ARBORELE VIETII DACIC (3)

Aşa-numitul Sanctuar mare de calcar nu era „la vedere”, adică deşi se putea vedea fizic constructia, marea majoritate a populaţiei vremii nu ştia ce anume reprezintă.

Zamolxe, învăţătorii şi discipolii spuseseră că sanctuarul ar reprezenta un fel de calendar pentru cele 13 perioade ale lunii dintr-un an, cu cele patru faze distincte (lună nouă, primul pătrar, lună plină, al doilea pătrar). Ceea ce nu era o minciună deoarece, la primul nivel al şcolii zamolxiene, Luna avea o mare importanţă.

De asemenea, cele şapte plinte din mijloc ar fi semnificat cele şapte părţi ale arborelui: rădăcina, trunchiul, coroana, frunzele, florile, fructele, seminţele. Ceea ce este iarăşi adevărat din punct de vedere simbolic.

Aceste explicaţii ar fi potolit curiozitatea excesivă a bendiselor, care ar fi privit cu alţi ochi construcţiile respective. Se ştia că ele erau mari adoratoare ale Lunii, dar şi foarte bune farmaciste ale naturii.

Foarte aproape de sanctuarul mare este aşa-numitul sanctuar mic de calcar.

Sanctuarul mic este format din trei coloane a câte cinci stâlpi fiecare.

Acest sanctuar reprezintă bazele şcolii zamolxiene; este yama şi niyama dacilor. Fiecare coloană are câte cinci „nestemate”. Coloana din stânga semnifică disciplina, cea din dreapta virtuţile, iar coloana din mijloc obiectivele.

·         Disciplina: ascultarea, studiul, hărnicia, cumpătarea, perseverenţa.

·         Virtuţile de bază: iubirea, voinţa, curajul, răbdarea, modestia.

·         Obiectivele: pacea, dreptatea, unitatea, adevărul, progresul.

Înainte de a pătrunde în sfera de acţiune a sanctuarului mare de calcar, discipolii stăteau câteva zile în jurul micului sanctuar pentru a realiza o foarte bună echilibrare pe relaţia trup-minte-suflet. În tot acest timp fiecare îşi făcea o autoevaluare a primului an, cu tot ceea ce implică cele „trei materii”. Practic, toată viaţa lor urma să fie construită în jurul acestora.

Legat de marele sanctuar, trebuie spus că odată cu intrarea sistemului nostru solar în primul strat al aşa-zisei „centuri fotonice” (banda energetică de înaltă frecvenţă vibraţională) la sfârşitul anilor 70 ai secolului trecut, au avut loc reacţii deosebit de virulente din parte forţelor obscure care nu doresc evoluţia spirituală a oamenilor.

În acest sens, foarte mulţi conducători locali, printre care şi Nicolae Ceauşescu, au avut diverse „idei” şi „planuri geniale”, prin care se avea în vedere distrugerea unor locaţii speciale. Deşi acest lucru nu era în mod direct în voinţa fostului dictator, situaţia a fost în aşa fel aranjată încât acest sanctuar, care este de fapt arborele sacru dacic, să dispară pentru totdeauna sub roţile şenilelor (pentru a face loc de aterizare elicopterului prezidenţial). Doar intervenţia „altora” a făcut ca acest lucru să nu se întâmple.

Arborele sacru dacic are în vedere atât relaţia cu sine, cât şi relaţia cu exteriorul, scopul acestui aranjament fiind evidenţierea relaţiei de interdependenţă dintre lumea interioară şi cea exterioară. Practic, ceea ce este în interior trebuie să regăsim în exterior.

Datorită faptului că legăturile dintre „sferele” arborelui dacic sunt foarte numeroase, ghizii mi-au dat indicaţia de-a sintetiza câte o sferă pentru patru sfere apropiate.

Trebuie spus că nu se poate face o comparaţie între „arborii sacrii” ai diferitelor culturi deoarece fiecare tip în parte este astfel conceput încât să fie în perfectă rezonanţă cu structurile spiritual-energetice ale populaţiei respective. Totuşi, având în vedere faptul că populaţiile geto-dacice erau situate chiar în zona anahatei planetare, arborelui dacic i s-au dat aproape toate caracteristicile celorlalţi „arbori”.

În realitate, arborele vieţii dacic (ca de altfel şi cel iudaic) este în primul rând o hartă pentru cei ce aleg evoluţia din absolut toate punctele de vedere. Este atât o „hartă” precum este şi un „set de instrucţiuni” spre găsirea comorii din propriul nostru suflet. Desigur, nu este chiar la „vedere” deoarece vorbim de aspecte deosebit de complexe.

