Pagini

vineri, 2 martie 2018

Zamolxe – Lecția 4


Remer Ra: Bine ai revenit, Zamolxe! Iată-ne ajunși la cea de-a patra lecție. Sunt convins că ea ne va aduce și puțină căldură, măcar în inimi.
Zamolxe: Bine v-am regăsit, dragii mei! Lecția de azi este despre puterea voastră. Și nu vorbesc despre puterea trupului, căci nu ea este adevărata ziditoare, ci despre puterea minții și cea a sufletului. Acestea două sunt adevăratele puteri ale omului! Iar dintre acestea două, cea mai mare este cea a sufletului.
Remer Ra: Nu pot să nu mă gândesc la una dintre legile frumoase - Tăria muntelui vine din răbdarea sa, din liniștea sa, stânca îi este numai învelitoare. Dar tăria lui este încercată de vânt, de apa cea lină. Ia-ți puterea din răbdare și din liniște și folosește-te de ea prin limpezimea gândului tău, căci nu tulburarea izvorului roade stânca, ci limpezimea sa.
Zamolxe: Puterea minții vine din liniștea și limpezimea ei! O minte liniștită este o minte puternică și care poate deschide ușa puterii sufletului. Nu îți poți manifesta puterea dacă mintea îți este tulburată. Și orice putere care se manifestă fără a avea mintea limpede, este una care dărâmă și nu ca una care zidește!
Remer Ra: Una din puterile râvnite de oameni este aceea de a atrage lucrurile și persoanele potrivite în viața noastră.
Zamolxe: Fiecare om atrage lucrurile și persoanele potrivite în viața sa prin gândurile, visurile, atitudinile și faptele sale. Întrebarea este cum lucrează mintea și sufletul său? Sunt momente când mintea și sufletul omului se împotrivesc la cele ce sunt în jurul său, precum sunt momente când acestea lucrează pentru a construi. A te împotrivi lucrurilor care sunt în jurul tău înseamnă a-ți irosi puterea minții și a sufletului pe lucruri care deja s-au întâmplat, ori asta nu duce la o schimbare bună a lucrurilor.
Remer Ra: Mă gândesc la o altă lecție importantă – acceptarea.
Zamolxe: Nu poți schimba lucrurile decât acceptându-le! A te împotrivi unor lucruri care deja s-au întâmplat, înseamnă a-ți irosi puterea în luptă. Sunt momente când omul trebuie să lupte în viață, dar acestea sunt puține și își au vremea lor. Așadar, nu se poate spune că omul nu are putere ci doar că nu știe cum să o folosească!
Puterea trupului nu vine doar din hrană ci și din cumpătare! Puterea minții vine din limpezime și liniște, iar cea a sufletului din iubire, căci doar ea are puterea de a crea și a mișca lucrurile în direcția cea bună. Dar omul mai are parte de multe alte binecuvântări din partea Universului! Peste tot în jurul său, omul are parte de hrană și de învățături minunate! A venit momentul să țineți cont și de hrana voastră nevăzută, fără de gust și miros. Învelitoarea de lumină (aura energetică – n.a.) poate primi acum mai multă hrană de la pământ, soare și lună. Dar pentru ca lumina lor hrănitoare să vă îndestuleze cu putere, toate cele sunt în făptura omenească trebuie să fie una! Lăsați-vă deci îmbrățișați de lumina pământului, a soarelui și a lunii, fiind una în trup, minte și suflet. Când primiți lumina lor, trupul să fie nemișcat (stare de relaxare – n.a.), iar mintea și sufletul deschise (stare de recepție – n.a.) și ascuțite (focalizate).
Și precum sunt cele de sus, așa sunt și cele de jos, căci măsura ridicării este aceeași cu măsura coborârii, iar cele ce sunt afară, le găsim și înăuntru! Așadar dragilor, nu uitați nici de hrana cea binecuvântată a focului viu din inima voastră (Sinele divin – n.a.)! Câtă vreme adunați putere din afară – de la pământ, soare și lună, tot atâta vreme să luați putere și de la focul cel viu din inima voastră!
Zilnic stăruiți a aduna putere de la toate acestea și veți crește într-un an precum alții în zece! Dragii mei, acestea nu sunt vorbe de îmbărbătare, ci adevăruri care așteaptă să fie descoperite de voi!
Remer Ra: Îți mulțumesc din suflet pentru tot!

(va urma)

 Notă!
Vă reamintesc ca în fiecare zi de luni, între 21:00 și 21:15 se va lucra cu energia vortexului! Amănunte aici:


26 de comentarii:

  1. Sărut mâna pentru „masă”, Tata-Zamolxe ! Binecuvântări, minunate Mesager !

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumiri, mulțumiri mereu și din partea lui Nicu P. care iubește si respectă natura, de asemenea ! GN

    RăspundețiȘtergere
  3. La Multi Ani fericiti !

    https://www.youtube.com/watch?v=nWXG5rtzFek
    https://www.youtube.com/watch?v=byIRAu16QoY
    https://www.youtube.com/watch?v=hZnwIxboWws

    RăspundețiȘtergere
  4. La Multi Ani tuturor barbatilor! Se spune ca ziua de 9 Martie este ziua lor!

    https://www.youtube.com/watch?v=oE27U3Kgj34
    https://www.youtube.com/watch?v=Tsk5aLgnQJs
    https://www.youtube.com/watch?v=A8a6kHQN9BA

    Numai bine tuturor si sa fiti fericiti !

