Pagini

sâmbătă, 23 iulie 2011

Transformări planetare în noua energie - Aspecte generale


extras din Chemarea Atlantilor

Fenomenul 2012 şi noua energie

Se vorbeşte enorm de mult despre momentul 2012 şi intrarea în „centura fotonică”. S-au scris kilometri de articole, o sumedenie de cărţi şi s-au făcut nenumărate comentarii despre acest eveniment. Mai direct sau mai pe ascuns, foarte multe persoane discută despre acest eveniment, iar părerile lor se încadrează de la „plus infinit” la „minus infinit”.
În fond şi la urma urmei nu este vorba de o centură fotonică la propriu, ci de intrarea sistemului nostru solar într-o zonă energetică de foarte înaltă frecvenţă vibraţională. Nimic nou! Un astfel de eveniment a mai avut loc şi va mai avea loc în viitor. De altfel, pe durata unui ciclu galactic, planeta noastră intră de multe ori în astfel de zone energetice de înaltă vibraţie. Ele au un rol de catalizator al proceselor evolutive planetare şi sunt în perfectă rezonanţă cu acestea. Când planeta şi locuitorii ei parcurg aceste zone, au loc schimbări foarte mari, din absolut toate punctele de vedere. Vorbim aşadar atât de schimbări la nivel de individ, cât şi de schimbări la nivel social şi planetar. Acum este momentul când se „contabilizează” totul şi se trag concluziile finale. Acest moment mai este cunoscut şi sub numele de... Apocalipsă. Cu toate că acest cuvânt poate da multora fiori pe şira spinării, trebuie spus că este, dimpotrivă, o vreme a marilor eliberări, o vreme a bucuriei şi nu una a durerii. La fel ca la o ceremonie de absolvire a unei şcoli din planul fizic, cei mai mulţi uită evenimentele neplăcute şi rămân doar cu cele pozitive, de care cu drag îşi vor aduce aminte peste ani. Cam astfel stau lucrurile şi la nivel planetar în aceşti ani.
Chiar dacă au fost momente când lumina şi bucuria păreau demult apuse, au fost şi evenimente care ne-au făcut să fim mândri de rasa noastră, momente când însăşi „zeii” ne-au „invidiat” realizările. De ce? Pentru că doar o mică parte dintre „zeii” cerului au ales să se întrupeze (adică au făcut un enorm sacrificiu) pe această planetă pentru a realiza un experiment cum nu s-a mai făcut în această galaxie. De fapt, a mai fost unul, însă nu de o asemenea amploare.
Acest experiment are loc nu numai pe Terra, ci pe mai multe planete cu constituţie vibraţională asemănătoare. Este un experiment prin care se urmăreşte compatibilizarea a două mari programe evolutive care domină galaxia în momentul de faţă. Dacă nu se reuşeşte „compatibilizarea”, galaxia va intra într-un proces special de selecţie, prin care doar un singur program evolutiv va deveni dominant. Acest lucru poate determina conflicte de proporţii în planul 3D, şi chiar 4D, în întreaga galaxie. De ce se întâmplă astfel? Poate doar Creatorul ştie... Cert este că aceste procese au mai avut loc şi vor mai avea loc.
După cum bine se ştie, galaxia noastră are o formă spiralată, iar în acest fel de galaxii se desfăşoară procesele de evoluţie sub toate spectrele vibraţionale. În unele galaxii s-a reuşit convergenţa programelor evolutive, dar în altele nu. S-au reuşit convergenţe evolutive din chiar mai multe programe evolutive. Din informaţiile pe care le-am primit de la ghidul meu spiritual, Ramo (entitate solară), în galaxia noastră s-au făcut deja primii paşi spre realizarea convergenţei galactice.
Majoritatea entităţilor energetice şi fluide au realizat convergenţa, găsindu-se sisteme comune de evoluţie. Am fost şocat să aflu că entităţile cu corp fizic (aici intră nu numai entităţile pe bază de carbon, ci absolut toate entităţile cu corp fizic) nu reprezintă decât în jur de 3% din totalul fiinţelor inteligente din galaxia noastră. Cele mai numeroase fiinţe sunt cele energetice şi apoi cele fluide. Entităţile energetice sunt fiinţe inteligente ce îşi desfăşoară activitatea în zona stelelor, în diversele benzi de radiaţii şi în structurile energetice din cadrul aşa-zisei materii negre. Ea (materia neagră) este perceptibilă doar teoretic, căci noi nu avem structurile anatomice capabile a o detecta prin simţuri. Fiinţele fluide îşi desfăşoară activitatea în zona planetelor gazoase, acestea fiind, după stele, corpurile cereşti cele mai numeroase. În fapt, sunt tot fiinţe energetice, dar mai au şi o „carcasă” fluidă. Aţi fi şocaţi să aflaţi câte entităţi îşi desfăşoară activitatea în sistemul nostru solar. Sunt nenumărate entităţi cu formă fluidă. Pe toate planetele gazoase din sistemul nostru solar îşi desfăşoară activitatea astfel de fiinţe (Saturn, Jupiter, Uranus, Neptun). Sunt destul de multe chiar şi pe planeta noastră. Unele i-au forma norilor, altele sunt dincolo de spectrul vizibil, dar cele mai multe îşi desfăşoară activitatea în zona mărilor, oceanelor şi apelor curgătoare. Astfel de fiinţe pot fi detectate de către cei care au dezvoltate şi alte capacităţi de comunicare.
Datorită faptului că fiinţele energetice şi cele fluide îşi desfăşoară evoluţia pe o bandă vibraţională mai ridicată, foarte rar apar probleme de incompatibilitate care să ducă la conflict. Pentru aceste fiinţe nu se pune problema lipsei de informaţii şi nici nu au o conştiinţă de sine (ego) atât de dezvoltată precum omul. Gradul lor de libertate este mult mai mare faţă de fiinţele cu corp fizic, putând evolua într-o largă varietate de medii, corpul lor suportând temperaturi, presiuni sau alte condiţii de mediu de neconceput pentru noi. De asemenea, gradul lor de percepţie depăşeşte cu mult percepţia limitată a fiinţelor în corp fizic. Pe de altă parte, durata lor de viaţă este mult mai mare, având parte de foarte multe experienţe. Ramo mi-a transmis că există fiinţe energetice care nu mor niciodată. Pur şi simplu, ele evoluează în anumite forme şi spectre energetice după care trec în următoarea „bandă de frecvenţă vibraţională”.
Deşi lumile galactice exercitau asupra mea o fascinaţie extraordinară, nu eram lăsat să cunosc mai multe, căci atracţia pe care o exercita vibraţia lor asupra mea era atât de mare încât riscam să-mi desprind corpul eteric (energetic) de corpul fizic, adică riscam de mor.
Lumea noastră pare un banal fir de nisip, o glumă nevinovată, în comparaţie cu civilizaţiile energetice şi fluide. Chiar şi faţă de alte civilizaţii umanoide, la prima vedere am părea că suntem asemenea triburilor subdezvoltate din regiunile continentului negru. Dar numai la prima vedere, căci această primă vedere se face prin spectrul de percepţie 3D. Dacă privim prin 4D, deci dacă ţinem cont de potenţialul nostru şi privim societatea noastră prin tot ciclul evolutiv, atunci se poate întrevedea adevărata dimensiune a civilizaţiei noastre. Potenţialul nostru este uriaş, aproape de neconceput! Nu degeaba s-a spus în Noul Testament: „Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?”
La momentul actual, civilizaţia noastră nici nu s-a născut. Suntem încă la stadiul embrionar. Dar în curând urmează naşterea… noii civilizaţii. Din păcate, ar fi trebuit să ajungem singuri la convergenţa planetară. Am avut şase mii de ani la dispoziţie pentru asta. Acum suntem forţaţi să o realizăm de către influenţa “centurii fotonice”. Şi aceasta în mai puţin de o sută de ani!
În realitate, sistemul planetar a pătruns în centura fotonică încă de la începutul anilor ’80 din secolul trecut. Ea este alcătuită din mai multe straturi energetice. Vom pătrunde în „următorul strat” al centurii către 2020. Acest lucru va declanşa o sumedenie de evenimente spectaculoase, iar vibraţiile vor continua să crească în intensitate până spre începutul secolului 22. Aproape nimic din actuala civilizaţie nu va rămâne, inclusiv din valorile pe care azi le considerăm primordiale.
Ce se întâmplă de fapt? De ce ne afectează „centura fotonică” atât de mult? Pentru că se creează un foarte puternic câmp energetic. Pe de-o parte, centura (banda energetică) activează o serie de straturi cristaline din interiorul scoarţei terestre, iar pe de altă parte acţionează asupra benzilor de energie subtilă din cadrul stratosferei şi ionosferei. Întreaga planetă este asemenea unui gigantic condensator sferic, acumulând şi folosind o mare cantitate de energie. Primul strat al „condensatorului” este format de circuitele reţelelor cristaline din scoarţa terestră, iar al doilea strat este format aşadar din reţelele energetice ale stratosferei şi ionosferei. Vom avea la dispoziţie o mult mai mare „diferenţă de potenţial”. În cadrul acestui „condensator vibraţional” se găsesc alte „condensatoare”, fiind şi ele de o foarte mare importanţă pentru dinamica energetică planetară şi umană. Acest lucru determină o serie de transformări colosale, pe absolut toate planurile. Practic, planeta va intra într-un alt regim vibratoriu. La fel se întâmplă cu întreg sistemul solar. Toate planetele vor cunoaşte o expandare rapidă a câmpurilor energetice planetare, iar sistemul solar va avea un caracter mult mai compact.
Pe planeta noastră, odată cu creşterea spectaculoasă a câmpului planetar, vor avea loc o serie de transformări pe toate planurile.
