.csscode { margin : 15px 35px 15px 15px; padding : 10px; clear : both; list-style-type : none; background : #EEEEEE;; border-top : 2px solid #AAAAAA; border-right : 2px solid #AAAAAA; border-bottom : 2px solid #AAAAAA; border-left : 2px solid #AAAAAA; }

vineri, 2 martie 2018

Zamolxe – Lecția 4


Remer Ra: Bine ai revenit, Zamolxe! Iată-ne ajunși la cea de-a patra lecție. Sunt convins că ea ne va aduce și puțină căldură, măcar în inimi.
Zamolxe: Bine v-am regăsit, dragii mei! Lecția de azi este despre puterea voastră. Și nu vorbesc despre puterea trupului, căci nu ea este adevărata ziditoare, ci despre puterea minții și cea a sufletului. Acestea două sunt adevăratele puteri ale omului! Iar dintre acestea două, cea mai mare este cea a sufletului.
Remer Ra: Nu pot să nu mă gândesc la una dintre legile frumoase - Tăria muntelui vine din răbdarea sa, din liniștea sa, stânca îi este numai învelitoare. Dar tăria lui este încercată de vânt, de apa cea lină. Ia-ți puterea din răbdare și din liniște și folosește-te de ea prin limpezimea gândului tău, căci nu tulburarea izvorului roade stânca, ci limpezimea sa.
Zamolxe: Puterea minții vine din liniștea și limpezimea ei! O minte liniștită este o minte puternică și care poate deschide ușa puterii sufletului. Nu îți poți manifesta puterea dacă mintea îți este tulburată. Și orice putere care se manifestă fără a avea mintea limpede, este una care dărâmă și nu ca una care zidește!
Remer Ra: Una din puterile râvnite de oameni este aceea de a atrage lucrurile și persoanele potrivite în viața noastră.
Zamolxe: Fiecare om atrage lucrurile și persoanele potrivite în viața sa prin gândurile, visurile, atitudinile și faptele sale. Întrebarea este cum lucrează mintea și sufletul său? Sunt momente când mintea și sufletul omului se împotrivesc la cele ce sunt în jurul său, precum sunt momente când acestea lucrează pentru a construi. A te împotrivi lucrurilor care sunt în jurul tău înseamnă a-ți irosi puterea minții și a sufletului pe lucruri care deja s-au întâmplat, ori asta nu duce la o schimbare bună a lucrurilor.
Remer Ra: Mă gândesc la o altă lecție importantă – acceptarea.
Zamolxe: Nu poți schimba lucrurile decât acceptându-le! A te împotrivi unor lucruri care deja s-au întâmplat, înseamnă a-ți irosi puterea în luptă. Sunt momente când omul trebuie să lupte în viață, dar acestea sunt puține și își au vremea lor. Așadar, nu se poate spune că omul nu are putere ci doar că nu știe cum să o folosească!
Puterea trupului nu vine doar din hrană ci și din cumpătare! Puterea minții vine din limpezime și liniște, iar cea a sufletului din iubire, căci doar ea are puterea de a crea și a mișca lucrurile în direcția cea bună. Dar omul mai are parte de multe alte binecuvântări din partea Universului! Peste tot în jurul său, omul are parte de hrană și de învățături minunate! A venit momentul să țineți cont și de hrana voastră nevăzută, fără de gust și miros. Învelitoarea de lumină (aura energetică – n.a.) poate primi acum mai multă hrană de la pământ, soare și lună. Dar pentru ca lumina lor hrănitoare să vă îndestuleze cu putere, toate cele sunt în făptura omenească trebuie să fie una! Lăsați-vă deci îmbrățișați de lumina pământului, a soarelui și a lunii, fiind una în trup, minte și suflet. Când primiți lumina lor, trupul să fie nemișcat (stare de relaxare – n.a.), iar mintea și sufletul deschise (stare de recepție – n.a.) și ascuțite (focalizate).
Și precum sunt cele de sus, așa sunt și cele de jos, căci măsura ridicării este aceeași cu măsura coborârii, iar cele ce sunt afară, le găsim și înăuntru! Așadar dragilor, nu uitați nici de hrana cea binecuvântată a focului viu din inima voastră (Sinele divin – n.a.)! Câtă vreme adunați putere din afară – de la pământ, soare și lună, tot atâta vreme să luați putere și de la focul cel viu din inima voastră!
Zilnic stăruiți a aduna putere de la toate acestea și veți crește într-un an precum alții în zece! Dragii mei, acestea nu sunt vorbe de îmbărbătare, ci adevăruri care așteaptă să fie descoperite de voi!
Remer Ra: Îți mulțumesc din suflet pentru tot!

(va urma)

 Notă!
Vă reamintesc ca în fiecare zi de luni, între 21:00 și 21:15 se va lucra cu energia vortexului! Amănunte aici: