.csscode { margin : 15px 35px 15px 15px; padding : 10px; clear : both; list-style-type : none; background : #EEEEEE;; border-top : 2px solid #AAAAAA; border-right : 2px solid #AAAAAA; border-bottom : 2px solid #AAAAAA; border-left : 2px solid #AAAAAA; }

vineri, 30 iunie 2023

Portalul pleiadian - 2023 Transmisiile de primăvară (3)

 

Oryen: Bine vă regăsesc, dragi prieteni!

Remer Ra: Bine ai revenit, Oryen! Simt o vibrație mai bună ca data trecută. Aș zice că e mai puțină încordare. Și simt că are legătură cu lumea noastră. Presupun că lucrurile încep să se mai liniștească.

Oryen: E vorba dinamica celor două energii colective. Prima, cea mai mare și cea mai veche, este formată și întreținută de câmpurile celor care se agață cu disperare de vechea energie și de tot ceea ce implică acest lucru. Cea de-a doua este deocamdată firavă dar neobosită și consecventă în efortul ei de a depăși starea actuală de lucruri. Dinamica actuală, dominată de primul câmp, nu prezintă semne de liniștire, ba dimpotrivă, tendința de escaladare e din ce în ce mai puternică.

Simți această energie de frecvență mai înaltă pentru că vectorii dominanți care te animă tind spre acest câmp nou care începe să se dezvolte. Procesele transformatoare, care implică crize de tot felul, conflicte militare și politice, boli și alte suferințe, vor continua pentru că cei implicați nu văd o altă cale. Este alegerea lor, dar nu și a voastră, a celor care aleg altceva. Tot în lumină vor ajunge și aceștia, doar că au ales calea cea mai grea, a suferinței.

Remer Ra: Adică orice am alege, tot spre lumină ne îndreptăm.

Oryen: Acesta a fost planul de la început. Pe această planetă nu ai decât o direcție: spre lumină. Singura cale viabilă este evoluția! Toate celelalte căi vor ajunge într-o fundătură, mai devreme sau mai târziu.

Remer Ra: Observ că răul persistă, ba chiar se întărește. Generatorii majori de suferință au rămas și încă lucrează intens.

Oryen: Nu există un rău pe care să-l poți identifica în afară. Dacă vreți să găsiți acest rău, căutați-l în voi, în fricile voastre, în dorințele voastre egoiste, în atașamentele de tot felul, adică în partea umbroasă din voi.

Remer Ra: Chiar și în ADN-ul nostru. Am mai vorbit despre asta.

Oryen: Există această tendință în ADN, dar nu s-ar manifesta dacă v-ați elibera de frici, de dorințe și de atașamente. Toate au rostul lor și sunt parte din plan.

Remer Ra: Cum se poate întări și dezvolta acest câmp nou? Întreb asta pentru că ar putea exista riscul de a fi cumva înăbușit sau anihilat de primul.

Oryen: Vectorii care animă și întrețin acest câmp trebuie aduși în mental, emoțional și apoi în planul fizic. A manifesta doar câteva momente de aspirații către frumos, lumină, armonie, pace și iubire... nu este îndeajuns. Energia emoțională și mentală va trebui conectată la aceste aspirații profunde ale sufletului, astfel încât să devină dominante. Înțelegem că ați trecut printr-o lungă perioadă de întuneric, violență, ignoranță, dar atâta vreme cât emoțiile, gândurile și faptele voastre înclină balanța spre 3D, adică sunt influențate de vechiul sistem de valori, nu puteți face parte din el. Cu atât mai mult nu puteți contribui la dezvoltarea acestui câmp.

Nu este necesar să faceți un salt uriaș în evoluție în scurt timp, nici nu e nevoie de penitențe sau de un program istovitor de transformare, ci doar să aveți mai multe emoții pozitive decât negative, mai multe gânduri pozitive decât negative și mai multe fapte bune decât așa-zis rele.

Remer Ra: Recomanzi ruperea totală de orice fel de influențe cu substrat negativ, de genul mass-media, anturaj nepotrivit și alte asemenea?