Deşi am vrut să mă feresc cât se poate de mult în a mă erija ca mesager al tuturor acestor previziuni, ghizii m-au convins că este mai bine ca omul să fie informat decât să fie surprins. Mai bine să fiu catalogat un „răspândac” de informaţii alarmante decât să port povara conştiinţei că nu am anunţat despre eventualele pericole. Nu sunt deloc adeptul trâmbiţării unor astfel de previziuni, de aceea am recurs şi la alte metode de detecţie a viitorului în afara comunicărilor primite de la ghizii spirituali. Nu pentru că n-aş avea încredere în ei, ci mai mult din cauza propriului filtru de „traducere”. Dacă în cazul comunicărilor ghizilor, energia recepţionată de mine era uşor de „tradus”, căci existau multe componente în corespondenţă cu akasha personală (memoria karmică), în cazul altor transmisii, pentru a face o cât mai corectă traducere aveam nevoie de alte elemente ajutătoare. Una dintre metode este de a plasa conştiinţa undeva la „marginea” evenimentelor şi a urmări (perfect detaşat) ceea ce se întâmplă în jur. În acelaşi timp, trebuiesc accesate componente cauzale ale evenimentelor deja începute, adică trebuie ţinut cont de ciclicitatea, convergenţa şi rezonanţa evenimentelor actuale. Este adevărat că, privind din perspectiva ciclicităţii, fiecare eveniment are deja formată structura componentelor dinamice. Detectând cât mai corect această structură se pot determina mai multe date de pe componenta temporală, inclusiv sfârşitul unui eveniment. Însă, în orice eveniment se poate interveni şi din afară. Prin urmare, dacă se schimbă anumiţi parametri ai structurii cauzale, un oarecare eveniment poate lua o altă turnură. Dar este nevoie să se ştie unde şi cum trebuie acţionat (numai în zona cauzală), altminteri nu se modifică nimic în structura dinamică, decât eventuale mici „devieri de curs”. Mai trebuie spus că una este evoluţia unui individ şi a unui eveniment personal şi alta este evoluţia unui grup şi a evenimentelor sale. Cauzalitatea este un fenomen deosebit de complex, căci există foarte multe componente cauzale, iar foarte mulţi parametri cauzali sunt destul de variabili. Aşa stau lucrurile în structurile evolutive. Astfel, omul poate fi şi cauză, dar şi efect pentru un grup, iar grupul pentru zonă, zona pentru ţară, ţara pentru regiunea geografică şi regiunea geografică pentru tot Pământul. Între aceste structuri, apar foarte multe componente care au rol cauzal. Un alt aspect important în cauzalitate este informaţia cauzală. Ea este altfel decât informaţia propriu-zisă; este o informaţie care are „valabilitate” pe mai multe planuri dinamice. Însă există anumite evoluţii cauzale care nu pot fi modificate din spaţiul 3D. Ele sunt guvernate de legi cosmice care ne scapă deocamdată. De exemplu, dacă luminăm din mai multe unghiuri cu lanterna o piramidă triunghiulară regulată (tetraedru), vom avea proiecţii diferite pe o suprafaţă plană. Eventualii observatori de pe suprafaţa plană (2D) ar crede că percep mai multe triunghiuri neregulate (depinde de unghiul de iluminare), dar cei din realitatea efectivă (3D) ştiu că e vorba de un singur obiect.
Din anumite considerente, legate în special de continuitatea şi cursivitatea unor procese evolutive, spaţiul cauzal superior este inaccesibil omului. Atlanţii, prin Fiii lui Belial, au încercat să-l acceseze şi să-l manipuleze, iar pentru asta au plătit crunt. Totuşi, în derularea unor evenimente (locale, regionale sau planetare) se poate interveni numai prin straturile cauzale inferioare. Acestea ţin de ciclicitate, convergenţă, transcendenţă, sincronicitate şi rezonanţă.
Aşadar, pentru a înţelege şi pentru a lucra cu structura planurilor cauzale (inferioare) este nevoie de echilibru, detaşare, experienţă şi mai ales responsabilitate.
În linii mari, conform evoluţiei prezentului, voi face o scurtă descriere despre viitorul apropiat. Voi transmite atât aspectele pozitive cât şi cele negative (mai corect spus, aparent negative).
Din punct de vedere geofizic, planeta a intrat deja într-o serie de transformări majore.
Aspectele negative:
Scoarţa terestră se va elibera de foarte multe tensiuni, iar cutremurele vor cunoaşte o intensificare. Se prevede chiar o spărtură a centurii de foc a Pacificului, inclusiv rupturi ale plăcilor tectonice. Vor fi mai multe dezastre, dar ele nu vor atinge o dimensiune “apocaliptică”, aşa cum prezic unii. Se vor intensifica erupţiile vulcanice şi se va amplifica destul de mult poluarea, dar trebuie spus că acum planeta are şi ea o mai mare putere de regenerare. Chiar dacă erupţiile şi dezastrele vor părea că strică echilibrul planetar, este bine să se ştie că planeta se poate reface mult mai repede în actualele condiţii vibratorii.
O altă schimbare majoră, din punct de vedere geofizic, este creşterea câmpului vital planetar (teluric). Aceasta, la rândul său, va determina o modificare a câmpului geomagnetic terestru şi chiar apariţia unor „anomalii magnetice”. Pe planetă vor apărea poli magnetici secundari. Nu va fi la fel ca pe Soare, unde sunt foarte mulţi poli magnetici, dar „polii secundari” vor fi o certitudine. Este vorba de activarea straturilor cristaline de care am vorbit mai devreme. Ele vor avea un rol major în dezvoltarea şi evoluţia multor regnuri, inclusiv uman. Toate acestea vor determina la început serioase tulburări în energetica regnului vegetal, animal şi uman. Cine nu va fi pregătit, va avea parte de diverse şocuri precum insomnii, dureri de cap, stări apatice şi depresii, oboseală cronică, pierderi de memorie şi diverse episoade psihotice.
Schimbările de climă vor determina şi modificări ale curenţilor marini, iar în următorii ani vom avea parte de o amplificare a extremelor din punct de vedere meteorologic. Curenţii de aer reci şi calzi îşi vor mări atât intensitatea cât şi raza de acţiune, determinând fenomene meteorologice extreme. Deja se observă aceste modificări (uragane şi tornade în zonele temperate ale Europei). Toate acestea se vor amplifica în viitorul apropiat. Ghizii mi-au transmis că multe uragane îşi vor modifica traiectoria şi se vor intersecta cu mari oraşe de pe coastă. Alte uragane noi se vor forma. Cu această ocazie, vor apărea foarte multe schimbări, din absolut toate punctele de vedere.
Aspecte pozitive:
Creşterea câmpului teluric planetar va întări sistemul imunitar al omului şi îi va determina creşterea vitalităţii. Se vor activa foarte puternic primii trei centrii energetici (Muladhara, Svadisthana, Manipura), aceasta acţionând pe mai multe straturi.
Biochimia organismului fizic va suferi modificări importante, omul consumând mai puţine alimente decât în mod normal. În schimb corpul eteric se va dezvolta şi întări. Se vor activa alţi centri energetici secundari şi vom simţi efectiv că avem mai multă energie. Într-o primă fază se vor activa stratul eteric primar (teluric), stratul eteric magnetic, stratul eteric elemental şi stratul eteric solar şi lunar. Vom simţi efectiv că avem mai multe tipuri de „baterii energetice”.
Vor fi detectate centrele energetice principale şi secundare (chakrele) ale planetei. Acestea determină la rândul lor activarea unor straturi din noua reţea energetică planetară. Vor fi „decodificate” primele straturi şi circuite energetice din noua grilă energetică planetară.
Se vor accesa mult mai uşor câmpurile energetice ale planetelor sistemului nostru solar. Acest lucru va determina o serie de modificări la nivelul conştiinţei umane. Vor fi din ce în ce mai dese contactele telepatice şi chiar energetice cu entităţile energetice solare, dar şi cu cele fluide din jurul planetelor gazoase. Toate acestea vor determina salturi uriaşe de conştiinţă.
Din punct de vedere biologic, planeta va cunoaşte de asemenea mari schimbări. Schimbările geofizice de care vom avea parte determină o serie de schimbări şi din punct de vedere biologic.
Aspecte negative:
Vor fi multe schimbări dramatice în zona regnului vegetal şi animal. Totuşi, aceste transformări sunt sub atenta supraveghere a spiritelor superioare, de aceea nu trebuie să ne preocupe în mod expres. Schimbările vor fi spectaculoase. Unele specii marine vor dispărea, altele vor migra spre alte zone, iar altele îşi vor adapta structura anatomică. Va fi un aparent haos şi în zona insectelor, lăcustelor, gândacilor, astfel că vom avea parte de episoade dese de invazie din partea lor. Primul semn va veni de la albine, ele fiind foarte sensibile la aceste schimbări. Toate acestea sunt determinate nu numai de schimbările climatice, dar şi de dezechilibrele câmpului geomagnetic. Cea mai mare parte a speciilor prădătoare carnivore vor dispărea complet, deoarece noile vibraţii înalte nu mai au „rezonanţă” cu comportamentul agresiv (chiar dacă o fac numai din necesitatea de a se hrăni).
Datorită faptului că organismul uman nu va mai tolera alimentele organice „grele” (carnea şi grăsimea în special), se va accentua tendinţa de scădere a numărului de animale domestice. Vor rămâne în special cele care asigură laptele şi lâna, iar pentru celelalte... nu va mai exista „cerere”. Un foarte posibil pericol vine din zona ciupercilor microscopice. Sunt posibile mutaţii ale speciilor de ciuperci microscopice, dar pot apărea şi noi mutaţii în structura bacteriilor. Dacă este corect hrănit, organismul uman nu va avea probleme, căci acestea nu vor „rezona” cu noi.
Aspecte pozitive:
Va fi o apropiere mult mai mare între regnul vegetal, animal şi regnul uman. Vom constata cu satisfacţie că ne putem folosi de structura energetică a regnului vegetal, facilitându-ne accesul la energetica elementelor (pământ, aer, foc şi apă), dar ne pot ajuta inclusiv în comunicările telepatice. Arborii sunt excelenţi receptori şi transmiţători de unde telepatice, fiind asemenea antenelor de emisie-recepţie din telecomunicaţii.
Fructele şi legumele vor avea un aport energetic mărit (energie vitală), adaptându-se şi ele noilor energii planetare, astfel că organismul fizic va avea nevoie de mai puţine alimente solide. În schimb, corpul eteric îşi va intensifica structura şi va fi necesară alimentarea cu energie vitală planetară (telurică), magnetică, elementală, solară etc.
Cu ocazia apropierii dintre regnurile vegetal, animal şi uman, vom descoperi că acestea ascund adevărate minuni tehnologice. Chiar dacă şi în trecut regnul vegetal şi animal au constituit surse de inspiraţie pentru multe invenţii şi inovaţii, de acum înainte această legătură va fi mult mai puternică. Vor fi descoperiri importante în toate domeniile tehnologice plecând de la studierea acestora (cu respectul cuvenit).
Din punct de vedere uman, schimbările vor fi spectaculoase.
Aspecte negative:
Sub influenţa noii energii vibraţionale, manifestările negative (crima, înşelăciunea, hoţia, manipularea, instigarea la ură şi la dezbinare, uneltirile diverse etc.) vor determina o serie de răspunsuri rapide. Astfel, s-ar putea ca la început să fim şocaţi de apariţia unor violente forme de cancer, atacuri cerebrale, infarct sau a unor grave dezechilibre la nivelul glandelor endocrine. Vor fi afectate în special persoanele care uzează de aceste manifestări negative.
