Pagini

miercuri, 23 iunie 2021

Portalul pleiadian - 2021 Transmisiile de primăvară (3)

 

Remer Ra: Bine ai revenit, Oryen!

Oryen: Bine va regăsesc, dragilor!

Remer Ra: Am trecut printr-o eclipsă de Soare, care ne-a obligat oarecum să ne reevaluăm prioritățile, să revenim la noi înșine, la echilibrul și pacea interioară. Știu că efectele vor mai continua încă o vreme. Ce ne sfătuiești să facem în perioada următoare?

Oryen: Mai degrabă, v-aș sfătui să nu faceți prea multe, ci să petreceți cât mai mult timp cu voi înșivă. Este o perioadă foarte bună pentru a vă trezi și rafina ”observatorul”, adică acel aspect al sinelui vostru înalt, care vă ajută și vă susține necondiționat. Acesta este de un real ajutor în a vă regăsi pacea interioară și a vă ghida pe calea spirituală. Trebuie doar să vă observați cât mai des gândurile, emoțiile, impulsurile, reacțiile pe care le aveți. Nu e nevoie să le analizați, ci doar să le observați, în liniște, în momentele voastre de relaxare.

Remer Ra: Putem merge și în trecut, adică să avem în vedere gândurile și trăirile din trecut? Sau ar fi indicat să le observăm doar pe cele din prezent?

Oryen: Dacă trebuie să fie observate, vor veni fără a fi chemate, astfel că nu trebuie să vă concentrați pe un anume trecut sau pe un anume viitor. Atât structura voastră grosieră cât și cea subtilă, sunt proiectate să elibereze de la sine orice fel de elemente care v-ar face rău sau care nu v-ar fi de folos. Toată lumea a observat că trupul fizic tinde să elibereze tot ceea ce nu îi este de folos, sau i-ar provoca daune. La fel se întâmplă și cu corpurile subtile, sunt în așa fel create încât să se elibereze singure de tot ceea ce nu ar avea nevoie.

Remer Ra: Am observat acest lucru la corpul fizic și la cel energetic, dar se poate spune la fel și despre corpul mental și cel emoțional?

Oryen: Fac parte din voi, deci și ele au această capacitate de a se elibera de ceea ce nu le folosește.

Remer Ra: Și, totuși, vedem atât de multe cazuri în care oamenii nu se eliberează de anumite idei, credințe și convingeri care nu doar că le dăunează lor înșiși, dar afectează în sens negativ și alte persoane.

Oryen: Pentru că egoul se agață de ele în mod constant și le alimentează continuu cu energie, dându-le astfel o formă de legitimitate, ajungând în cele din urmă se fie un fel de a fi, de a gândi și de a simți. Observându-le în liniște, puterea acestor idei și convingeri se va diminua pas cu pas, până în punctul în care poți vedea lucrurile și din altă perspectivă. Cealaltă variantă de eliminare este prin suferință, care îți spune că aici duc gândurile, emoțiile și alegerile făcute.

Remer Ra: S-a observat, în decursul istoriei, că o idee eronată poate perpetua chiar sute de ani dacă cei care o vehiculează sunt mai mulți decât cei care o contestă. Mai mult decât atât, dacă o minciună este acceptată și repetată, ea tinde să devină un adevăr general. Ce facem cu ele?

Oryen: Adevărul este relativ, și ar trebui să vă raportați la el din mai multe puncte de vedere. Fiecare poate vedea doar o fărâmă de adevăr pentru că fiecare este o parte din Adevăr. Problema apare atunci când adevărul unuia sau al mai multora interferează în sens distructiv cu adevărul celorlalți.

Remer Ra: Putem elimina și fricile doar observându-le?

Oryen: Puteți elimina acea energie a fricii care închide mintea și sufletul. Da, prin observarea fricilor, puteți ajunge la punctul în care voi veți controla frica și nu invers. Fricile au rolul lor de avertizare și ar trebui să vă mobilizeze resursele interioare atunci când este cazul. Observați-vă fricile, nu fugiți de ele, nu luptați cu ele, nu le negați! Ați dat prea multă importanță fricilor și au ajuns să vă controleze atât de mult. Observați-le și acceptați-le, în stare de relaxare și detașare!

