii, dragii mei !!! Vă îmbrățișez, Oryen, Remer Ra !!!
    Parcă un resort m-a împins aici, iar în urmă cu câteva ore v-am pomenit pe toți( mi-e dor și de draga mea Zaryiena!!).
    Da, parcă a trecut un secol de la transmisiile de grup și îmi lipsește asta.
    De la începutul pandemiei am simțit/înțeles că este un proces de purificare la nivel planetar și informația primită de mine a fost că se va întinde pe perioada a trei ani. Cumva mesajul lui Oryen confirmă „teoria” mea, iar despre durată, dacă Oryen zice că n-am ajuns încă la jumătate și luăm în calcul anul 2020 ca primul an de pandemie, mesajul lui coincide cu informația primită de mine (în martie-aprilie 2020), deci mai avem mai mult de jumătate din 2021 și tot anul 2022. Dar cred că depinde și de pașii pe care-i facem noi fiecare, deși, uitându-mă în jur... Vom vedea !
    Mulțumim, Oryen, pentru informațiile prețioase (și m-am bucurat pentru o informație strecurată așa..., ștrengărește, ca în treacăt : „ suntem chiar printre voi”, ca să nu cred că am luat-o eu razna, fiindcă simt asta !) !!!
    Mulțumesc Remer Ra, Dănuțule, că ne ești ghid, mesager și suport !!!
    Mulțumim, dragilor, pentru recomandările în caz de contaminare, dar și pentru informațiile despre vaccin !!!
    Eu, STRICT pentru mine și până în acest moment, n-am simțit să mă vaccinez. Nu spun absolut nimănui să-l facă sau nu, celor care mă întreabă le spun să facă exact ce simt că e bine pentru ei. Însă, în ceea ce mă privește, am învățat să nu spun niciodată, „niciodată”.
    Să fiți binecuvântați, dragilor !!! Sprijinul vostru este prețios !!! Hai să ne vedem/auzim cu bine !!! Vă iubim !!!
    P.s. Remer Ra, dacă n-am visat, aveai în proiect o carte despre alimentație. Ar fi mană cerească în astfel de vremuri! Ai ceva vești pentru noi, despre asta ? Apoi, la meditația de Luni, uneori nu simt pe nimeni nici la stânga, nici la dreapta(recunosc că am mai lipsit și eu). Mi-am pierdut capacitățile de conectare, sau nu mai participă nimeni !? Consider că atât în context pandemic, cât și militar, devine foarte important să întărim protecția țării. Mulțumesc !!
    Fraților, unde-s vremurile alea când ne adunam aici ca acasă (chiar dacă ne mai ciondăneam - că cine nu se ceartă în familie !? (*L~) Hai, adunarea, că mi-e dor de voi !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna,
      Legat de meditatia de Luni, eu nu simt in general nici la stg nici la dr pe cineva, mereu ma intreb daca ma concentrez, pregatesc cum trebuie, daca fac ce trebuie, daca nu cumva trag in jos. Insa tot raman acolo cateva minute cu mainile intinse. Legat de adunare...asa cum am dat eu refresh la blogul acesta aproape zilnic, asa cred ca fac si altii. Doar ca poate acum vrem sa tacem si atat. Va veni un timp cand vom simti sa sporovaim iar. Legat de provocarea actuala...oare virusul asta e provocarea sau doar instrumentul unui alt virus mai periculos...cedarea libertatii? Multumesc pentru sfaturi.

      Ștergere
    2. Va mulțumesc Ca ne transmiteți informații Si ca aveti crija de noi Toți"Oameni Minunați ❤️❤️❤️imi Doresc sa va cunosc Si si fiu Voluntar in absolut tot Vreau sa ajut cu mare Drag, Urmaresc Documentare de mulți Ani de zile Si imi doresc Sa. Am contact 🙏🙏🙏🙏🙏❤️❤️❤️🙌🙌🌌😇🌏 SURSA divina Forta Mistică 🙏🙏🙏

      Ștergere
  2. Descântec de primăvară

    Alină dorul, alină pentru grația divină. Leagănă, șoptește, mângâie, privește taina bobului de viață în zorii de dimineață, să 'colțească, să răsară, să aducă primăvară. Să adie, să respire, să adune bucurie. Verde, alb, roșu din floare, să se'ntindă, să ' mpânzească, spor la casă să se nască, binecuvântare făr' asemănare, vuiet blând de ape, aurul ce-l sapă, cihlimbarul vieții, roua dimineții.

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna dimineata,

    Referitor la lucrul de luni pentru armonizarea campului morfogenetic uman cu vortexul, am aceeasi senzatie: o fluctuatie de participare.

    Si cred ca un motiv este si neputinta noastra de a ne organiza intr-un grup de comunicare in care sa discutam periodic despre stabilitatea acestui efort. Am putea depista astfel mai usor fluctuatiile de participare ( de ex. daca intr-un oras scade drastic participarea, am putea sa ne contactam cunostintele din acel oras si macar sa le spunem despre ce e vorba si care e scopul acestui efort - apoi daca ele doresc sa participe, bineinteles e decizia personala ) si, in plus, s-ar atenua putin acea senzatie de tip "Oare chiar mai continua acest efort? Oare chiar mai participa cineva?..."