Mijloacele de informare în masă se vor întrece în a arăta grozăvii, dar trebuie înţeles că schimbările pozitive vor fi mult mai mari decât cele negative. Incomparabil mai mari! Noul strat energetic planetar va determina un nou flux evolutiv. Cine se va împotrivi, va ieşi din planul fizic, urmând ca la noua întrupare să fie mult mai bine pregătit. Pentru cei nehotărâţi, oscilaţiile (pe toate planurile) se vor amplifica şi vor fi nevoiţi să aleagă, altfel nu vor face faţă.
Să nu vă mire faptul că foarte mulţi politicieni, lideri de opinie, lideri religioşi, oameni de afaceri, din mass-media şi alte personalităţi marcante vor avea parte de evenimente dramatice în viaţa lor. Este pur şi simplu „contabilizarea” acţiunilor lor. Legile Universale sunt corpul lui Dumnezeu şi ele nu pot fi înşelate oricât de „fine” şi subtile ar fi fărădelegile lor.
Unii vor experimenta creşteri şi reveniri spectaculoase pe toate planurile, în timp ce alţii vor avea parte de căderi şi prăbuşiri la fel de spectaculoase. Cei care vor refuza schimbările şi se vor agăţa cu disperare de vechile sisteme de valori şi de credinţă vor avea parte de schimbări dramatice, iar corpul lor emoţional va suporta şoc după şoc. Se pot manifesta chiar psihoze în masă.
Aspecte pozitive:
Cel mai mare câştig va fi că omul va conştientiza lanţul cauzal al propriei sale vieţi. Datorită creşterii vibraţiilor planetare, nimeni nu va mai pleca din această viaţă cu vreo karmă. Absolut toate greşelile făcute vor fi plătite în actuala viaţă. Lanţul cauzal se va micşora şi fiecare va înţelege pentru ce plăteşte şi de ce suferă. Legea Cauzei şi a Efectului va acţiona extrem de puternic, astfel că rezultanta acţiunilor noastre (feedback-ul) se va face repede simţită, întorcându-se la sursă în foarte scurt timp. Toţi, absolut toţi vor înţelege că viaţa lor nu este determinată de o serie de întâmplări şi evenimente, nici de familie, nici de relaţiile avute, nici de „inteligenţa” speculativă,  ci de fiecare faptă pe care o face, de fiecare cuvânt rostit, chiar fiecare gând.
Pentru cei care îşi pun ordine în viaţă şi aleg calea evoluţiei spirituale, va fi din ce în ce mai bine, iar viaţa lor va deveni un adevărat rai, însă pentru cei care vor refuza armonia, iubirea, înţelegerea, pacea, evoluţia, viaţa va deveni un adevărat iad.
Din punct de vedere social, vom avea parte, de asemenea, de schimbări spectaculoase.
Structurile statale vor cunoaşte multe transformări capitale. Datorită faptului că omul îşi va conştientiza şi asuma responsabilitatea propriilor acţiuni, va fi clar că multe instituţii îşi vor restrânge drastic activitatea. Este vorba de armatele lumii, de instituţiile poliţieneşti, de jandarmerie, de serviciile de informaţii, de firmele de pază, de supraveghere etc. Date fiind schimbările pe planul conştiinţei, instituţiile de mai sus vor fi ca un fel de a cincea roată la căruţă. Chiar dacă în următoarea perioadă toate aceste instituţii nu se vor autodesfiinţa, vor fi demisii în masă, deoarece „angajaţii” rămaşi nu vor mai rezona cu acele locuri de muncă. Pe de altă parte, legislaţia în general se va restrânge, iar firmele de asigurări şi mai ales cele de avocatură vor fi zguduite din temelii. Cei care vor încerca să ne „asigure” că este nevoie de toate acestea, „regizând” tot felul de situaţii, vor dispărea în foarte scurt timp.
Cel mai bun lucru pe care îl poate face omul în aceste vremuri de intense schimbări este să se ajute pe sine. Este cel mai bun ajutor pe care îl poate oferi omenirii. Ajutându‑se pe sine, îl va ajuta şi pe cel de lângă el.
Unii nu vor şti să piardă şi nici nu vor dori să meargă pe noul drum, de aceea vor avea parte de drame care pot fi cumplite.
Din punct de vedere economic vor fi schimbări de neconceput în momentul de faţă. Odată cu creşterea câmpului energetic personal, organismul nu va mai tolera foarte uşor alimentaţia denaturată. În scurt timp, omul va fi nevoit să se alimenteze corect, astfel că vor dispărea o serie de alte instituţii. Industria alimentară va fi şi ea foarte puternic zdruncinată de noile schimbări.
Marii procesatori de alimente denaturate se vor prăbuşi spectaculos dacă nu ştiu să facă faţă noilor schimbări. Oricât ar încerca unii să creeze o altă impresie, oamenii vor constata că doar consumând alimente naturale neprocesate se vor simţi mult mai bine şi vor fi sănătoşi, viguroşi şi plini de vitalitate. Ba mai mult, se cere o mai mare compatibilizare între organismul biologic şi energetic cu alimentele consumate, astfel că organismul nu va mai tolera decât alimentele care au fost cultivate în zona în care convieţuiesc. Doar alimentele (cereale, fructe, legume, seminţe, produsele apicole etc.) produse pe o rază de până la maxim 600-700 km fată de locul în care trăim vor fi compatibile cu organismul fizic (şi bine asimilate din punct de vedere bioenergetic). Din câte am înţeles ar fi vorba de influenţa liniilor de câmp magnetic şi energetica subtilă a Soarelui asupra câmpului energetic zonal, cu influenţă directă asupra regnului vegetal. Acesta este un lucru pozitiv, căci va dinamiza agricultura şi industria locală.
Industria farmaceutică va fi practic dărâmată.
Sistemul medical va cunoaşte o serie de transformări radicale. Medicina alopată împreună cu tot sistemul aferent, care se baza pe stilul de viaţă dizarmonios, sedentar şi vicios al omului de rând, va dispărea pas cu pas. Vor rămâne doar unităţile de urgenţă (pentru cazurile de accidente diverse) şi eventual cele de diagnostic. Va apărea şi se va dezvolta spectaculos medicina energetică.
Vorbim de prăbuşirea unor mari sectoare economice de pe planetă. Aceste sectoare aveau o anvergură uriaşă, fluxurile financiare aferente lor fiind de ordinul miilor de miliarde de euro (sau dolari), fiind implicate multe zeci de milioane de persoane.
Sistemul bancar va cunoaşte şi el schimbări spectaculoase, deoarece se bazează pe dualitate şi pe dorinţa omului de a avea mai mult, de a fi mai bogat, de a controla cât mai multe domenii, de a cuceri mai mult etc. În aceste vremuri, „organismul” economic va suferi o serie de modificări, dar vor apărea şi alte „straturi organice”, adică economia se va desfăşura pe mai multe planuri, cu mai multe viteze şi mai multe sisteme financiare. Din punct de vedere economic şi bancar, se poate spune că vor fi schimbate priorităţile.
Pe plan global, într-o primă fază (până spre mijlocul secolului) vor domina trei monezi aferente unor mari zone economice: Zona Americii de Nord având probabil dolarul ca monedă, zona Europei (inclusiv Rusia) având ca monedă euro şi zona asiatică având la bază moneda chineză (yuan), indiană (rupia) şi japoneză (yen). Deşi orgoliile sunt mari în zonă, până la urmă vor fi nevoite să adopte o monedă zonală unică. Emisfera sudică mai săracă, formată din America de Sud, Africa şi o parte a Asiei va cunoaşte o perioadă de avânt economic, iar până în 2030 se vor încadra fie în zona economică a Americii de Nord, fie în zona Europeană sau Asiatică. Tot atunci va apărea şi o monedă mondială unică, fiind folosită la început numai în zona interbancară, având mai mult un rol reglator.
Din punct de vedere demografic, vor fi foarte mari schimbări. Modificările de climă vor determina devierea traseelor unor uragane către zone aglomerate din coastele oceanelor. Alte fenomene meteorologice extreme vor apărea pe parcurs şi vor crea numeroase probleme. În alte zone va continua şi chiar se va amplifica procesul de deşertificare. În schimb, altele vor cunoaşte ameliorări ale climei. Toate acestea (şi multe altele) vor determina o serie de migraţii ale populaţiilor către zone mai sigure. Va fi şi o situaţie aparent contradictorie. Bogaţii zonelor dezvoltate vor dori să se stabilească în cele sărace, căutând liniştea şi natura nealterată, iar săracii vor invada zonele bogate, dorind să scape de sărăcie.
Telecomunicaţiile au cunoscut o continuă dezvoltare în ultimii zeci de ani, dar în perioada următoare acest domeniu va cunoaşte un avânt atât de puternic încât putem vorbi de realizarea convergenţei planetare din punct de vedere informaţional. Comunicarea la distanţă va fi foarte uşor accesibilă tuturor oamenilor, indiferent de zonă, cultură sau de statutul social. Televiziunile vor cunoaşte şi ele o foarte puternică lovitură în următorii ani, deoarece reţelele globale (internetul) vor oferi o sursă alternativă de informaţie. Omul nu va mai „înghite” informaţia oferită de televiziuni, ci va căuta doar informaţiile de care are nevoie.
Comerţul va cunoaşte o continuă dezvoltare. Vor fi foarte multe probleme din cauza prăbuşirii unor mari bănci şi firme producătoare şi procesatoare de alimente, dar pe de altă parte se vor dezvolta foarte rapid cele zonale.
Într-una din regresiile pe care le-am făcut în Atlantida, în perioada anilor de dinaintea marelui conflict, am observat că o bună parte din atlanţi purtau ceva asemănător vechiului monoclu. Parcă era o jumătate de pereche de ochelari de soare. Ral mi-a spus că era vorba de un dispozitiv care avea atât rolul de telefon, cât şi de computer. Prin acest mic dispozitiv se puteau accesa şi transmite informaţii preţioase din reţelele globale şi zonale de informaţii şi era un instrument aproape indispensabil acelor vremuri. Cu toate că societatea noastră este la ora actuală cu mult înaintea acelor atlanţi, consider că un astfel de instrument va apărea în scurt timp şi la noi. La fel ca mulţi atlanţi, şi noi vom fi implicaţi în viitorul apropiat în viaţa comercială. Multe oraşe au deja reţele wireless gratuite, dispozitive care au atât rolul de telefon cât şi de computer au apărut deja, iar în viitor vor fi din ce în ce mai performante şi mai ieftine. De asemenea, magistralele de date se vor mări şi diversifica, putându-se accesa orice fel de date vom avea nevoie. Practic, orice om poate fi un agent de vânzări, un furnizor de servicii sau un coparticipant la o oarecare afacere. Se vor dezvolta şi mai puternic serviciile virtuale, astfel că omul va cunoaşte aproape totul despre orice produs sau serviciu doreşte: unde îl găseşte pe cel mai ieftin, mai aproape, în cantitate mai mare precum şi timpul cel mai scurt în care poate ajunge la el. Se vor putea accesa reţelele de transport, de distribuţie, de comerţ, bancar, turism etc. Atlanţii aveau un sistem economic foarte interesant, bazat pe o organizare dinamică de tip fractal şi un fel de monedă virtuală, dovedindu-se a fi cel mai bun motor de dezvoltare din punct de vedere economic.
Dacă până acum exteriorul era domeniul de explorare, acaparare, perfecţionare, multiplicare, exploatare, de acum înainte interiorul va constitui partea principală, prin urmare sistemul economic se va adapta acestor schimbări. Nimănui nu-i va fi interzisă bogăţia, dar va fi de la sine înţeles faptul că în noua energie o mai mare bogăţie presupune şi un grad de libertate mai redus, iar o putere mai mare înseamnă cu adevărat o responsabilitate mai mare.
În aceste vremuri vom avea parte de schimbări şi la nivelul conştiinţei umane, astfel că omul nu-şi va mai găsi împlinirea în mărirea bogăţiei şi în exacerbarea ego-ului. Toţi vor înţelege că bogăţia este asemenea unei colivii de aur. Noile nevoi ale omenirii vor fi cu totul altele. Preocuparea de bază va fi fericirea, iar fericit este cel care atinge armonia şi îşi exprimă potenţialul creator. Cel ce atinge armonia îşi descătuşează energiile iubirii, iar iubirea este cea mai mare putere din univers. Iubirea este baza puterii care uneşte, pe când ura este baza puterii care desparte. A-ţi exprima potenţialul creator înseamnă a-ţi lăsa iubirea să se manifeste. Marea majoritatea a populaţiei va fi atrasă de artă, cultură, ştiinţă, autocunoaştere şi autodezvoltare (pe toate planurile), turism, explorări etc. Acestea vor deveni preocupările de bază.
Poate părea paradoxal, dar omul care are parte de libertate, bogăţie şi putere, dar nu ştie ce să facă cu toate acestea, este cel mai nefericit om. Degeaba eşti liber dacă nu ştii ce să faci cu propria libertate; degeaba eşti bogat dacă nu ştii ce să faci cu bogăţia; degeaba eşti puternic sau informat dacă nu ştii ce să faci cu puterea sau cu informaţia. Săracul are măcar speranţa că va scăpa de sărăcie, cel ce are libertatea îngrădită este întărit de speranţa de libertate, dar cel ce le are şi nu ştie ce să facă cu ele, este ca un nenorocit, demn de milă. De aceea statele bogate au atât de mulţi depresivi şi bolnavi (de diverse boli legate de stres), iar statele sărace nu. Singura salvare vine din interior, nu din exterior. Cei care pătrund în interior şi urmează un drum spiritual, sunt ajutaţi în aceste vremuri tulburi. Ceilalţi... în altă viaţă!
Învăţământul se va adapta şi el schimbărilor majore şi se vor întocmi programe de învăţământ care să ajute efectiv elevul în viitor. Dacă până acum accentul se punea pe acumularea de informaţie, de acum înainte accentul se va pune pe procesarea informaţiei. Important este deci ce faci cu informaţia. Nu va fi necesar ca elevul să acumuleze cantităţi mari de informaţii, căci oricum va avea acces la orice fel de informaţie, ci va trebui să fie instruit să opereze cu informaţia, să o caute şi să o găsească, să aplice informaţia, să o optimizeze, transfere, adapteze, îmbunătăţească etc. Schimbările în acest domeniu vor fi foarte mari, delicate şi cu implicaţii pe termen lung, de aceea un număr considerabil de spirite superioare se vor întrupa (unele deja s-au întrupat) pentru a reforma sistemele de învăţământ la toate nivelurile.
Trebuie să se înţeleagă faptul că societatea omenească în general (şi economia în special) este un organism mult mai complex decât pare la prima vedere. Schimbările vibraţionale, începute la sfârşitul secolului 20, au determinat în primul rând dezvoltarea foarte rapidă, spectaculoasă chiar, a sistemului informaţional şi de telecomunicaţii. Din această cauză, industriile aferente acestora au cunoscut salturi spectaculoase. Computerele, reţelele informatice, bazele de date, telefonia mobilă şi altele au devenit asemenea unor „religii” universale.
Cu toate că la început marii industriaşi, politicienii şi bancherii se vor împotrivi schimbărilor, guvernele vor trebui să ţină cont de noua realitate vibraţională şi astfel să „reaşeze” economia mondială. În curând se vor dezvolta şi diversifica procesele automate de producţie din domeniul agricol şi de mic consum, se vor dezvolta şi implementa alte politici de exploatare a culturilor agricole, determinându‑se astfel siguranţa alimentară. Marile lanţuri de magazine, alături de alte sectoare s-au opus, prin metode destul de şirete, acestui proces (promovând diverse „norme”), dar guvernanţii vor înţelege că numai adaptându-se noilor nevoi se vor prezerva ei înşişi. Autorităţile centrale vor fi nevoite să asigure fiecărui cetăţean atât necesitatea de hrană, cât şi cea locativă şi energetică. Poate părea o utopie, dar toate acestea sunt destul de uşor de realizat. Să nu uităm că guvernele occidentale au alocat mii de miliarde de dolari pentru a combate criza economică, iar băncile europene au pierdut până acum aproape două mii de miliarde. Pentru ce? Doar pentru a se păstra un sistem economic depăşit? Şi să nu uităm că este vorba doar de un „seism” minor, determinat de lăcomie şi lipsa de respect pentru valorile umane. Vor urma şi altele. De unde vor mai scoate guvernanţii alte multe mii de miliarde? Întreg sistemul economic şi financiar este în mare pericol dacă nu se iau măsuri de fluidizare a capitalului, iar întreg spaţiul economic şi financiar nu se împarte pe straturi.
Vor fi mari valuri şi din punct de vedere politic, determinate în special de măsurile nefericite de combatere a primei crize economice. Următoarea criză se va datora în mod indirect primei crize. Băncile rămase vor institui politici mai dure de acordare a creditelor, astfel că vor intra în scenă băncile asiatice şi se vor „albi” fonduri uriaşe ale economiei subterane. Guvernele nu vor putea face faţă situaţiei, iar haosul va pune stăpânire pe pieţele internaţionale. Oamenii vor realiza că partidele politice nu servesc intereselor lor, ci aceştia mai degrabă se agaţă cu disperare de vechile valori. China şi India vor cunoaşte o continuă dezvoltare şi se vor iniţia măsuri prin care se va crea siguranţa alimentară şi locativă. China deja are multe zone în care se experimentează tot felul de sisteme economice şi financiare alternative. Şi guvernele occidentale fac la fel, dar aici există o puternică tradiţie bancară şi economică, astfel că schimbările sunt mai greu de pus în practică. Un nou aşa-zis pericol comunist va plana asupra lumii, numai că de această dată populaţia debusolată nu va mai judeca ideologia, ci realitatea efectivă. Aceasta poate fi un pericol uriaş la adresa securităţii statelor occidentale, astfel că se vor aplica şi aici politici de securitate alimentară şi locativă, determinând uriaşe mişcări pe zona economică şi financiar-bancară.
În aceşti ani (până spre 2020) vom mai trece prin încă două mici „seisme”. Deocamdată încă mai avem de suferit pentru criza începută la sfârşitul anului 2008, dar datorită infuziei mari de capital din rezervele valutare occidentale, lucrurile par să se stabilizeze. Doar par. Prin 2014-2015 (posibil chiar mai devreme) va urma o altă criză. Ea va fi însoţită de o mare criză politică, căci guvernele nu vor mai avea alte fonduri pentru a o combate. Fiecare va căuta să‑şi apere interesele. Marile guverne occidentale ştiu acest lucru, de aceea este atât de multă îngrijorare (cu toate că criza pare depăşită în statele occidentale). Se va observa că majoritatea statelor vor dori să promoveze politici protecţioniste în zona economicului. Şi nu este exclusă nici varianta ieşirii unor state din zona euro, pentru o perioadă de 3-10 ani. Dacă Europa va adopta măsuri originale de flexibilitate în ceea ce priveşte dinamica financiară, va ieşi bine din această criză. Dacă nu, nu.
Cea de-a două criză (2014-2015) va fi amplificată şi de incertitudinea dominaţiei celor trei zone economice majore. Nimeni nu va putea şti dacă va domina Europa, America de Nord sau zona Asiei de Sud-Est (China, India, Japonia). Fluxurile financiare dinspre cele trei zone vor crea „trepidaţii” mici, dar ele vor avea ca rezultantă un fenomen de şoc financiar şi vor acţiona dur asupra rigidelor sisteme financiare, determinând oscilaţii din ce în ce mai puternice. Marile burse se vor comporta asemenea unui pod cuprins de vibraţii. Vor fi creşteri şi scăderi spectaculoase ale burselor. Valorile imobiliare vor deveni mai „lichide” decât lichidităţile, iar firmele vor cunoaşte creşteri şi scăderi spectaculoase ale acţiunilor.
După aceste mici „cutremure”, vor veni seismele majore. Acestea vor fi cele care vor zdruncina din temelii întreaga lume financiară. După 2016-2017, fiecare va putea experimenta noua realitate vibraţională şi faptul că alimentele procesate în alte zone determină „interferenţe” cu energetica organismului (corpul energetic). Acestea vor sfărâma efectiv dinamicile comerciale actuale. Chiar şi acum se poate verifica. Încercaţi o perioadă să consumaţi alimente din această zonă geografică (este de preferat ca cel puţin două treimi din necesarul zilnic de alimente să fie neprocesate şi netratate chimic sau termic) şi vedeţi cum vă simţiţi (fizic, energetic şi psihic). Apoi fiecare va putea verifica faptul că marile oraşe sunt o sursă de vibraţii negative şi vor determina grave interferenţe cu corpul energetic (deja afectat de creşterea vibraţiilor „centurii fotonice”). Implicaţiile sunt greu de intuit în momentul de faţă, dar pe de altă parte va fi şi un mare „boom” economic, căci foarte multe se vor pune în mişcare. Toate se vor schimba, de la spaţiul locativ până la transporturi.
Descoperirea centrelor energetice planetare şi modificările climaterice vor determina numeroase schimbări din punct de vedere economic şi demografic. În schimb, în alte zone se vor institui adevărate paradisuri fiscale, atrăgându-se mari capitaluri financiare.
Industriile farmaceutice şi sistemele de asigurare vor colapsa efectiv după 2017-2020 (mai mult de ¾ dintre ele). La fel se va petrece şi cu marii procesatori de alimente denaturate, băuturi răcoritoare, spirtoase, tutun etc. Sistemele medicale vor cunoaşte şi ele schimbări spectaculoase. Instituţiile armate, de poliţie, jandarmerie, de protecţie şi pază, vor deveni practic inutile şi se vor înjumătăţi la fiecare 7-8 ani. În locul lor vor apărea un fel de instituţii coordonatoare (ale diverselor activităţi). Sistemele de asigurări, firmele de avocatură, lucrătorii din justiţie, închisori etc., vor avea parte de căderi serioase. Toţi vor simţi pe pielea lor acţiunea rapidă a Legii Cauzei şi a Efectului, de aceea nimeni nu va mai căuta să fure, să înşele, să ucidă, să comite diverse nelegiuiri sau să manipuleze în diverse scopuri, căci va suporta consecinţele într-un timp foarte rapid. Toate acestea pot face tranziţia către noile cerinţe numai dacă se adaptează şi devin asemenea firmelor de consultanţă din ziua de azi.
Toate acestea au şi început. Cine are ochi de văzut le vede. Ceea ce unii nici nu visau, iată că s-a întâmplat: banul a ajuns să fie detronat de informaţie şi cu toţii au înţeles că valoarea umană depăşeşte orice valoare materială, iar caracterul omului este mai presus de orice fel de partid, grup de interese sau religie.
Societatea omenească este la prag de răscruce, atât datorită schimbărilor interne cât şi schimbărilor externe. Ar fi trebuit să fim pregătiţi pentru schimbările vibraţionale în curs, dar din păcate nu este aşa. Cei mai mulţi vor fi nevoiţi să se adapteze din mers.
Niciodată nu este prea târziu atunci când ştii ce ai de făcut. Unii vor fi fericiţi să lucreze numai patru, trei sau chiar două zile pe săptămână, dar alţii vor suferi din această cauză. Cine nu-şi acordă timp, spaţiu şi resurse pentru propria cultivare spirituală, va trece prin oscilaţii foarte puternice pe toate planurile. Punctul de reper va trebui să fie interiorul şi nu exteriorul. Vectorii de direcţie nu vor mai fi nevoia (dorinţa) de a avea mai mult, de a fi mai puternic, mai bogat, de a avea mai multe titluri etc. Toate acestea vor constitui, în noua energie, elemente de balast care vor atârna greu. Cine va dori să devină mai bun, mai echilibrat, mai creativ, mai iubitor, acela va cunoaşte adevărata împlinire şi fericire.
Acum este momentul când fiecare trebuie să-şi aleagă drumul. Este o perioadă extrem de scurtă. Doar doi ani ne despart de marele punct de inflexiune (alinierea galactică, dec. 2012). Încă se mai pot face schimbări majore. Indiferent de cât de „greu” este bagajul karmic al unora, o simplă decizie poate schimba totul. Cei mai mulţi nu realizează că viaţa lor a luat o altă turnură. Apar schimbări pe toate planurile, pe toate corpurile subtile, iar cine nu reuşeşte alinierea conştientului la noile dinamici, acela va părăsi planul fizic. Fiecare este responsabil pentru drumul său.
După 2016-2017 nu va mai fi cale de întoarcere pentru că veţi fi prinşi deja de una dintre cele două „torente” şi va fi prea târziu. Un „torent” este cel al luminii, al evoluţiei, al iubirii, al regăsirii în toţi şi în toate, iar celălalt este traseul unor tradiţii bazate pe dualitate. Acesta din urmă va deveni din ce în ce mai mic, urmând ca apoi să se transforme într‑un mic „vârtej”. După care va dispărea pentru totdeauna...
Aşadar, primul seism economic major va fi dat de prăbuşirea actualelor sisteme de producţie şi a sistemelor financiare aferente lor. Apariţia: 2016-2025. Cauze:
- creşterea câmpului energetic personal; va duce la incompatibilitatea organismului cu o serie de produse actuale; va determina prăbuşirea marilor procesatori de alimente denaturate, vor lovi crunt în marile reţele de magazine şi hipermarketuri; vor fi zdruncinate puternic sistemele de sănătate, asigurări, industria de medicamente.
- apariţia unor sisteme economice alternative şi succesul unor programe economice şi sociale din Asia vor determina puternice crize financiare şi politice. Cine nu dă dovadă de flexibilitate şi nu adoptă sistemul economic şi financiar stratificat, va fi în pericol de colapsare. Bancherii şi comunităţile de afaceri din Asia, sprijinite de autorităţile statale, vor crea mai multe „magistrale financiare”, încercând dominarea dinamicii economice mondiale într-un mod destul de agresiv. Singura modalitate a occidentului de a contracara agresivitatea asiaticilor va fi elaborarea unor programe economice prin care să determine creşterea puterii şi bogăţiei clasei de mijloc.
- apariţia unor tehnologii energetice noi, determinând colapsarea unor întregi ramuri industriale. Chiar dacă asemenea tehnologii au fost de mai mult timp descoperite (dar s-a reuşit stoparea punerii în practică), în anii următori tot mai multe persoane (suflete atlante) vor da dovadă de capacităţi tehnice ieşite din comun şi nu vor mai înregistra şi ascunde descoperirile, ci le vor pune la dispoziţia tuturor (prin reţeaua globala de Internet). Vor fi concepute (redescoperite) sisteme relativ simple prin care vom putea produce energie electrică şi termică cu costuri de până la 10 ori mai mici decât în prezent. Marile concerne petroliere vor suferi pierderi imense. La fel şi marii exportatori de gaze naturale, companiile de electricitate şi reţelele lor de distribuţie. Totuşi, aceste companii vor reuşi să se adapteze tranziţiei.
- apariţia unor programe de finanţare care să dinamizeze o afacere de tip fractal. Este oarecum asemănător cu sistemul de franciză. Acestea sunt forme de finanţare care urmează un anumit traseu prestabilit. Este foarte probabil să apară în zona determinată de cele două vortexuri gemene, persan (Iran-Irak) şi evreiesc (Israel). Sunt semne că şi aici, în zona vortexului românesc, pot apărea astfel de forme de finanţare a unor dinamici economice. Ele vor avea rolul de a angrena în mod optim anumite sectoare de activitate.
Spuneam că atlanţii foloseau (înainte de marele război şi de era luminată) aceste sisteme de finanţare. Cine avea o oarecare idee, putea primi resursele necesare de la autoritatea economică şi putea începe afacerea. Totul începea cu expunerea ideii şi a planului de afaceri într-o bază de date. Ideea de bază era apoi optimizată din punct de vedere informaţional prin participarea şi a altor potenţiali asociaţi. Finanţarea era aprobată numai dacă se respecta atât modelul fractalic al desfăşurării, cât şi un sistem corect de participaţie. Astfel, cel care a avut ideea şi a demarat afacerea, avea un anumit punctaj (reprezentând fonduri financiare virtuale), dar nu putea dezvolta efectiv afacerea decât dacă se asocia cu mai multe persoane, având participaţii apropiate. Mi-a fost foarte greu să „traduc” vibraţiile percepute referitor la acea perioadă, dar am înţeles că totul se desfăşura pe un anumit „strat”, fără nicio legătură cu circuitul economic normal. Astfel, dacă ideile, finanţarea şi desfăşurarea afacerii dădeau greş, nu era afectat sistemul economic şi financiar principal. Spre deosebire de situaţia actuală, atunci exista un sprijin real. Acum, cel mai greu este să dispui de o sumă de bani pentru demararea unei afaceri, iar bruma de finanţare alocată pentru ideile de afaceri este mai mult praf în ochi.
Un alt strat era reprezentat de siguranţa alimentară, energetică şi locativă. Nici acest strat nu interfera cu sistemul economic şi financiar principal, iar mijloacele de producţie agricolă (şi pământul aferent) erau sub administraţie locală. Organizarea era de aşa natură încât foarte puţini oameni lucrau efectiv în agricultură (atunci erau folosiţi hibrizii), dar acum oamenii ar putea fi motivaţi şi de alte avantaje (ori prin participaţie directă, ori folosind un fel de punctaje care ar da prioritate la alte finanţări). Preţurile vor fi foarte mici la alimente, iar sistemele de desfacere şi distribuţie s-ar face pe baza unor scheme de tip fractal. Astfel se vor evita situaţiile în care intermediarii ar câştiga şi de zece ori mai mult decât valoarea produsului achiziţionat, aşa cum se face în prezent. În plus, cu cât alimentele vor fi cultivate în apropierea zonei de locuit, cu atât mai sănătoase şi mai hrănitoare vor fi.
Pentru siguranţa locativă, atlanţii foloseau de asemenea un întreg sistem (de la exploatarea carierelor şi până la componentele de interior) care nu interfera cu circuitul economic principal. Poate părea paradoxal acest lucru în ziua de azi (imobiliarele fiind acum un factor dinamic principal), dar era de neconceput atunci ca un om să muncească o viaţă doar pentru hrană şi pentru a-şi construi sau finanţa o casă sau două. Ar fi însemnat ca omul să fie chiar în urma regnurilor inferioare. Energia lor era direcţionată spre autocultivare şi evoluţie spirituală, nicidecum nu erau stresaţi pentru alimente şi locuinţe. Pe de altă parte, nu prea stăteau locului, căci datorită practicilor de cultivare şi evoluţie spirituală, preferau să experimenteze energetica diferitelor zone.
Aşa cum am mai spus, pentru a se salva, occidentul va ieşi cu o nouă mentalitate şi un nou sistem economic. Astfel, dacă până acum pentru a aduna în jur de un milion de dolari o familie occidentală trebuia să muncească minim 30-40 de ani (fără a avea idei deosebite), peste zece ani (datorită elaborării unui nou sistem) va obţine milionul în 10-12 ani, fără a exista riscul de a pierde pe alte domenii. Mulţi atlanţi s-au încarnat deja în zonele occidentale şi astfel de idei şi strategii sunt deja elaborate, aşteptându-se doar momentul optim de a fi puse în practică. Nu este vorba de minuni, ci de logică, organizare, seriozitate, matematică şi bun simţ.
Aşadar, între anii 2020-2040, vom avea parte de o perioadă de intense frământări din punct de vedere social. Deşi este exclusă varianta unui război mondial clasic, nu sunt excluse conflictele regionale. Totuşi, războiul economic mondial (deja început din 2003-2004) va cunoaşte în această perioadă forme deosebit de agresive.