Remer Ra: Dar blocajele mentale, de genul nu cred, nu pot, nu am, nu merit? Cum ar putea fi ele observate detașat?

Oryen: Acestea nu țin de mental decât într-o mică măsură. Ele sunt vibrații, stări! Confuzia este destul de des întâlnită, astfel că și abordarea lor este greșită. Observăm că multe persoane caută să le neutralizeze lucrând cu diverse formule de autosugestie, fără a ține cont de energia din spatele lor, de vibrația care le animă. Orice blocaj de acest fel se va rupe doar în momentul când este simțit opusul. Calea cea mai ușoară este de a acționa, pur și simplu.

Remer Ra: Chiar cu riscul de pierde? În acest caz, blocajul sau frica nu s-ar putea întări?

Oryen: Nu contează dacă eșuezi sau reușești, dacă învingi sau pierzi. Când acționezi, ești în energie, iar decizia de a acționa aduce și vibrația, simțirea. Oricum ar fi, ești cu un pas înainte. Poți pierde, dar ea este resimțită emoțional doar de ego. Cine știe să piardă, este un învingător! Puterea personală este descoperită doar acționând; la fel se și amplifică.

Remer Ra: Cred că va urma o perioada de liniște pe timpul verii, cel puțin în prima parte a ei. Ce sfaturi ne-ai putea da?

Oryen: Liniștea este relativă, depinde de la caz la caz dar, în general, nu vor fi fluctuații mari în energia pământului în perioada imediat următoare, nici deschideri de portaluri noi care să influențeze major bunul mers al lucrurilor. Este bine să aveți în vedere portalul natural format la solstițiu, și care va mai influența emisfera nordică încă o perioadă. Acordați-vă mai multă atenție în această perioadă, și mai cu seamă observați-vă impulsurile care vin din sufletul vostru

Remer Ra: Am simțit o oarecare tensiune în câmpul colectiv, dar nu îmi pare foarte clar.

Oryen: Într-adevăr, există forțe în cadrul câmpului vostru colectiv, care ar dori o modificare a dinamicilor socio-economice la nivel mondial. Unele conflicte zonale pot cunoaște o recrudescență, în timp ce în zone relativ liniștite pot apărea tensiuni sociale. Din punct de vedere economic vor fi semnale mai bune, dar ele nu au un fundament solid, astfel că pot apărea semnele unei noi crize în viitorul apropiat. Ea se va manifesta în cele din urmă deoarece sunt foarte multe așa-numite bule crescute artificial, fără a avea acoperire. Există multă tensiune în spatele piețelor, asta pot spune cu certitudine, cu toate că bursele voastre nu arată acest lucru. De la ultima criză economică majoră (cea din 2008 – na), s-a observat tendința de a ocoli bursa, lăsând loc multor speculații. Sunt multe bule mai mici care se pot sparge în felul jocului de domino. În aceste condiții, puteți observa decizii pripite și chiar de neînțeles din partea multor guverne, chiar dacă vor purta o altfel de aură.

Nu este bine să vă gândiți la toate aceste lucruri, pentru că oricum ele se vor întâmpla. Vor fi afectate acele instituții, organisme și companii care și-au asumat aceste aventuri în zona dominată de lăcomie și putere. Lucrând cu voi, veți atrage doar oamenii, conjuncturile și oportunitățile potrivite pentru voi, pentru cel mai înalt bine al vostru.

Remer Ra: Aș mai întreba despre schimbările climatice. Observ diferențe mari între trecut și acum. Parcă sunt prea mari fluctuațiile, și prea dese. Unii oameni de știință afirmă că am trecut de acel moment critic în care încălzirea globală nu mai poate fi oprită. Lucrurile arată chiar atât de rău?

Oryen: Acel punct critic nu a fost atins, pentru că nu omul este cauza încălzitii globale, chiar dacă i se pot atribui multe din stricăciunile aduse planetei. Procesul de încălzire este unul natural și a început cu peste zece mii de ani în urmă. Și va continua, astfel că manifestări extreme ale vremii, și nu numai, veți mai vedea în perioada următoare. Aveți capacitatea de a vă adapta la aceste schimbări, deci nu trebuie să vă simțiți în pericol. Desigur, va trebui sa faceți schimbări pe mai multe planuri, dar veți trece cu bine peste ele. Probleme pot apărea doar în dinamica demografică, altele în sfera economicului, precum și în dinamicile geopolitice. Important este să vă vedeți de evoluția voastră sub toate aspectele. Restul va veni de la sine.

Remer Ra: Îți multumesc, Oryen! Abia aștept să ne reauzim la toamnă.

Oryen: Cu bucurie! Rămânem aproape de voi!


Notă!

Vă reamintesc ca în fiecare zi de luni, între 21:00 și 21:15 se va lucra cu energia vortexului! Amănunte aici:

17 comentarii:

  1. să petreceți cât mai mult timp cu voi înșivă. Este o perioadă foarte bună pentru a vă trezi și rafina ”observatorul”
    Subscriu. De acord, chiar am simtit ca asta se poate face cel mai bine.

    Cealaltă variantă de eliminare este prin suferință, care îți spune că aici duc gândurile, emoțiile și alegerile făcute.
    Multa lume alege calea suferintei, fiind mai usor de inteles. Cand ajungi la capatul drumului totusi constati ca tot ce faceam era sa le alimentează continuu cu energie, dându-le astfel o formă de legitimitate, ajungând în cele din urmă se fie un fel de a fi, de a gândi și de a simți. Totusi pana la a diminua pas cu pas, până în punctul în care poți vedea lucrurile și din altă perspectivă prima data se calmeaza suferinta, apoi sa indentifici ce ganduri alimentezi si sa opresti fluxul de energie care il dai, limitand atentia.