Oryen: Acest lucru ar trebui să vină în mod natural, fără a forța lucrurile. Influențele lor sunt puternice și vor mai exista anumite remanențe ale lor în mentalul și emoționalul vostru. Nu uitați că nu vă hrăniți doar trupul ci și mintea și sufletul, deci aveți grijă cu ce vă alimentați. Nicio formă de extremism nu este potrivită în calea evolutivă. Nu este recomandat să vă izolați de oameni și de ceea ce se întâmplă în jurul vostru, dar puteți pune anumite bariere între voi și ei, astfel încât ”hrana” lor să nu pătrundă adânc în voi.

Remer Ra: Îmi aduc aminte de îndemnul lui Iisus care spunea să trăim în lume dar să fim înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii.

Oryen: În tot acest timp, trebuie să vă ridicați gradul de conștiență, pas cu pas. Aveți nevoie de cel puțin o pauză în timpul zilei, în care să vă faceți bilanțul gândurilor și al emoțiilor.

Remer Ra: Aș zice că de mai multe ori. Eu așa recomand.

Oryen: Ridicarea gradului de conștiență implică faptul că orice ați alege să faceți sau chiar să gândiți, să răspundeți la câteva întrebări simple, de genul ”am nevoie de acest lucru?” sau ”mă ajută aceste gânduri?” etc. Această practică vă va duce în cele din urmă să fiți pe deplin conștienți de viața voastră, de potențialul vostru, să întrezăriți clar sensul vieții voastre. Vă va fi apoi mult mai ușor să alegeți ceea ce este potrivit pentru voi. Nu mai dați vina pe ceea ce se întâmplă în jurul vostru. Toate aceste evenimente perturbante sunt efectele unor decizii luate de anumite persoane, iar dacă vă afectează în mod direct sau indirect, este pentru că ați dorit să interferați cu ele sau se reflectă într-o oarecare măsură în voi, în viața voastră.

De ce trebuie să vă agățați de micile focare de dezordine din jur când lumina și ordinea domină Universul?

Remer Ra: Pentru că ne afectează, direct sau indirect, chiar dacă se reflectă și rezonează cu o parte din noi. Când vrei să schimbi ceva, toate acestea se resimt mai puternic pe fundal.

Oryen: Am observat că lucrurile nu au fost diferite nici înainte. Aceeași dezordine este în mintea și sufletul marii majorități a omenirii. Vă afectează că zilnic mor mii de oameni în lupte, dar nu vă afectează la fel că mor de zeci de ori mai mulți oameni de boli, iar sute de milioane suferă sever din diverse motive. Din cei opt miliarde de oameni, doar o infimă parte a experimentat cu adevărat pacea interioară, ca să nu mai vorbim de potențialul pe care îl aveți.

Totul se poate rezolva printr-o alegere simplă, clară. Nu mai este timp pentru analize de tot felul, pentru proiecții, planuri, și alte asemenea lucruri. Și nu trebuie să vă pregătiți pentru acea alegere; ea trebuie doar să fie luată! Alegeți lumina sau orbecăiala în întunericul ignoranței? Dacă vreți lumina, atunci trebuie ca toată ființa voastră să o dorească. Doar în lumină veți găsi calea, armonia, pacea, iubirea, frumusețea, bucuria, împlinirea.

Remer Ra: Dar ce facem când în majoritatea sufletelor sunt foarte adânc infiltrați ceilalți vectori, precum bogăția, puterea, plăcerea, faima? Aici, pe pământ, acești vectori mobilizatori sunt mai puternici. Cel puțin, în aceste vremuri.

Oryen: Și unde v-au adus? Vedeți peste tot efectele acestor vectori: suferință la toate nivelurile! Toate acestea sunt doar niște curenți care vă aduc într-un ocean al suferinței! Și, la drept vorbind, încă nu știți ce este bogăția și nici puterea! Nu aveți nicio idee ce stări înălțătoare poate cunoaște sufletul!

Adevărata bogăție, putere și fericire vin doar prin Lege și Ordine! Și nu mă refer la bogăția sufletească și puterea de a ierta sau de a suporta suferința, ci la puterea care se manifestă în planul efectelor, în planul fizic. Va veni vremea când tot Universul va fi la dispoziția voastră, cu toate bogățiile și misterele sale! Vor veni vremuri când veți descoperi și folosi puterea de a terraforma planete, de a crea stele din planete gazoase, când veți alege să trăiți mii și mii de ani într-un singur trup și când veți avea grijă de mii de civilizații aflate în stadii de evoluție mai ridicate decât vă aflați voi acum. Și va fi doar începutul… Veți ajunge din trup în energie doar printr-o intenție, iar moartea nu va mai exista pentru voi. Vă veți uni sufletele și veți deveni stele vii, creatori de alte Universuri. Asta e adevărata putere, nu ceea ce căutați acum!

Așa că nu vă mai plângeți de crizele care vă încearcă în aceste vremuri. Ele vor trece și vă vor face mai puternici, mai responsabili, mai înțelepți. Când veți realiza că vă întâlniți cu propriile creații, veți învăța o mare lecție a vieții! Bunicii și străbunicii voștri au trecut prin încercări mult mai grele. Genele voastre ascund puteri mari, și nu doar de la ei, ci și de la creatorii voștri!

Remer Ra: Cum ne vede Divinitatea în aceste vremuri?

Oryen: Cereți Divinului, din toată ființa voastră, să lucreze prin voi și veți ajunge să percepeți o infimă parte din iubirea Sa pentru voi. Și asta nu doar pentru că atât meritați, ci pentru că atât pot suporta sufletele care se manifestă prin trup.

Pentru a ajunge acolo unde v-am spus, trebuie să existe un punct de plecare. Marele drum începe atunci când este luată marea decizie. Iar acea decizie este doar a voastră; nu o poate lua nimeni în locul vostru! Dacă încă nu vreți, mai jucați-vă cât doriți în acest mare loc de joacă numit planeta Pământ. Rădeți, plângeți, urâți, iubiți, simțiți-vă cum vreți în rolurile voastre de muncitori, de profesori, de constructori, medici, comercianți, sau orice vreți să fiți. Nimeni nu are dreptul să vă spună ce să faceți, ce rol să jucați.

Dar va veni vremea când copilului răzvrătit i se va face dor de adevărata lui casă. Atunci va fi luată marea decizie. Atunci va începe marele drum. Și atunci niciun război și nicio criză nu îl mai poate afecta, pentru că cei ce le-au creat au ales un alt drum!

Da, acel câmp de care am vorbit la început și care încă domină această planetă își are zilele numărate!

Și așa va fi!



miercuri, 31 mai 2023

Portalul pleiadian – 2023 Transmisiile de primăvară (2)

 

Remer Ra: Cu drag te așteptam, Oryen!

Oryen: Bine vă regăsesc, dragi prieteni!

Remer Ra: Spuneai data trecută despre un plan complex de ajutorare al oamenilor în perioada următoare. Este un lucru destul de rar întâlnit până acum, mai ales că nu o dată s-a vorbit despre politica de ”neintervenție” a altor civilizații în evoluția umanității.

Oryen: V-am spus că există un plan al Confederației Galactice cu privire la ajutorul pe care îl putem oferi tuturor civilizațiilor care ajung într-un punct de inflexiune în ceea ce privește calea evolutivă. Vă aflați într-un astfel de punct, iar asta nu e greu de observat. Totuși, ajutorul nu poate fi unul de asemenea măsură încât să interfereze cu propriile voastre decizii, altminteri lucrurile ar deveni și mai încurcate. Cercurile deschise de voi trebuie să fie închise tot de voi. Intervenția va fi pe anumite paliere, prin intermediul oamenilor pregătiți să își asume un alt drum.

Remer Ra: Ce poți să ne spui despre acești oameni? Cum îi deosebim? Presupun că sunt oameni care au o influență mare și foarte mare.