Al doilea seism major va începe după 2040, moment ce coincide cu intrarea într-o altă bandă de frecvenţă (mult mai mare) a centurii fotonice. Dacă până atunci, vibraţiile marilor oraşe mai puteau fi tolerate de noua energie, după 2040 se va descoperi că nu va mai fi aşa. Energetica acestora va interfera foarte puternic (în sens negativ) cu cea umană şi pot apărea probleme. Nu vor fi probleme grave (dureri de cap, stări de ameţeală, greaţă, oboseală etc.), dar nimeni nu le vrea. Toate acestea vor determina o fragmentare de proporţii în majoritatea oraşelor. În plus, vor apărea oameni care vor trece de 150 de ani, în special în zonele marilor vortexuri energetice. Unii chiar vor atinge 200 de ani. Toate acestea vor determina intensificarea cercetărilor asupra relaţiilor de compatibilitate dintre energetica planetară (telurică, elementală, magnetică, etc.) şi energetica umană. În scurt timp se vor descoperi primele trasee şi zone energetice ale noii grile planetare. Toate acestea vor determina schimbări spectaculoase pe toate planurile.
Va fi un şoc de proporţii la nivel psiho-mental! Unele practici energetice şi spirituale vor putea mări durata de viaţă până la 800-900 de ani.
Am încercat să „decodific” şi să „traduc” mai multe aspecte, dar nu am putut. Ghizii mi-au spus că nu pot înţelege pentru că nu ştiu ce înseamnă să trăieşti de câteva ori mai mult. Este greu de definit chiar şi conceptul de copilărie, tinereţe, strategie de viaţă etc.
Sistemul de valori se va schimba total.
Către sfârşitul secolului lumea va fi altfel!
Schimbările nu pot fi evitate pentru că ele au suport cauzal la nivel cosmic şi nimeni nu se poate opune acestor influenţe. Dar totuşi ne putem folosi cu înţelepciune de ele.
Influenţa câmpului energetic al lui Uranus asupra planetei noastre a determinat (în decursul istoriei) schimbări spectaculoase la nivel social. Se ştie că Uranus guvernează creaţia, progresul, creşterea, dezvoltarea, iar dacă este cazul (dacă există rigiditate), poate aduce şi schimbarea bruscă, violentă chiar. Perioada de revoluţie a lui Uranus în jurul astrului solar este de aproximativ 84 de ani, iar punctul de influenţă maximă asupra Geei va fi în 2016, fiind aşadar motorul şi „regizorul” din spatele tuturor schimbărilor din societatea noastră.
În trecut, Uranus şi-a pus amprenta asupra Geei într-un mod mai dur, dar acest lucru s-a întâmplat numai datorită respingerii valorilor pozitive din partea oamenilor şi a rigidităţii societăţii. La momentul anterior, adică în urmă cu 84 de ani (1932), în perioada de maximă influenţă a lui Uranus, planeta Pământ era cufundată într-o adevărată mocirlă sufletească şi o goană nebună după valori materiale. Marea criză economică începută în 1929 a cunoscut un maxim în 1932. Conducătorii din umbră au hotărât că nu se poate rezolva criza decât începând un alt război mondial. Logica lor era simplă: „dacă spargi geamul unui magazin, multe forţe se vor pune în mişcare; vor veni cei de la salubritate să cureţe mizeria, apoi va veni poliţia, firma de asigurări, apoi va fi nevoie de un alt geam, alţi bani contractaţi etc. Deci dacă multe forţe se vor pune în mişcare la un banal geam spart, atunci ce se poate spune despre un război mondial? Atunci s-a luat o decizie care a influenţat întreaga planetă. La nici un an de la decizie, naziştii ajungeau la putere în Germania şi cursa înarmărilor începea. Ce a urmat, toată lumea ştie. Nu contează cei ce au fost în umbra acelei decizii; ei erau doar „instrumentele” lui Uranus.
În urmă cu alţi 84 de ani (alt „vârf” uranian), adică în jurul anului 1848, au avut loc de asemenea numeroase mişcări sociale, în special în Europa. Ele au fost catalogate ca revoluţii deoarece au avut un impact uriaş în evoluţia societăţii de apoi.
În urmă cu alţi 84 de ani începea şi se desfăşura revoluţia industrială. Implicaţiile acesteia au fost uriaşe. Toate lumea poate face o astfel de constatare. Şi exemplele pot continua...
Anul naşterii lui Iisus Hristos, poate fi considerat, din punct de vedere vibraţional, ca fiind punctul de „aliniere” al planetelor sistemului solar, deoarece Iisus a venit cu vibraţia divină şi a dat o nouă „configurare” a influenţelor planetelor (s-a considerat ca fiind punctul 0 în care toate planetele au avut un maxim de influenţă). Acest an coincide cu un eveniment din universul cauzal superior.
Avem aşadar 24 cicluri uraniene x 84 ani = 2016.
Dar trebuie să ţinem cont că şi celelalte planete pot oferi un sprijin sau pot constitui factori de amplificare pentru influenţele subtile ale lui Uranus. O dată la 12 ani (11,862 – perioada de revoluţie în jurul Soarelui) influenţa lui Jupiter se manifestă atât la nivel personal cât şi la nivel social, „contabilizând” şi făcând ordine pe toate planurile. Tot la aproximativ 12 ani au loc numeroase explozii solare, influenţând puternic energetica omului dar şi pe cea planetară. Influenţa lui Uranus este amplificată şi de începutul celui de-al 171-lea ciclu al lui Jupiter de la momentul „0” (11,862 x 170 = 2016,54).
Un alt factor care vine în „sprijinul” lui Uranus în perioada anului 2016 este aşa numita mişcare de precesie a echinocţiilor. Terra are pe lângă mişcarea de rotaţie şi revoluţie şi o uşoară oscilaţie în jurul axului vertical, asemenea unui titirez. Un grad este făcut la aproximativ 72 de ani, iar o rotaţie completă se face la 25.920 ani (72 x 360), în perfectă rezonanţă cu „ciclul galactic”. Socotit de la momentul „0”, în 2016 se va încheia al 28-lea grad (28 x 72 = 2016). Deşi nu pare a fi o influenţă cauzală cosmică, este vorba de activarea unor circuite din structurile cristaline ale scoarţei terestre, care la acest unghi special rezonează cu anumite circuite energetice prestabilite. Când am cerut amănunte despre acest aspect, mi s-a transmis că nu este cazul să se cunoască mai mult, iar când am încercat o „conectare vibraţională” am simţit un fel de ecranare. Un lucru este clar: sunt mai multe influenţe în zona cauzală pentru 2016!
De asemenea, influenţa subtilă a lui Saturn îşi are punctul de maxim la fiecare 29,457 ani (perioada de revoluţie în jurul Soarelui). Se ştie că la nivel subtil Saturn guvernează obstacolele, insuccesele, sărăcia, moartea, schimbările etc. Este planeta care guvernează şi reglajele karmice. Această planetă şi-a pus amprenta asupra societăţii într-un mod destul de dur, în special în ultima sută de ani. Spre exemplu, la cel de-al 65-lea ciclu de la momentul naşterii lui Iisus (anul 0) s-a declanşat prima conflagraţie mondială (29,457 x 65 = 1914,705), moment cu deosebite implicaţii în vremurile de apoi. La cel de-al 66-lea ciclu (29,457 x 66 = 1944,162) avem un an deosebit de violent din cel de-al doilea război mondial, an în care s-a schimbat soarta frontului din estul continentului (Rusia, Belarus, România, Ucraina), dar este şi anul când a avut loc deschiderea frontului din vest (debarcarea în Normandia), pecetluind soarta celui de-al doilea război mondial. La cel de-al 67-lea ciclu (29,457 x 67 = 1973,619) s-a evitat o conflagraţie mondială, dar a fost şi el plin de evenimente, printre care războiul arabo-islaelian de Yom Kippur, sfârşitul războiului din Vietnam, dar şi marea criză a petrolului din 1973 care a avut o serie de consecinţe (negative, dar şi pozitive). Este şi anul în care din Înalt s-a hotărât ca Terra să primească o puternică infuzie de spirite evoluate (copiii indigo).
La cel de-al 68-lea ciclu (29,457 x 69 = 2003,076) avem invazia americană din Irak, care deşi nu pare a fi un eveniment istoric deosebit, a determinat o puternică sciziune în toată lumea. În ciuda eliminării dictatorului irakian, din punct de vedere militar şi economic războiul este considerat pierdut (nu s-au realizat obiectivele), dar din punct de vedere strategic (crearea unui climat de teroare, ură, disperare) s-a considerat că este o victorie. Totuşi, la nivel subtil este o şi mai mare pierdere pentru partea americană, căci acţiunea vortexului nu a putut fi oprită, iar vortexul nord-american s-a deplasat foarte aproape de Canada. Mulţi ocultişti consideră că începând cu acest an (2003), războiul economic global a intrat într-o şi mai puternică fază.
La cel de-al 69-lea ciclu (29,457 x 69 = 2032,533) societatea va fi deja în plin vacarm social, economic şi politic, ca urmare a primului seism major. Totuşi, sunt mari şanse să trecem cu bine şi să folosim în sens pozitiv influenţa saturniană.
O planetă extrem de importantă este şi Neptun. Perioada de revoluţie în jurul Soarelui are loc la fiecare 164,997 ani. Neptun guvernează aspectele ce ţin de mentalul superior, spiritualitate, artă, ştiinţă, cultură, explorări către interior etc. Nici nu este de mirare faptul că după cel de-al 12-lea ciclu (164,997 x 12 = 1979,964), au fost iniţiate numeroase mişcări spirituale ce ţin de noua energie. Cu precădere după această dată, oamenii au simţit o foarte mare atracţie faţă de ştiinţele şi mişcările spirituale. Influenţa lui Neptun acţionează cu precădere la nivel particular. Prin intermediul energiei sale subtile, Neptun oferă un sprijin deosebit de puternic celor care încearcă să acceseze energii elevate, fiind asemenea unui maestru spiritual. Este planeta care va avea rolul cel mai important, prin influenţa asupra corpurilor subtile, în depăşirea actualei bariere de viaţă.
Începutul celui de-al 13-lea ciclu al planetei Neptun a fost puternic dinamizat şi de influenţa lui Pluto, acesta începând un nou ciclu, al 9-lea în 1984 (248,081 – perioada de revoluţie x 8 = 1984,648). 1984 este anul în care bursele occidentale au cunoscut o mare cădere, iar Uniunea Sovietică pierdea războiul rece din punct de vedere economic şi informaţional. Pluto guvernează regenerarea, schimbarea, reînnoirea, dar este şi cel care dinamizează extremele.
Un lucru este clar: în ciclurile uraniene au loc schimbări foarte mari la nivelul societăţii, iar noi nu ne putem opune. Putem totuşi să ne folosim de imensa oportunitate care ni se iveşte. Cel mai bun ghid este Dumnezeu, Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute, iar El nu poate fi găsit decât urmând lumina din interior.
Mulţi dintre cei de acum vor trăi vremuri deosebite, extraordinare.
Privind din perspectiva actuală, va fi un secol nebun, nebun, nebun!

16 comentarii:

  1. Remer ra care e diferenta dintre noua energie si energia piramidei din Retezat?
    Piramida din Retezat in ce fel e influentata de noua energie?
    La energia piramidei cum avem acces?
    Unda noii energii e propagata in toata galaxa?
    In celalalt brat al galaxiei noastre se fac de asemenea incercari de a integra programul bratului nostru galactic?
    Celalalt program evolutiv al galaxiei noastre e invers fata de programul bratului in care ne aflam? si daca da in ce fel e inversul?
    Exista civilizatii care calatoresc in bratul celalalt al galaxiei?
    Exista contacte diplomatice directe?
    Fiintele care au intrat de mult in spatiul bratului nostru vor trece cu bine prin noile schimbari?


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Piramida din Retezat lucreaza cu tot spectrul de vibratii suportat de planeta noastra. Noua energie este un termen folosit pentru a desemna cadrul vibrational in care au loc schimbarile majore din constiinta oamenilor acestor vremuri.
      Energia piramidei nu poate fi accesata precum energia electrica. Trebuiesc facute schimbari mari pe intreg ansamblul corp-minte-suflet. Mi s-a transmis ca in viitorul apropiat voi primi instructiuni despre cum se poate accesa primul nivel al piramidei.
      Nu am date despre civilizatiile din alte brate galactice. Oricum, nu ne-ar privi si nici nu ne-ar ajuta aceste informatii.
      Nu este o evolutie in sens invers ci e vorba de incompatibilitate vibrationala. Lucrurile sunt complicate.
      Sunt civilizatii care calatoresc oriunde vor! Inclusiv in alte galaxii sau dimensiuni!
      Depinde de alegerea fiecaruia.