    RăspundețiȘtergere
  2. Heiii... !!! Lucram la ceva pe computer, am părăsit brus programul respectiv și am simțit impulsul să vin aici, ca să constat că mesajul lui Oryen aștepta aici de două zile. Degeaba am încercat să-mi amintesc ce/care gând, emoție m-a împins aici.
    Mulțumesc Oryen!!! Mulțumesc, Remer Ra !!!
    Multe informații prețioase și în acest mesaj, dar nu mă pot așeza cu ele la taifas, că mă aflu prinsă în nedumerire cu privire la câteva aspecte :
    1 - Oryen zice așa, referindu-se la blocaje : „Observăm că multe persoane caută să le neutralizeze lucrând cu diverse formule de autosugestie, fără a ține cont de energia din spatele lor, de vibrația care le animă. Orice blocaj de acest fel se va rupe doar în momentul când este simțit opusul. Calea cea mai ușoară este de a acționa, pur și simplu.”
    Aici, și eu sunt de acord că blocajele nu pot fi neutralizate, cel mult, efectelor lor le pot fi schimbată culoarea, atribuindu-le cu totul alte cauze mai mult sau mai puțin reale. Deci, un soi de auto-păcăleală. Dar sunt nedumerită că, din experiența mea personală, blocajele se „dizolvă” în momentul conștientizării lor și că „opusul lor” așa cum zice Oryen, se simte abia după dizolvare, nu în ordine inversă : „Orice blocaj de acest fel se va rupe doar în momentul când este simțit opusul.”. Nici nu-mi pot imagina cum ai putea să simți opusul, câtă vreme există un blocaj activ care emite/creează efecte (intenții/gânduri>imagini>emoții>cuvinte/fapte)!!
    Aceasta este o nedumerire cu privire la acest aspect, iar a doua, este de fapt o întrebare : La ce fel de „acțiune” se referă, mai exact, Oryen, când spune că, „ Calea cea mai ușoară este de a acționa, pur și simplu.”.
    Apoi, fiindcă am aceste nedumeriri cu privire la aspectul de mai sus, pot spune că nu înțeleg nici întrebarea ta, Remer Ra, care îi urmează : „ Chiar cu riscul de pierde? În acest caz, blocajul sau frica nu s-ar putea întări?”. Ce anume s-ar putea pierde !?
    2 - „ Când acționezi, ești în energie, iar decizia de a acționa aduce și vibrația, simțirea.”, zice Oryen.
    Ok, zic! Dar „Principiul vibrației zoce că „Nimic nu sta, totul se misca, totul vibreaza”. Kybalion. Carevasăzică TOTUL. Adică, vibrezi chiar și când ești mort, inclusiv corpul fizic abandonat/eliberat, dacă nu în întregul lui, la nivel de particule (el continuându-și de fapt, procesul lui de transformare).
    Cum adică, „Când acționezi ești în energie” !? Despre ce acțiune vorbește ? Când nu acționezi, nu ești în energie !? Eu aș zice că EȘTI energie, chiar dacă nu acționezi. Chiar dacă energia se manifestă cu diferite intensități, la diferite grade. Nu-mi pot imagina ceva fără suport energetic.
    Apoi, „decizia de a acționa aduce și vibrația, simțirea.”.
    Dacă aș înțelege ce-i cu acțiunea asta și la ce anume se referă mai exact, poate că aș înțelege de ce pare condiționată „ apariția” vibrației. Iar când zice „simțirea”, pune semnul între vibrație și simțire, sau se referă la simțire ca și stare creată de vibrație ?
    Remer Ra, rămân recunoscătoare dacă mă limpezești cu privire la acestea, ca să mă pot bucura pe de-a-ntregul de „masa” întinsă nouă aici !!! Ce să fac !? Îmi place să știu ce mănânc !!
    Mulțumesc !!!! Să fiți binecuvântați, drăguților !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1. A actiona presupune a-ti infrunta frica. De a face ceea ce iti este frica sa faci, de a face alegeri care pot implica riscuri etc.
      2. Nu cred ca se referea la principiile fizicii, conform carora totul este in miscare. De exemplu, daca o persoana este sedentara, exista riscul sa se imbolneaveasca mai des decat una care este activa din punct de vedere fizic. Actiunea presupune activitate in planul fizic. Exista persoane care detin cunoastere cat o biblioteca, dar nu fac mai nimic, adica nu valorizeaza informatia. Am cunoscut personal un astfel de om. Sunt persoane care nu detin multa cunoastere, dar sunt mai curajoase si actioneaza. Primii mor saraci si frustrati, ceilalti mor si ei, dar dupa o viata cu multe bucurii si satisfactii.

      Ștergere
    2. Eu când am o chestie care vine, mă afund bine in ea apoi brusc îmi imaginez cum ar fi altfel decât ceea ce simt sau trăiesc și îmi strâng toată voință și folosesc toată concentrarea. Știi când eram mici și băteam din picior și spuneam "așa vreau eu!!!" De ce? "Pt că așa vreau eu!!!". Ăia e starea de a schimba o stare cu alta. Ce e musai e doar sa o faci din acel loc de copil răsfățat și infinit iubit.

      Ștergere
    3. În general cu oamenii care știu prea multe și sunt ancorați în asta nu prea ai ce sa discuți iar sistemul lor creativ este limitat de milioane de convingeri înghesuite una în alta.
      Eu descopăr în oamenii simplii înțelepciunii ce depășesc orice biblioteca și puteri de creație ce depășesc orice cunoaștere.
      Asa ca am aruncat tot.

      Ștergere
  3. Nu știu de ce îți scriu aici...

    RăspundețiȘtergere
  4. Oameni buni și oameni calzi trăiesc pe a noastră glie
    Și cu multă bucurie
    Găsesc cai si'ntelepciune
    Pentru a ajunge-un nume
    Găsesc soare și alai
    Pentru'a deveni un plai
    Găsesc stelele și luna
    Pentru'a deveni cununa
    Găsesc razele de soare
    Pentru'a deveni cărare
    Găsesc frumuseți iubite
    Pentru'a deveni lumină.