Oryen: Este foarte simplu: urmăriți discursul și parcursul acestor oameni. Nu e greu de văzut cine sunt aceia care folosesc forța care divide, care dezbină, în comparație cu cei care folosesc forța care unește și construiește. Chiar dacă cei mai mulți nu sunt în contact subtil cu noi, îi vom ajuta și proteja. Acest gen de intervenție nu va încălca Legile deoarece forța care unește depășește orice fel de barieră. Totul este Unu!

Remer Ra: Există forțe din afara pământului care alimentează grupurile de putere care folosesc forța dezbinării?

Oryen: Nu există așa ceva, cu toate că foarte mulți oameni cred cu tărie acest lucru. Tot ceea ce se întâmplă pe planeta voastră are legătură doar cu voi, cu deciziile luate de voi. Dacă nu ar fi fost Marele Plan despre care am vorbit cu ceva vreme în urmă, nu am fi intervenit absolut deloc. Dacă o civilizație ajunge să se autodistrugă, înseamnă că... merită. Respectiva civilizație va relua evoluția de grup după o anumită perioadă, măsurată în cicluri cosmice, cu lecțiile învățate.

Fiți siguri că pe toată perioada de mari transformări planetare (2016-2100 – n.a.) nu doar veți fi observați, ci vor fi și intervenții pentru ajutorarea celor care aleg să respecte Legea, care vor lucra cu puterea care unește și construiește.

Remer Ra: În urmă cu circa 14 ani am primit o serie de mesaje legate de marile transformări planetare din perioada următoare, cu precădere până în 2050. Urma să apară un colaps financiar și economic pe anumite sectoare. Cele mai afectate domenii ar fi fost cel alimentar, farmaceutic și complexul militar industrial. Recunosc că mi-a zdruncinat încrederea, mai ales că ele nu doar că au supraviețuit, dar au devenit și mai puternice. De ce s-a ajuns aici?

Oryen: Dacă făceai o analiză mai atentă a situației, vedeai clar că tendințele au fost corecte, iar dinamica acestor sectoare a fost pe măsură. Aparenta lor dezvoltare este ca încercarea disperată de a mai adăuga niște ani unui muribund. S-au creat anumite condiții pentru supraviețuirea lor, dar și costurile sunt pe măsură. Prețurile alimentelor a crescut foarte mult, al medicamentelor la fel, ca să nu vorbim de complexul industrial militar, unde există deja o cursă a înarmărilor, a creșterii cheltuielilor de apărare și atac. Aceste sectoare sunt bolnave, altfel nu s-ar plăti atât de mult pentru supraviețuirea lor. Întrebarea este: cât veți mai fi dispuși să sacrificați din efortul și timpul vostru pentru a menține în viață câteva zeci de companii din aceste domenii? Sistemul alimentar produce din ce în ce mai multe boli, care la rândul lor alimentează toate aceste companii farmaceutice. Iar complexul militar industrial aparent prosperă prin alimentarea situațiilor conflictuale din diferite zone ale planetei. Chiar vreți să ajungeți în situația în care să munciți doar pentru o hrană de slabă calitate, să aveți unde dormi, să vă încălziți și să vă deplasați? Acesta este sensul și scopul ultim al omului?

Remer Ra: Cum rămâne cu creșterea gradului de conștiență al oamenilor? Cred că aici este cheia!

Oryen: Totul, absolut tot ceea ce are legătură cu dinamica umanității este corelat cauzal cu gradul de conștiență atins! Cu toate acestea, cei puțin peste 2% care pot fi considerați ”treziți” nu pot crea o masă critică pentru a determina o revoluție a conștiinței pe planetă. Urmărim fiecare avans, fiecare trezire, pentru că știm cât de important este să se atingă masa critică de 5%. Abia atunci putem vorbi de începutul transformărilor profunde, reale.

Vestea bună e că în aceste vremuri tulburi, tensionate, acest procent crește, chiar destul de rapid. Sunt, desigur, fluctuații, dar acest procent este în creștere rapidă. Nu așteptați ca acest prag să fie atins de alții, ci fiți parte din el.

