Pagini

vineri, 21 septembrie 2018

Portalul pleiadian – 2018 Transmisiile de toamna (1)


Remer Ra: Bine ai revenit, Oryen!
Oryen: Bine v-am regăsit, dragi prieteni!
Remer Ra: Mi-a lipsit energia pe care o primeam de la tine în timpul transmisiilor. Sunt multe luni... Aștept cu nerăbdare noile vești. Simt că sunt vești bune.
Oyen: Veștile sunt bune în măsura în care vreți să le primiți astfel. Veștile sunt despre schimbare. De fapt, vorbim despre multe schimbări care au loc acum, atât pe planeta voastră cât și dincolo de ea
Remer Ra: Care ar fi schimbările de dincolo de planetă? Presupun că ele ne privesc și pe noi.
Oryen: Da, vă privesc și pe voi într-o oarecare măsură, în sensul că la nivelul Confederației Pleiadiene se pune problema intervențiilor limitate în sfera activităților umane. Se dorește acest lucru pentru a proteja și susține sufletele din cadrul Confederației, care au ales să se întrupeze pe Geea. Numărul celor care se vor întrupa în perioada următoare va crește într-un ritm alert.
Remer Ra: Am mai întrebat despre numărul lor în trecut, dar nu mi s-a răspuns la această întrebare. Acum pot primi un răspuns?
Oryen: Poate ți se va părea bizar, dar numărul exact nu îl știu nici eu. Sunt anumite lucruri care trebuie protejate.
Remer Ra: Știu că Geea este o planetă școală oarecum închisă, adică întrupările din alte sisteme stelare nu sunt permise decât în anumite condiții. Și, oricum, chiar și așa sunt multe filtre de trecut. Știu că s-a găsit soluția cu bazele lunare. Dacă o entitate extraterestră moare natural, de bătrânețe cum s-ar zice, într-o bază de pe Lună, dat fiind faptul că ea se află în aura Geei, entitatea se va întrupa aici. Va intra în mecanismul complex al întrupărilor, pentru că nici nu va avea încotro. Știu că Luna este ca azil atipic de ”bătrâni extratereștrii”, în special peliadieni.
Oryen: Nu doar pleiadieni! Sunt și mulți siriusieni care așteaptă întruparea. Nici numărul arcturienilor nu este de neglijat.
Remer Ra: E minunat că atât de multe entități evoluate au răspuns strigătului de ajutor al pământenilor. Mulți nu realizează cât de mare este sacrificiul pe care aceștia îl fac.
Oryen: E adevărat ce spui, dar problema cu care ne confruntăm este aceea că aura Lunii nu oferă un suport vibrațional adecvat, astfel că mulți dintre ei se confruntă cu probleme la întrupare. Efortul de adaptare la aura Lunii este destul de mare, apoi vine și adaptarea la vibrațiile destul de joase de pe Geea. Mulți dintre cei întrupați simt un fel de pierdere a sufletului și se retrag într-un mic univers interior.
Remer Ra: Cum e cazul unor copii considerați autiști.
Oryen: Nu numai.
Remer Ra: Și care ar fi soluția? Nu cred că s-a decis contactul la nivel oficial.
Oryen: Nu se pune acum problema unui contact la acest nivel! Consecințele ar putea fi dintre cele mai imprevizibile. Putem vorbi despre așa ceva după 2050, și asta în anumite condiții. Dar Consiliul veghetor al Geei a aprobat construirea unor baze chiar pe pământ. Mai exact, în interiorul pământului.
Remer Ra: Știu că sunt deja câteva baze extraterestre pe Geea.
Oryen: Nu vorbim de câteva baze de observație, ci de mai multe. Câteva zeci, pentru început!
Remer Ra: Cât de multe entități poate adăposti o astfel de bază?