    Mi se pare putin incredibil ca, dupa atatia ani, noi sa fim, intr-un fel, "fiecare pentru el". Totusi, suntem oameni care isi doresc sa participe la un anumit efort comun benefic cu scop cel putin national, si mai suntem si fiinte intrupate, nu spirite libere, deci avem nevoie si de lucru si confirmari in planul fizic, nu doar schimburi energetice si conexiuni spirituale ( nu spun ca nu sunt minunate si acestea :) ). Si mai avem si atatea canale de comunicare publice... Si noi, totusi, dupa atatia ani, nu stim unii de altii ... Vad aici aceeasi neputinta a oamenilor buni de a se "inchega" in structuri sociale care sa reuseasca sa "inradacineze" propriile valori benefice in planul fizic ... Cum sa apara schimbarile pe care ni le dorim ? Cum sa dam, cel putin, piept cu realitatea, pentru a vedea "negru pe alb" daca valorile noastre sunt chiar benefice ? ( normal ca la nivel individual, fiecare vede in viata lui, dar la nivel social?... suntem totusi si fiinte sociale, nu doar spirite individuale in plin proces evolutiv... )

    In fine, trecand la partea mai placuta a solutiilor, eu zic sa incepem sa vorbim aici despre cum sa facem sa ne cream un grup de comunicare ( messaging, chat ) prin oricare din mijloacele disponibile acum pe care le preferam ( FB, WhatsApp, Telegram, Forum Board etc. ). Sunt total de acord cu Oryen:"Voi sunteți cheia! Trăiți ceea ce alegeți să trăiți!"

    Cunosc riscurile acestei actiuni ( multa palavrageala fara rost, plus posibilitatea accesului in grup a unor oameni mai off-topic in materie de intentii si valori... :) ) dar, daca suntem oameni echilibrati, eu cred ca vom depasi aceste riscuri cu brio, iar avantajele ( din care am pomenit mai sus doar de unul ) depasesc cu mult riscurile. Eu zic ca deschiderea e cea mai buna forma de protectie. Bineinteles, deschidere asa cum o prefera fiecare.

    Pareri? :)


    Cu drag,
    DD

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna seara ! Legat de covid. Prin 2019, eram la un concert si ascultand muzica, la un moment dat am primit un mesaj care spunea ca se vor strange randurile. Probabil la covid se referea. Dupa mine, acest virus nu a venit decat sa faca mici modificari in adn-ul nostru (sa nu uitam ca si dezvoltarea noastra ca embrioni tot din cauza unui virus a fost posibil). Au murit doar cei care nu au fost compatibili cu modificarile. Eu am facut covid-ul anul trecut si pot spune ca de atunci am impresia ca in afara de plamani mai pot respira (cand trag aer adanc) si cu capul. Stiti cum e cu circulatia mare (prin tot corpul)si circulatia mica (de la inima la plamani)a sangelui, asa mi se pare acum : ca e o circulatie mare a aerului (de la nas la plamani) si una mica (de la nas la creier).

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca vrei sa te conectezi trebuie doar sa iti folosesti inima. Intra in ea atunci cand faci acele conexiuni. Cel mai bine e sa faci asta ori de cate ori poti, oriunde. Adica inchizi ochii te gandesti la iubire si iti focalizezi atentia pe inima apoi stai asa fara sa faci nimic in mod special. Ai sa gasesti tot ceea ce cauti in felul asta. In stanga si in dreapta nu stiu cat conteaza daca e cineva, ceea ce stiu e ca tu sa simti iubirea si sa poti sa vorbesti cu ea. Asta e cel mai patriotic act pe care il poti face :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Vă mulțumesc enorm pentru aceste prețioase informații, vă urmăresc cu drag și, de fiecare dată, ne luminați prin mesajele transmise. Referitor la situația pandemică, în data de 5 mai curent, in stare de meditație mi s-a transmis că toată această pandemie va dura 4 ani, deși credeam că se va sfârși mult mai repede, deci acest mesaj cumva confirmă informația primită. Aduc infinite mulțumiri, autorului Reme Ra pentru minunatele cărți, adevărate comori pentru cei cu misiuni speciale, treziți la realitatea adevărată. Personal, aceste cărți m-au redefinit, m-au ajutat să îmi cunosc rădăcinile,ghidul spiritual și misiunea pentru care am fost trimisă, aici, pe pământul sacru a lui Zamolxe!
    Cu recunoștință și infinită iubire, F.G.

    RăspundețiȘtergere
  7. Asta cu insolatia planetara e mortala :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Bună ziua,
    Mă scuzați că intervin, dar nu înțeleg un lucru.
    Acest site pretinde că vaccinurile sunt așa, ca un fel de aspirină, un miracol al medicinei moderne care ne salvează de virus?
    Decesul nu este un efect secundar grav? Că au murit oameni de la vaccin menționează și massmedia normală, nu doar cea „alarmistă”.
    Vă mulțumesc anticipat pentru răspuns.

    RăspundețiȘtergere