Remer Ra: Presupun că fără atingerea acestui prag, nu se poate vorbi despre politici de securitate energetică, alimentară și locativă.

Oryen: Se poate doar în cadrul gradului de conștiență 3D, adică veți plăti pentru ele. Când, de fapt, ele sunt drepturi prin naștere, adică ar trebui să fie gratuite.

Remer Ra: Știu că atlanții au ajuns la acest nivel, precum și alte civilizații mai avansate, dar și dezvoltarea lor tehnologică este pe măsură. Noi nu avem încă un număr atât de mare de sisteme automate și roboți performanți care să muncească pentru a se ajunge la acest vis.

Oryen: Dar ar trebui să există o scădere, an de an, a prețului acestora, dacă ar fi existat voință în acest sens. După cum observi, este chiar invers. Există planuri pentru ca aceste sisteme autonome să fie produse în masă și să lucreze pentru oameni. Vorbim de planurile voastre, la nivelul vostru tehnologic. Dar ele sunt încadrate în actualul sistem economic, pur 3D, egotic, ceea ce înseamnă că folosirea lor va determina pierderi masive de locuri de muncă și profit mare pentru foarte puțini. Când sistemul economic va fi structurat pe cel puțin trei niveluri, iar cel dinamizat și controlat de autoritățile guvernamentale va atinge un nivel necesar, care poate fi de până la 30%, atunci aceste politici vor fi implementate.

Remer Ra: Nu cred că se pune problema acum, mai ales în sistemele democratice, unde aproape totul este dominat de proprietatea privată, de profit.

Oryen: Nu acum, dar va veni vremea când colapsul economic și tulburările sociale crescânde vor impune acest lucru.

Remer Ra: Cum mai poate fi motivat un om să evolueze atunci când are un spațiu de locuit, alimentele și utilitățile asigurate? Economia actuală se bazează pe frica zilei de mâine, pe datorie, pe impunere și pe tot feluri de presiuni din exterior.

Oryen: Până când nu se atinge acea masă critică de oameni treziți, nu se vor putea face aceste schimbări. Când omul este dominat de frici, de presiuni de tot felul, este deja programat să involueze. Nu este greu de înțeles dificultatea de a trăi într-un păienjeniș de tensiuni, înconjurați de forțe care aduc dezordine în minte și suflet. Starea generală dominantă este starea de alertă. Există desigur un anumit grad maxim de suportabilitate, dar el va fi atins în maxim două generații, iar în unele zone chiar într-o generație. Fără implementarea acestor politici, societățile respective vor colapsa. Va fi ca un test vital, pentru fiecare țară în parte.

Remer Ra: Observând cum stau lucrurile, două generații mi se pare prea mult. Cred că vom avea parte de o formă de transformare majoră a societății într-o singură generație. Criza economică și financiară este mai ușor de îndurat de marea masă a oamenilor, însă un conflict militar major ar zdruncina puternic totul. Ce poți să ne spui despre asta?

Oryen: Acum se dezvoltă doi vectori puternici care pot aduce schimbări foarte mari. Unul începe să se manifeste în Africa, iar celălalt în Orientul Mijlociu. Apar noi focare de conflict, cele vechi se reactivează; niciun conflict înghețat nu va rămâne astfel prea mult timp. Aceste dinamici pot devansa cu mai mulți ani marile procese migraționiste. Iar Europa este principala zonă vizată.

Remer Ra: Zeci de milioane de migranți ar destabiliza Europa. Nu cred că se va ajunge acolo. Cred cu tărie în capacitatea conducătorilor europeni de a evita un asemenea dezastru.

Oryen: Instinctul de supraviețuire nu poate fi stăvilit cu promisiuni, nici cu planuri pe hârtie. Vă pot spune că sunt forțe din afara acestor zone care alimentează aceste focare, cu scopul de a crea cât mai multe conflicte.