Oryen: Depinde de situație. Trebuie să înțelegeți că nu putem oferi date, chiar dacă, într-o oarecare măsură, sunteți îndreptățiți să le aveți. Nu știm exact nici câte entități extraterestre vor locui în aceste baze. La ora actuală se poartă încă negocieri cu Consiliul veghetor planetar. Protocoalele de acces și de intervenție sunt un lucru extrem de serios și problema trebuie abordată cu finețe.
Remer Ra: Înțeleg complexitatea unor contacte directe, dar nu înțeleg îngrijorarea Consiliului cu privire la întrupări.
Oryen: Chiar dacă aceste entități se întrupează în corpuri umane, urmând apoi evoluția ”normală”, trebuie avut în vedere faptul că ele pot deveni extrem de puternice, din absolut toate punctele de vedere. Există preocupări cu privire la posibile devieri de la programul de convergență planetară. Niciun fel de fragmentare socială, politică, tehnologică, economică sau administrativă nu este permisă, pentru că ar pune în pericol planul ascensional colectiv al pământenilor.
Remer Ra: Dacă lucrurile ar merge bine în cadrul acestor câteva zeci de baze, care ar fi beneficiul nostru?
Oryen: Pentru început, s-ar crea un câmp energetic colectiv extrem de puternic între sufletele extraterestre întrupate. Acesta ar fi un suport imens pentru cei care au deviat, într-un fel sau altul, de la misiunea originală.
Remer Ra: Presupun că se va simți destul de rapid acest suport.
Oryen: Cei vizați vor simți într-un timp foarte scurt schimbarea. Ca și cum ar renaște! Vitalitatea, energia psihică și mentală vor crește exponențial! Vor deveni, în foarte scurt timp, adevărate focare de lumină!
Remer Ra: Și, indirect, vom avea cu toții de câștigat!
Oryen: Cei care se vor afla în apropierea lor, cu siguranță!
Remer Ra: Presupun că mulți își vor conștientiza misiunea pentru care s-au întrupat.
Oryen: Nu doar își vor conștientiza misiunea, dar își vor găsi și resursele fizice, mentale și sufletești pentru a acționa.
Remer Ra: Precum am intuit, veștile sunt bune. Simt că mai ai multe de oferit.
Oryen: Toate la timpul lor.
Remer Ra: Presupun că vom avea și teme de lucru cu rețeaua pentru următoarea perioadă.
Oryen: Vom schimba puțin abordarea, deoarece am observat că temele propuse la transmisiile anterioare au fost întâmpinate cu o oarecare doză de reactivitate.
Remer Ra: În general, oamenii tind să respingă aproape orice sugestie care nu se încadrează în tiparul lor de gândire și acțiune. E ușor de observat faptul că cei mai mulți oameni ”preferă” să învețe din propriile greșeli. În ce sens se va schimba abordarea?
Oryen: Nu vor fi teme anume, astfel că vom elimina din start o doză mare de reactivitate. Transmisiile vor deveni, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, o sursă de hrană subtilă, atât pentru trup cât și pentru minte și suflet. Astfel, după parcurgerea protocolului, timp de 3-4 minute, veți avea atenția îndreptată asupra capului, într-o stare de totală recepție. După care vă veți îndrepta atenția asupra zonei pieptului, tot pentru 3-4 minute, într-o stare de totală recepție. Iar în ultimele 3-4 minute, atenția va fi îndreptată asupra zonei abdominale. Lăsați fluxul rețelei să alimenteze toate cele trei zone.
Remer Ra: Deci nu va fi îndreptată atenția doar asupra unei zone specifice, precum chakra 6 sau 7?
Oryen: Zona capului include foarte mulți centri energetici. La fel și celelalte două zone. Fluxul rețelei este calibrat pentru toate punctele de recepție. Nu aveți nimic altceva de făcut decât să vă focalizați atenția și să exersați starea de recepție (de vid, de gol, de burete – na).
Remer Ra: Îți mulțumesc!