Ceea ce mi s-a revelat de către ghizi (cu un foarte mare efort psihic şi energetic din partea mea) este numai începutul a ceea ce, practic, adăposteşte complexul de aşa-zise sanctuare de la Sarmizegetusa Regia! Mi s-a transmis că aceste informaţii au rol de „sămânţă” pentru unii dar, pentru alţii, vor avea un rol de „declanşator”. Astfel, în doi-trei ani ar trebui să apară alte lucrări despre ceea ce este acolo. Trebuie să apară! Informaţiile nu trebuiesc tăinuite căci este mare nevoie de ele!

Deşi informaţiile din această lucrare trebuiau să fie scoase la lumină către sfărşitul deceniului, lucrurile au luat anumite întorsături, ceea ce înseamnă că trebuie intervenit mai devreme. Lumea nu a vrut să-şi asume responsabilitatea asupra propriilor lor vieţi, iar cei mai mulţi au rămas cramponaţi în mecanismele psiho-emoţionale duale.

După cum am mai spus, informaţiile sunt oarecum fragmentate către mai multe persoane, astfel încât să fie evitate anumite probleme de percepţie, dar se doreşte astfel şi evitarea exacerbării ego-ului. Suntem mulţi cei care avem piese din puzzle-ul final, de aceea perioada cuprinsă între 2012 şi 2019 trebuie să fie una foarte activă, necesitând eforturi mari din partea noastră. Practic, acum începe lucrarea de pregătire a întrupării unităţilor de conştiinţă divină (între care şi Zamolxe - între 2060 şi 2080).

Legat de arborele sacru dacic, mi s-a transmis că, pentru a fi „conectaţi” la circuitele din instalaţiile atlante, nu mai este nevoie să stăm pe fiecare „sferă” (plintă) în parte. Datorită creşterii câmpului energetic al Geei (ca urmare a intrării în banda energetică de înaltă frecvenţă - „centura fotonică”) structurile energetice de la Sarmizegetusa Regia şi-au mărit sfera de acţiune. Este deci îndeajuns doar să fim în preajma „sanctuarelor" pentru a se face conexiunile necesare. Pentru persoanele care şi-au dezvoltat corpul energetic cât de cât, pot avea o bună conexiune chiar şi de la câţiva kilometri depărtare. Dar, numai dacă există o bună „priză” adică doar dacă există o rezonanţă potrivită cu acele energii. Altfel este aproape imposibil!

Prin urmare, este foarte probabil ca întreg complexul să fie protejat, construindu-se plafoane de protecţie. Se aşteaptă ca în viitor complexul de la Sarmizegetusa Regia să fie vizitat de foarte mulţi turişti, atât din ţară cât şi din străinătate. Acest lucru ar putea duce la degradarea accentuată a „sanctuarelor”, care şi aşa nu arată deloc bine. Acest lucru nu ar însemna că s-ar pune un fel de „embargo” pe acestea dar chiar nu mai este nevoie de atingerea directă. De altfel, prin amenajarea zonei (decopertări) vor fi scoase la lumină multe alte lucruri interesante.

Pe de altă parte, nici nu mai sunt prezente toate „sferele” (plintele) din cadrul arborelui sacru. La fel, nu se mai găsesc multe din cele 60 de plinte de andezit din terasa superioară.

În figura de mai jos este arborele sacru dacic, „desfăşurat” doar pentru primul nivel de percepţie, adică cel specific spaţiului 3D. Trebuie spus că legături subtile există între toate „sferele” astfel că pot fi făcute 13x13x13x13x7 conexiuni, ceea ce înseamnă nu mai puţin de 199.927. Şi cum există 3 tipuri de om (două antagoniste şi unul median), ar fi deci 599.781 conexiuni. Interesant este că tradiţia Cabalei evreieşti spune că omul primordial (Adam) s-ar fi „divizat” în 600.000 de părţi mai mici, reprezentând umanitatea în ansamblul ei.

Pentru simplificarea desenului mi s-a transmis să fac 12 „sfere” (6 x 2) şi conexiunile aferente precum o arată figura. Toate cele patru sfere mici sunt în conexiunine directă cu sfera majoră.

Aşadar, arborele din figură este unul simplificat! Am inclus patru sfere (sefire) într-una singură, care ar reprezenta o sinteză a celor patru. Sunt deci 12 sfere laterale şi şapte pe coloana centrală. În realitate sunt 48 de sfere laterale. Acesta este arborele vieţii dacic simplificat! Chiar dacă, la prima vedere, pare destul de complex, trebuie spus că şi omul este o fiinţă complexă, fiind creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Arborele sacru poate fi privit în cinci moduri:

Cheie – cei care i-au cunoştinţă de acest arbore şi caută să-l înţeleagă, nu doar cu mintea ci şi cu sufletul, au parte de o descărcare energetică şi informaţională la nivelul corpurilor subtile. Este deci o cheie prin care pot fi scoase la lumină informaţii despre ceea ce era odată şcoala zamolxiană (şi nu numai). Sunt foarte multe înformaţii valoroase care sunt încă ascunse în sufletele unora. Nu sunt puţini, dintre născuţi în România, care au făcut parte din şcoala zamolxiană în alte vremuri.

Hartă – pentru cei care caută echilibrul dintre minte şi suflet; pentru cei care care caută comorile sufletului şi armonia dintre interior şi exterior.

Oglindă – fiecare se poate regăsi în interiorul acestui arbore şi va putea descoperi singur care îi sunt părţile aflate în echilibru şi care îi sunt părţile aflate în dezechilibru.

Portal – întregul complex de sanctuare de la Sarmizegetusa se află în conexiune cu instalaţii atlante, şi nu numai. Putem avea conexiuni energetice puternice cu acestea şi, în funcţie de misiunea fiecăruia, putem primi ajutor.

Sămânţă de lumină – fără doar şi poate, arborele sacru dacic este asemenea unei seminţe de lumină care, dacă este „udată” corespunzator, se va transforma într-un magnific arbore viu. Cei care îşi vor dedica viaţa evoluţiei spirituale, şi refacerii şcolii zamolxiene, vor simţi ce înseamnă să le crească un asemenea arbore de lumină în suflet. Este arborele cu cea mai puternică rădăcină, cu cel mai tare trunchi, cu cele mai puternice ramuri, cu cele mai frumoase frunze şi flori, cu cele mai dulci fructe şi care, la rândul lor, vor da cele mai bune seminţe de lumină pentru alte suflete.

va -va urma-

ARBORELE VIETII DACIC (2)

Undeva, mai la nord-vest de Imperiul sumerian, un popor se readuna dintr-un conflict de proporţii.

Zamolxe se întrupase (cu trei milenii şi jumătate în urmă) pentru a pune bazele unei noi civilizaţii. Nu a venit să cucerească prin sabie, ci prin inimă, prin frumos, prin puterea ce este izvorâtă din spiritul fiecăruia.

A lăsat poporului său comori nepreţuite... Dar lumea nu l-a crezut. Nu l-a vrut. Au dorit spectacol şi circ, au vrut sânge şi răzbunare.

Şi-a făcut lucrarea pe care o avea de făcut!

Şi-a dat seama că împotrivirea nu venea doar de pe pământ... Asta l-a durut. Totuşi, a găsit puterea de-a merge mai departe, de-a vedere dincolo de speranţele celorlalţi.

A revenit în urmă cu două milenii şi jumătate! De această dată nu puţini au fost cei atinşi de focul său teribil. Cerul avea să-i spună din nou: „Ce cauţi tu aici? Ce vrei tu să faci? Priveşte la Pitagora! Ce s-a ales de lumea lui? Cu ce drept se amestecă omul în treburile zeilor? De unde poate şti omul care este voia noastră?

Zamolxe le răspunse: „Zeu nu este acela ce urcă până la Cer, ci Zeu este cel ce se coboară din Cer! Cuceritor nu este cel care îşi zăngăne armele deasupra celui neputincios, ci acela care care îi atinge sufletul.”

Zamolxe a crezut în inima lui, în puterile lui, în misiunea lui, iar toate acestea s-au văzut prin ceea ce avea să lase în urmă. El a fost arhitectul întregului complex de sanctuare de la Sarmizegetusa, un loc special prin care omul îşi poate regăsi calea inimii. Şi nu numai...

Primul creat a fost aşa-numitul sanctuar de calcar. Acesta nu a fost „primul calendar” după cum spun unii istorici, cu toate că cei 13 stâlpi de pe cele patru coloane, raportat la cei şapte din mijloc, ar putea sugera 13x4x7=364 zile. Pentru profani putea însemna şi acest lucru...

Acest sanctuar este de fapt arborele vieţii dacic. A fost un cadou al civilizaţiei atlante dar dacii l-au meritat pe deplin! Este chiar mai complex decât arborele sefirotic al Cabalei iudaice, conţinând mari taine despre cum se poate dezvolta, din toate punctele de vedere, viaţa omului. De aceea forţele care se opun evoluţiei spirituale a umanităţii, au căutat nu numai să o distrugă dar şi să o arunce în negura uitării. Au reuşit pentru aproape două milenii...

Asemenea arborelui sefirotic din Cabala iudaică, arborele vieţii la daci era o chintesenţă a macrouniversului si microuniversului uman. Este ADN-ul spiritual al oamenilor acestor locuri. Ba chiar al tuturora. Cuprinde toate tainele pentru ca omul să poată fi ghidat în cel mai sublim mod spre Cer. Şi nu este vorba doar de sanctuarul în sine, ci mai ales de locul special în care s-a făcut această lucrare.

Prin intermediul arborelui sacru, iniţiaţii daci îşi ţineau vii conexiunile, atât cu pământul cât şi cu cerul, atât cu interiorul câ şi cu exterirorul, atât cu ceea ce este mai „jos” de ei cât şi cu ceea ce este mai „sus” decât ei, atât cu lumea aceasta cât şi cu lumea cealaltă.

Sarmizegetusa este o zonă cu totul şi cu totul specială, fiind asezată în locul unde vortexul anahatei planetare realizează o conexiune-vârtej extrem de puternică.

Sarmizegetusa Regia se afla la intersecţia unui dreptunghi Fibonacci.

În Misterele Şcolii Zamolxiene am spus că dacă piramida energetică din Retezat ar fi unitatea centrală a unui calculator, atunci tastatura ar fi reprezentată de complexul de sanctuare de la Sarmizegetusa.

Zamolxe a reuşit să creeze foarte multe conexiuni între construcţiile megalitice atlante din Munţii Orăştiei şi aceste sanctuare. Este vorba de conexiuni care au fost, sunt şi vor fi extrem de puternice.

Spre deosebire de arborele sefirotic din cadrul Cabala, aici există un mare avantaj, anume că avem şi un sprijin spiritual-energetic real, concret, pentru a înţelege multe dintre tainele omului şi ale universului. Este ca şi cum sămânţa cea bună ar fi plantată în cea mai bună grădină cu putinţă.

Spre deosebire de arborele sefirotic iudaic, care are trei stâlpi (două laterale – al severităţii şi al milei, având fiecare câte trei sfere, şi cel din mijloc – al echilibrului, având patru sfere), arborele dacic are cinci stâlpi, dintre care patru au câte 13 sfere, iar pilonul central are şapte sfere.

Cele şapte sfere al stâlpului central al arborelui dacic reprezintă:

1.      Sursa

2.      Metacunoaşterea

3.      Manifestarea

4.      Armonia

5.      Puterea

6.      Cunoaşterea

7.      Planul fizic

Interesant este că arborele sefirotic iudaic se poate regăsi în cadrul arborelui dacic, precum o arată figura de mai jos. Sunt excluse sferele „Manifestarea”, şi „Puterea”, iar în multe tratate cabalistice nici sefira „Cunoaşterea” denumită „Da’at” nu este trecută (deoarece cunoaşterea presupune putere, iar puterea nu ar trebui – o spun ei, să fie dată decât unora, consideraţi aleşi).

De asemenea, stâlpii din stânga (al severităţii) şi cel din dreapta (al compasiunii) au reprezentarea în cadrul arborelui dacic la mijlocul celor patru coloane laterale.

Fiecare sferă trebuie să fie conştientizată prin simţurile subtile. Prima datorie a unui discipol, care lua cunoştinţă de arborele atlant-dacic, era să simtă fiecare sferă în parte.

Când erau aduşi la Sartmizegetusa Regia, discipolii erau deja iniţiaţi în cunoaşterea elementelor, precum şi a unor puteri specifice lor, dar pe lângă aceasta mai aveau parte şi de multe „deschideri” la nivelul corpurilor subtile, graţie numeroaseleor iniţieri avute ca urmare a pelegrinărilor de-alungul matricei carpatice.

Precum am spus şi înainte, în cei trei ani şi jumătate, cât se presupune că Zamolxe a fost „în locuinţa subterană” (conform relatărilor unor istorici ai vremii), a făcut numeroase conexiuni energetice subtile dintre structurile megalitice din Munţii Orăştiei (aflate în legătură directă cu piramida din Retezat) şi ceea ce am numit „tastatura” de la Sarmizegetusa Regia. Aceste conexiuni facilitau la rândul lor realizarea unor legături speciale între fiecare discipol şi circuitele energetice din structurile megalitice. În acest mod, discipolul era direct conectat cu „laboratoarele” structurilor atlante amintite, putându-se realiza mai uşor o accelerare a evoluţiei din toate punctele de vedere.

- va urma -

ARBORELE VIETII DACIC (1)

În cei aproape 6000 de ani de istorie cunoscută, pe planeta noastră s-au ridicat foarte multe imperii. În tot acest timp au apărut (şi s-au dezvoltat) multe civilizaţii înfloritoare, în care arta, ca expozant al trăirilor sufleteşti, pare să fi atins culmea dezvoltării. Oricât de multe şi de înfloritoare au fost toate aceste civilizaţii, niciuna nu a putut să afle răspunsul la marile întrebări fundamentale ale omenirii: Cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm? Avem un scop? Care este acesta? Cine este Creatorul nostru? Care este rostul vieţii? Dar rostul morţii? Marile întrebări au devenit, fie speranţe, fie obsesii sau temeri. Ba chiar religii au fost înfiinţate plecând de la ele!

Odată cu trecerea timpului, aceste întrebări au încetat să mai devină „felinare” pentru căutările unor suflete în tenebrele timpului, astfel că doar puţini dintre artişti şi filozofi par să mai fie facinaţi de ele. Orice fel de răspunsuri s-au dovedit a fi himere... După cum bine se ştie, vânarea de himere aduce multă amărăciune în suflet, căci trecerea timpului smulge cu mare sete din puţinii ani ai omului.

Cu durere în suflet, omul a lăsat deoparte aceste întrebări şi a căutat ca măcar în puţinii săi ani de viaţă să trăiască în cel mai bun mod cu putinţă. Însă, şi acest lucru pare să fi dat multă bătaie de cap, asemenea marilor căutări.

Noile întrebări au devenit: Poate avea omul o viaţă fericită? Dacă da, cum? Putem avea o societate perfectă? Până unde poate merge omul?

Au fost chiar şi mari împăraţi, care au vrut să schimbe lumea după idealul lor. Ideile lor măreţe erau susţinute, din toate punctele de vedere, de imperiile pe care le conduceau. S-au pus în faţa propriilor lor armate, cu averi cum nici mintea nu poate cuprinde, şi au plecat să schimbe lumea. Totuşi, niciunul dintre aceşti împăraţi nu a reuşit să le facă oamenilor viaţa mai frumoasă. În schimb, au adus durere şi moarte. Încă o „palmă” - a câta oară? a fost dată omenirii. Cuvintele Ecleziastului păreau că răsună cu o şi mai puternică voce:

„Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt, toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune. Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână, şi toate se întorc în ţărână.

Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce şi să bea, şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui!”

Cu toate acestea, omul a căutat să fie mai mult decât un simplu „dobitoc”, care se bucură de ceea ce mănâncă şi bea. A căutat mai mult, a vrut mai mult, a putut mult! Şi chiar a găsit mai mult! Poat că a fost din mila „zeilor”, poate că au fost acte de revoltă ale unora, poate că au apărut dintr-o sforţare supraumană, sau poate că a fost doar întâmplarea!

În cadrul multor civilizaţii, viaţa omului a fost adesea asociată cu viaţa unui arbore. Ambii cresc dintr-o sămânţă, au nevoie de timp, hrană adecvată, soare, apă, foc şi pământ. Ambii au o puternică legătură cu pământul, din care îşi trag „seva” şi tăria, dar au şi o inefabilă comuniune cu cerul, cu Soarele, cu „hrana” din nori şi din stele.

După o vreme, atât omul cât şi arborele, îşi lasă la rândul lor sămânţa pe pământ, iar urmaşii lor vor continua să îmbogăţească grădina vieţii. La fel ca şi arborii, sunt unii oameni care dau roade bune, iar unii nu dau roade deloc. Unii lasă roade foarte amare iar alţii lasă roade otrăvitoare. Şi unii şi alţii ajung în acelaşi putregai al istoriei...

Plecând de la asemănarea dintre oameni şi aceste blânde fiinţe, în subconştientul marilor civilizaţii istorice s-a închegat arhetipul arborelui vieţii. Acest arhetip nu putea apărea decât în cadrul acelor civilizaţii care permiteau dezvoltarea ideilor de progres, unitate, armonie, perfecţionare. Adică doar celor mai mari civilizaţii!

În cadrul culturii occidentale, cel mai cunoscut arbore al vieţii este cel venit prin cultura iudaică. Este vorba de arborele sefirotic din cadrul Cabalei. Cabala (Kabbalah, Qabala) înseamnă în limba ebraică „revelare” sau „recepţie”. Cabala este considerată o ştiinţă spirituală aparte, reprezentând un set de învăţături secrete despre evoluţia spirituală. Se spune că a fost revelată direct de către Divinitate!

Arborele sefirotic din cadrul Cabala este considerată a fi o esenţă a corpului spiritual-energetic. Deşi (în decursul timpului) din Cabala s-au desprins mai multe ramuri, arborele sefirotic a rămas acelaşi.

În principu este vorba de zece sefiroturi dispuse sub forma de mai jos:

Arborele sefirotic cuprinde 10 sfere (sefire), considerate regiuni distincte ale Universului, iar între ele există 22 căi de legătură. Cele zece sefiroturi sunt:

Kether: Coroana 

Hohmah: Înţelepciunea 

Binah: Inteligenţa 

Chesed: Graţia 

Geburah: Forţa 

Netzah: Victoria 

Hod: Gloria 

Tiferet: Frumuseţea 

Yesod: Fundamentul

Malkut: Regatul  

Despre fiecare sefiră în parte se pot spune foarte multe lucruri, în fond este vorba de regiuni distincte, care au corespondenţe cu însăşi structura omului. Fiecare sefiră în parte este guvernat de către un înger (Metatron – care participă la Tron, Raziel – secretul lui Dumnezeu, Tzafkiel – contemplarea lui Dumnezeu, Tzadkiel – dreptatea lui Dumnezeu, Kamael – dorinţa lui Dumnezeu, Mikael – care e Una cu Dumnezeu, Haniel – graţia lui Dumnezeu, Rafael – vindecarea lui Dumnezeu, Gabriel – forţa lui Dumnezeu, Sandalfon – Dumnezeu în lumină).
Întreg arborele este structurat pe trei „piloni” de bază, reprezentând: 
Mila (dreapta) 
Severitatea (stânga)
Echilibrul (centru) 

Fie că este vorba de om, de un grup oarecare, fie că este vorba chiar de naţii, toate „caracteristicile” evolutive se pot desfăşura pe structura arborelui sefirotic. Ba chiar şi diversele activităţi sau asociaţii, precum companiile şi corporaţiile din sectorul economic, partidele politice, diversele curente ideologice sau alte activităţi ce presupun grupuri de oameni, pot fi desfăşurate conform structurii arborelui sefirotic. Dacă vreuna din toate acestea nu îşi are cel puţin un corespondent în arborele sefirotic, nu are şanse să treacă de „judecata” lui Jupiter (ciclul de 11,8 ani). 
Studiul Cabalei a constituit „fundaţia” multor organizaţii cu caracter economic şi financiar; nu degeaba fondatorii unor mari corporaţii au fost evrei. De asemenea, nu este de mirare că poporul evreu a reuşit să supravieţuiască în decursul istoriei tuturor vicisitudinilor, de fiecare dată revenindu-şi aproape în mod miraculos. Chiar dacă unii sunt de părere că tocmai aceste perioade grele au determinat un bun „sistem imunitar”, majoritatea ezoteriştilor cunosc că, de fapt, Cabala este comoara spirituală a poporului evreu. În Cabala se găsesc nenumărate porţi de scăpare, nenumărate resurse de putere, dar mai ales nenumărate resurse de înţelepciune.
Arborele vieţii poate fi găsit şi la alte mari civilizaţii.

Una dintre cele mai mari civilizaţii din antichitate a fost Imperiul Sumerian. Constituit între Tigru şi Eufrat – considerat locul Edenului biblic, acest imperiu a lăsat lumii comori spirituale de nepreţuit. Prin celebra Epopee a lui Ghilgameş, umanitatea şi-a făcut cunoscută intenţia, în faţa zeilor, pentru a-şi depăşi starea de fiinţă muritoare. Era prima călătorie spre nemurire, din perioada postatlanteană. Deşi eroul nu-şi atinge obiectivul – acela de-a deveni nemuritor, lasă totuşi umanităţii zestrea unei mari credinţe: că omul îşi poate depăşi starea, ba chiar visează că poate fi asemenea zeilor.
Prin Epopeea lui Ghilgameş avem în faţă nu doar o dorinţă ancestrală ci mai cu seamă o voinţă; este voinţa care precede drumul – MAREA CALE. Pentru prima dată, în noua eră, nu mai contează atât de mult finalul cât drumul însuşi! 
Dar oare ce anume animă sufletul spre un astfel de drum? Ce anume a putut „atinge” într-un asemenea hal sufletul eroului? Cine îşi poate lăsa regatul pentru un vis „iluzoriu”? Nu, regele şi-a adus aminte de alte vremuri... 
Prin intermediul acestei epopei magnifice, omenirea a câştigat o resursă inepuizabilă de putere – speranţa că omul va redeveni ceea ce fusese cândva.

Şi totuşi, în epopeea lui Ghilgameş, se spune că nemurirea poate fi căpătată undeva aici, pe pământ... mai la nord, după un drum lung, istovitor. 
Cea mai veche referire la „copacul vieţii” pare să vină din Vechiul Egipt. Legendele lor spun că civilizaţia egipteană s-a năcut din salcâmul sfânt numit Iusaaset. Acesta a fost arborele sfânt al egiptenilor, care conţine atât moartea cât şi viaţa. 
Totuşi, egiptenii nu lăsat referiri directe la arborele vieţii, nici nu au structurat ideile şi cunoştinţele precum au făcut-o iudeii sau alte civilizaţii. Ei au preferat să rămână modelul geometric al florii vieţii, în timp ce marile tainele au fost codificate în complicatele lor scrieri.

Floarea vieţii este în aşa fel structurată încât cuprinde inclusiv structura arborelui serifirotic.

- va urma -

Octogonul ezoteric – scutul spaţiului românesc (2)

Pentru purificarea structurii subtile a ţării

Structura subtilă a ţării noastre (este vorba despre corpul ei energo-informaţional) prezintă numeroase răni, iar multe dintre le încă mai sângerează. Aceste răni s-au făcut de-alungul numeroaselor evenimente dramatice, de care acest pământ nu a dus lipsă (în decursul istoriei). Fie că a fost vorba de vreo invazie din afară, fie de bântuirea vreunei molimi, fie a fost vorba de vreo domnie cruntă, fie foamete sau alte lipsuri, fie chiar răni pe care noi înşine le-am făcut altora, ei bine, toate acestea s-au imprimat în structura subtilă a ţării şi multe dintre aceste răni încă îşi aşteaptă vindecarea.