Remer Ra: E târziu pentru a se lua măsuri astfel încât să evităm așa ceva? Europa ar fi destabilizată puternic dacă lucrurile evoluează precum ai spus. O astfel de sufocare va genera mișcări extremiste puternice, iar guvernele vor fi nevoite să adopte măsuri tot mai nedemocratice pentru a menține o fragilă stabilitate.

Oryen: Aceste probleme nu se pot rezolva prin adoptarea unor hotărâri la nivel zonal. Când veți înțelege că problemele majore se pot rezolva doar împreună și nu altfel, lucrurile se vor stabiliza și rezolva pașnic, fără consecințe imprevizibile, fără crize majore din punct de vedere demografic. Vă atragem atenția cu câțiva ani înainte; mai sunt doar câțiva ani!

Remer Ra: Se preconizau mari crize migraționiste după 2040.

Oryen: Lucrurile se schimbă destul de rapid. Trebuie să faceți eforturi să controlați evenimentele, nu să fiți controlați de ele! Dacă veți lucra la cauzele reale, atunci veți putea controla efectele.

Remer Ra: Nu-mi place deloc ce simt despre războiul de lângă noi. Spuneai că planurile pentru escaladarea acestui conflict sunt deja făcute. Există șanse ca el să se extindă?

Oryen: Este deja extins, doar că la un alt nivel. Vor fi provocări pentru a atrage și alte state în conflict. Nu investiți energia voastră mentală și sufletească în planurile altora.

Remer Ra: Se anunță nori negri...

Oryen: Când vă este greu să faceți față acestor vremuri, aduceți-vă aminte de stelele de deasupra voastră. Mii de civilizații care trăiesc în Lumină și Lege așteaptă să vă treziți din negura care vă înconjoară! Aduceți-vă aminte cine sunteți și ce puteți face!

Remer Ra: Îți mulțumesc, Oryen!


(va urma)

duminică, 30 aprilie 2023

Portalul pleiadian – 2023 Transmisiile de primăvară (1)

 

Remer Ra: Bine ai revenit, Oryen!

Oryen: Bine vă regăsesc, dragi prieteni!

Remer Ra: După cum se observă, nu s-a schimbat mare lucru în dinamica actuală. Aceleași probleme... conflicte care tind să se acutizeze, același spectru economic, și aș putea continua.

Oryen: În tot acest vacarm, observăm că schimbările benefice sunt mai numeroase și mai mari decât ați crede. Vă înțelegem îngrijorarea și incertitudinea, ele sunt de înțeles până la un punct. Însă cunoaștem foarte bine dinamica subtilă a tuturor acestor mișcări, și vă putem spune că sunt multe semne bune. Cum în orice amurg se naște răsăritul și în orice moarte există sâmburele unei noi vieți, tot așa, în orice prăbușire se află un nou avant și orice gol are rolul de a fi umplut.

Remer Ra: Într-o transmisie avută acum mai mulți ani, mi s-a spus că răul făcut de oameni se va întoarce foarte rapid, că fiecare va suporta aproape instant consecințele acțiunilor sale, iar acest lucru va determina o revoluție a conștiinței umane. Când ajungem acolo?

Oryen: Sunteți deja acolo! Ați fost tot timpul acolo! Această lege (Legea Karmei sau Legea Acțiunii și Reacțiunii n.a.) funcționează pe toate planurile și în toate lumile. Există însă niște variabile ale acestei Legi, iar acestea depind de mai mulți factori: de vibrația planetară, de vibrația colectivă, de gradul de “îndatorare” al fiecărui individ, de gradul de evoluție, precum și altele. Toate acestea pot face ca această Lege să se manifeste mai repede sau mai târziu, însă întotdeauna o va face! După cum știi, nimeni și nimic nu scapă de acțiunea acestei Legi!

Problema omului este că încă nu sesizează acest lucru, iar dacă observă o anumită corelare, se face că nu vede sau o pune pe seama ghinionului. Fiecare om de pe această planetă va ajunge să verifice pe propria piele cum lucrează această Lege!

Remer Ra: Știu că timpul de manifestare al Legii este direct proporțional cu gradul de curățenie karmică, adică un om mai curat va simți Legea mult mai rapid decât unul “încărcat”. Pe de altă parte, intrarea în așa-zisa bandă de vibrație înaltă - centura fotonică, va avea loc abia peste un secol, ori asta înseamnă că oamenii vor continua să confunde karma cu ghinionul. Putem sesiza mai devreme dinamica acestei Legi?

Oryen: Un mic bilanț al vieții ar fi îndeajuns, cu condiția să fie făcut într-un mod obiectiv. Cine cere răspunsuri le va primi, în mai multe moduri și sub diverse forme.

Remer Ra: Ce putem face cu karma din alte vieți? Spun asta pentru că nu puține persoane se află în această situație. Deși nu au făcut multe fapte rele, au parte de provocări foarte mari, incomparabil cu cele făcute în această viață. Și unii sunt chiar dezamăgiți de ceea ce ar trebui să însemne dreptatea divină, pentru că nu înțeleg ce se întâmplă.

Oryen: Arareori karma din alte vieți se va manifesta după un ciclu saturnian (circa 29 ani – n.a.). Chiar dacă mai rămâne un bagaj karmic, el se va plăti cu energie vitală sau va fi suspendat până când nivelul de evoluție va permite arderea sa sub alte forme, mai blânde.

Remer Ra: Ceea ce trăim acum este doar manifestarea acestei Legi?

Oryen: După cum am spus, nimic nu scapă acestei Legi! De la gânduri la fapte, toate trec prin Legea Acțiunii si Reacțiunii! Ceea ce sădiți, aceea veți culege! Nu există cultură în care această Lege să nu fie transpusă într-o formă sau alta. Însă nu doar această Lege funcționează, ci toate! Redescoperiți-le în fiecare aspect al vieții voastre, în fiecare aspect din jurul vostru și pe toate planurile! Nu vă puteți elibera decât prin Lege, nu există altă cale! Legat de situația actuală, datoria karmică particulară și de grup ocupă un loc secund. Vectorii din spatele acestor transformări țin de procesul evolutiv colectiv.

Remer Ra: Dacă înainte de a intra în energia transmisiei. simțeam că trebuie să lupt cu starea actuală de lucruri, acum simt că lucrurile se vor manifesta indiferent de ceea ce voi face. Ceea ce pot face este să lucrez cu mine și, dacă este cazul și este permis, să fac ceva doar în jurul meu. Simt o undă de tristețe când văd ce se întâmplă. Pare că lucrurile se vor acutiza în perioada următoare, pe multe planuri. Am un sentiment straniu legat de asta.

Oryen: La nivel global, s-a atins acel punct din care nu se mai poate da înapoi! Va urma o perioadă dificilă din multe puncte de vedere, dar veți ieși mai puternici, mai buni și mai curați; mai pregatiți pentru marile transformări care vor veni după 2040.

Remer Ra: Nici nu știu dacă are rost să mai trecem prin fiecare situație în parte. Apar noi conflicte, cele vechi se precipită... Economiile se contractă, băncile încep să cadă una după alta, politicile protecționiste sunt tot mai trâmbițate, iar oamenii sunt din ce în ce mai adânc “setati” pe modul supraviețuire. Nu există pericolul de acumulare de karma?

Oryen: Va fi acumulare de karmă nouă dar ea va fi plătită foarte rapid, în decurs de maxim 9 ani. Cea mai mare parte a suferinței va fi atât pentru plata karmei de până acum cât mai ales pentru trezire. Nu există un pericol major ca umanitatea să decadă spiritual! Repet, în spatele acestor crize se află vectori care duc spre trezire și evoluție. Da, putea fi altfel, dar majoritatea a ales deja. Nu mai are rost să ne întoarcem la ceea ce putea fi.

Remer Ra: Este frustrant, pentru că sunt puțini aceia care au ales altfel.

Oryen: Neimplicarea este tot o alegere. V-am mai spus că fiecare om, chiar dacă nu deține vreo putere, poate fi un factor cauzal pentru toată umanitatea.

Remer Ra: Cât va dura?

Oryen: Abia a început schimbarea cea reală! Transformări spectaculoase vor fi pe tot parcursul acestui secol, dar cele cu impact foarte mare, pe toate planurile, până în jurul anului 2080. Întreaga planetă va fi ca un laborator alchimic, în care suferința se va transforma în bucurie, urâtul în frumos, dezbinarea în unitate, omul vechi în omul nou. Va fi un proces complex, din care va ieși o lume nouă, luminoasă. Precum căldura separă metalele comune de cele nobile, la fel se va întâmpla și în această perioadă.

Remer Ra: Spuneai că nu există riscul de decădere spirituală. Ce anume va împiedica acest lucru?

Oryen: Nu veți fi lăsați singuri nicio clipă în tot acest proces. Vor fi create multe portaluri, se vor crea elemente de legătură și conlucrare cu toate ființele de lumină, atât din plan subtil cât și cu cele întrupate. Există un plan al Confederației Galactice cu privire la ajutorul pe care îl putem oferi tuturor civilizațiilor care ajung într-un punct de inflexiune în ceea ce privește calea evolutivă. Nu se va ajunge încă la un contact fizic direct între civilizația voastră și altele, dar se va permite ajutorul pe planurile energetic, informațional si vibrațional. Asta înseamnă că ne veți percepe mult mai ușor ca până acum. Acest lucru implică și faptul ca veți fi ghidați mult mai ușor, cu singura condiție să fiți și voi disponibili.

Remer Ra: Cum ar arăta acest plan, în linii mari?

Oryen: În primul rând, se va trece la reactivarea entităților umane care au venit cu această misiune pe planetă. Deși s-a lucrat intens pentru trezirea lor, puțini au fost cei care și-au conștientizat această misiune. Și o bună parte dintre cei care și-au conștientizat-o, au făcut destul de puțin în acest sens. Acest lucru se va schimba în perioada următoare. În condițiile actuale, putem forța trezirea lor, așa cum a fost prevăzut în contractul făcut înainte de întrupare. Nu va fi o trezire bruscă, ca urmare a unor șocuri, ci una mai blândă, dar totodată și fermă. Rețeaua de sateliți de cristal care înconjoară planeta va emite periodic un semnal vibratoriu care va ajuta la trezire și conștientizare. Cei care primesc semnalul vor simți acest lucru destul de clar!

Se vor reactiva siturile și centrele spirituale care au avut un rol important în istoria planetei. Veți avea mult mai ușor acces la informații și energii de frecvență înaltă, trebuie doar să vă doriți acest lucru. Din punct de vedere informațional, va fi o deschidere uriașă. Informațiile de valoare vor circula liber, fără a exista riscul de a fi folosite în alte scopuri.

Putem colabora foarte eficient, însă trebuie să înțelegeți că atunci când conlucrăm, vibrația va crește de aproape trei ori, astfel că va trebui să fiți pregătiți pentru acest lucru. Dacă nu am interveni pentru a o mai estompa, ea ar crește de 10-15 ori mai mult. Chiar și așa, această triplare implică transformări foarte mari. Cine nu și-a făcut ordine în minte, în suflet, în viață, nu este indicat să caute colaborarea, căci procesul de purificare și transformare va fi unul foarte intens.

Nu avem dreptul să intervenim în deciziile majore care vor fi luate la nivel politic, militar sau de altă natură, cu excepția unor situații cu totul speciale, dar putem construi o alternativă la o lume care s-a pierdut în materie, o lume cu oameni noi, care pun Legea si Lumina Divina mai presus de orice lege omenească.

Planul este foarte complex dar, din anumite motive, nu va fi detaliat. El va fi revelat pe măsură ce schimbările vor impune acest lucru. Important este să știți că nu veți fi lăsați singuri în această lume unde puterea încă se mai impune prin șantaj și forța fizică.

Remer Ra: Îți mulțumesc, Oryen! Aștept următoarea transmisie!


(va urma)