(va urma)


Perioada de transmisii: 25, 28 septembrie, 2,5, 9 12 octombrie
Orele: 20:20 – 20:30 și 22:10 – 22:20
Protocolul de ridicare a vibrațiilor va fi făcut cu cinci minute înainte (20:15 respectiv 22:05)! Amănunte aici:

Notă!
Vă reamintesc ca în fiecare zi de luni, între 21:00 și 21:15 se va lucra cu energia vortexului! Amănunte aici:




14 comentarii:

  1. 2050...pare promitator! Bine ai revenit :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumiri. Interesant ce spune Oryen.

    Tin sa spun ceva. Am vazut ca faceti referire la "contact", ca va avea loc dupa 2050. Exista un "channeler" pe care il urmaresc, se numeste "Bashar". Entitatea pe care o reprezinta spune ca, primul contact cu o civilizatie extraterestra va avea loc candva intre 2025 si 2033. Pe de o parte, m-as bucura sa fie asa. Prima civilizatie pe care o vom intalni se numeste, dupa el, "Yahyel" sau "Shallanaya".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vom vedea... Nu stiu daca suntem pregatiti pentru un asemenea eveniment, chiar si pentru 2050-2060. Multe ar trebui sa se intample pana atunci.

      Ștergere
    2. Se spune ca nu se mai tine cont daca suntem sau nu suntem pregatiti pentru un asemenea eveniment si c-o sa se-ntample in curand! sa speram ca n-o sa se tot amane, deoarece nu mai este cazul!

      Ștergere
  3. Buna dimineata Dan,

    Cand ai putin timp, poti explica putin informatia din paragraful acesta :

    "Oryen: Chiar dacă aceste entități se întrupează în corpuri umane, urmând apoi evoluția ”normală”, trebuie avut în vedere faptul că ele pot deveni extrem de puternice, din absolut toate punctele de vedere. Există preocupări cu privire la posibile devieri de la programul de convergență planetară. Niciun fel de fragmentare socială, politică, tehnologică, economică sau administrativă nu este permisă, pentru că ar pune în pericol planul ascensional colectiv al pământenilor."

    Recunosc ca este prima oara cand chiar nu inteleg ce e "in spatele" formularii ....

    Numai bine,
    DD

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se referea la faptul ca aceste entitati pot revolutiona orice domeniu, de la tehnologie la administratie. De asemenea, pot influenta zeci, sute de mii, sau chiar milioane de oameni (prin campul lor energetic).

      Ștergere
    2. Multumesc frumos, Dan.

      Si partea cu "posibilele devieri" ce inseamna ? Ca o asemenea entitate "trece la partea intunecata a fortei" ? Si isi foloseste influenta asupra oamenilor pentru a fragmenta unitatea evolutiei pamantene ?

      Practic partea asta cu devierea nu prea am inteles-o, partea aceea cu puterea de influenta mi-era destul de clara...

      Si nici partea cu fragmentarea nu prea am inteles-o... Eu vad ca fragmentarea se petrece oricum ca si efect la unele decizii mai putin inspirate ale oamenilor ...

      Numai bine,
      DD

      Ștergere
    3. Deci exista si riscul ca acesti Puternici sa nu isi dozeze cum trebuie puterile (sau, Doamne fereste, să o ia ”pe invers”, să cadă în ego si negativism) si atunci efectele pot fi chiar neplăcute, în plan general, referitor ”la posibile devieri de la programul de convergență planetară”. Ok, e puternică influenta, atinge mulți inși dar și prea-multul bine poate da peste cap un anume proces...

      Ștergere
  4. Hmmm...!! Papa-bun !!! Mulțumim, Oryen !!! Bine-ai revenit !! Bucuroși de „oaspeți” ! Ne-ați lipsit, dragii noștri !
    Minunată gazdă, te îmbrățișez cu iubire !
    Am ratat prima transmisie, dar n-am de gând să mai pierd nici un „gram” din iubirea pe care o revărsați asupra noastră . Să fiți binecuvântați !!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Salut,

    Care este Consiliul veghetor planetar? este vorba de acei veghetori in trup din orasele subterane ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din cate am inteles, Consiliul Veghetor Planetar are o structura cumva conica, si este formata atat din entitati de vibratie foarte inalta care sunt intrupate (au corp fizic), apoi e un fel de consiliu format din entitati pe care noi le numim arhangheli; mai sunt si solarieni, veghetori ai karmei, precum si fiinte de lumina din miezul de stele batrane al galaxiei noastre. Tot acest consiliu este invaluit de Lumina Divina. Acest consiliu urmareste cu atentie evolutia spirituala a oamenilor. Si nu numai.

      Ștergere
    2. Sa nu fie care-cumva,piramida aceea cu Illuminati in varf...

      Ștergere
  6. Din experiența practică, am obs.că ușor se pot strecura informații false de către așa ziși cameleoni, cu atât mai mult spiritual; aceste informații,cât și cei care le oferă ar tb.testați mai mult, ca și vibrația pe care o ai când le preiei - ne învățăm reciproc!

    RăspundețiȘtergere