    *****
    Crai frumoși și fete zvelte
    Sunt a soarelui pereche
    Și cu stelele in frunte
    Se'ntalnesc că sa se cante
    Feluri noi de a vedea
    Și de a exista
    Feluri noi de a gândi
    Și de a se iubi.

    RăspundețiȘtergere
  5. Frumuseți fara de număr
    Sunt a soarelui cununa
    Și simțiri fara de seamăn
    Sunt a sufletului freamăt

    În tăcere și iubire
    Vom găsi o armonie
    Și de zori și pana'n seara
    Vom canta la o vioară

    Până stelele vor spune
    Unde e a lor fântână
    Până soarele va lumina
    Unde e a lor palat

    Peste dealuri și câmpii
    Vom face copii
    Intre flori și curcubeie
    Că sa ne mai spele
    Și să se creeze
    O nouă faleza

    Rade iar a noastră casa
    Și se face iar lumina
    Peste'a noastră Românie.

    RăspundețiȘtergere
  6. https://youtu.be/7tJe8Oiiz4I

    RăspundețiȘtergere
  7. In sufletul fiecărui om e un vis, unic fiecăruia. Visul asta ne conecteaza constient la Dumnezeu. Ca să îl aflii inchide ochii pt o clipă și imaginează ți care e cea mai mare bucurie, cea mai mare iubire și cea mai mare înțelepciune apoi caută să aflii in ce fel pot veni ele. Caută să aflii ce iubești cel mai mult, ce a dorit sufletul tau dintotdeauna... întreabă te de mii de ori până răspunsul tău se va apropia din ce in ce de adevăr...atunci vei fi făcut pașii spre ceea ce tânjești cu atâta ardoare...
    Dumnezeu nu e acolo, e aici...mai aproape și mai intim decât mintea ar putea crede. Cu el te întâlnești în fiecare noapte când mergi la culcare și intrii in inima ta. Pe el el vezi de fiecare data cand închizi ochii pentru a clipi sau când îi deschizi pentru al cauta. El e in cele mai mici particule din univers...
    Iubirea care te leagă de el e ceva atât de personal că nimeni niciodată nu o poate lua, atinge sau vedea. Ea doar radiază.
    Iubirea este limbajul dincolo de bine și rău, dincolo de viață și moarte, dincolo de trecerea timpului...

    RăspundețiȘtergere
  8. azi mi am cerut iertare pentru ultima ramasita de ego care a mai ramas in mine, asa sper eu :)
    in ultimele zile as fi murit fara urma de regret, pur si simplu as fi murit. am zacut ca ultimul animal si mai mult am dormit decat am stat treaza in asteptarea mortii probabl sau poate intr un mare abandon. insa divinitatea cand aude ca trebuie sau ca vreau sa mor mai taie putin din conexiunea mea cu lumea si ma trimite mai libera in mijlocul ei. are un mare simt al umorului :)
    asa ca azi e o noua zi...plina de zambete...in care cica trebuie sa parasesc si barlogul asta si sa ma duc sa hranesc gugustiucii :)
    https://youtu.be/0WnooA-uzyk

    RăspundețiȘtergere
  9. https://youtu.be/byQrdnq7_H0

    RăspundețiȘtergere
  10. https://youtu.be/c_iRx2Un07k

    RăspundețiȘtergere
  11. „A venit... toa-amnaaa... / Acoperă-mi inima cu ceva...! ” https://www.youtube.com/watch?v=1pizEnsP6AI
    Heiiii!!! Salutare !!! Unde v-ați ascuns !!??? Unde-i Oryen !? Remer Ra, unde stai pitit !? Arată-te !! „Foame” mare, mon cher !!! Aștept „papa-bun” !!! Mulțumesc, deja !!!
    Hai să fie bine !!!

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu mai publicați transmisia de toamnă? O aștept de la echinocțiul din 21 septembrie. 🙂

    RăspundețiȘtergere