      Ștergere
  2. Remer ra poti spune mai multe despre incompatibilitatea vibratorie a bratul nostru si a celuilalt brat? si in toata povestea asta perioada prin care am trecut unde se plaseaza?

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu e vorba de incompatibilitate energetica intre bratele galaxiei, ci de incompatibilitatea a doua programe evolutive, care dinamizeaza multe civilizatii inteligente de pe ambele brate. Este vorba de programe evolutive specifice unor civilizatii care au carbonul ca element organic de baza. Nu am acces la informatii detaliate pentru ca nu este treaba noastra. Nu deocamdata!

    RăspundețiȘtergere
  4. Pana in urma cu 4 ani alimentatia mea a fost ceea ce numim acum un meniu infect, bazat pe carne si energii omorate prin fierbere... de 4 ani incoace, datorita unui studiu spiritual, am schimbat macazul alimentar pe lacto-vegetale, cruditati, mai pe scurt: iaurt din lapte de vaca facut personal si salate de legume... in urma cu 1 an, cineva m-a intrebat ce-o sa mai mananc atunci cand o sa mi se aplece de salata de legume... asa ceva nu s-ar fi putut intampla de la cruditati, dar meditand la eventuale crize financiare am incercat sa aduc inapoi un meniu mai vechi care sa nu contina carne... si mi-am fiert niste snitele de soia, iar in loc de sare neiodata am pus in apa vechea "Vegeta" nelipsita din alimentatia mea de odinioara... dupa fierbere le-am lasat la scurs, urmand sa le prajesc... si am gustat o bucatica, si... ficatul meu mi-a reprosat acest lucru mai mult de 24 ore... incontinuu...
    Concluzie: Daca azi altcineva m-ar intreba ce o sa mananc cand nu voi avea salata de legume, raspunsul meu va fi : - salata de fructe...
    PS = sunt sigura ca mai sunt si altii ca mine... sunt sigura ca organismul uman deja isi spune cuvantul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, ma intereseaza si pe mine trecerea la un menu bazat pe lacto-vegetale. Putem vorbi mai mult despre asta pe mail? adi_bluestar@yahoo.com, este adresa mea.
      Mersi anticipat.

      Ștergere
  5. Remer ra care e diferenta dintre timpul circular si timpul liniar si in ce mod se influenteaza ele?
    Celelalte civilizatii in ce fel se timp sunt constiente ca se afla?
    :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Timpul este o undă sinusoidală de energie aflata în spirală în jurul Centrului Galactic.
      Fiecare sistem solar are propria sa unda sinusoidală, unică care circula în jurul Soarelui Central Galactic.
      Fiecare planeta din interiorul sistemului solar are propria undă purtătoare de timp solar.
      Unele planete au un Pol Nord și un Pol Sud cu două ore diferite, Pământul are trei valuri de timp un Nord, un Pol Sud si ora centrală.
      Fiecare dintre acestea este înființată cu o intenție și cu un scop distinct.
      Evenimentul este o redimensionare a timpului înapoi la natural, un model evolutiv în care timpul este numărat în afară de acordul social în care funcționăm în această matrice acum.
      Cu mult timp în urmă, când omul era încă o specie foarte tânără a decis folosirea unui acord social de timp si concluzia acum este că asta limitează oamenii, precum și extinde cantitate de suflete care au migrat aici.
      Acea fază a acordului social se apropie de final și toate științele care folosesc acea formă de numărare a timpul pur și simplu nu vor avea nicio validare înlăuntrul lor.
      Timpul este experimentat de multe multe ființe prin modul în care îmbătrânesc.
      Ai o experiența dacă te întălnești cu un prieten de la care vei îmbătrâni. Sau poți să ai o foarte puternică experiență cu o femeie cu care vei îmbătrâni din această cauză.
      În cazul în care nu faci nimic vei pierde interacțiunea cu lumea care te ține în mișcare și în acțiune.
      Dacă vrei să-ți trăiești personal unda sinusoidală a timpului pe planetă, dacă dorești să fie foarte lent, poate fi foarte lent, puteți deveni un copac și să intrați în Timpul Visului, care funcționează chiar acum. Așa cum copacii pot intra în timpul visului, animalele pot intra în timpul visului, noi oamenii chiar suntem separati de ei/ele din cauza orașelor cu geometrie sacră care ne mențin in matricea sociala.
      Toți cei simțitori vor împărtăși timpul de vis unificat și vor putea controla modul în care ei experimentează timpul.
      Matematica din spatele faptului că timpul este știință nu va fi valabilă, nu vei putea folosit fapte pentru a prezice evenimentele naturale lumeștii, deoarece aruncarea unei mingi dintr-un copac va lua o anumită mișcare nouă.
      Cei care se bazează pe Teoria gravitației lui Newton vor afla că gravitația o împinge și nu trage, va învăța că elementele noastre de bază ca concepte de știință sunt fundamental defecte.
      Un exemplu foarte bun în începutul anilor 1900 când frații Wright urmau să zboare cu avionul, comunitatea științifice din întreaga lume s-a reunit și a creat formule matematice care spuneau că este imposibil, absolut imposibil pentru orice ființă umană să zboare și au inventat concepte care dovedesc teoria cum că aripile nu ar putea funcționa.
      La fel a fost cu Einstein, Rosenberg, etc...știința se dovedește pe ea însăși greșită în mod repetat.

      Ștergere
  6. Timpul ciclic se foloseste atunci cand procesele dinamice sunt analizate in functie de perioada de rotatie/revolutie in jurul unui reper. De exemplu ziua (rotatia Terrei in jurul propriei axe), luna (rotatia Lunii in jurul Terrei), anul (rotatia Terrei in jurul Soarelui) etc. Timpul liniar (secunda, minutul, ora) este o standardizare facuta de om pentru a norma diferite procese.
    Nu stiu cum e cu timpul la alte civilizatii!

    RăspundețiȘtergere
  7. cand vom fi ajuns axa, reperul si timpul simultan, vom fi ajuns acasa?

    RăspundețiȘtergere
  8. te rog, da-mi o adresa de e-mail
    sau un semn pe adresa mea> alternatedoor@yahoo.co.uk

    nu am cont pe blogspot

    RăspundețiȘtergere
  9. Citind articolul de mai sus pot spune ca m-am simtit foarte familiara cu multe lucruri din viitor din cele prezentate, dar ca si cum deja le-am mai trait. Este posibil asa ceva? Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  10. Daaa, nu stiu cum e realitatea autorului , dar aici unde traiesc eu e beton in noua frecventa ! Nu mai sunt razboaie ! Nu a mai murit nimeni ! Nici un terorist! Nici urma de bankeri , si-au nationalizat toate quadralioanele de $ , avutia e a tuturor, economia refacuta , padurile cresc intr-o zi cat altadata in un an , redeventa pe resurse a ajuns de la 4 la 80% asa cum e normal ,nici un refugiat, toti au casele refacute , nici o bomba nucleara , Rusii fac scut comun cu americanii la Veselu desigur contra pinguinilor din Australia , toti politicienii au demisionat in bloc, nici un copil bolnav, spitale precum statiunile de de 7 stele , SRI-ul ramane fara obiectul muncii si nu mai asculta pe nimeni nu datorita CC ci nu mai sunt infractori , RCA-ul s-a desfiintat , asigurarile sunt gratis ,hypermarketurile au falimentat , farmaciile inchis , etc. multe alte beneficii care nu le mai amintesc acum !
    E superb in noua energie ! Pace voua !

    RăspundețiȘtergere
  11. Europa (in Finlanda a inceput) face primul pas catre securitatea locativa reducand numarul de homelesshi spre zero.
    https://www.theguardian.com/cities/2019/jun/03/its-a-miracle-helsinkis-radical-solution-to-homelessness?CMP=share_btn_fb&fbclid=IwAR0Sg9Q7VZS2yROkbKRJIiIyQgx1wWGIRWuj93_VzAK5I_7IBT56upXg6NE

    RăspundețiȘtergere