.csscode { margin : 15px 35px 15px 15px; padding : 10px; clear : both; list-style-type : none; background : #EEEEEE;; border-top : 2px solid #AAAAAA; border-right : 2px solid #AAAAAA; border-bottom : 2px solid #AAAAAA; border-left : 2px solid #AAAAAA; }

sâmbătă, 2 iulie 2022

Portalul pleiadian – 2022 Transmisiunile de primăvară (3)

 

Remer Ra: Bine ai revenit, Oryen! Cu drag te așteptam!

Oryen: Bine vă regăsesc, dragi prieteni!

Remer Ra: Rămăsese data trecută să vorbim despre acei vectori de gândire, care ar angrena mulțimea de gânduri și emoții. Care ar fi cea mai eficientă cale de creare a acestor vectori?

Oryen: În primul rând, trebuie să vreți cu adevărat o schimbare reală în viața voastră! Dacă veți trata acest lucru ca pe un simplu fapt divers, cu siguranță că nimic notabil nu se va întâmpla. Intenția de schimbare trebuie să fie puternică, să fie simțită ca o formă de foame interioară. Am mai vorbit despre diferența dintre dorință și intenție. Intenția este cea care precede acțiunea, care mobilizează toate resursele interne, în special cele emoționale. Componenta principală a intenției este voința, și ea poate fi activată prin suferință sau printr-o creștere a gradului de conștientizare. Recomand o tehnică foarte simplă pe care să o faceți cel puțin 7 zile, de 2-3 ori pe zi. Veți aloca pentru această tehnică minim 15 minute.

Alegeți un loc unde să nu fiți deranjați timp de cel puțin 15 minute, vă întindeți la orizontală și după ce vă veți relaxa corpul fizic, veți conștientiza procesul de respirație. Alocați respirației conștiente cel mult 3 minute. Conectați-vă apoi la Pământ, prin intermediul tălpilor; veți fi concentrați doar pe energia Pământului și tălpile voastre. Pe inspir, intenția va fi de extragere a energiei sale prin tălpi. Hrăniți-vă cu Pământul cel puțin 2 minute. Conectați-vă apoi la energia Cerului prin intermediul palmelor, în același mod. Respirați energia Cerului prin palme pentru cel puțin 2 minute. Deschideți-vă sufletul spre Divin printr-o rugăciune simplă, apoi hrăniți-vă cu Divinul, tot prin respirație.

Concentrați-vă apoi pe toate cele trei surse: Pământ, Cer, Divinitate. Respirați energia lor, hrăniți-vă cu lumina lor! După circa 4-5 minute de hrănire conștientă, abandonați-vă conștientul, lăsați-l într-o formă de plutire. Nu vă mai gândiți nici la Pământ, nici la Cer, nici măcar la Divin. Acestea vor lucra în continuare grație inerției create în minutele anterioare.

Aceasta este o formă simplă de resetare a conștientului, de revenirea la o formă, cât de cât, de echilibru. Atunci când vă conectați la aceste surse de lumină, veți declanșa o parte din procesele evolutive în mod automat, așa cum o plantă își continuă evoluția atunci când are apă, pământ și lumina soarelui. Evoluția ei înseamnă creștere, dezvoltare, maturizare. La fel, și omul are nevoie de lumina acestor surse, de hrana lor, pentru ca procesele de evoluție să înceapă.

Fiecare om are inserat în subconștient un anumit program evolutiv, determinat în principal de viețile anterioare, de gradul de evoluție atins, precum și de obiectivele prestabilite înainte de naștere. O bună parte dintre acestea se revelează atunci când omul este hrănit de aceste surse de lumină. Este același proces întâlnit în lumea vegetală. Dacă gradul de toxicitate este mare – pe mental, emoțional și fizic, atunci procesele evolutive ale omului vor înceta, după care vor începe procesele de involuție, de degradare, conform Legii Entropiei.

După cele minim 15 minute, vă veți întreba ce anume vă face plăcere, ce anume vă face fericiți. Va veni o vreme în care vă veți întreba care este rolul vostru în această lume. Când veți afla răspunsul la primele întrebări, acelea vor fi vectorii voștri de putere, vor fi acele forțe care vă vor duce acolo unde vă doriți.

Dacă, de exemplu, procesul evoluției voastre presupune descoperirea, hrănirea și apoi crearea frumuseții, atunci frumosul va fi un vector de gândire, simțire și acțiune! Veți căuta și veți găsi frumosul peste tot, în orice loc și orice timp, în forme, culori, sunete, imagini, natură etc. Într-o primă fază, veți fi înfometați și însetați după frumos, apoi va veni vremea când veți manifesta frumosul, când veți crea frumosul! V-am dat acest exemplu deoarece jumătate dintre oameni au și acest vector inserat în programul lor evolutiv. Peste o generație, vor fi și mai mulți.

Pentru ca acest vector să se manifeste, pe lângă prima săptămână, trebuie să vă mai conectați la cele trei surse de hrană cel puțin o dată la 3 zile.

Remer Ra: Ce se întâmplă dacă descoperi că programul tăul evolutiv diferă foarte mult de ceea ce ai ales să faci în această viață?

Oryen: Schimbarea va veni de la sine și nu ar trebui să existe un conflict interior. Oricum, atunci când cineva trăiește în afara programului său evolutiv, nu are cum să fie fericit, împlinit! Va fi tot timpul o formă de gol interior, o stare melancolică pe fundal.

Remer Ra: Ar putea fi un astfel de vector o anume meserie, sau un domeniu?

Oryen: Bineînțeles! Nu puține persoane își urmează acest vector, pe care mulți îl văd ca pe o chemare interioară. Însă, munca voastră ar trebui să ducă la o formă de generalizare a dinamicii vectorului, astfel încât să nu cuprindă doar a arie îngustă a vieții, ci una mult mai mare.

Remer Ra: În afară de acest vector de căutare al frumosului, ce alte forțe dinamizatoare mai au oamenii?

Oryen: Le puteți observa și simți folosind Legea Corespondenței. Precum plantele au vectorul de creștere, și oamenii simt nevoia de autodepășire, de manifestare a potențialului maxim. Folosind acest exercițiu ca formă de resetare pe o perioadă mai lungă, veți ajunge să simțiți continuu acea nevoie de evoluție, de autodepășire pe toate planurile. Acest vector de evoluție este înserat în toți oamenii, de aceea este nevoie de conectarea la surse de putere și lumină superioare omului. Am mai vorbit despre faptul că atunci când vă conectați la entități superioare omului, vă conectați nu doar energetic (unde ne este gândul, acolo ne este energia – n.a.), ci și mental, emoțional, spiritual. De la aceste entități veți primi, nu veți da, precum se întâmplă cu diversele aspecte care vă captează atenția zi de zi.

Remer Ra: De ce vectorii de căutare a prosperității și puterii ajung să fie mai puternici decât vectorii de căutare ai evoluției sau decât vectorii de căutare ai frumuseții?

Oryen: Prosperitatea materială este parte din procesul evolutiv, deoarece procesul evolutiv cuprinde și acest aspect. În cazul omului, egoul preia la un moment dat controlul și nevoia sa de întâietate își spune cuvântul.

Remer Ra: Adică în loc de a autodepășire, simțim nevoia de a-i depăși pe alții, deci se intră în miezul dualității.

Oryen: Exact, iar acest lucru presupune conflictul, oscilația, temeri, suferințe.

Remer Ra: Pare atât de simplu – ne lăsăm hrăniți de Pământ, Soare, Divin, și totul ar trebui să vină de la sine. Și, totuși, lucrurile nu sunt așa cum ar trebui să fie. De ce?

Oryen: Pe această planetă, există un anumit echilibru al forțelor care influențează oamenii, și nu mă refer la acele forțe ale binelui și ale răului. Vorbesc despre forțe care influențează omul în alegerile sale și care nu au ca sursă entități supranaturale. Omul, prin liberul său arbitru, alege care să fie direcția: evoluție sau involuție. Nu există stagnare!

Remer Ra: Dar în ADN-ul nostru există procesul de degradare celulară, ca și cum am fi programați spre autodistrugere. Nu cumva poate influența acest lucru și procesele subtile?

Oryen: Atunci când vă raportați doar la corpul vostru, procesele biologice vor influența iremediabil și gândirea. Se poate ajunge chiar și la degradarea corpului spiritual. Însă, odată cu degradarea celulară, se va manifesta mai puternic corpul spiritual. La un moment dat, fiecare om va duce o formă de luptă între material și spiritual, între trup și suflet. Mintea va fi neputincioasă atunci, pentru că nu are repere și nici proceduri de gândire. Dacă omul va alege sufletul, atunci corpul va deveni doar un mijloc de manifestare al său, chiar dacă procesele de degradare biologică vor continua. Se va ajunge la conștientizarea faptului că aveți nevoie de mult mai multe corpuri, adică de multe întrupări, pentru ca sufletul să se poate manifesta liber și să poată evolua.

Remer Ra: Simt că s-a deschis un cerc imens, în care aș avea foarte multe întrebări...

Oryen: La toate întrebările aveți deja răspunsurile în voi! Vremea explorărilor a cam trecut, acum e vremea alegerilor!

Remer Ra: Nu aș putea încheia fără a intra puțin în lumea noastră. După cum bine se vede, ea nu arată foarte bine. Ce poți să-mi spui despre evoluțiile viitoare?

Oryen: Vă pot spune că ați intrat oarecum nepregătiți în această vâltoare a schimbărilor, dar cu toții aveți puterea de a vă găsi și urma propriul drum. După cum v-am mai spus, va urma o perioadă diferită de cea pe ați avut-o până acum. Veți intra într-un cumul de crize, care va determina schimbări pe toate planurile. Va fi suferință, nimeni nu poate opri asta pentru că este alegerea celor mai mulți, dar ea va fi una a nașterii unei noi lumi.

Remer Ra: Spuneai de circa 10 ani de transformări, de crize. Se poate micșora acest timp?

Oryen: La cum arată lucrurile acum, nu! Vă sfătuim să nu vă cheltuiți resursele interioare pe aceste procese de transformare globală. Mai degrabă urmați-vă aspirațiile sufletului vostru și atunci această perioadă poate fi chiar cea mai frumoasă din viața voastră!

Remer Ra: Abia aștept să ne reauzim la toamnă! Îți mulțumesc din suflet!

Oryen: Suntem alături de voi! Urmați-vă sufletul, prieteni dragi!