    RăspundețiȘtergere
  5. https://www.youtube.com/watch?v=XO7Odaw2o-E

    RăspundețiȘtergere
  6. Am o mare rugaminte ......
    -am citit in comentarii , in cele din anii trecuti , din 2011 ..., 2012, pina la dec. 21. 2012 , ca veti da mai multe informatii despre Sinca Veche . Imi doresc de cam 3 ani sa merg la Sinca Veche , dar mi se parea cumva .... , sa merg singura , acum ... "crescind mai mare " zic eu , m-am hotarit ca cel mai bine este sa merg singura, am gasit pe net si loc de cazare, dorinta este mare si de bine..... , dar mai astept , sa devina vremea mai prietenoasa ....
    Rugamintea mea este sa imi spuneti daca aveti timp si "se poate "sa imi spuneti mai multe despre Sinca Veche , de asemenea daca exista un timp anume cind este ok. , sau nu conteaza aceasta, ma rog , inf. care sa fie de folos unui suflet , care este in cautare ..... , etc.
    Sper ca nu v-am deranjat , multumesc anticipat pt. informatii.

    RăspundețiȘtergere
  7. La fel ca in multe alte locuri cu incarcatura vibrationala mare, nu sunt prea multe de zis! Important e sa fiti acolo, sa va lasati ”imbratisata” de atmosfera locului, total deschisa la minte si suflet. Si nici nu conteaza in mod deosebit sa fiti prezenta intr-un un anumit moment! Campul energetic si sufletul se vor incarca atat cat trebuie, in functie de nevoia si deschiderea fiecaruia.

    RăspundețiȘtergere
  8. Minunat! Un părinte minunat! Mulțumesc cu iubire și recunoștință pentru aceste vremuri!

    RăspundețiȘtergere
  9. Fie ca Invierea Domnului sa va aduca Pace, Liniste in Suflet, Sanatate, Intelegere, Dreptate, Armonie, Incredere, Nadejde, Dragoste, Bucurie, Fericire, Intelepciune, Adevar in Constiinta !

    https://www.youtube.com/watch?v=SSmv720Qvhg

    Cu drag,
    Lucia Dobrea (Bistrita)

    RăspundețiȘtergere
  10. Christos a înviat ! Paști binecuvântat !

    RăspundețiȘtergere
  11. CUvintele acestea si încărcătura energetică din ele sunt hrană pentru suflet, pur și simplu. Este o binecuvântare să îmi pot începe ziua, citind aceste rânduri și păstrând aceste vibrații pe tot parcursul zilei...și recitind până când mintea intră în contact profund cu aceste învățături simple, dar mărețe și uneori dificil de pus în practică.
    E minunat! Mulțumim!

    RăspundețiȘtergere
  12. https://www.youtube.com/watch?v=rexXyyhLs0w

    RăspundețiȘtergere
  13. Namasté,drag si iubit Remer(scriu asa pentru ca pt mine esti f important si-ti multumesc ca te-ai reincarnat in tara noastra)as vrea sa te intreb daca se mai editeaza cartea ta Legile lui Zamolxe,pentru ca eu nu o mai gasesc pe nici un site(stoc epuizat)din pacate nu sunt in tara si abia acum am reusit sa iau legatura cu cineva din tara care ar fi putut sa mi-o trimita apoi in Italia.
    pace si iubire,
    Adriana

    RăspundețiȘtergere
  14. Salutare Remer, urmaresc blogul asta de ceva timp de prin 2012 ... si altele. Tot vad pe anumite bloguri ca se apropie un "EVENIMENT" care ar fi cauzat de ceva PULS din centrul galactic si care cica se v-a intampla curand. Nush daca ai auzit de Cobra si postarile lor, semana foarte mult cu ce se vorbeste aici. Meditatii saptamanale, aracturieni,pleiadeni etc deci ceva se leaga. Poti sa ne spui ceva despre acel "EVENIMENT" care trebuie sa se intample nu stie nimeni exact.

    Vlad

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Astfel de ”pulsuri” sunt tot mai dese in ultima perioada. Ele determina un mediu prielnic pentru evolutie, dar nu sunt cauza unor evenimente! Cat despre marele ”eveniment!, sfatul meu e sa nu te astepti la nimic spectaculos.

      Ștergere
  15. Cand mai postezi din nou Remer Ra? Astept cu nerabdare o noua postare de a ta

    RăspundețiȘtergere
  16. Abia astept noul articol. Simt multe schimbari pozitive in constiinta colectiva...

    RăspundețiȘtergere
  17. Salve Dan,

    Vreau sa impartasesc o traire buna de aseara, legata de ROMANIA.

    Eram intr-un loc mai populat pe la 20:50, astfel ca ( din nou ) renuntasem sa mai cred ca voi lucra cu vortexul. Imi trebuie liniste pentru asta, iar acolo eram in vazul lumii si in zgomotul ei ...

    Brusc m-a invadat o liniste foarte reala prin stabilitatea ei. Avea aceeasi aroma cu linistea ce am incercat-o odata, cand am privit bolta cereasca senina a noptii si am simtit linistea de dincolo de constelatii. Era atotcuprinzatoare, inteligenta, stabila, pacifica, profunda si in acelasi timp, lipsita de orice incordare.
    Am "vazut-simtit" cum orice fiinta umana care este un canal pentru acea liniste poate cuprinde intreaga fiinta a Romaniei in iubirea si linistea sa, si cum aceasta invaluire completa poate vindeca fiinta Romaniei. Nu conteaza cati romani mint, manipuleaza, fura, sau sunt pur si simplu ignoranti. Nu conteaza opozitia, manifestatiile, zgomotul, disperarea, neputinta, nedreptatea. Nu conteaza nimic din toate astea. Toate astea au murit deja. Conteaza doar stabilitatea ta ca si canal al acelei linisti.

    Am "vazut-simtit" pentru cateva secunde niste fiinte puternice, dar nu prin forta, ci prin invaluirea lor, cum imbratiseaza si alina fiinta Romaniei. Nu stiu cine erau, dar m-a surprins firescul si maiestria cu care o faceau. Au construit un fel de retea din inimile lor. In inimile lor impartaseau acelasi spatiu.

    Am simtit invitatia din partea lor. Nu era numai pentru mine, era pentru orice om.

    -- continui in postarea urmatoare --

    RăspundețiȘtergere
  18. -- continuare din postul precedent --

    Mi-am lasat sotia sa intre in Lidl, am ramas in masina. Am renuntat la tehnica descrisa de tine, mi se parea prea "tehnicista" pentru ce traiam. M-am rugat, mi-am facut semnul crucii, am deschis mainile ( si inima ) si am emis. Atat.

    Pe mica masura a puterilor mele de constientizare, am patruns in spatiul comun al retelei inimilor. Am inteles urmatoarele lucruri:
    - nu suntem singuri, chiar daca aparent asa pare. Doar ca pragurile de constientizare se vad diferit de acolo.
    - avem o munca de facut: sa gandim si sa vorbim frumos ( sa invatam sa cream ). Despre oricine. Da, si despre Dragnea ! :) Despre absolut oricine. Gandul e deja un mic vortex. Cuvantul il amplifica, pentru ca creeaza o bucla de feedback in noi. Avem de asimilat constientizarea arhitectului din noi ( nu, nu sunt mason :) ). Pacea, sanatatea, bogatia interioara, intelepciunea, toate acestea SE CONTRUIESC. Adica noi construim o structura si pe ea se "incarneaza" ceea ce ni se daruieste, sub forma de energii, oportunitati, rezonante, transcendente. Fara structura construita de noi, tot ceea ce ni se daruieste nu va prinde radacini. Asta nu ii va deranja pe ei ( ei au o rabdare imensa ), dar noua ne va parea imens de rau...
    - cat despre fapte, motorul care va materializa creatiile noastre va fi tocmai acea liniste. Nu zgomotul si agitatia haotica de acum. Acea liniste e foarte inteligenta. Cand se va atinge masa critica de oameni care sunt canal al acelei linisti, mintile celorlalti se vor linisti incet, dar sigur.

    De fapt, "fiinta" Romaniei are un strat format din vietile noastre, ale tuturor celor prezenti acum aici. E ca o tesatura imensa, si un fir din ea e viata mea. Si fiecare fir e viu, are flacara lui. Daca voi gandi si voi vorbi frumos, viata mea isi modifica culoarea flacarii, si acea liniste ( daca devin canal pentru ea ) are puterea sa "imprumute" din lumina flacarii mele la cei cu care sunt intretesut in tesatura numita ROMANIA. Sa nu va mai spun ca in tesatura asta sunt prinse toate fiintele vii, nu numai oamenii ... Fiecare cu flacara proprie, cu propriul spectru de perceptii si de materializari...:)

    Am simtit multa iubire pentru absolut toti oamenii din Lidl-ul acela, indiferent de constienta lor ... :) Vreo doi chiar ma priveau fix, probabil aratam ciudat, stand drept in masina in parcare si inchizand ochii din cand in cand ... :)

    Daca e sa ramana ceva din ce-am scris: flacara din interior, linistea din afara, arhitectura care le uneste. Structura unei piese muzicale, sau a unor interdependente ecologice ... genul acesta de arhitectura.

    Lumina si Iubire.
    DD

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. WOW! Nu ma mai saturam citind experienta dv spirituala! Pentru putini, acestea sunt clipe de revelatie rare intr-o viata... :-)

      Ștergere
  19. Buna dimineata, Multumim pentru ghidaje. Astept noul articol cu nerabdare. Multe s-au schimbat in aceasta vara!!!! Multumim!

    RăspundețiȘtergere