Chiar dacă istoricii şi conducătorii au încercat să ascundă o anumită parte din istoria ţării, realitatea nu poate fi modificată, iar Legea Cauzei şi a Efectului îşi va face simţită prezenţa. Sunt multe răni de vindecat, precum şi câteva datorii... Nu de puţine ori, conducătorii au trădat, au minţit, au înşelat, au exploatat, şi au folosit cu neruşinare bunătatea şi bunul simţ al omului de rând. Din nevoia de-a forma modele pentru generaţiile viitoare s-au „vopsit” chiar şi ciorile, astfel că despoţi cruzi sunt prezentaţi azi ca „eroi”, iar conducători care au avut un rol extraordinar (ca Deceneu) sunt prezentaţi ca trădători. S-a făcut acest lucru fără să se ţină seama de faptul că, procedând astfel, s-au alimentat mecanisme subtile deloc benefice pentru structura subtilă a ţării.

Unii vor blama ceea ce am scris, însă alţii vor înţelege...

Pentru purificarea structurii subtile a ţării se va folosi tot octogonul ezoteric. Vom face aceiaşi paşi ca la protecţie, cu deosebirea că acum (după ce s-a realizat octogonul de lumină) vom crea două sfere strălucitoare, una aflată deasupra spaţiului terestru – aproximativ 300-400 km, şi o alta în interiorul scoarţei terestre (la aceeaşi distanţă aproximativă).

Sferele de lumină se vor forma astfel: vom vizualiza ţâşnind din inimile noastre două raze strălucitoare; una va fi întreptată spre cer, iar o alta va fi îndreptată spre pământ. Unghiul format dintre orizontală şi aceste raze ar trebui să fie de aproximativ 60⁰. Sferele de lumină, rezultate din unirea celor câteva mii de raze de lumină (pornite din inimile tuturor participanţilor) vor reprezenta cele două vârfuri ale piramidelor octogonale.

Deşi par mai greu de vizualizat vârfurile sferelor, la o asemenea distanţă, este îndeajuns să aveţi intenţia pentru o astfel de poziţionare, şi să cereţi ajutorul Divinităţii (chiar şi lui Zamolxe şi entităţilor de lumină care „păstoresc” spiritual acest spaţiu), pentru ca sferele de lumină să fie astfel poziţionate. La fel se va proceda şi pentru sfera din interiorul pământului.

Sfera care va reprezenta vârful piramidei, se va afla în zona ionosferei, adică în zona unde se află o bandă energetică foarte puternică, şi care este deja activată de aşa-zisa centura fotonică. Ionosfera este o regiune cu o puternică încărcătură calorică şi ionică (electrică), datorată activităţii radiaţiei solare (purtătoare de înalte vibraţii); este şi zona de propagare a undelor electromagnetice (undele radio).

Cealaltă sferă – reprezentând vârful din interiorul pământului, se va afla în aşa numita zonă de trecere, dintre mantaua internă şi cea externă. Este o zonă foarte bogată în cristale naturale (olivină). Olivinele se împart în fayalite (Fe₂SiO₄), bogate în fier, şi forstelite (Mg₂SiO₄), bogate în magneziu. În aceste straturi de cristale se înmagazinează atât energiile psihice colective, cât şi structurile karmice ale spiritelor de grup.

Pe de altă parte, aceaste zone se află în contact direct cu matricea energetică a Geei.

Odată stabilizată structura octogonală, fiecare participant va trebui să emită gânduri de iubire, iertare şi compasiune spre cele două vârfuri-sferă. Se vor avea în vedere perioadele când ţara noastră a avut mai mult de suferit. Se va începe chiar cu perioada ultimelor două decenii, astfel că se va avea intenţia ca vârfurile strălucitoare ale sferelor să pătrundă în aceste perioade întunecate şi să vindece, atât rănile făcute de alţii cât şi rănile făcute de noi înşine. Se va continua cu perioada comunistă cuprinsă între 1965-1989 (perioada lui Nicolae Ceauşescu), apoi cea dintre 1947-1965, cunoascută ca fiind perioada cea mai neagră a totalitarismului comunist, când elitele ţării au fost, fie silite să fugă din ţară, fie erau supuse unor crunte procese de „reeducare”.

Din perioada comunistă, alte dureri impregnate în egregorul naţional au fost: inducerea fricii faţă de autorităţi şi faţă de cei din jur; inducerea unor complexe de inferioritate faţă de alte alte persoane; minimalizarea onoarei şi a demnităţii umane, egoismul, lipsa de respect faţă de muncă, etc.

Apoi se va avea în vedere eliberarea de durerile celor două mari războaie mondiale, şi tot aşa, se va merge până în perioada sec. 14, odată cu fondarea Valahiei şi Moldovei. După care se va merge mai departe, eliberându-se de durerile pricinuite de invaziile pecenegilor, maghiarilor, protobulgarilor, slavilor, avarilor, gepizilor, hunilor, goţilor.

O etapă extrem de importantă în cadrul acestei meditaţii, o reprezintă eliberarea de marele rău venit de la Vest, adică cel adus de Imperiul Roman, odată cu războaiele din 105-106 şi mai ales 101-102. Marea distrugere a venit în primul război; atunci s-a prăbuşit încrederea dacilor în propriile forţe.

Se vor avea în vedere eliberarea de orice fel de influenţă venită prin Imperiul Roman. După cum bine se ştie, pe acest teritoriu, nimic bun n-a venit de la Roma, ci doar distrugere şi moarte.

Pentru infuzarea cu energie benefică

Vortexul anahatei planetare, fiind o bandă energetică purtătoare de înalte vibraţii, poate avea, pe lângă rolul de protecţie şi purificare, şi altele, extrem de importante pentru această zonă geografică.

Pentru infuzarea cu energie benefică, vom folosi de asemenea, octogonul ezoteric. Tehnica de captare şi infuzare a energiei vortexului va fi, în acest caz, puţin diferită.

Ca şi în cazul protecţiei şi purificării, este recomadabil ca în fiecare oraş al octogonului să fie cel puţin trei sute de participanţi. Este, de asemenea, foarte important să avem un număr aproximativ egal de participanţi pentru fiecare punct (oraş) în parte, altminteri pot apărea unele dezechilibre din punct de vedere vibraţional (poate duce la o deviere a vârfurilor piramidelor octogonale). De asemenea, pe direcţia traseului ar trebui să fie angrenate aproximativ acelaşi număr de persoane ca la octogon. Deci, dacă avem aproximativ 2400 de persoane (8x300) angrenate în octogon, este bine să avem aproximativ tot atâtea persoane pe direcţia traseului. Locaţiile indicate cu pătrate galbene sunt pentru oraşele: Abrud, Brad, Tg. Jiu, Curtea de Argeş, Braşov, Sf. Gheorghe, Câmpulung Moldovenesc. Alte locaţii relativ bune sunt: Uricani, Rm. Vâlcea, Piteşti, Buşteni, Sinaia, Predeal, Miercurea Ciuc, Bălan, Piatra Neamţ, Vatra Dornei.

Cei aflaţi pe direcţia vortexului se vor poziţiona cu faţa îndreptată în direcţia de “curgere”; cei din Câmpulung Moldovenesc vor avea faţa îndreptată spre SSE; cei din Sf. Gheorghe, spre SSV; cei din Braşov, spre SV; cei din Curtea de Argeş, spre EES, cei din Tg. Jiu, spre NV; cei din Brad-Abrud, spre NE.

Cel mai indicat ar fi ca participanţii la infuzarea cu energie benefică să se pregătească ceva mai bine, adică pe lângă tehnicile de curăţare energetică, emoţională şi mentală (tehnici de respiraţie, duşuri sonice şi de lumină, conexiuni la elemente, entităţi de lumină etc.) să fi ţinut post cu o zi în urmă, sau măcar să se fi consumat doar alimente naturale, deci netratate termic, cel puţin 3-4 zile înainte.

În continuare, după ce s-a realizat sincronizarea dintre cei participanţi la octogon şi cei de la vortex (se va ţine cont de o anumită oră) se vor avea în vedere următoarele:

- folosindu-se de respiraţie şi de triada intenţie-imagine-emoţie, cei aflaţi pe direcţia vortexului vor capta energie prin creştet (centrul sahasrara), o vor direcţiona spre inimă şi apoi prin braţe o vor difuza în afară. Braţele vor fi ţinute lateral; se va forma o cruce între traseul vortexului şi braţe. Se va vizualiza o lumină aurie ieşind prin palme şi degete, asemenea unor puternice lanterne.

- cei din octogon vor forma un puternic flux de energie şi lumină, având direcţia de la stânga la dreapta. Folosindu-se de respiraţie şi intenţie-imagine-emoţie, se va amplifica acest flux de energie luminoasă. Prin inspir se va primi energie din stânga, iar prin expir (după ce va trece prin inimă, impregnându-se cu vibraţia de iubire a fiecăruia) prin braţul dreapt, se va trimite către celălalt punct (oraş) al octogonului.

Vor fi două curente de energie care se vor roti în sens invers (sistem MerKaBa). Cei aflaţi pe direcţia benzii energetice a vortexului vor capta, şi apoi direcţiona, înspre afara traseului o mică parte din energia vortexului, iar cei din octogon (prin crearea unui flux energetic de direcţie contrară) o vor dispersa uniform spre spaţiul românesc (chiar şi dincolo de graniţele noastre).